Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice despre Sinteze literare



Genul epic cuprinde totalitatea productiilor literare care exprima, sub forma de naratiune, idei, sentimente, actiuni ale eroilor unor intamplari reale sau imaginare. E atat in versuri, cat si in proza, dezvaluind direct sau indirect aspecte diverse ale realitatii, intr-o maniera relativ obiectiva, fie la persoana a III-a, fie la persoana I.

Proza este subordonata conceptului de epic", numind o forma a discursului, oral sau scris, care nu este supus regulilor versificatiei, iar prin extensie termenul denumeste compunerile literare care sunt realizate in conformitate cu alte exigente decat cele ale metrului. in mod traditional, termenul proza" este sinonim cu epic". Exista proza narativa, proza filosofica, proza poetica, proza oratorica, proza istorica si chiar proza administrativa. Diferentele dintre aceste tipuri sunt date de intentiile autorilor si de diferitele relatii in care intra cu adevarul (proza istorica si cea administrativa), cu frumosul (proza narativa si cea poetica) sau cu ambele categorii etico-estetice (proza oratorica si cea filosofica).

Proza narativa (literara) apartine artei si se conformeaza regulilor estetice. Ea foloseste mijloace de exprimare din care fac parte naratiunea, descrierea, monologul, dialogul, analiza, explicatia, demonstratia, portretul etc.

Caracteristica epicii este nararea obiectiva a faptelor, scriitorul nefiind prezent direct, ci ca un martor" sau o voce" ce relateaza desfasurarea unor fapte. Desi obiectivitatea este o trasatura definitorie a epicii, ea nu este obligatorie, atata vreme cat inca din epopeile homerice exista povestirea la persoana I (povestirea autobiografica a lui Ulise sau EneA). in proza moderna, mai ales, naratorul este si personaj, astfel incat textul capata alte trasaturi, precum subiectivitatea, autenticitatea, verosimilitatea, veridicitatea etc.



Daca in poezie ideile si trairile sunt transmise direct, la persoana I, iar in genul dramatic faptele sunt reprezentate prin dialog si actiune directa, in epica ele sunt narate sau povestite, aceasta fiind marca esentiala a genului.



Mobilitatea epicului este totala, atat din punct de vedere temporal, cat si spatial. Poate nara intamplari care se petrec de-a lungul mai multor generatii (Forsyte Saga de GalsworthY), de-a lungul catorva secole sau chiar milenii (Adam si Eva de Liviu Rebreanu, Avatarii faraonului Tla de Mihai EminescU), dupa cum se poate rezuma la fapte petrecute in cateva ore (Desfasurarea de Marin PredA). Cu aceeasi usurinta, epicul se poate deplasa in spatiu (Ocolul pamantului in optzeci de zile de Jules Vernes sau calatoria in luna a lui Dionis din nuvela Sarmanul Dionis de Mihai EminescU).

Epicul poseda continuitatea miscarii, a duratei si a deplasarii spatiale. Naratiunea are mijloace diverse pentru a crea impresia continuitatii. Putem urmari miscarile unui personaj, deplasarile lui in spatiu sau procesul devenirii sale. Unghiul de observatie al povestitorului e mult mai mobil decat cel al dramaturgului. Povestitorul se poate apropia de obiectul infatisat, descriind detalii si nuante, poate face sondaje directe in viata interioara a eroilor. Cele doua planuri - infatisarea comportarii exterioare si analiza starilor interioare -caracterizeaza conditia epica si ele coexista, chiar daca literatura contemporana le disociaza frecvent.

Epicul are putinta de a dilua sau comprima timpul desfasurarii faptelor (jumatate din volumul I al romanului Morometii de Marin Preda cuprinde intamplari desfasurate de sambata seara pana duminica seara, in timp ce volumul II cuprinde aproximativ un deceniU).

Proza are capacitatea de a manipula personaje numeroase, zeci sau chiar sute, distri-buindu-le in planuri narative diferite si aducindu-le in prim-plan la un moment dat (Comedia Umana de Honore de Balzac sau Razboi si pace de TolstoI).

Prezenta maselor sau a personajelor colective e destul de veche in epica (Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi sau Rascoala de L. RebreanU), constituindu-se, de asemenea, intr-o trasatura specifica.

Amploarea actiunii este unul dintre criteriile care determina impartirea genului epic in specii literare (schita, nuvela, povestire, roman etC), evoluand de la nararea unui singur eveniment desfasurat intr-o perioada scurta de timp (schitA) pana la surprinderea mai multor episoade (nuvelA) sau a unei intregi epoci (romanuL).

Naratiunea se poate asocia cu dialogul, cu descrierea, cu monologul sau cu toate impreuna, in functie de complexitatea subiectului si a speciei.

Qrice naratiune cuprinde o unitate structurala intre fabula (fr. histoirE) si subiect (fr. discourS), separabile doar teoretic. Fabula este istoria" propriu-zisa, ceea ce s-a intamplat in mod efectiv, evenimentele si legaturile dintre ele. Subiectul sau discursul este modul de prezentare a istoriei, dispunerea evenimentelor intr-o anumita succesiune.

Curentele literare au imprimat prozei particularitati stilistice, compozitionale, tematice si de tehnica diferite.



Proza clasica se remarca prin densitate de idei, echilibrul structurii, limpezime, concizie, caracter riguros si ordonat al constructiei sintactice, cadenta frazei, sobrietate si eleganta ale limbajului. Personajele sunt, in general, tipice, plate, construite pe o singura trasatura de caracter: avaritie, snobism, demagogie, coruptie, linguseala, nimicnicie etc. Tendinta moralizatoare a autorului este evidenta - personajele sunt rasplatite la sfarsit sau pedepsite, in functie de faptele lor. Compozitia este rotunda, simetrica, echilibrata, iar subiectul evolueaza pe momentele clasice. Naratorul este obiectiv, omniscient, impersonal, iar naratiunea se face la persoana a IlI-a.

Reprezentanti: C. Negruzzi, Alexandru Lapusneanul; I. Slavici, Moara cu noroc; N. Filimon, Ciocoii vechi si noi.



Proza romantica, desi mai putin dezvoltata decat celelalte genuri, are o coloratura specifica, remarcandu-se prin bogatia metaforica, varietatea si adancimea simbolurilor, caracterul liber al constructiei perioadelor si a frazei, culoarea vie si pitoreasca a limbajului, ale carei zone se extind mult peste limitele impuse de clasicism. Cu totul nou este personajul romantic, figura exceptionala, monstru de frumusete sau de uratenie, de bunatate sau de rautate" (G. CalinescU), om al antinomiilor, cu un comportament neprevazut, spectaculos, cu victorii si prabusiri grandioase. Regulile privind alegerea subiectului si tratarea lui morala sunt abolite, de asemenea rigorile formale. Romanticii descopera fantasticul, miraculosul, magicul, visul, calatoria in tinuturi exotice, cosmicul, misterul, demonicul, infinitul spatial si temporal. Acestea sunt teme si motive intalnite mai ales in proza fantastica, acum cultivata pentru prima data. Observam la aceasta categorie alternarea planurilor narative, cronologia rasturnata, dilatarea, comprimarea sau inghetarea timpului, ruperea echilibrului in ordinea realitatii, prezenta confuziei, a straniului, a enigmaticului, proiectia subiectiva a realitatii obiective, un limbaj criptic, ambiguu, ce deschide drum prozei moderne. Initiatorul prozei fantastice la noi este Minai Eminescu, in principal cu nuvela Sarmanul Dionis, iar cei care au continuat magistral aceasta traditie in secolul XX sunt Mircea Eliade si Vasile Voiculescu.

Proza realista, dezvoltata incepand cU a doua jumatate a secolului al XlX-lea, ca reactie antiromantica, va duce la dezvoltarea fara precedent a romanului, cea mai complexa dintre speciile epicii. Se pune accent pe observatie si analiza, pe descrierea fidela a realitatii, urmarindu-se si implicatiile sociale, psihologice, etice. Lipseste idealizarea, fiind inlocuita cu atitudinea critica fata de societate. Se observa stilul sobru si impersonal, obiectivitatea, luciditatea demistificatoare, interesul pentru detaliul de viata si pentru banalitatea cotidiana. Daca romanticii proclamau expansiunea sensibilitatii subiective, scriitorii realisti intaresc spiritul critic si stiintific. Sunt abordate mai ales subiecte din contemporaneitate, refuzandu-se clar romanul istoric sau de epoca.



Reprezentanti: Stendhal, Rosu si negru; Balzac, Comedia umana; Flaubert, Doamna Bovary; I.L. Caragiale, in vreme de razboi; I. Slavici, Mara; L. Rebreanu, Ion, Rascoala; M. Preda, Cel mai iubit dintre pamanteni.



Proza naturalista deriva din cea realista, tinzand spre reproducerea cruda, chiar brutala a realitatii. Temele cultivate sunt boala, ereditatea, tarele biologice, fiziologia, cazurile patologice. Scriitorul intocmeste adevarate fise clinice personajelor, aplicand metoda de lucru experimentala in constructia romanului, diseca felia de viata" izolata din ansamblul complex al mediului biologico-social. Stilul prozei este rece, obiectiv, cu o tonalitate specifica savantului.

Reprezentanti: Emile Zola, Pantecele Parisului, Bestia umana ; I.L. Caragiale, Pacat, O faclie de Pasti; B. Stefanescu-Delavrancea, Trubadurul, Parazitii; Buna-Vestire; H. Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach.



Proza moderna se caracterizeaza prin orientarea spre eu subiectivitate, scriitura la persoana I, multiplicarea si relativizarea perspectivei, dizolvarea ideii de tip din clasicism si din realism in favoarea ideii de individualitate. Ca tehnici de compozitie, observam fluxul constiintei, memoria involuntara, anularea omniscientei si a ubicuitatii, introducerea personajului-reflector, anaratorului-personaj, autenticitate. Subiectul nu se mai construieste gradat, pe firul cronologic, iar personajele sunt surprinse intr-un moment al devenirii lor fara a li se construi un trecut anume sau o genealogie amanuntita. Structura si compozitia sunt, de asemenea, lipsite de reguli, iar subiectul si mai ales momentele subiectului aproape ca nu exista. Proza sufera influenta stilului ziaristic, sobru, direct, concis. Se cultiva romanul simbolic, fantastic, alegoric si parabolic, cu substrat mitic si filosofic. Romanul se adanceste in cercetarea subconstientului, a intregului complex de ganduri, senzatii, perceptii si impulsuri care caracterizeaza psihicul uman, sub forma prozei analitice si psihologice. Textul include acum scrisori, jurnale, documente diverse, genurile si speciile interfereaza, astfel incat epicul, liricul si dramaticul isi gasesc loc in paginile aceleiasi carti.



Reprezentanti: Virginia Woolf, Valurile, Spre far; Franz Kafka, Procesul, Castelul; Albert Camus, Ciuma; Herman Hesse, Jocul cu margele de sticla; Marcel Proust, in cautarea timpului pierdut; Andre Gide, Falsificatorii de bani; Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singuratate; James Joyce, Ulise; Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Patul lui Procust; L. Rebreanu, Ciuleandra, Adam si Eva, Padurea spanzuratilor; C. Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach.



Proza postmoderna este considerata de Mircea Cartarescu, la fel ca si poezia, o etapa de tranzitie" spre o noua literatura. Este varsta operelor colective" {Femeia in rosu, Aer cu diamante, Desant 83, Cinci, Autobuzul de insurateI), care denota unitatea si solidaritatea prozatorilor. Trasatura distinctiva a momentului este preferinta autorilor pentru proza scurta, in care sunt surprinse realitatea cotidiana, experienta nemijlocita a vietii, dinamica sociala, dar si dilemele individului. Ovid S. Crohmalniceanu observa, ca elemente definitorii, relativizarea figurilor si a situatiilor, intoarcerea autorului asupra lui insusi chiar in timpul redactarii textului, denuntarea naturii iluzorii a activitatii imaginative (), umorul intelectual (), preferinta pentru fragment". Reapare interesul pentru mediile sociale marginale si subterane, prezentate ca realitati imediate, directe", indiferent cat de mult au fost prelucrate textual. Ca elemente definitorii din punct de vedere stilistic si narativ, Mircea Cartarescu mentioneaza pulverizarea naratiunii", dislocarea figurativului prin manevre auctoriale la vedere", fragmentarismul, autoreferentialitatea textelor, oralitatea in priza directa", grotescul si kitsch-ul, parodia, umorul, stilul rafinat-plebeu" caracteristic tuturor postmodernistilor, alternarea de registre si tonuri narative, docu-mentarismul, jocul conventiilor naratoriale, metatextualitatea.



Reprezentanti: Mircea Nedelciu, Aventuri intr-o curte interioara. Tratament fabula-toriu; Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies, Femeia in rosu.



Proza poetica se plaseaza la granita dintre liric si epic, hotarul dintre cele doua genuri neputand fi delimitat rigid. in literatura se manifesta atat tendinta spre o proza cu valente poetice (Mihai Eminescu, Sarmanul DioniS), cat si spre o poezie care foloseste procedee ale prozei (Stefan Augustin-Doinas, Mistretul cu colti de argint, Trandafirul negru; Mihai Eminescu, LuceafaruL). in proza sunt astfel prezente metafore deosebit de sugestive, care traduc idei abstracte, sinestezii, pasaje descriptive ce abunda in epitete, personificari, metafore, comparatii. Verbele - specifice stilului narativ - sunt inlocuite de adjective si substantive. Expresivitatea este de natura poetica, asa cum putem observa in urmatoarele pasaje din Sarmanul Dionis : tacerea e atat de mare, incat pare ca aude gandirea, mirosul, cresterea chiar a unei garoafe", insulele se inaltau cu scorburi de tamaie si cu prund de ambra", flori cantau in aer cu frunze ingreuiate de gandaci ca pietre scumpe si murmurul lor implea lumea de un cutremur voluptos".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.