Sinteze literare

Critica la obiect a lui Ibraileanu, se aplica la clasici (Eminescu, Creanga, CaragialE), contine referiri succinte la Alec-sandri, Maiorescu, Dobrogeanu-Gherea, precum si la scriitori din generatiile noi, cu interes pentru operele ce convin unei anumite sensibilitati. Format in ambianta dinainte de 1900, criticul nu mai era dupa 1920 in fluxul noii literaturi, preocupat acum sa aprofundeze (in Studii literare, 1930) idei si observatii anterioare, sau tentat de probleme de tehnica poetica (Pe Unga plopii fara sot, Eminescu note asupra versuluI). La Eminescu revine de mai multe ori, cu aspiratia de a-1 cuprinde intr-o formula definitorie. Portretul sintetic din .1919 creste pe ideea de monumental. Ideea ca poetul a cazut in sarmana noastra literatura de la 1870 ca un meteor din alte lumi", neaga tacit existenta unei poezii anterioare. Prin armonie, Eminescu se apropie de muzica, si criticul utilizeaza formula simbolista despre exprimarea inexprimabilului". Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconstient stari nebanuite de suflet, pe care le lasa nebanuitul lor si, exprimind inexprimabilul, ne face cunoscut in clipe de fulger, profund, sufletul nostru" . . . (insemnari literare, 1919, nr. 20). intr-o formula fericita e definit Creanga : Homer al nostru" . . . Cosbuc se ridica uneori pina la poezia populara, Eminescu, poate, pina la Miorita" (Poezia populara). Bratescu-Voinesti e o combinatie rara de realism desavirsit si patrunzator lirism, de adevar si poezie" (Viata rom., 1928, nr. 1). Sadoveanu, studiat in mai mult de zece articole, are afinitati mai degraba cu Ion Neculce decit cu Creanga, in plus fiind un poet al misterului si naturii, legat prin fibre tainice de sufletul acestui pamint". in volumasul Dupa razboi Cultura si literatura (1921), in primul plan trece eseistul, comentator de probleme contemporane : Literatura momentului, Cultura pentru popor, Literatura si femeia, Problema limbii literare. in Scriitorii romani si straini, din acelasi an, linga valori romanesti, privite mai insistent estetic, se gasesc Thomas Hardy, Max Nordau, Ana-tole France suprafinul", polonezul Reymont, autor al romanului Taranii si altii. La sugestia lui Mihail Ralea, criticul citise romanul lui Proust, de unde articolul Procedeul de creatie proustian. Criteriul realist continua sa fie dominant; indaratul eroilor nu mai apar insa, ca inainte, clase sociale in conflict. Oamenii sint acum probleme" de psihologie si etica. Un usor impresionism se insinueaza uneori in demonstratia critica.

Contributiile lui Ibraileanu pe anumite directii, isi mentin intacta actualitatea. Eminescologul ramine o autoritate de prim rang. Pentru definirea lui Caragiale (Numele proprii in opera comica a lui CaragialE), Creanga, Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Topirceanu, Otilia Cazimir si altii rebarbativele" lui critice (ca stiL) contin cele mai fundamentale lucruri". Ramii surprins, a–  continua ideea G. Calinescu sa gasesti un lucru, evident abia azi, banuit cu mult inainte".

Prin nimic nu se apropie Ibraileanu de contemporanul sau N. Iorga, temperament polimorf, exploziv, romantic paseist, fanatic al unor convingeri, izbucnind brusc din cabinetul de lucru in amfiteatrul cu sute de auditori. Sceptic in sens cartezian, stiintific, nu paralizat de ordinara indoiala, Ibraileanu dispune de rezerve de elan impartite generos. La proiecte mediteaza nocturn, aparent abstras, intr-o solitudine cvasi ascetica. Pentru impunerea unei opinii, interlocutorul diurn, timid, delicat, devine polemist. Argumentele lui intretin, de numeroase ori, ceea ce el numea campanii.

Preocuparile de istorie literara in mod strict se reflecta in prelegerile academice (litografiatE) dintre 1908 si 1934 (cu exceptia anului 1911, cind a fost inlocuit de E. LovinescU). Structura investigatiilor e schitata in Epocile literaturii romane moderne, din citata introducere la monografia Vlahuta. O epoca literara, preciza ulterior criticul (in Cursul de estetica din 1925 1926) e un spatiu de timp, umplut cu un anumit fel de literatura, eu o tendinta si un aspect literar anumit" (Prelegerea V-A). Tendintele, stilurile, tipurile de scriitori caracteristici sint corelate cu evenimentele sociale determinante, fiecarei epoci corespunzindu-i o fizionomie particulara. Istoricul literar are in vedere personalitati creatoare cc-si taie drum in conditii proprii, influentind epoca, idee formulata anterior de Emile Hennequin in a sa Critique scientifi-que (1888).

Fireste, criteriul personalitatilor proeminente e unilateral. In practica, Ibraileanu nu omite conditiile sociale determinante, in epoca Conachi", care coincide cu ultimele zile ale vechiului regim", se manifesta scriitori din rindurile boierimii, Beldimani, Vacarestii si altii, poezia lor, dominant erotica, traducind psihologia clasei. Spre sfirsitul epocii, sub influenta iluminismului, la unii se inregistreaza tendinte de aspect cul-tural-patriotic. Epoca lui Alecsandri acopere o jumatate de veac (1830 1880). intr-o prima etapa, de tranzitie catre literatura moderna, scriitori cu profil contradictoriu, sustin idealuri novatoare, purtind itotusi semne ale trecutului (I. E-liade-Radulescu, V. Cirlova, Gr. Alexandrescu, G. Asachi, Al. Hrisoverghi, M. CuciureanU). invederat moderna, a doua etapa lasa loc generatiei numite in mod obisnuit generatia de la 1840 din punct de vedere literar si generatia de la 1848 din punct de vedere politic" (Alecsandri, Kogalniceanu, Russo, Bo-lintineanu, Boliae, Ion Ghica, C. A. Rosetti si ceilaltI). Epoca lui Eminescu (1880 1900) difera. Unirea principatelor si independenta statului modificind esential soarta maselor, literatura da expresie revoltei sociale si pesimismului la unii cu trasaturi sarcastice (Eminescu, Caragiale, Delavrancea, Vlahuta si altiI). Literatura dintre 1900 si primul razboi mondial_ isi configura trasaturile in raport cu chestiunea taraneasca", extrem de acuta, cu problema romanilor din Transilvania nelibera si altele. Dar despre epoca Sadoveanu-Goga, profesorul, bolnav si obosit, n-a mai lasat consideratii ample. Preocupat de raspunsul logic, de efortul de a explica si nuanta, Ibraileanu se comporta ca un om de stiinta, trecind de la individual la generalizari, la principii si tipologii :

Cind faci istorie literara si te preocupi de scoli, curente, de epoci avind de studiat grupuri de scriitori adica tocmai contrariul decii la critica individuala, estetica ori psihologica a scriitorilor, trebuie sa studiezi ceea ce formeaza originalitatea scriitorului, ceea. ce-l diferentiaza de altii" (Completari, Viata rom., 1925, nr. 4).

Nici fanatism, nici complexe de inferioritate, ci viziune lucida, demonstrind incredere in potentialul literaturii contemporane. Proba de discernamint, ideea de progres nu rezulta impresionist, ci din studierea aplicata a faptelor :

Epocile noastre literare din veacul al XlX-lea se urmeaza asa de repede, progresul de la o epoca la alta e asa de mare, incit parca am asista la salturi, nu la o desfasurare normala (). Desigur, daca poporul ar fi fost mai numeros, daca nu ar fi fost taiat in bucati, daca clasele de jos ar fi fost mai fericite si mai culte, daca viata sociala si politica ar fi fost normala, progresul ar fi fost mai mare. Dar esentialul e ca am mers mereu inainte, ba chiar am facut pasi mari si astfel am pregatit, cel putin, toate conditiile unei mari literaturi viitoare" (invatamintele istoriei literare, in voi. Dupa razboI).

Istoricul literar, la catedra, a fost un maestru fermecator, facind din interpretarea unui text un act de desfatare spirituala. Literatura devenea un mod de existenta. in acest sens a creat scoala, polemizind cu partizanii frumosului in sine, de dincolo de bine si de rau". Entuziasmul sincer, indoiala profund umana, constiinta arzatoare converg pentru a defini una din personalitatile de prim-plan ale epocii.

Pe linga opera propriu zisa, Vtafa romaneasca e opera monumentala a criticului. Cit a aparut Viata romaneasca la Iasi, sublinia Sadoveanu, G. Ibraileanu a fost inima ei in inteles anatomic. N-a aparut un rind in revista fara sa nu-1 fi citit. El era regulatorul fiecarui numar, cumpanitorul polemicilor, articolelor grave, al problemelor infricosate. Cu toata sanatatea lui subreda, a stat neadormit la aceasta datorie a vietii, intretinind in acelasi timp si o tufoasa corespondenta cu colaboratorii. Ce a fost Viata romaneasca pentru cultura romaneasca nu e nevoie sa accentuez. Cred ca pentru asta mai ales trebuie sa-i fie recunoscatoare generatiile de miine" (Evocari, 1954). Singura revista nesclerozata a fost a lui Ibraileanu, declara in acelasi spirit Tudor Arghezi. Revista a fost creatia lui, tortura lui suava ; o carte pe luna, facuta de el . . "

Copyright © 2009 - 2010 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.