Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Rascoala de Liviu REBREANU (Roman)

 

Capitoul 1 RASARITUL

― Dumneavoastra nu cunoasteti taranul roman, daca vorbiti asa! Ori il cunoasteti din carti si din discursuri, si atunci e mai trist, fiindca vi-l inchipuiti martir, cand in realitate e numai rau, si prost, si lenes!
Ilie Rogojinaru sfarsi, gafaind de convingere. Isi sterse chelia sfatoasa cu o batista mare tarcata si isi smuci mustata groasa, pleostita, din care cateva fire i se incurcasera, suparandu-l, in colturile gurii. Era arendasul mosiei Olena-Dolj. Slaninos si burtos, cu gat de taur si capul rotund, avea niste ochi caprui saltareti si o figura joviala, parca pornita mereu numai spre bucurii.
Se uita la tovarasii de compartiment, vazu ca nu i-a convins si continua sa gafaie mai tare. Atunci Simion Modreanu, director in
Ministerul de Interne, imbracat cu multa cochetarie, tusi usor, sa-si dreaga glasul, si rosti sententios:
― Domnul meu domnule Rogojinaru, un lucru ramane indiscutabil: ca noi toti, dar absolut toti, traim de pe urma trudei acestui taran, asa prost, si lenes, si rau cum il categorisesti dumneata!
Arendasul fu atat de uimit, ca nici nu mai putu raspunde. Scoase iar batista, sa-si racoreasca tamplele. In clipa aceea, aparu conductorul trenului, reclamand, cu respectul cuvenit clasei intai, biletele pentru Bucuresti. Rogojinaru se insenina, ca si cand i-ar fi venit mantuirea:
― Cum, sefule, sosiram? Ei, bravo! Bine-am mers, n-am ce zice
― Adineaori am lasat Chitila, observa conductorul, schitand un zambet drept raspuns la bonomia arendasului si luand biletele de la ceilalti calatori.
In rastimp, dintr-un portofel ca o geanta, Rogojinaru scoase o foaie galbena pe care o arata conductorului cu o mandrie ostentativa:
― Poftim, sefule! In vremurile astea grele se mai carpeste omul cu cate-o economie, ca n-o sa se faca gaura in cer fiindca un crestin merge gratis cu trenul


Numai conductorul surase iarasi, retragandu-se cu degetele la cozoroc, militareste. Arendasul, insa, cuprins subit de griji, se apuca sa-si adune geamantanele, cosurile si legaturile pe care le rasfirase in compartiment, profitand ca ceilalti nu prea aveau bagaje.
Modreanu isi luase mai demult pe genunchi geamantanasul de piele fina cu cartea de vizita scoasa in evidenta. Un capitan de jandarmi, inalt, cu figura speriata, care se urcase numai la Gaesti, n-avea decat sabia si o mapa, iar tanarul brun, cu mustatile mici, negre, retezate englezeste, isi asezase trusa de voiaj pe mescioara de la fereastra compartimentului.
Trenul duduia si fumega ca un animal apocaliptic. Directorul regreta ca s-a coborat sa discute cu un om atat de vulgar. Capitanul urmarea ostenelile lui Rogojinaru cu o curiozitate plina de admiratie.
Tanarul, de cand plecase conductorul, se uita pe fereastra vagonului, in care aparuse silueta capitalei. De-a lungul liniei rasareau si piereau table cu reclame pe stalpi anume, ori pe calcane de case singuratice. Perechile de sine se multiplicau, se apropiau, se intretaiau. Rotile pocneau tot mai des peste incrucisari, treceau de pe o linie pe alta, cu o siguranta masinala. Pe urma se ivira suburbiile murdare, case darapanate, ulite desfundate, contrastand violent cu sclipirile ce vesteau mai incolo palatele.
Dupa ce umplu cu bagajele-i pretioase locurile libere de pe canapele, dupa ce scoase si pe coridor vreo doua cosuri ce nu mai incapusera inauntru, arendasul se ghemui cum putu pe o margine, langa un geamantan, si se adresa direct tanarului, care privea pe fereastra, reluand firul convorbirii de adineaori:
― Si uite-asa, domnule, cum va spuneam, cu taranii Pe mine ma puteti crede pe cuvant si fara greseala, ca am o experienta veche de tot in chestii de agricultura si de tarani. Sunt acuma de saizeci de ani fara unul si din ei vreo patruzeci tot la tara i-am irosit si intre sateni. Am luat-o de jos, cum se cuvine, si la treizeci de ani tineam cu arenda o mosioara de peste cinci sute de pogoane in
Teleorman. Iar de atunci mi-au mai trecut cateva si mai maricele prin mana, asa ca imi cunosc taranii cum nu cred sa-i mai cunoasca multi in tara romaneasca. Nu zic ca toti sunt ticalosi, cum zic altii, nu. Doamne fereste, sunt crestin si m-ar bate Dumnezeu. Dar marturisesc cu mana pe cruce: sa te fereasca Dumnezeu sa ai nevoie de taran, ca taranul atunci te strange de gat, cand te doare mai tare!
Baga de seama ca nici chiar capitanul nu-l mai asculta. Fiindca tocmai si trenul incepuse sa-si incetineze goana, isi aduse iar aminte de bagaje, se scula sa treaca in coridor, sa fie mai aproape de iesire si sa poata prinde negresit un hamal si o trasura. Din usa se intoarse, insa, sa-si ia ramas bun. Intinse mana lui Modreanu, cu care venise de la Craiova impreuna, si socotea ca se imprietenise de ajuns, ca sa poata gasi la dansul un sprijin de s-ar intampla sa aiba vreo nevoie pe la Interne. Desi cu tanarul care se suise la Costesti vorbise mai putin si nici nu i se recomandase, arendasul chibzui ca la despartire trebuie sa stii cu cine ai calatorit si deci ii zise increzator:
― Imi dai voie, domnule, sunt Ilie Rogojinaru Mi-a parut bine ca am venit impreuna, cu toate ca nu ne-am prea lovit in pareri.
Nu tocmai incantat, tanarul se ridica totusi putin si, strangand mana intinsa, raspunse:
Grigore Iuga.
Arendasul tresari, se indrepta si striga:
― Iuga? Iuga ai zis? Te pomenesti ca esti chiar feciorul
Domnului Miron Iuga de la Amara?
― Te pomenesti! surase tanarul, intrigat putin de entuziasmul patetic al arendasului.
― Fugi, nu ma nebuni! D-apoi bine, boierule, eu cunosc pe conu Miron de cand eram copil, as putea zice, macar ca trebuie sa fim cam de aceeasi varsta! Ca doar acum vreo douazeci si cinci de ani am tinut o mosie numai la cateva poste de proprietatea dumneavoastra de la Amara. Ce mai face conu Miron? Bine, voinic, sanatos? Strasnic om, ce sa va spun! adauga cu mandrie, intorcandu- se brusc spre capitanul de jandarmi si Modreanu. Stiti, boier sadea, nu d-astia de au umplut tara si targurile! Ei, bata-te sa te bata toate noroacele! urma apoi iar catre Iuga, clipind din ochi cu mare bucurie. Dar vad ca sosim Sa traiesti, cucoane, si sa-ti traiasca parintele, ca-i un om si jumatate!
Ii scutura mana inca o data si, apucand un cosulet la care tinea mai mult, se repezi afara, in coridor, mormaind in treacat catre capitan: "Salut, salut!" Modreanu, cu geamantanasul in mana, asteptase nerabdator sa ispraveasca arendasul, ca sa poata iesi.
Pentru ca nici el nu facuse cunostinta cu Iuga, dadu indiferent din cap si se strecura dupa Rogojinaru, care se infipsese chiar langa usa vagonului.
― Cine-i individul, domnule Rogojinaru, ca te vazui prea multumit de cunostinta? intreba Modreanu, plecandu-se la urechea arendasului fiindca pufaitul locomotivei sub bolta garii inabusea vocile.
― Ehei, iubitule! facu Rogojinaru cu mai mare respect parca decat adineaori in fata tanarului Iuga. Sapte mii de pogoane, prima calitate, in Arges, jos, aproape de Teleorman! Sapte mii, domnule
Modreanu, intelegi? Si niste gospodari cum nu-s altii in toata
Muntenia. Batranul nu ti-ar arenda un petic de pamant, mai bine sa-i tai mainile. Asa ceva mai rar, ce sa-ti spun Ei, te-am salutat, cucoane, ca vad ca ne-am oprit, si sa ne mai intalnim sanatosi!
(Deschisese portiera.) Aide, hamal, hamal! Aici, baiete! N-auzi, bre? Ce, esti surd? Unde te uiti, zapacitule? Nu ma vezi? Ce, esti orb? Vino repede si ia astea!
Locomotiva gafaia rar, extenuata. Printre respiratiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane si ale celor ce-i asteptau pe peron umpleau cuprinsul garii cu un zgomot aspru din care se ridicau, ici-colo, izbucniri de rasete, cate-o vorba vesela, cate-o pupatura mai pleoscaita si mai ales tipete staruitoare dupa hamali. Calatorii zoreau spre iesire, cei multi cu bagajele in mana, cei putini cu hamalii in urma lor. Toata lumea era grabita, unii chiar fugeau, ca si cand i-ar fi alungat cineva din urma.
Grigore Iuga ramasese linistit la locul sau, asteptand sa se dea jos cei ce se imbulzisera pe coridoare. Din geam, vazu pe Modreanu cum isi ferea geamantanasul de insistentele hamalilor, pe capitanul inalt cum, departandu-se, se uita speriat imprejur, parca ar fi cautat pe cineva, pe Rogojinaru, umeros si leganat, tinandu-se dupa omuletul impovarat cu geamantane si legaturi, dascalindu-l necontenit atat de energic, ca glasul lui parca domina tot vacarmul garii.
In sfarsit, cand se mai potoli valmasagul, tanarul Iuga cobori si el, gasi anevoie o trasura si porunci sa-l duca acasa in strada
Argintari. Birjarul apuca pe calea Grivitei, lata, murdara si galagioasa, cu fel de fel de magazine, in fata carora vanzatorii se razboiau cu trecatorii sovaitori sa-i faca negresit clienti, cu zeci de hoteluri, hanuri si ospatarii menite sa adaposteasca scump si prost pe calatorii pe care Gara de Nord ii varsa capitalei, mereu altii, si mereu mai multi. Pe trotuarele largi se vanzolea o lume pestrita intrun amestec oriental: muncitori si functionari, apoi tarani umbland in grupuri ca niste oi speriate, servitoare in costume taranesti unguresti, soldati pirpirii, vagi domnisoare foarte fardate, tragand cu ochiul la toti barbatii, ucenici si elevi de liceu harjonindu-se si izbindu-se de oameni si de ziduri, bragagii, bulgari de lux cu clopotei de alama, turci cu acadele
In vreme ce trasura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna cand sosea de la tara in Bucuresti, privea furnicarul de oameni de pe strazile zgomotoase cu un simtamant de sfiala. Dupa viata molcoma de la mosie, forfoteala aceasta il obosea si-l intrista, cel putin in primele momente, pana se reobisnuia cu ea.
Pe bulevardul Coltei, aproape de intretaierea cu strada Argintari, unul din caii trasurii aluneca si cazu. Birjarul se repezi intai cu sudalmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui sa sara de pe capra, sa dea drumul streangurilor Cum nu mai erau decat vreo suta de metri pana acasa, Grigore cobori, plati si continua drumul pe jos.
A doua casa din strada Argintari era a lor, adica a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu varfurile poleite avea o poarta monumentala la mijloc. In fata casei, o gradinita ingrijita, cu cateva ronduri de flori, cu poteci prundite. Cladirea insasi, cu etaj, aratoasa si inzorzonata, oprea atentia trecatorilor mai ales prin scara de marmora rosie aparata sus de o uriasa scoica de sticla lucitoare.
2
Intrand pe poarta, Grigore Iuga vazu in capul scarii pe servitorii lui in conciliabul cu un domn strain.
Feciorul, intr-o livrea putin grotesca (fantezia NadineI), veni sa-l intampine si-i raporta indata ca tanarul inaltut si blond e un domn din Ardeal, ca a mai fost pe-aici de cateva ori si cauta pe conasul
Gogu. Intre timp si strainul coborase treptele si se apropia de Iuga, iar cand servitorul pleca cu trusa stapanului, scoase palaria si zise foarte incurcat:
― Ma recomand: Titu Herdelea, poet
Grigore raspunse numai cu un zambet nehotarat, care pe tanarul
Herdelea il zapaci mai rau. Lavaliera vanata cu picouri albe ii acoperea gulerul tare si inalt. Isi trecu palaria in mana stanga si incerca sa zambeasca si el fara a reusi. Dupa o pauza, care i se paru un secol, isi lua inima in dinti si, potrivindu-si palaria in cap cu bagare de seama, ca si cand n-ar fi fost sigur daca face bine sau nu ca se acopera, urma cu un glas invaluit de emotie:
― Sa ma iertati, domnule, ca ma gasiti aici, dar am fost poftit sa trec negresit, inca de asta-vara, adica acum vreo doua luni, de catre domnul deputat Gogu Ionescu, la baile din Sangeorz, in
Transilvania
― A, din Transilvania? murmura Grigore cu un interes care incuraja pe interlocutorul sau sa confirme mai apasat:
― Da, ma rog, din Transilvania As putea adauga ca sunt chiar putin neam cu domnul deputat, fiindca, nu stiu daca stiti, sora mea
Laura e maritata cu preotul George Pintea din Satmar, iar sora lui
George e sotia domnului deputat Ionescu.
― Asa? facu Iuga mai inviorat, luandu-i mana si scuturandu-i-o.
Incantat! Si afla ca, atunci, esti si cu mine putin neam, cum ziceai, pentru ca nevasta mea e sora lui Gogu Ionescu.
Titu Herdelea dadu din cap surazand. Cunostea relatiile casei.
Venind deseori sa se intereseze de Gogu Ionescu, aflase de la servitori toate amanuntele si chiar mai multe decat ar fi vrut.
Lui Grigore ii placu infatisarea modesta a tanarului si mai ales timiditatea lui, pe care zadarnic se silea sa o ascunda. El insusi era sau cel putin se socotea tot asa de dezarmat cand intamplarea il punea in situatii neasteptate. Il lua de brat ca pe un vechi prieten, zicandu-i:
― Fiindca ne-am intalnit aici, aidem pana sus sa stam putin de vorba!
Titu rosi de bucurie.
Urcara impreuna pana pe platforma de sub scoica, unde Grigore se opri sa-i lamureasca impartirea casei, sa nu-si inchi-puiasca tanarul cumva ca el ar fi putut avea asemenea fantezii arhitecturale.
Cladirea cuprindea doua case complet deosebite, care insa in loc sa aiba intrarile laterale separate si numai fatada comuna, aveau o singura intrare principala. Socrul lui Grigore, cand a facut casa, cu vreo zece ani in urma, a pretins cu orice pret o scara monumentala de marmora cu o scoica deasupra, cum avea si Nababul, desi palatul
― asa-i zicea dansul ― era destinat de zestre celor doua odrasle ale sale, cand se vor aseza, fiecare cu gospodaria proprie. Nadina, sotia lui Grigore, se si tanguia acuma si-i imputa batranului ca a construit casa inadins ca locatarii sa se poata spiona reciproc si permanent.
Usa colosala, de stejar si fier impletit, daruind aparent casei o infatisare unitara, de fapt o despartea: aripa dreapta inchidea domeniul lui Gogu Ionescu, cea stanga, pe care o tinea larg deschisa feciorul, introducea in apartamentele Nadinei.
― Nevasta-mea e plecata in strainatate de vreo trei luni si casa e toata in naftalina, adauga Iuga, trecand cu musafirul sau din hol spre etaj unde, intr-o camera de rezerva, i se improvizase un dormitor, ca sa aiba un refugiu cand vine in Bucuresti in lipsa
Nadinei. De altfel, eu numai iarna sunt bucurestean, si inca si atunci cu intermitente; restul anului stau la tara si pentru ca trebuie, si pentru ca acolo ma simt mai bine. Nevasta-mea are oroare de tara, tocmai cum mie mi-e sila de oras. Dar ia sezi, te rog! Ma vei ierta daca eu, printre vorbe, am sa ma primenesc si sa ma curat putin E unu si jumatate! Si la trei am intalnire cu negustorul meu. De-abia va fi timp sa imbuc ceva, undeva, la repezeala
Titu Herdelea ii povesti apoi pe indelete cum a debarcat in capitala de aproape patru saptamani, cu mari sperante in sprijinul lui Gogu Ionescu, care ii fagaduise ca-i va face rost sa intre la un ziar, ca astfel sa-si indeplineasca visul de-a imbratisa cariera scrisului, si cum a avut dureroasa surpriza de a nu-l gasi in tara. Mai grav e insa ca, pana una-alta, a cheltuit peste o treime din putinii banisori cu care a sosit, ba i-e frica sa nu fie silit, tot asteptand zadarnic, sa cheltuiasca si bruma de rest inainte de a afla vreo ocupatie, si sa se pomeneasca intr-o buna zi vagabond prin straini.
― N-as vrea sa-ti spulber iluziile, ― zise Grigore aproape gata primenit, ― dar bunul meu cumnat nu prea e omul in care sa-ti poti pune toate nadejdile. E foarte simpatic, un suflet minunat, numai cai cam lasa-ma sa te las. Doar daca nevasta-sa s-ar tine de capul lui poate ca s-ar mai misca, fiindca ea singura are farmecul si darul de a-i stimula energia somnolenta
Dupa o clipa de spaima, tanarul Herdelea spuse cu noua incredere:
― Atunci tot as putea spera, caci cumnata-mea mi-a aratat mare simpatie cand ne-am intalnit, asta-vara
― Nici prea multa sa nu fie, surase Iuga. Gogu e gelos ca un turc si ar fi in stare sa te expulzeze din tara, daca ar intra la banuiala ca
In visarile lui, Titu intrezarise o zi cand Eugenia, pe care la
Sangeorz o vazuse ca o rara frumusete, ii va cadea in brate, cucerita de versurile lui devenite celebre. Dar sa abuzeze de sentimentele femeii iubite pentru a dobandi avantaje i se parea atat de rusinos, ca se facu deodata palid pana-n varful urechilor. Grigore observa amaraciunea lui si se grabi sa-l potoleasca:
― Esti naiv, amice, si tare ma tem ca n-ai sa te procopsesti la noi! Iti trebuie indrazneala, si cinism, si aroganta, daca vrei sa reusesti, cel putin in vremurile astea. Cine umbla cu scrupuluri feciorelnice e osandit mai dinainte sa fie strivit de cei ce nu cunosc nici macar din nume astfel de sentimentalisme romantice!
Gata de plecare si luandu-si servieta, adauga cu alt glas:
― Ai luat masa?
― Inca nu, balbai, surprins, Titu.
― Daca-ti face placere, sa mergem sa mancam impreuna!
Desi foarte magulit, tanarul raspunse ca el ia masa la o familie ardeleana si, fiindca n-a anuntat, oamenii I-ar astepta nemancati cine stie pana cand, incat n-ar vrea sa Nu s-ar fi prapadit el de grija gazdelor, daca nu s-ar fi sfiit sa mearga cu Iuga la vreun restaurant mare, imbracat slabut, cum era acuma. Purta un costum cam costeliv, ca sa nu-si strice hainele cele bune pana ce va avea posibilitatea sa-si cumpere altele. De altfel si Grigore il poftise numai de forma, caci nu mai starui, ci adauga repede:
― Fireste, fireste Cu toate astea as vrea sa ne mai vedem. Stii ce? Luam masa impreuna diseara! iti convine? Ai timpul si dumneata sa-ti vestesti gazda, voi fi si eu mai liber si mai linistit
Atunci asa! Sa fie, sa zicem, la Enache! Cunosti? In strada
Academiei. La opt!.. Asa!
3
Titu Herdelea alerga pe trotuar cu palaria putin pe ureche si cu fata atat de stralucitoare de bucurie, ca oamenii intorceau capul dupa el, parc-ar fi fost beat. Ii batea strasnic inima. Si balbaia intruna:
― In sfarsit, multumesc lui Dumnezeu! Ce om de treaba! Se cunoaste indata ca e boier In sfarsit mi se pare ca mi-a ajutat
Dumnezeu
Prin strada Romana iesise in calea Victoriei. Coti acuma spre strada Verde, ca sa ajunga mai drept in Buzesti, unde avea o camera mobilata si unde, in vecini, lua masa la familia Gavrilas.
De bastina din Amaradia, Gavrilas se gasea in tara de vreo zece ani si era agent secret in politia capitalei, insarcinat cu controlul hotelurilor. Cunostea pe invatatorul Herdelea, cu care fusese odinioara coleg de scoala. Astfel, cand, intr-o dimineata, a descoperit in registrul de calatori de la "Hotel English" numele Herdelea printre cei sositi in ultimele zile si cand a vazut mai ales ca a venit din Ardeal, a ghicit imediat ca trebuie sa fie feciorul lui Zaharia. Fara multa ezitare, s-a urcat la camera lui Titu si l-a sculat din somn sa-i ureze bun sosit si sa-i ofere serviciile lui prietenesti, ca sa nu fie jumulit ca toti strainii care pica in acest oras frumos, dar foarte stricat. In aceeasi zi i-a gasit o odaita buna si ieftina, chiar alaturi de locuinta lui, iar pe inserat l-a dus si l-a instalat. Pe urma l-a poftit sa cineze in familia lui, sa-l cunoasca si nevasta-sa.
In afara de sotii Gavrilas, din familie facea parte si domnisoara
Marioara Radulescu, o fetita de vreo optsprezece ani, dragalasa si vioaie ca o veverita, eleva la scoala profesionala. Din pricina ei n-a putut Gavrilas sa-i propuie lui Titu sa locuiasca chiar la dansii.
Doamna Gavrilas, maruntica, grasa si rosie, cu fata vesnic lucioasa, socotise totusi ca ar fi putut lua in gazda si pe domnul Titu. Odaia in care sta Marioara avea doua paturi si tinerii s-ar fi invoit cum e mai bine, ca doar amandoi sunt cuminti. Gavrilas insa s-a impotrivit, spunand ca asa ceva nu se cuvine si ar putea starni vorbe urate
Peste cateva zile, pentru ca Titu nu se obisnuia cu mancarile de pe aici, s-a inteles cu doamna Gavrilas sa-l primeasca si pe el la masa, platind o suma modesta si potrivita. Venind astfel zilnic in casa,
Marioara i-a marturisit ca se simte slabuta la limba romana si ar avea nevoie de o meditatie serioasa. Galant, Titu s-a oferit sa o mediteze el gratuit, spre marea bucurie a doamnei Gavrilas, care o iubea ca pe copilul ei si tinea mult sa-si treaca bine toate examenele. Lectiile le-au inceput chiar din seara aceea, dupa cina, in odaia lui Titu, unde puteau fi mai linistiti si nesuparati de nimeni.
Prima lectie s-a prelungit pana dupa miezul noptii. Tanarul a explicat a doua zi doamnei Gavrilas, care fusese cam ingrijorata, ca a tinut-o mai mult, fiindca, intr-adevar, fata a fost foarte neglijata. Marioara insasi a recunoscut ca mai placute lectii ca Titu inca nimeni nu i-a dat si ca ar fi bucuroasa, daca Titu ar putea sa o invete cat mai des, ca sa fie sigura de izbanda. Cand sosi acuma Titu Herdelea ii gasi la cafea.
― Ti-am pus lingurile in brau, nenisorule! il intampina Gavrilas, pufnind rar dintr-o tigara rasucita de el insusi cu multa meticulozitate.
― Numai fata asta-i de vina, domnu Titu, se scuza doamna
Gavrilas, tragand cu ochiul spre Marioara care zambea siret. Ca zicea ca e moarta de foame si ca ea nu mai asteapta nici pe printul
Titu se simtea atat de fericit, ca trebuia sa se racoreasca. Se repezi deci la Marioara, o lua in brate si incepu s-o sarute pe gura, pe ochi, pe obraji, pana ce toata o ciufuli, ba-i mai rasturna si ceasca de cafea pe fata de masa, spalata si calcata de insasi doamna
Gavrilas si pusa numai atunci intaia oara.
― Na, apoi astea mie nu-mi plac, se supara Gavrilas, silindu-se sa-si apere propria-i cafeluta amenintata, in vreme ce doamna
Gavrilas isi frangea mainile amutita, parc-ar fi asistat la un cataclism.
Fata insa se arata magulita de explozia aceasta si primea vijelia de sarutari gangurind ca o turturica.
― Victorie, domnule Gavrilas! racni in cele din urma Titu, zvarlindu-si palaria pe pat cu un gest de general triumfator.
Si povesti pe nerasuflate cum a intalnit pe Grigore Iuga, ce-au vorbit, cum era gata-gata sa nu mai vie deloc la dejun si cum diseara va manca la Enache. Pozna cu rasturnarea cafelei si prapadirea fetei de masa fu repede iertata si uitata. Gavrilas fusese cativa ani un fel de ajutor de administrator la o mosie de prin
Vlasca, unde a facut si ceva gologani, incat avea mare respect de mosii si mosieri, singurele institutii solide din Romania, impotriva restului nutrind eterne nemultumiri, deoarece, in trei ani, de cand intrase in politie, n-a izbutit sa dobandeasca nici o avansare, desi ar fi meritat cu varf si indesat, fiind un functionar constiincios si cu mai multa carte decat altii, dar fara proptele la cei sfinti.
― Daca ai putea sa te infigi administrator la mosia lui macar vreun an, doi, stiu ca ti-ar pune Dumnezeu mana-n cap si te-ai face om! observa Gavrilas, mai tarziu, ganditor si cu o privire de admiratie invidioasa spre Titu, care infuleca zdravan din tocana ardeleneasca pastrata calda. Gavrilas era tot atat de mic la statura ca si nevasta-sa, avea niste mustati groase si prea mari pentru chipul lui, fruntea foarte incretita si o roseata pe toata fata, parc-ar fi fost vopsit pentru o reprezentatie de circ.
Urma o dezbatere ampla asupra perspectivelor tanarului. Se amesteca si doamna Gavrilas cu amintiri discrete despre administratorul din Vlasca. Numai Marioara tacea, pufnea din cand in cand spre Titu si-l bombarda cu cocoloase de paine, la care insa el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase.
Incetul cu incetul, totusi, entuziasmul proiectelor se potoli.
Gavrilas, obisnuit sa atipeasca dupa-amiaza cate-un ceas, incepu sa caste si apoi se intinse, oftand, pe pat. Marioara se carabani la scoala, iar doamna Gavrilas se apuca sa spele vasele. Pleca si Titu acasa la el, sa se pregateasca pentru masa de la Enache.
Locuinta lui era chiar in corpul de case de alaturi. O poarta de lemn darapanata dadea intr-o curte lunga, murdara, cu sumedenie de camarute, toate inchiriate. Apartamentul dinspre strada, doua odai cu antreu la mijloc, era tinut de doamna Elena Alexandrescu, femeie trecuta de patruzeci de ani, inca aratoasa, vaduva unui ofiter pe care ea il pomenea cand maior, cand colonel si care murise locotenent. In camera din fata, sedea doamna impreuna cu Jean
Ionescu, copist la interne, tinerel si berbant. In antreu se gaseau numai doua lazi cu carti, biblioteca doctorului Vasile Popescu de la
Pitesti, sotul fiicei doamnei Alexandrescu, Mimi. Odaia din fund, cu doua ferestruici spre curte, un pat de tabla, un lavabou, o masa rotunda, trei scaune, un dulap hodorogit si cateva fleacuri, botezate bibelouri de familie, era a lui Titu. In curte, mai incolo, statea un cizmar evreu, Mendelson, cu cinci copii, dintre care cel mare isi termina armata la artilerie, apoi un placintar bulgar cu dugheana in vecini, un croitor ramas vaduv de curand cu patru copii mici, un pensionar cu sotie tanara, avand in gazda un student
De cum pasi in curte, tanarul Herdelea auzi ciripirile multumite ale doamnei Alexandrescu si intelese ca Jean trebuie sa fi plecat la birou. Usa dinspre antreu era larg deschisa, iar doamna se aranja in oglinda cu puful de pudra intr-o mana si batonul de rosu in cealalta, ca o porumbita batrana si cocheta.
― Sarut mana, doamna Alexandrescu! striga Titu amabil ca totdeauna, scotand din buzunar cheia de la camera lui si potrivind-o in broasca.
― Bonjur, bonjur, domnul raspunse gazda incantata de chiriasul ei, care se purta atat de cuviincios. Dar ce esti asa de grabit? Poftim incoace nitel, ca doar n-am sa te mananc, adauga apoi cu glas de sirena ragusita, continuand operatia de pictura faciala, in vreme ce Titu, din pragul camerei lui, dupa ce deschisese usa, isi arunca palaria pe masa. Sunt singura. Jenica, saracutul, s-a dus la minister Vino, vino, n-ai frica! Jenica nu-i gelos, cu toate ca ma adora
Isi aduse aminte de pat, vazu niste adancituri si se repezi sa le netezeasca, murmurand cu o satisfactie plina de mandrie:
― Uite ― asa-s barbatii de neastamparati Parca poti scapa de insistentele lor?
Titu se simti jenat si, ca sa schimbe vorba, se grabi sa-i spuie ca diseara va veni acasa poate mai tarziu, pentru ca are sa petreaca la restaurantul Enache cu un domn.
― Ah, Enache, ce delicios se mananca la Enache! suspina romantic doamna Alexandrescu. N-am mai fost insa de cand traia raposatul, fie iertat
Se pierdu un rastimp in glorificarea bietului Mache, care s-a prapadit asa de tanar. Ii arata o fotografie, sa-i dovedeasca ce frumos barbat a fost. Ii spuse ca numai gratie zestrei ei reglementare a putut marita pe Mimi, caci altfel, prin cate necazuri a trecut, nici n-ar fi avut cu ce s-o urneasca din casa. Pe urma, sfarsindu-si pictura, incepu sa-i istoriseasca pe larg cate certuri si aproape scandaluri a avut bietul Jenica din pricina ei cu parintii lui, care sunt niste oameni foarte bine, dar cu idei foarte invechite in unele privinte si n-au vrut sa-i admita in ruptul capului sa traiasca cu ea, ci au umblat din rasputeri sa-l insoare cu o uratenie despre care ziceau ca ar fi o partida stralucita. Jenica insa, cat e dansul de dragut, altfel, are o fire foarte voluntara si le-a declarat categoric ca mai degraba rupe cu toata familia orice relatie, decat sa se desparta de iubita lui, care, pe langa ca e o femeie superba, il si ingrijeste admirabil si-l iubeste cu adevarat. Si asa, batranii au fost siliti sa cedeze, incat azi sunt buni prieteni si absolut intimi. De altminteri, si ea a avut destule mizerii si mai are, din cauza lui Jenica, cu ginerele ei. Mimi n-ar zice nimic, fiindca ea stie cat a suferit sarmana maicasa si s-a jertfit, si ca macar acuma are dreptul sa-si traiasca si ea traiul. Dar ginerele e baiat de la tara, cu moravuri de la patruzeci si opt, si i-a declarat verde ca el nu-i va mai trece pragul cat va fi cu
Jenica, nedorind sa se gaseasca fata in fata cu pestele ei. "Auzi,
Jenica peste, el care e functionar si" Ba a oprit si pe Mimi sa o vaza, asa ca draguta de ea, cand vine prin Bucuresti, trebuie sa se intalneasca aproape pe furis cu mama ei, care a nascut-o si a crescut-o.
― Of, Doamne, greu se mai plateste si putina fericire ce i-e scrisa omului! suspina sfarsind doamna Alexandrescu, cuprinsa de induiosare.
Tanarul se zapaci de tot ascultand destainuirile atat de intime, mai ales cand luara o intorsatura trista. Se scula incet, gandindu-se ce-ar putea sa-i spuie ca sa-i stearga amaraciunea. Doamna
Alexandrescu isi regasi singura vioiciunea, pornindu-se sa-si laude fata, frumusetea ei, inteligenta ei, dragalasia ei si fagaduind lui Titu ca-l va prezenta negresit, ca sa o cunoasca si sa-si dea seama ce inseamna o fiinta intr-adevar adorabila Neavand nici o treaba, doamna I-ar fi tinut la taifas pana noaptea, ca si alte dati. Titu ardea de nerabdare sa se pregateasca pentru intalnirea de diseara care poate sa insemneze o intorsatura in viata lui. Tocmai chibzuia cum sa se retraga fara sa o jigneasca cumva, cand auzi in curte o voce strigand:
― Domnul Titu Herdelea!
Cateva glasuri rasunara indata afara:
― In fata, in fata!
― E factorul, explica doamna Alexandrescu.
Titu facu numai trei pasi pana in antreu, unde se si ivise factorul.
Era o scrisoare de acasa. Saluta pe doamna Alexandrescu si intra in odaia lui, cuprins subit de emotie.
Prima scrisoare de cand s-a asezat in Bucuresti Rupse plicul si sorbi cu infrigurare cele sase pagini de scris marunt in care doamna
Herdelea, in stilul ei evanghelic, presarat cu maxime morale si povete intelepte pentru "dragul mamei instrainat", ii spunea toate cate s-au petrecut prin Amaradia dupa plecarea lui, de la moartea lui Ion Glanetasu si pana la logodna Ghighitei cu invatatorul
Zagreanu.
"Cununia insa vom face-o tocmai dupa Craciun, ca sa ne putem infatisa cu vrednicie. O sa le dam lor casa din Pripas, sa nu mai stea asa pustie si sa le poarte si lor noroc, cum ne-a purtat noua Ne-ar fi drag sa fii si tu la nunta, biata copila si acum plange gandind ca tu poate n-ai sa poti veni Dar tu sa-ti vezi de soarta ta si sa cauti sa te chivernisesti cat mai bine si sa nu pierzi nadejdea in Dumnezeu, ca
Dumnezeu nu lasa pe cei drepti si cu credinta. Trebuie sa ai rabdare multa, dragul mamei, ca nici pe acolo nu zboara pui fripti si placinte calde, omul sa nu despereze, ci sa lupte cu toate piedicile pana ce izbandeste cu ajutorul lui Dumnezeu Are sa inceapa in curand frigul si iarna, si nu stiu daca tu ai haine grosute. Sa iei seama si din cei dintai bani sa-ti cumperi ori, daca pe acolo-s prea scumpe, sa trimiti bani, sa-ti faca Strulovici, ca-l stii ce frumos lucreaza, si ieftin"
Intr-un post-scriptum, Ghighi adauga ca ea nu se cununa, orice ar face batranii, daca nu vine si el la nunta, si-i mai spunea ca va merge negresit la balul studentilor, dar inca nu stie cu ce rochie, ca ea ar vrea sa-si faca una noua, mai ales ca e si logodita, si toti ochii vor fi pe ea.
In alt post-scriptum, batranul Herdelea il indemna sa nu uite a scrie ceva pentru Tribuna Bistritei, cum a fagaduit cand a plecat, caci directorul si acuma asteapta darile de seama despre serbarile
"Astrei". De asemenea sa-i trimita gazete din tara, sa vada si domnii nostri foi romanesti adevarate, iar cand va publica de ale lui, sa poata arata tuturor ce face feciorul lui in Romania.
Titu reciti scrisoarea de cateva ori, parc-ar fi vrut s-o invete pe dinafara. Completa din sufletul lui toate vestile. Se simtea din nou acasa, in Ardeal, in lumea unde fiece amanunt, oricat de neinsemnat, avea o rezonanta vie pentru intreaga lui fire. Sub farmecul amintirilor, cuprins de o nostalgie dureroasa, vru sa se apuce pe loc sa raspunda, ca si cand numai astfel si-ar fi putut usura inima. Pe masa erau cateva carti aduse de acasa, biblioteca lui, apoi caiete cu insemnari, cu crampeie de poezii, cerneala, tocuri Numai hartie de scrisori n-avea. Cautand un petic de hartie potrivita isi aduse aminte de Iuga, cobori in realitate si hotari sa amane raspunsul pana ce va putea comunica lucruri mai multe si poate mai bune.
De altfel, se facuse ora sase si, deci, era momentul suprem sa se gateasca pentru diseara. Mai cu seama ca trebuia sa-si aranjeze unele mici lucruri, sa-si mai coasa cate ceva, sa-si lustruiasca ghetele, sa-si perie costumul negru de camgarn pe care nici nu l-a prea imbracat aici, incat s-ar putea duce cu el si la Palat. Voia sa fie foarte exact la intalnire, caci omul civilizat intai dupa exactitate se cunoaste. Mai bine sa astepte el cateva minute decat sa fie asteptat.
4
― Ai intarziat, prietene! zise Grigore Iuga zambind si intinzandu-i mana. Mi se pare ca te-ai bucurestenizat si dumneata? Dar ia loc colea, langa mine! Noi nu te-am asteptat, ca ne-a fost foame
Un chelner lua palaria si pardesiul lui Titu in vreme ce el, uluit, nu stia daca sa marturiseasca adevarul sau sa lase pe Iuga sa creada ca n-a fost exact la intalnire. Se pomeni murmurand cu un glas strain, confuz:
― Ba eu sunt pe aici de mult, mi-am si azvarlit o data ochii inlauntru, iar pe urma m-am plimbat prin fata restaurantului tot asteptandu-va, de ma si mir cum nu v-am vazut cand ati intrat
― Nu te scuza, ca si noi am intarziat un sfert de ora! il intrerupse
Grigore amical. Asa suntem noi romanii toti Dar sa cunosti pe prietenii mei!
Facu prezentarile. Avocatul Baloleanu, desi numai cu cativa ani mai mare ca Iuga, era foarte voinic, avea o barbuta cafenie tunsa energic si un inceput de chelie pe care o ascundea cu fire de imprumut. Ochii albastri-verzui ii sticleau inteligent si siret. Manca mult, se vaita ca bautura il baloneaza si nu se putea retine oricat medicii il prevenisera ca e predispus la obezitate. Il pasiona politica.
Fusese deputat cand i-a fost partidul la putere, devenind sef de organizatie la Ialomita, unde avea, dobandita mai recent, o mosie de vreo sase sute de pogoane. Clientela putina, dar solida, ii asigura venituri considerabile, care ii dadeau faima de mare avocat, pe cand de fapt el nu pleda decat prea arareori si privea chiar cu putin dispret pe confratii de bara, pe latratori, cum ii poreclise el in gluma.
Totusi se bucura de trecere la Palatul de justitie, pentru ca era socotit om politic de viitor si facea multe servicii prin influenta lui la marimile zilei. Celalalt tovaras de masa, Constantin Dumescu, directorul Bancii Romane, cu ochelari de aur, span, parul blondcaramiziu, smead si putin adus de spinare, parca trupul i-ar fi fost prea lung, parea un taciturn. Era burlac si prieten bun cu tatal lui
Grigore.
Cei doi primira pe Titu fara entuziasm, ca si cand le-ar fi stricat atmosfera. Tanarul, dupa invitatia lui Iuga, se adanci in studiul listei de bucate, infricosat, necunoscand inca mancarile din tara si mai ales numirile lor. Ii era apoi necaz si nu se putea dumeri cum de n-a observat pe Grigore cand a sosit, incat acuma are sa creaza ca nu e om de cuvant, desi el a venit cu o jumatate de ceas mai inainte, numai ca sa nu intarzie, dar n-a indraznit sa intre si sa ocupe o masa.
Dupa o scurta tacere, Baloleanu relua convorbirea intrerupta de aparitia tanarului, zicand cu un aer de superioritate:
― Asa, draga Grigorita, cum iti spuneam Problema taraneasca nu se poate rezolva fara sacrificii din partea celor ce stapanesc pamantul. Asta-i lege! Toate celelalte, toate consideratiile secundare sunt paliative. Taranul vrea pamant. Scurt. El atata stie si asta il doare.
― Iarta-ma, Alexandre, raspunse Iuga, calm, cu o lucire in ochi, care arata ca discutia ii framanta sufletul, dar asa cum o pui tu, problema devine un simplu pretext de propaganda electorala sau de demagogie ieftina si primejdioasa. A starni pofte e foarte usor. Mai greu e sa le si implinesti. Cum vrei tu sa ma convingi pe mine, proprietar, sa daruiesc taranilor pamantul pe care-l muncesc, impreuna cu dansii din mosi-stramosi, cand in acelasi timp tu insuti cumperi mosii si
Putin vexat, avocatul nu-i dadu ragaz sa continue:
― Pardon, pardon! Sa punem lucrurile la punct! inainte de toate sa fim intelesi ca nu discutam chestia din punct de vedere particular, personal. Eu am vorbit facand abstractie ca tu, intamplator, esti mare proprietar sau ca eu, tot intamplator, fac politica.
Suntem, mai presus de orice, oameni care cunoastem problema taraneasca si din carti, si din experienta, care ne interesam de ea cum se intereseaza toata lumea, fiindca de rezolvarea ei depinde soarta noastra si chiar viitorul tarii, nu-i asa? Vasazica o dezbatere academica. Sunt sigur, de altfel, ca, de-ar fi nevoie de sacrificii, conu Miron si cu tine ati fi cei dintai sa faceti gestul
― Ba te inseli grozav, dragul meu! protesta Grigore. Tata n-ar consimti niciodata sa se desparta de mosia de care-l leaga un trecut de greutati si de mandrie. Pentru el pamantul inseamna viata insasi, ca si pentru taran, stii prea bine, ca ai fost pe la noi si cunosti situatia. Dar nici eu, cu toate ca nu ma simt atat de intransigent, nas fi dispus sa fac cadouri, nu taranilor, care nu le cer, ci demagogilor marunti de la orase, care vor sa-si creeze merite electorale agitand pe sub mana teorii pe care cei cu raspundere le repudiaza si pe care nici insisi agitatorii nu se gandesc sa le puie in practica!
― Uite conservatorul! zambi Baloleanu catre Dumescu, apoi intorcandu-se iar la Iuga: Un moment, iubitule! Pentru ca adineaori m-ai pus in cauza pe mine, tin sa precizam lucrurile Ei bine, crezi tu ca mica mea proprietate, castigata cu sudoarea unei munci cinstite de zece ani, de inca si azi mai am datorii pe ea, crezi tu ca tocmai cele cateva biete sute de pogoane ale mele au sa rezolve problema? Si totusi, iaca, declar aici solemn, desi sunt om sarac, ca intr-un caz de nevoie, eu pun la dispozitia tarii peticul meu de mosie, fara sa cracnesc! Esti multumit? Am fost clar?
― Evident, cum sa n-o oferi si statului, daca ai putut s-o arendezi indata ce ai luat-o? facu Iuga apasat, fara a-si ascunde dispretul.
Jignit si scandalizat ca s-a gasit cineva, ba inca un bun prieten, care sa-i pretinda lui, avocat cu vaza si om politic, sa se infunde la tara, Baloleanu zise ironic:
― Doar n-ai sa-mi ceri acuma, puiule, sa ma las de meseria mea pe care, de, o cunosc nitelus, ca sa ma apuc de agricultura?
― Iti cer, daca vrei sa ai pamant! Cine are pamant sa-l munceasca si sa-l iubeasca, ori sa renunte! Tu, dragul meu, ai luat mosia ta de sub nasul satenilor care umblau s-o cumpere si s-o imparta intre ei. Te-ai dus, i-ai inlaturat si a treia zi ti-ai trimis arendasul sa stoarca bani din ea pentru tine si pentru el. Pe de o parte impiedicati pe taran sa cumpere pamant cand se ofera prilejul, iar pe de alta parte ma indemnati pe mine, care asud alaturi de tarani, sa ma despart de mosie, s-o arunc, uite asa, ca pe un dinte stricat!
― Ei, draga Grigorita, observa avocatul mai moale, sunt prea putini proprietari ca voi. Marea, imensa majoritate a pierdut de mult contactul cu pamantul. O masura generala nu se poate lua dupa cei putini, ci dupa ceilalti.
― De ce n-ai lua intai masuri fata de cei ce s-au instrainat de mosiile lor? De ce va ganditi numaidecat sa distrugeti o clasa sociala, poate cea mai loiala, cea care reprezinta bogatia de baza a tarii? A, fireste, n-au ramas multi proprietari la datorie. A inceput sa le vie unora greu sa stea la tara, sa li se para dezonorant a munci pamantul sau chiar a munci in general. Prefera sa traga venituri grase si sa le risipeasca in petreceri. Locul lor l-a luat arendasul, care stoarce arenda pentru boier si alta, mai buna, pentru el insusi.
Atunci evident ca taranul geme, si se zvarcoleste, si ameninta, cand in surdina, cand fatis. In vreme ce eu, proprietar, muncind si economisind, de-abia scot din mosia mea cat sa pot trai onorabil, arendasul, vecinul meu, plateste zeci de mii de galbeni proprietarului si isi umple si el desagii. De unde diferenta? Din buzunarul arendasului sau din mizeria taranului? N-am dreptate, nene Costica? sfarsi Grigore, adresandu-se deodata lui Dumescu.
Spune dumneata, am ori n-am dreptate?
Directorul de banca sedea cu ochii in farfurie si asculta jenat, fiindca amandoi vorbeau tare, incat lumea de la mesele dimprejur se uita la ei. Intrebarea totusi il surprinse. Nu urmarise discutia decat superficial. Lui, om de cifre, dezbaterile la un pahar de vin i se pareau cam futile, daca nu comice. O problema grava nu se limpezeste intre un snitel vienez si o placinta cu mere. Cel mult se incurca si mai rau. Inainte insa de-a raspunde el, de la masa de alaturi interveni cineva cu glas familiar:
― Imi dati voie
Toti intoarsera capetele, mirati de amestecul unui strain in conversatia lor.
― Sunt Ilie Rogojinaru si am avut fericirea sa ne cunoastem azi in tren cu domnul Iuga.
Arendasul era singur la masa. Venise mai tarziu si, vrandnevrand, a auzit discutia. Neturburat de mirarea lor, isi muta scaunul putin mai aproape si urma, parca i-ar fi cunoscut pe toti de cand lumea:
― Numai pentru ca domnul Iuga spunea ca arendasii ar fi asa si pe dincolo Acu, nu ca sunt si eu arendas, dar cred ca dumnealui greseste vorbind rau despre niste oameni care nu merita atata hula.
Sa nu fie cu suparare, cucoane, daca iarasi nu ne lovim in pareri, zau asa! Arendasul nu e chiar o pacoste pe tara, cum ziceti dumneavoastra si cum scrie prin gazete. Nu, nu! Ca sa poata scoate arenda, plus un oarecare venit pentru ostenelile lui, arendasul trebuie sa munceasca de trei ori cat un proprietar. Taranul nu lucreaza nici mai mult, nici mai ieftin la arendas ca la boier, ba mai degraba dimpotriva. Iau martori chiar pe domnul Iuga sa va spuie cinstit daca invoielile la arendasii vecini cu Amara sunt mai grele ca pe mosiile dumnealor. Arendasul insa, impins de nevoi, a facut economii la cheltuieli, a cultivat mai intens pamantul, a pus in circulatie terenuri care inainte erau parloage, a introdus masini, in sfarsit, a ridicat nivelul exploatarii agricole. Toate astea nu valoreaza nimica? Or fi ei si arendasi ticalosi care asupresc pe tarani, cum sunt si printre proprietari, dar sa-i osandim asa, in bloc, fara circumstante usuratoare, nu e drept si nici bine!
Grigore Iuga, enervat de interventia insolita a arendasului, raspunse apasat si dispretuitor:
― O fi, stimate domn, dar daca nu apareau arendasii intre proprietari si tarani, azi n-am mai avea o chestie taraneasca in
Romania! Nasterea arendasilor a impiedicat trecerea pamantului in mainile taranilor, cum ar fi fost natural si sanatos. Proprietarul care s-a saturat de mosie ar fi vandut-o satenilor daca nu se imbulzea arendasul, oferindu-i un venit mare si sigur, fara nici o munca si bataie de cap pentru dansul!
― Asta se poate, admise Rogojinaru cu un suras candid. Se prea poate. Nu zic ba Cu conditia ca taranul sa fi fost intr-adevar harnic si intreprinzator. Mie insa, care am o veche experienta in privinta asta, dati-mi voie sa raman convins ca arendasul a intervenit tocmai fiindca taranul roman e lenes si nepasator, asteptand sa-i vie totul de-a gata de la boier sau, in vremea din urma, de la stat Uite-asa, domnilor! Scuzati-ma daca sunteti de alta parere, dar eu
Baloleanu avu un gest de consternare, fara a putea protesta.
Grigore, abia stapanindu-si revolta, intrerupse vehement pe arendas:
― Te-am auzit si in tren vorbind cum vorbisi acuma, onorate domn. Nu ti-am raspuns, fiindca mi se pare monstruos ca un om care traieste si se imbogateste din exploatarea taranului sa afirme totusi, cu atata insistenta, ca taranul e lenes. Dar chiar presupunand ca ar fi cum zici dumneata, imputarea sau ocara dumitale n-ar privi pe taranul nostru, ci pe cei ce l-au emancipat numai de forma si I-au lasat, in fapt, mai incatusat ca pe vremea robiei. In loc sa-i fi dat invatatura si educatie cetateneasca, a fost mentinut cu sila in intuneric. Nu ne-a trebuit taran-cetatean, ci taran-animal. Si acuma, culmea batjocurii, il mai si insultam ca e rau si trandav A, intreabal pe dumnealui, continua aratand brusc pe Titu, care incremeni, ca-i ardelean si-a venit de curand incoace, intreaba-l daca taranul dumnealor e lenes si lipsit de initiativa! Si nu uita ca acolo romanul se afla sub jug strain! A avut insa conducatori cu tragere de inima, care I-au invatat si i-au deschis mintea, a avut pilde care I-au indreptat pe calea cea buna. Noi vorbim mereu despre tarani si ne multumim cu vorba goala si niciodata nu facem nimic cinstit si dezinteresat pentru ei!


Avantul lui starni mici surasuri ironice primprejur. El insusi isi dadu seama ca a devenit patetic, ca tonul lui nu cadreaza cu locul, si tacu mai jenat chiar decat Dumescu, care incepuse sa dea semne de nerabdare. Rogojinaru, desi avea replica gata, ca sa nu mai invenineze lucrurile, se multumi sa mormaie ceva in farfuria lui.
Doar Baloleanu zise incet, ca pentru masa lor:
― Foarte just, draga Grigorita, foarte adevarat! Bietul taran nu stie decat sa rabde, fiindca nimeni nu l-a invatat altceva. Iar cand nu mai poate si-i ajunge cutitul la os, atunci e natural sa izbucneasca in iures de foc si sange. Numai la noi se mai pomenesc, in plin secol de civilizatie occidentala, rascoale de tarani exasperati, cand ici, cand colo, pentru ca numai la noi taranul nu gaseste nicaieri dreptate.
Pana ce avem sa ne trezim cu o catastrofa sa zguduie tara din temelii!
Tot el insa, intelegand ca discutia s-a impotmolit, cauta sa schimbe fagasul. Aduse vorba despre recolta care ar fi fost destul de buna, dar nu se poate valorifica din pricina crizei financiare, apoi despre situatia guvernului, pe care el o socotea subreda, in speranta ca in curand va reveni la carma partidul lui. Trecand la politica externa, ajunsera la fratii ardeleni si la Titu Herdelea. Acuma se mai inviora si Dumescu, nationalist fervent, care visa vesnic numai cucerirea Transilvaniei. Grigore le spuse ca tanarul Herdelea ar dori sa-si gaseasca un rost in tara si Dumescu, fiind vorba de un ardelean, ii oferi indata un loc de functionar la banca lui, deocamdata modest, fireste, ramanand sa se vaza ulterior daca va merita mai mult. Iuga multumi refuzand: ce sa caute un poet la banca, afara, cel mult, de vreun imprumut de franci, fara girant, fara dobanda si fara termen de plata? Titu insusi tacuse, dar se bucura ca Grigore n-a primit. N-a trecut el Carpatii ca sa ajunga functionar la banca. Mai curand la vreun ziar ar fi sa i se gaseasca vreo intrebuintare, adauga Iuga. "Da, da, la vreun jurnal", repeta si tanarul cu insufletire. Baloleanu era bun prieten cu directorul
Universului, caruia ii castigase un proces dubios. Fagadui ca va interveni, numai Titu sa aiba grija sa-i reaminteasca, daca cumva ar uita.
― Pe mine sa ma iertati acuma, zise pe urma avocatul, pregatindu- se de plecare. Mi-am lasat nevasta sa manance singura numai de dragul tau, Grigorita, ca nu te-am mai intalnit de un veac. Sper ca si tu ai sa-mi faci placerea sa vii intr-o zi sa dejunezi la noi, sa te mai vaza si Melania mea, ca mereu vorbim de tine. Poftesti cand vrei tu, oricand, nici n-ai nevoie sa anunti, ca acasa
Intre Grigore si Dumescu se incinse o controversa asupra notei, fiecare revendicand pentru sine obligatia de plata. Grigore iesi biruitor, numai amenintand cu o suparare eterna. In fata restaurantului se despartira. Iuga ramase cu Titu. Chiar atunci aparu in usa si Rogojinaru, cu o tigara de foi intre dinti, cu o umbrela straveche la subtioara.
― Cucoane! zise dansul catre Grigore, cu glas dulce, parintesc.
Dumneata esti tanar si te aprinzi iute, pe cand eu sunt batran si nu ma supar cu una, cu doua. Nu stiu cand ne-om mai intalni, dar sa dea Dumnezeu sa nu zici niciodata: "A avut dreptate afurisitul de
Rogojinaru" Noapte buna!
Grigore Iuga il privi o clipa si nu raspunse nimic. Familiaritatea arendasului il sacaia. De altminteri, se simtea obosit si, mai ales, plictisit. Discutia de la masa ii rascolise nervii. Isi propusese de atatea ori sa nu mai vorbeasca despre lucrurile acestea si totusi mereu isi calca hotararea.
Coborara in calea Victoriei fara a schimba un cuvant. Se pornise un vant aspru, prevestitor de ploaie rece. Norii se lasasera jos, aproape pana pe acoperisele caselor. Cate un vartej de aer se rasucea pe strada, maturand praful, ridicandu-l si aruncandu-l pe trotuare, intre picioarele rarilor trecatori. Grigore isi aduse iar aminte de Rogojinaru: "Vezi, el a presimtit schimbarea vremii si a venit cu umbrela" O trasura venea in goana dinspre sosea cu un domn intre doua femei, hohotind de veselie, parca toata lumea ar fi fost a lor.
Titu Herdelea pasea tacut si prudent. Vedea ca Iuga n-are chef de vorba si nu voia sa-l supere. Isi facu in gand bilantul serii si chibzuia ca poate fi multumit. Daca ar intra la Universul, s-ar putea socoti angajat definitiv si bine. Nu e un ziar subtire, dar pare a fi solid si raspandit. Ar fi preferat Adevarul, care e mai simpatic, mai opozant si mai intelectual. Pentru inceput e bine si asa. Numai sa nu uite avocatul sa vorbeasca cu directorul. Are sa treaca maine negresit pe la Baloleanu Adica nu, sa se consulte intai cu Iuga.
Trebuie sa ia seama, sa nu faca vreo gafa, sa-l ofenseze si sa-l piarza. Cand i-a scos Dumnezeu in cale un om atat de extraordinar, nu mai conteaza cateva zile de asteptare
Prin piata Palatului regal i se paru totusi ca tacerea a fost prea lunga. Cumpanind despre ce i-ar putea vorbi, isi aminti cu cat interes a discutat Grigore despre nevoile taranesti. Ii zise deci, ezitand, parca i-ar fi pipait sufletul:
― Nici n-am pomenit, atata ce se vorbeste pe aici despre tarani si mereu despre tarani. Toata lumea, pretutindeni, intruna: chestia taraneasca, problema taraneasca, sa facem asa, sa facem altfel
De ce atata discutie? Pana si la mine in curte, toti chiriasii, cum se aduna la taifas, repede ajung la tarani, s-apoi da-i si da-i cu problema si cu chestia Barem un cizmar jidov si mai ales feciorul lui, care-i mare socialist, nu ma intalnesc o data sa nu-mi bata capul cu fel de fel de solutii si cu proorocirea ca, de nu se rezolva chestia taranilor, are sa vie revolutia sa faca praf si cenusa Bucurestii!
Grigore tresari ca trezit dintr-o visare. In aceleasi clipe, aceeasi intrebare si-o pusese si el, cautandu-i raspunsul. Murmura cu privirea spre norii maniosi ce se valtoreau peste capetele lor:
― Poate sa fie numai o moda trecatoare, dar poate sa fie si o durere straveche, care apasa sufletele ca o pacla nabusitoare. Cine stie?
5
Grigore Iuga se perpelea in pat fara somn. Rasfoise gazetele de seara si nu retinuse nimic. Gandurile ii rataceau tulburi, neostoite, rascolind amintiri, amaraciuni, planuri, sperante si izgonind mereu linistea sufletului. Stinsese becul de pe noptiera de cateva ori si tot de atatea ori il reaprinsese, ba sa refaca un calcul salvator, ba sa controleze un pret al zilei, ba sa observe un amanunt pe fotografia
Nadinei, care, din perete, deasupra patului, il urmarea cu ochi galesi. Pravalita, trei sferturi goala, pe o blana de urs, cu bratul rezemat pe capul fiarei, sanii ei mici pareau incremeniti intr-un spasm voluptos, iar soldurile-i calde se alintau cu indemnuri, in vreme ce intreaga-i figura suradea, cu o candoare virginala si prefacuta. In rama grea, fotografia marita aproape natural era un cadou de ziua lui din partea ei. Atunci, cu trei ani in urma si numai un an dupa cununie, a mintit ca-l bucura cadoul ei, i-a multumit si a imbratisat-o, dar in sinesi a fost intristat si deceptionat. Avea pretentia, nemarturisita, sa-i apartie exclusiv lui macar goliciunea ei trupeasca. Il indigna inchipuirea ca sotia lui, dragostea lui cea mare, s-a putut arata astfel unui barbat strain, fie el chiar fotograful.
Sosise in Bucuresti plin de incredere ca toate vor merge struna.
A incasa rata a doua si ultima din pretul graului vandut si livrat, a aranja cu Dumescu, la Banca Romana, polita care ajunge luni la scadenta erau treburi ce se puteau lichida in doua ore. Dupa ce va ispravi afacerile, proiectase sa mai stea vreo doua-trei zile, sa se intalneasca cu prietenii, sa le reaminteasca prin prezenta ca traieste. Pe urma, inapoi la Amara cu restul de bani, care va fi suficient pentru nevoile curente pana la valorificarea porumbului.
Era ordonat si meticulos. Cu atata se alesese din cei doi ani petrecuti in Germania. Isi intocmise programul de acasa in toate amanuntele. Polita cerealistului o avea in buzunar cu scadenta pentru maine. O considera aur curat. Semnatura celei mai importante firme de export de cereale din Romania se bucura de respect in toata Europa.
In strada Bursei, primul punct din program, soarta a tras o dunga brutala peste combinatiile lui. Seful firmei, un armean inalt, batran si rigid, l-a poftit in biroul sau particular, i-a oferit cafea si o havana de contrabanda si l-a rugat confidential si staruitor sa-i ingaduie o amanare de o luna, una singura, pentru plata ratei. Grigore a incercat sa obiecteze ca e vorba de o polita, ca Au urmat explicatiile si considerentele. Timpuri exceptionale. Preturile au scazut brusc pe pietele straine in ultimele saptamani, aproape o prabusire. A cazut in balanta concurenta ruseasca, neasteptata; recolta muscalilor, de unde se anuntase compromisa, a iesit deodata arhiabundenta. Rusia e totdeauna cu surprize. Nu I-ar fi durut capul de asta. El, negustor prevazator, a facut toate aranjamentele in timp util. L-au nenorocit insa caile ferate, care n-au putut executa transporturile cand a trebuit. Apoi vapoarele care au stat, unele mai stau si azi, la Braila, de pomana, fiindca n-au avut ce sa incarce. Pierderile se ridica la peste treizeci la suta din valoarea marfii. Si, varf la toate, criza financiara, stupida, care s-a abatut asa din senin, a zdruncinat tot creditul si paralizeaza orice posibilitate de miscare.
Grigore asculta si nu auzea. Precis era doar faptul ca nu va primi banii; restul erau vorbe. Ascultand isi zicea intruna ca, in ciuda tuturor explicatiilor, daca el ar refuza amanarea, armeanul totusi ar plati, caci n-ar putea lasa sa i se protesteze polita si astfel sa-si ruineze toata intreprinderea. Refuzul insa ar insemna ruptura cu firma cu care tatal sau lucreaza de douazeci de ani si care de multe ori, in momente grele, le-a facut destule inlesniri. Poate el sa-si ia raspunderea unui refuz? Sau, daca accepta amanarea, cum sa aranjeze datoria de la Banca Romana si cum sa se intoarca acasa cu mana goala? Nici n-a refuzat, nici n-a acceptat. Va raspunde maine, dupa reflexiune matura.
De la armean s-a dus la Dumescu, la banca, sa-i ceara sfat si ajutor. Era intr-o consfatuire grava si nu l-a putut vedea. I-a lasat un cuvant, poftindu-l la masa. Stia ca Dumescu nu discuta lucruri serioase decat la birou. Si-a inchipuit ca poate se va ivi totusi un prilej favorabil sa pregateasca macar terenul. De aceea l-a luat si pe
Baloleanu. Acuma, tarziu, isi da seama ca toata combinatia, care i sa parut foarte ingenioasa, a fost o nerozie. Daca ar fi fost intelept, vazand ca nu poate vorbi cu Dumescu la banca, ar fi asteptat linistit pana maine, ar fi mancat cu tanarul transilvanean si acuma ar dormi in loc sa se zvarcoleasca zadarnic.
Cand a intrat in odaie, dupa ce s-a despartit de Titu Herdelea, a intalnit indata privirea Nadinei din fotografie. S-a infuriat. Si-a adus aminte ca din pricina ei (alta data ar fi zis: de dragul eI) a facut datoria la Banca Romana, putin inainte de surpriza ei cu cadoul. A crezut atunci ca refuzul ei de a sta la tara mai mult de douazeci si patru de ore ar fi numai din cauza ca i-e sila de "cocioaba fara gust si fara confort", cum spunea ea ca este conacul batranesc de la
Amara. Ca sa o ademeneasca, s-a gandit sa cladeasca un castel demn de frumusetea ei. Batranul era mahnit ca vechiul conac, in care s-au nascut si au trait patru generatii de inaintasi, nu mai multumeste pe Grigore. Socotea planul lui drept inceputul destramarii. Constructia s-a inceput si s-a terminat cu bani imprumutati de la Banca Romana. Nadina a gasit foarte gentila atentia lui, a petrecut doua saptamani sa-si inaugureze castelul, apoi s-a intors, plictisita, la Bucuresti. Nimeni nu-i poate pretinde sa se inmormanteze de vie nici chiar intr-un cavou de lux. O fotografie, sora geamana cu cea de deasupra patului, numai cu rama ruralizata, potrivita locului, a ramas acolo ca sa-i tie de urat lui Grig.
Si datoria la Banca Romana, din care nu s-a putut amortiza nici jumatate in cei trei ani trecuti de atunci.
Pe Nadina a descoperit-o Miron Iuga pe cand Grigore era la
Berlin. Tatal ei, Tudor Ionescu, cumparase mai demult de la Teofil, fratele lui Miron, cele doua mosii, Babaroaga si Lespezi, vecine cu
Amara. Noul proprietar a venit, foarte prietenos, indata ce a iscalit actele, si a cerut lui Miron povete asupra mijloacelor de exploatare cat mai buna a pamanturilor. A fost un simplu pretext de cunostinta: nu-i trecuse lui niciodata prin minte sa-si bata capul cu muncirea mosiilor. Isi gasise arendas si se intelesese asupra venitului inainte chiar de a fi incheiat cumpararea. Miron a aflat mai tarziu ca Ionescu ar fi un bogatas de origine obscura, stabilit de putin timp in
Bucuresti, unde achizitionase cateva case de raport. Asta a fost cu vreo douazeci de ani in urma. Apoi, de niste Pasti, acum cativa ani, a primit iar vizita vecinului, de asta data insotit de fiul sau Gogu si de
Nadina. Intre cele doua odrasle era mare deosebire de varsta, feciorul putea sa aiba peste patruzeci de ani, fata cel mult douazeci.
Tudor Ionescu i-a povestit c-a fost insurat de trei ori si ca Gogu e din prima casatorie, iar Nadina din a treia. Fiindca a schimbat arendasul, i-a adus si pe ei sa vaza proprietatile, mai ales ca ale lor vor fi, in curand, Babaroaga a Nadinei si Lespezi a lui Gogu. Deocamdata atata vrea sa le dea, cand se vor casatori, si cate o casa in
Bucuresti. Ce mai are tot al lor va fi, parte dreapta, dar numai dupa moartea lui. "Mult n-au sa mai astepte, ca am batut saptezeci", a adaugat zambind fara regrete. Numai de nu s-ar savarsi inainte de a-i vedea asezati. Mai frica i-e de Gogu, ca atata a amanat insuratoarea pana ce i-a cam trecut vremea. Despre Nadina n-are nici o grija; o fata ca ea nu poate ramane nemaritata, pentru ca n-ar lasa-o petitorii. Miron Iuga s-a uitat atunci mai bine la ea si a raspuns ca da, asa este Pana peste vreo trei luni, cand s-a intors
Grigore din Germania, batranul Iuga s-a gandit deseori la Nadina, viitoarea stapana a mosiei Babaroaga. Cat l-a mahnit pe el faramitarea si instrainarea pamanturilor parintesti si cum le-ar mai fi luat dansul daca Teofil n-ar fi pretins bani gheata! Cu limba de moarte se gandea sa dea in grija lui Grigore sa reintregeasca domeniul lui Iuga, daca Dumnezeu nu-l va invrednici pe el insusi sasi implineasca dorinta cea mai fierbinte.
Grigore avea atunci douazeci si patru de ani. Plecase in
Germania sa se specializeze serios in agronomie, dupa ce isi luase licenta in drept la Bucuresti, nu ca sa practice, ci sa aiba un titlu. A plecat pentru trei ani, maica-sa a murit dupa primul si batranul i-a cerut sa ramaie acasa, sa dea dracului stiinta ceea zadarnica. Deabia s-a invoit sa-l mai lase inca un an.
S-a intors din strainatate cu capul plin de planuri indraznete si cu solutii sigure pentru toate greutatile. Batranul l-a ascultat de cateva ori fara sa se supere, cum se astepta Grigore. Isi zicea ca generozitatile acestea sunt ale tineretii si ca baiatul se va cuminti cand se va izbi el insusi cu capul de pragul de sus. Ba in loc sa-i combata "teoriile", intr-o zi i-a spus ca s-ar bucura daca i-ar placea fata lui Tudor Ionescu. Grigore a inteles indata de ce s-ar bucura batranul si i-a raspuns ca, in alegerea tovarasei de viata, nu se poate lasa condus de anume utopii, caci trecutul nu se mai intoarce, oricat am vrea noi sa-l intoarcem.
― Tu sa vezi fata, utopiile le iau asupra mea, a zis Miron ironic.
Cand a vazut-o, Grigore a uitat tot si i-a ramas numai ea. Luna pana s-a facut cununia si apoi celelalte trei, cat au calatorit impreuna, singuri, in Grecia, Italia si Spania, a cunoscut fericirea cea mai mare. Atunci Nadina a fost intr-adevar nevasta lui, numai si numai a lui. Asa ar fi vrut el sa fie totdeauna; in sufletul si in gandurile ei sa nu existe nimeni si nimic afara de dansul. Suferea de o gelozie cu atat mai chinuitoare cu cat mai mult ii era rusine s-o marturiseasca. A incercat s-o ademeneasca la tara nu ca sa indrageasca ea pamantul, ci ca sa-si fereasca iubita de tentatiile orasului. Patru ani iubirea lui a indurat toate durerile, pana ce si-a destramat sperantele. Daca a consimtit el ca Nadina lui sa plece singura in strainatate a doua oara! Si, in trei luni, de cand e dusa, a primit de la ea exact trei scrisori si in toate trei ii cerea numai bani
Cu becul electric aprins pe noptiera, Grigore privea umbrele imobile ce impestritau odaia ca niste amintiri impietrite. Din cand in cand, cu coada ochiului, se uita la Nadina, care suradea in rama, incantata de ea insasi.
― Cate ceasuri sa fie? Doua! murmura dansul amarat. La noua ma asteapta Dumescu si eu visez treaz la Nadina! Doamne,
Doamne, cat sunt de idiot!
6
A doua zi, pana la pranz, Grigore a ispravit cu bine toate afacerile. (Dumescu a fost amabil, ca totdeauna, a scontat polita armeanului si a retinut pentru amortizarea datoriei numai cat i s-a oferit.) Trecu pe urma, sa zica buna ziua, pe la Victor Prede-leanu, prietenul lui cel mai bun, unde fu oprit la masa. Se simtea ca acasa in familia Predeleanu.
Era multumit ca a scapat de grijile care azi-noapte luasera proportii catastrofale. Insomnia nu e chinuitoare doar pentru ca iti scurteaza odihna, ci mai ales prin gandurile negre ce-ti inspira si care te infasoara intr-o retea tentaculara. In atmosfera calda de la
Predeleanu, aducandu-si aminte cat I-au amarat inchipuirile, zambi in sinesi, dar cu o umbra de tristete. Isi recunostea o slabiciune in ezitarile eterne care ii rasuceau nervii si-l impiedicau sa infrunte cu siguranta viata. Ca tatal sau, de pilda, sau cel putin ca Predeleanu.
De-abia pe la cinci, cand ajunse acasa, isi aminti ca daduse intalnire pentru ora trei tanarului transilvanean. De unde sa-l mai ia acuma? Se simtea vinovat ca a jignit un om care poate a crezut intrinsul.
Porunci servitorilor sa-l retie, daca ar reveni, sau barem sa-i afle adresa.
Se duse apoi la matusa-sa, Mariuca, vaduva generalului Constantinescu, care nu l-ar fi iertat nici pe lumea cealalta daca ar fi auzit ca a umblat prin Bucuresti si pe ea a ocolit-o. Era o femeie plina de bunatate, primitoare, vesnic vesela si cunoscand toate cancanurile amoroase si militare din Romania. Grigore la ea a stat cat a fost student, iar batranul Iuga la ea tragea si acuma. Pentru ca n-a vrut sa ramaie la cina, l-a pus sa-si dea cuvantul de onoare ca va veni negresit maine la dejun, cand vor fi singuri si are sa-i povesteasca o sumedenie de lucruri extrem de importante.
Ziua urmatoare se intampla sa fie duminica si Grigore se scula mai tarziu. Coborand grabit sa plece, intalni in poarta pe Titu
Herdelea, care, dupa o noapte de amaraciune si deceptie, revenise sa-si mai incerce norocul. Luara o noua intalnire pe dupa-masa, spre marele regret al Mariucai, fiindca n-a avut ragaz sa-i spuie lui Grig nici un sfert din cate ar fi dorit si ar fi trebuit. Ca sa repare uitarea de ieri, Grigore statu apoi cu Titu Herdelea pana seara, il pofti a doua zi sa-l ia la masa in familia Predeleanu (pe care i-a si vestit pe cand se intorcea de la matusa MariucA), ii promise ca se va duce la
Baloleanu sa se intereseze daca a facut vreun demers la Universul si, mai presus de toate, ii propuse sa fie oaspele lui la mosie pentru vreo saptamana sau doua sau oricate, pana cand i se va aranja ceva in Bucuresti, sa nu-si cheltuiasca banii degeaba pe aici
Numai cand s-a vazut in casa Predeleanu s-a convins Titu
Herdelea ca n-a visat si ca promisiunile lui Grigore sunt serioase.
Si inainte, dar mai ales dupa-masa, Victor Predeleanu a tinut sa arate oaspelui sau si prietenului lui Grigore tot ce avea mai de pret in biblioteca, socotind ca pe un poet trebuie sa-l intereseze editiile rare, cartile romanesti cu insemnari de demult sau feluritele hrisoave si documente vechi. Se bucura vazand emotia lui Titu si ar fi vrut sa-l dea de exemplu lui Grigore, care nu se prapadea deloc dupa comorile lui.
Desi mare proprietar care-si iubea si cultiva cu pasiune pamanturile,
Predeleanu isi avea resedinta in capitala. Pe domeniul sau
Delga din Dolj, cuprinzand trei sate, realiza ceea ce Grigore ravnea si nu putea din pricina batranului. De altfel, si tatal lui Victor la fel sa impotrivit. La Craiova, unde s-a nascut, a trait si a murit, a fost socotit printre oamenii cei mai bogati. Zgarcenia lui a ramas proverbiala. Numai dupa moartea batranului a putut angaja un administrator specialist, a introdus masini care sa micsoreze mana de lucru, a inceput in sfarsit o exploatare mai moderna pe proprietatile ce-i revenisera lui. Mare parte a anului o petrecea si el la tara, iar in timpul muncilor nu se misca de acolo saptamani intregi. Cu taranii se purta corect, fara a se amesteca prea mult intre ei. Facea invoieli cum se obisnuiau primprejur, nici mai grele, dar nici mai usoare. Le vanduse cateva sute de pogoane de pamant nu din nevoie, caci era dintre cei putini proprietari care n-aveau nici un fel de datorie, ci din dorinta de a-i emancipa si, in acelasi timp, de a se emancipa si el de dansii. Obisnuia sa spuie ca adevarat multumit va fi numai atunci cand va fi scapat de tarani si taranii de el.
Mama lui Victor mai traia si sedea la Craiova impreuna cu Elena, sora lui, maritata cu un profesor de liceu, tinerel, frumusel, inteligent si foarte sarac, pe care l-a luat din dragoste, dar numai dupa moartea batranului, care n-ar fi consimtit niciodata sa-si dea averea pe seama unui calic. De altfel, si Victor, cand s-a insurat, a trebuit sa cam forteze mana batranului, care ar fi dorit sa-i aleaga o nevasta dupa placul lui, adica cu o zestre cel putin egala. Tecla, insa, afara de nume si frumusete, n-a avut avere. Era fiica presedintelui
Curtii de apel din Craiova, Nicolae Postelnicu, vlastarul unei vechi familii boieresti, saracit de tot.
Cu toate ca mostenise virtutile economice ale tatalui sau, inclusiv zgarcenia, lui Victor ii placea sa se mandreasca, mai mult chiar decat cu experientele agricole, cu biblioteca lui si cu colectia de pictura ce si-o injghebase de cativa ani si pentru care nu se codea a cheltui, ba si a risipi.
― Lasa-l sa mai rasufle, Victore, ca I-ai asasinat! zise intr-un timp
Grigore, care se intretinea cu doamna Predeleanu si cu sora ei.
― Din fericire, am observat ca domnul Herdelea nu s-a plictisit prea rau in mijlocul cartilor frumoase, ca altii! raspunse Predeleanu ironic.
― Ca mine, adica! recunoscu Iuga dand din cap. Eu, ce-i drept, prefer alte frumuseti, mai ales in casa voastra
Titu Herdelea incercase sa murmure o protestare, dar foarte timid, sa nu faca cumva o gafa. Aceeasi teama a avut-o mereu si la timpul mesei, incat doamna Predeleanu a trebuit sa-i vie in ajutor cu un suras de aur, care sa-i mai stinga emotia.
Inaltuta, zvelta, de o feminitate mangaietoare, doamna Tecla
Predeleanu raspandea atata seninatate si bunatate, ca lumina si locul pe unde trecea. Ochii ei albastri-verzui pastrau o candoare feciorelnica. Desi maritata de noua ani, facea impresia unei fete cuminti, iar cei doi copilasi ai ei, Mircea si Ioana, voinici si strengari, ar fi parut frati si cu ea, daca mandria si dragostea de mama n-ar fi stralucit atat de fierbinte in privirile ei.
― Multumesc de compliment, daca ai facut aluzie la noi, interveni sora Doamnei Predeleanu, cu o cochetarie familiara, dar nu primim, fiindca
― Atunci, il retrag in ce te priveste pe dumneata si-l ofer numai
Teclei, caci ea cu siguranta nu-l va refuza! intrerupse Grigore.
― Asa e, eu primesc orice, chiar si complimente! zise doamna
Predeleanu.
Sora ei, Olga Postelnicu, avea douazeci de ani si era zglobie si dragalasa ca o porumbita. Cu un vesnic suras vesel pe buze, care-i sedea foarte bine, cu ochii negri, sclipitori de curiozitate si adumbriti de gene lungi, cu nasul mic si obraznic, cu obrajii bucalati si fragezi de copil, o rasfatau si parintii ei, si toti cati o cunosteau. Putin mai scunda ca Tecla, avea o suplete felina, pe care o evidentia mai ales cand dansa. Ii placea sa danseze mai mult ca orice. Idealul ei ar fi fost sa se faca dansatoare.
― Dar n-ai observat, Tecla, insista Olga cu o incapatanare de copil, ca a fost numai un pretext din partea lui ca sa poata vorbi cu
Victor iarasi despre chestia taraneasca?
Toata lumea rase. Intr-adevar, Grigore, cat au stat la masa, n-a vorbit decat despre mosii, arendasi, tarani si invoieli, din ce in ce mai avantat, cu toate ca nimeni nu-l contrazicea. Doamna Predeleanu il conjura acuma sa nu mai reinceapa. Chiar si Titu gasi oportun sa-l roage sa mai lase in pace eterna chestie taraneasca cel urmarea pretutindeni ca o obsesie.
― Pe dumnealor nu zic sa le intereseze, ca le-am plictisit de atatea ori, spuse Grigore resemnat, dar dumneata, care esti inca nou pe meleagurile noastre?
― Voi prefera sa ma initiez la fata locului! replica tanarul
Herdelea, profitand de ocazie sa provoace o noua confirmare a invitatiei ce i-o facuse Iuga.
― De asta sa fii sigur ca nu scapi! striga Grigore, adaugand catre ceilalti: il iau cu mine la Amara sa-mi tie de urat si nici nu-i mai dau drumul pana ce nu va fi toba de chestia taraneasca!
Predeleanu, dupa ce isi aseza la loc comorile, spuse ca tocmai si ei se pregatesc sa plece cu totii la Delga, pentru vreo doua saptamani, sfarsind:
― Cu ocazia asta, vom lasa si pe Olguta acasa la ea, sa nu se instraineze prea tare de Craiova noastra iubita!
― O, daca-ti inchipui ca am sa raman la Craiova exact cand incepe sezonul la Bucuresti! se revolta fata.
De doi ani, de cand era socotita fata mare, Olga mai mult a stat in Bucuresti decat acasa. Victor avea ambitia s-o marite el, cu un barbat care sa-i placa si lui. Fiind cam plin de sine, se gandea negresit la cineva care sa-i semene. De aceea ii si zicea mereu:
"Daca vrei sa fii fericita, sa astepti pana ce voi zice eu: acuma!" El insusi era brun, cu mustati fine, cu niste ochi putin bulbucati in care lucea mai multa bunatate decat inteligenta.
Apoi veni vorba despre Nadina. Intrebarea s-a pus conventional, caci Nadina n-avea nici o simpatie pentru familia Predeleanu si o frecventa numai la zile mari si din pricina lui Grigore. De altfel, simtamintele erau reciproce. Daca Nadina socotea pe Tecla o ipocrita fara intelegere pentru viata mondena, Tecla o gasea pe
Nadina mai mult aventuriera. Ea cunostea multe din cate circulau asupra doamnei Grigore Iuga si stia ca sunt mai multe pe care nu le cunostea si nici nu dorea sa le afle. Din toata familia, singura Olga admira pe Nadina, dar numai in taina si pentru ca era o excelenta dansatoare, care gasea prilejul sa danseze mereu.
Grigore vorbea despre nevasta-sa pe un ton glumet, in care totusi se simtea amaraciunea. Spunea ca o vede aproape mai rar decat pe Olguta si ca discuta impreuna mai cu seama de afaceri;
Nadina isi administreaza singura averea asa de bine, ca totdeauna are deficite pe care el, fireste, trebuie sa le acopere spre a-i dovedi ca e sotul ei si ca o iubeste. Spera ca, zilele acestea, are sa se intoarca din strainatate, deoarece incepe sezonul si ea n-ar putea lipsi. Apoi brusc, cu alt glas, parca si-ar fi despicat inima:
― Cat va invidiez eu pe voi, dragii mei! Casa voastra e casa fericirii. Eu, care sunt un sentimental, uite asa ceva am visat pentru casnicia mea. Idealul meu de femeie a fost o fiinta ca dumneata,
Tecla! in adancul sufletului meu Nu te superi, Victore?
― Dimpotriva, ma maguleste! zise Predeleanu. Adica mai mult pe Tecla. Dar cum Tecla e a mea si noi doi suntem unul
Tecla suradea. Iuga adauga:
― Da, asa, cu surasul dumitale, cu blandetea dumitale, cu copilasii dumitale Cum sa nu te invidiez, Victore? Mai ales cand pe urma ma uit la mine
Cum Grigore devenea prea sumbru, Predeleanu il intrerupse, glumet:
― De, Grigorita, daca te-ai pripit? Cine-i de vina? Iaca, ti-as fi dat acuma o nevasta mai strasnica decat Tecla. Uite, pe dumneaei!
Olga se rosi pana-n varful urechilor, dar izbucni totusi in ras, ca sa-si ascunda incurcatura. Grigore o privi lung si raspunse:
― Evident, evident Cine ar fi banuit ca din strengarita de acum cinci ani are sa iasa o domnisoara asa de nostima? Regrete zadarnice, draga Victore!
― Nu te grabi cu regretele, onorate domn! protesta Olga revenindu-si. Intai ar trebui sa te intrebi daca te-as fi luat eu! Si pentru ca m-ati pus in joc, ei bine, sa va spun: barbatul meu va trebui sa fie un tip vesel, elegant si, mai presus de toate, dansator perfect Iata! Nu un ursuz ca dumneata!
― Bravo! striga Victor. Bine ca te-ai demascat, domnisoara!
Vasazica un dansator doresti? Poate sa-ti procuram unul de la opereta, ce zici?
Grigore o privea staruitor, ca si cand gluma i-ar fi rascolit in suflet crampeie de visuri ce s-au inabusit inainte de a se contura in forme. Olga i se parea completarea Teclei. Avea toate calitatile ei, dar colorate mai viu si, in ochii ei, sub scanteierile sagalnice, parca palpita o umbra sentimentala. Clatina din cap, sa-si alunge inchipuirile, si rosti domol:
― Prea tarziu
7
― Domnu Titu Ghici ce surpriza am sa-ti fac? zise doamna
Alexandrescu misterios, oprindu-l in antreu. Nu ghicesti? Atunci poftim incoace!
Titu Herdelea tocmai se despartise de Grigore Iuga dupa masa de la Predeleanu. Era, fireste, in costumul cel bun, pimpant si elegant ca un mire. Doamna Alexandrescu il introduse in camera ei, unde astepta o doamna micuta, foarte blonda si mirata, dragalasa si simpatica.
― Uite! facu doamna Alexandrescu, aratand-o triumfatoare.
Tanarul ii saruta mana ceremonios, zicand:
― Sunt fermecat, doamna Mimi!
― Cum ai cunoscut-o asa dintr-o data? se minuna doamna
Alexandrescu.
― Dupa frumusete si inca dupa ceva! raspunse Titu.
Mimi rase. Era magulita de galanteria tanarului. Ganguri:
― Mi-a spus mama ca esti poet. M-am convins acum si eu.
Ii ceru insistent, secondata de maica-sa, sa explice si restul.
Tanarul Herdelea marturisi ca, scotocind prin lazile din antreu, a dat peste un roman pe care nu-l cunostea si a vrut sa-l citeasca.
Doamna Alexandrescu ii permisese sa examineze biblioteca ginerelui ei, numai sa aseze toate la loc cum au fost. Pe cateva file din carte a gasit o intrebare scrisa cu creionul: "Puisorule drag, ma iubesti?" A inteles ca Mimi trebuie sa fi facut intrebarea viitorului ei sot. Dupa scris si dupa intrebare, el a incercat sa si-o inchipuiasca si a vazut-o in inchipuire asa cum este. Ba fiindca in carte n-a gasit nici un raspuns la intrebarea aceea gingasa, si-a luat voie sa raspunda el: "Te iubesc mult, puisorule drag!"
― O, o! adevarat? facu Mimi cu o surpriza placuta. Vezi, eu nici nu-mi mai aduc aminte!
― Asculta, domnu Titu, interveni doamna Alexandrescu. Sa nu te apuci sa faci curte lui Mimi, ca ginere-meu e gelos foc si ar fi in stare cine stie ce sa
― Fugi, mamica, nu mai ponegri asa pe Vasile, sa creaza domnul ca barbatul meu e un badaran!
Titu se apara ca nu si-ar permite sa creaza nimic, adaugand ca sotul unei doamne atat de incantatoare n-ar fi de mirare sa faca si crima pentru ea. Afla apoi ca doctorul a fost mutat la Bucuresti intrun post foarte bun, la primarie, ca au venit sa se intereseze de locuinta, fiindca, peste vreo doua saptamani, el trebuie sa se prezinte la slujba si ca ea va ramane aici cateva zile pana va gasi o casa potrivita
― Ti-am spus eu, domnu Titu, ca e un baiat foarte distins, zise doamna Alexandrescu. Daca n-ar fi asa de salbatic Adineaori a adus-o pe Mimi pana aci, a intrat doar sa zica bonjur si a sters-o
Stii dumneata de ce. I-am spus, adauga catre fiica-sa, ce-mi face din cauza bietului Jenica
Mimi schimba vorba. Titu ii veni in ajutor, oferindu-se sa o insoteasca, daca are nevoie, in cautarea casei si regretand ca tocmai acuma, zilele astea, trebuie sa plece si el la mosia unui prieten
Pe cand alta data nu stia cum sa fuga mai repede, acum de-abia se dadu dus. Mimi i se paru interesanta si ispititoare.
"Ma tin de prostii in loc sa-mi vaz de necazurile mele! isi zise dupa ce se retrase in odaita lui. E draguta, nici vorba, dar acuma nu e momentul sa-mi pierd vremea cu aventuri d-astea."
Nu putea sti cand va pleca cu Iuga. El i-a spus: doua-trei zile.
Deci trebuie sa fie gata in orice clipa. In camera era frig si intuneric.
Se facuse ceasurile sase. Intai sa se schimbe, sa nu-si strice degeaba hainele cele bune. Mare lucru e sa ai o haina cumsecade.
Parca altfel te simti. Mai stapan pe tine si pe altii. Ce noroc ca s-a intamplat sa fie tocmai gatit cand a cunoscut pe fata gazdei. Tot
Mimi ii umbla prin cap. Destul! isi aduse aminte ca pingeaua de la gheata de purtare din dreapta s-a descusut putin. Tot n-are nici o treaba si e frig. Ia sa mearga la cizmar cu ea, inainte de a se strica mai rau Trecu, in capul gol, la Mendelson, in fundul curtii. Din antreu, a mai auzit ciripitul doamnei Mimi; inca nu plecase.
Cunostea pe cizmar, de altfel, ca pe toti chiriasii ceilalti care, fiind toti saraci, alcatuiau un fel de familie mare, cam certareata si zgomotoasa. Mendelson ocupa doua camarute, amandoua spre curte. Una avea fereastra, cealalta usa de intrare. Atelierul era in colt, dupa usa. Aici ciocanea si cosea si bombanea toata ziua, ghemuit pe scaunelul cu trei picioare, batranul Mendelson, sfadinduse cu muierea, ori dascalindu-si ucenicul, daca n-avea alaturi vreun musteriu cu care sa taifasuiasca. Desi implinise cincizeci de ani, nici un fir alb nu i se ivise inca in parul negru, stufos, vesnic incalcit ca si barba. Se falea ca a invatat meseria la Rapaport si ravnea din tot sufletul sa-i pice o comanda de incaltaminte noua, dar era multumit si cu reparatii, numai sa fie si sa iasa un ban. Titu il nimeri bocanind de zor la un pantof de dama.
― Numai doua secunde sa ai rabdare, domnule Herdelea, zise cizmarul fara sa se opreasca din lucru. Doar sa ispravesc tocul doamnei Tanasescu, ca se duce diseara la teatru si, uite, asteapta domnul Tanasescu Poftim, stai jos un minut! Misule, unde esti?
Da un scaun domnului Herdelea!
Titu dadu mana cu Misu si cu Tanasescu. Asezandu-se, mai vazu un militar, pe care insa nu-l cunostea, in coltul cel mai intunecos al camarutei.
Dupa o mica pauza, refacandu-se parca atmosfera, Tanasescu vorbi cu glasu-i batranesc:
― Daca-i pe dreptate, domnule Misu, apoi s-o incepem de la inceput, ca asa se cuvine. Fa-i dumneata dreptate taranului, nu zic, dar mai intai nu lasa de batjocura pe cei care au slujit statul o viata intreaga, si nu I-au furat, si nici invarteli n-au facut, si au ajuns la batranete ca vai de pacatele lor!
Tanasescu era iesit numai de un an la pensie si avea o nevasta cu douazeci si cinci de ani mai tanara ca dansul. Cum Misu nu spuse nici da, nici ba, continua aproape manios:
― Sa nu ma silesti dumneata pe mine, care ti-am muncit pana m-ai stors ca pe o lamaie, sa ma injosesc la batranete, ca nu sade frumos si nu-i drept!
Mendelson, socialist infocat, fost de cateva ori arestat si batut prin beciurile politiei, raspunse fara sa ridice ochii de la lucru:
― Dreptatea nu costa nimic si de aceea n-are circulatie in comert!
Misu, insa, striga deodata cu imputare:
― Domnule Tanasescu, daca dumneata te plangi si suferi de nedreptate, atunci gandeste-te ce trebuie sa fie la tara, unde nu patrunde nici o raza de nadejde!
Pensionarul se supara de-a binelea.
― Ba sa ma mai slabesti dumneata cu toparlanii dumitale, intelegi? Ca taranul are si de mancare, si de imbracat, si de odihna, slava Domnului! Nu ne tot luati pe noi cu taranii, ca noi stim prea bine ce-i la tara! Mai aveti grija si de cei oraseni, ca noi ducem greul, si suferim, si ne chinuim, numai Dumnezeu ne stie!
Regreta ca a fost cinstit in slujba si n-a strans avere, ca altii, sa nu-i mai pese de nimeni si de nimic in lume. Si o tinu asa, pana ce
Mendelson ii intinse pantoful reparat si lustruit ca oglinda.
― Cu mosul nu-i chip sa discuti obiectiv, ca el din chestia pensiei lui nu iese, observa Misu ironic, dupa plecarea lui Tanasescu. De altfel, functionarii si pensionarii sunt stalpii burgheziei noastre. De aceea isi inchipuie ca statul numai de ei trebuie sa aiba grija si ca lor li se cuvine tot Dumitale iti plac starile astea, domnule
Herdelea?
Titu se simtea fericit si n-avea chef de controverse. Raspunse totusi ca sa zica si el ceva.
― Eu nu cunosc indeajuns starile de aici si nu le pot judeca, dar stiu ca nedreptatea e pretutindeni si sub diferite forme. Dincolo intrun fel, aici altfel
― Dar in alte parti, oamenii se lupta impotriva ei, se agita, tipa, pe cand noi o privim ca o stare normala! Asta e buba cea mare!
― Uneori si lupta e inutila! murmura Herdelea, convins.
― Iaca, asta e mai rea ca toate, domnule! Resemnarea asta! striga Misu. Credeam ca dumneavoastra, cei de dincolo, sunteti mai darzi pentru triumful dreptatii!
Lampa de petrol ce atarna din tavan peste mescioara incarcata cu cuie de lemn, si calapoade, si scule lasa restul odaitei intr-o obscuritate in care si oamenii pareau siluete de umbre. Misu, subtirel si slabut, in picioare, gesticula violent, ca si cand s-ar fi luptat cu intunericul. Titu mai statuse de vorba si cu tanarul, si cu batranul, ii socotea revoltati din pricina mizeriei, ii intelegea si aproba, desi el, fire discreta, nu-si cheltuia durerile in cuvinte aspre, ci isi tortura cu ele numai sufletul lui. Apoi stia de la Gavrilas ca
Mendelson e deocheat la politia de siguranta si nu voia sa faca cor cu dansii si sa aiba, poate, cine stie ce incurcaturi.
― Misule, astampara-te, ca esti militar si-ai sa dai de dracu! zise deodata batranul, speriat parca de zelul fiului sau.
― Da ce, pentru ca-s militar, n-am dreptul sa-mi spun o parere cinstita? Lasa ca peste zece zile am scapat de armata, dar si pana atunci, ce, am sa ma jenez de dumnealui? Ce, dumnealui nu e proletar ca si noi?
― Ba ce mai proletar, domnule Misu! facu Titu si mai in gluma, si mai in serios. Atat de proletar ca deocamdata tai frunze cainilor cu speranta ca voi gasi candva de lucru!
Dupa o tacere tulbure, Misu urma cu un glas mai potolit:
― Macar dreptul de-a ne tangui intre noi sa ni-l pastram, ca altfel Ce zici, frate Petre?
Intrebarea o puse militarului care, in coltul cel mai intunecos, pe marginea patului de scanduri, sedea cu sapca pe genunchi, mut, neclintit, parc-ar fi fost de piatra! Surprins de intrebare, facu un inceput de miscare sa se scoale in picioare, isi lua seama si se intepeni mai tare pe loc. Raspunse gros, straniu, ca din alta lume:
― De
Titu Herdelea intoarse capul spre el, uimit. In intuneric, deslusi o fata osoasa, negricioasa, din care scaparau doi ochi aprinsi. Mainile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi, impreunate intr-o crispare stangace, infricosate parca sa n-o turteasca.
― Dansul mi-e camarad, explica Misu. Am inceput militia in aceeasi baterie si am ramas prieteni. E baiat foarte de treaba. A ajuns caprar, uite tresa! Caporal Petre Petre! il stie tot regimentul.
― Petre Petre, repeta Titu, adaugand in sine: "Ce nume!"
Socotind ca trebuie sa-i adreseze un cuvant, sa nu-si inchipuie ca se tine mandru, zise:
― Mi se pare ca nu esti bucurestean?
― Nu, nu! facu repede si apasat caprarul, ca si cand ar fi vrut sa se apere de o rusine. Sunt de la tara, judetul Arges.
― Asa, da! Fireste! Mi-am inchipuit. Necunoscand inca bine geografia tarii, Titu cauta sa-si rememoreze harta, sa vaza unde vine judetul Arges. Adauga ezitand:
― De pe langa Pitesti?
― Aproape de Pitesti, aproba caprarul, inviorat. Comuna Amara.
Pleci cu trenul de aici si mergi la Costesti, la Costesti schimbi, iei pe cel de Rosiori si apoi cobori in gara Burdea, iar de-acolo numaidecat esti la Amara.
Herdelea isi amintea ca si Grigore Iuga a vorbit de Amara. Te pomenesti ca Petre Petre o fi chiar de pe mosiile Iuga. Ii statu pe limba sa intrebe pe artilerist daca a auzit de un boier Grigore Iuga. Ii fu rusine de Mendelson, care ar putea crede ca vrea sa se laude cu cunostinte boieresti.
― Iti pare bine ca scapi de oaste? intreba apoi intr-o doara.
― Rau nu mi-a fost nici la regiment, n-am ce ma plange, zise
Petre Petre domol si grav. Dar, de, tot mai bine-i acasa, ca, vedeti dumneavoastra, omul de la tara
Se incurca si tacu.
― Desigur, continua Titu, ca sa-l scape din incurcatura. Tot omul trage la casuta lui, la pamantul lui Ceva avere ai, pamant?
― Ba pamant nu prea avem si tare ne-ar trebui! raspunse caprarul cu lacomie. Pe aici se tot aude ca poate s-or indura boierii si
― Auzi, domnule Herdelea? striga Misu batjocoritor. Iti place? La boieri e nadejdea lor! Sa se indure boierii!
Petre Petre se uita mirat, neintelegand de ce batjocoreste Misu.
Si zise linistit, simplu:
― D-apoi de la cine sa tragem nadejdea, daca nu de la boieri?
De la cine n-are? Cine n-are usor da, ca nu pierde nimic
― Atunci o sa mai asteptati mult si bine! facu Misu cu dispret.
― Om astepta, ce sa facem! mormai Petre Petre, coborand ochii spre genunchi, la sapca pe care o mototolise cumplit.
Plecand, Titu dadu mana pe rand cu toti. Mana lui Petre era grea, si aspra, si reavana ca pamantul.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Rascoala


Romanul Rascoala



Opera si activitatea literara Liviu REBREANU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Liviu REBREANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Nuvele

PROSTII

- citeste textul



Romane

Ion

- citeste textul
Romanul Ion
Ion - Rezumat
Ion - drama pamantului
Romanul Ion - monografie a satului romanesc
Personajul Ion
Ion - roman al prozatorului Liviu Rebreanu (geneza romanului)
Caracterizare - Ana - eroina a romanului Ion
Caracterizare Ion - personajul principal al romanului Ion
Vasile Baciu - personaj al romanului Ion
ION - atasamentului scriitorului fata de tarani
L. Rebreanu, Ion, 1920,1, cap. inceputul - intelegerea textului, Particularitati stilistice
Ion - primul roman obiectiv din literatura romana
ION - prezentare generala - Romanul social, obiectiv, realist si modern
Ion - caracterizarea personajului
ROMANUL OBIECTIV - ION
Personajul realist Ion
APRECIERI CRITICE
Eroul lui Rebreanu - Ion de Liviu Rebreanu
Tipologia romanului
Personajele
Ion si pamantul
ION - temele
Romanul obiectiv - Liviu Rebreanu a€“ a€˜Iona€™

Padurea spanzuratilor

- citeste textul
Romanul Padurea spanzuratilor - tema, Ideea, Subiectul romanului
Tema si viziunea despre lume intr-un roman psihologic interbelic a€“ Padurea spanzuratilor, Liviu Rebreanu
Romanul Padurea spanzuratilor
Padurea spanzuratilor - cercurile experientelor existentiale
Padurea spanzuratilor - roman de Liviu Rebreanu.
Caracterizare Apostol Bologa - personajul principal din romanul Padurea spanzuratilor
L Rebreanu, Padurea spanzuratilor, Cartea 1,1922 - Particularitati stilistice
PA‚DUREA SPANZURATILOR - comentariu literar - Romanul obiectiv de analiza psihologica
Problematica, structura si compozitia romanului
APOSTOL BOLOGA - expresia unei crize morale si psihologice (caracterizarea personajului)
roman modern obiectiv - PA‚DUREA SPANZURATILOR
PA‚DUREA SPANZURATILOR - Repere pentru analiza literara

Rascoala

- citeste textul
Romanul Rascoala

Ciuleandra

- citeste textul
L. Rebreanu, Ciuleandra, 1927

O femeie in tara barbatilor


Romanul romanesc - O femeie in tara barbatilor



loading...