Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Eterna si pitoreasca Romanie despre Sinteze literare



Cine n-a auzit de "vrajmasia" si "vitregia" istoriei romanesti, de "rostul nostru, pururi prada / ursitei mastere si rele" (Octavian GogA), aid, "in calea tuturor rautatilor", cum spune cronicarul, "la raspantia" si "la cheremul" celor trei mari si hulpave imperii ale caror plad tectonice isi gasira loc de coliziune taman colea, in "spatiul carpato-danubiano-pontic"? Avem un trecut "real", indislocabil, dadit, per fas et nefas, tocmai pe acddentatul teren al acestor falii si rifturi tri-imperiale. Asta "de cand ne stim". Mai de curand, insa, de anul trecut mai avem in plus si alte trei "trecuturi", virtuale, imaginate de d-1 Liviu Radu in trei agreabile naratiuni (doua povestiri si o nuvela) reunite in volumul Constanta 1919 (Editura ProLogos, Bucuresti, 2000, colectia "Morfeu", coordonata de Dan-Silviu BoerescU). O carte ce vine sa se adauge unei destul de indigente (si deloc indigestE) traditii indigene in acest domeniu, al "istoriei alternative" (in timP) si-al "universurilor paralele" (in spatiU), dar si unui abundent patrimoniu international al (suB)genului ("genul" fiind, prin invoiala quasi-generala, cel numit "sdence-fiction"). Asadar, mai intai, "cat suntem inca pe pace", un salut de bun-venit!

   



Romania eterna

Avem, asadar, gratie mobilitatii speculative si debitului imaginativ cu care Liviu Radu este din plin inzestrat, ocazia de-a afla (si de-a ne deleda aflanD) "ce-ar fi fost daca" ("what if") cele trei imperii rivale n-ar fi ajuns la un relativ echilibru de forte, la o metastabila balanta a sferelor lor de influenta daca nu s-ar fi subminat si stopat redproc, daca nu si-ar fi limitat redproc expansiunea, indestate intr-un secular "skanderbeg" tripartit, d - fiecare in parte, fiecare in propriu-i "univers paralel" si-n propria-i "istorie alternativa", pe-o alta "creoda" sau "linie de probabilitate" - si-ar fi adjudecat o predominanta absoluta in spatiul geografic si geopolitic actualmente romanesc:



- o Romanie germanizata, "austrizata", in care, la Cazinoul din Konsstanza, doi ofiteri romani, visceral francofobi si fanatic germanofili, maresalul Alexander von Aweressku, eroul de la Mereschty, si maiorul de husari Johann von Antonessku, seful statului-major al maresalului Praesann si autorul virtoriei de la Oytus (de ce nu Eutus?), negodaza tafnos si artagos cu emisarii Antantei inamice, dar (toT) invingatoare, generalii francezi Berthelot si Sarrail, interventia armatei romane in Ungaria bolsevica, spre a opri intinderea "dumei rosii" asupra Europei (Tratative la KonsstanzA).

- O Romanie rusificata pravoslavnica, in care portul Konstantia este ocupat de detasamente revolutionare evreiesti conduse, printre altii, de Marcel Pauker, care-i fac harcea-parcea pe legionarii profesorului Aleksandr Konstantinovici Kuza si-ai lui Zelinski-Codreanu (tatal, pentru ca fiul, Karnieli, este inca "un tinerel de 18-19 ani" si apare doar fugitiV); dar revolutionarii bolsevici nu mai apuca sa primeasca sprijinul decisiv al flotei de la Sevastopol, fiind coplesiti de de armata Regelui Ferdinand Karlovici (Carol I ii era unchi, nu tata, lui Ferdinand, dar treaca)/ care ataca simultan din aer, cu dirijabilul venit peste munti din Transilvania sub conducerea kapitanului Aurel Vlaicov (de ce nu Avriefii Vlaikov?), dinspre mare, cu infanteria marina venita tocmai din Vladivostok, prin Suez si Bosfor, sub conducerea polcovnicului Ivan Ivanovici Bretianov si-a politkomissarului Piotr Petrovici Karpov, si dinspre uscat, cu trupele de voluntari cerchezi si romani conduse de starsii-liirinantul Abdul Bekir, venite dinspre nord pe podul de la Ciornaia Voda, construit de Anghel Salinin. In plus,

Marsal Avereskov trecuse Carpatii, pe la Sinaia, si se indrepta spre Buhariest, dupa ce maiorul Iuliu (Iurii?) Maniev, in fruntea trupelor alcatuite din fosti prizonieri de razboi la nemti (trupe cu care facuse ordine in Viena si zdrobise o tentativa de rebeliune bolsevica) ocupase BeBigrad, iar Ferdinand Karlovici se incoronase rege in catedrala ortodoxa de acolo. Si maiorul Antoneskov trecuse muntii prin pasul Oituzului, apoi pornise sa elibereze Moldavia de bandele rusesti si ucrainene."

- in fine, o Romanie turcita, in care vlahii, ramasi ghiauri, crestini ortodocsi, convietuiesc confratern si patriarhal cu turkii, islamizati dar vorbind tot romaneste, care se aduna buluc pe plaja dintre Mamai si Kiistange (stiam denumirea turceasca a Constantei in grafia Kustendje, treaca insa si astA) spre a migra in Anadolu, dar sunt discriminati pe criterii etnice de turcii sadea, din Turkiye, la imbarcarea pe caice (t- uga din KiistangE).

Ceea ce se impune mai intai constatarii este eterna Romanie: de trei ori eterna (de fapt, de patru: 1 + 3): in ciuda intreitei "vitregii a istoriei", "romanul nu piere", poporul roman ramane "o enigma" iar Romania "un miracol istoric": fie turciti, fie rusificati, fie austrizati, romanii continua nesmintit sa-si vorbeasca propria limba (chiar daca religia si-o mai schimba), unitatea lingvistica a perimetrului etnic romanesc este dublata de una politica (intrucat de fiecare data, ca prin minune, tarile romanesti cad toate sub o singura imparatiE), iar la scadenta spatio-temporala specificata in titlu, Constanta 1919, Romania se prezinta de fiecare data "Mare", unificata sub sceptrul Regelui Ferdinand, dar practic gata unificata de mai-nainte, sub diverse sceptre imperiale straine, de catre Regele Karl de Hohenzollern-Sigmaringen. Vive le Roi!

   

Este un optimism identitar (sintagma practic echivalabila patriotismuluI) ce nu se preteaza aici unei discutii in sine, intrucat avem de-a face cu o carte de literatura, nu de ideologie; de ucronie, de aloistorie, nu de istorie. Dar chiar sub raport strict literar, ar fi de remarcat ca eludarea necesarului moment negativ al dialecticii "nu face bine la sanatate", "la silueta", la viabilitate si credibilitate. Ucronia identitara de acest fel pariaza, prin definitie, pe generarea unui disconfort identitar, a unui fior identitar quasd-ontologic, scop in care trebuie "taiat mai adanc", mai fara mila, identitatea trebuie zgaltaita mai bine din tatani, din incheieturi si din radacini, pentru ca onor purtatorii acestei identitati (noi, da, ce va uitati asa!

   , noi cei ce existam in carne si oasE) sa ne putem gandi, sa fim constransi a ne gandi pe noi insine ca neexistand, sa ne putem simti intuitiv ca existand altfel, ca si cum ar exista altii in locul nostru sub soare, ca si cum noi insine am fi acei altii. Acesta e adevaratul fior identitar din "istoria alternativa" si, pentru a-i atinge fibra, malignitatea angoasanta si paroxismul halucinatoriu, un Philip K-Dick, in Omul din Castelul incat (1962), nu ezita sa scindeze America-i natala, s-o "japonizeze" in Vest si s-o "germanizeze" in Est, sa faca astfel din America o tara (sau doua) care nu mai este patrie pentru americani. La fel, Voicu Bugariu, in Zeul apatiei (1998), nu pregeta sa faca din Rominia tiganizata o tara care, in anul 2058, nu mai este patrie pentru romani.

Pentru a cataliza alcoolul dublu rafinat sau sublimatul corosiv care ramane ultimul remediu, sperat din disperare, intr-un astfel de malign dubiu identitar, scriitorul roman are oricand la indemana un extract garantat, o picatura de tinctura sau de otrava cioraniana. Dar Liviu Radu pare a se teme de asemenea tratamente de soc. Chirurg care nu se indura "sa taie", de mila pacientului. Si in dauna acestuia. Pentru ca, din nefericire, oricat ni s-ar rupe inima de noi insine, oricat ne-am auto-compatimi sau auto-zeflemisi, auto-flata sau auto-amagi, oricat ne-am cocolosi "buba" noastra identitara, legea estetica nu se indoaie doar de hatarul nostru, legea estetica e mai inflexibila decat legea morala sau decat patosul national; iar legea estetica ni se prezinta, de aceasta data, in ucronie, in "istoria alternativa" din science-fiction, in ipostaza acestui frisonant fior identitar, asimilabil cu genericul frison de "sense of wonder" cu care orice carte de science-ficrion ce se prezinta sub acest nume e datoare cititorilor sai. Pentru ca aici, in scienee-fiction, "rana" nu "se linge", ci "se arde", se cauterizeaza cu o scurta flama de "sense of wonder".

Dar, ce-i drept, nici cartea semnata de Liviu Radu, Constanta 1919, nici colectia coordonata de Dan-Silviu Boerescu, "Morfeu", nu se prezinta sub acest labei, astfel incat, trebuie sa recunosc, obiectiile de pana acum cad alaturi.

"Realism magic" sau doar "simt al logicii"?

Sa ridicam, atunci, discutia cu un diapazon mai sus.

Si sa luam tonul" de la Sebastian A.Com, care postfateaza sui generis (prezumabil si pro domO), cu o povestire proprie (Go digital, captain Tocks, go digital!

   ), cartea lui Liviu Radu, oferindu-ne drept cheie de lectura pentru aceasta (si in general, pentru tot ce-a scris Liviu Radu, autor prolific, cu trei volume publicate pana in prezent, si nelipsit din revistE) nimic mai mult dar nici mai putin, decat "realismul magic": sergentul indian Radj Liv, bucatar pe un vas al gardei de coasta neo-zeelandeze si scriitor pe Internet in timpul liber, este adus pe puntea vasului spre a vedea si-a fi vazut de personajele pe care insusi le plasmuise (nu stiu daca Sebastian A.Corn fantazeaza liber pe cont propriu sau parafrazeaza o eventuala povestire anterioara a lui Liviu Radu, pe care eu n-o cunosC), fictiuni care se materializeaza "in came si oase": capitanul Robert Falcon Tocks, secundul Mahoney, ziaristul McCormick, hidrologul Simpson si intreg echipajul expeditiei stiintifice pornite, in 1912, din Cap Crozier, Antarctica, la bordul navei "Discovery", spre a explora "marile fierbinti" din Nord, necunoscute antarctilor, care nu pot depasi 60 de grade latitudine sudica, intrucat nu pot suporta caldura "mai sus" de Noua Zeelanda sau Capul Horn. Tema, veche si ilustra, figureaza in repertoriul sf sub indicativul "lost worlds" - lumi pierdute si uitate de civilizatia secolelor XEX si XX, care ingusteaza mereu, pana la disparitie, "petele albe" de pe mapamond. Dar nu despre asta e vorba acum.

E vorba de "ce vrea sa spuna", in contextul dat, alegoria sau parabola imaginata ca elogiu colegial la adresa d-lui Liviu Radu (n.1948) de catre d-1 Sebastian A.Corn (pseudonimul d-lui Florin Chirculescu, rt.1960), el insusi exponent de frunte al generatiei de scriitori care s-au afirmat dupa 1990 in sf-ul romanesc; sau in ceea ce, din inertie, continua a se numi "science-fiction romanesc", in ciuda pagubosului "asimilationism" estetic al "rudelor sarace" care bat agasant la poarta "marii literaturi" moinstream, fara ca macar, la acest pret al "deznationalizarii" estetice prin asimilare, sa li se ofere ceva in schimb. inainte de 1989 (poate inca si acuM) se miza pe "fantastic" (in prelungirea confuziei terminologice si genologice exportate si la noi prin naucinofimtastika sovietica), dar cine va contesta ca la fel de prestigios ca "fantasticul", si cu egal drept de cetate in "marea literatura", este si exoticul "realism magic" de inspiratie latino-americana: insider-i la al caror statut, presupus privilegiat, ravneste si un outsider cum este cel ce poarta infamantul stigmat "SF".

Asadar, nu doar banalul optimism identitar, larg raspandit sub numele de patriotism, nu acesta este de vina, asa cum puteam crede la inceput, ci mai degraba complexarea "sociala" a autorilor, care ravnesc si jinduiesc - si cine-i poate condamna pentru asta? - la o strana mai in fata, la un statut socio-profesional mai "de frunte", la un rang sau la un cin ceva mai inalt in ighemoniconul literar. Anch io sono pittore!

   , la care se raspunde cu Ne sutor ultra crepidam!

   , nici macar rostit, dulaul Samson nici macar nu-si mai da osteneala sa latre, ci ii intoarce plictisit coada catelului Samurache, imprudent evadat din protectorul "ghetto SF". (D-1 Dan-Silviu Boerescu este un caz atipic si "democratia gustului" pe care o practica merita a fi fara rezerve salutata, dar cu o singura floarE)

Dor de rang "social" si aspiratie la respectabilitate inaparente de la inceput. Pentru ca altfel pare la o prima privire: evidentul parii pris national "optimist" si auto-complezent pare a fi cel care afecteaza, in Constanta 1919, "logica faptelor, "logica istorica", mai tehnic spus - acuratetea deductiei contrafactuale din spatele "istoriei alternative". Ajunge sa examinam sumar, in acest sens, "punctele Jonbar", acele "puncte critice" sau "nevralgice" ale istoriei, acele "macazuri ale timpului" care deviaza cursul istoriei pe-o alta albie, ipotetica, aloistorica. In ucronie, in "istoria alternativa" din sdence-ficrion, "mare parte din placerea pe care-o procura la lectura astfel de carti rezida in depistarea momentului in care intervine punctul Jonbar, in savurarea modului in care autorul a stiut conferi carnalitate palpabila si palpit viu lumii sale fictionale, precum si, in unele cazuri, cum a stiut racorda acestei lumi alternative personaje pe care le cunosteam de mai nainte, din lumea noastra AĞrealaAğ."

(Edward James, Science Fktion in theZOth Century, 1994)

Care sunt buclucasele " puncte Jonbar" in cele trei "istorii alternative" ce converg spre scadenta unica din Constanta 1919 ? Dupa ce-a anexat Siebenburgen (TransilvaniA) in 1699, Kleine Wallachei (OlteniA) in 1718 si Bukowina in 1775, Imperiul Habsburgic mai musca o data zdravan, in 1782, si inghite dintr-un singur gogalt (entschuldige midi: aufeinen SchlucK) atat Wallachei cat si Moldau, pastrandu-si pentru desert, peste un secol si ceva, in 1878, Dobrudscha. Tunetul Jonbar" este in 1782: ce sa se fi intamplat atunci? In "istoria reala" nimic de semnalat, liniste si pace, inertie si stagnare orientala, o tineam tot intr-o veselie fanariota. In istoria contrafactuala, recte ucronica, ne destainuie d-1 Liviu Radu, in 1782 s-a semnat Tratatul de la Prater (cartier al VieneI), in urma caruia Austria si-a adjudecat Muntenia intreaga si Moldova pana la Prut, iar "Moldova dintre Prut si Bug" (cu Nistrul la mijloC) a revenit Rusiei: pactul Ribbentrop-Molotov avant la lettrel Un "punct Jonbar" suplimentar se adauga in 1878, cand Austria anexeaza si Dobrogea, odata cu proclamarea "Imperiului Austro-Roman", care intoarce pe dos, intr-o simetrie inversa aproape caricaturala, "dualismul" austro-ungar de la 1867; oricum, o pioasa ofranda adusa, dincolo de mormant, zbuciumatului suflet al lui Aurel C.Popovici: proiectul "Austriei Mari" n-a fost doar o himera, frati romani!

   , iata-1 in sfarsit infaptuit, fie si numai ucronic, aloistoric.

Pentru aceasta versiune, "austrizata", sa ne rriarginim la obiectia deja formulata, a auto-indulgentei dar prea putin plauzibilei comunitati de destin intru servitute (Sublima Poarta ce seitanu pazea in 1782? macar un Kara-Iflak, colea, pe-o masea, ii putea pica si ei la imparteala); la care s-ar mai putea adauga caracterul prea putin "punctual" al "punctului Jonbar": Tratatul de la Prater", jawohl, exzellent!

    wunderbar!

   , ober cum s-a ajuns la el, cum de-a fost posibil, ca sa fie plauzibil?

In privinta Romaniei mari rusificate si pravoslavnice, aici Dumnezeu cu mila, Gospodi pomilui!

    Daca un Konstantin Brancovanov contrafactual care conduce personal iuresul armiei valahe la Starulesti pe Prut, in 1711, si intoarce sortii dezastrului ruso-moldav, inca mai este credibil (desi atatea dihonii si zavistii il dezbinau de Dmitri Cantemirov al Moldaviei, iar hairu a pentru care avea sa-i taie capul Sultanul la Stambul a fost "cu nemtii", nu "cu muscalii"), in schimb "punctul Jonbar" de Ia 1848, prin care este inglobata Rusiei si Transilvania, ramane mai problematic sub raport logic:

"in 1848, cand popoarele din partea de rasarit a Sfantului Imperiu Roman de Natie Germana s-au razvratit impotriva imparatului de la Viena, tarul Nicolai I s-a oferit sa intervina cu trupe, iar Frant Iosif a fagaduit ca-i va rasplati osteneala. De indata, cazacii de pe Jii, condusi de batranul maresal Tudor (de ce nu Fiodor?) Vladimirov, eroul de la Austerlit si AdrianopoL au trecut Carpatii si au ocupat Banatul. Iar principele Konstantin Cantemirov a cucerit iute Galitia cu cazacii de pe Bug. Dupa doi ani de lupte crunte, Rusia a primit, prin tratatul de la Buda, Transilvania, Banatul si Galitia."



Hmm cam dubios, cam tras de par, cam de scarpinat in barba Dar fie!

    Ca doar nu pi digeaba siraka strana maia radnaial Velikaia Rus , kaniecino, a toje Velikaia Ruminiia!

    Da zdravstuuiet navaci!

   

Cat despre Romania Mare turcita, islamizata, si aici "punctul Jonbar" este lasat cam in voia lui Allah: cel care-i trece la Islam cu anasana pe turkii romanofoni este "gloriosul pasa Rasid - fost Radu Brancoveanu, care se lepadase de blestematul de caine ghiaur ce-i fusese tata si trecuse la dreapta credinta, iar Padisahul il facuse pasa peste toate trei principatele Iflah". Allah akhbar!

    Atata doar, ca o densa ceata logica pare a se fi lasat asupra Transilvaniei, "principat Iflak", aferim!

   , asa ca autorul nici nu-si mai da osteneala de-a trage de par vreun niscaiva clenci contrafactual ca s-o faca pasalac turcesc, desi in 1919, la iminenta-i destramare, Imperiul Otoman inca se mai intinde, textual, "din Viena pana la Teheran si din Pocutia pana-n Sudan". Lasa, bre, sa-i fie de haram!

   

Cu tot regretul, constatarea se impune: "mare parte din placerea pe care-o procura la lectura astfel de carti" se pierde in cazul de fata, intrucat "depistarea momentului in care intervine punctul Jonbar", in "istoriile alternative" din Constanta 1919 de Liviu Radu, ramane suspendata in aproximatia si lipsa de rigoare a inferentei logice contrafactuale. Dar, urmandu-1 in continuare pe Edward James, poate ca deficitul de pana acum este recuperat si compensat prin "savurarea modului in care autorul a stiut conferi carnalitate palpabila si palpit viu lumii sale fictionale", asa cum am vazut ca recomanda esopic si Sebastian A.Corn in postfata cartii, sugerand ca am putea intalni la Liviu Radu o "iluzie realista" totala, de o intensitate paroxistica impinsa pana in pragul halucinatiei, apta a sterge limita dintre imaginar si real, dintre fictiune si realitate, precum in "realismul magic"; si, dac-ar fi asa (o, dac-ar fi. asa!

   ), ce modesta ar ramane iluzia fictionala din poezie si din literatura "curenta", mainstream, unde, stim inca de la S.T.Coleridge, "credinta poetica" se reduce la "acea voita suspendare de moment a neincrederii" pentru care ajunge "o aparenta adevarului" in niste "umbre ale imaginatiei" (Biographia Literaria, 1817); cu atat mai mult, ce saraca si meschina ar ramane iluzia hctionala din science-fiction, care se-agata de-un fix de pai, de acel "simt al logicii", in lipsa caruia insa, spune Kingsley Amis, "pot admira, dar ma lasa rece ceea ce percep a fi o irealitate suprapusa in exces peste o alta irealitate: am nevoie de o baza ferma pentru a ma lasa surprins si impresionat." (The Golden Age of Scinice Fiction, 1981).



Dar tristete: nimic din toate acestea in Constanta 1919 si, cu atat mai putin, nici urma din acea iluzie totala a "realismului magic" pe care crede a o gasi la Radj Liv comilitonul d-sale, Sebastian A.Corn.

"Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta, // Si muntelui acestuia de veti zice: Ridica-te si arunca-te in mare, asa va fi." (Matei, 17, 20; 21, 21). Asta, ce-i drept, nu mai e "iluzie fictionala", fragila si debila, nu mai e "suspendare de moment a neincrederii", suficienta pentru "credinta poetica"; e credinta in toata legea, "credinta tare", miserere me Domine, credinta si-atat, dar e masura pe care d-1 Sebastian A.Corn o propune pentru scrisul d-lui Liviu Radu: "realism magic", nec plus ultra, ultra-protocronic. Prea mult, dar si prea putin pentru science-fiction: ca sa cred ca "muntele acesta" se va ridica si se va arunca in mare, trebuie mai intai "sa dati mintii omenesti ce este al mintii", sa-mi impacati "simtul logicii" spunandu-i (fie si "mintindu-1", fie si amagjndu-1 cu o "stiinta imaginara", cu un spindizzy sau cu un cavorit, cu orice alt asemenea gadget sau gimmick tras de par, dar logic plauzibiL) cum anume urmeaza a fi anulata sau ecranata forta de gravitatie care trage imensa masa a "muntelui acestuia", "greu ca pamantul", spre centrul Pamantului; altfel, vorba lui Kingsley Amis, "pot admira, dar ma lasa rece".

Nu stiu cat de mare este "grauntele de mustar" al credintei lui Liviu Radu in puterea "magica" a fictiunii literare, dar "muntele acesta" al istoriei romanesti (pentru ca si trecutul e "greu ca pamantul") nu se ridica sa se arunce in mare, la Constanta, Anno Domini 1919.

Sa revenim, deci, cu regretul ca "n-a fost sa fie", cu un registru mai jos.

Eterna Romanie pitoreasca

Daca nu se infierbanta pana la incandescenta iluziei totale din "realismul magic", daca nu atinge nici tensiunea rece necesara fiorului auto-inexistentei si-al alteritatii de sine din adevarata ucronie identitara sf, "istoria alternativa se poate consola si cu mai putin, isi poate cauta refugiu mai apropiat si satisfactii mai blande si mai familiare: declina, adica, in pitoresc - miza estetica minora, dar atat de dilecta scriitorului roman (si cititorului, "hypocrite lecteur").

Si aici, intr-adevar, Constanta 1919 ne ofera delicii din belsug: cremsnituri, stradele si snitele, cvas si casa si cumas, vodki iest7!

   , tabaciok iest !

   , iaurt si gugosele, halvale si baclavale si musacale si ciulamale, in fine, si sarmale (daca tot este dedulcit d-1 Liviu Radu la rafinamente si exotisme culinare, dupa cum rezulta din cartE): delicii ale pitorescului care fac lectura realmente agreabila. Pitoresc de situatie, pitoresc de caracter, pitoresc de limbaj - avem de toate, din abundenta, si ceva din aceasta verva a pitorescului sper ca am reusit sa pastrez si in comentariul rezumativ de pana acum; dar ar mai fi inca atatea delicatese pe tablale, de care nu ne-am atins, si nici nu se poate, nu-i conzult, ca mai exista si riscul indigestiei. Nu-i nevoie sa bem, insa, chiar tot polobocul ca sa ne dam seama de gustul vinului, inca un pahar, doua, si gata. Iata, de exemplu, faimosul poem identitar Batalul de Mihai Emin, pe care-l ingana, dupa rugaciunea de seara catre Allah, turkii refugiati pe plaja dintre Mamai si Kiistenge:

Iara cel vrancean

Si cel ungurean

Ivas se vorbira

Si se sjatuira

La apus de soare

Ca sa mi-l omoare

Pe cel otoman

Ca-i mai ortoman

Aferim!

    Nu cu mult in urma,am in acelasi timp cu aparitia cartii lui Liviu Radu, Andrei Qisteanu semnala (in revista 22, nr.ll / 14-20 martie 2000) si o alta varianta a Mioritei (culeasa de Ion Diaconu din Tinutul Vrancei, in 1930) in care, dintre "cei trei ciobanei", "trei mandri fisiori", "Unu-i ungurean, / Unu-i moldovean / Si unu-i pdan." Salom, bade!

   

Dar Batalul lui Mihai Emin mai continua:

Iar de-Allah o vrea Si-o cadea o stea Tu de vei vedea Maicuta-mi batrana Cu salvari de lana Si cu feregea Sa te duci la ea Si sa-i spui curat Ca m-am insurat

Halal, bre!

    Giugiuc saftea!

    Giugiuc calemgiu iflacl

Iar daca-i nevoie si de-o melopee, de-o manea, ceva, colea, pe care sa fie inganate aceste gigea stihuri, si altele asemenea inca, o gasim si pe-aiasta, in neasemuita culegere a lui Anton Pann Spitalul Amorului sau Cantatorul dorului (1850), dar preferabil in fonoteca de aur a Radiodifuziunii Romane, sub titluri ca Pana cand nu te stiam, Bordeias, bordei, bordei, Vinisor de Murfatlar si cate alte manele de dor si jele Dorul - acest intraductibil cuvant turkesc!

   

De pitoresc tine si caruselul funambulesc al personajelor, putine dintre ele integral fictionale. O buna parte a placerii pe care-o ofera la lectura "istoriile alternative" din science-fiction - mai spune Edward James in pasajul deja citat -rezida in savurarea modului in care autorul "a stiut racorda acestei lumi alternative personaje pe care le cunosteam de mai nainte, din lumea noastra AĞrealaAğ". Si aici Liviu Radu este la inaltime: am pomenit deja cateva, mai sunt si altele. Dar, sorry, in ciuda marilor ambitii ale autorului si spre prezumtiva sa neconsolare, este vorba "doar" de tipice si perfect functionale personaje de sdence-fiction, nicidecum de "realism magic" sau de "mare literatura" sociografica si psihologica: nu personaje complexe si multidimensionale, "dinamice" si "rotunde", ci tipice personaje "de nuvela", simple si unidimensionale, "plate" si "statice". Perfect legitim si suficient in stience-fiction, atata timp cat nu coboram la simple schelete, la simple fantose reduse doar la pitorescul bufon al numelor, precum generalii Aweressku - Avereskov -Averopol (de ce nu Averoglu?) si Antonessku - Antoneskov - Antonoglu; sau Theodor, Freiherr von Wladimyri, zis si Wladimireskul - maresalul Vladimirov -pasa Vladirniroglu; sau inginerul Anghel Saligny - Salinin - Ahmed Salinioglu; sau "celebrul lider socialist" Konstantin Sterev, sau atatia altii. Intr-un singur caz reusita lui Liviu Radu este deplina: un memorabil "Hitler" contrafactual si ucronic in versiune romaneasca.

Printul Dimitri Antiohovici Cantemirov (personaj fictionaL) il remarca intamplator pe caporalul Adolf din trupele germane de ocupatie pe faleza din Constanta, unde "Dolfi" isi instalase sevaletul de pictor veleitar; din conversatia lor (la masa imbelsugata unde printul il invita) aflam ca "neamtul" este de fapt austriac, ca fusese trimis la Constanta "in refacere", dupa o intoxicare cu gaze pe frontul de Vest, iar in continuare naratiunea ni-1 dezvaluie pe "tovarasul Adolf" (numele de Schickelgruber, cu atat mai putin Hitler, nume adoptat mai tarziu, nu sunt pronuntate nici macar o data) divulgand secrete militare ale comandamentului german "tovarasului Marcel" (PaukeR) si "tovarasei Leia", "sau cum s-o fi numind, pentru ca-ti dai seama ca asta e un nume conspirativ", "o tanara de-o frumusete zdrobitoare, evident semitica, dar cu ochii duri" si care "lucreaza direct cu tovarasul Dzerjinski"; dupa ce, pe baza informatiilor primite de la Adolf, detasamentele comuniste evreiesti reusesc sa ocupe portul Constanta si o parte din oras, Leia si Marcel Pauker il concediaza brutal pe Adolf, arogandu-si si meritul operatiunii:

" Pauker se uita urat la el, chiar cu scarba, apoi ii suiera:

- Esti doar un tradator marunt un slugoi imperialist!

    Crezi ca m-au interesat vreodata ideile tale imbecile despre arta? Ce mai vrei? Sa te platim? Sterge-o de aici, jigodie!

   

Dolfi se trezi in strada, mergand, nestiind incotro mergea, dar mergand ca un automat, departandu-se de locul umilirii sale.

Asa-i trebuia!

    El, un german de rasa pura, din poporul cel mai civilizat al

Europei, al lumii, se inhaitase cu niste bolsevici, cu niste jidani imputiti!

    Le daruise sufletul sau. Tradase pentru ei, intentionase sa dezerteze pentru ei, isi calcase juramantul militar. Iar ei doar il folosisera!

   "

Adolf nu va uita niciodata aceasta ulceranta ofensa - si iata o explicatie contrafactuala si/sau ucronica pentru visceralul antisemitism al celui ce va deveni ulterior Fuhrer: "Da, conchise Dolfi, va trebui sa ma apuc de politica" - sunt cuvintele cu care se incheie Konstantia si Hamlet, naratiunea mediana, si cea mai intinsa, a volumului.



Traducerile abundente (nu si excelente, unfortunatelY) de science-fiction anglo-american din anii 1992-1998 si, in acest context, "rasfatul" de care-a avut parte la noi Norman Spinrad, isi arata, iata, roadele: fara Hitler-ul ucronic "american" al lui Spinrad din Visul de fier {The Imn Dream, 1972), roman publicat de Editura Nemira in 1994, in traducerea lui Gabriel Stoian, n-am fi avut probabil, in 2000, nici Hitler-ul ucronic "romanesc" al lui Liviu Radu, din Constanta 1919, personaj lucrat, spre deosebire de celelalte, cu perfecta acuratete contrafactuala.

Tot de pitoresc tine, dar il si depaseste intr-un fel, levitatia quasi-onirica a gratiosului balet a-gravitational care este duelul pe viata si pe moarte dintre "infanteristii aerieni" Ivan Trifonovici Zbrinov, rus sadea aflat in slujba ocupantilor evrei ai portului Konstantia, si Piotr Neagovici Treznea, roman rusificat, care lupta pentru regele Ferdinand Karlovici: lansat descensiv din dirijabilul lui Aurel Vlaicov, Treznea se infrunta pe cerul Constantei de parca s-ar afla in starea de imponderabilitate din spatiul cosmic, cu zburatorul rus lansat ascensional din port, pentru ca in finalul luptei din ambii sa ramana "doar niste zdrente insangerate, aflate pe sol". Si mai sunt in Constanta 1919 cateva astfel de episoade, in care pitorescul nu ramane pur caricatural si buf, ca in rest, un ultim exemplu fiind parafraza pe motivul "El Zorab", cosbucianul armasar pur-sange purtand, la Liviu Radu, sinestezicul nume Yildirim ("Fulgerul", ca sultanul BaiaziD).

In aceste limite, repet, cartea se citeste cu placere, este atasanta si alerta, ofera o lectura agreabila.

In definitiv, exista si o placere a pitorescului, pitorescul poate fi gustat in sine. Dar nu-i prea putin?

(Comentariu aparut in Tribuna, Quj-Napoca, nr. 9-20, martie-mai 2001; reluat in Pw-Scris. Revista de critica literara SF, postata pe Internet de Catalin Ionescu (PloiestI) si Gyorfi-Deak Gyorgy (JiboU), nr. 5-6, aprilie-iunie 2001.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.