Sinteze literare

Domnul prof. Klaus Heitmann este o distinsa personalitate a romanisticii si romanisticii de astazi. Sef al catedrei de romanistica si romanistica la Universitatea din Heidelberg, dl prof. Klaus Heitmann a initiat un lectorat de limba si literatura romana pe langa catedra sa. intretinand interesul fata de fenomenul romanesc. Ani de zile aceasta catedra a gazduit scriitori romani, fiind o adevarata oaza pentru spiritul romanesc incarcerat. Si totul i se datora d-lui prof. Heitmann si a asistentului sau, bunul nostru coleg dl S. Dam ian. Aceasta initiativa a d-lui prof. Heitmann nu va putea fi niciodata elogiata indeajuns. Dl prof. Heitmann este. cum se stie. un eminent specialist in disciplina careia i s-a consacrat, publicand, dc-a lungul anilor, docte studii despre Rabclaisc. Stcndhal. Flaubcrt. Hugo. Petrarca. L-a preocupat, de asemenea, si il preocupa literatura romana, publicand. in ultimele trei decenii, studii despre mari personalitati culturale ale noastre (Emincscu. Sadoveanu. Rebreanu. Lovincscu. Scxtil Puscariu. C. Radulcscu-MotrU). Diptrc studiile d-salc de lingvistica romaneasca, as aminti. in chip special, cele - inca din 1965 - despre asa-zisa limba moldoveneasca, demonstrand, fireste, ca c o componenta a limbii romane.

Comparatist de renume, dl prof. Heitmann a publicat, in 1985, o importanta lucrare de imagologic, disciplina relativ noua in literatura de specialitate. E o disciplina care se ocupa de studiul imaginii alteritatii. altfel spus de modul cum se reflecta o cultura, un popor in oglinda alteia (altorA). E inutil sa starui cat de utila este aceasta disciplina atat de moderna si innoitoare, pentru studiul mentalitatilor care asigura posibilitatea intercu-noasterii popoarelor si, la urma urmelor, a autocunoasterii de sine. Pentru ca in oglinda alteritatii cunoasterea de sine dobandeste relief si chiar adancime. E, de aceea, foarte bine ca aceasta carte importanta a prof. Heitmann se bucura acum. prin traducerea aplicata a d-lui Dumitru Hancu. de o editie romaneasca. Sa mai precizez ca autorul a cuprins in raza sa de cercetare scrieri in limba germana enografice, geografice, note de calatorie, articole de dictionar, literatura beletristica in carti si publicatii din perioada 1775-1918, elaborate deopotriva de nemti sau austrieci (inclusiv rusul" von Kotzcbue care a scris in germana). E, cum se vede, o perioada intinsa, cu scrieri relativ multe pe care exegetul le decaleaza atent, reveland atent, de fiecare data cand e cazul, plagiatul. Pentru ia stereotipia imaginii despre fizionomia romanilor s-;i tical. inainte de derularea acestor prezentari, unele cu vadit profil caractcrial. autorul tine sa ia distanta. in doua subcapitole (paragrafE), fata de ideea inglobanta despre caracterul unui popor. in cazul de fata al poporului roman. D-sa considera ca nu exista trasaturi specifice date o data pentru totdeauna, intemeiate pe o predispozitie. Toate aceste aprecieri (particularitati ale poporului", ..trasaturi fundamentale de caracter". ..firea poporului", caracter popular" sau national") i se par a fi neintemeiate, reflexe ale reprezentarilor romantice ale epigonilor lui Hcrdcr. peste care s-au suprapus conceptii mai noi pscudobiologicc. despre impartirea popoarelor Europei in rase". Antonii nu impartaseste, asadar, opinii anistorice despre firea si caracterul unui popor, socotind ca si in acest domeniu, evolutia isi spune cuvantul, imobilismul conceptual fiind inoperant. E un punct de vedere care il onoreaza pe autor si pe care l-am intalnit, mult inainte. in cartea din 1934 a lui P. P. Ncgulcscu. Cieneza formelor culturii, necunoscuta d-lui prof. Hcitmann. de vreme ce nu o citeaza. Acolo Ncgulcscu. si el istorist in materie, observa ca romanul de pe vremea lui Stefan cel Marc nu este cel din secolul XIX si cel din acest penultim secol nu mai e acelasi cu acela din perioada interbelica. Identificarea unor trasaturi de ordinul permanentelor e o himera vinovata, mai ales dupa esecul lamentabil al raseologiei care cauta constante dupa criteriul sangvin sau al indicelui cefalic. Un esec tot atat de spectaculos a inregistrat, sa adaog, si acea olkerpsihologie, fundata prin anii cincizeci-saizeci ai secolului trecut. in Germania, de Lazcrus si Steinthal (in care crezusera Einincscu, Slavici si XcnopoL). de pe urma careia au ramas cateva biete banalitati generalizatoare. Autorul constata ca in literatura romana de specialitate arc inca destula circulatie ideca specificului national, cu ciudatenia. insa. ca principiul biologic rasial este cu atat mai putin acceptat ca fundament teoretic, cu cat c mai vechi. Cu aceasta restrictie, se poate afirma, deci. ca problema unor particularitati existentiale romanesti nu a fost nicicand respinsa sistematic ca o pscudo-problcma de catre cei interesati". Dl Klaus Hcitmann regreta aceasta mentinere in prejudecata, tinand sa precizeze: In stiinta vest- si ccntral-ciiropcana. insa. respingerea conceptiei romantice despre notiuni considerate ca niste supraorganisine de un anume tip poate fi considerata ca precumpanitoare. Din ce in ce mai mult se impune recunoasterea adevarului ca asa-numitelc caractere populare sunt schimbatoare. Ba chiar se ridica intrebarea in ce masura c rezonabil sa se vorbeasca despre ele ca atare, avand in vedere ca din punctul de vedere al psihologici sociale avem de a face cu un A«sistem interdependent al multor variabileA» (cum a aratat P. R. HofstattcR), intre care de marc insemnatate sunt: numarul populatiei, structura de varsta, stadiul dezvoltarii tehnologice, situatia geografica si, nu in ultimul rand. rolul politic jucat in lume. la care se mai adauga traditiile comune religioase si culturale ce confera unui popor o amprenta particulara". Asadar, raurile de cerneala care au curs la noi in legatura cu conceptul de specific national, iscand atatea aprinse polemici, au fost ecouri reziduale ale romantismului herderian si a raseologiei imobilistc si false. Sa ne resemnam. intelepti, sa examinam aceasta corpolenta literatura despre specificul national ca un vestigiu si sa acceptam ideca stiintifica potrivit careia sunt alte variabile (oricum nu constantE) in functie de care putem detecta la un popor amprenta sa particulara. Etnografia comparata sprijinita pe sociologia de azi se pastreaza in aceste coordonate, respingand altele desuete, care, din pacate, la noi mai au cautare si vajnici aderenti. Sa ne aducem aminte (nu e inutiL) ca si Ibrailcanu afirmase, incat in primul deceniu al veacului nostru, ca nu rasa conteaza, ci mediul intelectual in care s-a formal o personalitate creatoare. Si. se stie. personalitatile creatoare definesc si reprezinta un popor. Precizarile teoretice ale d-lui Klaus Heitmanu despre caracterul si specificul national ale unui popor, ase/atc la inceputul cartii si constituind temelia exegezei, sunt de cea mai marc importanta, blamand, cu argumente stiintifice, prejudecati indatinate care. repet, la noi mai au cautare si sprijin

Exprimate de atat de multe surse, opiniile din spatiul germanic despre romani sunt diferite si adesea antinomice. Autorul Ic decupeaza in jurul unor idei forta (tipul popular romanesc", felul de a fi al romanilor", obiceiurile si modul de viata al romanilor", morala sexuala, casatoria si viata de familie la romani", comportamentul social al romanilor", conceptia despre viata si lume la poporul roman", A«particularitati nationaleA» ale romanilor si conditionarea lor istorica", aspecte anticipative ale caracterului popular si prognoze asupra evolutiei natiunii") si ordoneaza materia in jurul unor observatii cat de cat coagulante. Izbuteste de minune, lasand adesea convingerea ca putem descoperi din acest material atat de diversificat chipul romanului, wcltanschauung-ul sau in oglinda spatiului lingvistic germanic, creand, pe aceasta calc. ceea ce autorul numeste fcnotipul nostru national caracteristic. De pilda, infatisarea romanilor c cand socotita ca o mostenire exclusiva a dacilor, cand a romanilor, cand se concede ca originea c eterogena. Pornind de la reflexiile hazardate ale unui etnolog din 1 877 despre originea romanilor, autorul conchide: rezulta de aici pentru tematica noastra cat de indoielnica este afirmarea unui A«caracter nationalA» omogen al romanilor in general si atat de frecventa supozitie a existentei unui A«tip umanA» specific valah ori a unei fizionomii caracteristice romanilor". As mai adauga observatia ca majoritatea etnografilor germani recunosc, ca insusiri nationale capitale, frugalitatea, masura si continenta si ca poporul roman c pasnic si ospitalier, tolerant, voios, melancolic si fatalist. Impresioneaza in aceasta carte savanta migala exegezei, lectura unui material imens si diversificat, minutiozitatea clasarii observatiilor, conferindu-le necesara coagulare sistematica. Cartea d-lui prof. Klaus Hcilmann si gasit in dl Dumitru Hancu un traducator ideal, oferindu-nc o loarte buna editie romaneasca a unei carti bogata in intelesuri.

Copyright © 2009 - 2013 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.