Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






CLASICISM SI FORMULE NOI despre Sinteze literare



Reprezentat anterior in latura comica (prin Alecsandri si CaragialE), dupa 1900 teatrul se orienteaza spre aspecte grave cu insistenta in drama. Pompiliu Eliade, cronicar dramatic la gazeta L Independance roumaine, considera in mod absurd ca teatrul lui Caragiale va deveni inactual o data cu disparitia tipurilor reprezentate in comedii. Pentru a intelege intriga din O scrisoare pierduta, peste douazeci de ani" va fi nevoie ,,sa se faca apel la memoria batrinilor si peste cincizeci la carti de istorie". De ce, ,,cu enormul sau talent", Caragiale nu s-a fixat la subiecte de o insemnatate mai durabila (Ira-pressions de theatre, 1903, p. 33).

Formule verificate sint reluate din unghiuri diverse. Cu Vlaicu-Voda (1902), Al. Davila era atras de filonul istoric, facind legatura cu secolul trecut. Pe aceeasi directie se inscriu Zorile (1907) de St. O. Iosif, cu grave confuzii ideologice privind momentul 1848 in Transilvania, trilogia delavranciana din istoria Moldovei, Ringala de Victor Eftimiu, Letopiseti si Saracul popa !

    de Mihail Sorbul, Se face ziua de Zaharia Bir-san. Problemele sociale incep sa fie urmarite in rasfringerile lor in constiinta, procedeu ce explica ivirea unor drame cu substrat etic-psihologiq. Manasse (1900) de Ronetti-Roman deschide seria, urmat de Patima rosie si Dezertorul de Mihail Sorbul, care e un modern. Tendinte variate exprima drama Saptamina luminata de Mihail Saulescu, piesele lui H. G. Lecca, nerezistente, (Jucatorii de carti, Casta Diva, CliniI), si ale lui Caton Theodorian. Dramatizarea nuvelei Hagi Tudose (1912) de Delavrancea nu inregistra succes. Nici comediile lui Duiliu Zamfirescu (O amica, Lumina noua, din 1912, Voichita, 1914), nici drama Poezia departarii (1913) nu afirma un dramaturg. Si la dramaturgii mai tineri tentatia comicului e neinspirata. Bujorestii de Caton Theodorian, Saracu Dumitrescu, Romeo si Julieta la Mizil de George Ranetti, Ce stia satul ? si Nodul gordian de V. Al. Jean si alte piese sint naste divertismente. Cometa, fantezie de Anghel-Iosif, denota, prin verva, relatii cu spiritul rostandian, autorul lui Cyrano fiind foarte receptat in epoca. Dupa Oreste, care daduse fragmente, Mihai Codreanu traduce integral comedia eroica Cyrano de Bergerac iar Mircea Dem. Radulescu Romantiosii. Pe vioiul Gringoire al lui Th. de Eanville il transpunea in versiune romaneasca St. O. Iosif.



Trecere deosebita are fantezia. Fabulosul folcloric patrunde in poeme dramatice : la Victor Eftimiu in Insir-te, margarite si Cocosul negru, la Zaharia Birsan in Trandafirii rosii. DupAť o idee din folclorul strain, D. Anghel si St. O. Iosif elaborau Legenda funigeilor, careia Victor Eftimiu ii propunea ea fundal sonor minunat" muzica din Peer Gynt de Grieg (Flacara, 1914, nr. 5 6). Se recurge la sugestii din cultura antichitatii. Un poet, I. Al. George tiparea o comedie antica" in versuri, Sapho (1912). Din mitologia Eladei descinde drama Prometeu de Victor Eftimiu, redactata la Paris in timpul razboiului.

Sub patronajul Astrei, in Transilvania activeaza Societatea pentru fond de teatru roman, care da impuls turneelor si repertoriului national. Conditiile dezvoltarii sint, fireste, dificile. Stramutat la Bucuresti, Octavian Goga abordeaza tangential genul dramatic, piesa Domnul notar (1914), interzisa peste munti, abordind aspecte etico-sociale din Transilvania contemporana. Cu dramoleta neoromantica Maica cea tinara, Emil Isac se opreste la un caz psihologic tragic, insa critica (P. LocusteanU) regreta limba monstruoasa". O drama a Constantei Hodos, Aur, nu avea nevoie, pentru a cadea, de rechizitoriul temeinic al lui M. Dragomireseu. De la Horia-Petra-Petrescu, activ ca secretar al Societatii pentru fond de teatru roman", au ramas tentative ratate de teatru social si o lucrare critica, Probleme teatrale (1908).



Paralel cu interesul progresiv pentru Ibsen, Cehov, Gorki, se manifesta o relativa curiozitate pentru teatrul lui Maeter-linck. in Flacara (1911), cu prilejul premiului Nobel, i se inalta o oda. Pompiliu Eliade ii schiteaza un profil; Al. T. Sta-matiad traduce citeva piese. Repertoriile includ, in mod disproportionat, piese straine de calitate derizorie. Traduceri, localizari, piese bulevardiere se succed, pe criterii extraestetice, incit Labiche, Bernstein, Henri Bataille, Kistemaeckers, Her-vieu, Carlo Bertolazzi, George Feydeau, Robert de Flers isi disputa scena cu clasicii. Directori ai Teatrului National, Al. Da-vila si Pompiliu Eliade sint acuzati de protejarea pieselor straine, in special de autorii francezi. La Arenele romane" (sub firma : Teatrul antiC) se reprezenta Semiramida, drama eroico-erotica" de Sar Peladan, de un patetic bolnavicios si nepoetic" (P. Locusteanu, Flacara, 1914, nr. 36). Mihail Dragomireseu, autor de cronici dramatice la Epoca (grupate in Critica dramatica, 1904, si Dramaturgie romana, 1905) se pronunta pentru un teatru serios, teatru-scoala", care sa propuna un ideal superior de frumusete, indiferent daca place sau nu publicului de toata mina". in termeni analogi, insa nu de pe aceeasi baricada, N. Iorga solicita un teatru de probleme : capitol din marele program al educatiei nationale". Repertoriul, eclectic, trebuia sa includa tot ce au mai bun literaturile lumii, fara deosebire, de la Euripid pina la Hauptmann, pina la Cossa, pina la Rostand, la Echegaray si la Ibsen". Dar nu cu sarituri, ci incet, sistematic, educativ". Lui Ibsen i se acorda nota maxima pentru metoda de convingere nu prin intermediul revolutiilor, ci evolutiv, pe calea prefacerilor etice dinlauntru" (Despre Teatrul National al Capitalei, Sam. 1906, nr. 8).



La 29 februarie 1908, treizeci de scriitori, in majoritate dramaturgi, se adresau Ministerului cultelor si instructiunii (de care tineau teatrelE), semnalind ca repertoriul Teatrului National e format in proportie de mai mult de trei sferturi din piese straine". Printre semnatarii memoriului erau Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif, D. Anghel, Emil Girleanu, Ilarie Chendi, G. Ranetti (Mihai Vasiliu, Al. Davila, 1965, p. 99). La recomandarea Societatii scriitorilor romani, M. Sadoveanu fu numit in 1910 director al Teatrului National din Iasi iar Emil Girleanu in 1911 al celui din Craiova. Intre cele doua teatre, cu repertoriu innoit, se fac rotatii", schimburi de spectacole anuale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.