Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE








Dacia literara - Epoci si ideologii literare despre Sinteze literare








Poate nu intamplator, anul 1840 este marcat atat de aparitia primei reviste literare romanesti autentice, Dacia literara, cat si de nasterea primului critic roman ale carui intuitii au influentat major evolutia literaturii romane, Titu Maiorescu.

Revista Dacia literara promoveaza ideile unei generatii tinere de scriitori (Mihail Kogalniceanu, ion Heliade Radulescu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Carlova, Costache Negruzzi, Ion Ghica, Alecu Russo etC), care vor sa impuna un suflu nou in literatura. Generatia scriitorilor pasoptisti pune pentru prima data in literatura romana problema elaborarii unui program literar coerent, bazat pe niste principii estetice clare. Principala intentie a acestei generatii este de sincronizare cu exigenteleliteraturii europene si de impunere a specificului national.

Revista apare la lasi, la 19 martie 1840, sub coordonarea lui Mihail Kogalniceanu, care semneaza si Introducfia. Aceasta parte preliminara contine programul estetic ce a stat la baza crearii revistei.

Dacia literara a supravietuit doar pana la 23 august 1840, fiind cenzurata dupa numai trei numere, din ratiuni politice. Se pare ca articolele care au condus la aceasta decizie sunt MA. Demidoff in Banat, Valachia si Moldova, in care era citat proverbul Pestele de la cap se impute", aluzie la domnitorul Mihail Sturdza si Descriere istorica a tabloului ce infatiseaza pe Alexandru cel Bun, domnul Moldovei, cand au primit coroana si hlamida de la ambasadorii imparatului loan Paleologu, in care Mihail Kogalniceanu aduce laude excesive domnitorului moldovean, fapt care, conform marturiilor lui Vasile Alecsandri, l-ar fi nemultumit de asemenea pe Mihail Sturdza.

Structura revistei

Dacia literara este compusa din patru parti:

» prima rubrica este destinata compunerilor originale", intitulata Compuneri a Daciei si cuprinde sapte subcapitole: Introducp e, Scene din Chronicile Moldaviei (Alexandru Lapusneanul de Costache NeguzzI), Scene din Obiceiurile Moldaviei (Nou chip de a face curte de Mihail KogalniceanU), Scene contimpurane de Costache Neguzzi, Suvenire din Italia (Buchetiera din Florenta de Vasile AlecsandrI), Literatura straina (M A. Demidoff in Banat, Valachia si MoldovA) si Poesii (Fabule de A. DonicI);

» a doua rubrica reproduce articole din alte publicatii romanesti (Foaie pentru minte, inima si literatura, Curierul romanesc, Albina romaneasca, Arhiva romaneasca, MercuR);

» a treia rubrica, Alegere din alte foi, este rezervata criticii operelor literar-artistice si cultural-stiinfifice (Descrierea tabloului lui Alexandru cel Bun si Descrierea tabloului Dochia si TraiaN);

» a patra rubrica, Telegraful Daciei, rezuma si comenteaza pe parcursul a cinci subcapitole [Literatura, Arte, Teatru, Felurite, RaspunsurI) articole din alte ziare si reviste din tara.

La sfarsitul volumului care cumuleaza toate cele trei numere ale revistei este anexat un supliment muzical ce reproduce partitura Cadrila romaneasca de F. G. Rufinski.

Ideile Daciei literare

Mihail Kogalniceanu situeaza proiectul Daciei literare in descendenta unor initiative publicistice demne de lauda: Curierul romanesc (1829) in Tara Romaneasca, Albina romaneasca (1829) in Moldova si Foaie pentru minte, inima si literatura (1838) in Transilvania. Desi recunoaste meritele acestor publicatii, Kogalniceanu semnaleaza doua deficiente majore care le reduc puterea de influenta: cantonarea intr-un provincialism limitativ si insistenta asupra evenimentelor politice in detrimentul aspectelor culturale. Astfel, preluand castigurile celorlalte productii romanesti, Dacia literara se doreste a fi un repertoriu general a literaturei romanesti" care sa umple un gol real in sfera culturii autohtone: o publicatie dedicata exclusiv problemelor intelectuale. Rostul noii reviste este de a crea o unitate etnica, lingvistica si teritoriala prin intermediul culturii, asa cum sugereaza si titlul: Dacia reprezinta o utopie nationala - taram stravechi, simbol al unitatii teritoriale si libertatii de exprimare (Literatura noastra are trebuinta de unire, iar nu de dezbinare falul nostru este realizarea dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti").

Unul dintre dezideratele cele mai importante ale Daciei literare este impunerea unor opere originale care sa contracareze efectul imitatiilor din alte literaturi: Dorul imitatiei s-au facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national". Este enuntata astfel teoria specificului national al literaturii, care nu poate supravietui decat daca va conserva in paginile ei fiinta nationala. De aceea, atentia scriitorilor este orientata catre surse de inspiratie autohtone precum istoria nationala, folclorul romanesc, peisajul natural si social al patriei: Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris". Sunt combatute traducerile de proasta calitate (sunt numai traductii din alte limbi, si inca si acele de ar fi bune"), fara a reteza insa orice canal de comunicare cu literaturile straine, care trebuie sa fie in continuare un punct de referinta: In secolul al XlX-lea nu e iertat nici unei natii de a se inchide inauntrul inrauririlor timpului, de a se margini in ce are, fara a se imprumuta de la straini". Este criticat abuzul si nu inspiratia creatoare.

Spre deosebire de Ion Heliade Radulescu, care incuraja ingaduitor orice tip de scriere, indiferent de calitatea rezultatului (Scrieti cat veti putea si cum veti putea, dar nu cu rautate"), Kogalniceanu introduce criteriul estetic in evaluarea operei de arta, punand bazele unei critici obiective ce anunta principiile lui Maiorescu: Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari in judecatile noastre literare."

Tezele pe care se sprijina programul Daciei literare se suprapun esteticii romantice, chiar daca nu se face nici o referire clara in acest sens. Dar prin istorism, descoperirea folclorului, replierea pe elementul specific, recomandarea subliniata a originalitatii se inscrie net in hotarele romantismului, un romantism cuminte, temperat, nafionql, deschis - intrucat formuleaza o strategie a politicii culturale, indicand temele, nu modalitatea realizarii artistice, drumul ce trebuie urmat, nu mijloacele de a-l parcurge." (Paul CorneA)

Meritele Daciei literare sunt unanim recunoscute in presa vremii: Nu putem decat a ne bucura dimpreuna cu toata natia, despre dobandirea unei asemenea averi literare. Printr-insa, vedem acum curat ca in veci am avut si avem toti romanii aceeasi limba () Ravna si planul d-lui Kogalniceanu este vrednic de toata lauda si recunostinta", semnala Ion Heliade Radulescu in Curierul romanesc.

Impactul Daciei literare asupra evolutiei literaturii romane nu este deloc neglijabil. Programul sau va fi continuat ae revistele Propasirea (lasi, 1844), Romania literara (lasi, 1855), coordonata de Vasile Alecsandri si Revista romana (Bucuresti, 1861), condusa de Al. Odobescu, culminand cu Convorbiri literare (lasi, 1867), a carei doctrina estetica reia si dezvolta ideile sale de baza.



Junimea si Titu Maiorescu

Societatea Junimea polarizeaza cele mai ample manifestari culturale romanesti din cea de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, programul sau continuand initiativele Dadei literare. Junimea se constituie ca reflex al nevoii de modernizare a limbii si literaturii romane, dar mai ales ca necesitate a emanciparii publicului cititor, aflat intr-un veritabil impas al valorilor.

Initiativa fondarii unei astfel de miscari culturale revine unor tineri intelectuali care iau contact cu marile valori europene pe durata studiilor in Franta si Germania: Petre P. Carp, Vasile Pogor, Tfieodor Rosetti, lacob Negruzzi si Titu Maiorescu. Ei infiinteaza Junimea in anul 1863, la lasi, sub indrumarea lui Titu Maiorescu. O prima forma de manifestare a junimistilor a fost cenaclul literar, al carui presedinte onorific era Vasile Alecsandri. La sfarsit de saptamana se organizau intalniri regulate in cadrul carora aveau loc dezbateri pe marginea scrierilor artistice sau stiintifice, cu scopul de a se stabili valoarea lor estetica. Reuniunile excludeau prezenta femeilor si se tineau in locuintele unora dintre scriitorii mai instariti: Vasile Pogor la lasi, apoi Titu Maiorescu, dupa ce redactia revistei se muta la Bucuresti.

De la 1 martie 1867, gruparea va beneficia de propria revista, Convorbiri literare, coordonata de Titu Maiorescu si redactata de lacob Negruzzi. In paginile sale se vor regasi articole de promovare a ideilor junimiste si opere ale scriitorilor implicati in acest proiect. Printre colaboratorii sai se numara scriitori (Vasile Alecsandri, Panait Cerna, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahufa), istorici (Al. D. XenopoL), filozofi (Vasile ContA) si filologi (Alexandru Philippide, Alexandru LambrioR). De asemenea, revista va asigura debutul unor scriitori importanti ai literaturii romane, precum Eminescu, Creanga, Slavici. Influenta gruparii Junimea si a revistei Convorbiri literare va fi sporita odata cu deschiderea unei tipografii, a unei edituri si a unor librarii proprii, care vor facilita contactul direct cu publicul cititor.

Activitatea societatii Junimea cunoaste mai multe etape, in functie de scopurile pe care le vizeaza scriitorii implicati in acest proiect.

Prima etapa este cuprinsa intre anii 1863- 1874 si marcheaza preocuparile scriitorilor junimisti pentru literatura, limba si cultura. Este o perioada de clarificare a principiilor estetice si culturale, sub influenta criticii lui Titu Maiorescu.

A doua etapa se desfasoara intre anii 1874- 1885 si reprezinta apogeul societatii Junimea prin descoperirea si impunerea marilor clasici, Eminescu, Creanga, Caragiale, care vor publica masiv in paginile Convorbirilor literare.

A treia etapa incepe in 1855, cand revista Convorbiri literare isi va stabili sediul la Bucuresti. Preocuparile junimistilor nu vor mai fi preponderent literare, ci isi vor Jargi sfera de actiune, dobandind un caracter cultural si stiintific.

Obiectivele societatii Junimea:

» Cultivarea gustului estetic al cititorilor prin intermediul prelectiunilor populare", conferinte lunare organizate pe teme din domenii cat mai variate: literatura, istorie, filozofie, psihologie, logica etc. Prelectiunile se desfasurau intr-o atmosfera auster-academica: oratorul desemnat sa sustina o prelegere purta frac si manusi albe si isi construia discursul in conformitate cu regulile oratoriei clasice. Intra si iesea discret din sala, vorbea liber, dar nu dezorganizat, timp de 45 de minute si nu trebuia sa astepte aplauzele sau aprecierile auditoriului, alcatuit de regula din femei apartinand inaltei societati, studenti sau elevi din clasele terminale. Uneori, printre ascultatori se afla si regele Carol I, care aprecia si sustinea acest tip de manifestare culturala

» Impunerea unor opere originale care sa contracareze imitatia operelor straine, lipsite de valoare estetica si proliferarea unor autori fara talent, epigoni ai secolului lor. Aceste idei vor fi dezvoltate in articolul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

» Dezvoltarea spiritului critic prin actiunile lui Titu Maiorescu, atat in planul teoretizarii, cat si al evaluarii operelor literare. Criticul literar trebuie sa fie nepartinitor" in judecatile de valdare si sa aplice intotdeauna in aprecierile sale criteriul estetic. Este promovata o critica obiectiva si estetica

» Promovarea valorilor nationale prin atentia acordata traditiei (repudierea formelor fara fond") si folclorului romanesc (vezi articolul Asupra poeziei noastre popularE), prin publicarea in paginile revistei Convorbiri literare a operelor unor scriitori consacrati, precum Vasile Alecsandri, dar si prin descoperirea si incurajarea unor tineri scriitori talentati precum Eminescu, Creanga, Caragiale, Goga, Sadoveanu, Bratescu-Voinesti etc.

» Unificarea limbii literare prin respingerea etimologismului si adoptarea scrierii fonetice, dar si prin combaterea oricarei forme de exces lingvistic - latinizarea limbii sau neologizarea exagerata

Critica lui Titu Maiorescu (1840- 1917)

Primul din marii critici romani", unul din ctitorii Romaniei moderne" (Al. PirU), Titu Maiorescu este un indrumator al culturii si literaturii romane care semnaleaza sciziunea produsa intre cultura traditionala si cea moderna si ale carui actiuni vor incerca sa umple golul cultural survenit. Dupa cum semnala criticul Eugen Lovinescu, in plina epoca de tranzitie, initiativele lui Titu Maiorescu se caracterizeaza printr-o uimitoare coerenta si unitate, dovedind consecventa ideatica si perseverenta in atingerea scopurilor de modernizare a culturii romane.

Critica maioresciana are doua componente: o critica de provenienta orala, ce schiteaza impresii si face dovada gustului estetic ireprosabil si o critica scrisa, cuprinsa in articole. De regula, observatiile orale reprezinta fundamentul pentru opera scrisa.



De asemenea, din punctul de vedere al evolutiei istorice, prima etapa a creatiei lui Titu Maiorescu este o critica generala negativa prin care sunt sanctionate nonvalorile si erorile de directie culturala, cu scopul de a pregati terenul pentru aparitia unei literaturi autentice. Pentru ca initiativele se indreapta catre toate compartimentele culturii, acest tip de critica este denumita critica culturala. Dupa 1885, negatia devine accidentala, odata cu afirmarea unei noi generatii de scriitori, cunoscuta sub numele de epoca marilor clasici". Din acest moment, Titu Maiorescu practica o critica afirmativa, literara, interesata de stil, tehnica literara, idei, imagini artistice etc: In proportia cresterii acestei miscari, scade trebuinta unei critice generale." Aceasta afirmatie a starnit interpretari controversate, numerosi critici considerand ca Titu Maiorescu restrange rolul criticii la observatii izolate. Liviu Rusu dovedeste insa ca acest text nu face decat sa marcheze trecerea de la critica culturala la cea literara.

Tot Liviu Rusu introduce, referitor la demersurile critice maioresciene, termenul de critica latenta, pentru ca judecatile sale de valoare se reduc la identificarea si confirmarea operei de arta, avand ca unic instrument de analiza o intuitie ireprosabila, lipsita insa de o argumentare riguroasa. De aceea, conditia sa de critic in adevaratul sens al cuvantului a fost adesea contestata: Maiorescu a fost un indrumator cultural, dar nu si un critic literar propriu-zis", afirma Eugen Lovinescu, ca si Liviu Petrescu, care il considera mai degraba o calauza, un spiritus rector" al culturii romane. Totusi, Titu Maiorescu este in mod decisiv primul mare critic roman, rol pentru care dovedeste reale calitati: daca oficiul cel mai de seama al criticii literare este acela de a recunoaste si impune valori noi, nimeni nu l-a implinit mai bine decat Titu Maiorescu. Caci in serviciul acestui scop, el avea toate insusirile cibre desemneaza pe criticul literar: gustul innascut si rafinat in frecventarea marilor modele, alaturi de independenta si curajul judecatilor." (Tudor VianU).

Pentru ca actiunile sale vizeaza formarea si reformarea a insesi societatii romanesti, Ion Negoifescu plaseaza opera lui Titu Maiorescu in sfera criticii sociale, puternic impregnata de pedagogie, operand cu modele si contramodele.

Studii si idei estetice

» Tezq formei fara fond" e sustinuta in articolul In contra directiei de astazi in cultura romana [ 1868) si are in vedere rezultatul introducerii in mod artificial in cultura romana a unor elemente ale culturii occidentale moderne, fara ca in Romania sa existe O necesitate reala si un fundament social concret: inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am facut Societatea academica romana, cu sectiunea filologica, cu sectiunea istorico-arheologica si cu sectiunea stiintelor naturale si am falsificat ideea academiei". Vitiul radical" care alimenteaza aceste excese este neadevarul [] in toate formele de manifestare a spiritului public". Atrasi de lustrul" societatii occidentale, tinerii imprumuta fara discernamant orice forma exterioara, incurajand mediocritatea sub lozinca orice e mai bine decat nimic. Maiorescu denunta vidul cultural instaurat de formele fara fond, a caror proliferare duce la nimicirea artei. Ferm convins ca un popor poate supravietui fara cultura, cu speranta ca ea se va constitui in mod natural intr-o anumita etapa a dezvoltarii sale, respinge cu vehementa o cultura falsa, distrugatoare a valorilor nationale: este mai bine sa nu facem o scoala deloc, decat sa facem o scoala rea."

» Raportul forma-continut e teoretizat in O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, articol ce constituie sistemul estetic maiorescian, urmarind stabilirea unui set de principii estetice care sa-i ghideze pe poeti si pe critici. Considerat actul de nastere a criticii romanesti, articolul nu intentioneaza sa furnizeze reguli de concepere a poeziei, ci sugestii in ceea ce priveste maniera de a o intelege si interpreta. Este structurat in doua capitole, Conditiunea materiala a poeziei, care analizeaza forma discursului liric si Conditiunea ideala a poeziei, care analizeaza continutul ideatic. Cercetarea" debuteaza cu distinctia intre valorile stiintifice, politice, care au ca scop adevarul, si valorile estetice, care au ca scop frumosul. Adevarul cuprinde idei, produse ale ratiunii, in timp ce frumosul contine idei manifestate in materie sensibila", ce izvorasc din latura afectiva. De aceea, poezia trebuie sa transmita idei, stari, sentimente general-umane si nu evenimente politice sau stiintifice, perisabile prin natura lor. Daca pictura are ca material artistic culorile, muzica - sunetele, sculptura - lemnul sau piatra, materialul poetic e reprezentat de imaginile artistice care stabilesc corespondente intre cuvant si suflet, inducand stari de emotie, bucurie, tristete etc. Poetul trebuie sa fie original in exprimare si interpretare, pentru a evita folosirea unor figuri de stil uzate din literatura anterioara. Conditiunea ideala propune o delimitare intre universul fizic, exterior si cel sufletesc, interior. Poezia constituie o delectare estetica, in timp ce stiinta e consumatoare de energii. Prima proclama comuniunea sufleteasca, cealalta dezbina, una are continuitate in timp, a doua este momentana, ocazionala. In final se recomanda crearea unui echilibru intre continutul ideatic si numarul de cuvinte, pentru ca produsul poetic sa transmita o stare de inaltare sufleteasca, urmare a transfigurarii realitatii. Reusita poetica este asigurata de crearea unei asteptari/a unei tensiuni, rezultat al gradarii actiunii spre culminarea finala. In finalul acestei dezbateri, criticul marturiseste ca intentia sa nu este de a crea poeti, dupa cum estetica nu a creat niciodata frumosul, iar logica - adevarul. Doreste doar sa furnizeze celorlalti mijloacele necesare pentru a discerne intre talentul innascut si mediocritate, intre capodopera si imitatie.

» Distinctia obiectiv-subiectiv in analizarea operei artistice, dezbatuta in articolul Poeti si critici (1886), aduce in discutie capacitatea unui scriitor de a analiza pertinent propria opera sau pe cea a unui alt autor. Punctul de plecare il constituie denigrarea lui Alecsandri de catre Barbu Stefanescu Delavrancea si Alexandru Vlahufa, scriitori pe care Titu Maiorescu ii apreciaza, de altfel, dar cu ale caror critici nu este de acord. Acest incident determina o analiza a raporturilor dintre capacitatile creatoare si cele analitice ale aceleiasi personalitati. Titu Maiorescu isi exprima cu fermitate convingerea ca intre natura poetului si natura criticului este o incompatibilitate radicala", idee sustinuta de o serie de opozitii. In primul rand, poetul este o individualitate, cu o sensibilitate aparte, care da masura originalitatii sale, conditie absolut necesara pentru statutul de poet. Criticul este insa mai putin impresionabil si mai putin individual, pentru ca analizeaza produsul individualitatii celorlalti. Poetul este refractar", inflexibil" la opiniile altor creatori si deci partinitor" (subiectiV), in timp ce criticul e transparent", flexibil" la ideile poetilor, capabil deci sa se exprime nepartinitor" (obiectiV).

» Raportul etk-esteticin arta este analizat in articolul Comediile d-lu rl. L. Caragiale (1885), pornind de la acuzatiile de imoralitate si trivialitate care ii sunt aduse dramaturgului roman de catre un public cu un gust estetic neformat. Titu Maiorescu stabileste un set de criterii care permit evaluarea unei opere de arta, eliminand confuzia dintre valoarea etica si cea estetica a artei: originalitate prin viziunea ironica asupra societatii, inspiratie din realitatile contemporane, buna cunoastere a artei dramatice. Opera lui Caragiale nu este imorala pentru ca prezinta o lume decazuta si corupta (un limbagiu academic in gura lui Nae Ipingescu ar nimici toata lucrarea"), asa cum sculptura Venus din Milo nu este imorala pentru ca este pe jumatate nud. O opera literara perfecta este morala prin insasi perfectiunea ei, deoarece produce cititorului o inaltare impersonala", care il purifica de preocuparile egoiste cotidiene (katharsisul din tragedia antica greceasca), determinandu-l sa se uite pe sine ca persoana si sa se inalte in lumea fictiunii ideale".

» Problematica geniului este abordata in articolul Eminescu si poeziile lui (1889). Maiorescu este criticul care il consacra pe Eminescu si ii recunoaste geniul innascut. Prima parte a articolului contureaza cel mai reusit portret moral al lui Eminescu, de un realism tulburator, conceput cu admiratie sincera fata de talentul poetului care a reusit sa influenteze radical cursul poeziei romanesti moderne printr-o deplina sincronizare cu sensibilitatea europeana si prin adaptarea limbii romane la continutul poetic superior. Pentru a face accesibila cititorilor personalitatea lui Eminescu, Titu Maiorescu realizeaza distinctia dintre eul empiric (omuL) si eul artistic (creatoruL), intre om si biografia sa, intre creator si critica sa, reliefand o natura complexa, contradictorie, greu de definit. Din punctul sau de vedere, poetul ignora cu desavarsire lumea materiala, cu meschinariile si constrangerile sale si traieste exclusiv in lumea ideilor generale". Viata dezordonata pe care o duce poetul si nebunia nu reprezinta, astfel, decat o inaderenta funciara la regulile unei lumi cu care e in total dezacord. Eminescu a fost un personaj si un scriitor romantic prin insasi natura sa si nu determinat de datele unei societati pe care a negat-o cu vehementa; el ar fi fost la fel indiferent de epoca in care s-ar fi nascut. Pesimist, nu a fost un nefericit, fiind mai presus de conditionarile materiale, pe care Ie-a privit cu o seninatate abstracta". A doua parte a articolului cuprinde observatii critice referitoare la forma versului eminescian, de o sonoritate aparte. Remarca manuirea perfecta a limbei materne", armonia aproape onomatopeica a versurilor", splendoarea unei rime surprinzatoare", care foloseste numele proprii sau impreunarea cu un cuvant prescurtat etc. In final exprima sintetic influenta covarsitoare pe care o are Eminescu asupra limbii si literaturii romane: literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti".

» Combaterea etimologismului si a imprumuturilor lexicale excesive are loc in articole precum Betia de cuvinte (1873), Despre scrierea limbei romane (1866), Neologismele (1881). Pe langa preocuparile literare, se dedica si cultivarii limbii romane, despre care considera ca evolueaza dupa uzul vorbitorilor si nu sub influenta legilor inventate de filologi. Interventiile sale solutioneaza problema spinoasa a ortografiei in spiritul unui fonetism rational (cuvintele se pronunta la fel cum se scriU), determinand abandonarea sistemelor ortografice etimologizante (cuvintele se scriu diferit de pronuntarea lor, conservand forme ale evolutiei lor din limba-mama) care impiedica modernizarea limbii romane. In egala masura combate excesul de imprumuturi lexicale, considerand ca neologismele sunt necesare doar atunci cand limba romana nu dispune de cuvinte care sa redea cu exactitate o anumita idee. De asemenea, respinge calcul lingvistic (traducerea cuvant cu cuvant a unor expresii idiomatice din alte limbI), sustinand ca expresiile idiomatice au valoare doar in contextul poporului care Ie-a creat, datorita semnificatiei conventionale atribuite, care se pierde prin traducere. Ofera ca exemplu expresia katzenmusik", din limba germana, tradusa prin muzica de pisici", sintagma lipsita de sens in romana, desemnand in limba de origine o muzica in bataie de joc".

Stilul

Instrumentul stilistic al acestei arte este lamurirea pe intelesul tuturor. [] E de observat ca vorba neaosa e imperecheata intotdeauna cu cea neologica si ca expresia populara apare insidios tocmai acolo unde spiritul criticului este mai acut." (G. CalinescU)

Cititor pasionat, vorbitor al mai multor limbi straine, familiarizat cu principalele literaturi occidentale, cunoscator al filozofiei lui Hegel, Kant, Schopenbauer, maestru in arta citatului, Titu Maiorescu a determinat aparitia privirii autocritice a scriitorilor si a indrumat gustul cititorilor catre valori artistice durabile.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.