Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului despre Sinteze literare



Etimologic, termenul de poezie provine din fr. poesie, lat. poesis, gr. poiesis, creatie", iar cuvantul liric" provine din fr. lyrique, derivat din lyre, lat., gr. lyra, lira", intrucat primele creatii de acest gen, datand din Antichitatea greaca, erau recitate cu acompaniament muzical de lira. Muzica, mai apoi muzicalitatea, au ramas, fle-a lungul veacurilor, un ideal de atins prin intermediul poeziei, un domeniu in care poezia se intalneste cu armoniile lumii.

Primele poezii europene dateaza din secolele VIII-VII i.Hr., fiind vorba la inceput de o lirica monodica, corala, expresia sentimentelor unui eu plural, colectiv. Primii poeti se gasesc in Antichitatea greaca si latina: Pindar, Alceu, Sappho, Anacreon, Vergiliu.

Termenul s-a impus totusi destul de tarziu, generalizandu-se abia in secolul al XVIII-lea: latinii foloseau termenul de carmina, in Evul Mediu italienii isi numeau productiile lirice canzoni, iar in Renastere se utiliza sinonimul partial ode.

Poetica traditionala defineste poezia lirica drept acea forma a creatiei literare in care poetul, vorbind in numele sau, exprima viziunile, sentimentele, trairile si aspiratiile cele mai intime, care dobandesc, de fapt, un caracter general-uman.

Poezia a fost, inca de la inceputurile ei, legata de doi factori importanti: figurile de stil, metrica, rimele, tot ceea ce alcatuieste seductia sonora a cuvantului, muzicalitatea (exterioara) si emotia, sentimentul.

Titu Maiorescu, in studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, stabilea doua conditiuni" pentru existenta poeziei, una legata de forma si alta de fond: A) conditia materiala: alegerea termenului celui mai pufin abstract (selectarea concretuluI), utilizarea adjectivelor si a adverbului, numite epitete ornante", personificarea, comparatia, metafora, tropul in genere; B) conditia ideala: emotia, un simtamant, o pasiune".



Se vorbeste, in programa scolara, de doua tipuri majore de poezie lirica, in functie de natura lor formala:



1. Lirica subiectiva, care are urmatoarele caracteristici:

- discursul liric se desfasoara la persoana I sau a ll-a;

- sunt prezente marci textuale ale eului liric, cum ar fi pronumele si adjectivele pronominale la persoana I, verbele la moduri si timpuri personale, la persoana I sau a ll-a;

- are un puternic caracter afectiv;

- are forma unui monolog (liriC);

- are un caracter confesiv, direct, apropiindu-se de definitia clasica a lirismului. Ex.: Sara pe deal, Dorinta de Mihai Eminescu, Testament de Tudor Arghezi, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga.

2. Lirica obiectiva sau lirica mastilor, a rolurilor, cu urmatoarele caracteristici:

- discursul liric se desfasoara si la persoana a lll-a, fara insa a renunta la exprimarea la persoana I sau a ll-a;

- locul marcilor textuale ale eului liric este luat de roluri, masti care se comporta asemenea personajelor din genul epic;

- are un usor caracter dramatic (care provine din introducerea dialogului in textul liriC) si chiar descriptiv si narativ.

Ex.: foarte multe dintre idilele dialogate ale lui George Cosbuc, Zburatorul de Ion Heliade Radulescu, Luceafarul de Mihai Eminescu.

Poezia a evoluat, a cunoscut acceptii si forme noi cu fiecare nou curent literar. Exista doua mutatii istorice fundamentale care marcheaza, in acelasi timp, doua etape de glorie ale poeziei: romantismul, legat de inspiratie, sensibilitate, imaginatie, expresie, sentiment, sensul adanc si ultim, divin al lumii si de muzicalitate; si epoca moderna, care mizeaza pe fantezie, puterile intelectului, sugestie, iar starea poetica" nu mai este data, ci este rezultatul unei cautari voluntare si lucide.

In romantism (sfarsitul secolului al XVIII-lea, inceputul secolului al XlX-leA), pentru care lirica este unul dintre genurile predilecte, poezia este considerata o expresie a emotiei", indisolubil legata de limbajul divin al lumii si de muzicalitate. Astfel, in romantism, poezia nu mai este o imagine picturala [ut pictura poesiS), ca in clasicism, ci reface vechea legatura cu muzica [ut musica poesiS). Matei Calinescu, unul dintre teoreticienii poeziei, observa ca: () prin contactul ei cu folclorul, poezia romantica adera la o tehnica muzicala, capatand adeseori caracterul de cantec (Lied-ul se constituie aproape ca un geN)".

Poeziei moderne (incepand cu a doua jumatate a secolului al XlX-lea, cu marii poeti francezi Charles Baudelaire, Mallarme, Arthur RimbauD) ii sunt atribuite urmatoarele caracteristici:

- se defineste in opozitie cu traditia, care apara un anume ideal de frumusete neschimbator si transcendent, modernismul insemnand noul, schimbarea, diferenta;

- artistul modern cauta caracterul frumosului actual", tocmai de aceea accentul cade pe originalitate;

- originalitatea poetului modern se legitimeaza de regula prin anormalitatea" demersului sau (Rimbaud: Mai bine sa te urasca lumea decat sa fii normal"). Anormalitatea se anunta deci ca un principiu al artei moderne (Baudelaire: Placerea aristocratica de a displacea"); .

- instaurarea artificialului si eliminarea naturalului: referintele noilor artisti sunt la lumea marilor orase, la epoca tehnicii;

- transformarea negativului, a uratului in frumusete, fascinatie (modernismul nu mai tolereaza vechiul concept de frumusetE);

- frumosul modern da un sentiment de instrainare, de mister si, in cele din urma, de nefericire" (BaudelairE), un frumos in acelasi timp infernal si divin;

- arta este un construct al imaginatiei;

- se descopera analogii si legaturi noi, cum ar fi cea intre poezie si matematica (vezi poezia lui Ion BarbU), ceea ce duce la ermetizarea poeziei;

- intelegerea artei moderne presupune initiere;



- ruptura cu traditia si, adesea, revolta impotriva mostenirii crestine;

- indepartarea de real si nazuinta spre poezia pura";

- exista o disonanta intre forma si continut, ceea ce genereaza ambiguitate, aparenta incoerenta, tensiuni nerezolvate etc.

- transcendenta goala (Dumnezeu a murit");

- teoria magiei limbajului si a fanteziei, cultivata mai ales de catre adeptii poeziei pure", printre care se numara Mallarme si, la noi, Ion Barbu;

- inaderenta la real, respingerea dispretuitoare a lumii reale, de-realizarea realului: arta descompune intreaga creatie si apoi creeaza o lume noua care nu mai admite controlul dupa oranduielile normale ale universului;

- poezia moderna se bazeaza pe metafora, de aceea a fost numita poezia metaforei; metafora este constituita din alaturari socante, aparent incompatibile. Nu se naste din necesitatea de a reduce necunoscutul la cunoscut; ea realizeaza marele salt de la eterogenia partilor ei la o unitate care, insa, nu e posibila decat in experimentul lingvistic;

- imperiul poetic al spiritului modern este lumea ireala creata de el insusi, care nu exista decat in virtutea cuvantului. Poezieri se da un statut cu totul aparte, structural opus prozei si ireductibil la orice alta activitate creatoare umana;

- poezia moderna este chemata sa-si gaseasca natura proprie, nealterata, singulara, golindu-se de orice date ale existentei cotidiene, de orice experienta senzoriala directa, de orice continut anecdotic, adevar practic sau sentiment personal; o poezie eliberata de subiect;

- convingerea ca numai in zona inefabila a limbajului poate sa traiasca o poezie imaculata, pura; cu alte cuvinte, modernii sunt convinsi ca poezia poate sa traiasca exclusiv prin si in limbaj;

- cum materia prima a limbajului este limbajul, el trebuie scos din functia lui curenta de comunicare (bazata pe sensuri notionale si legaturi sintactice logicE) pentru a i se activa virtutile ascunse, strict sugestive. Metafora este un astfel de mijloc, iar clasificarea lui Hugo Friedrich Cuprinde mai multe tipuri, in functie de structura sintactica:

A) metafora predicativa: chitara e o fantana plina de vant";

B) metafora atributiva: tarmuri cu frunti de sarpe";

C) metafora apozitiva: biserica, femeie de piatra";

D) metafora absoluta: soare-gat taiat";

E) metafora genitivala: scrumul stelelor". incearca!

    Scrie un eseu despre poezie pornind de la unul din citatele urmatoare:

1. G. Calinescu: () poezia este un mod ceremonial, ineficient, de a comunica irationalul, este forma goala a activitatii intelectuale. Ca sa se faca intelesi, poetii se joaca, facand ca si nebunii gestul comunicarii fara sa comunice in fond nimic decat nevoia fundamentala a sufletului uman de a prinde sensul lumii." (Curs de poezie", in voi. Principii de estetica, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1968)

2. Matei Calinescu: Poezia nu exprima, ci creeaza Frumusetea, care e elevatie, miscare spirituala ascensionala; expresia, chiar daca exista, nu mai e un scop, ci un mijloc; obiectul poeziei nu mai e relativul (si subiectivuL) act de comunicare, stabilirea unei comuniuni emotionale; nu mai e nici transmisiunea vreunei cunoasteri (fie ea cat de intuitiv obscura) care sa poata constitui, ca la romanticii germani, inceputul unei noi filozofii abisale, mai adevarata decat cea traditionala; obiectul poeziei devine propria ei creatie ca tensiune spre absolutul obiectiv si inaccesibil. Frumusetea nu-i altceva decat expresia acestei inaccesibilitafi." (despre Edgar Allan Poe, unul dintre intemeietorii poeziei moderne, in Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangarda, editia a ll-a, postfata de Ion Bogdan Lefter, Editura Paralela 45, 2002)

3. Hugo Friedrich: Modernii se revolta impotriva romantismului pentru ca stau sub vraja lui. Poezia moderna e romantism deromantizat." [Structura liricii moderne de la mijlocul secolulpi 19 pana la mijlocul secolului 20, Irad. de Dieter Fuhrman, Editura pentru Literatura Universala, 1969j

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.