Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale - despre Sinteze literare



Limba romana este o limba de origine latina.

Face parte din grupul limbilor romanice: italiana, spaniola, portugheza, franceza (le-am numit pe cele mai cunoscute, de circulatie universala), alaturi de care mai exista si altele, vorbite de popoare mai mici: sarda (in SardiniA), catalana (in provincia spaniola Catalonia, cu cel mai cunoscut oras BarcelonA), provansala (sau occitana in zona din sudul FranteI), retoromana (cu dialectele: romansa, ladina, dolomotica, friulanA) si dalmata.

Romana este cea mai orientala dintre limbile romanice. S-a format prin romanizarea geto-dacilor - si acestia stramosi ai nostri, ca si romanii, numai ca limbile nu se pot "amesteca". Din geto-daca nu ne-au mai ramas decat, aproximativ, o suta de cuvinte, pe care le recunoastem prin analizele de "substrat", urmarind unde mai pot fi gasite cuvinte asemanatoare. Triburile geto-dacilor ocupau o suprafata ce depasea granitele Romaniei de azi, mai mare chiar decat a Regatului Romaniei de dinainte de al doilea razboi mondial. in 106, dorind sa apere Imperiul de navalirile triburilor migratoare, romanii au cucerit Dacia sub imparatul Nerva Traian dupa doua razboaie grele, dar au intarit-o si au mentinut-o prospera, au introdus civilizatia romana, pentru a rezista atacurilor din oricare punct cardinal.

Dacia a devenit o provincie romana prospera, romanii ii spuneau "Dacia felix", adica "Dacia cea fericita". in armata, in administratie, in scoli se vorbea latina (desigur, la teatrele in aer liber, probabil si la minele de sare si la baI). E vorba, fireste, de latina "vulgara". Spunem ca romana se trage din latina populara (nu din cea clasica, in care s-a scris literatura clasica). "Romanizarea" s-a produs asupra iberilor (stramosii spaniolilor si portugheziloR) si asupra galilor (stramosii franceziloR). De presupus ca si geto-dacii si-au insusit latina, ca a doua limba, in acelasi numar de ani ca si celelalte popoare romanizate. Pe teritoriul Daciei romanizate s-au gasit inscriptii scrise in latineste (peste 2000).



Se presupune, prin analogie cu formarea celorlalte limbi romanice (franceza, spaniola, portughezA), ca insusirea deplina a latinei populare ar fi durat aproximativ 100 de ani, ceva mai mult poate. Cuvinte geto-dace din masa vocabularului: abur, barza, brad, brau, brusture, buza, ceafa.caciula, copac, grumaz, gusa, galbeaza, mazare, manz, mos, parau, sambure, strunga, vatra si altele. De la geto-daci, au ramas nume de ape: Arges, Buzau, Cerna, Cris, Dunare, Jiu, Mures, 01t,Prut, Somes, Siret, Tisa. Cuvantul "dava" insemna cetate si il gasim, in toponimice, prescurtat: Turda. in masa vocabularului au mai existat si cuvinte trecatoare.legate de felurite momente de "influenta": slave, turcesti, grecesti etc.



Dar cuvintele cu cea mai mare putere de circulatie, adica cele din fondul principal de cuvinte, sunt de origine latina. Se poate purta orice conversatie si orice dizertatie, folosind numai cuvinte de origine latina dar nu se poate inchega nici o propozitie in limba romana, folosind doar cuvinte nelatine.

Limba romana moderna s-a imbogatit cu numeroase cuvinte din alte limbi dar si cu neologisme din limbi romanice. Dar pana a se ajunge la limba romana actuala, s-au parcurs numeroase etape. La aceasta se adauga principiul evolutiei oricarei limbi: lingvistii vorbesc de o schimbare ce ar putea fi observata la fiecare jumatate de secol.

Este de presupus ca, in cateva generatii dupa romanizare, s- a vorbit bilingv (si geto-daca si latinA), apoi, mai intens, latina populara (ceruta de administratie si de scoala). in Dacia s-a format poporul daco-roman ("populatia daco-romana") si s-a format limba daco-romana. Dupa retragerea romanilor si dupa migratiunile neamurilor nomade, ii aflam pe daco-romanii, ramasi fara armata, retrasi in munti, in depresiuni, acolo unde nu se aflau in calea invadatorilor, ocupandu-se cu pastoritul si cu agricultura, numindu-si tinuturile "tara", de la "terra" - adica "pamant": Tara Oltului, Tara Lovistei, Tara Vrancei etc, pana la primele state feudale: Tara Romaneasca, Tara Moldovei. intorcandu-ne la daco-romani, sa retinem ca au fost crestinati de timpuriu -odata cu formarea lor ca popor - ceea ce explica in buna masura unitatea si taria lor in teritoriu.

Trebuie sa observam regulile de modificare pe care le-au suferit cuvintele, trecand din latina in romana. Exemplele clasice care se dau sunt: campus-camp; dentem-dinte; herba-iarba; lacte-lapte; rota-roata; panis-pane-paine; dicere-dzicere-zicere (arhaic, dialectal-"dzise"); directus-derept-drept; canis-cane- caine; homo-om; bene-bine etc.

Nota bene: acesta este si argumentul - etimologic - al scrierii cu a din a Ia cuvintele de origine latina care, de obicei, intra in fondul principal de cuvinte al romanei, iar pentru unificarea ortografiei, este necesar sa se pastreze scrierea cu a din a si la cuvintele care provin din alte limbi (e vorba de a din mijlocul cuvantului, ca in paine, mana, romaN). Sub aspect fonetic, a are alta sonoritate, e mai deschis, decat notat cu ajutorul lui i/i ce inchide. Se poate exemplifica faptul ca evolutia limbii se face dupa reguli clare. De observat ca I intre doua vocale a trecut in r, ca m,n,s,t de la sfarsitul unui cuvant latin (forma de baza) au disparut; ca b intre doua vocale a disparut; se dau, de asemenea, cateva exemple devenite clasice: (din lat.) palus > par; gula > gura; filius > fil iu > fiu; caballus > caballu > calu > cal; sebum > sebu > seu; caput > cap; tibi > tie; dolus > dar; sale > sare; mola > moara; sole > soare.

Limba romana s-a format incepand cu secolul al Vl-lea.

Studiem evolutia limbii romane prin metoda istorica si comparativa. Se compara cuvinte si forme gramaticale din: A) limbi romanice; B) limba romana veche; C) graiuri romanesti; D) dialecte romanesti. Limba romana este de origine latina si o dovedim prin: A) structura gramaticala; B) fondul principal de cuvinte.

Triburi de geto-daci s-au aflat si pe celalalt mal al Dunarii, au fost si ele romanizate si au vorbit in dialecte foarte asemanatoare cu daco-romana.

Spunem ca romana are patru dialecte (care au evoluat din limba romana -comuna (primitiva): daco-romana, aromana, macedo-romana, megleno-romana, istro-romana.

Limba romana - sub aspectul ei de limba populara - are mai multe graiuri, foarte unitare, care nu prezinta deosebiri decat in pronuntare (fonetismE) si in masa vocabularului. Vorbim de aceste aspecte regionale ca despre "graiuri": oltenesc, muntenesc, banatean, maramuresean, moldovenesc.

Limba romana este cea mai unitara dintre limbile din familia limbilor romanice si mai apropiata, ca structura gramaticala, de latina (de exemplu, pastrarea genului neutru, pastrarea celor patru conjugari si a modurilor - care sunt aceleasi ca si in latina). Pe de alta parte, in timp, au aparut unele modificari in sistemul fonologie, mai ales dupa secolul al IV-lea, sistemul vocalic, simplificat; in sistemul consonantic a intervenit actiunea palatizatoare a lui i. (Acestea, ca si alte aspecte, sunt studiate de specialistii in fonologiesi fonetica). Un alt aspect este acela ca topica (ordinea cuvinteloR) este mai degraba fixa (inversiunea topica are chiar valoare stilistica, fiind "abatere" - cu valoare emotionala - de la limba standarD), pe cand in latina, era libera.

Subliniind caracterul latin al limbii romane, marele lingvist roman Al. Rosetti, in lucrarea sa fundamentala "Istoria limbii romane" (6 voi., 1938-1966), urmata si de "Schita de istorie a limbii romane de la origini si pana in zilele noastre" (Bucuresti, 1976), scria: :Statistica aproximativa a cuvintelor latine, pastrate in limbile romanice (circa 6700), nu e determinanta pentru caracterul latin al fiecarei limbi; ceea ce intereseaza este distributia cuvintelor de origine latina si faptul ca uneltele gramaticale necesare pentru constructia unei propozitii sunt de origine latina". () "Din cele 3607 cuvinte care formeaza vocabularul poeziilor lui Eminescu, 46,6% sunt de origine latina si au frecventa de 83%" () "Independent de celelalte limbi romanice, romana poseda o serie de elemente specifice ale vocabularului latin, ca: chiar, femeie, leagan, lingura, merge, maine, picior."

Cuvinte latine conservate numai in limba romana: adapost ad-depositum; ager agilis; ajuta adjutare; defaima diffamare; despica despicare; farmec phar-macum; ferice felice; ierta libertare; lingura li(N)gula; lanced languidus; lingoare languor; margea margella; mesteacan mastichinus; maneca manicare; nici neque; plapand palpabundus; putred putrudys." ()

Semnalam, de asemenea, faptul ca romana si italiana continua procedeul latin de a indica persoana prin forma verbala (dorm, viN) si nu prin pronumele asezat inaintea verbului (fr.: je dors, je vienS).

Vocabularul limbii romane contine cuvinte latine, datand dintr-o epoca veche, care nu au fost inlocuite prin termeni noi, veniti din Italia, datorita intreruperii contactului intre cele doua Romanii." (Al. Rosetti, "Schita de istorie a limbii romane de la origini si pana in zilele noastre", Bucuresti, 1976, p.14-15.)

Faptul ca daco-romanii au imprumutat cuvinte din alte limbi nu trebuie sa trezeasca nici uimire, nici interpretari tendentioase, caci este un fapt comun tuturor limbilor - si celor romanice -, iar "schimburile" au fost reciproce intre francezi si germani, danezi si englezi, spanioli si arabi, spanioli si italieni, persani si turci, turci si arabi etc

Primele scrieri In tinba romana au fost, fireste, acte (testamente, foi de zestre, acte judecatoresti, acte de vanzare - cumparare si, fireste, scrisori particulare si insemnari personalE). Exista destule astfel de acte pastrate, pentru a intelege cum au progresat lucrurile, dar primul document scris in romaneste (dintre cele pe care le-am putut afla, cel putin pana acuM), este datat 1521 si este cunoscut sub titlul "Scrisoarea lui Neacsu din Campulung". Dupa 1540, s-au tiparit carti. Primele lucrari importante in limba romana au fost traducerile de carti religioase si, fireste, sintaxa este inca influentata de limba din care se traducea - slavona: liturghiere, cazanii, psaltiri si, fireste - in primul rand -, evangheliare. Primele traduceri s-au facut in Maramures; manuscrisele au si fost gasite ("textele maramuresene"). Desi sintaxa era greoaie, vocabularul ne este cunoscut si azi, dupa aproape 500 de ani Au parfumul arhaic, de o mare frumusete: "Psaltirea Scheiana", "Psaltirea Voroneteana", "Psaltirea Hur-muzachi", "Codicele Voronetean". Retinem, deci, ca, din secolul al XVI-lea, se poate vorbi de etapa timpurie a formarii limbii literare, caci romana se vorbea in biserica, deci intr-o institutie, si pentru toti romanii.



Daca aceste traduceri, manuscrise de carti religioase, inseamna primul pas; al doilea il constituie tipariturile. Ele aveau o mare putere de circulatie si, citindu-se duminica de duminica, in biserica au avut darul de a influenta limba poporului, din toate zonele locuite de romani (caci aceeasi editie circula si in Tara Romaneasca, si in Moldova, si in TransilvaniA), unificand limba literara inca de la inceputurile ei si, astfel, punand bazele limbii nationale.

De retinut momentul CORESI, care, la Brasov, a dat numeroase tiparituri de carti religioase in limba romana.

Semnificativ este un eveniment din secolul al XVI-lea: "din porunca Domnului Ilascu-Voievod (Ilias Rares) si a mamei sale, Doamna Elena", o parte din tirajul cartii numite "Apostolul", tiparita in Tara Romaneasca, in 1547 a fost dusa in Moldova. Un important rol, in secolul al XVI-lea, spre unificarea limbii literare romanesti, l-au avut cele noua tiparituri de carti religioase ale lui Coresi, care s-au raspandit in toate cele trei tari romane. in Epilogul la "Psaltirea romana", se vorbeste despre importanta faptului ca, in biserica, sa se foloseasca limba romana, vorbita de intreg poporul. Tipariturile au fost sprijinite de oameni luminati, fie ei domnitori ori clerici de toate rangurile, negustori instariti si, desigur, carturari si tipografi, ei insisi oameni de cultura. in afara sferei literaturii religioase, au mai circulat carti cu caracter literar, cele mai raspandite si mai gustate fiind "Alexandria" si "Istoria lui Minai Voda sin Patrascu-Voda, carele au facut multe razboaie cu turcii pentru crestinatate", lucrari in care textul este expresia oralitatii populare (secolul al XVI-leA).

De circulatie in toate tarile romane au fost si cartile de legi - ceea ce a dus si la unificarea stilului administrativ al limbii romane. in Tara Romaneasca, s-a tiparit "Pravila de la Govora", cu tiraj anume comandat pentru Transilvania, iar in Moldova, "Pravila aleasa".

De o importanta exceptionala,in cristalizarea limbii literare si a limbii literaturii, in secolul al XVII-lea, a fost activitatea mitropolitilor Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei. Oameni de mare cultura, ei au tiparit carti care s-au raspandit pretutindeni pe teritoriul tarii si chiar in editii succesive; Mitropolitul Varlaam - "Carte romaneasca de invatatura", cunoscuta si sub numele de "Cazanie". in 1643 Mitropolitul Moldovei s-a straduit sa nu dea "Cazaniei" un caracter strict regional, dimpotriva, s-a adresat tuturor romanilor, in ideea unificatoare. (De remarcat fenomenul de "rotacism" cu "r", in loc de "n"). Prezentand "pildele" - micile naratiuni educative, intr-un limbaj sugestiv, atragator, emotional, Mitropolitul Varlaam poate fi considerat primul nostru povestitor, cu nimic mai prejos de Ion Neculce. Prin "Cartea romaneasca de invatatura", el pune temelia artei oratorice la romani, alaturi de alti clerici romani. Referindu- se la secolul al XVI-lea, Nicolae Iorga vine cu argumente convingatoare, aratand ca predica - parte componenta a slujbei divine - trebuie sa se fi tinut in romaneste cu mult inainte de primele traduceri. Si astfel rolul bisericii in dezvoltarea limbii literare unitare a fost imens: "Numai in ce priveste predica, libertatea era cu mult mai mare, si predici in limba romaneasca trebuie sa fi existat din vremuri foarte vechi." (N.Iorga, Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica, 1977, p.86). Oricum, Varlaam a fost constient de importanta lucrarii sale ca "dar" national: "Daruim si noi acest dar limbii romanesti". Prozator si orator de prim rang, Mitropolitul are si calitati de poet, in orice caz de versificator, caci, in fruntea Cazaniei, asaza prima (dupa alti cercetatori "una dintre primele poezii") poezie romaneasca: "Stihuri in stema Moldovei".

Mitropolitul Transilvaniei, Simion Stefan, a tiparit, in 1648, la Balgrad (Alba IuliA), prima traducere integrala a Noului Testament, cu doua "Predoslovii" (cuvinte introductivE) in care vorbeste despre unitatea tuturor romanilor si despre o limba .literara unica. El are in vedere pe "romanii" din "toate tarile", avanseaza ideea introducerii unor norme, a cultivarii neologismelor si are un stil de mare claritate, vizand o intelegere supradialectala.

Pe langa "Noul Testament", a tiparit si o Psaltire.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, urmasul lui Varlaam, este cu adevarat primul nostru mare poet cult, caci el ne-a lasat o "Psaltire" de 8000 de versuri de o mare bogatie stilistica. Astfel incepe marea poezie romaneasca si va sta sub influenta textelor vechi, pana la Eminescu si, dupa aceea. Influenta literaturii populare asupra celei culte a luat, la romani, mereu alte forme, dar marcand si modernismul si avangardismul si, mai apoi, poezia romaneasca din zilele noastre. Iorga a vazut in Dosoftei un predecesor al lui Alecsandri, considerat primul mare poet influentat de folclor: " nu numai ca text nu este exacta traducerea, dar nici macar sensul nu este exact. Si, poate, tocmai aceasta ii face frumusetea; recunosti in psalmii lui Dosoftei o poezie populara si, de aceea, Dosoftei ar trebui sa intre in orisice antologie " (N.Iorga, op.cit., p.17).

Literatura romana, mai ales in genul oratoric, s-a imbogatit in secolul al XH-lea prin Didahii, de Antim Ivireanul, predici prin care explicau, in biserica, evangheliile, intr-un stil metaforic, intens amotional.

Secolele al XVI-lea si al XVII-lea au fost, de altfel, caracterizate prin inflorirea artei in general si a artei bisericesti in special - : cruci ornamentate, pictura ornamentala, chenare, arta broderiei religioase, arta portretelor brodate si, fireste, arhitectura. Sa nu uitam ca este epoca in care Neagoe Basarab ridica acea ctitorie care a intrat in legenda "Monastirii Argesului" - este vorba de Biserica Episcopala de la Curtea de Arges. "Secolul al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea se caracterizeaza, in arta ambelor tari, prin transformari de forme, care corespund transformarilor sociale ale vremii", scria P.P.Panaitescu, in Contributii la istoria culturii romanesti. Bucuresti, 1971, p.9, precizand: "Bisericile devin mai mari si mai incapatoare, mai fastuoase.". Este momentul umanismului si al celebrului "stil brancovenesc".

Dar monumentul limbii literare romanesti, realizat prin traducerea literaturii religioase, este "Biblia lui Serban Cantacuzino", numita , uneori, si "Biblia de la Bucuresti", din 1688. Principalii traducatori sunt fratii Radu si Serban Greceanu care, la randul lor, au la baza si o versiune greceasca, dar si un manuscris al lui Nicolae Milescu Spatarul, care - la randul sau - a incercat o traducere a Bibliei si. de asemenea, se bizuia pe mai vechi traduceri din Vechiul Testament si din Noul Testament. Al.Rosetti scria: "Sfarsitul secolului al XVII-lea e marcat prin aparitia unei lucrari care, prin importanta si proportiilesale, incheie cu demnitate sfortarile traducatorilor anteriori. Biblia e tiparita la Bucuresti, in 1688, din initiativa Voievodului Serban Cantacuzino, un monarh luminat. () Limba acestei carti reprezinta sinteza eforturilor traducatorilor romani pentru dezvoltarea si afirmarea limbii romane literare. () prin aceasta opera monumentala, graiul din Tara Romaneasca s-a impus ca limba literara.".

Tot in secolul al XVII-lea, limba romana literara va cunoaste un nou moment in dezvoltare, prin aparitia literaturii istorice - cronicile din Moldova si din Tara Romaneasca. Etapele ce au urmat sunt bine cunoscute si pe larg analizate in lucrarile de istorie literara romaneasca, momentul de varf marcandu-l.pana azi. Luceafarul poeziei noastre, Mihai Eminescu. EI insusi s-a hranit din literatura veche, bisericeasca si cronicareasca si din folclor, asimiland, mai apoi, si experienta marilor curente literare, filozofice si religioase universale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.