Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice despre Sinteze literare



Activitatea publicistica a lui Eminescu desfasurata in planuri multiple, orientarea sa politica si pozitia ferma in expunerea punctelor sale de vedere stir-nesc numeroase reactii in presa vremii si indeosebi in cea ieseana. Am avut prilejul sa insistam in mai multe rinduri asupra acestor dueluri publicistice", care dau cistig de cauza poetului. Vom starui acum si asupra citorva din polemicile care pun in discutie probleme de interes general, atit literare, cit si pedagogice, politice si filozofice.

Calendarul Lectorului roman" este editat de redactia ziarului Lectorul roman din Botosani si avem despre el putine informatii 1. Din Botosani ne-a venit - scrie Curierul de lasi in 30 mai 1876 - nr. 20 al foaei Lectorul roman. Acest ziar pare a contine mai multe nuvele traduse. El apare de 3 ori pe luna"2. Din materialele publicate in sapte ani de aparitie ai Calendarului Lectorului roman" (1874-1879) nu se poate retine decit poezia lui C. hrogas, Legenda lacrimioarei, care apare mai intii in Corespondenta provinciala din Piatra Neamt, in 19 mai 1874. Calendarul botosanean o reproduce din ziarul De/f/nu/ din Galati.

Eminescu comenteaza Calendarul Lectorului roman" intr-un articol, Literatura din Botosani, publicat in 12 ianuarie 18773, in care supune unei critici nimicitoare productia literara a unui N. I. Anghel, poet si prozator din vechiul tirg al Botosanilor renumit prin pastrama ce se prepara acolo si care avea cautare si pe pietele din strainatate. Curierul. Foaia intereselor generale, cealalta foaie ieseana, ia apararea poetului botosanean intr-un articol, Brevetul de pas-tramagiu a redactorului oficial din lasi dat de el Insusi, publicat in 20 ianuarie 18774, in care face un portret caricatural al lui Eminescu si-l prezinta ca un ratat in creatia literara si caruia nu-i raminea decit sa se apuce el insusi de meseria de pastramagiu. Noi stim ca d. Eminescu este din Botosani - scrie ziarul stim asemene ca D-sa s-a batut mult timp capul a face poezii, pe care lumea le gasia foarte nesarate ; si iarasi stim ca d. Eminescu, de la un timp incoace s-a lasat de poezie multumindu-se a face proza oficiala. Cind stim toate aceste si ve* dem pe d. Eminescu sustinind ca din Botosani nu poate iesi decit pastrama buna, nu putem conchide decit : I. ca d-sa s-a convins pin-la fine ca nu este nascut pentru poezie si II. ca atribuie aceasta poetica a D-sale, soartei fatale care l-a facut sa se nasca-n Botosani (). Este foarte posibil ca d. Eminescu va avea in curind si despre proza d-sale aceeasi dezi-luziune pe care a avut-o despre poezia sa, si nu ne vom mira de loc daca-l vom vedea parasind redactia foaei oficiale pentru a se pune cu toate puterile pe facut pastrama si dezvoltind in aceasta meserie un talent pe care nu l-a putut dezvolta in cele de pin-acum".



Foaia ieseana isi complea consideratiile sale cu o nota in care arata ca bunicul lui Eminescu fusese adus pe mosia lui Bals din Dumbraveni, ca tatal poetului se naste aici si ca familia, prin faptul ca pastra in numele sau forma Emin, era de origine turceasca, opinie impartasita si de unii cercetatori mai noi. Toate afirmatiile acestea sint fundamental eronate si fara nici o baza documentara. Strabunii lui Eminescu sint tarani romani din Transilvania, trecuti in Bucovina in secolul al XVIII-lea din cauza obligatiilor iobagesti si a persecutiilor religioase. Familia poetului se stabileste in Calinestii lui Cuparencu, sat situat pe soseaua Suceava-Siret. Aici traiesc bunicii poetului, Vasile Iminovici (1780-1844) si Ioana Iminovici (1782-1844), aici se naste si Gheorghe Iminovici, tatal poetului, care trece in Moldova si intemeiaza gospodaria din Ipotesti 5. Eminescu raspunde in articolul Pro domo, publicat in 23 ianuarie 18776, in care arata ca meseria de pastramagiu nu constituia o rusine pentru botosaneni, intrucit constituia chiar si o marfa de export cu cautare peste hotare. Poetul face si o caracterizare a scriitorilor botosaneni si-l aminteste pe Dimitrie Ralet (1816-1858), unul din intelectualii moldoveni care participa, alaturi de M. Ko-galniceanu, V. Alecsandri, A. Russo si C. Negruzzi, C. Negri, la miscarea culturala si evenimentele politice dinainte de 18597. D. Ralet scrie dupa exemplul contemporanilor sai proza : Scrieri (lasi, 1840), cintecele comice : Harta sau Balaban Razesul (Bucuresti, 1857), Paun Burlacul (Bucuresti, 1857), Betivul (Bucuresti, 1857), Pavel Clopotarul (Bucuresti, 1857), tiparite in acelasi an intr-un singur volum, Scene nationale, insemnari de calatorie. Suvenire si Impresii de calatorie in Romania, Bulgaria, Constantinopole (Paris, 1858), traduceri Placerea simtirei (lasi, 1837). Cunostea scrierile lui Goethe, face traduceri din La-martine si probabil din alti scriitori francezi. Desi lasa o opera variata si relativ extinsa pentru viata sa scurta, Eminescu gaseste ca nu insemna prea mult in miscarea generala a literaturii romane. Al doilea scriitor botosanean, loan Veniamin Adrian (1837 1874), originar de fapt din Mihaileni, comuna de granita intre Moldova si Bucovina, functioneaza ca profesor la Dorohoi, Galati, lasi, Botosani 8. Colaboreaza la publicatiile botosanene Bondarul (1869-1871), Independentul (1873) si scoate tot la Botosani Steluta (1868-1869), foae literara". intocmeste un Abecedar ilustrat pentru copiii incepatori (Botosani, 1870), printre cele dintii manuale de acest fel la noi. Publica si trei volume, Din versurile lui I. V. Adrian (Botosani, 1871), Din scrierile umoristice ale lui I. V. Adrian (Botosani, 1874), si Tipuri. I. Postolache Slujbulescu (Botosani, 1874), care reunesc productia sa literara formata din poezii, piese de teatru si traduceri. Eminescu judeca sever scrierile sale pentru incorectitudinea formei si lipsa unei gindiri serioase. Productia literara a lui I. V. Adrian este a unui intelectual cu cultura literara, insa fara talent scriitoricesc. Cunostea opera lui P. J. Beranger, Th. Gau-tier, H. Heine, iar din cea a lui Pierre Lachambaudic si M. I. Lermontov face si traduceri.

Obligatia principala a criticii serioase consta, tine sa precizeze Eminescu, sa denunte lipsa de talent si impostura oriunde se manifesta ele. Se respinge aducerea in discutie a unor elemente din biografia scriitorului si viata sa de familie. Poetul face marturisirea surprinzatoare ca n-a petrecut in Botosani nici macar o jumatate de an. Poetul functioneaza insa aici intre octombrie 1864 si februarie 1865, ca functionar la Tribunalul din Botosani, iar unii biografi inclina sa creada ca frecventeaza aici si primele doua clase primare. Din marturisirea sa s-ar parea ca aceasta presupunere nu va putea primi o confirmare documentara.

Curierul. Foaia intereselor generale publica in 27 ianuarie 1877 un raspuns, La Adresa foaei oficiale locale, in care trece repede peste criticile aduse de Eminescu productiei literare a botosanenilor si insista asupra originii familiei poetului 9. Foaia sustine eronat, cum am aratat, ca bunicul poetului si tatal sau s-au nascut in Botosani. Foaia intereselor generale stia si faptul ca ziarul oficial avea sapte proprietari, dar ca nu-si aduceau contributia la sustinerea sa cu colaborari. Dar ceea ce supara mai mult pe redactorii de la Curierul. Foaia intereselor generale este declaratia lui Eminescu dupa care Th. Ba-(assan, desi director de publicatie, nu stia carte.

Din aceasta polemica pe teme literare se desprinde ca Eminescu cunoaste bine vechiul scris romanesc si scriitorii tinutului natal si in judecarea productiei lor literare nu tine seama de ceea ce se numeste patriotism local".

Eminescu intervine in unele dispute juridice cu mare ecou in presa vremii. Poetul comenteaza intr-un articol, Probleme pedagogice, publicat in 5 iunie 1877, scrisoarea lui Vasile Elefterescu, student la Universitatea din lasi si copist la grefa Tribunalului din lasi adresata judecatorului de instructie I. G. Ciu-rea, ca urmare a insultei ce i s-ar fi adus in timpul unei anchete 10. I. G. Ciurea ii face observatii subalternului sau in timpul anchetarii lui G. M. Cimara 11 pentru intocmirea necorespunzatoare a proceselor-verbale iar Vasile Elefterescu considera aceste observatii insulte la adresa sa si-l provoaca la duel pe judecatorul de instructie. Curierul. Foaia intereselor generale isi deschide coloanele atacurilor lui V. Elefterescu impotriva judecatorului de instructie12. Eminescu vede aici expresia cea mai elocventa a orientarii gresite a invataniintului romanesc, care punea accentul pe instructie si neglija educatia. Usurinta cu care tinerii la noi discuta oameni si lucruri scrie Eminescu , expresiile de cari se servesc, suficienta si lipsa de naivitate e un semn ca avsrn a face cu oameni imbatriniti inainte de vreme, carora le-am putea prezice de pe acuma lipsa de statornicie si impotenta morala. Acea sta-i pedeapsa ce ne-o da Dumnezeu pentru c-am facut din scoli numai uneltele in care se ingramadeste invatarea unei multimi de cunostinti, fara sa fi ingrijit de loc pentru cresterea inimei si caracterului, caci niciodata taria unui popor n-au stat rr. instructie si numai in instructie, ci totdeauna in crestere".

Vasile Elefterescu insinueaza ca raspunsurile lui I. G. Ciurea nu erau intocmite de el, intrucit se acopereau cu oaresicare eleganta de stil" si-l ataca pe Eminescu, numindu-l moralistul de la foaia oficiala." fi acuza ca vedea un pericol iminent si o prapastie in care se scufunda tara prin educatia care se dadea tineretului in scolile noastre.

Documentele publicate in Curierul. Foaia intereselor generale aratau ca ziarul isi deschidea coloanele cu generozitate tuturor celor ce abuzau de libertatea cuvintului. Pentru Eminescu polemica cu Foaia intereselor generale este importanta, fiindca ne releva si cu acest prilej conceptia sa potrivit careia in procesul de invatamint esentiala nu era instructia, ci educatia. Cu alte cuvinte, nu ingramadirea de cunostinte care ramineau adesea litera moarta, ci educatia prin care se formau caracterele.

Eminescu este in polemica permanenta cu Curierul. Foaia intereselor generale, care considera ca poetul transformase foaia oficiala in organul sau de presa si atrage atentia municipalitatii, cum am aratat, sa-l inlature din redactie intrucit compromitea publicatia si aducea prejudicii si informarii corecte a cititorilor. Acest aspect s-a relevat indeosebi in chestiunea dispozitiilor Portii cu privire la organizarea de manifestatii in cinstea urcarii pe tron a lui Abdul Hamid al ll-lea, despre care am vorbit mai sus. O polemica violenta are loc si cu Aparatorul legei, organul iesean al Partidului liberal, care ataca Tipografia Nationala, unde se tiparea Curierul de lasi. Nu cunoastem articolul din Aparatorul legei, intrucit colectia acestui ziar este incompleta in bibliotecile noastre. Din raspunsul lui Eminescu Aparatorul legei" si Tipografia nationala, publicat in 23 iunie 1876 13, rezulta ca poetul demonstreaza cu date statistice practicile unor speculanti care exploatau institutul tipografic iesean in folosul lor. La aceste observatii, Aparatorul legei raspunde intr-un articol pe sapte coloane, pe care de asemenea nu-l cunoastem, pentru motivele aratate mai sus. Din raspunsul lui Eminescu (Pe cita vreme credeam"), publicat in 2 iulie 1876 u, se desprinde ca este atacat in teVmeni denigratori. Poetul declara ca in aceste condici polemica era cu totul de prisos".



EmSnescu isi manifesta nemultumirea in doua articole ^Atacul s-a Inceput vineri") si Divizia a patra, publicate in 12 noiembrie 187715, pentru faptul ca presa bucuresteana ignora rolul jucat de unitatile militare din Moldova in luptele din Balcani pentru cucerirea independentei. Telegraful, ziarul liberal bucurestean, raspunde la aceste articole in editorialul Bucuresti, 11 octobre, publicat in 18 octombrie 1877 16, in care il acuza pe Eminescu de tendinte separatiste. Poetul raspunde intr-un articol, Scor-nirile AĞTelegrafuluiAğ din Bucuresti, publicat in 21 octombrie 1877, in care declara ca adevarul statea mai presus de interesele de partid. Daca adevarul neted si fara inounjur scrie Eminescu supara pe unele ziare bizantine si invechite in minciuni si apucaturi din Bucuresti, nu e vina noastra. Adevar si mintuire sint in ochii nostri identice, si acest izvor curat nu poate supara deoit pe rai si pe netrebnici" 17.

Avem aici profesiunea de credinta a lui Eminescu afirmata clar si cu energie, de la care nu se abate in activitatea sa ziaristica.

Polemica cea mai spectaculoasa o poarta Eminescu in jurul Logicii lui Maiorescu. Faptul ne apare cu atit mai interesant cu cit poeul era convins in adincul sufletului ca nu apara o cauza dreapta -sau nu una in intregime indreptatita. Polemica porneste de la o intimplare obisnuita, ca apoi sa ia amploare si sa se transforme intr-o discutie cu implicatii in probleme speciale de logica. George Zotu publica in Columna lui Traian, in iulie 1877, o recenzie, Tit Maiorescu Logica". Partea I : Logica elementara ie, intimpinata cu satisfactie do cercurile antijunimiste, indata dupa publicarea ei, recenzia este/ reprodusa in ziarele Presa w si Telegraful20, cu /care Eminescu polemizeaza in mei multe rinduri. Profesor de limba greaca la Seminarul Central, George/ Zotu sau Dr. Zotu, cum isi semneaza articolele, este/autorul unui manual, Carte de cetire greaca, compilata dupa P. Wesner, tiparita in mai multe editii/, si al unei brosuri, Apararea mea, in care relateaza [despre procesul sau din 27 octombrie 1879, ce i se intenteaza pentru zizanie" in institutie. Cercurile antijunimiste erau incredintate ca, prin critica celui care isi trecea titlul de doctor in locul numelui, Maiores-cu-filozoful aparea intr-o lumina defavorabila, incit era de asteptat sa piarda multi din admiratorii sai, poate chiar din lasi".

Compendiul lui Maiorescu, Logica. Partea I : Logica elementara, se tipareste in 1876 si se retipareste in vreo sapte editii 21. Este o sinteza a cursurilor de logica tinute la Universitatea din lasi si la cea din Bucuresti, unde insa nu se bucura de o buna primire. G. Zotu considera ca publicarea compendiului constituia cea mai mare gresala" a lui Maiorescu pentru faptul ca oferea un text pe baza caruia se puteau judeca cunostintele sale filozofice, mai contestabile decit elocuenta d-sale". Dupa acest preambul, Dr. Zotu trece la discutarea Introducerii si gaseste ca Maiorescu preia din cartea lui John Stuart Mill, System of Legic Ratiocinative and Inductive, definitia logicii, tezele privind terna si utilitatea logicii, precum si obiectiile in legatura cu aceasta disciplina filozofica. Logica lui John Stuart Mill (1806-1873) se tipareste in 184322, iar in 1875 ajunge la editia a noua. Este tradusa in mai multe limbi si cunoaste o larga circulatie. G. Zotu credea ca Maiorescu se foloseste de traducerea germana, System der deduktiven und induktiven Logik, probabil in editia a doua tiparita la Braunsehweig in 1868?



Metoda folosita de G. Zotu in demonstrarea dependentei Logicii lui Maiorescu de cea a filozofului englez consta in citarea paralel, din cele doua lucrari. Similitudinile sint evidente, mergind pina la punctuatie. Trecind la expunerea lui Maiorescu asupra problemelor principale de logica, G. Zotu constata ca autorul manualului il paraseste pe John Stuart Mii!

    si se orienteaza spre Herbart si scoala sa. Aceasta infidelitate catre Mill - arata Dr. Zotu - n-a putut raminca nepedepsita". Teoriile sustinute de Mill si adoptate de Maiorescu in introducere fiind contrare celorlalte teorii imprumutate de d. Maiorescu si de altii, Logica sa a dobindit un caracter foarte nelogic". De o atentie deosebita se bucura expunerea lui Maicroscu privind conceptul de notiune. G. Zotu remarca aici contradictii si chiar confuzii. Astfel in-tr-unrj si aceeasi pagina vedem conchide G. Zotu - : dintii o definitiune incurcata si neexacta ; apoi un exemplu care nu este la locul sau si in fine o conciuziune trasa din aer". G. Zotu se declara nemultumit si de Apendice, care ar fi trebuit sa constituie nu o insirare de titluri, ci un indrumator in problemele controversate de logica. Desi nu foloseste termenul de plagiat, G. Zotu demonstreaza in fond ca Maiorescu plagiase compendiul sau, iar necon-cordanta intre introducere si expunere, precum si confuzia in definirea notiunii faceau din carte un mozaic" de idei care tradau lipsa de proprie cugetare".

Eminescu pregateste, dupa parerea noastra, un raspuns amplu pentru Convorbiri literare, insa I. Ne-gruzzi evita sa angajeze revista intr-o polemica cu implicatii politice si ii solicita poetului un raspuns succint, din care sa se vada ca revista ieseana ia cunostinta de criticile din presa bucuresteana 24. Eminescu se margineste sa arate ca Logica lui Maiorescu era cea mai buna scriere in aceasta materie care a aparut vreodata in limba romaneasca". Obiectiile cu privire la plagiat nu puteau fi luate in considerare pe motiv ca J. S. Mill figureaza intre autorii citati in lucrare. Eminescu se credea indreptatit sa califice obiectiile ce i se aduceau lui Maiorescu insinuatiuni" si apucaturi neleale" si ele priveau nu atit manualul de logica, cit mai ales personalitatea criticului.

G. Zotu raspunde in Presa intr-un articol, Critici literare, publicat in 14 august 187725, in care arata ca se astepta ca amicii" lui Maiorescu sa se supere, insa nu putea banui ca va fi invinuit de insinuatiuni" si apucaturi neleale". Obiectia sa principala raminea, in continuare, plagiatul. Citarea in bibliografie a lui J. Stuart Mill nu era suficienta. Maiorescu preia ad litteram textul filozofului englez si probitatea stiintifica cerea sa faca trimiteri si la focurile respective. Maiorescu se facea vinovat, pe de alta parte, si de faptul ca imprumuta unele teze si de la logicienii germani, fara sa citeze. Definitia despre silogismele hipotetice" este preluata din tratatul lui Friedrich Adolph Trendelenburg, Logische Un-tersuchungen, tiparita la Berlin in 184026. Maiorescu foloseste editia a ll-a din 1860 pe care o utilizeaza, cum vom vedea, si Eminescu. G. Zotu se arata concesiv in privinta Apendicelui si marturiseste ca nu avea de unde sa stie ca revista ieseana considera rezumate critice" simple notite cu care Maiorescu insoteste titlurile bibliografice.



Obiectiile lui G. Zotu vizau fondul problemelor si practica in munca stiintifica, si la ele nu se putea raspunde cu argumente. Eminescu publica in Curierul de lasi un lung articol, Observatii critice, de asta data sub semnatura, cum nu facea de obicei 27, in care deviaza discutia de la problemele de fond spre cele de forma. Poetul invoca exemplul lui Kant, care isi rezuma intr-un manual pentru incepatori prelegerile tinute la Universitate timp de doua decenii. Se referea la cartea Logik, publicata la Konigsberg in 1801. Manualul nu este insa intocmit de Kant, ci de Gottlob Benjamin Jaesche, un elev al sau, caruia ii pune la dispozitie manuscrisul cursurilor universitare 28. Cind incepi a suspeciona pe om - scrie Eminescu inainte de-a fi dovedit ceva contra lui, unesti deja cu ideea ce se creaza in capul cetitorului un predicat in defavorul lui, incit concluzia ti-i cu mult mai usoara. Aceasta suspicionare anticipata e foarte obicinuita in jurnalele politice, a caror misiune se-ntelege ca nu e luminarea publicului, ci excitarea patimelor lui, dar in discutii stiintifice n-are ce cauta". Apare evident ca pentru Eminescu prin recenzia Log/ce/ nu se urmarea aspectul stiintific, ci ea constituia un pretext sa discrediteze pe unul din membrii de frunte ai Junimii, societatea ieseana.

Contrazicerile lui Maiorescu sint elucidate de Eminescu prin recunoasterea unui lapsus calami", care insa este inlaturat pe parcursul expunerii. Contrazicerile nu constituie, pe de alta parte, pentru Eminescu o dovada de nestiinta in materia respectiva. Jn apararea lui Maiorescu este invocat si de asta data numele lui Kant. Filozoful german, arata poetul, se contrazice in repetate rinduri, da mai multe definitii despre acelasi lucru, din care nici una nu este buna. Nimeni nu se gindeste, cu toate acestea, sa-i puna la indoiala cunostintele in materie de filozofie. Poetul traduce Critica ratiunei pure, cum se vede din manuscrisul 2258, si textele kantiene ii erau familiare.

Eminescu invoca, alaturi de numele lui Kant, pe cel al lui Condillac si Taillandier, pe care nu-i gasim mentionati in manuscrisele sale. Etienne Bonnot de Condillac (1715-1780) este continuatorul lui John Locke, insa il depaseste pe acesta oind sustine ca activitatea noastra spirituala se intemeiaza numai pe senzatii. Dintre lucrarile mai importante ale lui Condillac sint de amintit Essai sur l origine des connais-sances humaines (1746), Traite de systeme (1749), Traite des animaux (1754). Mai importanta este Traite de sensation (1754), la care se refera, probabil, si Eminescu, de vreme ce pomeneste de materialismul" filozofului francez. Condillac este si autorul unui tratat de logica (Logique, 1780), care putea fi consultat de poet in polemica sa. Rene-Gaspard-Ernest Taillandier (1817-1879) sau Saint-Rene Taillandier, cum isi semneaza scrierile, este cunoscut la noi prin doua lucrari consacrate popoarelor vecine si, in mai mica masura, prin studiile sale de istorie literara. Lucrarile la care ne referim, Tcheques et magyars ; Boheme et Hongrie. XVe siecle XIXe siecle (ed. II, Paris, 1869 si La Serbie. Kara George et Milosch (Paris, 1872) puteau fi cunoscute de Eminescu inca in anii studiilor universitare. Dintre lucrarile sale de istorie literara se bucura de-o mai mare atentie Lit-terature Strangere. Ecrivains et poetes modernes (Paris, 1861), in care ii prezinta pe C. Sealsfield, H. h"ei-ne, H. Conscience, Fr. Hebbel, Jeremias Gotthelf. Taillandier este si traducatorul scrierilor lui M. Ler-montov in franceza. Despre contraziceri se vorbeste si in studiul consacrat lui H. Heine, fara insa sa se poata face apropieri intre textul lui Taillandier si cel al poetului roman. Este posibil ca Eminescu sa fi cunoscut o recenzie a lui Taillandier din Revue de deux mondes, la care acesta colaboreaza si in paginile careia duce polemici cu unii din contemporanii sai. Ramine in sarcina istoricilor literari sa identifice autorul pe care Eminescu declara ca il plagiaza".

Eminescu intervine in polemica in jurul Logicii lui Maiorescu cu un al treilea articol, inca o data recen-ziunea Logicei Maiorescu, pe care il publica in Convorbiri literare in 1 septembrie 1877, cu semnatura : Y29. La tabla de materii i se da insa numele. Poetul trimite acest al treilea articol Convorbirilor literare pentru faptul ca Qeorge Zotu raspunde in replica sa din 14 august 1877 numai la consideratiile din revista ieseana.

Eminescu promitea in Observatii critice, din foaia ieseana, ca va raspunde mai tirziu la obiectiile lui G. Zotu ad rem". Noul articol, din Convorbiri literare, ar putea fi interpretat ca o aducere la indeplinire a acestei promisiuni. Discutia este mentinuta in cadrul problemelor de logica, se dau exemple din tratatele de specialitate si se folosesc datele statistice cu preocuparea evidenta de a da demonstratiei un caracter stiintific. Problema principala care i se punea lui Eminescu consta in inlaturarea acuzatiei lui G. Zotu ca Maiorescu pune la contributie tratate straine fara sa mentioneze acest lucru. Poetul ia tratatele lui Trendelenburg si Mill si arata de cite ori sint citati. Va sa zica AĞcercetarile logiceAğ ale lui Trendelenburg scrie Eminescu sint citate o data ca op intreg, intrebuintat, de patru ori cu indicatii speciale ; Logica lui Mill asemenea o data ca op intreg intrebuintat, de sase ori cu indicatii speciale. Aceste doua opuri numai sint deci citate de douasprezece ori pentru un text de 40 paragrafi pe 50 file". Asemenea statistici nu sint concludente pentru faptul ca citatele se pot face la locuri necorespunzatoare ideilor respective. Eminescu inlatura si aceasta obiectie prin aceea ca prezinta Logica ca un simplu manual, cu atit mai valoros cu cit ideile preluate de aiurea sint mai bine asimilate. Trebuie apoi sa insemnam in mod hotaritor tine sa precizeze Eminescu ca citatele d-lui Maiorescu nici nu sint scrise ca sa arate care anume autori au servit la compilarea cartii sale (caci orice carte de scoala secundara e cu atit mai buna cu cit este un compilat, mai bine aranjat al formularilor celor mai exacte si mai limpezi din stiinta respectiva)". Atrasa discutia pe acest teren, acuzatiile de originalitate deveneau fara obiect.

Dupa ce-si netezeste terenul in felul acesta, Eminescu trece la discutarea unor probleme speciale de logica. G. Zotu il invinuieste pe Maiorescu, in replica sa din 14 august 1877, ca propunea ca a sa interpretarea unor probleme privind silogismele hi-potetice", pe cind in reaHtate aceeasi interpretare se gasea si in lucrarile unui logician german, Fried-rich Adolph Tredelenburg, la oare se refera G. Zotu si care se face cunoscut prin comentariile sale privind logica lui Aristotel. Mai sint de amintit si lucrarile sale Elementa logices aristotelicae (Berlin, 1836) si Erlauterungen zu den Elementen der aris-totelischen Logik (Berlin, 1842). Editia a lll-a a lucrarii din urma se tipareste in 1876. Atit Eminescu cit si G. Zotu au in vedere o alta lucrare a lui Tren-delenburg, Logische Untersuchungen, in doua volume, despre care am vorbit mai sus, tiparita la Berlin in 1840. Maiorescu foloseste, probabil, editia a doua din 1862, dupa care citeaza si Eminescu si preopinentul sau. Definitia ce-o da Maiorescu silogismelor hipotetice" este foarte apropiata de cea a logicianului german, incit Eminescu nu putea nega acest lucru. Poetul interpreteaza insa obiectiile critice ca argumente in sprijinul demonstratiei sale.

Polemica in jurul Logicei lui Maiorescu prezinta o importanta deosebita pentru cunoasterea seriozitatii cu care se pregateste Eminescu sa participe la aceasta polemica si a orizontului sau intelectual. In manuscrisele 2258, 790, 2269, 77v-76v si 2257, I87r se pastreaza trei texte pregatitoare (La a doua imputare"), (Din combinarea termenilor") si (A treia figura") in care Eminescu isi clarifica unele probleme de logica, de care avea nevoie in polemica sa30. Eminescu aduce in discutie, pe de alta parte, numele unor logicieni a caror opere le cunostea. Poetul face aprecieri asupra tratatului lui Karl Prantl, Geschichte der Logik im Abendlande, in patru volume, tiparit la Lipsea intre 1855-1870. Sint mentionati si Alexander Bain, a carui lucrare, Logic. Deductive and Inductive as a Science, se tipareste la Londra si New York in 1870 si August Detle Twesten, citat si de Maiorescu cu Die Logik, insbesondere die Analytik (Schleswig, 1825), insa care are si alte scrieri privind logica analitica. Maiorescu il citeaza si pe Moritz Wilhelm Drobisch cu lucrarea Neue Darstellung der Logic, tiparita la Lipsea in 1836. Drobisch insista asupra caracterului matematic al filozofiei, problema care sta si in atentia poetului. O. Calinescu prezinta cultura lui Eminescu pe baza manuscriselor si ia in considerare, in mai mica masura, lucrarile publicate. Numele invocate de poet in polemica sa cu G. Zotu nu le gasim in manuscrise si nu figureaza nici in exegezele calinesciene. Exceptie fac Immanuel Kant si John Stuart Mill. Numele lui Kant se intilneste des in manuscrise, insa in contexte filozofice si literare. John Stuart Mill este mentionat in manuscrisul 2291, 9 cu una din scrierile economice (Principles of Political EconomY). Nici Kant si nici Mill nu sint pomeniti cu lucrarile lor de logica. Orizontul intelectual al lui Eminescu se dovedeste a fi mult mai cuprinzator decit lasa sa se intrevada manuscrisele sale.



Polemica lui Eminescu cu G. Zotu are si o parte hazlie. Profesorul bucurestean raspunde in Presa, in 16 septembrie 1877, intr-un articol, Critice literare311, din care se desprinde ca identifica in cei care il criticau doua persoane deosebite. Pentru acest motiv se credea obligat sa-i raspunda numai lui Y, la articolul din Convorbiri literare intrucit ducea discutia pe tarim stiintific, si nu si lui Eminescu pentru articolul polemic din foaia ieseana. D. Eminescu, in-cepind articolul sau - scrie G. Zotu -, exprima con-vinctiunea ce are ca atit recenziunea mea cit si reproducerea ei in citeva ziare, se datoresc numai AĞinvidiabilelor antipatii de care autorul logicei (MaiorescU) are onoarea a se bucuraAğ. Se vede ca dupa d. Em.(inescU) toata lumea trebue sa admire sau sa invidieze pe d. Maiorescu ; dar d-sa se inseala foarte mult". Zotu credea ca Eminescu dadea dovada de mare indrazneala, mai mare chiar decit Maiorescu, cind face aprecieri cu privire la Kant si manualul sau de logica. AĞAici, d. Emi(nescU) cauta a intrece chiar pe magistru, in indrazneala scrie G. Zotu intii prin cutezatoarea comparatie intre logica lui Kant si a d-lui Maiorescu, si al doilea, prin afirmatiunea sa, mai mult decit cutezatoare, ca logica lui Kant este o prelucrare" facuta de un elev al filozofului germanAğ. Profesorul bucurestean ii scrie insa numele gresit si da gresit si anul de aparitie al cartii.

Polemica lui Eminescu cu Zotu are si alte implicatii, in afara manualului de logica al lui Maiorescu, cea mai buna lucrare de acest fel tiparita pina la acea data in romaneste. Poetul se pregatea de mai multa vreme sa vina la Bucuresti si spera sa fie sprijinit de junimisti. Eminescu va veni ii scrie I. Negruzzi lui Maiorescu in 12 decembrie 1876 -la Bucuresti, daca se va indeplini ceea ce spe-reaza" 32. Polemica cu G. Zotu avea menirea sa pregateasca terenul pentru intrarea poetului in redactia ziarului bucurestean. Slavici are in aceasta privinta o contributie de seama - daca nu cea mai importanta. Prozatorul reproduce articolul lui Eminescu, Observatii critice in Timpul din 6, 7 si 8 septembrie 187733, desi trecuse aproape o luna de la aparitia lui in foaia ieseana, si intervine in polemica cu profesorul bucurestean. Slavici nu era indeajuns de pregatit sa discute probleme de logica si-i cere poetului unele informatii. iti scriu in graba - ii raspunde Eminescu in 20 septembrie 1877 ca editorul logicei lui Kant se cheama G. B. Jasche, nu Fasche, cum sta scris in Presa. Logica aceea nu e buna nici macar pentru incepatori, caci ceea ce-i original in ea nu-i bun, ce-i bun nu-i original. Jasche au fost un elev al lui Kant si ca filozof, semikantian (HalbkantianeR). A propos de Trendelenburg si Maiorescu. Deosebirea intre pasagele citate de mine in Convorbiri e foarte mare. AĞCea mai inalta abstractiune a intuitiuniiAğ a lui Tr.(endelengurG) este AĞesseAğ copulativ, verbul auxiliar, nu AĞexistereAğ a lui Maiorescu. Trend(elenburG) recunoaste asemenea existenta unor silogisme ipotetice. Maiorescu le preface pe acestea pur si simplu in silogisme, categorice.

Eu am inchipuit urmatoarele silogisme spre a arata deosebirea :

Daca este seminariul din Bucuresti, este D. Zotu. Insa seminariul din Bucuresti este si cea mai nalta abstractiune a intuitiunii. Deci D. Zotu este cea mai nalta abstractiune a intuitiunii.

Categoric insa astfel :

D. Zotu este o dependenta a seminariului din

Bucuresti.

Seminariul exista in realitate.

Deci D. Zotu exista in realitate" 34.

Eminescu caracterizeaza compendiul lui Kant in termenii din ziarul iesean. Introduce insa elemente noi in discutie prin observatiile cu privire la deosebirea dintre Maiorescu si Trendelenburg in definirea silogismelor ipotetice".

Polemica in jurul Logicii lui Maiorescu se incheie cu articolul lui loan Slavici, Bietul Dr. Zotu, publicat in Timpul la sfirsitul lui septembrie 1877 si pe care il semneaza Tanda35. Prozatorul aduce laude lui Eminescu pentru apararea manualului de logica, insa crede ca i s-a acordat profesorului bucurestean prea mare importanta.

Eminescu il numeste pe Slavici, acum cind polemizeaza cu G. Zotu, sapientissimo ac doctissimo meo amico". Insemnarea o gasim in manuscrisul 2257, 307 si ea are si o a doua parte, in care poetul se refera la G. Zotu si la faptul ca Slavici intirzia sa-i reproduca critica" in Timpul : Porkoa ave onore ma kritik contr mosio Io Doctor Zotu ? Porkoa ne lave vu pa reprodut y dang Io Tempul ? Ha ? Es chele movez".

Eminescu face aceasta insemnare intre 12 august si 6 septembrie 1877. Sintem in masura, pornind de aici, sa datam si alte insemnari din manuscrisele eminesciene.

Poetul nu era convins ca izbutise sa inlature o-biectiile critice cu privire la Logica lui Maiorescu, insa considera ca vina nu era a sa, ci a manualului. Sint semnificative in aceasta privinta cuvintele ce i le adreseaza lui I. Slavici in 20 septembrie 1877. Nu stiu daca M(aiorescU) - scrie Eminescu a fost multumit sau nu ou anti-critioile mele. Sint sorise in graba si nu prea sint de seama, dar n-am ce-i face" 36.

Polemica in jurul Logicii lui Maiorescu pregateste terenul pentru venirea lui Eminescu la Bucuresti si Slavici depune cele mai mari staruinte ca poetul sa-si realizeze acest plan mai vechi. Acum ii apare numele, pentru prima data, in Timpul, ziarul conservator lasat de junimisti in seama lui Slavici inca din aprilie 1877. La sfirsitul lui octombrie 1877, Eminescu intra in redactia ziarului bucurestean si continua cariera sa ziaristica inceputa la foaia ieseana ca sa faca din ea una din cele mai stralucite din intreaga presa romaneasca.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.