Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE
SAMANATORISMUL
POPORANISMUL
Caracterul specific national in literatura romana de Garabet Ibraileanu
ION LUCA CARAGIALE -in viziunea lui G. Ibraileanu- "Numele proprii in opera comica a lui Caragiale"
CUM SA INTOCMIM UN ESEU
Curente culturale si literare





EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892) despre Sinteze literare





in 1863, sub guvernarea democratica a lui Alexandru Ioan Cuza, un grup de tineri dornici de a da un alt curs culturii si literaturii romanesti, infiinteaza la Iasi o asociatie libera sub lozinca entre qui veut, reste qui peut" cu numele de JUNIMEA. intaia forma de manifestare publica a Junimii au fost prelectiunile populare incepute in februarie 1864 si continuate vreme de 17 ani, pana in 1881, de continut variat intre 1864 silSJ4, si referitoare la cultura si istoria nationala mai departe.

Lajjpartie(f867 din initiativa lui Iacob Negruzzi si in redactia lui, pe care o va pastra timp de 27 de ani, apare la Iasi revista CONVORBIRI LITERARE, bilunar pana in L8J55ji lunar dupa aceasta data, Ia Bucuresti. Intr-un Cuvant catre cititori, aparut in nr. 12 al revistei, la 1 aprilie 1893, Iacob Negruzzi isi pregateste retragerea, pe care o va preda peste trei ani unui comitet:

Fara un moment de intrerupere, scria el, foaia noastra a aparut tirnp de 26 de ani: 18 ani la Iasi si acum s-au implinit alti opt ani de cand ea se publica la Bucuresti Autorii de valoare din orice tara ori provincie locuita de romani au colaborat la aceasta revista, incepand cu barbatii care faceau parte din generatia de la 1834, si mai ales din aceea de la 1848, barbati care au contribuit puternic la regenerarea noastra nationala. Pe toti acestia i-am vazut stingandu-se unul cate unul, si partea cea mare a lucrarii noastre a fost facuta de generatia de la 1866, care, mai ales, contribuie in zilele noastre la organizarea si consolidarea statului, precum si la conducerea miscarii intelectuale a poporului"

Doctrina literara a Junimii va fi formulata indeosebi de Titu Maiorescu, nu in programe speciale, ci in opera sa critica. Fundamental este spiritul critic caracterizat prin respectul adevarului, disocierea valorilor si adaptarea ideilor la realitati si posibilitati. Militand impotriva asa-numiteior forme fara fond", Maiorescu urmarea impiedicarea proliferarii unei literaturi epigonice in umbra marilor scriitori dinainte, la care, daca forma nu se ridica intotdeauna Ia inaltimea fondului, se putea aproba nazuinta fundarii unei literaturi nationale si se puteau admira idealurile politice. Dupa Unire, si mai ales dupa dobandirea independentei nationale, accentul trebuia sa cada pe calitatea artistica a literaturii, pe idealul perfectionarii ei interioare. Limba artificiala a unor scrieri, falsa eruditie sau pedantismul unor autori, lipsa de gust in genere sunt permanent semnalate si ironizate de membrii Junimii, care cultiva drept arma zeflemeaua si tin un dosar de enormitati, adevarat sottisier al vremii.



TITU MAIORESCU

Activitatea lui TITU MAIORESCU (1840-1917), fiul ardeleanului Ioan Maiorescu, nascut la Craiova, doctor in filozofie de la Giessen cu teza Das Verhaltnis, reluata in Einiges philosophische in gemeinfasslicher Form, 1861, profesor de istoria filozofiei si de logica la Universitatile din Iasi si Bucuresti, de mai multe ori ministru, are la inceput un caracter didactic intr-un inteles superior. Voind a educa constiinta artistica a contemporanilor, el publica un studiu, O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867, in care da cateva norme, nu, fireste, pentru prepararea poeziei, cat pentru intelegerea ei, pe care-1 reproduce intr-o brosura, insotit de o antologie cu piese din poeti vechi si noi.

Chiar si prima editie in trei volume a Criticelor lui Maiorescu aparuta in 1892 si 1893 (primul volum, in 1874) atesta ca activitatea sa nu a fost numai culturala. Editia din 1908, republicata in 1915, sporita cu cercetarile asupra traducerii lui Horatiu de C. Ollanescu-Ascanio (1891), asupra scriitorilor banateni Ioan Popovici (1895) si Victor Vlad (1898), asupra oratorilor, retorilor si limbutilor (1902) si cu rapoartele academice despre operele lui A. Naum (1894), Goga, Sadoveanu si Bratescu-Voinesti (1906), la care se adauga notele din insemnari zilnice (ca de exemplu despre Apus de soare de DelavranceA), dovedeste ca actiunea sa critica a fost continua. Cele trei rapoarte despre Goga, Sadoveanu si Bratescu-Voinesti au fost decisive pentru .destinul lorjfiierar. Tvlai tot ce s-a spus ulterior despre Goga e in germene la Maiorescu: faptul ca poezia de revendicari nationale si sociale se bizuie pe un sentiment adevarat si adanc, ca versurile lui sunt populate de figuri specifice satului transilvan si ca exprima simtiri colective sau intime cu puterea de sugestie a cantecelor populare se afla subliniate si exemplificate aproape exhaustiv, criticul fiind aici, ca si pretutindeni, un maestru in arta citatului (critica lui Maiorescu ar putea fi definita pe scurt ca o arta a citariI). La Sadoveanu se observa intuitia exacta a tipurilor zugravite, atmosfera de poezie si umor in povestiri, justa alegere a momentului psihologic, nuantele fine de stil, iar la Bratescu-Voinesti zugravirea cu simpatie, decenta si caldura stilistica a vietii clasei mijlocii din mediul provincial. Judecatile de valoare ale criticii maioresciene privitoare la acesti scriitori au ramas, ca si cele despre Eminescu si Caragiale, definitive.



Jurnalul lui Maiorescu, din 1855 pana in 1917, e insotit de un voluminos Epistolarium.



MIHAI EMINESCU



A scris 43 de poezii din care ar fi putut scoate un volum; nu a publicat insa decat 13 poezii, 28 de pagini din 92, o treime. Mai avea gata in 1869 o piesa de teatru in proza, dupa o poezie de Alecsandri, Amor pierdut - viata pierduta. Emmi si un roman, Geniu pustiu. Cateva poezii din aceasta faza (Filozofia copilei, Cand privesti oglinda marii, Replici si Cine-i?) sunt aferente unui proiect dramatic, Mira. Tot acum incheiase intr-o prima forma tabloul dramatic Muresanu. Prima poezie publicata cu numele de Mihai Eminovici: La mormantul lui Aron Pumnul, intr-o brosura votiva; gnmajjoezie publicata, cu_njjniej^_schimbat de Iosif Yukaajn EminesgUjjn revista Familia din 9 martie 1866: De-as avea..



Poetul aspira de timpuriu sa fie un autor de teatru, in afara de Emmi nu a dus insa nici o piesa pana la capat La Decebal ezita intre tragedie si epopee. Unele versuri din proiectul de piesa prevestesc cosmogonia din Scrisoarea /(Ah, cum nu suntem pe atunci pe cand/Nici fiinta nu era nici nefiinta/Nu marea, nu azurul/Nimic cuprinzator, nimic cuprins"). A lasat fragmente de drame istorice dintr-un vast proiect, Dodecameron dramatic, care ar fi inceput cu Dragos si s-ar fi sfarsit cu Alexandru Lapusneanu. Eminescu voia in special sa faca din neamul Musatinilor o semintie de Atrizi. Oscila intre o piesa Bogdan Dragos (Sas vrea sa ia tronul varului sau Dragul, muribund, si pune la cale uciderea mostenitorului Bogdan-Dragos, dar isi omoara din eroare propriul fiU) si Grue-Sanger (Mihnea Sanger ucide pe Iuga si e ucis la randul sau de Grue-Sanger la vanatoare; apoi, ca Oedip, Grue coabiteaza cu mama sa, IrinA). Grue-Sanger contine poezia Dezgust. Unele versuri din piesa Alexandru Lapusneanu prefigureaza Scrisoarea ///(Mohamed starnise moartea cea stapana peste stepe/Dadu gand de biruinta mulgatorilor de iepe/Peste mari de multi plutite, peste tari infloritoare/Aruncase lacom, mandru, ochii Asiei barbare ). Pentru Alexandru Lapusneanu al sau, Eminescu isi alege ca model Timon din Atena de Shakespeare. intr-un crampei se proiecteaza nationalizarea piesei lui Shakespeare Richard al III lea, in care regele Edward ar fi fost prefacut intr-o besleaga turceasca". Un proiect din 1867-1869 urma sa se cheme Ovid in Dacia. Proiecte de comedie: Infamia, cruzimea si disperarea sau Pestera neagra si catuileproaste sau Elvira in desperarea amorului, cu un rege buf, imparatul - imparateasa, Gogu tatii.



Tanarul Dionis se viseaza calugarul Dan in vremea lui Alexandru cel Bun si impreuna cu fata spatarului Mesteacan face o calatorie in luna. EI comite insa greseala de a se identifica cu substanta Ia care doar participa, greseala care-1 repune in conditia initiala de Dionis. Filozofia e un simplu pretext epic si liric, de evocare a evului de mijloc romanesc si descriere a unui spatiu imaginar, aparent cel din luna; in realitate un spatiu oniric, in care omul se depersonalizeaza, devenind umbra. Peisajul eminescian e produsul unei inchipuiri uriesesti. Dan pune pe cer doi sori si trei luni, isi face dintr-un sir de munti cu codri pana-n nori palat cu colonade din stanci. Padurile coboara intr-o vale prin care trece un fluviu cu insule acoperite de dumbravi cu scorburi de tamaie si troiene de flori de cires.



La aceasta data, cum noteaza transcriind poezia Mitresanu in 1870, era patruns de curatenia idealurilor", nu era inca ranit de indoiala". indoiala il va cuprinde inca din Epigonii (1870), unde, dupa ce face elogiul a saptesprezece poeti romani anteriori (Dimitrie sau Antioh Cantemir, Beldiman, Prale, Tichindeal, Iancu Vacarescu, Mumuleanu, Pann, Eliade, Scavinski, C. Negruzzi, Carlova, Alexandrescu, Boliac, Muresanu, Alecsandri, Bolitineanu, SihleanU) din care cinci mai erau in viata, ajunge la incheierea ca pentru generatia noua, dominata de scepticism, atinsa de un adevarat nihilism moral, lumea e o succesiune de viata si moarte (cuvintele, de sorginte buddhista, apar citate in ghilimele: Moartea succede vietii, viata succede la moarte"). Ca urmare a familiarizarii cu filozofia lui Schopenhauer, motorul istoriei e socotit in poemul Demonism (1871-1872) raul: Aceasta dorinta,/Temei la state, natiuni, si cauza/Razboaielor cumplite, care sunt/Pasii istoriei, acest e raul." Propozitia reapare in cea de a doua forma a tabloului dramatic Andrei Muresanu: Rau si ura, Daca nu sunt, nu este istorie ". Ce s-a intamplat cu poporul nascut din daci si romani, intreaba Zamolxe pe poet in Valhalla (Valhalla e prezidata de Odin identificat de Eminescu cu Zamolxe, caci, dupa Jordanes, getii erau gotI), Dacii sau romanii, raspunde poetul, nu mai pastreaza nimic din vechea lor marire, invingatorii de altadata ai lumii sunt azi niste pigmei, romunculi".



Dacul se roaga zeului creator dupa imnul creatiunii din Rigveda apoi trece prin treptele suferintei spre stingere dupa doctrina buddhista a iesirii din samsara (cercul nasteriloR), realizand, conform filozofiei Upanisadelor, unitateaatman(suflet individuaL) - Brahman (suflet universaL). Bineinteles, Eminescu se serveste de metafore pentru a exprima sentimente proprii. Acestora voia sa le dea si o interpretare dramatica in poemul Gemenii pe tema dublului. Poemul a trecut printr-o versiune intermediara in care e incorporata si Rugaciunea unui dac si debuteaza printr-un prolog, Sarmis. Fratele deposedat de tron si de iubire s-a numit si Boieribist, uzurpatorul e Brigbelu, sotia infidela- Tomiris. La nunta lui Brigbelu se aud cimpoaiele scitice, exista un mascarici care face sa rada statuile in firide, iau parte toti zeii in frunte cu Zamolxe. Poetul converteste istoria in drama cu laitmotive muzicale. Tot aspect dramatic are episodul Mircea-Baiazid din Scrisoarea III( 1881), marturie indirecta a atitudinii lui Eminescu fata de ideea de independenta nationala. Partea a doua a Scrisorii este o satira vehementa la adresa prezentului, a contemporanilor lipsiti de dragoste de tara, a politicienilor corupti, care si-au facut din specula patriei si nationalitatii o meserie". Se reiau expresii din vechi compuneri, precum Junii corupti sau Odin si poetul, ridicate insa la o potenta expresiva maxima. Eminescu invoca in vederea extirparii raului aici pe Vlad Tepes, in Doina (1883), pe Stefan cel Mare.

In lirica erotica, intamplarile vietii au fost absorbite desigur in fictiune, si nu e cazul a cauta corespondente cu realitatea, cel mult ne putem explica mai bine sensul sentimentelor. La Ipotesti, in copilarie, avusese o prietena care murise de 19 ani, in 1854, deci cand poetul nu avea mai mult de 14 ani. Numele ei era Casandra Alupului si Eminescu il foloseste intr-o poezie, Cantecul Casandrei, ulterior devenit Cantecul lautarului. Despre aceasta tanara moarta de timpuriu e vorba in Mortua est!

   , in Aveam o muza, unde iubita e o donna angelicata (un inger esti, ce fu din cer trimes"), in poezia mai tarzie Codru si salon, trecuta prin formele nefinisate Un roman si Potiphar (1875-1877). Amintirea acestei fiinte staruie in Floare albastra (1873) cu un adaos simbolic din romanul lui Novalis si cu acel Totusi este trist in lume!

   ", ce a parut unora nefiresc. Mai departe Lacul si Dorinta sunt poezii de chemare sau asteptare a unei alte femei, ultima chiar inmanata Veronicai Miele in 1876, dar cadrul trimite la locurile primei iubiri, iar chemarea e in termenii poeziei lui Conachi Amorul din prietesug (vezi parafraza a opt randuri din acest text in poezia Minte si inima). Aici intra si Lasa-ti lumea aparuta prima data in editia Maiorescu. Eminescu nu si-a dezvaluit public chinurile dragostei provocate de catulianul odi et amo, gelozia, lasand doar in manuscris tulburatoarea confesiune Pierduta pentru mine, zambind prin lume treci (1876). Prefera sa publice balade-idile in decor feeric cu personaje de basm sau mitologie {Craiasa din povesti, Povestea codrului, Diana, Kamadeva, Pajul CupidorI), pe tema fugii in lume (Fat-Frumos din tei, Povestea teiului dupa Romanze vom Elfenbrunnen de Em. GeibeL), sau de lume, cu elogiul singuratatii, al intimitatii cartilor si cu regretul paradisului pierdut al copilariei {O, ramaI). De prin 1878, 1879 tonul se schimba, incep reprosurile, amintirile {Pe aceeasi ulicioara, De cate ori, iubitO) si cadrul devine si el sumbru, pustiu ori glacial. Poetul pricinuieste mahniri Veronicai Miele inmanand poezii scrise pentru ea, revazute, altei persoane, cumnatei lui Maiorcscu, Mite Kremnitz {Atat de frageda). Referinta la Veronica e insa precisa in Te duci cu evocarea aceluiasi odi et amo (Si te uram cu-nversunare,/Te blastemam - caci te iubesc") si cu regretul ca de acum incolo nu-i va ramane nici asta. Scrie elegia Departe sunt de tine o patetica Despartire (1879), nu fara a se lasa inca prada chinurilor geloziei {Cand te-am vazut, Verena, Gelozie, 1880) si fara a putea uita norocul iubirii fatal pierdute, cu neputinta de reinviat {S-a dus amorul, Cand amintirile, Adio, Ce e amoruL). Aceste ultime poezii sunt fara decor fizic, facute din propozitii abstracte, aparent in forma de cantec de lume, dar in care adevarurile etern omenesti, banale par a ascunde sensuri de nepatruns, adanci. Versurile iau o turnura sententioasa:

Era un vis misterios

Si bland din cale-afara, Si prea era de tot frumos

De-au trebuit sa piara. in Pe langa plopii fara sot se atribuie dragostei o forta elementara, intrand in randuiala firii, careia esti obligat sa i te supui, un farmec sfant", mai presus de fiinta omeneasca. Iubirea da artistului puterea de a nemuri femeia, de a o face etern pretuita, cum sunt pretuite statuile antice.

Degradarea sentimentului de dragoste in societatea filistina face obiectul ScrisoriiIV, care pune in contrast prezentul cu acel ev de mijloc mirific, acel 1400 visat si de Dionis. Dar nu totdeauna trecutul ne da un bun exemplu, caci Biblia ne povesteste de Samson cum ca muierea", pilda pentru portretul moral al Dalilei de azi din Scrisoarea V, poezie misoghina, nepublicata de Eminescu in timpul vietii, dar pe care a lasat-o unui prieten intr-o copie caligrafica subscrisa, iesita la iveala abia in 1958. Moralistul Eminescu tipizeaza. Dalila nu e nici Veronica Miele, nici Cleopatra Poenaru, e femeia cocheta, tradatoare, de totdeauna. De esenta clasica, Scrisorile pun mari intrebari asupra originii universului (I, unde se dezvolta cosmogonia vedica), asupra destinului uman al filozofului (I) sau poetului (II). Versurile contin aforisme:

Iar in lumea asta mare noi copii ai lumii mici. Facem pe pamantul nostru musuroaie de furnici

Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami orice-ai spune, Peste toate o lopata de tarana se depune

De ce nu voi pentru nume, pentru glorie sa scriu? Oare glorie sa fie a vorbi intr-un pustiu?

Iar in lumea cea comuna a visa e un pericul, Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul.

Aforismele tin de Metafizica iubirii sexuale a lui Schopenhauer in Scrisoarea IV:



Nu vedeti c-acea iubire serv-o cauza din natura? Ca e leagan unor viete ce seminte sunt de ura?



Alteori, pentru a exprima idei filozofice, precum ideea schopenhaueriana a prezentului etern, Eminescu foloseste o metafora indica:

Cu mane zilele-ti adaogi, Cu ieri viata ta o scazi Si ai cu toate astea-n fata De-a pururi ziua cea de azi.

Celebra Oda-in metru antic nascuta din frecventarea asidua a lui Horatiu - si proiectata intai ca o oda pentru Napoleon caruia-i atribuia un nil admirari (N-admiram nimic Fericit ca zeii,/Doara singur eu ma miram de mine") atesta apropierea lui Eminescu in ultima faza a activitatii sale de clasicism, adeziunea la etica seninatatii, a impasibilitatii orgolioase:

Piara-mi ochii turburatori din cale, Vino iar in san, nepasare trista; Ca sa pot muri linistit, pe mine Mie reda-ma!

   

Aceeasi indiferenta lucida e tema din Glossa, capodopera poeziei gnomice eminesciene:

Nici incline a ei limba Recea cumpana-a gandirii inspre clipa ce se schimba. Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naste Si o clipa tine poate; Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate.



Evolutia de la romantismul exuberant de pana prin 1876 la clasicismul echilibrat al ultimilor cinci ani de creatie, la gnomismul de dupa 1881, se recunosc in modul de abordare a motivelor folclorice, a poeziei populare. Din basmul notat mai intai in proza apoi versificat, Calin (1875), Eminescu scoate, simplificand peripetiile epice si adancind fondul liric, poemul pe motivul Zburatorului, Calin -file din poveste (1876) in 258 de versuri. Din acelasi an 1875 sunt cele doua poeme versificate dupa basmele notate de calatorul german Richard Kunisch in 1861: Fata in gradina de aur (Das Madchen in goldenen GarterI) si Miron si frumoasa fara corp {Die Jungfrau ohne KorpeR), primul in ottava rima. S-a vorbit de atentia pe care o da Eminescu in aceste poeme (indeosebi in Calin -file din povestE) naturii exterioare, florei si faunei. Avem a face cu o viziune a unei lumi fabuloase, a unui spatiu oniric securizant sau, mai rar, terifiant, eroii insisi fiind in parte fantastici, prezentati conform cu optica populara. In cele doua elegii in stil popular, Revedere (1879) si Ce te legeni (1880), natura, marea, lacurile, raurile, izvoarele, pamantul, pustiurile, codrul, aerul, astrele (soarele, stelele, lunA) sunt spete eterne, numeni, in vreme ce omul e fenomen perisabil:



Numai omu-i schimbator, Pe pamant ratacitor.



Exista insa o armonie, o comuniune intre om si natura pe care moartea nu face decat s-o implineasca. Ciobanul din Miorita isi asteapta inmormantarea langa stana cu trei fluiere la cap care sa-i cante de dragoste, de jale si foc; Eminescu, in Mai am un singur dor, vrea sa adoarma aromit de miresme intr-un peisaj in care se aduna spetele elementele si regnurile, simboluri ale vesniciei cosmice, caci moartea nu-i decat o intoarcere a partii in intreg, a trecatorului in statornic.



Luceafarul (1883), sinteza creatiei eminesciene, nu-i desigur o simpla alegorie, poetul i-a dat doar un inteles alegoric, 1-a facut sa ilustreze ideea ca geniul n-are moarte, dar nici noroc, aici pe pamant nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de-a fi fericit . Pretextul epic e scos din basmul Fata in gradina de aur, cel filozofic (despre destinul geniuluI), din Schopenhauer, dupa care geniul e un spirit contemplativ pur, capabil de cunoastere, nu si de actiune (cf. si poezia din 1876 a lui Eminescu, E impartita omenireA), condamnat la singuratate. Ca in teatrul clasic (sau ca in basM), personajele, intruchipari simbolice, vorbesc la fel, dar poetul disociaza. Oamenii de rand aspira si faptuiesc, geniul numai gandeste. Pamanteana Catalina viseaza dragostea, dar nu-si gaseste complementul decat in pajul Catalin, guraliv si de nimic", capabil doar in sfera deprinderilor lui galante. Luceafarul, numit mai departe Hyperion (cel care merge pe deasupra pamantuluI) e setos de a cunoaste erosul, dar, fiind nemuritor, nu poate obtine de la Demiurg moartea, caci partea ar nega totul. El e pentru Catalina o aparitie frumoasa de vis, inger sau demon, dar fara viata, mort, un mort frumos cu ochii vii", fiindca, pentru vulg, e nemuritor numai cine a murit. Dragostea e posibila numai intre naturi asemanatoare, geniul e prin definitie solitar, edificat prin aventura cunoasterii, ataraxic:



Traind in cercul vostru stramt Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt Nemuritor si rece.



Luceafarul nu e poemul infrangerii titanilor ca la Keats din The Fall of Hyperion, nici poezia expansiunii eului in natura, a reconcilierii cu lumea din romanul lui Holderlin, Hyperion oder der Eremit von Griechenland. Idealul de frumusete clasica, de desavarsire morala al acestuia din urma il are insa si Eminescu, chiar daca Veronica sa nu era o Diotima. Lumea lui Hyperion e o lume mai presus de bine si rau, departe de tot ceea ce tine de pasiunea impura, o lume senina, preocupata doar de perfectiunea interioara. Nici un poet roman n-a atins aceasta culme a creatiei eminesciene, creatie egala cu a oricarui poet de geniu din lume.

Idei din poezia, proza si teatrul lui Eminescu revin in articolele sale de jurnal. Omul, zice el, nu poate porunci timpului, dar are pururea in fata ziua de azi, eternul prezent". Putem fi in viata politica numai ca la teatru? Toti se nasc spre a muri si mor spre a se naste." Jurnalistul tinea la obiceiul pamantului, placan-du-i stabilitatea, nu desigur starea pe loc, valorile morale ale timpilor de altadata, vechea judecata si demnitatea de la 1400 a lui Alexandru cel Bun si Mircea cel Batran, apararea hotarelor de la Nistru pan-la Tisa de care era capabil un Stefan cel Mare. Conservator in spiritul Junimii, nu iubea pe rosii care l-au rasturnat pe Alexandru Ioan Cuza, osandea bizantinismul, subtilitatile, duplicitatea de caracter, prefacatoria, vorbirea otioasa.



ION CREANGA,

Activitatea literara a lui ION CREANGA, adus la Junimea in de Eminescu, se desfasoara la Convorbiri literare jie parcursul a nu mai mult de opt ani. inceteaza sa publice in acelasi an cu Eminescu, 1883. Scrierile sale apar adunate postum in doua volume, in 1890 si 1892, la Iasi.



La inceput, Creanga e socotit de Maiorescu insusi un scriitor popular, povestitor de povesti folclorice. Se pot intr-adevar gasi prototipuri ale povestilor sale in folclorul universal, dar, ce e curios, mai putin local. Astfel, Soacra cu trei nurori seamana cu Soacra din culegerea armeneasca a lui Mina Ceraz. Tema din Capra cu trei iezi seamana cu fabula (cu surse folcloricE) lui La Fontaine, Le loup, la chevre et le chevreau; Punguta cu doi bani exista in Panchatantra si la Esop; Danila Prepeleac seamana cu Hans im Gliick, din colectia Fratilor Grimm, cu Les trocs deJean Baptiste din Contespopulaires de Lorraine de Emm. Cosquin si cu Ivanco medvetka, basm baschir din colectia A.N. Afanasev (tot aici, basmul rusesc Ivanco,fiul ursuluI); Povestea porului o gasim in Straparola da Caravaggio {LI re porcO), in Contes defees de Contesa d Aulnoy {Leprince MarcassiN), in basmele sasesti culese de Iosif Haltrich (Das BorstenkinD); Povestea lui Stan Patitul e pe tema pactului cu diavolul din legenda lui Faust; Povestea lui Harap-Alb poate fi recunoscuta in culegerea de povesti grecesti a lui Emile Legrand {Omul fara barba) si,in culegerea poloneza a lui Glinski {Printul Slugobal si cavalerul nevazuT). In povestile orientale, harap e sinonim cu sluga, asa cum ajunge, datorita Spanului, feciorul de imparat. La rusi gasim pe Gerila (Studenet), Flamanzila (ObiedalO), Setila (OpivalO), la cehi pe Omul Lung-lat (Lati-Lungila) si Omul cu ochi de jeratic (Ochila); Fata babei si fata mosneagului are un echivalent in Le tre fate de Giambattista Basile, altul in Lesfees si Cendrillon de Perrault si altul in Cum a slujit, asa a patit de Vuk Karadzic; Ivan Turbinca are paralele portugheze {O soldato que foi para a cielO), maghiare {Szent Peter es a katonA) si ruse {Soldat i smerI); Prostia omeneasca poate fi comparata cu basmul englezesc The Three Sillies, in fine, Fat-Frumos,fiul iepei e asemanator cu basmul sloven Cobilici. E sigur ca povestitorul roman nu citise aceste povesti in carti, ca auzise cel mult unele motive, dar nu le notase, doar avea memoria lor. Creanga nu e un folclorist, ci un prozator, un autor cult nu atat de povesti, cat de nuvele. intr-adevar, ceea ce sare in ochi in povestile lui Creanga este lipsa lor aproape totala de fantastic. Doar peripetiile sunt uneori fantastice, dar eroii au virtuti omenesti. Deoarece sunt creatii ale unui moralist clasic, tipurile sunt schematice, date de la inceput. Observatia, sumara si ea, are in vedere adevarul moral, rezultat din experienta. Nimic nenatural nu se intampla in Soacra cu trei nurori, nuvela (anecdota) din viata de familie cu tipul malign al soacrei si al norei istete. Capra cu trei iezi e o fabula pe tema copiilor care nu asculta sfaturile materne si a faptelor rele ce nu raman fara plata. La fel Punguta cu doi bani, pe tema absurditatii avari-tiei si a capriciilor hazardului. Danila Prepeleac expune rolul experientei in viata omului care, pentru a prinde minte, trebuie sa treaca prin cat mai multe incercari. Povestea porcului infatiseaza, reluand vechea legenda a lui Amor si Psyche, urmarile nesabuintei in dragoste. In Danila Prepeleac, Pacala e mai intai Tandala, Stan din Povestea lui Stan Patitul invata si el, cu ajutorul diavolului, cum sa gaseasca si cum sa se poarte cu femeia care, daca nu e dracul insusi, are macar o fibra infernala, o coasta de drac. Povestea lui Harap-Alb este in cea mai mare parte istoria probelor de curaj pe care un tanar trebuie sa le treaca pentru a se ilustra. Eroii acestei povesti sunt personificari ale unei singure virtuti sau ale unui singur viciu. imparatul cu trei feciori e simbolul barbatului care si-a asigurat continuitatea neamului prin feciori, imparatul Verde simbolul barbatului fara feciori, in declin (de aceea vrea sa se regenereze prin salate din Gradina Ursului, animal puternic, si prin intermediul pietrelor pretioase, dupa cei vechi, cu puteri terapeuticE), imparatul Ros e tiranul sangvinar (culorile au deci o semnificatiE), fiul de imparat ce va deveni sluga e omul bun, Spanul e piaza rea, Flamanzila e infometatul, Gerila infriguratul, Setila insetatul, Ochila agerul, Lati-Lungila mladiosul. Fantasticul pare mai accentuat in Ivan Turbinca, fiindca eroul poseda un instrument magic de supunere a spiritelor rele, inclusiv a mortii, Ivan fiind soldatul fara frica de moarte. ovestile lui Creanga au o desfasurare dramatica, mijlocul obisnuit de reprezentare al eroilor fiind monologul sau dialogul. Mai mult decat prin ceea ce fac, eroii se caracterizeaza vorbind. Soacra cicalitoare si nora desteapta. Danila cel ingenios dupa o faza de confuzie, mosneagul falos din Povestea porcului, fata cuminte si fata invidioasa din Fata babei si fata mosneagului, docilul Stan, veselul galagios Ivan, rabdatorul Harap-Alb, Spanul infam sunt intai de toate oameni cu pornirea de a vorbi. intrucat se exprima in formule fixe, citand proverbe sau zicale, toti vorbesc, ca in teatrul clasic, la fel. Mosneagul vine cu porcul, fiul sau de suflet, si cere^strajei sa fie infatisat imparatului: Dati de stire imparatului c-am venit noi imparatul din Povestea lui Harap-Alb vorbeste ca un taran de rand: Iaca ce-mi scrie frate-meu si mosul vostru" si da pilde: Lac de-ar fi, broaste sunt destule", Vorba ceea: Fiecare pentru sine, croitor de pane", Vorba ceea: Apara-ma de gaini, ca de cani nu ma tem", Vorba ceea: La placinte, inainte si la razboi, inapoi , Cu vorba aceasta mi-ai adus aminte de cantecul cela: Voinic tanar, cal batran/Greu se-ngaduie la drum!

   ", Ori, vorba ceea: Pesemne umbli dupa cai morti sa le iei potcoavele".

Ironia si jovialitatea sunt cele doua constante ale povestilor lui Creanga, Mosnegii din Povestea porcului vorbesc despre copilul" lor cu aluzii fine:

- Iaca, mai babusca, ce odor ti-am adus eu!

    Numai sa-ti traiasca!

    Un baiat ochios, sprancenat si frumusel de nu se mai poate!

    iti samana tie, rupta bucatica!

    Acum pune de lautoare si grijeste-1 cum stii tu ca se grijesc baietii, ca, dupa cum vezi, ii cam colbait, mititelul!

   

- Mosnege, mosnege!

    zise baba, nu rade, ca si acesta-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi Ba poate si mai nevinovat, sarmanul!

   " intrecerea la chiuit intre Danila si drac, prefacuta de cel dintai intr-o zdravana bataie, produce hazul nu numai prin ingeniozitatea concurentului, ci si prin notarea onomatopeica a efectului loviturilor:

Si, pac!

    la tampla dracului cea dreapta, una!

    - A uleu!

    destul!

    Nu mai chiui!

    -Ba nu!

    stai, Sarsaila!

    Tu cum ai chinuit de trei ori? Trosc!

    si la stanga una!

    -Va leu!

    destul!

    - Ba nu-i destul!

    si-i mai trage si-n numele tatalui una!

    - A uleo!

    striga dracul ingrozitor!

    si cu ochii legati, cum era, vaicarindu-se grozav si zvarcolindu-se ca sarpele" in povestirea glumeata" Mos Nichifor Cotcariul (1877), Creanga voia sa scrie o scurta anecdota, o snoava care nu i-a iesit asa (am scris lung, zice el flaubertian catre Titu Maiorescu, pentru ca n-am avut timp sa scriu scurt"). De fapt, pretinsa lungime apare din nevoia de a spune lucrurile pe inconjur si de a intretine o atmosfera prielnica echivocului intamplarilor. Ca avem a face cu un personaj comic, vedem chiar din titlul povestirii. Mos Nichifor nu-i un harabagiu ca oricare altul, ci unul cotcariu" (francezii au tradus prin trompeur si roublard, englezii prin impostor, italienii prin birbaccione, germarii prin SchwindleR). Felul sau de a fi e bine cunoscut calugaritelor care se lasa des purtate de el la targ spre a vinde postav (lana asta ne mananca" - explica ele protopopului de la Neamt), cat si drumetilor care stiu de ce i se strica lui caruta in drum. Pe Maica, mos Nichifor o face sa ramana noaptea in padure cu el si sa repete apoi gestul periodic, dupa ce mai intai o sperie cu lupul din codrul Grumazestilor. Scena care urmeaza e cu subintelesuri:

- Iaca, un lup vine spre noi, giupanesica!

   

- Vai de mine, mos Nichifor, unde sa ma ascund eu?

- Despre mine, ascunde-te unde stii, ca eu unul ti-am spus ca nu ma tem nici de o potaie intreaga.

Atunci biata Maica, de frica, s-a inclestat de gatul lui mos Nichifor si s-a lipit de dansul ca lipitoarea. A sezut ea asa cat a sezut si apoi a zis tremurand:

- Unde-i lupul, mos Nichifor?

- Unde sa fie? Ia a trecut drumul pe dinaintea noastra si a intrat in padure. Dar cat pe ce erai sa ma gatui giupanesica, si-apoi daca scapam iepele, stiu ca era frumos."

Facetiile, glumele erau specialitatea lui Creanga la Junimea si s-au pastrat doua din care una Povestea povestilor, are un prototip italian din cinquecento, in gustul lui Pietro Aretino, Novella dell angelo Gabriello.



Amintiri din copilarie, opera de maturitate a lui Creanga (1881-1882), nu e o autobiografie, ci un roman, cum intuise inca din 1882 Maiorescu. Cine poate lua drept biografie faptul ca Nica a lui Stefan a Petrii prinde o pupaza (ceasornicul satuluI) si vrea s-o vanda la targ, ca se intrece la tors lana cu fetele (in anecdota Povestea lui Ionica cel prost, poreclit si Irimia se da un cu totul alt sens acestei indeletnicirI), ca smantaneste oalele, ca fura ciresele din gradina matusii Marioara, ca darama casa unei vaduve sarace, ca se-nfrupta din pomul mortului pe vreme de holera? Multe ispravi sunt picaresti {La vida de Lazarillo de Tormes fusese tradusa in 1839 de spatarul DraghicI), despre intamplarile din mediul catihetic de la fabrica de popi din Falticeni s-a spus ca pot fi comparate cu cele ale studentilor din mediul sorbonard narate de Rabelais. Tipologia e elementara. Stefan a Petrii Ciubotariul are suficienta virila a barbatului caruia nu-i pasa de sfinti, nici de cei ce lucreaza cu condeiul (logofete branza-n cui"), Smaranda Creanga e femeia ambitioasa care vrea sa aiba copil popa, matusile Marioara lui Vasile Ciubotariul si Mariuca lui Andrei Ciubotariul sunt hapsane, Ion Humulescu e preotul vrednic, Oslobanu om paclisit (ursuZ), badita Vasile dascalul cuminte, Iordache dascalul vesnic aghezmuit. In cativa eroi din Aminitiri descoperim modelele eroilor din povesti. Nica Oslobanu, feciorul popii, care transporta o caruta de lemne in spinare este si Chirica din Povestea lui Stan Patitul (acesta duce in spate gireada de grau a boieruluI), si Flamanzila, rob al pantecelui, cum ii zisese popa Duhu cand alerga prin clasa dupa un urs de mamaliga. Ion Mogorogea cel vesnic pus pe cearta e Gerila din Povestea lui Harap-Alb, inversunat impotriva tovarasilor sai (Eu is bun cat is bun, dar si cand m-a scoate cineva din rabdare, apoi nu-i trebuie nici tigan de laie impotriva mea"). O creatie este figura lui Trasnea. Daca Nica Oslobanu intruchipeaza forta neslujita de minte, Trasnea personifica taria maxima de cap, paralizia cerebrala in fata abstractiilor. Nu mai putin, Creanga glumeste pe seama relelor manuale de gramatica, de felul celui al lui Nicolae G. Macarescu, cu faimoasele sale paradigme: mi-ti-li, me-te-il-o, ne-ve-i-le". Creanga are temperamentul optimist, sub masca multumirii de sine se ascunde, ca la toti marii comici, nu putina amaraciune. Om cu simtul umorului, scriitorul stie sa se persifleze adesea si pe sine insusi ca in acest autoportret:



- Asa am fost eu, rabdator si statornic la vorba in felul meu. Si nu ca ma laud caci lauda-i fata: prin somn, nu ceream de mancare; daca ma sculam, nu mai asteptam sa-mi deie altii; si cand era de facut ceva treaba, o cam raream de pe-acasa. Si-apoi mai aveam si alte bunuri: cand ma lua cineva cu raul, putina treaba facea cu mine, cand ma lua cu binisorul, nici atata; iar cand ma lasa de capul meu, faceam cate o draguta de trebsoara ca aceea, de nici sfanta Nastasia izbavitoarea de otrava nu era in stare a o desface cu tot mestesugul ei. Povestea ceea: Un nebun arunc-o piatra in balta si zece cuminti n-o pot scoate."

Creanga n-a facut el insusi aforisme ca marii moralisti, are insa in cel mai inalt grad memoria proverbelor si zicalelor^ urmand in aceasta directie lui Negruzzi din Pacala si Tandala si lui Anton Pann. insa acestia erau autori de hristoitii, pe cand Creanga nu urmareste decat jovialitatea, hazul, inculcat paremiologic cand nu te-astepti: Vorba ceea: Lucrul rau nu piere cu una cu doua"; Vorba ceea: Lasa-1 mai!

    L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum"; Vorba ceea: Golatatea incunjura, iara foamea da de-a dreptul"; Vorba ceea: Da-i cu cinstea sa piara rusinea"; Vorba ceea: Nici toate-ale doftorului, nici toate-a duhovnicului, de ce petreci, de ce-ai mai petrece"; Vorba ceea: in care camese s-a maniet, intr-aceea s-a desmanie"; Vorba ceea: Paza buna trece primejdia rea"; Vorba ceea: Daca s-a da baba jos din caruta, de-abia i-a fi mai usor iepei"; Vorba ceea: Nevoia invata pe caraus"; Vorba ceea: Cand se-nsoara, nu-i de moara"; Vorba ceea: Arde focu-n paie ude"; Vorba ceea: Rau-i cu rau, dar e mai rau fara rau"; Vorba ceea: A ajuns oul mai cuminte decat gaina"; Vorba ceea; Sede harbu-n cale si rade de oale."

Cativa tropi generalizati de uz se adauga la acest gnpmism al clasicului Creanga: Plangea de sarea camesa de pe dansa" (hiperbola); inaintat la invatatura pana la genunchiul broastei" (litota); is mai aproape dintii decat parintii" (metafora); Ne era a invata cum ii era canelui a linge sare"; Umblati cu surubele de ne trageti butucul"; Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima"; Nu esti nici de zama oualor, decat asa, mai bine te facea ma-ta un manz si te mancau lupii."



I. L. CARAGIALE inteles in cele mai diverse chipuri, cum se intampla cu toti marii scriitori, Caragiale este in literatura romana, in primul rand, un autor clasic, nu numai pentru ca reprezinta o permanenta si se studiaza in clasa, ci pentru ca e un moralist, un observator al umanitatii pe latura morala, si un caracterolog, Moliere al nostru. Dramaturgul e un umorist. Nu-si ura eroii, cum a marturisit catre cineva afectand, nu voia sa-i moralizeze si sa-i indrepte, ii ironiza ingrosandu-le trasaturile spre a provoca hazul.



O noapte furtunoasa (1879), nu se refera atat la ingamfarea negustorilor parveniti, de tipul lui jupan Dumitrache Titirca Inima-Rea, chiristigiu si capitan in garda civica, la rigiditatea reprezentantilor fortei publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, si la arivismul amploaiatilor de factura studentului gazetar Rica Venturiano, cat la onoarea de familist" a jupanului, compromisa, la lipsa de rezon" a ipistatului prea increzator si grabit sa faca uz de autoritate in favoarea amicului sau, in fine, la limbajul semicult al ziaristilor, adepti ai unor sloganuri sublime pe care le pronunta dupa ureche, aplicandu-le, daca s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: Nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun sfanta Constitutiune mai ales cei din masa poporului", cei doi inteleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc ca Rica bate in ciocoi, unde mananca sudoarea poporului suveran". intr-adevar, Rica pretinde ca n-are alta politica decat suveranitatea poporului", pentru ca box populi, box dei", dar deviza lui civica suna: Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!

   " Piesa, o farsa, se bazeaza pe un qui pro quo. Jupan Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rica, in vreme ce sotia il tradeaza cu Chiriac, calfa, omul de incredere, Rica, aventurierul hilar, asaltand pe cumnata chiristigiului, Zita.

Corni Leonida fata cu reactiunea (1880) sarjeaza pe micul functionar la pensie, etern de partea puterii, care doreste republica pentru a avea pensie si leafa si nu concepe revolutia decat cu aprobarea autoritatilor (Cata vreme sunt ai nostri la putere, cine sa stea sa faca revolutie?"). Ametit de demagogia pseudoliberala, Leonida a auzit de Galibardi" si cei o mie de volintiri" ai lui si crede ca papa, iezuit, aminteri nu prost", a convins pe Garibaldi sa-i boteze un copil. Clasice sunt explicatiile impartasite de Leonida sotiei sale, Efimita, privitoare la ipohondrie. Omul, bunioara, de par egzemplu, dintr-un nu stiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intra la o idee: a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei!

    si dupa aia, din fandacsie cade in ipehondrie. Pe urma, fireste, si nimica misca." Desi amandoi constata ca s-au inselat luand o petrecere de lasata-secului, la care Ipingescu chiuia si tragea la pistoale" drept miscare de strada, nici unul nu-si modifica atitudinea, Leonida pozand mai departe in atoatestiutor, iar Efimita admirand mai departe priceperea lui: Ei, bobocule, apoi cum le stii dumneata toate, mai rar cineva!

   "



Fundalul comediei O scrisoare pierduta (1884) il constituie alegerile de deputati din 1883, cand s-a pus problema revizuirii Constitutiei, dar substratul nu-1 formeaza competitia politica de idei intre partide, ci ingeniozitatea in descoperirea mijloacelor prin care se poate obtine, subteran, avantajul. La putere se aflau in 1883 liberalii, in guvernarea cunoscuta sub numele de viziratul lui I.C. Bratianu. Organizatia locala a partidului guvernamental dintr-un orasel de munte, prezidata de Zaharia Trahanache, mare proprietar, sprijina candidatura avocatului Tache Farfuridi, pe care avocatul Nae Catavencu, seful grupului independent (disidenT), vrea s-o infranga, folosindu-se de o scrisoare compromitatoare trimisa de prefectul Stefan Tipatescu sotiei lui Trahanache, Zoe. In vreme ce scaunul de deputat este disputat in acest mod, guvernul trimite de la centru un candidat oficial in persoana lui Agamemnon Dandanache, desemnat si el ca urmare a unui santaj, mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu, ales desigur in unanimitate", fiindca avocatul Catavencu pierde scrisoarea care, printr-un curier pensionar onest, desi turmentat, revine la Zoe. Moralistul se amuza pe seama credulului Trahanache, alt jupan Dumitrache, aproband pana la capat maxima tautologica a fiului sau aflat la studii in Franta: Tatito, unde nu e moral, acolo e coruptie, si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are!

   " Tot prudhommist e limbajul lui Catavencu progresist numai in vorbe: Istoria -zice el - ne invata anume ca un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi, ca legea progresului este asa ca cu cat mergi mai iute, cu atat ajungi mai departe". Cat despre Dandanache, el n-are nici o constiinta a santajului ("Aud? Te era de facut? Aminteri daca nu-mi dadea in gand asta, nu m-aledzeam si sa ramai fara coledzi!

   "). Intentia de caracterologie e vizibila si in onomastica personajelor: Trahanache e ticaitul. Farfuridi licheaua, Dandanache incurcatura neasteptata, dandanaua, Catavencu demagogul latrans. Pristanda, comisarul, politaiul servil, care joaca (pristandaua e un joC) cum ii canta altii, Tipatescu e tipul don Juan, un cetatean, omul cu scrisoarea apare doar cu numele viciului sau: Cetateanul turmentat. in D-ale carnavalului (1885) avem de-a face cu un imbroglio bazat pe qui pro quo-uri. Iancu Pampon, fost tist de politie, si Mache Razachescu-Cracanel sunt tradati de amantele lor, Didina Mazu si Mita Baston, cu Nae Girimea, frizer si subchirurg. La un bal mascat, Pampon ia la bataie pe Cracanel, crezandu-1 bibicul" Didinei, iar Mita arunca cu cerneala violenta" in ochii unui candidat de la perceptie, confundandu-1 cu Nae. Avem prin urmare un incornorat magnific, un gelos violent, un Figaro, doua curtezane. Se observa desigur sforile farsei. Mai interesant este limbajul personajelor. Pampon zice in loc de esenta asentie, Mita a fost fidea amantului ei fidel, tot ea cere vermult. Nae n-are ostromentele la el, Catindatul se duce la grandirop, Pampon supune o slujnica la intrigatoriu, Cracanel are naturelul simtitor si, inselat cu un neamt, s-a facut volintir spre a deveni martir al independentei". Catindatul, vazand pe Didina la bal, afirma ca si-a gasit vizaveaua, Didina se considera compromentata, Mita e o cremenala.

Activitatea teatrala a lui Caragiale s-a incheiat in anul 1890 cu drama Napasta (farsa O soacra, tiparita in 1894, a fost reprezentata in 1883). Tragicul e plasat in mediul rural, dar resursele lui sunt mai mult de ordin psihologic. Personajele sunt, ca in teatrul clasic, exponente ale unei singure pasiuni. Anca intruchipeaza sentimentul razbunarii, Dragomir sentimentul remuscarii. Anca s-a maritat cu ucigasul sotului ei, spre a dovedi pe adevaratul asasin, pentru care a fost napastuit inocentul Ion. Cand acesta, ratacit, soseste in casa lor si se sinucide, Anca sileste pe Dragomir sa recunoasca vechiul ca si noul omor pentru a-1 preda apoi jandarmilor. Cu toate ca executata cu indemanare, drama lui Caragiale nu se ridica la inaltimea comediilor lui. Pornirea Ancai apare inumana, Dragomir, mai degraba victima, starneste simpatia, Ion e neverosimil. Piesa este originala, totusi o influenta a naturalismului nu se poate nega.



Om de teatru, Caragiale nu era multumit de retetele teatrului romantic si postromantic si a inteles ca timpul sau impune o redescoperire a formelor originare ale artei scenice. A adoptat astfel, in comedii si in drama, numeroase procedee vechi, adaptandu-le conditiilor locale si istorice, nu printr-o simpla travestire, ci printr-o adevarata metamorfoza. Vechile tipuri comice aveau o deformare semnificativa fizica, nasul enorm, calvitia, cocoasa, tipurile lui Caragiale deplaseaza defectele spre interior, simbolizand credulitatea, naivitatea, prostia, servilismul. Unele personaje apar in cupluri comice precum acelea ale lui jupan Dumitrache si Ipingescu (primul opac si violent, al doilea receptiv si impaciuitoR), Leonida si Efimita (el fals atotstiutor, fanfaron si las, ea ignoranta, dar de bun simt), Farfuridi si Branzovenescu (unul activ, chiar impulsiv, celalalt pasiv, ponderaT). Toate aceste personaje reprezinta destine de repetitie, au adica o miscare in cerc, actiunea aducandu-le totdeauna la punctul de plecare. Povestea lui jupan Dumitrache ramane la sfarsit fara deznodamant, fiindca eroul nu banuieste pe Chiriac stricator al onoarei sale de familist, ci pe Rica Venturiano, inofensiv din acest punct de vedere. Cazul lui Zaharia Trahanache e asemanator. Adversar real nu e pentru el Tipatescu, ci Catavencu. Deznodamantul ne intoarce la inceput: Trahanache ramane incornoratul de mai inainte, Catavencu ramane mai departe demagogul oportunist. Este adevarat pana la un punct ca eroii au manifestari de marionete. Relatiile umane autentice par absente in aceasta lume, reduse la tropisme si truisme. De remarcat totusi respectul pe care femeile il au pentru sotii lor, fie si dezonorati sau dovediti ei insisi de mistificatie. Pentru Veta, Dumitrache e dumnealui", pentru Zoe, Trahanache e nenea", pentru Efimita, Leonida e, confratern, soro".

Capodopera teatrului lui Caragiale e O scrisoare pierduta. Felul de a vorbi al eroilor, imediat recognoscibil, a intrat in vorbirea curenta:

Stiti!

    Cum sa nu stiti, coane Fanica, sa traiti!

    tocma dumneavoastra sa nu stiti!

   "

Stimabili!

    Onorabili!

    faceti tacere!

    Sunt cestiuni importante, arzatoare la ordinea zilei Aveti putintica rabdare Da-i inainte stimabile, aveti cuvantul!

   "

Ba eu merg si mai departe si zic, cum ziceam lui amicul meu Branzovenescu: ma tem de tradare"

Din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc!

    dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc!

    dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale Din aceasta dilema nu puteti iesi Am zis!

   "

Si eu ca rumanul impartial, care va sa zica cum am zite"

In sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!

   "



In proza, Caragiale a trecut intai printr-o faza de naturalism zolist, evident in nuvelele O faclie_de Paste (1889), Pacat (1892) si in vreme de razboi (1898). Tema nuvelei O faclie de Paste este transformarea in dementa a sentimentului de frica ajuns la paroxism. Leiba Zibal, hangiu in satul Podeni, este amenintat de argatul sau Gheorghe cu jaful, in noaptea invierii. Podenii sunt intr-o regiune bantuita de paludism si Zibal sufera de malarie. Atacat intr-adevar in noaptea hotarata, Zibal se salveaza tintuind si carbonizand la flacara lampii mana criminala introdusa printr-o gaura taiata in usa (motivul figureaza in Magarul de aur de ApuleiuS), dar echilibrul sau sufletesc, pus la o incercare asa de grea, cedeaza. In Pacat se vede o intentie etica. Preotul Nita are un fiu nelegitim, ajuns mascarici de balci. El isi propune sa-si indrepte greseala din tinerete, luand acasa pe Mitu boierul", dar cand isi da seama ca un alt pacat devine inevitabil, dragostea intre frate si sora, isi omoara amandoi copii. In nuvela in vreme de razboi, se urmareste ereditatea criminala. Popa Iancu, capul unei bande de talhari, imbogatit, e trimis de fratele sau, hangiul Stavrache, in razboi, ca sa nu fie prins de potera. In speranta ca va pieri pe front, fratele isi insuseste averea lui, traind totusi cu teroarea reintoarcerii aceluia. Cand popa Iancu, anuntat a fi mort, se intoarce cu adevarat, Stavrache cade intr-o criza dementiala, nu fara a incerca mai intai sa-si sugrume fratele.

Dezechilibrul produs de o asteptare prelungita asupra spiritelor sensibile este tema schitei Inspectiune (1900). Casierul public Anghelache, om de o urbanitate si corectitudine exemplare, devine, in ajunul unei inspectii, de o enervare neobisnuita, cu simptome vadite de alienatie. In fata acestor manifestari, prietenii incep sa se indoiasca de probitatea lui. Cu toate ca avea casa in regula, ba chiar poseda in plus un pol de aur, Anghelache se sinucide. In general, soarta micului functionar atarnand inexorabil de stat, neurastenizat de munca sa marunta, fara perspective, care-1 transforma intr-un automat, cu superstitia norocului, este privita cu intelegere de Caragiale. Un astfel de personaj, cehovian, este si Lefter Popescu din Doua loturi (1901), dedicata lui Gherea. Ideea ca a castigat da eroului o stare de surescitare si euforie, prefacuta in revolta cand constata ca numerele biletelor erau castigatoare fiecare pentru cealalta loterie. Monologul lui Lefter reproduce denivelarea psihica cu toate obsesiile indignarii impotriva inselatorilor oficiali intr-o izbucnire comic incoerenta:

-Vice-versa!

    Nu se poate domnule!

    peste poate!

    Viceversa!

    Asta-i sarlatanie, ma-ntelegi!

    Va-nvat eu minte pe d-voastra sa umblati de-acu-ncolo cu infamii si sa va bateti joc de oameni, fiindca este o exploatare si nu va mai saturati ca vampirii, pierzand toata sudoarea fiecare om onest, deoarece se-ncrede orbeste-n mofturile d-voastra si cu tripotajuri de bursa, care suntem noi prosti si nu ne-nvatam o data minte, ca sa venim ma-ntelegi, si sa ne revoltam da!

    sa ne revoltam!

    Asa sa stiti: prosti!

    prosti!

    prosti!

   "



Caragiale nu era indiferent la aspectele tragice ale vietii, dar chiar pe acestea le scruteaza fara a lua la randul sau o mina tragica, intorcandu-le si pe latura comica. Observam, pe de alta parte, la Caragiale inca de la inceput interesul pentru automatismele vietii cotidiene, chiar inclinatia spre mofturi, varietati, fapte diverse, cazuri judiciare marunte de felul celor tratate de Alphonse Allais (Vive la vie!

   , 1820; On n apas des boeufs, 1896) si Alfred Jarry {Almanach du pere Ubu, 1899). Allais propunea, de exemplu, nivelarea colinei Montmartre, Caragiale da in Ghimpele din 1894 (Zig-zaG) ideea razuirii Carpatilor; Allais sugereaza iluminatul cu ochi de tigru, Caragiale are in vedere, in Moftul roman din 1893 (SavantuL), utilizarea licuricilor. Desigur, toate acestea nu erau decat exercitii pentru schitele sale, altfel numite si , ,momente" (Note si schite, 1892; Schite usoare, 1896; Schite; Notite si fragmente literare, 1897; Momente, 1901; Schite noua, 1910).

Toti au observat caracterul dramatic al Momentelor, mici scene de comedie, in cea mai mare parte dialogate. in cateva miscari stereotipe, circulare, este surprins un tip sau o conduita, pedagogul care aplica metoda intuikiva moghearna", rostoganismul" (Unpedagog de scoala noua), functionarul de la fisc care incaseaza taxele in natura (JustitiE), eminentul tanar" politician, ajuns zbir" al politiei si calau antropofag" (TemporA), gazetarul monden sanctionat pentru greselile de tipar din cronicile lui (High-lifE), bucuresteanul par excellence", om de spirit original si inventiv, cateodata canalie (Mitica, 1 apriliE), prietenul insinuant (AmicI), parvenitele din asa-zisa aristocratie care afecteaza un jargon distins, degenerat in cearta cea mai triviala (Five o clocK), copilul razgaiat (Domnul GoE), cetateanul pesimist prapastios (SituatiuneA), reporterul care-si inventeaza stirile in Cismigiu (ReportaJ), reporterul panicard (Ultima ora), functionarul agasat de petitionarii zapaciti si pisaiogi (PetitiunE) sotii care traiesc din veniturile suspecte ale nevestelor (Mici economii, DiplomatiE), avocatul versatil (Art. 214), elevii care trec examenele prin relatii si protectii (Lantul slabiciuniloR), copiii rau crescuti (Vizita), Mariu Chicos Rostogan, Mitica, Coriolan Draganescu, Edgar Bostandaki-Turturel, Lache, Mache, Mandica Piscopescu, Tincuta Popescu, Nae, Caracudi, Iancu Verigopolu, Mandache, Guvidi etc.



Uneori, Caragiale parodiaza si caricaturizeaza niste modele inchipuite, inlocuind naratiunea prin compunerea si alaturarea unui sir de telegrame sau prin redactarea unui proces-verbal:

Directorul prefecturi locale Raul Grigorascu insultat grav dumnezeu mami si palme cafine central, Amenintat moarte. Viata onorul nesigure. Rugam anchetat urgent faptul. Costachel Gudurau, avocat, aleg, coleg. I, fost deputat."

Considerand ca la pretentunile chiriaselor sus-numitul proprietar a amenintat cu dare afara din casa pe d-soara Lucretia Ionescu si pe matusa sa d-na Anica Ionescu, caci nu le mai da casa, neplatind regulat chiria si avand chiar pe trecut o datorie de 22 de lei si soba stricata, d-na. Anica Ionescu exesperata a strigat sa-i crape ochii cui minte"



Savoarea dialogurilor lui Caragiale vine din repetitia simetrica a replicilor, ca in schita Cam tarziu: i

- Ma Costica!

    Stii tu Ia cine ne-am gandit noi toti trei adineaori?.de cine am vorbit noi acuma, pana sa intri tu?

De cine?

- De tine. -Ei, asi!

   

- Zau de tine.

- Parol? -Parol. -Cesti copil?"

Alte trei discutii se rotesc in jurul acelorasi formule, in fine Costica Panaite explica pentru ce a venit in Capitala de la munte: vrea sa prezinte la Camera o petitie colectiva pentru oprirea votarii impozitului pe grad la tuica.

- Bine Costica (zic cei trei amicI) acuma vii? Ai venit cam tarziu!

    - Ei, asi!

    - S-a votat legea!

    - Parol? - Camerele s-a inchis de sambata trecuta!

    - S-copil!

   ?"

In povestiri, Caragiale e comparabil cu nuvelistii italieni. Tehnica naratiunii, dezvoltata dintr-o anecdota, in La hanul lui Manjoala (1898) si La conac (1900), are si ceva din tehnica povestirii fantastice a lui Poe, mai ales in evocarea atmosferei enigmatice; umorul provine insa din folosirea echivocului, ca in Mos Nichifor Cotcariul.

Cititor de povesti si anecdote orientale, Caragiale a tradus din O mie si una de nopti, versiunea Galland, sub titlul Abu-Hasan., basmul Adormitul trezit, iar pe marginea Sottisierului lui Nastratin Hogea, talmacit de J.A. Decourdemanche, a compus anecdote, precum Pastrama trufanda. Nuvela Kir Ianulea (1909) este repovestirea lui Belfegor arcidiavolo de Machiavelli, cu actiunea localizata in Bucurestiul din vremea domnitorului Mavrogheni, la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Belfegor-Aghiuta se insoara cu Acrivita fata mai mare a toptangiului Hagi-Canuta, si dupa cateva luni ajunge mofluz falit. Atmosfera si culoarea locala fac autenticitatea dialogurilor:

Asculta-ma Acrivita!

    nu-ti dau voie, ma-ntelegi, sa mai zici o vorba macar despre o femeie care - poti spune dumneata toate murdariile ce-ti trec prin gandul dumitale!

    - este mai cumsecade ca dumneata; ca dumneata esti ma-ntelegi mai indracita decat talpa iadului, si oricat de blajin sa fie omul, il scoti din toate rabdarile!

    Sa taci din gura, scorpie nebuna, ca pui de te leaga si te trimit la balamuc, ma-ntelegi!

   

- Sariti, sariti, oameni buni!

    ca ma omoara paganul, arvanitul!

    Ma bati, ai? dupa ce razi de casa si de cinstea mea, hotule si pehlivanule!

    Daca te-ai imbatat si ai pofta de batut, du-te de-ti bate tiitoarele de pan fundul mahalalelor, pe care le-ndopi cu pumnii de lire si-n casa te calicesti pana la lescaie, ratane!

    Da pe mine sa ma bati, pe mine ma!

    spurcaciune de badaran? pe mine, fata lui Hagi-Canuta, sa-ndraznesti, sa ma bati, pacatosule, janghinosule si raiosule!

   ? Stai tu, ca te-nvat eu pe tine, cenghene turceasca!

   "

Si in Calul dracului (1909) dialogul dintre fata de imparat prefacuta in baba si Prichindel, primit in gazda sub invelitoarea ei, e plin de culoare si de subintelesuri. Baba vrea sa se plimbe pe jos, flacaul calare. In fine, baba se pune piua si Prichindel ii sare in spate, ceea ce autorul, ca si Creanga, arata doar prin onomatopei. intocmai ca in Mos Nichifor Cotcariul, cei doi se opresc ca sa asculte un glas de privighetoare. Urmeaza apoi acest schimb de cuvinte tipic caragialesc:

- iti pare rau ca ti-ai pierdut somnul pentru o plimbare? -Ei, asi!

    -Hai inainte!

   "

Caragiale se regaseste in ultima parte a activitatii sale in lumea basmelor folclorice sau culte, redescopera lumea pe dos a comediilor in vechile povesti stand sub semnul oximoronului, de tipul curat murdar", fosforescenta sumbra", vechituri noua". Cand spunea despre el ca e vechi, desigur ca subintelesul era ca e un clasic, prin referinta la lumea morala, la proportie si la echilibru, dar si un reformator al scrisului, un remodelator al lui, un modern.



IOAN SLAVICI



Sub indemnul lui Eminescu, care i-a si corectat primele scrieri, IOAN SLAVICI (1848-1925) si-a inceput colaborarea la Convorbiri literare cu o piesa de teatru, Fata de birau, in 1871. A continuat sa scrie piese (Toane sau vorbe de claca, 1875"; Polipul unchiului, 1886; Gaspar Gratiani, 1888; Bogdan-voda) fara sa se ilustrezefin aceasta directie. Ca autor de povesti (prima, Zana zorilor, a aparut in Convorbiri, 1872), e inferior lui Creanga, interesant doar sub aspect etnografic si lingvistic. A publicat doua volume. Adevarata sa contributie e in nuvela, in roman si in memorialistica. Diferenta dintre nuvela si roman nu e totdeauna marcata la Slavici, unele nuvele fiind romane concentrate. Prima nuvela, Revolutia din Parlesti (1873), e subintitulata roman tragodic". Are 56 de pagini. Nuvelele Moara cu noroc, Vatra parasita si Padureanca trec de o suta de pagini. Mara e publicata in foiletonul Vetrei, in 1894, ca nuvela. Pentru alte romane, Slavici prefera denumirea de naratiune istorica (Din batrani, I-II; Corbei, Vantura tara) sau numai de naratiune (Din doua lumI). Romane sunt socotite Mara (la aparitia in volum, in 1906), Cel din urmaArmas si Dinpacat in pacat (ultimul, de 93 de paginI).



In nuvelele de inceput, se observa o faza pastorala, idilica, desigur clasica. Este potrivita o analogie cu Dafnis si Chloe, dar s-ar putea vorbi si de gessnerism. in legatura cu Popa Tanda (1875) s-a amintit de Vicarul din Wakefield (1766) de Oliver Goldsmith, de Satul facator de aur (1819) de Heinrich Zschokke (autor mai pretuit prin romanul din 1793, Aballine, der grosse BandiT). Caracterul energic, voluntar al unor eroi ne duce cu mintea la personajele Comediei umane de Balzac. Popa Tanda nu e un mistic, el urmareste un trai mai bun prin munca, invatand si pe altii sa munceasca. Iluministii transilvaneni, in frunte cu Petru Maior, sunt foarte preocupati de economia" de camp (si Gheorghe Sincai a publicat in 1806 o Povatuire catre economia de camP). Econom inseamna in lumea lui Balzac intreprid, asa cum e Popa Tanda, care nu izbuteste cu cicaleala, dar izbuteste cu fapta. Hutu al Cimpoiesului, din Budulea Taichii (1880), e, vorbind in termeni balzacieni, un ambitios. De extractie umila, el urmeaza cu atata ravna sfatul invatatorului, incat nici o piedica la invatatura nu i se pare de netrecut si ar fi ajuns protopop daca programul scriitorului nu l-ar intoarce la obarsie ca luminator al satului. Mari pasiuni se infrunta in Moara cu noroc (1881). Suntem in lumea apriga a crescatorilor de porci din campia aradeana. Moravurile localnicilor seamana cu cele din romanele lui Fenimore Cooper, The Pioneers (1822) si The Prairie (1827), avem a face cu un prim western romanesc. Lica samadaul (ingrijitorul de porcI), hot si ucigas protejat de proprietarii de turme, starneste toate patimile. Jandarmul Pintea il urmareste pentru ca i-a stricat casa. Ghita, care a inchiriat hanul Moara cu noroc, accepta dupa unele ezitari sa tainuiasca fata de autoritati faptele lui Lica spre a se imbogati. El da lui Pintea banii adusi de Lica ca sa-i schimbe, dar si pentru ca autoritatile sa aiba dovada jafurilor, oprind jumatate din sume pentru el. Tocmai cand Ghita se pregatea sa-1 tradeze pe Lica, acesta profita de lipsa lui si-i ademeneste nevasta. Ghita o injunghie, dar cade doborat de un glont, fara sa mai poata afla cine 1-a impuscat". Umarit la randul sau de Pintea, dupa ce da foc hanului, ca sa nu cada viu in mainile jandarmului, Lica isi zdrobeste teasta de un stejar. Scormon, La crucea din sat si Gura satului prezinta relatiile familiale din viata rurala cu legile ei constrangatoare, inima tinerilor avand de infruntat judecata parintilor si a satului. indeosebi momentul casatoriei, precedat de acela al petitului cu tergiversari si amanari, ofera un document literar etno-psiho-sociologic de o mare autenticitate. Nuvela O viata pierduta arata reactia unui taran naiv si onest, ardelean, fata de viata imorala din Bucuresti. Pierzand tot ce castigase prin munca si familia, mos Marian da foc casei si se intoarce acasa fara a privi inapoi. Recenzand volumul lui Slavici Novele din popor (1881), Eminescu va aprecia adancimea marii seriozitati morale a autorului" si umorul: S-ar fi crezut ca umorul, intristarea si patimile imbracate in haina comica a glumei si a ridicolului e straina geniului nostru popular si proprie numai englejilor si germanilor - Budulea d-lui Slavici e o dovada invederata de contrariu".



Nuvelele Padureanca (1884) si Vatra parasita (1900), publicate separat, fac loc conflictului de clasa din lumea satului. Tema comuna e aceea a dificultatii casatoriei intre personaje apartinand chiaburimii si taranimii sarace. In Padureanca, Simina, fata taranului sarac Neacsu, iubeste pe Iorgovan, feciorul lui Busuioc bogatoiul, dar Neacsu nu vede posibilitatea unei casatorii: Nu te face, fata mea, pui de cuc in cuib de cioara". Iorgovan, caracter nedecis, nu are taria sa lupte impotriva familiei sale, se prabuseste in betie, in desfrau si, urmarit de ideea sinuciderii, moare intr-un accident. in Vatra parasita, eroii intra in competitie apriga pentru avere. Pana a lua de barbat pe Zamfir, vaduva Ana ii acorda din zestre vatra parasita a satului si o moara ca sa le exploateze. Zamfir, la randul lui, nu intelege sa dea ceva fara socoteala. Ana vrea castig cat mai mare si, cand Zamfir are nevoie de bani, il indreapta catre fratele ei, Ghita, camatar al satului. Si Paraschiv Ciulic din Vecinii (II), dupa ce a fost o vreme grataragiu si a adunat avere in Dealul Spirii, da bani cu camata. Spiru Calin din nuvela omonima, publicata si ea separat, fost judecator, speculeaza, imprumutand bani pentru constructii. Alte personaje, precum Trica olteanul din nuvela Mahnirile lui Trica, fac speculatii cu oua. Tata Melania din nuvela cu acelasi nume tezaurizeaza bijuterii. Negrea Batanul are subiect de roman. Fiul unui toptangiu, Negrea, e, la faza senila, avar, epicureu si celibatar, ca atatia eroi balzacieni, si are frica de raspunderi materiale. Iata cateva din temele multelor nuvele (in total, Slavici a publicat sase volumE) din viata de la oras. Totusi, pe aceas

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.