Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






O VECHE FAMILIE BOIEREASCA, despre Sinteze literare



Au fost in tarile romane cateva familii cu veche si mare traditie, care se impletesc, de fapt, cu destinul istoric al acestor locuri. Cine, intr-adevar, ar putea ignora, cand se vorbeste de istoria tarii, de Sturdzesti, Ghiculesti, Cantacuzini, Calimachi, Moruzesti, Mavrocordati, Balsesti, Vogorizi, si inca altele, cu toate ale lor ramuri directe sau, fatalmente, colaterale. Nu e aici locul sa evaluam modul cum s-a format boierimea la noi. Controversele au fost multe si, de fapt, nici nu au fost istovite, mai tinand, cand si cand, afisul. Aceste familii, cu trecut insemnat, au avut grija, de-a lungul vremilor, sa adune si, apoi, sa deschida arhivele, stimuland istorici, uneori de seama, sa le publice in editii critice. Iorga a fost unul dintre istoricii proeminenti care au rascolit si publicat volume din documentele acestor familii. Tot acestea sau si altele a sprijinit financiar unele reviste culturale din trecut (printre care si, o vreme, Samanatorul"). Dintre aceste familii (unele si cu ascendente domnitoarE), s-au distins, in epoca moderna, unele personalitati politice cu roluri importante in viata politica. ii amintesc numai pe Gh. Gr. Cantacuzino-Nababul, ajuns presedinte al Partidului Conservator si, in aceasta calitate, prim-ministru. Si, de asemenea, pe Dimitrie A. Sturdza, ajuns si el, presedinte al Partidului National Liberal si, in consecinta, de cateva ori, premierul Romaniei. Asadar, aceste familii si-au pastrat si dupa desfiintarea rangurilor boieresti (1858), nu numai prin considerabila avere acumulata, roluri de prim ordin in spiritul public.

O utila si placuta surpriza este recenta carte, semnata de d-nii Cristian Popisteanu si Dorin Matei, inchinata familiei Sturdza. Nu este, ne previn autorii, o istorie integrala a familiei Sturdza, ci relevare a catorva ramuri si personalitati din complicata genealogie a acestei cu adevarat dinastii. O prima sectiune decupeaza, din increngatura acestei spite, trei personalitati din perioade diferite: domnitorul Ionita Sandu Sturdza (primul domn pamantean de dupa epoca fanariota), mai putin stiutul Alexandru Scarlat Sturdza si, in sfarsit, amintitul om politic Dimitrie A. Sturdza. Ar fi nedrept sa le reprosam autorilor hagiografia. Dar o usoara dara edulcorata iriga, totusi, aceste studii-portret. Sa ma opresc, cu titlu de exemplu, la medalionul inchinat lui D. A. Sturdza. Biografia sa e corect si bogat reconstituita si in dimensiunea ei stiintifica si in cea politica. Se trece insa cu totul peste adevarul ca odata ajuns (dupa moartea lui I. C. Bratianu si a lui Dumitru BratianU) sef al Partidului National Liberal (noiembrie 1892), Sturdza s-a plasat in fruntea aripii conservatoare a liberalilor. Cand, ceva mai tarziu, oculta liberala, in frunte cu Eugeniu Carada, a militat pentru inlaturarea lui Sturdza in favoarea lui Ionel Bratianu, aceasta s-a datorat deciziei tanarului Bratianu de a initia si aplica reformele mari necesare organismului romanesc: reforma agrara si cea electorala. Eugeniu Carada, fost prieten cu batranul Bratianu si cu C. A. Rosetti, era un radical, cu convingerile de junete nealterate de vreme si nu e exclus ca el sa-i fi sugerat lui Ionel Bratianu ideea acestor masuri reformatoare, fara de care tara era in suferinta. D. A. Sturdza, cu spiritul sau ticait si conservator, era un potrivnic hotarat al acestor reforme. Lupta intre cele doua tabere a fost, in fazele finale, de o duritate feroce, contribuind mult la accentuarea maladiei (grava boala de nervI) lui Sturdza, pana a-1 innebuni efectiv. Gazetarii timpului vorbeau de o sedinta a Consiliului de Ministri in care primul ministru, inca in functiune, a intrat sub masa latrand la un imaginar Carada. Pana la urma, in decembrie 1908 trimite de la Paris, din sanatoriul unde fusese internat, in plic demisia din fruntea guvernului si in ianuarie 1911, I. I. C. Bratianu devine presedinte al P.N.L. si premierul guvernului. E drept, autorii mentioneaza si disputa intre cele doua grupari liberale si senilitatea lui Sturdza si demisia sa finala. Dar cum nu se face referire la cauzalitatea infruntarii intre cele doua grupari (necesitatea innoirii programului liberaL) totul pare o disputa factionista, determinata de dorinta lui Carada de a-1 unge sef pe Ionel Bratianu, Sturdza - dupa impardonabilele sale gafe in problema nationala - aparand cumva in rol de victima. Si n-a fost deloc. Dimpotriva. Si nu e exagerata aprecierea autorilor care afirma ca Dimitrie A. Sturdza isi are locul sau in panteonul istoriei nationale" (p. 105)? Nu devine, daca ar fi asa, acest panteon prea incapator si prea, excesiv, populat?



Cum spuneam, cartea nu e o istorie integrala a familiei Sturdza ci, cum nimerit ne previn autorii, o poveste istorica despre unii din membrii ei". As traduce termenul de poveste in cel, mai potrivit cred, de naratiune, pentru ca povestea presupune cumva idilizarca. Partea a doua a cartii e consacrata cautarii stramosilor acestei ilustre familii. E o cautare cu folos pentru ca, socotindu-se bine genealogia, se da peste adevaratii stramosi. Care nu are la origini pe acel fantast Thurzo (din care ar fi derivat SturdzA), ci pe stramosii adevarati, asa cum, in mare, i-a infatisat arborele genealogic intocmit de comisia (din care a facut parte si Gh. AsachI) numita de domnitorul Mihail Sturdza, in 1842, apoi corectat si adus pe linia adevarului, care fixeaza prima ridicare a Sturdzestilor in dregatoriile Moldovei la jumatatea secolului al XVl-lea. Apoi se imparte in doua ramuri, in secolul al XVII-lea. Ramura Sturdzestilor, cea majora, care face, de fapt, obiectul acestei carti, a fost foarte bogata, cu averi in pamanturi intinse si palate. Erau printre cei mai puternici si influenti latifundiari, avand (cum altfel?) si ranguri si dregatorii inalte. Fara a fi zgarciti, apreciaza autorii, au fost cu deosebire chibzuiti, stiind sa-si sporeasca mereu averile mostenite sau capatate prin casatorie. Important a fost si, de aceea, autorii ii acorda loc confortabil in carte, Mihail Sturdza, primul domn regulamentar in Moldova, numit in 1834 si domnind pana in 1848. Acest domnitor cultivat si cu preocupari pentru ridicarea tarii a fost de o venalitate si cupiditate neingradite, vanzand slujbe, decizii in tribunale, ranguri boieresti si cate altele. Si-a rotunjit averea prin rapt, insusindu-si si excedentele visteriei. Asta, se crede, pentru a-si acoperi imensele cheltuieli efectuate pentru obtinerea investiturii la domnie (desi ea fusese hotarata) din partea Constantinopolului, unde dator a fost sa se prezinte. Dar, de fapt si pe aceasta cale venala si-a sporit averea, care ii era efectiv fabuloasa. Capatase investitura din partea Puterii protectoare (RusiA) si a Puterii Suzerane (TurciA). S-a tot spus ca ar fi fost omul Rusiei. E o opinie exagerata, pe care d-nii Popisteanu si Matei o contrazic cu date probatorii in care merita sa punem temei. Se purta acest om scurt de stat, urat si fornait la vorba, foarte elegant, comandandu-si chiar si hainele (mai tarziu Alexandru Marghiloman isi spala si rufele la LondrA) in strainatate Era insa energic, cu umor, bun administrator si nutrind un ciudat amalgam de idei liberale si conservatoare. Se voia un monarh luminat si, in parte, a si fost. Oricum, in vremea domniei sale de peste 15 ani tara a facut reale progrese in sincronizarea cu Apusul european. Despre infruntarea lui cu revolutionarii de la 1848, se stie. Oricum, n-a plecat din domnie atunci, cu prilejul inabusirii revolutiei de la Iasi ci, mai tarziu, in mai 1849, dupa ce, la Balta Liman, o intelegere dintre rusi si turci a pus capat regimului regulamentar. Trecand de episodul revenirii in Moldova in 1859, cand a sperat sa recapete domnia, s-a stabilit in strainatate, unde a dus un trai de sibarit. Avea case la Paris, a construit doua palate in Baden-Baden, unul la Sorrento si avea mari sume de bani depuse la.banci, basca veniturile care ii soseau din tara de pe urma mosiilor stapanite. Cand in 1884 a decedat la Paris, a fost transportat cu un tren special la Baden-Baden, unde a fost inmormantat, dupa care au inceput inevitabilele certuri pentru mostenire (avea copii din doua casatoriI). Merita sa fie citite paginile din carte care reconstituie odiseea acestor dispute si soarta diferitelor edificii achizitionate sau cladite de Mihail Sturdza prin strainataturi, ca si destinul averii sale din tara. Apoi autorii urmaresc, din aceasta complicata familie, firul istorisirii vietii unui Mihai Sturdza, fiul mai mare al lui Dimitrie Mihail Sturdza. Acesta este, la randul lui, intemeietorul unei lungi familii care, desi isi trage radacinile din trunchiul comun, si-a avut povestea sa pornita la mosia din Popesti, de care s-a ocupat, mai ales, sotia sa Olga. Un descendent al acestei familii este printul Dimitrie Sturdza de astazi, iscusit intreprinzator in Elvetia (nu numaI), unde este stabilit si cunoscut in tara noastra, in anii postdecembristi, prin numeroasele actiuni de ajutorare (toate eficientE) in diferite domenii. Istoria familiei printului Sturdza, in care nu numai tatal dar si mama, norvegiana de origine, au stiut sa insufle educatie romaneasca si constiinta nationala copiilor este, cu deosebire, emotionanta. Paginile acestei sectiuni din carte, realizata prin documente si interviuri, sunt printre cele mai izbutite din lucrare. Astfel de carti despre destinul unor vechi familii romanesti sunt momente semnificative din istoria tarii. E bine sa stim a le pretui.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.