Sinteze literare

Spinoasa problema a aromanilor, nesolutionata, continua sa preocupe ardent constiinta publica romaneasca, cu marcate (si firestI) incrancenari din partea aromanilor insisi. Dupa un secol si jumatate, daca nu chiar doua, de trezire, lucrurile par la fel de fierbinti, in neclarificare, ca odinioara. in disputa e mereu totul, de la denumirea etniei (aromani, farseroti, macedo-romani, romani macedoneni, megleniti, romani sudici, vlahi, cutovlahi, tintarI), la identitatea ei, la caracterul limbii si la numarul ei. Mi-a fost dat, in ultimii doi-trei ani, sa asist la dezvaluiri despre tragedia existentiala a acestor frati ai nostri dar si la polemici, atat de aprinse intre unii exponenti ai acestor comunitati, dezmembrate nu numai teritorial, incat se arunca si cuvantul tradator. Relativ, de curand, d-na Matilda Caragiu-Marioteanu (ea insasi aromanca), cu stiinta d-sale in ale lingvisticii, a afirmat ca dialectul aroman sau arman e. de fapt, o alta limba decat cea romana. Ceea ce a scandalizat, pana la revolta, alti cosangeni. Domnul Vasile Barba, care conduce, la Freiburg, un comitet european aromanesc (cu intalniri internationale periodicE) si-a inscris organizatia (si. prin ca, etnia pe care o reprezinta) ca popor distinct, intr-un organism international de specialitate, motivand aceasta decizie prin aceea ca astfel poate obtine ajutor si asistenta internationale pentru conationalii sai. Reprosurile, intrucatva indreptatite, n-au intarziat sa vina, repede si dure, actul d-lui Barba fiind apreciat, de unii cosangeni, drept o regretabila dezertiune. Despre numarul aromanilor din romanitatea orientala am auzit cifre mari, greu controlabile, mult aproximative pentru ca, de fapt, nu se pot bizui pe recensaminte. Acesti conationali raspanditi in Macedonia, in Serbia, Albania, in Bulgaria, in Grecia, in tari ale Europei de apus si. fireste, in Romania traiesc o mare tragedie. Cu exceptia, desigur, a celor din Romania si, probabil, micile comunitati din tari vest-europene, aromanii nu se bucura de drepturile omului, neavand scoli in limba romana (sau in dialectul loR), publicatii, posturi de radio (rareori li se ingaduie o emisiune de o ora pe saptamana pe postul nationaL), biserici si preoti care sa slujeasca in limba lor. Unora, cum sunt cutovlahii din Grecia, nu li se recunoaste identitatea, aceasta tara, care a nascut democratia, practicand nastrusnica politica de stat care nu recunoaste existenta, pe teritoriul ei, a nationalitatilor conlocuitoare. incat acolo, chiar in Grecia, vlahilor le este frica sa-si declare identitatea nationala, iar organizatia care grupeaza pe romanii ce traiesc in acea tara, pentru a pune la adapost de represalii, refuza sa colaboreze sau. mai abitir, sa-i coopteze pe vlahi. Iar de o organizatie separata a vlahilor nici ca poate fi vorba. Aici, unde, pe vremuri, functionau licee in limba romana, pericolul asimilismiilui c o realitate apasatoare si probabil, daca lucrurile ram an asii el, aceasta colectivitate vlaha, persistenta inca in enclave rurale din munti unde se mai vorbeste dialccitil originar, risca sa dispara. Nu mult a Mei se prezinta lucrurile (desi intrucatva mai binE) in comunitatile vlahe din alte tari balcanice. Dl Ma. Demetcr Peylns.v. el insusi cu o origine aromana in arborele genealogic, autorul cartii despre chestiunea aromaneasca pe care o comentez are. cred. dreptate cand afirma, in finalul lucrarii sale ca interesant in acest dramatic contencios este problema identitatii culturale cu care, de fapt. se confunda aceea a constiintei nationale. ,.L.a solutionarea problemei, atat de viu discutata astazi, afirma dl Pcyfuss. daca aromanii din Romania sunt o minoritate etnica, nationala sau nu, slujitorii lui Clio nu pot contribui altfel decat prin apelul la judecata rationala: nu exista criterii stiintifice pentru determinarea nationalitatii cuiva in afara propriei sale constiinte!

    Ea singura decide in aceasta privinta, dovada numarul marc de oameni de origine aromana care. totusi, si pe buna dreptate, se considera a fi - eventual si i greci. Istoricii ar trebui sa desluseasca mai bine care sunt criteriile dupa care se conduce un individ, in moderna societate de masa. atunci cand se decide sa opteze pentru o anumiia apartenenta nationala sau identitate culturala. Aceasta decizie poale comporta, desigur, anumite nuante si nu este intotdeauna la fel de constienta ca optiunea cuiva pentru o anumita culoare de par", (p 122) Aceste opinii rezonabile sunt ale omului de stiinta asemenea d-lui Pcyfuss. Sunt ele sau pot fi operationale in forul interior al omului obisnuit (aroman sau roman; dar nu se afirma raspicat, de unii. ca aceste determinative se contopesc?). in care. ceea ce dl Pcyfuss numeste romantismul national al secolului XIX, continua sa fie o realitate emotionala inflamabila? Si, din nou. ce se face sau ce trebuie facut, la nivel institutional, pentru apararea identitatii culturale (= constiinta nationala) a acestor conationali. indraznesc sa cred ca singura institutie care trebuie ajutata sa contribuie in acest efort national salvator este Fundatia Culturala Romana, ca organism nongu-vernamental.

Dar sa ma reintorc la cartea d-lui Max Demeter Peyfuss, din care am citat mai sus. E o carte savanta, o teza de doctorat sustinuta in 1971 la Viena (unde dl Pcyfuss este un remarcabil romanist si romanisT), care apare acum, in traducerea d-lui Nicolae Serban Tanasoca. la Editura Enciclopedica. Lucrarea urmareste stadiul si evolutia chestiunii aromanesti de la origini pana in 1913 (pacea de la BucurestI). Sa adaug ca. vienez fiind, autorul acorda atentie speciala pozitiei Austro-Ungariei in complicata, inflamabila chestiune a aromanilor. Ea a devenit obiect de interes, deopotriva pentru cabinetele diplomatice, ca si pentru etnografi, istorici, lingvisti, de-abia in a doua jumatate a secolului al XlX-lca. cand aspiratiile nationale ale aromanilor (termenul acesta lingvistic a fost impus, mai ales. de Weigand in vestita sa carte cu acelasi numE) s-au lovit de impotriviri dinspre Grecia si patriarhia ecumenica de la Constantinopolc. favorabila mereu, atunci. Greciei. Grecia se opunea pentru ca isi vedea amenintate pretentiile ci teritoriale fata de Turcia. Iar aromanii, crescatori de vite (cu deosebire de oi. practicand transhumantA) dar si cu o burghezie oraseneasca in plina consolidare, deveneau constienti de sine. Se intampla ca. in orase, pozitiile de comanda Ic ocupau grecii. De aceea burghezia aromaneasca aspira sa fie recunoscuta de inaltul cler si de intelectualitatea greceasca drept parteneri, fie si cu statut de greci, cu drepturi egale. De adaugat ca, atunci cand a aparut, chestiunea aromaneasca nu era numai rezultatul, ne previne dl Pcyfuss. al unui conflict intre Grecia si Romania, ci si parte componenta a contenciosului Macedoniei, deci. in consecinta, obiect al politicii balcanice a marilor puteri. Aromanii, cu sprijinul direct al Romaniei, militau pentru obtinerea unui statut de millct (notiunea distincta) din partea Turciei. Se opuneau si grecii, dar si bulgarii si chiar sarbii care erau interesati in mentinerea statu-quo-ului. Litigiul se complica datorita comunitatii de religie - ortodoxa - intre toate aceste natiuni, iar Patriarhia ecumenica, sprijinind Grecia dar si pe sarbi, refuza sa acorde aromanilor dreptul ca preotii lor, unii adusi din Romania, sa slujeasca in biserici, in limba romana. Aceeasi impotrivire se inregistra pentru invatamantul in limba materna (aromana sau romana). Dar aromanii, odata dobandind constiinta nationala (individualitatea limbii lor. originea latina), isi publica, in limba lor sau romana, abecedare, texte religioase si de istorie.

Fara indoiala, aspiratiile aromanilor erau incurajate in Romania, despre aceasta scriind mult si cu folos, la mijlocul veacului, Bolintineanu si Constantin Negri. inca din 1860. la Bucuresti se organizeaza primul comitet macedoroman. Apoi. tot cu sprijin romanesc, se infiinteaza in 1864, la Trnovo (alunei in TurciA) prima scoala romaneasca, iar in 1865, prima scoala aromaneasca la Bucuresti. Si sprijinul romanesc crestea mereu in intensitate, aparand la 1879, in locul Comitetului Macedoroman, Societate;) Culturala Macedoromana. Bisericile si, mai ales. scolile romanesti in Macedonia sporesc. Se lovesc insa continuu de impotrivirea slavilor si a grecilor. La un moment dat s-a cultivat chiar ideca adoptarii, de catre aromani, a uniatiei pentru a se elibera de epitropia Patriarhiei Constantinopolului. Miscarea culturalizatoarc (scoli, bisericI), a crescut, factotum devenind acel legendar Apostol Margarit care. dupa succese recoltate, compromis, e dezavuat de autoritatile de la Bucuresti, care numesc al|i conducatori. Statul roman sprijinea financiar aceasta politica de ordin spiritual. Dar. cum se intampla in politica, cele doua partide (liberal si conservatoR) au sfarsit prin a folosi problema aromanilor intr-o chestiune de partid, compromitand cauza. Ba. documenteaza dl Pcyfuss, Romania folosea litigiul aroman pentru a-si rezolva contenciosul Dobrogci de sud. in 1905 aromanii din Turcia obtin statutul ravnit de millet, inregistrandu-sc protestul Sfantului Sinod de la Constanlinopole. Razboaiele balcanice modifica, esential, harta regiunii, aromanii locuind, de acum incoace, in cinci tari. Turcia iesind din joc. Romania obtine, la pacea de Ia Bucuresti (1913), Cadrilaterul, sprijinul financiar si diplomatic pentru cauza aromaneasca diminuandu-se intrucatva. Aici, in 1913, se incheie investigatiile in lucrarea d-lui Peyfuss. Nu insa si preocuparea pentru destinul aromanilor, a Romaniei ca stat si a romanilor pe oriunde se afla. E un contencios dramatic care preocupa, mult. constiinta publica romaneasca.

Copyright © 2009 - 2013 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.