Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE





FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC despre Sinteze literare





Al. Davila

Luptele pentiu putere din cadrul feudalismului au atras atentia in multe literaturi, dramaturgii gasind in ele situatii tari. Conflicte violente, otraviri si asasinate caracterizeaza feudalismul englez, agitata istorie a statuletelor italiene, exis-tentia ducatelor rusesti. Din cronicile lui Holinshed, Shakes-peare a extras sugestii pentru o trilogie istorica avind in primul plan pe monstruosul Richard al IH-lea. Citabile ulterior sint drame de tipul Wallenstein de Schiller, Boris Godu-nov de Puskin, Ruy-Blas de Victor Hugo. Vlaicu-Voda de Al. Davila se integreaza in traditia Asachi, Hasdeu (Razvan si VidrA), Alecsandri (Despot-Voda), privirile mergind insa mai departe in trecut, momentul in care apare capodopera fiind favorabil evocarilor istorice. Jucata intii la Teatrul National din Bucuresti, la 12 februarie 1902 (zi in care autorul implinea patruzeci de anI), drama raspundea unei necesitati. Impresia fu exceptionala.

Un Enrico Caterino Davila, umanist merituos, ocupa un loc in istoria literaturii italiene. Despre stramosii dramaturgului s-a spus ca ar fi fost de origine" spaniola ; tatal, Carol Davila, s-ar fi numit initial Carlos Antonio Francesco Davila (D AvilA). Era mai degraba italian si se nascuse la Parma (in 1828), dupa unele ipoteze ca fiu natural al contesei d Agoult, care o convietuit cu Franz Liszt, iar ca scriitoare de limba franceza (pseudonim Daniel SterN) 1-a cunoscut pe Alecsandri. Davila-tatal facuse studii de medicina si farmacie la Paris si in calitate de cetatean francez, la invitatia lui Stirbei-voda, veni, ca medic, la Bucuresti, unde se si stabili in 1853. Repede promovat la gradul de general, organiza serviciul sanitar si puse bazele invatamintului medical superior. in descendenta materna, Al. Davila apartine unei genealogii ilustre. Ana Ra-covita fiind nepoata directa a lui Dinicu Golescu. intre anii 1872 si 1874 primul copil al generalului urma cursurile institutului de educatie V. A. Urechia, in 1876 trecind apoi la liceul Saint-Louis" din Paris. Georges Feydeau, viitor dramaturg, ii fu coleg. Dintre romanii la studii in capitala Frantei, liceanul are contacte cu A. D. Xenopol, V. G. Mortun si altii. Lecturile din Shakespeare, de care e captivat, nu-1 impiedica sa fie incintat de Letopisetele publicate de Kogalniceanu. La bacalaureatul in litere din 1879 nu reusi la latina. Sta inca doi ani la Paris, fara ocupatie, frecventind teatrele. La o berarie, cu amicii, recunoaste pe Verlaine, Richepin, Harau-court, Les Hydropathes, cum isi spun ironic acestia.

Nedefinitivat intr-un vag post de atasat diplomatic, la Roma (1882) si Bruxelles (1883 1884), reveni in tara indecis asupra unei cariere. Doctorul Davila murind la 26 august 1884 fu nevoit sa predea temporar franceza la Azilul Elena Doamna", unde monta piese de teatru cu elevele. Cu una din ele, Hortensia Keminger, se casatori in 1885, neprevazator in privinta obligatiilor matrimoniale. Divortul, pricinuit de caracterul dificil al lui Davila, deveni in 1888 singura solutie, Hortensia Keminger contribuind dupa aceea la drama lui Odo-bescu. Inconstant, Davila schimba o ocupatie cu alta mai nepotrivita. Un timp fu cronicar dramatic la ziarele conservatoare Epoca si L Independance roumaine ; in 1896 redacta o revista sportiva", altadata beneficia de sinecure : inspector de politie in Bucuresti, administrator al plasii Macin. Singura consecventa e teatrul. Se ofera sa organizeze spectacole de societate, jucind el insusi. O pieseta in franceza, Le Cotlllon (1900) e o simpla bluette" (un fleaC). Cronicile din Literatura si arta romana (1898 1899), comentariile de mai tirziu din Noua revista romana, Rampa si Scena fac dovada unei informatii exceptionale. Dramaturgul frecventase celebrul Thea-tre libre de la Paris (condus de regizorul AntoinE), era la curent cu noul stil regizoral creat de K. S. Stanislavski.

Dintr-o proiectata trilogie dramatica, Mirciada (care trebuia sa includa piesele Vlaicu-Voda, Dan-Voda, Mircea cel BatriN), singura piesa incheiata e Vlaicu-Voda. Un act in versuri dintr-o alta drama, Sutasul Troian, tiparit tirziu, (in Scena, 1917), dezvolta episoade din secolul al cincisprezecelea, agitat de lupte intestine intre Danesti si Draculesti. inainte de a fi o drama istorica, Vlaicu-Voda e o drama de constiinta, cu un erou central complicat ale carui reactii sufletesti cuprind avansuri si retractari prudente. Tactica priveste aici un conflict politic-diplomatic, intr-o epoca de urzeli, la un secol dupa intemeierea Tarii Romanesti. La Curtea de Arges, pe la 1370" se duce o lupta subterana pentru acapararea puterii. Un episod similar, din istoria Moldovei, fusese schitat de Eminescu, intr-o drama neterminata, Bogdan-Dra-yos. Istoriceste, despre doamna Clara se cunosc extrem de putine lucruri, distanta in timp lasind libera fictiunea. Fosta a doua sotie a lui Alexandru Basarab, si mama a domnitei Anca, Clara, descendenta din contii de Doboka, vrea sa detina puterea absoluta. Perspicace, Vlaicu, fiu vitreg, se mentine intr-o necesara defensiva. Lupta politica are si un substrat religios, caci sustinatoare a politicii maghiare si maghiara ea insasi, Clara urmareste aservirea Valahiei regelui Ludovic de Anjou si intereselor catolice. Fapt istoric sigur, papa Urban al V-iea elogia zelul catolic al bigotei Clara. Lui Vlaicu, papa ii propunea la 1370 trecerea, la catolicism, insa, conciliat de calugarul Nieodim de la Tismana, domnul refuza. Portretul psihologic al lui Vlaicu se contureaza in functie de evenimente, vazute din unghiuri multiple, intr-o fina alternanta de clar-obscur.

Dramaturgul isi pune, evident, problema reconstituirii istorice, schitind atmosfera epocii si tendintele politico-sociale caracteristice. Piesa ineinta insa sub alt aspect, acela al constructiei personajelor centrale, fizionomiile captind curiozitatea pe plan etic-psihologic. Pentru ca sora si cumnatul Iui Vlaicu sint ostateci la craiul Ludovic, domnitorul de la Arges trebuie sa actioneze cu un tact infailibil. Initial, personajul titular evolueaza in umbra Clarei, in aparenta docil, reflexiv, retinut, in fond perseverent, inflexibil, tenace. Construit pe principiul contrastului romantic, el e intr-o continua cautare a echilibrului, vizind neutralizarea influentei antinationale reprezentata de Clara, secondata de baronul Kaliany (observator la Arges din partea regelui maghiaR). Conduita echivoca. implica riscuri. Simulind obedienta fata de Clara, Vlaicu reuseste sa elibereze pe ostatecii incredintati lui Ludovic, dar succesul atrage suspiciuni, domnul fiind banuit de tradarea intereselor tarii. De aici, coalitia boierilor, hotariti sa-1 detroneze, si conspiratia impotriva doamnei Clara.

Comparata cu Vlaicu, fizionomia Clarei poarta la inceput semnele unei personalitati despotice, de lady Maobeth, de Vidra lui Hasdeu, de Chiajna lui Odobescu. Limbajul trufas comunica direct ambitia politica si orgoliul egolatru : Eu vreau, eu poruncesc" rezuma un stil de conduita. Azi, de pilda, poruncit-am, c-asa-mi place". Fenomen rar in ordine feminina, Clara reprezinta un tip de posesiune. Vlaicu actioneaza in tacere, interiorizat, Clara irumpe, manifestindu-se exploziv. Tiradele retorice. in timpul unei confruntari cu fiul vitreg, se dilata in crescendo, versul sonor cu doua cezuri atin-.gind o forta remarcabila :

Eu, ce port si pentru tine mindra stema basaraba

Grea povara pentru care biata-ti frunte e prea slaba

Eu, ce sint spre mintuirea ta si-a-ntregului norod,

Eu de vita palatina, eu, sotie de voivod.

Eu, eu pavaza domniei, sufletul ce duce tara,

Eu, puterea, eu, stapina, in sfirsit, eu doamna Clara"

Planul de a-1 suprima pe Vlaicu (de acord cu Kaliany :si aventurierul PalA), ii apartine. Demascata, Clara trece de la teroare la viclenie, tintind sa impresioneze. inca o data izbucneste eul", personajul dovedind unitate de caracter :

Am ajuns de risul lumii, si-al boierilor, s-al tau, Infruntata, dosadita, o batjocura, eu, eu !

   "

Excesul de autoritate apare sarjat, contrastind cu vointa disimulata a lui Vlaicu. Un secol mai tirziu, Machiavelli recomanda conducatorului de tip feudal siretenie si forta (Principele sa fie vulpe si leu"). Ermetic, cu un facies neclintit de fresca bizantina, Vlaicu pune in joc o inteligenta politica »desavirsita, scopul suprem fiind independenta. Teoretician lapidar al ratiunii de stat si executor intransigent al hotaririlor, metoda si-o justifica simplu : Sfint se face orice mijloc pentru-a tarii aparare !

   ". Tacutul Roman Grue, reprezentant al maselor, simbolizeaza izvorul fortei, realitate ce confera pondere actelor lui Vlaicu. Prezenta semnificativa, personajul in sine, desi palid, sugerind rolul fundamental al poporului. Cind tinarul Mircea (nepotul lui VlaioU) il suprima, intr-un. moment de iritare, domnitorul face elogiul eroului :

Caci in tine, biet Romane Grue, fost-au intrupate Insusirile de suflet in popor adine sapate !

    Si, prin tine-n el gasit-am, cind restristea ma lovea, Singurul statornic reazam ce-am avut in tara mea".

Vlaicu are imaginea clara a limitelor boierimii, reflectiile-sale demonstrind o luciditate de ginditor ultragiat : Toti v-ati indoit de mine, toti m-ati renegat vreodata". Banul Miked, spatarul Dragomir, Costea Musat sint totusi exceptii, cel dintii adresindu-se Clarei rostind un cuvint seinteietor, elogiul", datinei. De mare efect scenic, monologul nu e o apologie a formelor conservatoare, prin datina intelegindu-se, in spirit, complex, unitatea de sentiment, ideea de continuitate istorica :

Nu se sfarima veacurile ce-au trecut t

Si cu veacurile-acelea datina ni s-a facut.

Doamna, datina strabuna e mai mult decit o lege !

   

Domnul ce-si cunoaste tara, din chiar traiul ei culege

Obiceiuri de tot soiul, trebuinte de-orice soi,

Nazuinte, doruri, vise, ure, patime, nevoi.

El le cerne, le framinta, le topeste, le strecoara,

Si le toarna ca-ntr-o matca in cuvintul catre tara ()

Pruncul, de la sin o soarbe-n fiecare strop de lapte ;

Leaganul, in care doarme, i-o sopteste-n blinde soapte ; l-o mai spune vechiul basmu de bunica povestit;

Doina lung i-o cinta-n frunza cind e virsta de iubit".

Perspectiva e cetoasa in rest, grupul de boieri oscilanti: (Manea, Murgu, Baldovin, Aldea, Herescu si ceilaltI) avind mai mult un rol decorativ, de fresca. Paralel cu actiunea dominanta, se schiteaza o intriga noua. Din considerente politice, Clara tine-la insotirea fiicei sale, Anca, cu Mircea Basarab, pentru care 608

CONSTANTIN CIOPRAGA vizeaza tronul Moldovei. Succesorul lui Bogdan, Latcu, ar urma sa fie inlocuit de Mircea, cu ajutorul polonezilor catolici (aluzie in acest sens si in amintita drama eminesciana Bogdan-Dragos). Dar Anca fiind sortita de Vlaicu craiului Simeon Staret al sir-bilor ortodocsi, prieteni ai valahilor, Mircea e gata sa suprime pe cel dintii :

Da, oricum, prin orice mijloc, prin tradari, prin razvratiri, y/ reau domnia, de oriunde: vreau coroana, pe-a oricui. Voda sprijinind pe Latcu, vreau de-acum coroana lui".

Masca acestui Mircea violent, arivist, uluieste. Generozitatea lui Vlaicu, care-i iarta ratacirea, si monologul din final, un fel de cod de principii etice pentru un viitor domn roman", »eaduc in primul plan figura protagonistului titular :

Chinuri !

    Dar desteapta-ti mintea, dar te uita-n neagra zare !

   

De. esti om, fa-ti ochii roata peste tara si hotare.

Chinuri. Dar priveste sinul bietei noastre de mosii,

Numara, de poti, pe dinsul urmele de vrajmasii.

Prin palaturi, prin colibe, jos, la sesuri, sus, la munte,

Despicate de cu veacuri, ranile-i sint inca crunte.

Sabie si foc, din vale, din deal, sabie si foc !

   

Ani de groaza si de singe multi!

    de liniste, de loc !

   

Vesnic lupta, pentru lege, vesnic lupta pentru nume V

Rosul focului pe ceruri, rosul singelui pe-ogor; lata chinurile noastre, si cu ele, doruri, vist.

Pe mosia stramoseasca-n lung si-n lat, cu singe scrise!

   

Iata chinurile mele, ale unui domn roman,

Basarab. de sine vrednic si de numele-i batrin !

   "

Structura piesei, in cinci acte, pare a avea analogii cu tragedia a- corneliana, iar G. Calinescu o incadreaza in capitolul Indrumari spre clasicism". Atmosfera e insa curat romantica, Victor Eftimiu confirmind ca modelul dramei eroico-romantice, declarat de autor, a fost Hugo. E de presupus si asimilarea lectiei lui Shakespeare ; de mentionat, in acest sens, sentimentul misterului si unda lirica. Davila compune meticulos, revenind necontenit asupra frazei, cu motivarea ca o productie a inchipuirii omenesti nu trebuie zisa definitiva, cit mai e in viata autorul ei". Simetria si succesiunea partilor il preocupa pina inaintea disparitiei, cind precizeaza :

Dupa numeroase indreptari si prescurtari, acesta este, pina una alta, textul pe care as dori sa-l intrebuinteze teatrele care ar juca aceasta piesa Nu m-am atins de caracteristicile personajelor, ci numai de tiradele lor. indreptarile au avut ca tinta unele versuri si tranzitii. Nu am suprimat, indeosebi, nici un cuvint vechi, pentru ca aceste cuvinte sint, cred eu, la locul lor. Limba folosita de mine este aceea a poporului romanesc; nu exista in Vlaicu-Voda cuvinte sau locutii care sa nu fie intrebuintate in vreun colt al Romaniei" (Pre-cuvintare, ed. a V-A).

Varianta initiala, in versuri alexandrine, a fost modificata in versuri ample, solemne, de cincisprezece-saisprezece silabe, nu odata retorice. Inadvertentele istorice la care se refera N. Iorga, unele expresii improprii sau fortate, nu adumbresc soliditatea operei. In rolurile principale au aparut, la inceput, fruntasi ai scenei romanesti : C. I. Nottara si Aristide Deme-triade in rolul lui Vlaicu, Agatha Birsescu si Lucia Sturza-Bulandra in acela al Clarei ; jumatate de veac mai tarziu George Vraca a creat un Vlaicu pe masura exemplelor anterioare. Pe urmele lui Davila, au facut dramaturgie de evocare istorica De-lavrancea (trilogia din istoria MoldoveI), Mihail Sorbul (Letopi-setI), Victor Eftimiu (RingalA) si altii.

Putinele versuri publicate de Davila sint mediocre sau de-a dreptul copilaresti. Iaca timpul (Convorbiri literare, 1886) si Balada stramosilor (Samanatorul, 1902) nu depasesc simplul exercitiu.

La 1 februarie 1905 director al Teatrului National (implicit director general al teatreloR) Al. Davila era decis sa reformeze teatrul romanesc, insa tentativa de a opune declamatiei romantice o interpretare realista intimpina rezistenta. C. I. Notara, actor de valoare exceptionala, director de scena la Teatrul National, se considera ofensat. Intransigenta lui Davila, combinata cu severitatea in problemele disciplinei scenice, provoca demisia lui C. I. Nottara si solidarizarea altora cu acesta. La atacurile lui G. Panu si C. Banu, in presa, se ralia N. Iorga in parlament. Demis din post (la 12 martie 1908) de Spiru Haret, ministru al instructiunii, la conducerea Teatrului National succeda Pompiliu Eliade, profesor universitar de literatura franceza (cumnat al ministruluI). Tenace, obstinat, incomod prin vointa fanatica, pentru Davila teatrul e sensul vietii. Hotarit sa persevereze, la 12 sept. 1909 reapare in fruntea Companiei Davila, care intrunind eminenti actori tineri (Gr. Brezeanu, Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza, Tony Bulandra, Ion Mor-tun, Ion Manolescu, Maria Giurgea, G. Storin, Romald Bul-finski, N. Niculescu-BuzaU) da un impuls exemplar stilului realist. in Noua revista romana, Caragiale, amic al dramaturgului, saluta constituirea Companiei ca un eveniment memorabil : intreprinderea acestui eminent cunoscator al artei va avea un succes stralucit, nemaipomenit de mult in tara noastra si astfel va insemna renasterea adevaratului Teatru National" (Un teatru noU). Pentru inaugurare, creatorul Scrisorii pierdute improviza un prolog in versuri : incepem !

   , cu accente polemice impotriva oficialitatii culturale.

Compania rezista doua stagiuni, pina in luna mai 1912. A fost numai succes moral, precizeaza dramaturgul, desi sala era intotdeauna plina. Dar pe acesta nici nu contam. Vream succes moral si l-am avut. Am cheltuit cu intreprinderea mea mult-putinul care imi ramasese de la parinti, dar am croit poteca noua. Nu se croieste drum nou fara cheltuiala". Din nou director al Teatrului National (18 oct. 1912), intrigile reincep, incit in ianuarie 1914 Davila demisiona, inlocuitor fiind I. AL Bratescu-Voinesti.

Trebuie spus, totusi, ca dramaturgul era impulsiv, orgolios ; dintre actori, unii nu-1 agreau. Inimicitiile se concentrara intre timp in jurul lui Vlaicu-Voda, cu intentia de a compromite prestigiul autorului dramatic, acuzat de plagiat. Un publicist obscur, Al. Serban, lansa in Flacara (1913) acuzatia ca piesa s-ar datora lui Odobescu, intretinind in acest sens o lunga campanie. Autorul lui Pseudo-Kynegetikos le-ar fi vorbit prietenilor de o piesa Doamna Clara. Hortensia Keminger, dupa sinuciderea lui Odobescu, i-ar fi adus lui Davila proiectul piesei. Se invoca si marturia unui scriitor (Radulescu-NigeR), care ar fi ascultat in lectura lui Odobescu o piesa in versuri avind subiect identic Vlaicu-Voda. Era citata si observatia lui P. Locusteanu, cronicar dramatic la Flacara, oare gasea nu numai analogii de structura intre Doamna Chiajna si Clara, ci si vocabular identic, mentionind doar absenta la Odobescu a termenului dosada". La sfirsit, detractorul bate in retragere. Declarind vag ca primele doua acte din Vlaicu-Voda au alta tonalitate decit restul; ca disparitia unor piese odobes-ciene (Vintila-Voda din Slatina si Rafaila) bareaza posibilitatea investigatiilor, se conchidea ca pina la noi probe", Al. Davila ramine autorul piesei incriminate (Flacara, 1914, nr. 19). N-am fost singurul scriitor calomniat; a mai fost si Caragiale", nota tirziu dramaturgul. Calomnia m-a pus alaturi de el; rezultatul asta nu-1 prevedea calomnia" (Din torsul zilelor, II, Scrisoarea XXXIII). Un incident cu consecinte grave puse capat activitatii dramaturgului, cel mai mester dintre directori si un excelent fabricant de talente" (Tudor ArghezI). Victima a unei incercari de asasinat (din 1915 infirm definitiV), el elabora, uitat, idei despre teatru : Din torsul zilelor. Din anii claustrarii silite (incheiata cu moartea in saracie la 19 oct. 1929) sint si interesantele Scrisori catre actorul X, incluse in al doilea din cele trei volume.



VOLUME : Iaca timpul (poeziE), Convorbiri literare, 1 martie 1886 ; Vlaicu-voda, drama in cinci acte, in versuri, Buc, 1902 ; Balada stramosilor, in Samanatorul, I, 1902, nr. 38, 15 dec.; Din torsul zilelor, voi. I, portrete, evocari; voi II, sfaturi pentru actori, anecdote, Buc, f.a.; Vlaicu-voda, Buc, E.P.L., 1960, prefata de Tiberiu Avramescu.

REFERINTE : Mihail Dragomirescu, Paternitatea lui Vlaicu-voda", in Flacara, III, 1913, nr. 3 ; Al. Serban. Piesele lui Odobescu Concluzii, in Flacara, 1914, nr. 19; Peter Raabe, Lisztsleben, Stuttgart, 1931; C. Gane, Trecute vieti de doamne si domnite, voi. I, Buc, Universul", 1933; Elena general Perticari-Davila, Din viata si corespondenta lui Carol Davila, Buc, F.P.L.A., 1935 ; Sandu Teleajen, Al. Davila, modernizatorul repertoriului romanesc, in Teatrul, 1937, nr, 4 5 ; G. Oprescu, Citeva episoade necunoscute din viata lui Franz Liszt, in Revista istorica, voi. XXVII, 1941, nr. 1 2, ian. dec.; L. Thevenin, Essai sur Charles Antoine Francois Davila, Buc, 1944; V. Eftimiu, Reluarea lui Vlaicu-voda", in Akademos, Buc, E.S.P.L.A., 1955; Scarlat Froda, Al. Davila, critic teatral, in Studii si cercetari de istoria artei, V, 1958, nr. 1 ; G. Calinescu, Material documentar, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, X, 1961, nr. 3; M. Ralea, Al. Davila, in Teatrul, VII, 1962, nr. 2; G. Calinescu, Al. Davila, in Contemporanul, 1962, nr. 8 (802); Mihai Vasiliu, Al. Davila, Buc, Meridiane", 1965.



Victor Eftimiu

Trasatura ce tine de structura temperamentala, la Victor Eftimiu creatia pare o prelungire a limbajului cotidian, nutrit de o imaginatie activa. Faptul cel mai divers, trecut prin filtre intime, se incorporeaza poeziei sau devine materie epica. Nu stii unde inceteaza realitatea si unde incepe fictiunea. Fecund autor de teatru, domeniu in care face dovada unei extraordinare inventii, scriitorul dispune de o capacitate de autoiluzionare cu totul rara. Sa fie oare urmarea contactului pe care inaintasii din Macedonia (unde s-a nascut, la Bobostita, la 24 ianuarie 1889) l-au avut cu legendele Heladei ? Autorul Cocosului negru are o enorma inclinare spre legenda si mitologie, complacandu-sc in miraj. Un romantic prin imaginatia aprinsa, parnasian prin cultul armoniei si claritatii. Latura boema a portretului se remarca imediat. Pe deoparte povestitor captivant, parind ca nu pastreaza nici un mister pentru sine, pe de alta mistificator virtuoz, crezind lesne in pro-priile-i inventii. intr-o foarte lunga cariera de scriitor si. om de teatru, Victor Eftimiu a fost contemporan cu generatii diverse. Causeur plin de farmec, putini sint cei care poseda cunostintele sale despre epoca de la 1900 incoace.

Dupa studii elementare in limba greaca, descendentul lui Gergo Ceavou, negustor, veni in 1897 la Bucuresti, incepind sa deprinda limba romana. De mic a invatat pe Aristote", precizeaza un sonet ; clarificari aduce un altul : Venii si eu din drumul departarii, / Si graiul poate harazit uitarii / L-am invatat in pravili din vechime" (inchinare lui Antim Ivi-reanuL). Peste citiva ani era din nou in Epir, de unde reveni la Bucuresti in 1905. Debuta sub semnatura E. Victor, la o modesta revista proprie, Speranta (1905), cu versuri in maniera lui Traian Demetrescu si Radu D. Rosetti, scriitorii cei mai iubiti ai tineretii noastre". Sub pseudonime (Athanes, V. E. GrecU) colabora, in intervalul 1905 1907, la insignifiantul supliment literar Dumineca, redactat de Adrian Verea si A. Nora de la ziarul Adevarul. Ilarie Chendi il atrase in 1907 la Viata literara si artistica, unde utiliza pentru prima data semnatura Victor Eftimiu. La cenaclul lui Mihail Dragomi-rescu din strada Gramont e incantat de stilul declamator al lui Cincinat Pavelescu. Un timp la Sibiu, secretar de redactie la Tara noastra, patronata de Goga si Chendi (1908), colaboreaza concomitent la Tribuna din Arad si Lupta din Budapesta. La capatul unei calatorii instructive, cu lungi opriri la Budapesta si Viena, se instala pentru aproape doi ani la Paris, frecventind mediile literare si teatrale (cu ecouri in numeroase poeziI). La cafeneaua Vachette, prin 1909 1910, privea admirativ pe Jean Moreas al ultimelor stante", cu mustata des-canita" (in vremea cafenelei VachettE). Atunci elabora poemul dramatic insir-te, margarite si versuri in franceza, de care nu uita sa aminteasca intr-un Epitaf : in limba lui Racine a scris duiume / De versuri, necuprinse in volume". La 2 februarie 1911, premiera piesei insir-te, margarite, cu sprijinul lui Pompiliu Eliade, director al Teatrului National (pe care-1 cunoscuse la PariS) inregistra un succes de public neobisnuit. Critica fu insa negativa, in mare parte. Un alt poem dramatic, Cocosul negru, reprezentat sub directoratul lui Al. Davila, drama istorica Ringala si alte piese confirma calitatile dramaturgului, in acelasi timp autor de versuri (Poemele singuratatii, Candele stinsE) si proza, colaborator la Flacara si Viata romaneasca.

Dupa razboi, repertoriul dramaturgului, de doua ori director al Teatrului National, se amplifica rapid, din totalitatea pieselor atragind atentia Prometeu (1920), Don Juan (1922), Thebaiada (1924), Mesterul Manole (1925), Omul care a vazut moartea (1928), Marele duhovnic (1929), Atrizii (1939) si altele. Paralel apar volume de versuri, romanele Tragedia unui comedian, Kimonoul instelat, Dragomirna ; nuvele (Spovedania unui clovn, Un asasinat patriotiC); pagini memorialistice (Magia cuvintelor, Fum de fantomE), aforisme (Vorbe, vorbe, vorbE). Activitate arborescenta, raspindUa in periodice si presa cotidiana. Gazetarul de atitudine democratica era internat, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in lagarul de la Tirgu-Jiu. Piese noi, intre care Haiducii (1947) si Doctor Fausl-vrajitor (1957), alte volume de versuri si proza, pagini de evocare, denota in continuare o fecunditate rara, Victor Eftimiu situindu-se printre cei mai productivi scriitori romani.

Palmaresul dramaturgului include peste patruzeci de piese, in versuri si proza. Le-a grupat singur, dupa criterii tematice :

J. Legende romanesti : insir-te, margarite, Cocosul negru, Stramosii, Rapsozii, Mesterul Manole, Ringala, Haiducii, Pana Lesnea Ru-salim.

II. Tragedii antice : Prometeu, Thcbaida, Atrizii.

III. Drame medievale : Poveste spaniola, Glafira, Theochrys (toate in versurI).

IV. Tragicomedii taranesti, in proza : Akim, Comoara, Poveste de Craciun, Craciunul lui Osman, Omul biruie pamintul, Viscolul si primavara, ilie Saminta, Scoala noua.

V. Comedii provinciale : Ariciul si sobolul, Sfirsitul pamintului, Omul care-a vazut moartea, Ferestrele albastre.

VI. Satire bucurestene: Dansul milioanelor, Stele calatoare, Inspectorul broastelor, Marele Duhovnic, Parada, Harap-Alb.

VII. Piese cu subiecte de peste hotare: Dr. Faust vrajitor, Mireasa rosie, Ave Maria, Napoleon, Scamatorii, Fantoma celei care va veni, Daniela, Sylvette, Pelerinii, Dansatoarea.

Practica demonstreaza ca basmele teatralizate risca sa nu intereseze, daca in tesatura tipica nu intervin aspecte inedite. Prototipuri din doua basme romanesti, combinate, marcheaza in insir-te, margarite, un debut dramatic decisiv. Frapeaza imaginatia extraordinara, puterea de a incorpora intr-o constructie ampla elemente eterogene, simbolizari pozitive sau negative, dar si personaj e-martore, Toader, Marin, Mitru Geam-basul. Printre glume, Pacala subliniaza continua interferenta a fanteziei cu realul, alternanta planurilor captind curiozitatea : Gura mea chiar adevarul in minciuna il preface" Vezi tu, scornitura asta, basmul, stie sa te prinda / Ochii tuturor sint tinta Rasuflarea e oprita".

Fondul raminind traditional, intriga tine seama de exemple moderne, caci ce este alergarea dupa perechea ideala, intr-o febra obsesiva, decit pasiunea romantica pentru sublim ? Din trei fiice de imparat, primele doua accepta conditia practica, alegind, din sirul petitorilor, tineri pe masura. Se perinda tipuri comune sau grotesti, trecerea in revista a petitorilor oferind o cuceritoare colectie de masti folclorice. Daca Zorila, Murgila sau Gerila amintesc profiluri din Creanga, Apa Dulce, Voie Buna, Inima de Aur reproduc analogic trasaturi de basm, in general. Mai pregnante sint insa tipurile caricaturale, Banul Punga (Eu n-am singe, numai aur curge unde ma strapungi"), Banul Scama doftoridul, cel ce toate le ghiceste", Banul Spada, care vesnic de razboaie se gateste", si ceilalti, eroi vazuti pe o singura dimensiune. Voie Buna si emulul lui, Tara Buna, cistiga competitia ca exponenti ai unui program de viata pasnica. Diferentiindu-se de surorile ce nu cunosc dorul zarilor deschise", a treia fiica a lui Alb-impa-rat aspira sa descopere pe Fat-Frumos. Dramaturgul opereaza cu simboluri. Invocatia catre ursit aminteste melodia chemarii Zburatorului din Calin al lui Eminescu »

Mar de aur, mar de aur, cine imi va fi alesul ? Mi-ai crescut pe-o creanga-n suflet, frate bun cu nentelesul Dor al clipelor de seara si-al visarilor de mai Toate dorurile mele, toate visele-mi chemai Mar de aur, mar de aur, cui o sa te zvirlu oare ? Din nadejdii si din vise ti-ai legat plapinda floare, Si-ai crescut mereu din ele, tot mai mare, pina cind, implinit, cazusi din suflet pe pamint alunecind Tu esti visul, tineretea, tu esti ziua cea de mine, Sufletu-mi intreg e-n tine De te dau, ce-mi mai ramine ? Cine strajuieste oare al fecioarei capatii, Cind azvirle marul de-aur al visarilor dintii ? Cinta pasarea de seara, iar in iarba-nrourata, Cu gramada, licuricii luminitele-si arata, Luminitele albastre, rosii, albe, viorii. Peste care cad, alene, flori de mar, trandafirii inflorira iarasi merii merii dragi a cita oara ? A venit iar primavara, si cu ea mi se strecoara Flori de mar visari desarte peste sufletu-mi pustiu Sa ma duc pe-un cal salbatic sa ma duc, fara sa stiu"

Plictisita de argumentele paterne, Sorina arunca marul asupra lui Buzdugan, tinar ne-ntrecut in batalii", pentru ca in aceeasi zi sa pribegeasca in lume. Dar urmarita de blestemul tatalui, in zadar cauta pe Fat-Frumos, acesta fiind cucerit de Ileana Cosinzeana. Obstacolele continua in serie, caci Ileana Cosinzeana se afla in miinile Zmeului si, cum acesta cade rapus de Fat-Frumos, Cosinzeana sufere. Zmeul nu era atit de negru pe cit i se dusese vestea. In versiunea din 1911, Eftimiu modifica semnificatia curenta, acreditata prin circulatie multiseculara, facind din Zmeu un personaj complex, dominat de intentii pozitive. Satanismul sarcastic al romanticilor nu e strain de aceasta transfigurare, insa rezultatul deruteaza, transformind negrul in alb. in timp ce Fat-Frumos ar personifica eroismul gratuit si farmecul erotic, Zmeul reprezinta spiritul protestatar, marile conflicte tragice ale umanitatii Nici teribil, nici monstruos, ci solitar, de o neverosimila tristete. Ca e confundat cu principiul raului, i se pare o enorma eroare :



Mina mea va pare gheara, iar suflarea mea. i^apaie Nimeni nu-mi ajuta mie, fiindca n-am surisul blind, Fiindca nu ma stie nimeni dupa dragoste umblind. Fiindca rostul vietii mele nu c-n patima Uimeasca, Fiindca glasul si privirea nu se-ndeamna sa glumeasca, Fiindca pasurile mele nu le povestesc plingind. Fiindca alte nazuinte port in inima si gind"



Rectificari ulterioare, mai evidente in ultimele doua acte, confera feeriei claritate, simbolurile folclorice inscriindu-se in logica milenara. Toate fortele converg impotriva Zmeului, anterior drapat in perfide atitudini de victima. Fondul real apare altfel, monstAil fiind o expresie a pornirilor malefice, duh al spaimelor si-al luptei", uzurpator de asezaminte" :

Vreau sa fiu temut, puternic, sa domnesc pe-mparatii. Neamuri multe sa-ngenunche inaintea mea plecate

Holdele sa se usuce, codrii sa se faca scrum.

Mii si mii de vieti sa piara si cetati sa se darime,

Numai eu, trecind calare pe mormanele de rime,

Sa ma-nalt, razbunatorul unui neam intreg de zmei !

   "

Apele separindu-se, Fat-Frumos, principiu al binelui, favorizeaza visul prometeic al luminii. Gata sa-si asocieze fortele naturii, lighioanele din codri, din vazduhuri si din apa", eroul aspira sa dezlege pamintul dintr-a negurilor plasa", iubirea fiind nu un scop, ci un stimulent. Subliniata in final, solidaritatea pentru cauza progresului are semnificatia unui mesaj umanist. Cuplul clasic, Fat-Frumos Cosinzeana, se situeaza pe aceleasi baricade cu Sorina si Buzdugan.



Cocosul negru putea deveni o drama de constiinta, dar filozofia, in piesa, nu ajunge la esente. Compenseaza, in parte, fabulosul folcloric:, rezultat din combinarea si stilizarea celor mai variate tipuri. Fara o exceptionala fantezie, legarea atitor elemente eterogene intr-o actiune complicata ar fi fost imposibila. Simbolurile tind sa sublinieze, ca in basme, clasica infruntate dintre bine si rau, psihomahia, cu participarea personajelor adecvate : Diavolul (concretizat in eintatul Cocosului negrU), imparati, filozofi, calai, ingeri, cersetori. Fiii lui Verde-imparat reprezinta structuri opuse. in timp ce Voie-Buna isi afirma conditia umana in lupta cu fortele contrarii, voievodul Nenoroc cedeaza tentatiilor, dedindu-se la experiente maligne. Logica piesei impune totusi, de la inceput, rezerve, caci predestinat raului. Nenoroc nu mai poate fi responsabil. La nasterea lui a cintat Cocosul negru. Nu mai era nevoie sa-si vinda sufletul Diavolului (cliseul clin Faust al lui GoethE) deoarece libertatea de a alege nu-i mai apartine. Nenoroc, remarca E. Lovinescu dupa premiera, e un fel de Faust romanesc, cu destule deosebiri insa". in Cocosul negru avem un om ademenit de bine si de rau, de placere si de virtute, imbracate sub chipul Dracului si al Arhanghelului, amintind mai degraba legenda lui Hercul, ispitit de doua femei, de Vitiu si de Virtute, laudindu-si fiecare insusirile. Hercul a ales Virtutea ; Nenoroc pe Dracul. in Faust nu e aceasta lupta" (Flacara, 1913, nr. 20). Raportat la diverse basme, Nenoroc tine, in realitate, de imaginatia foclorica. indaratul lui Nenoroc (nume semnificatiV) sta Diavolul, care-i dirijeaza pornirile prin intermediul unor personaje concrete, in opozitie declarata cu Arhanghelul Mihail. Existenta morala scindata intre bine si rau reprezinta obiectul unor succesive confruntari. Cu figura lui sumbra de personaj damnat, Nenoroc expune privirii un suflet pustiit de mari furtuni. Interesante in sine, scenele ce reflecta degradarea amintesc prin limbaj si culoare modele romantice, abatind atentia de la conflictul fundamental. Peregrinind cu mintea ratacita", jucarie a Diavolului, Nenoroc poarta vestminte de matase" sau zdrente, cunoaste betia vietii" si plumbul remuscarii", se deda la jaf si crima, luindu-si singur zilele. Elemente macabre configureaza o atmosfera de panica. Prin Temnicer vorbeste insusi Diavolul :

Eu stau aici, baiete, de sapte mii de ani Nevasta mi-e sopirla copiii mei, guzgani La mine nu patrunde lumina preacurata. Eu nu traiesc, de-aceea eu nu mor niciodata Tu stai o noapte numai, eu stau de mii de ani. Nevasta mi-e sopirla, copiii mei guzgani".

Din replicile lui Nenoroc nu lipseste nostalgia binelui. Torturat de o perpetua neliniste, crispat, nefericitul invoca pacea" si lumina". Sfisierea morala ramine insa la modul exterior, teatral :

DRACUL:

Ti-am dat destul-ajunge !

    VOIEVODUL NENOROC :

Mi-ai dat si remuscari!

   

Priveste-le, priveste cum vin din departari in stoluri rosii, negre !

    Priveste-le, crismare,

Priveste-le, Satano . "

Latura esoterica, folclorica e mereu subliniata. Diavolul vorbeste in formule infricosatoare :

Sa cinte cucuveaua !

    In flacari sa-l ingroape !

    Pisicile sa tipe !

    Cocosilor cintati. " Cintati, cintati arhangheli; voi, dinilor, latrati !

   ".

La reprezentare, E. Lovinescu, critic ponderat, era entuziasmat de actul IV, de o rara frumusete si poetica si scenica, de o frumusete adevarat shakespeareana", fara seaman in literatura dramatica romana". in schimb, actul VI se dovedea de prisos, observatie care raportata la lumea basmului (cu alta logica decit aceea a realitatiI) e discutabila.

Substanta tragediilor eline e scoasa din vechi modele, procedeu frecvent de la precursorii lui Shakespeare pina la Giraudoux si Durrenmatt. Libertatile de viziune si transformarile variaza, de unde zeci de interpretari ale mitului prometeic. Erou al clasicei trilogii eschyliene, Prometeu (nume simbolic : PrevazatoruL) suporta pentru marea iubire de oameni, minda lui Zeus. Din alt unghi de vedere, Euripide il saluta ca geniu civilizator. O imensa capacitate de a transforma suferinta in principiu al dreptatii rezulta din drama Prometeu dezlantuit a lui Shelley. Poeme de Goethe si liyron exalta romantic un Prometeu lucid, opunind zeilor principiul ratiunii triumfatoare. La Eftimiu, Prometeu intruneste elemente din toate acestea, dragostea de oameni pina la modul sublim al sacrificiului fiind forta unificatoare. Eschyl e insa modelul fundamental, dar din trilogia lui n-a ramas decit a doua parte, evocind inlantuirea titanului pe muntele Caucaz. Nu se stie nimic despre revolta si eliberarea acestuia, fapt ce determina la Eftimiu aspiratia reconstituirii. Interpretarea se sprijina pe o viziune moderna, dramaturgul rectificind sau subliniind semnificatiile filozofice. Prometeu a rapit focul sacru, rezervat divinitatilor celeste, spre a-1 destina oamenilor, motiv ce provoaca reactia lui Zeus. Legat in lanturi de Hefaistos, sortit sa fie mincat de vulturii Caucazului, titanul scapa, eliberat de Herakles. Elementul dinamic la atit se reduce, accentul cazind pe comentariul filozofic, cu potentarea sublimului etic.

Gestul temerar al lui Prometeu reprezinta simbolic un moment decisiv al constiintei umane, ratiunea determinind revolta impotriva fortelor malefice, dar si elanul supremului altruism. Semizeu cu aura de legenda, eroul devine dramatic in masura in care raspunde conditiei umane, fiind deopotriva idealist si om al faptei. Cu alte cuvinte, conventia mitologica e parasita in avantajul perspectivei contemporane, intriga ras-punzind problematicii moderne. Prezenta perechii Than si Li, oameni obisnuiti intre zeitati cu nume sonore, confirma nu numai restructurarea cadrului antic, ci si optica realista. De-mitizarea cu finalitate filozofica nu merge, desigur, departe, ca in Electra lui O Neill, dar ca si oamenii din Noua-Anglie, Than si Li indeplinesc rolul corului antic. La Eftimiu, marile dezbateri tragice sint suplinite de o antrenanta poezie dramatica, elogiul eroicului luind dimensiuni grandioase.

Constructia piesei nu pastreaza simplitatea geometrica a formelor eline, ultimele doua acte complicindu-se cu elemente disonante. Cum lupta pentru libertate si progres are caracter istoric, tablourile se diferentiaza in pas cu timpul, lupta prometeica intimpinind alti opozanti. Printr-un artificiu, Promcteu devine Isus, lasul Hefaistos ia masca lui Satan iar Phoibos-Apolon pe aceea a Arhanghelului Mihail. Ideea unui Prometeu mintuitor, ca prefigurare a lui Crist, nu e noua, fiind utilizata intii de scriitorii eclesiastici Tertullian. si Au-gustin. Coliziunea dintre bine si rau, pe un plan general uman, constituie in viziunea lui Eftimiu esenta duala a vietii. in primul act, Prometeu aspira sa faca din oameni titani. sust.ragindu-i din noapte, din groaza si din moarte". Sprijinul zeilor esle exclus, caci lupta care-ncepe e dusa contra lor", in Prometeu vorbeste o ,,nebunie" divina, altceva decit absurdul pe care i-1 atribuie Kafka :

Vreau sa trezesc pamintul din somnu-i fara vise, Sa sparg intunecimea cavernelor inchise, Sa-mprastii pretutindeni simtirea, gindul meu, Sa Jac din fiare oameni, din om un semizeu !

   " invins de arhangelul Mihail, pravalit" pe pamint, He-faistos-Satan, preconizeaza in final impartirea lumii, unul asumindu-si lumina, altul umbra. in proiectie optimista spiritul prometeic triumfa, ultimul cuvint fiind al lui Prometeu :

O, cita fericire sa stiu ca jertfa mea

N-a fost desertaciune !

    Si-n veacul ce-o sa vie

Nu va parea visarea-mi o trista nebunie !

   " imbibata de substanta folclorica, piesa Haiducii demonstreaza interesul pentru spectaculosul popular, cristalizat in tipare. Se pune o problema de perspectiva. Epicul, specific baladelor istorice, trebuind convertit in dramatic, intervine imaginatia, care adauga eroilor trasaturi noi. Se intimpla asadar travestiri si lovituri de teatru in spirit popular, relatate cu aparat scenic. Sub masca logofatului Andronic Kalem-giu, trimis al domniei sa cerceteze starea judetului Rimnieul-Vilcea", recte activitatea ispravnicului Mehedinteanu, se ascunde un frumos haiduc. Adevaratul Kalemgiu soseste mai tirziu, cu hegemonicul" serios compromis, dupa ce fusese pradat de haiducii lui Sandu Alisandu. Piesa evolueaza mai mult sub semnul epicului stilizat, caracterele, asemenea unui roman de aventuri, fiind neconsistente. Capul haiducilor olteni si oamenii lui practica loviturile inteligente ; de pilda, fiica domnitorului, rapita de ei, e pusa sa ceara prin misive, tatalui, pungi cu galbeni pentru rascumparare. intre haiduci se afla un preot raspopit. O stareta de manastire, fosta sotie a ispravnicului, sprijina in secret pe haiduc, fiind sora acestuia. Prins si osindit ]a streang, o calugarita obtine permisiunea de a-i trece pe obraz un zabranic negru ca sa nu vada chipul gizi-lor". in realitate, sub zabranic se gaseste o curea lata captusita cu fier, care-1 protejeaza, salvindu-i viata

Momente din lupta impotriva oprimarii sociale in secolul al optsprezecelea se inlantuie in Pana Lesnea Rusalim intr-o intriga cu totul elastica. Faptele se constituie intr-un fel de schema, (un topos ar zice Paul HeysE) personajele, mari dregatori, tarani, arnauti, haiduci, poterasi, apartinind tipologiei folclorice. in fond, latura epica si plastica depaseste cu mult, ca pondere, preocuparea pentru amanuntul exact. Drama devine astfel un mod de a stiliza, in spiritul cartilor populare. Detaliu notabil, impotriva regimului fanariot actioneaza energic Pana Lesnea Rusalim, fost spatar de mai multe ori, apropiat de oprimati ca unul ce se trage din tarani. in timp ce divanul aduleaza pe noul domnitor, Mavromihale, intimpinat cu cintece de meterhanea" si lumini de somoioage", Pana Lesnea ii cere dreptate, nu dispret si truda si robire". Indignat de exactiunile din juru-i, spatarul se face haiduc la batrirnete", atragind in lupta mase de tarani, care merg cu sufletul acestei tari, cu viitorul". Tinere femei se haiducesc, fenomenul avind prestigiul legendei. Practic, contururile eroilor sint vagi, prea generale, idilismul raminind in nota cinte-celor de haiducie. Pe fond negativ, logofatul Miriste, personaj odios, reprezinta autocratia feudala. Solidaritatea oprimatilor de la Ortopoi, proprietatea acestuia, se ridica la o semnificatie tipica, rezistenta lor depasind forta urmaritorilor turci. Capturat, totusi, Pana Lesnea Rusalim e salvat de oamenii lui, in momentul in care Mavromihale, milostiv Bojeni hospodar i voievod zemli vlascoe", jubila. Moartea in libertate devine apoteoza, Pana Lesnea traind intr-o pura idealitate in viata tuturor". in intriga din Ringala, drama istorica, imaginatia detine un rol important, amintind tehnica evocarii sadoveniene. La baza, un nucleu de fapte reale sustinind pilonii constructiei, deasupra fictiunea desfasurindu-se liber. In liniile lui mari, conflictul de la sfirsitul domniei lui Alexandru cel Bun al Moldovei are analogii cu Vlaicu-Voda de Al. Davila. Precum Doamna Clara in Tara Romaneasca, Ringala, a doua sotie a lui Alexandru, intervine in mod perfid in problemele politice ale Moldovei. Sora a regelui Vladislav Iagelonul al Poloniei, Ringala profita de imprejurari pentru a infeuda Moldova intereselor polone. impotriva tendintelor de suzeranitate, exercitate de polonezi, se ridica spatarul Coman, nepotul lui Alexandru, partizan fervent al independentei Moldovei sub puterea centralizata a domnului ei. Dar Ringala si fratele acesteia, din ginta princiara a Lituaniei, trecuti la catolicism, incurajeaza totodata actiunea de difuziune a catolicismului in Moldova, presiunea politica impletindu-se, ca in Vlaicu-voda. cu sciziunea religioasa.

Termenii conflictului se delimiteaza de la primele scene, de o parte situindu-se Ringala, cu duhovnicul ei, abilul dominican Ioan Sartorius, episcop romano-catolic al Siretului, de cealalta spatarul Coman si Sorin, fiii fostului principe Iuga-voda, nepoti ai lui Alexandru. in centru sta Alexandru insusi, conciliant si diplomat. in viziunea bravului Coman, destinele Moldovei apar nesigure. Voievodul e batrin Astazi, miine, inchide ochii Ringala e tinara. Va pune domn pe Stefan, fiul ei, si va domni ea". Cadrul psihologic lipsit de zguduiri pare a dezice temerile spatarului, care prin petulanta si temperament e un Ionut Jder, mai viril insa. Reprezentantii minoritatilor primite a locui in Moldova saluta cu supunere pe voievod. Ringala utilizeaza un limbaj ce nu da nimic de banuit, subtilitatea ei inlaturind suspiciunile, cu exceptia lui Coman. Acolo unde Doamna Clara dadea curs trufiei, Ringala vine cu mierea insinuarii :



Diplomatia Ringalei reuseste, Coman acceptind sa lupte cu calarimea de partea lui Vladislav, in contra cavalerilor teutoni. Pentru a intercepta un mesaj al lui Coman catre domnitor, transmis prin Sorin, Ringala nu ezita sa puna in joc seductia fizica. Fara rezultat insa, motiv pentru care tinarul mesager e inchis in turnul penitentilor de la Radauti. Personalitatea lui Alexandru ramine tot timpul umbrita, principele Moldovei fiind un element mai mult simbolic, expresie a tolerantei, in care vede conditia intelegerii cu vecinii. Comparat cu complicatul Vlaicu, Alexandru e o fantoma, retragindu-se lin in legenda.



Construita in doua etape (primul act in 1922, restul in 1958), comedia Inspectorul broastelor reflecta, in prelungirea pieselor caragialiene, moravuri contemporane. Posibilitatii de parvenire prin politica i se adauga un mijloc la moda presa de care escrocul Jenica Iorganda-Zaphyr, prima vioara in gazetarie", uzeaza cu suplete. Demagog vulgar, beneficiind de sinecure, sub pretextul indeplinirii unor lucrari ce nu se executa niciodata", obtinind posturi destinate altora, deputat in perspectiva, Iorganda reprezinta un exemplar caracteristic epocii. Stanica Ratiu din Enigma Otiliei ii seamana perfect, ambii conturind tipul de puslama" si canalie". Climatul moral din Omul care a vazut moartea, comedie savuroasa, nu difera mult. Scrisa numai in trei zile, la cererea unor actori ambulanti, piesa a avut o cariera scenica exceptionala, in tara si peste hotare, fiind reprezentata de la Helsinki pina ia Roma. Sub invelisul jovial, de farsa, se contureaza moravuri politice si practici incredibile. in competitia pentru demnitatea de primar al orasului, podgoreanul Alexandru Filimon uzeaza de serviciile unui tinar pe care-1 salvase de la inec : omul care a vazut moartea". Adversarul politic, venerabilul domn Leon", intelege sa incuviinteze casatoria fiului sau cu fiica lui Filimon. numai in schimbul mandatului de primar , Ori renunti la primarie, ori nu-ti mai dau baiatul". insa sansele farmacistului, antipatic intii prin meserie", fiind reduse, Vagabondul (omul care a vazut moartea") gaseste solutia » Sa-1 facem prefect de judet, deputat, senator !

    Ce nu se poate in tara romaneasca ?"

VOLUME : Fara suflet, schite, Bibi. Lumina", 1910; Dar de nunta si alte schite, Buc, B.p.t. 1911; Spovedania unui clovn si alte nuvele, Buc, 1913; in temnitele Stambulului, Buc, Flacara", 1913; Doua cruci, roman din viata macedoneana, Buc, 1914 ; Povestile jocului, Buc, Minerva", 1915 ; Cei doi straini, nuvele, Buc, Ed. Branis-teanu", 1917; Povestiri din orient, Buc 1922; Tinerete fara batrinete si viata fara de moarte, Buc, Ancora", 1922; Tragedia unui comedian, Buc, 1924 ; Elfiona, roman, Buc. Ed. Eminescu", 1925 ; Arhanghelul cu aripi de ceara, Buc, Cartea romaneasca", 1935 ; Dragomirna, Buc, Nationala" Ciornei, 1930; Kimonoul instelat, Buc, Adevarul" 1932; Omul fara nume, Buc, Cultura romaneasca", 1940; Fum de fantome, Buc Casei scoalelor", 1940 ; Vorbe vorbe vorbe Buc, Ed. Flacara", 1941 ; Magia cuvintelor, Buc, Cultura romaneasca", 1942; Amintiri si polemici, Buc, Cultura romaneasca", 1942; Tn-sir-te, margarite, Buc, 1911 ; Ringala, Buc, Minerva" ; Cocosul negru, Buc, Minerva", 1913 ; Prometeu (scrisa la Paris in timpul razboiuluI), Buc, Socec", 1919; Dansul milioanelor, Buc, Socec", 1922; Inspectorul broastelor, Buc, 1922 ; Thebaida, Buc, 1924; Mesterul Manole, Buc, 1925 ; Glaiiira, Buc, Socec", 1928 ; Fantoma celei care va veni, repr. T. N. stag., 1928 ; Omul care a vazut moartea, repr. Compania Bulandra, 1928; Marele duhovnic, repr, T. N. 1929 1930; Daniela, repr. T. N. stagiunea 1931 1932 ; Theocrys, repr. T. N. stagiunea 1932 1933 ; Ploaia de aur, repr. T. N. stagiunea 1933 1934 ; Stele calatoare, repr. T. N. stagiunea 1936 1937 ; Atrizii, Buc, 1939 ; Ferestrele albastre, repr. 1938 ; Haiducii, Buc, repr. T. N, stagiunea 1947 1948 ; Doctor Faust-vrajitor, Buc, E.S.P.L.A., 1956; Parada, comedie, repr. T. N., stag. 1959 1960.

REFERINTE : E. Lovinescu, Cocosul negru, in Flacara, II, 1913, nr. 20 si 21 ; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini, Buc, E.P.L., 1941 ; Radu Popescu, studiu in Teatru, voi. I II, Buc, E.P.L. 1954



Zaharia Birsan

Influente de tot felul marcheaza lirica lui Zaharia Birsan. in Doua frunze obsedeaza ritmul din Foaia vesteda de Eminescu. De-ntii mai reia atmosfera din Melancolia lui losif. Sint clare ecouri din Goga (Batrin, MingiierE). Din romantismul german se recunoaste sentimentalismul senin al lui Eichen-dorff (Cintecul izvoruluI); de la Heine filonul ironic-elegiac. Pentru fondul patriotic a fost citata poezia Ca miini va bate ceasul (1915).

Actor de talent, Zaharia Birsan a scris si teatru. Marul (1908), drama cu actiune in Transilvania, nu are substanta. Degradat moral, fostul profesor Ghimpa se deosebeste total de fiul sau, Petru, militant pentru cauza nationala. Conflictul se rezolva printr-un incident in afara piesei, Ghimpa fiind impuscat din greseala de tinarul Lucian, aspirant la mina Magdalenei. Proiectata casatorie a acesteia, sora lui Petru, nu mai poate fi tradusa in fapt. Simbolic, dintr-un pom cad ultimele doua mere, unul sanatos, celalalt putred, dind o semnificatie etica faptelor : prabusirea confruntata cu jertfa. Alta drama, Juramintul (1912) reflecta, partial, atiutdinea unui intelectual din Transilvania in problema vitala a eliberarii.

Citeva simboluri unifica armatura dramei Se face ziua din 1914, cu fond tenebros. Ultima noapte a anului 1784 se scurge intr-o mare tensiune. Capeteniile rasculatilor Horia si Closca au fost vinduti iar Crisan, urmarit, se adaposteste in casa preotului Costan, dintr-un sat transilvanean din jos de Abrud." Fiul batrinului Costan, capitan", a cazut in lupte. Ilina, sotia acestuia, asteapta stiri despre Minai, copilul lor, caprar pe linga taica-sau". intunericul, glasuri de oameni necunoscuti, de-afara, vorbind despre Horia, amplifica nelinistea. Rasculatii nu se vad. in departare suna buciumul lui Mihai ; la icoana se stinge lumina, semn ca nu-i a buna". Crispat, energicul Crisan se framinta : in noi sa credem !

    numai asa are sa se faca o data ziua !

   "

Bate in usa un baron tinar, de optsprezece ani, cerind adapost. Trupa i-a fost distrusa si rasculatii il cauta cu hota-rire. Ucigas al lui Mihai, baronului i se lasa totusi viata, pas-trindu-se astfel legea sfinta a casei", ospitalitatea :

Ce-ai cautat sub acoperisul casei mele !

    In noaptea asta de jale, cind ochii nu mai au lacrimi, cind drumurile sint pline de morti, cind temnitele gem de cei insetati pentru dreptate () Esti in miinile mele si-as putea sa te sfisii!

    Nu vreau !

    Nu vreau sa-mi calc cuvintul. Te miri Asa sintem noi, napastuitii, batutii, dispretuitii, umilitii de iobagi."

Situatiile sint pregatite ingenios. in timpul confruntarii dintre Crisan si baron, taranii aduc pe brate corpul lui Mihai, raposat. Fantoma tatalui sau se desface ca un abur" si nu se mai vede.

Succes durabil obtinu poemul dramatic in versuri Trandafirii rosii (1915), materia fiind cea din Insir-te, margarite de Victor Eftimiu, insa fara armoniile de bronz ale modelului. Extras din floclor, subiectul pastreaza, in mod evident, structura epica. Monologuri ample evoca peripetii, episoade razboinice si erotice, schema poemului urmind opozitia clasica dintre bine si rau. Zefir e Fat-Frumos, domnita Liana Ileana Cosinzeana, trufasul Val-voievod aminteste de Harap-Alb.



Apar personificate, ca la Creanga, elemente ale naturii : Fata-de-Pamint, Promoroaca, Picla ; participa, de asemenea, Lacramioara si Crina. Atinsa de o forta malefica, domnita Liana se topeste, starea ei provocind o enorma tristete. Remediul ar fi descoperirea unui miraculos trandafir rosu, dar gradinarii si vracii, chemati de imparat (tatal LianeI) isi declara nepriceperea. Intervine Zefir, infuzind propriu-i singe, saptezeci si sapte de zile, unui trandafir, care dobindeste virtuti taumaturgice. Vindecarea e deplina. insa Liana se consacra, fara sa banuiasca nimic, lui Val-voievod, fanfaron, meschin, in timp ce Zefir, simbol romantic al sublimului etic, moare epuizat. Desi invingator prin forta morala, el e un erou cu aripi frintc, un solitar. Iubit de Lacramioara, nefericit insa, imaginea Iui are analogii cu deceptionistii romantici. in portretul pe care si-1 schiteaza, se face elogiul solitudinii »

E frumos sa cinti si singur sa te simti pe-acest pamint In puterea noptii singur sa te-asculte cerul sfint, Sa te-ntrebe, sa te-aline melodiile divine Cari aluneca pe raze albe-n noptile senine, E frumos si te simti mare nu te-ai da pe sapte regi Cind te vezi ca esti aproape, taina firii s-o dezlegi, Peste lumea noastra trista sa cobori o mingiiere Botezata-n poezia dintr-o noapte de veghere"

(Actul I)

Transilvanean (n. la Sin Petru linga Brasov la 31 dec, 1879) Zaharia Birsan absolvi conservatorul si frecventa, ca audient, Facultatea de litere din Bucuresti. Prin 1902 1903 juca intr-o trupa de diletanti din Sebesul sasesc. Cu o bursa oferita de Societatea pentru fond de teatru roman" din Transilvania, calatori la Budapesta, Viena si Berlin, informin-du-se in domeniul scenei. Dupa un stagiu pasager la Teatrul National din Bucuresti intreprinse turnee in Transilvania, intii cu altii, iar intre 1906 si 1912 cu un ansamblu propriu. Doua sute de spectacole sub regim habsburgic, cu peripetii evocate in Impresiimi de teatru, reprezinta un act de cultura. Dupa razboi, director al Teatrului National din Cluj (1919 1935) s-a distins, ca interpret, in roluri de prestigiu : Ilamlet, Mac-beth, Oedip, Ruy-Blas, Vlaicu-Voda.

Dupa debutul la Convorbiri literare (1897) a colaborat la Floare albastra, Samanatorul, Luceafarul, Flacara si altele.

VOLUME : Visuri de noroc, poezii, Buc, 1903; Ramuri, proza, Budapesta, 1906; Poezii, Buc, 1907 ; Nuvele, Buc, Bibi. Minerva", 1909; Impresiuni de teatru din Ardeal, Sibiu, 1909; Sirena, piesa in patru acte, si Juramintul, piesa, un act, Beius, 1912; Se face ziua, drama, Buc, 1914 ; Trandafirii rosii, poem dramatic in trei acte, 1915 ; Poemul unirii, sceneta, Sibiu, 1922; Poezii, Buc, Cartea romaneasca". 1925 ; Furtuna, Sibiu, f. a.

REFERINTE : Ilarie Chendi, Un poet liric, in Impresii, Buc, Cartea romaneasca", 1924; G. Calinescu, Istoria literaturii romane de la origini, Buc, F.P.L.A., 1941.



G. Diamandy

La Flacara, G. Diamandy, fost socialist, cu studii indelungate la Paris, era considerat scriitor de mare temperament" (1913, nr. 21). Teatrul sau nu are insa personalitate. O schita dramatica" in patru acte, Bestia (1909) aduce in primul plan pe Nineta Corman, dominata de o ireconciliabila ura impotriva barbatilor, in care ar triumfa bestia", instinctul speciei. Des-partindu-se de un mosier, strania eroina, cu afinitati in dramaturgia lui Ibsen, se supune unei operatii de sterilizare pentru a nu da progenitura. Cazul e mai degraba patologic decit dramatic. in alta drama, Dolorosa (1911) se ridica problema diferentei de atitudine in dragoste, de data aceasta disputa plasindu-se pe terenul artei. Un creator, Arnota, sacrifica totul pentru sublimul artei, in timp ce Tudose priveste totul cu egoismul iubirii.

Oarecare succes avu Chemarea codrului (1913), de structura hibrida, intre balada si drama. Autorul o subintituleaza poveste vitejeasca" si recomanda ca, ,,in afara de pasajele serioase prin intelesul lor", piesa sa fie reprezentata ca o comedie eroica". Dintre jupinese, stareti, plaiesi se detaseaza Anca din Soveja cu fratii ei Miron si Roman, fii ai raposatului boier Dumitrascu Fringe-git. in pribegie de spaima tatarilor, tinara s-a adapostit la curtea de la Radeana, indragostindu-se de lonita Radeanul, fiul stapinei. Pentru a salva viata lui lonita si a celorlalti, Anca s-a lasat pingarita de hanul Gherai, insa dupa trecerea tatarilor gestul fetei e dezavuat, ea si lonita fiind nevoiti sa se refugieze atrasi de chemarea codrului. Sinlem in plin poem cu tranzitii de la idila la epos eroic, intr-o continua jubilatie a naturii. Totul intr-un limbaj in care patosul da nota specifica. Din acest castel ma izgoneste prefacatoria (zice AncA). Izgonita eu !

    Eu care mi-am jertfit fecioria, cind voi doua tremurati de miselie Ramii cu bine, Pane Ramii cu ele Ramii cu ele Eu merg in codri. Ramas bun curtilor, curtilor minciunilor".

De factura total diferita e drama Tot inainte, cu actiune in Franta, la o fabrica de armament condusa de A. Hequet. Punctul de vedere al dramaturgului e socialist, urmarind dezvaluirea contradictiilor de clasa accentuate prin acumularea capitalului.

G. Diamandy (n. 27 febr. 1867) deveni, dupa renegarea socialismului, om politic liberal (deputat, ministru plenipotentiar, director general al teatreloR). Portretul schitat de E. Lo-vinescu : bonjurist intirziat", revolutionar de salon, pe un fond de ciocoism incorigibil", e cit se poate de exact. Muri pe un vapor plecat din Arhanghelsk, la 27 decembrie 1917.

VOLUME ; Tot inainte, drama in patru acte, Buc, 1910; Bestia, drama in patru acte Buc, Revista democratiei romane", 1910; Dolorosa, piesa, repr. T. N., stag. 1911 1912 ; Chemarea codrului, poveste vitejeasca in trei acte, Buc, Flacara", 1913; Una dintr-o mie, piesa repr. T. N. stag. 1919 1920; Impressions de Turquie, 1910.

REFERINTE : G. I. Diamandy, Autobiografie, in Almanahul societatii scriitorilor romani, 1912; E. Lovinescu, Istoria literaturii contemporane, 1900 1937, Buc, Socec", 1937.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.