Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Limba romana si procesul formarii ei despre Sinteze literare



Limba romana este limba nationala a poporului roman. Ea este o limba romanica, alaturi de portugheza, italiana, spaniola, franceza, catalana, sarda, retoromana, provensala.

S-a format o data cu poporul roman, dupa cel de-al doilea razboi daco-roman (105-106 D.C.) si pe parcursul colonizarii Daciei de catre romani. Cele doua populatii (romana si geto-dacica) au fost obligate sa coabiteze, sa se acomodeze in plan lingvistic si - drept urmare - s-a format un nou popor care trebuia sa-si aiba mijlocul de comunicare. Istoricii considera ca, in jurul anului 600, poporul roman si limba acestuia erau deja formate.

Limba romana s-a dezvoltat din latina populara vorbita pe teritoriul vechii Dacii. Caracterul ei esential latinesc este reflectat cu deosebire in fonetica si in structura gramaticala. Din graiul stramosilor nostri daco-geti (asa-numitul substrat al limbii romanE) s-au pastrat cea 120 de cuvinte definind elemente de baza ale existentei (abur, brad, copac, copil, jumatate, mos, parau, sambure, vatra, strugure etC). Si vocabularul - cel mai deschis" compartiment al limbii catre diversele influente -este in nucleul sau (fondul principal lexicaL), ca provenienta, latinesc.



Latinitatea, unitatea si continuitatea limbii romane



Formarea poporului roman, precum si formarea limbii romane constituie un proces unitar (disociat numai in analiza stiintifica).

Caracterul romanic al limbii romane este determinat de faptul ca structura, morfologia, sintaxa si elementele fundamentale ale lexicului, cele de circulatie intensa, sunt latine. Influentele aparute ulterior n-au putut modifica acest caracter initial si fundamental al limbii noastre.

Pentru toate categoriile esentiale ale vietii omenesti intrebuintam termeni latini. Este cazul denumirilor folosite pentru a exprima notiunile generale de om, barbat si femeie (homo, barbatus, familia; cf. mulier din care a rezultat, in romaneste, muierE), precum si al celor care privesc familia: parinte (parinteM), fiu (filiuS), sora (soroR), frate (frateR), cumnat (cognatuS), socru (soceR), ginere (genereM), nepot (neposteM). Multe dintre insusirile trupesti si sufletesti precum si varsta se exprima tot in termeni latini: bun (bonuS), frumos (formosuS), tanar (teneR), batran (veteranuS).



Daca luam in considerare acum indeletnicirile, vom constata, de pilda, in agricultura, ca operatiile mai insemnate precum si cerealele au denumirile de aceeasi origine: aara(ararE), a semana (seminarE), a treiera (tribularE), a secera (sicilarE), a culege (colligerE), a intoarce semanatura nerasarita sau rasarita rau (intorquerE). Apoi, grau (granuM), secara (secolE), mei (miliuM), orz (hordeuM), alac (alicA), acesta din urma fiind un termen pastrat numai in nordul Dunarii, perpetuarea sa dovedind continuitatea daco-romana. in acelasi sens, putem aminti spic (spicuM). paie (paleA), neghina (nigellinA), pamant (pavimentuM), ca si batran (veteranuS), camp (campuS), arie(area), falce(falx, falceM), moina (moisau molliuS). in sfarsit, cateva unelte: jug (juguM), furca (furca), secere (sicilis, sicilieM) si macedo-romanul arat (aratuM) in locul plugului nostru. Caracteristic e faptul ca, si in cele doua forme superioare de agricultura, in viticultura si gradinarit si, mai ales, contrar asteptarilor, in ceea ce o priveste pe ultima, care e considerata de obicei o specialitate a vecinilor slavi, marea majoritate a termenilor sunt tot latini. Astfel, pentru viticultura, notam: vieivineD), vita(viteD), poama(pomA), must(mustuM), vin(vinuM), vinat (vinaceuS), poasca, adica vin prost, acru (posca inseamna, in latineste, oteT), apoi coarda (cordD) si laurusca sau vita salbatica (labruscA). Dintre obiectele casnice intrebuintate, amintim calcatorul (calcatoriuM), cada {cadA). in fine, in legatura cu vinul, beat (bibituS), betiv (bibitivuS) si a imbata (imbibitarE). in ce priveste gradinaritul, si acesta cuprinde denumiri latine: ceapa CeapA), aiul sau usturoiul (aliuM), varza (virida, viridiD) sau curechiul(cauliculuS), ridichea (radiculA), napul(napuS),pepenele(pepa, peponeM), laptucaQactucA), linteadens, lenteM). Tot latin e cuvantul leguma (legumeN) care inseamna nu numai fruct in forma de pastaie, dar si tot ce insoteste mamaliga sau painea, adica branza, carnea, pestele etc. Evolutia semantica a acestui cuvant e semnificativa - aratand importanta pe care au avut-o intotdeauna legumele in alimentatia romanilor, de vreme ce s-a ales tocmai acest cuvant pentru a se denumi orice se adauga la masa mamaligii sau painii.

Multi arbori fructiferi poarta de asemenea denumiri latine. Mai intai insusi cuvantul generic pom (pomuM), apoi marul (melum sau maluM), parul (piruS), ciresul (ceresius, in loc de ceraseus, din cerasuS), prunul (prunuS), piersicul (persicuS), nucul (nucis, nuX), alunul (abellana, alunA), gutuiul (cutoneuS) si cornul (cornuS). Unele nume colective terminate in -et au aceeasi origine: Nucet (nucetuM), vechiul nume al Coziei, cornet (cornetuM), adica padure de corni (cf. numele Manastirii Cornet, pe Valea OltuluI), prunet (prunetuM), peret (piretuM), ulmet(ulmetuM). Este si cazul termenului genericpometsau pomat, care deriva din pometum. Iunie, luna in care se coc ciresele, a fost denumita, din acest motiv, si ciresar, dupa cum lunii septembrie i se zice in unele parti si vinicer, adica luna vinului.

Interesanta de urmarit, sub raportul termenilor de origine latina, este operatiunea transformarii graului in paine. Graul se macina (machinarE) la moara (molD) sau se piseaza (pinsarE) in piua (pilla, din pilula, diminutiv al cuvantului pillD), prefacandu-se in faina (farinA). Aceasta se cerne (cernerE) cu ciurul (cibrum, prin disimilare din cribuM), amestecandu-se cu apa(aquD), rezulta un aluat (allevatuM), se framanta (fermentarE), se scage (subigerE), adica se da forma de paine si se pune pe carpator (coopertoriuM) sau in test (testuM). Urmeaza apoi coacerea (coquerE) in cuptor (coctoriuM) pana cand painea (panis, paneM) e gata. Din faina de grau se mai pot face placinta (placentA) si varzare (viridiariD), iar din cea de mei, pasat (quassatuM).

Insistenta cu care am staruit asupra termenilor ce au legatura cu agricultura are menirea de a arata limpede caracterul sedentar, legat de pamant, pe care l-au avut stramosii nostri in cursul evului mediu. Daca am fi fost niste pastori nomazi", ratacind cu turmele prin toata Peninsula Balcanica si invatand tarziu agricultura de la slavi, asa cum vor sa ne prezinte adversarii - multi interesati - ai continuitatii in Dacia Traiana si unii istorici neinformati, o asemenea terminologie agricola, viticola, pomicola, nu s-ar putea explica. Ea este dimpotriva foarte naturala daca admitem ca daco-romanii si-au vazut inainte de agricultura sub toate formele.



Alaturi de aceasta indeletnicire insemnata care le asigura painea cea de toate zilele, s-au ocupat de pastorit si de cresterea vitelor. Si in acest domeniu avem un important volum de cuvinte latine. Notam astfel: oaie(oveM), miel(agnelluS), berbece (vervex, verveceM), arete (arieteM), capra (capra), ied (haeduS), bou (bos, boviS), vaca (vaccA), vitel (viteluS), taur (tauruS), cal (caballuS), iapa (equD), armasar (admissariuS), porc (porcuS), scroafa (scrofa). in legatura cu cresterea vitelor, consemnam termenii turma (turmA), pacurar (pecorariuS), pastor (pastoR), staul (stabuluM) si pasune (pastioneM). Din laptele (lac, lacteM) muls (mulgerE), fiert (ferverE) si strecurat (strecorarE), se pregateste, cu ajutorul chiagului (coaguluM), casul (caseuM). Unt (unctuM), corastra sau colastra (colastra, colastruM), fruct (fructuS) sunt, la randul lor, termeni de origine latina.

Si in apicultura termenii Fundamentali au aceeasi origine: albina (albinA), miere (mele, meT), ceara (cerA), fagure (favulus, favuS) si pastura (posturA). in domeniul militar, am pastrat cuvintele oaste, al carui etimon hostis a insemnat la inceput dusman, strain, adversar, apoi cetate, din civitas, spata (spatha), arc (arcus) si sageata (sagittA), fusti (fustiS), un fel de sulita (de aici fustasii din vechea armata romana) si maciuca (matteucD). in domeniul organizarii sociale si al vietii de stat, termenii de origine latina sunt mai putin numerosi. Avem, in primul rand, domn din dominus, apoi jude sau judec, care au in primele documente romanesti intelesul, cel dintai, de stapan al rumanilor, cel de-al doilea, de om liber si deriva ambele din judex, apoi ruman si vecin, intrebuintate amandoua pentru a desemna pe taranii neliberi. Ruman (care e totodata si numele etnic al poporului nostrU), deriva de la romanus, vecin din vecinus, vicinus, adica megias, vecin cu proprietatea. Cum a ajuns numele etnic sa capete acceptiunea intalnita in toate acele documente interne romanesti este o problema de cea mai mare insemnatate pentru istoria neamului nostru in evul mediu. in ce priveste religia, terminologia, foarte bogata, este de asemenea de origine latina.

Exemplele aduse pana acum, exemple care sunt tot asa de numeroase si in celelalte domenii, neamintite de noi, ale vietii omenesti, dovedesc, credem, cu prisosinta, adevarul afirmatiei de mai sus cu privire la bogatia si insemnatatea elementelor latine in limba romana. Ele formeaza baza acestei limbi si-i confera, impreuna cu morfologia si sintaxa, caracterul de limba romanica. Tot romanii au dat si numele poporului nostru. Ruman (forma roman este mai noua) deriva direct din numele fostilor stapanitori ai Daciei. El este numele general si cel mai vechi al poporului nostru. Strainii - slavii, germanii si, dupa ei, turcii - ne-au zis vlahi (vlasi, ulaghi, olahI); noi insine ne-am numit unii pe altii - avand in vedere unitatile e geografice - munteni, moldoveni, olteni, ardeleni, banateni etc. insa numele generic al poporului nostru, acela care cuprinde pe toti cei de o limba, a fost si ramane cel de roman sau ruman. Probabil ca tot de la romani avem spiritul politic, acel spirit care ne-a ingaduit sa pastram necontenit, de la intemeiere pana azi, fiinta statului nostru si care explica realizarea statului national unitar in rastimpul 1821-1918.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.