Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE





FORMULA CRITICII COMPLETE despre Sinteze literare





G. Ibraileanu



De la orientarea initiala de aspect subliniat sociologic, G. Ibraileanu evolueaza (fara sa renunte la criteriul sociaL), spre interpretarea literaturii din perspectiva unei critici complete". La baza gindirii sale estetice sta ideea unei literaturi angajate. Teoretician in directia unei arte cu baze realiste si sociale, favorabil literaturii de aspect analitic, Ibraileanu dezvolta in spirit personal teze ale Contemporanului, fiind unul dintre precursorii criticii stiintifice. Critic de directie, a detinut,. in problemele creatiei, rolul de spiritus rector" al Vietii romanesti, descoperind si indrumind talente, carei, altfel, s-ar" fi pierdut sau ar fi dat mai putin. Pentru Calistrat Hogas, criticul a fost dilectul meu amic" ; pentru Mihail Sadoveanu prietin unic". inregistrind trei etape, activitatea lui Ibraileanu reflecta mutatii in functie de evolutia ideilor lui sociale. Criticul e un produs spiritual al anilor 1883 1900, decisiva pentru intreaga lui opera fiind influenta Contemporanului si a Lumii noi, organ al social-democratiei romane, care-i modeleaza personalitatea in sensul raportarii frumosului la cauze si efecte. Prin ideologia socialista se explica interesul pentru relatiile literaturii cu societatea. Prin scientismul european de la sfir-situl secolului al XlX-lea, se accentuase increderea in posibilitatea interpretarii stiintifice, tezele lui H. Taine despre determinantele operei de arta (rasa, mediul si momentuL) avind un prestigiu extraordinar. Se adauga progresele psihologiei experimentale cu aplicatii la estetica (Wundt, Ribot, JameS), acestea f avorizind o noua optica. Ibraileanu e captivat de psihologie, de unde creditul deosebit acordat temperamentului, devenit subiect de teorii. in linii mari, critica in spirit marxist inceputa la 1889 (anul debutului la Scoala noua) dureaza pina pe la 1900, cind miscarea socialista era dizolvata. Practic insa, intre 1894, dupa disparitia Evenimentului literar, si 1906, absenta criticului din publicistica e aproape totala. Etapa poporanista concorda cu prima decada a Vietii romanesti; in mod declarat, de la articolul Poporanismul, din , Curentul nou (1906, nr. 3) pina la 1920, cind Viata romaneasca reapare in a doua serie. Ultima etapa, pina la sfirsitul survenit la 11 martie 1936, nu e nici cu prioritate estetica, nici impresionista, cum s-a spus. Revenirile la idealurile marxiste din tinerete se traduc intr-un umanism comprehensiv. Pe plan estetic se contureaza aspiratia spre critica completa".

Descendent din Teodor si Maria Ibraileanu (ca fata Mar-covicI), armeni asimilati, G. Ibraileanu se nascuse la Tirgul-Frumos la 23 mai 1871. Pentru N. Iorga (nascut cu putine zile mai tirziU), viitor adversar de idei, el era in 1905 : unul de pe la Braila, care iscaleste Ibraileanu" (Samanatorul, 1905, nr. 49). La cinci ani, orfan de mama, era la Roman, unde Ibrai-lenii se mutasera din 1872 linga rude spre a face fata dificultatilor. Teodor Ibraileanu schimba citeva indeletniciri, mic negustor, arendas de pamint, modest slujbas stingindu-se prematur in 1887. La saisprezece ani, adolescentul era singur, imprejurare ce accentueaza nelinistea moi tii si tendinta reflexiva.

Temporar, tatal fusese administrator de mosie. Din contactul timpuriu cu natura, viitorul critic retinea impresii durabile : Toate mi se pareau foarte departe in toate partile mi se parea ca se sfirseste lumea, dupa care incepe regiunea basmelor" (Amintiri din copilarie si adolescenta). intretinut dupa moartea tatalui de rude, obtinu la gimnaziul din Roman rezultate exceptionale. La liceul Codreanu" din Birlad se duse cu bani strinsi prin subscriptie", mai tirziu a suferit literalmente de foame", fiind multa vreme ca si vagabond" (Scrisoare catre Bratescu-Voinesti, iulie 1906). In lupta cu asprimile vietii, adolescentul devenea revoltat social, la inceput cam dezorientat : revolutionar inflacarat, dar fara sa stiu unde sa-mi pun revolutionarismul". impreuna cu liceenii Raicu Io-nescu (RioN), N. Savin, Dinu Moscu, Traian Cardas si altii, intemeia un mic cenaclu, Stella sau, dupa numele strazii unde aveau loc reuniunile : Orientul. Membrii restrinsei grupari discuta opere filozofice si literare, fiind pe rind conferentiari si critici. Circulau din mina in mina lucrarile lui Darwin, Spen-cer, Biichner, Max Nordau, Vasile Conta, volume de Lessing, Heine, Uhland, Byron, Ossian, Dostoevski, Turgheniev, Zola, criticile lui Taine si ale danezului Georg Brandes. Dintre scriitorii romani interesau cu precadere Eminescu, revoltatul social, Caragiale, si Delavrancea ; trecere deosebita avea Vlahuta, care fusese concomitent cu Paul Bujor elev al liceului bir-ladean.

Tinerii proletari intelectuali nutreau simpatie pentru ideile inaintate, intelegind ca socialismul implica familiarizarea cu doctrinele si conceptiile noi. Temerari, se orienteaza catre opere de rasunet : Cine nu cunostea Primele principii (SpenceR), Capitalul (K. MarX), Istoria literaturii engleze (H. TainE) era un om pierdut" Scoala era stigmatizata ca institutie burgheza, unde se predau obiecte in asa fel ca sa intoarca mintea tinerimii de la adevaratele probleme ale vietii si societatii". O poezie sentimental-romantica a unui membru al Orientului e criticata cu severitate, socialistii sustinind primatul realismului. Foarte zelos, Ibraileanu se instruieste, tine o conferinta despre influenta romanelor rele, iar in versuri protesteaza impotriva celor ce lasa poporul in mizerie. Entuziasmul ii da o aureola romantica. Niciodata, ca la Birlad, precizeaza el in Amintiri din copilarie si adolescenta (publicate postum, 1937), n-a dus o asa viata de idei"

Debutul literar se produse in vacanta cea mare dintre clasa a Vl-a si a Vll-a", cind liceanul orfan veni de la Birlad la rudele de la confluenta Siretului cu Moldova. La 1 iulie 1889, aparu la Roman o modesta publicatie bilunara, Scoala noua (1889 1890), redactata de Cezar Vraja (G. IbraileanU), Panait Musoiusi Eugen I. Vaian, in spiritul Contemporanului: socialista, ateista, materialista, realista in sfirsit revolutionara in toate directiile", cum o caracteriza, retrospectiv, Ibraileanu insusi. Sub masca unui misterios Cezar Vraja (elevii neavind voie sa publicE) ii apar traduceri din Lessing, Byron, Ossian, Turgheniev, articole critice si politice. De la primele pagini se evidentiaza latura polemica, potentata cu timpul. Cu exceptia lui G. Ibraileanu, a prietenului Raicu Ionescu-Rion si a tinerei Izabela Andrei (SadoveanU), nu se pot cita alte nume. Dupa un an, revista fuziona cu publicatia socialista Generatia noua din Bucuresti, dirijata de Panait Musoiu.

Cu imaginea unui mare poet al vremii in fata, Ibraileanu scrie in acesti ani citeva poezii in proza si in versuri", intelegind prin cele dintii poemele cultivate de romantici. In realitate, liceanul eminescianizeaza fara personalitate, pe teme erotice, integrindu-se curentului, fascinat de poetul pe care-1 cunostea asa de pe de rost, ca stiam unde anume, in ce versuri se gaseste cutare cuvint". Semnificative sint incercarile filozofico-literare. Acestea atrag atentia asupra unui gin-ditor precoce, in cautare de solutii, inclinat sa disocieze fapte de viata si sa le clasifice potrivit viziunii proprii. Din acest moment dateaza primele aforisme. Gen filozofico-literar concis, aforismul presupune pe linga spirit de observatie si experienta de viata capacitate de expresie, pentru ca ideea-sinteza sa se fixeze cit mai fidel. Preferinta pentru aforism trebuie pusa in legatura, de asemenea, cu avintul luat in ultimul deceniu al secolului de psihologie, devenita stiinta de prestigiu. in pasiunea pentru psihologie sta si sursa exagerarilor ulterioare, ducind in critica la impresionism, iar in proza literara la prea multa analiza. Ceea ce putea fi in gustul epocii, in sensul observarii cu lupa a faptelor mici, dilatate prin cugetare ca la fratii Goncourt, astazi apare obositor.

Referindu-se la aforismele debutului, criticul e mult mai concesiv decit cu versurile. Era in aceste cugetari patrundere si logica. Pentru virsta de optsprezece ani insemnau ceva Ceea ce era interesant in aceste cugetari tineresti, era indrazneala, lipsa de prejudecata, ruperea cu toate ideile capatate din educatie si mediu si, mai ales, dovada unui spirit inventiv, creator de idei" (AmintirI). Cunoscator al ideologiei marxiste, debutantul remarca dialectica relatiilor dintre baza si suprastructura : Disparind formele, nici stiintele bazate pe dinsele nu mai au ratiunea de a fi. Asa, de pilda : dreptul care este bazat pe alcatuirea sociala de azi, va dispare cind formele de azi vor fi sfarimate, si stiinta care va purta acest nume va fi cu totul altfel" (Scoala noua, 1 aug. 1889). Teza lui Gherea ca tendinta este insusi singele hranitor al artei", e reluata inlr-o formulare noua, analoaga : ,,Precum singele nutreste, da viata corpului, asa si ideile dau viata stilului" (Scoala noua, 15 aug. 1889). In raporturile indivizilor cu societatea, unii au o atitudine neutra, altii isi afirma opiniile in mod ferm, militind pentru ele. Scriitorul poate sa cunoasca viata in doua chipuri : ca privitor rece si ca partas". Aspect caracteristic, nota de critica sociala e mai pronuntata in cugetarile din tinerete. Nu aparuse scepticismul, arborat ulterior in Privind viata (1930).

Din 1890 student al Facultatii de litere, Ibraileanu revedea la Iasi pe Raicu Ionescu-Rion, partenerul de discutii de la Orientul", absolvent al liceului cu un an inainte. Cunoscu pe Dobrogeanu-Gherea si reintilni pe V. G. Mortun, socialistul generos" de la Roman, care-i imprumutase carti. Trecind in al doilea an al Facultatii, deveni concomitent bursier al Scolii normale superioare, coleg cu D. D. Patrascanu, Spiridon Popescu si altii. Prin bunavointa directorului, Petru Riscanu, profesor la Universitate, studentului de la sectia is-torico-filozofica i se rezerva pentru lecturi o incapere strimta de la mansarda, unde volume de Marx, Smith si Ricardo, alterneaza cu Schopenhauer si Tolstoi. Sub pseudonime (Cezar Vraja, Un sociabiL), studentul colabora in 1891 la Munca, foaia saptaminala a miscarii muncitoresti, transformata in 1894 in Lumea noua. *

Nu face parte efectiv din miscarea socialista, dar e un propagandist entuziast, sustinator al Cauzei, cum era numita concis cauza socialista. Conferinta Darwinismul social, tinuta la cercul de studii al partidului social-democrat (1 mai 1892) atrase atentia, Gherea publicind-o in revista Critica sociala, Marx, Engels, (Originea familiei, a proprietatii particulare si a statuluI) Plehanov erau citati, impreuna cu Darwin, in sprijinul tezei. Ideile lui Darwin nu sint insa aplicate mecanic la viata sociala, sociologia nefiind un capitol de zoologie". in lupta pentru existenta din regnul animal, preciza criticul, speciile rau dotate dispar, selectia naturala asigurind triumful celor puternice. Alta e situatia in societatea capitalista, in care mica burghezie in lupta cu marea burghezie, posesoarea mijloacelor de productie, e zdrobita, desi stapinitorii capitalurilor nu exceleaza printr-o dotare intelectuala superioara celorlalti. Nu e, asadar, vorba de selectie biologica in mod unilateral, ci de lupta de clasa. De contradictiile ineluctabile dintre paturile burgheze mijlocii si marea burghezie, va beneficia proletariatul, care va invinge fiindca burghezia este nu numai nefolositoare, dar chiar daunatoare productiei". Socialismul, teorie pentru care istoria omenirii este istoria luptelor intre clase" duce inexorabil la concluzia ca societatea va ajunge la o forma unde nu vor mai fi clase". Pesimismului in societate si literatura i se gasesc cauze sociale, acestea actionind asupra claselor ce-si vad declinul.

Semnificative ca orientare sint cele peste o suta de articole politico-sociale publicate in Munca si Lumea noua. Despre continutul lor vorbesc titluri precum : Despre ralul socialismului, Burghezism inconstient, Falsa democratie, Platonismul in politica, Regele si partidele, Votul universal, Exploatare nationala, Opt ore in mine, Satele din jurul lasului etc. Obiectivele vizate de G. Ibraileanu intra in categoria revendicarilor general-democratice, tinarul militant ce-rind, de exemplu, improprietarirea taranilor si vot universal (Di!

   . Sturdza si lucratorii, in Lumea noua, 15 febr. 1895). Comuniunea de interese a vechilor partide este denuntata cu vehementa : Istoria dezvoltarii burgheziei noastre este istoria unor vadite hotii, care se gasesc in aceeasi masura la liberali si la conservatori" (Perfidii universitare, in Lumea noua, 7 febr., 1895). Nu sint omise nici problemele literaturii, totusi ele ocupa in Lumea noua si in suplimentul acesteia, Lumea noua stiintifica si literara, un spatiu restrins. Pot fi amintite comentariile Iubita de Traian Demetrescu si Scrierile lui Rion, cu prilejul mortii acestuia. in 1893 Ibraileanu facuse cunostinta cu C. Stere, student mai virstnic, evadat din temnitele tariste, unde fusese detinut: ca instigator narodnic. I se alatura la Evenimentul literar (1893 1894), criticul, secretar de redactie, publicind sub pseudonime (Cezar Vraja, Un sociabil, VeraX). Desi nu-i modifica radical orientarea estetica, poporanismul propagat de Stere o influenteaza. intr-o nota la articolul Poporanismul, el isi fixa ulterior (Curentul nou, 1906) legaturile cu miscarea incepind cu Evenimentul literar.

Era in realitate etapa prepoporanista. Criticul nu abjura inca ideile socialiste, pastrind pliul, obisnuinta de a raporta literatura la fenomenul social. in unsprezece numere ale Evenimentului literar, din decembrie 1893 pina in mai 1894, Ibraileanu discuta, cu intreruperi, romanele Intim de Traian Demetrescu si Dan de A. Vlahuta, scopul fiind stabilirea unor tipologii sociale. Personajele sint privite in legatura cu clasa din care fac parte, in special sub aspectul psihologiei de grup. Viata sufleteasca nu este altceva decit efectul inriuririi fenomenelor externe asupra creierului, cu alte cuvinte raportul dintre miscarile interne si cele externe". Raportata la colectivitate, viata sufleteasca nu-i decit oglindirea realitatii in creier", iar aceasta realitate e intrupata mai ales in mediul social". Termenii discutiei sint, deci, realitatea sociala si reflexele ei sufletesti :

Dar mediul social, adica miscarile societatii, nu lucreaza uniform. Daca societatea ar fi un tot armonic, atunci influenta mediului ar fi aceeasi, dar azi societatea e impartita in clase cu interese contrare, antagonice, prin urmare in clase care au si care traiesc in conditii si imprejurari cu totul deosebite, asa dara si mediul social, influenta vietii sociale va fi deosebita. Caci influenta mediului social nu-i decit influenta fenomenelor sociale si este evident ca clasele avind interese contrare, fenomenele sociale vor influenta doua clase care au interese, moduri de trai contrarii" (Evenimentul literar. 1893, nr. 2).

Teoriile burghezo-umanitare", potrivit carora omenirea e un tot armonic", sint false, propagind in mod abstract iubirea de omenire in genere, cu alte cuvinte iubirea de o himera" (Evenim. Ut., 1893, nr. 14). Tonul argumentarii e gherist.



Psihologia artistului in societatea cu clase antagonice reflecta tendinte divergente. O parte a intelectualitatii isi vinde claselor stapinitoare munca si inteligenta", alta parte se raliaza claselor oprimate iar o a treia parte se considera independenta, desi practic, activeaza tot in slujba claselor stapinitoare". Nu o data, partea ce s-a apropiat de clasele apasate face asta numai cu numele", fiind in majoritate tot o sluga a burtaverzimii si burtaverdizata ea insasi" tEvenim. Ut., 1893, nr. 4). Micul roman Intim de Traian Demetrescu, scriitor socialist (criticat pentru aceeasi scriere de Raicu Ionescu-RioN) exemplifica teza, autorul rafinat", egoist", surd la dramele rurarilor, fiind expresia unei intregi paturi care are perfect aceeasi stare sufleteasca". Prozatorul se plinge pe dinsul, suferintele (!

   ) lui, nevazind in juru-i marea, sfisietoarea si serioasa suferinta". Eroul lui Traian Demetrescu e autorul insusi. Dan al lui Vlahuta, cinfirma din alta perspectiva fondul mic burghez al unui proletar intelectual pesimist, incapabil sa inteleaga viata si mecanismul societatii in care traieste". Nu pentru ca simburele nebuniei era in el", innebuneste" acesta. Observatia lui A. D. Xenopol din Arhiva e respinsa, Ibraileanu invocind drept cauza a dezechilibrului imprejurarile sociale in care s-a nascut si a trait". Nesatisfacut, ostil burgheziei ajunse, nu-1 vedem pe Dan revoltindu-se de marea nedreptate sociala, ci de neajunsurile vietii lui proprii", pentru ca el n-are un loc bun la praznicul stapinitorilor". Psihologia de clasa transpare in dublu sens, conchide criticul : pe de o parte in comportarea personajelor, pe de alta ca atitudine a creatorilor. Distinctie subtila.

Primit cu satisfactie de Gherea, studiul Psihologia de clasa indispune teribil pe Vlahuta (in timp ce Tradem se calma repedE). Anterior, Vlahuta se pronuntase teoretic, aproape in spiritul lui Gherea, pentru o arta cu finalitate etica-sociala. Interventia critica a lui Ibraileanu il enerva. Ofensat, prozatorul (care salutase aparitia Evenimentului literaR) se ridica la Viata atit contra socialistilor cit si a tendintei in arta, polemica trecind in primul plan al dezbaterilor de idei din epoca. Lui Cezar Vraja la Evenimentul literar i se alatura C. Sarca-leanu (C. SterE) si Raicu Ionescu-Rion, pseudonimul Verax fiind utilizat de toti. Un atac frontal, Ratacirile d-lui Vlahuta sau Jalnica povestire unde se vede cum un artist poate sa iasa din propria piele, e semnat S.-V. (Sarcaleanu-VrajA). Perspicace, Ibraileanu supune contradictiile adversarului unui examen stringent, tehnica polemica bazindu-se pe reducerea la absurd. Titluri frapante vizeaza delimitarea neta a pozitiilor : D-nul Vlahuta si arta socialista, Arta socialista si subsemnatul, Spiritism ori arta pentru arta" ?, Cine-i Dan ? toate intr-un limbaj marxist intransigent. Dupa disparitia Evenimentului literar (la 24 oct. 1894), Cezar Vraja publica in suplimentul literar al Lumii noi un bilant : Cine a invins? (nr. 19 21 no-iemb.). Nu putea fi vorba de infringerea frontului artei cu tendinta, scrie Ibraileanu, deoarece nu i se poate opune ceva inexistent, arta pentru arta.

Partizan al literaturii angajate, criticul de la Evenimentul literar argumenteaza in nota lui Gherea din Tezismul si tendentionismul in arta, Personalitatea si morala in arta si celelalte. Arta e o arma admirabila in lupta de clasa si ca atare, inriurirea ei este foarte insemnata", iata sensul articolului. Inriurirea artei. Si tot acolo :

Un artist este un om care, din pricina organizatiei sale nervoase, simte mai mult decit noi si are si puterea de a intrupa in forme alese si sugestive simtirea sa. Artistul, prin urmare, ne sugereaza simtirea sa. Este intrebarea : artistul poate sugera, poate captiva pe oricine ? Poate avea inriurire asupra oricui ? Desigur ca nu, caci pentru ca sa-ti sugereze simtirile sale, trebuie ca tu insuti sa iii sugestibil de aceste simtiri, adica sa ai o stare sufleteasca asemanatoare cu a artistului A avea aceeasi stare sufleteasca insemneaza a avea acelasi fel general de a simti, gindi si voi. Insa cine poate fi sugestibil de simtirile unui artist, cine, cu alte cuvinte, are o viata asemanatoare sufleteasca cu a lui ? Desigur aceia care au trait si s-au dezvoltat in si prin aceleasi imprejurari sociale ca si dinsul ().

Aria unei clase care piere e o arma contra sa insasi, caci ii grabeste descompunerea morala. Arta unei clase care se ridica, mareste forta si increderea acestei clase pe de o parte, iar pe de alta vira groaza in inima clasei care piere" (Evenim. lit., 1894, nr. 9).

Ideea unei arte deschise progresului uman e reluata, intr-o alta formulare, pe marginea romanului Bel-Ami de Mau-passant (versiunea romana a acestuia, din 1896, apartinind lui IbraileanU). Micile tragedii fara fapte", noteaza traducatorul in prefata, nu pot contracara dramele de interes general.

Frapeaza limbaj ui dialectic in care sint dezbatute in acesti ani relatiile dintre continut si expresie. A vedea in acestea entitati obiective ar fi o mare gresala, am cadea in metafizica", in arta, fondul concorda cu forma, observa foarte exact criticul, referindu-se la Originalitatea formei. Deosebirea intre forma si fond e mai mult o deosebire logica, menita a ne usura analiza in chestiunile de estetica". in mod curent, intre ceea ce numim forma si intre fond exista o legatura, un paralelism perfect", incit orice stare sufleteasca isi are si forma sa corespunzatoare". Neputind exista independent, nimeni n-a vazut nici forma nici fond separate" (Evenim. Ut., 1894, nr. 29). imprumutarea formei, discutata in alt articol, atrage dupa sine, inevitabil, imprumutarea sau cel putin mimarea fondului. Imitind forma, epigonii eminescieni au adoptat si masca pesimista. intregiri aduce, citiva ani mai tirziu, un articol-sinteza : Curentul eminescian :

Numai atunci putem vorbi fara primejdie de fond si forma, cind stim ca-s abstractii si nu entitati". Le izolam din ratiuni de metoda, pentru investigatii analitice, dar aceasta separare e o abstractie a mintii noastre" (Noua revista romana, 1901, nr. 36).

Trasatura de caracter definitorie, criticul reactioneaza prompt, demolind sau participind emotional. Absurditatea unui profesor al Universitatii iesene devine prilej de executie prin sarcasm : Eminescu judecat si condamnat de d-nul Aron Den-susianu in revista Critica literara". Entuziasmul e altadata contagios. Monumentul consacrat de Ibraileanu poetului popular, Geniu necunoscut, aminteste prin petulanta flamurile pa-truzeci-optiste : O literatura de o valoare si frumusete nemarginite, literatura unui urias". Epopee nescrisa in care se oglindesc atitea veacuri de suferinta, precum si dorul mereu, dorul de o viata mai buna si mai fericita", contrastind prin sinceritatea dureroasa" cu Maladivele sau Noptile verzi" ale barzilor moderni (Evenim. Ut., 1894, nr. 13). Literatura pentru popor, subiectul altui articol, trebuia sa reprezinte coordonatele momentului istoric-social. E datoria noastra fata cu poporul care ne hraneste si pe spinarea caruia ne cultivam" (Evenim. Ut., 1894, nr. 42). Termenul de datorie atesta contactele criticului cu poporanistul Stere.

Pentru sustinerea miscarii socialiste, stimulat poate de exemplul altor ieseni, studentul se instala in 1894, toamna, la Bucuresti, unde activa ca redactor neremunerat la Lumea noua. Ar fi stat acolo, cu intermitente, citeva luni, ultimul articol aparindu-i la 17 februarie anul urmator. La 23 aprilie 1895 din nou la Iasi, era declarat licentiat in stiintele istorico-filo-zofice (cu trei bile albe si doua rosii"), de o comisie in care intrau A. D. Xenopol, Aron Densusianu, elenistul I. Caragiani si alti doi membri, in parte ostili candidatului. il tulburase, in aceste zile, disparitia lui Raicu Ionescu-Rion, profesor la Tirgoviste, mort de ftizie. Adunindu-i articolele, Ibraileanu, devotat, i le publica indata intr-un volum de Scrieri literare, cu o prefata de Sofia Nadejde si citeva cuvinte de Cezar Vraja". Drama lui Rion sugera temeri in privinta propriei cariere. Clasificat al doilea la examenul de capacitate, colegului de la Birlad i se refuzase de catre Take Ionescu, ministrul instructiunii, numirea ca titular, sub acuzatia ca socialistii sint contra ordinii sociale !

   ". Probabil timorat, Ibraileanu nu mai colaboreaza la presa socialista. La editura craioveana Samitca, sprijinit de Traian Demetrescu, ii aparea in 1896 traducerea romanului Bel Arai de Maupassant. Pregatea pentru anul urmator pentru editura Saraga de la Iasi un volum de Note si impresii, selectate din paginile critice tiparite. Cum volumul n-a putut aparea atunci, proiectul fu definitiv abandonat.

Numit in 1896 profesor suplinitor la gimnaziul de baieti din Bacau, nu-si lua catedra in primire decit in 1899 primavara, coleg acolo cu D. D. Patrascanu. Intre timp, statuse la Iasi, apropiat de Elena Carp, studenta in stiinte naturale, care in 1901 avea sa-i devina sotie. Cu ea, cu fratele si surorile acesteia si altii, Ibraileanu petrecu vacante de vara neuitate la manastirile de sub muntii Neamtului. Grupul intreprindea excursii mai lungi (Ceahlau, Bicaz, cu plutele pe Bistrita, RiscA), trecind, cu permise speciale, si in Bucovina, pina la Iacobeni, Pojorita si Dorna. Filologul A. Philippide utiliza pe tinarul licentiat si altii la adunarea de fise pentru dictionarul Academiei. Citva timp functiona ca profesor la un institut de fete Varlam". in septembrie 1900 nu mai trebui sa mearga Ia Bacau, fiind numit profesor la Liceul Internat C. Ne-gruzzi" din Iasi, recent infiintat ca asezamint model". intre profesori se gaseau Calistrat Hogas, Jean-Boniface Hetrat, Ioan Paul si altii.

Dupa o lunga absenta din presa literara, semnatura lui C. Ibraileanu reaparea in 1901 in Noua revista romana a lui C. Radulescu-Motru, cele doua articole (Cu prilejul foiletoa-nelor d-lui Caragiale, Curentul eminesciaN) fiind semnificative pentru preocuparile din acest moment. Pe marginea foiletoa-nelor" lui Caragiale din Universul (1900) se emit reflectii privind relatiile temperament-idee, cugetare-societate, reluate pe un alt plan, sub titlul Literatura si societatea, in monografia Opera literara a d-lui Vlahuta dar si puncte de vedere ce prefigurau Sipiritul critic in cultura romaneasca. De mentionat, in acelasi timp, daca nu renegarea expresa, cel putin detasarea de ideologia socialista, criticul facind apel la Schopenhauer si pozitivisti sau citind pe distinsul cugetator rus Mihailovski", teoretician narodnic. Prin articolul Poporanismul din Curentul nou de la Galati, in 1906 (nr. 3) renegarea marxismului e limpede.





Spiritus rector" al Vietii romanesti"



Profesorul de la Liceul Internat (din 1902 titular, elogiat la examenul de capacitate de Titu Maiorescu, presedinte al comisiei de limba romana), numit si la Liceul militar, se claustra in timpul liber in camera de lucru pregatind laborios Spiritul critic in cultura romaneasca. Nu devenise inca nocturn, dominat de insomnii.

Relatiile cu H. Sanielevici (cunoscut de la Lumea noua), care-1 invitase sa colaboreze la Curentul nou devenisera incordate de la inceput, sfirsind polemic. De altminteri, impopular, Curentul nou sucomba dupa citeva numere, in martie 1906. Iritat de malitia lui Sanielevici, Ibraileanu milita printre amici pentru infiintarea unei reviste la Iasi. La 19 ianuarie 1906 ii scria lui Bratescu-Voinesti : Scoatem aici o revista mare, de peste 100 de pagini sub directia lui Stere si Bujor si cu colaborarea d-lor Gane, Vlahuta, dr. I. Cantacuzino s. a. Ne-am despartit de Curentul nou, din cauza unor deosebiri de principii, care s-au dat pe fata si la sfirsitul articolului meu despre Sadoveanu, daca l-ati cetit. Vor fi toti cu noi, si Jean Bart. Sanielevici, sper, se va contopi, cu revista cu tot, cu noi, supunindu-se programului nostru, care se rezumeaza in doua vorbe : nationalism (termen prin care Ibraileanu intelege aici : specificul nationaL) si democratism". Revista urma sa apara in 3 200 exemplare, tiraj enorm pentru epoca. Trebuia sa devina, cum ii comunica aceluiasi corespondent, ,,o hrana si o consolare pentru atitia oameni mici, care o incurajeaza" (iunie, 1906).

Ideologiceste, criticul considera acum, impreuna cu Stere, ca socialismul n-ar fi aplicabil la realitatile din Romania, din cauza numarului mic al proletariatului. Afiliat poporanismului, Ibraileanu nu mai invoca dictatura proletariatului". Recenzia la lucrarea lui Gherea, Din ideile fundamentale ale socialismului stiintific, e un nou prilej de delimitari. in chestiile literare, nu am decit pretentia de a fi elev al d-lui Gherea" (Viata rom., 1906, nr. 7). Pe plan politic, insusi Gherea era oscilant, Combatindu-1 pe Stere, il viza si pe Ibraileanu (Un mic raspuns la o mica recenziE). Ideologia poporanista nu ramine fara consecinte, dar printr-o fericita inconsecventa criticul se ridica deasupra teoriilor lui C. Stere. Fondul valoros al esteticii lui este expresia unor cautari febrile in sprijinul unei arte realiste.

Foarte activ, criticul publica regulat in Viata romaneasca studii, cronici, articole, polemici, sub semnatura sau anonim, la miscellanea". isi fixase atitudinea de la inceput, in Morala" in arta (1906), polemizind cu Marin Simionescu-Rimni-ceanu (de la LuceafaruL), cu E. Lovinescu (in acest timp la Viata literara) si O. Densusianu, de la Viata noua, trinitate care a dovedit inca o data ca arta nu trebuie sa se faca propagatoare de morala, ca artistul nu e dator sa predice binele, ca alta e estetica si alta e etica" Citind exemple din literatura universala, concluzia aminteste ca argumentare limbajul mai vechi de la Evenimentul literar: Scriitor fara tendinti nu se poate, caci scriitor absent fata cu opera sa nu se poate. Si, neputind fi absent, nu poate sa nu-si manifesteze aprecierea sa, atitudinea sa" (Viata rom., 1906, nr. 2). Dupa trei numere, alte idei vin sa completeze rationamentul. Creatorul e un om mai puternic decit noi, cu preferinti si cu sentimente mai adinci decit noi", pe care cititorii sint datori" sa-1 intrebe ce fel de om e", sa vada ce realitate" ii atrage si cum o apreciaza". Nu intereseaza zugravirea realitatii pentru realitate, conceptia unui scriitor placa-fotografica", ci realitatea ca semnificatie umana. Personalitatea, in inteles de categorie psihologica, adera sau respinge, astfel ca opera creata este expresia unei conceptii asupra vietii a-  o filozofie a starilor sufletesti, o philosophie d etats d ames" (Reproducerea" realitatii, in Viata rom., 1906, nr. 5).

Din noiembrie 1908, Ibraileanu era profesor suplinitor la catedra de istoria literaturii romane moderne si estetica de la Facultatea de litere, confirmat in. post insa la sfirsitul lui ianuarie, anul urmator, cind bolnav, se interna la sanatoriul doctorului Marinescu din Bucuresti. La revista fu adus, pentru a-1 inlocui in acest timp, H. Sanielevici, care incomod prin reactiile bizare, nu sta mult. Neposedind titlul de doctor, Ibraileanu, se vazu inlocuit in 1911 1912 de E. Lovinescu, doctor in litere de la Paris, sustinut de ministrul conservator al instructiunii C. C. Arion. Lezat, se grabi sa redacteze ca teza de doctorat volumul Opera literara a d-lui Vlahuta, scris in doua luni", tiparit in opt zile", obtinind, la 3 iunie 1912 titlul de doctor cu mentiunea magna cum laude". Epuizat, criticul vorbeste de orgia munci". Publicase in 1909 doua volume : Spiritul critic in cultura romaneasca si Scriitori si curente.

La concursul pentru ocuparea catedrei de la Universitate, declarata vacanta, candida (in iunie 1912) cu E. Lovinescu, care, neintrunind adeziunea senatului universitar, protesta, printr-un memoriu, declarind, printre altele, ca a prezentat ca lucrari 14 volume", de 7 ori mai mult decit candidatul ce voieste sa ajunga prin art. 81". in realitate numarul lucrarilor era mult mai mic, incluzand si brosuri. La concurs, A. Philippide, A. D. Xenopol si altii se pronuntara elogios pentru Ibraileanu. Relatiile cu E. Lovinescu, care (in Pasi pe nisip, 1906), contestase teza moralei in arta" a lui Ibraileanu, si replica acestuia, Probleme literare se conturasera mai de mult sub semnul adversitatii. Concursul cu rezultat negativ pentru E. Lovinescu (care, fireste, merita cu aceeasi indreptatire catedrA) accentua la acesta ostilitatea ireductibila, mentinuta in referirile critice pina la sfirsit.



Spiritul critic in cultura romaneasca

Sub aparente calme, Spiritul critic in cultura romaneasca (1909) e, funciar, opera de polemist, care pentru racordarea ideilor intr-un tot recurge la metoda dialectica. Exceptind pe A. D. Xenopol, autor al unui studiu despre Cultura nationala {Convorbiri literare, 1868), Ibraileanu e, in filozofia culturii, un precursor important. Obiectul cercetarii : dinamica feno-menitului cultural din Romania in perioada 1840 1880, corespunzatoare formarii statului roman modern. Intentiile lui Ibraileanu pot fi surprinse in embrion dintr-un comentariu anticipator, Foiletoanele d-lui Caragiale, trimis in 1902 Noii reviste romane a lui C. Radulescu-Motru. in 1905, cind publica in Curentul nou de la Galati Citeva consideratii asupra spiritului critic in cultura romaneasca, celelalte capitole ale lucrarii erau, in linii mari, elaborate. C. Radulescu-Motru daduse in 1904, din perspectiva organicista", evolutiva, in fond conservatoare, o sinteza cu subiect larg, Cultura romana si politicianismul, in acest timp, francizantul Pompiliu Eliade, tiparea si el un tom similar, L Histoire de l esprit public en Roumanie {1905), supraestimind rolul culturii franceze, iar un sociolog, D. Draghicescu emite observatii, destul de superficiale, Din psihologia poporului roman (1907). Desi anuntata ca iminenta in 1907, aparitia Spiritului critic in volum se produce doi ani mai tirziu. Printre preopinentii cu care Ibraileanu polemizeaza, este si C. Radulescu-Motru.

Interesul pentru sinteze sta in legatura cu progresele stiintei in general. Ca autor al Spiritului critic, in care latura sociologica a demonstratiei da tonul, raportarea lui IbYaileanu la Gherea, ca element stimulator, poate fi acceptata. Gherea studiase cauzele pesimismului in literatura si viata ; teoretizase despre idealurile sociale in raport cu arta, tentat sa se ridice de la particular la general, ca un om de stiinta. Degajarea trasaturilor definitorii devine metoda.

Modalitatea de expunere in Spiritul critic are in vedere, permanent, complexul de relatii intre cultura romana si diverse culturi europene. Se trece rapid peste secolele al XYI-lea pina la al XlX-lea pentru a studia in detalii personalitatea culturii romane in perioada 1840 1880. Nu e nici un popor care sa nu fi imprumutat de la altele", iata ideea directoare. Din chiar faptul ca cultura europeana e creata de mai multe popoare, rezulta ca fiecare datoreste mult celorlalte". Influentele sint prin urmare un factor comun. Practic, influentele culturii apusene s-au simtit in toate aspectele vietii romanesti". Ibraileanu insista asupra celor mai interesante" ; limba, literatura, organizarea politico-sociala, motivkid ca acestea exprima sintetic ceea ce s-ar putea numi moravuri, felul vietii sociale etc". Surprinde insa, ca premisa a lucrarii, afirmatia negativista ca pina la 1840 romanii n-au creat aproape nimic", imprumutind aproape totul. De aici, teza inacceptabila ca : Toata istoria culturii romanesti, de la sfirsitul veacului de mijloc pina azi, e istoria introducerii culturii straine in tarile romane ; si toata istoria culturii romanesti din veacul al XVI-lea pina azi, nu e decit istoria introducerii culturii apusene in tarile romane si a asimilarii ei de catre romani".

Anul-limita 1840, considerat decisiv in conturarea spiritului critic, sta sub semnul arbitrarului. Spiritul critic functiona cu mult inainte. Pe de alta parte, transplantarea integrala nici nu e de conceput. Cultura engleza in India, cultura franceza in Taliiti nu se substituie culturii autohtone. Ideea unei culturi romane de imprumut e contrazisa de fapte si ibraileanu insusi nu crede intr-un transfer pe teren gol. E un non sens ca rolul cronicarilor moldoveni, Grigore Ureche, Cos-tinestii, Neculce, sa fie subestimat, cind in secolele al XVII-lea si inceputul celui de-al XVIII-lea avem scriitori care scriu in romaneste, care dezgroapa trecutul descalecatului intai si al celui de al doilea, care aduc idei noua, care provoaca si genuri noua, fie macar spre a arata ca limba romana e capabila de ele (introducerea lui M. Costin la Viata lumiI)". Surprinde ignorarea invatatului muntean Constantin Cantacuzino, expedierea grabita a lui Cantemir, produs al spiritului multilateral european". Fapt unanim recunoscut, de asemenea, Scoala Ardeleana a reprezentat o epoca de renastere, punind in miscare energii de o mare luciditate spirituala. Animatorii principali ai acesteia au extras din alte culturi, nu fara spirit critic, ceea ce convenea din punct de vedere politic-cultural romanilor din Transilvania nelibera.

Cind ibraileanu se refera la o traditie culturala in Moldova, la inceputul secolului al XlX-lca, dar contesta existenta unei traditii in Muntenia, delimitarea e prea categorica. Relatiilor cu formele culturii polone din secolul al XVII-lea si ale celei ruse, cu ecouri in Moldova, le-au succedat contacte cu Apusul, determinate de ascensiunea burgheziei. Influenta apuseana si cresterea culturii nationale sint doua fenomene concomitente", zice ibraileanu. Ajungind aici, se contureaza teza fundamentala a operei.

Din pricina conditiilor istorice si sociale diferite, principatele romane n-au putut aduce o contributie egala la edificarea culturii. Pina pe la 1880, lupta revolutionara impotriva vechiului regim" contrasteaza in Muntenia cu inferioritatea culturii". Influentat de teoriile psihologice de la sfirsitul secolului, ibraileanu acorda credit excesiv temperamentului, in esenta factorului spiritual, care devine o categorie in sine. Rationamentul se abate spre speculatie. Dispunind de un accentuat simt practic, politic, muntenii sint mai receptivi, dovada, influenta franceza si organizarea revolutiei de la 1848 (Bal-cescu apare in MunteniA). Mai pasivi, moldovenii primesc influentele numai dupa un lent examen critic. Li se atribuie un coeficient ridicat de scepticism : Poate ca moldovenii sint mai sceptici" (Alecsandri e un sceptic rafinat"). Numai in mediul spiritual moldovenesc, rafinat prin succesiunea generatiilor, criticismul" a putut opune un veto util, constructiv, inovatiilor ce puteau sfirsi in cosmopolitism si ridicol. Muntenia reprezinta :

s-ar putea zice, vointa sl sentimentul, pe cind Moldova mai »cu sama inteligenta. Muntenia face o opera mai utilitara; ea isi »cheltuieste energia in lupta pentru schimbarea ordinii sociale, cauta sa transplanteze din Apus formele noua. Moldova face o opera mai de lux: ea cauta sa adapteze cultura apuseana la sufletul romanesc, cauta sa adapteze la noi formele cugetarii apusene. De aceea in Muntenia vom gasi o legiune de patruzecioptisti; in Moldova o legiune »de spirite critice si de literatori".

Chiar din aceasta perspectiva temperamentala, sentimentul e mai specific moldovenilor decit muntenilor, coexistind la unii cu reflexivitatea. Alecsandri, Eminescu, pina si ironis-tul Creanga, Sadoveanu, Iorga, ibraileanu insusi probeaza prioritatea sentimentului fata de Alexandrescu, Odobescu, Ca-ragiale si ceilalti. Numai din cauza conditiilor interne si externe nefavorabile (reflectate in documente pe care autorul Spiritului critic mi le-a cunoscuT), fondul revolutionar pare mai putin relevant la moldoveni.

Structura demonstratiei, aceasta ramine. Spiritul critic mai ineficient in Muntenia este raportat odata la cadrul social-politic, altadata la temperament, altadata la traditia culturala. Argumentele nu actioneaza convergent, intr-un sistem invulnerabil, ci in paralel. Sensibilitatea muntenilor pentru formele politice si culturale apusene devine o dovada a spiritului critic relaxat. Din acelasi motiv, curentul latinist, o eroare lingvistica, are la munteni rasunet mai larg decit curentul isto-rico-popular, legat de realitati. Exemplu simptomatic : Eliade Radulescu vorbeste de unificarea dialectelor", de limba bisericeasca", dar omite limba poeziei populare". incereind sa se afirme, burghezia munteana se inarmeaza impotriva feudalismului cu ideile gindirii noi din Apus. Pentru ibraileanu, liberalismul" este ideologia revolutiei franceze, transplantata". Se reduce asadar la zero personalitatea factorului ce asimileaza influenta. Altfel stau lucrurile in Moldova. Clasa boiereasca fiind acolo mai puternica, se opune cu perseverenta progresului social, transformarilor revolutionare. Intervine insa o sciziune, generata de interes de clasa diferentiate, in prima jumatate a secolului trecut, mica boierime de aici (boierinasii, cum le zice IbraileanU) adopta anumite forme ale culturii apusene, combatind in acelasi timp importul de forme neaderente. Daca Muntenia face o opera de un interes mai urgent", contribuind la asimilarea formelor politice, Moldova a prezidat" patru decenii, de la 1840 pina la 1880, la asimilarea culturii". Valorificarea spiritului popular, (un subsol neexploatat") e un merit al Moldovei, pe care Ibraileanu il subliniaza copios in sprijinul tezei. Era normal, conchide el, ca fertilul curent de la Dacia literara sa se nasca in Moldova", unde traditia culturala rezista curentului falsificator latinist" si frantuzismului".

Examenul relatiilor sociale nu o data e facut cu perspicacitate. Potrivit evolutiei istorice, era necesar ca principatele sa opuna formelor turco-fanariote influente apusene, organi-zindu-se europeneste, imbogatindu-si limba cu termeni noi, in legatura cu ideile noi. in virtutea intereselor sale", mica boierime ia o atitudine democratica si devine, ca orice clasa revolutionara, reprezentanta tuturor claselor dezmostenite". Caci, intotdeauna o clasa apasata, cind isi revendica drepturile, se face, pina ce capata aceste drepturi, aparatoarea tuturor celorlalte grupuri nemultumite" (VI. Evolutia spiritului critiC). Limbajul e marxist. Se corecteaza, de data aceasta, si opinia despre transplantarea" de catre boiernasi a ideologiei liberale. Cauze adinci, sociale, explica atitudinea lor politica, si nu contactul cu Apusul", care putea doar sa-i intareasca in atitudinea lor de nemultumiti". Amintitul contact putea, cel mult, sa-i stimuleze prin relevarea contrastului" intre doua realitati sociale si prin cunoasterea teoriilor". in Muntenia, boiernasilor li se alatura paturile mijlocii, motiv pentru care revolutia munteana este mai serioasa". Dar dupa 1866, cind dorintele cele mai mari (ale patruzecioptistiloR) se indeplinisera si fericirea nu venise nici atit de mare cit se sperase, nici egala pentru toti", mica boierime a ramas deceptionata. Progresiv, legile economice lucrind", in competitie intra o nouA» clasa, burghezia.



Prin urmare, spiritul critic, fenomen in miscare, comporta doua etape : una, legata de curentul de la Dacia literara, alta de activitatea in conditii schimbate a Junimii. Literatura acestor decenii este un semnificativ document, concre-tizind avataruri in constiinta ca reflex al mutatiilor in cadrul social. La Costache Negruzzi, personalitate de prim-plan a curentului istorico-popular, spiritul critic implica inainte chiar de constituirea Junimii tente junimiste. Fara sa fie un ruginit", el are fata de formele noi, apusene, o atitudine de cenzor discret. De amintit si pozitia contemplativa din martie 1848, creatorul lui Alexandru Lapusneanul fiind, prin dualitatea reactiilor, primul junimist". Pentru Kogalniceanu, criticul are stima intelectuala si civica. Lapidarul portret schitat la sfirsitul cartii e al unui Kogalniceanu monumental : organizator al Romaniei moderne", stalucit" promotor al scolii critice moldovenesti. Pe scurt : Un om rezumativ". Admiratia e rezervata lui A. Russo (intr-un anumit sens descoperire a lui IbraileanU). E de presupus ca, traind la 1840, Ibraileanu insusi ar fi aspirat sa detina rolul lui Russo, ginditor alert, foarte fin dialectician, polemist ascutit. in ipostaza de teoretician in problemele limbii, Russo e preferat lui Maiorescu, Initiator" al curentului de la 1840 a fost Kogalniceanu ; teoretician" A. Russo. Nici o figura din epoca nu beneficiaza, in volumul lui Ibraileanu, de acest ton simpatetic. Cind Alecsandri da sfaturi stricatorilor de limba", autorul efectiv al ideilor se numeste altfel : A. Russo. Boierinas liberal, partizan al teoriei fenomenaliste" a limbii, autorul Cugetarilor raspunde cel mai elocvent teoriei despre geneza criticismului" moldovenesc.

Nu de putine ori, efortul de a generaliza incorporind in cadrele spiritului critic personalitati complexe, intimpina dificultati, in conceptia politica si culturala, G. Asachi apare cind novator exagerat", cind om vechi". La o atitudine mijlocie, rar ajunge, Asachi fiind un amestec de influente contradictorii". Si Alecsandri, care reflecta multiform epoca urmatoare, e plin de contradictii, un junimist patruzeci-optist", la care s-au luptat totdeauna doua tendinte : tendinta de innoire, de reformare, si tedinta de conservare, care au ramas alaturea, antagonice". Dar a pune pe plan de egalitate laturile pozitive (participarea la revolutia de la 1848, lupta pentru Unire, atitudinea patriotica in razboiul de independenta, interesul pentru popor, contributia la faurirea limbii literarE) cu elementele umbrite, este o eroare. Formula simplificatoare, junimist patruzecioptist", deruteaza. Profilul e corectat, intr-o caracterizare nuantata din insemnari literare (1919, nr. 12), revizuirea facind dreptate.

Pentru a da pondere teoriei proprii, Ibraileanu inscrie printre corifeii" curentului critic pe Maiorescu, care nu e din Moldova. La Convorbiri literare in etapa ieseana, se continua mai linistit", in conditii diferite, opera criticilor si revistelor din trecut, in unele privinte mai cu succes, in unele mai cu ingustime, mai fara comprehensiune" (V. Evolutia spiritului critiC). Junimismul e mai mult o stare sufleteasca vaga, un sentiment, decit o teorie bine definita". Caracterizare insuficienta, daca precizam ca, in termeni identici, se refera criticul la poporanism. Abandonarea de catre Convorbiri literare a unor idei foarte importante" din cadrul vechii critice moldovenesti ii stirneste regretul. Se imagineaza un corectiv. Situat pe pozitie poporanista, criticul intelege sa refaca, la Viata romaneasca, legatura intrerupta cu poporanismul" de alt tip, al lui Russo, izvorit din marea lui iubire pentru poporul de la tara, pentru taranime".

Eminescu, reprezentant al curentului critic moldovenesc, exprima in privinta limbii si literaturii, o nuanta mai pronuntata de eclectism" iar in problemele societatii critica sociala extrema". Numai in aparenta junimist, poetul face procesul societatii capitaliste, invocind revolutia. Treptat, idealul politico-social se deplaseaza in trecut, istoria oferind tabloul vechilor clase sociale pozitive", acum ruinate, si drama nascindului proletariat intelectual". Nostalgia unui o mie patru sute fabulos, exagerat pozitiv, e o forma a exasperarii in relatiile cu prezentul. Concomitent, Caragiale practica aceeasi critica sociala extrema, dar cu alte trasaturi, raminind necontenit in actualitate. Cu alta orientare, socialistii de la Contemporanul privesc in viitor, facind si ei critica sociala extrema. Nota comuna la toti e negarea societatii contemporane.

Demonstratia lui Ibraileanu se dezvolta pe o idee fundamentala : prin capacitatea de discernamant" critic, moldovenii au lucrat pentru adevaratul progres", facind selectie in procesul asimilarii culturii. Au gresit imitatorii fara rezerve ai culturii apusene, ca si acei refractari la inovatie. Echilibrul critic moldovenesc e o medie. Daca la scriitorii munteni exista manifestari critice, faptul se datoreste adeziunii tacite la spiritul critic moldovenesc, care a luptat impotriva curentelor extrem novatoare din toate partile locuite de romani". inclinat spre concluzii subiective, criticul exagereaza, evident, semnificatia ralierii". Daca figuri proeminente, de marimea lui Balcescu, Alexandrescu, Ghica, au opus rezistenta exagerarilor, aceasta s-ar datora colaborarii la revistele critice moldovenesti. Dovada ca orice spirit critic de aiurea a trebuit sa se alipeasca la marele curent critic moldovenesc" (XI. Spiritul critic in MunteniA). Alexandrescu si Ghica n-au fost ,,de fapt critici", actiunea lor impotriva novatorilor, prin intermediul literaturii (ca la AlecsandrI) exercitindu-se indirect". Se neaga astfel, in mod curios, eficienta critica a literaturii, supraestimata in cazul lui Alecsandri si subliniata de atitea ori. Nici Eliade Radulescu nu e acceptat in rindul spiritelor critice", chiar pentru activitatea rezonabila in domeniul limbii pina la al sau Paralelism din 1840, cind devine unul din propagandistii primejdiosi ai reformarii limbii". Desi Balcescu e mintea cea mai clarvazatoare, meritele lui, sub aspect critic, sint estompate pentru a face sa rezulte mai viu rolul lui Kogalniceanu.

Nimic despre N. Filimon, A. Macedonski si altii, mai putin notorii. Singurul scriitor care reprezinta cu adevarat" spiritul critic in Muntenia, e Odobescu, sinteza de criticism si patruzecioptism pur". Antilatinist, sustinator al curentului istorico-popular, Odobescu a fost colaborator al Romaniei literare si zelator al lui Russo, ale carui Cugetari (postumE) le publica. Din colaborarea la Romania literara de la Iasi, sporadica, si la Romanul lui C. A. Rosetti, cu articole, Ibraileanu deduce posibilitatea sintezei criticismului moldovenesc cu patruzecioptismul muntenesc". Ca efect al ralierii" la spiritul critic moldovenesc, solutie foarte elastica oricine raspunde echilibrului promovat de moldoveni, convine, ca fizionomie, acestui spirit modelator. E un spirit echilibrat, urmind le juste milieu".

Pina la 1866, prin Kogalniceanu, spiritul novator si spiritul critic merg impreuna, intr-o fericita sinteza", constata Ibraileanu in incheierea studiului. Ulterior, se produce separarea tendintelor, incit liberalismul practicat de munteni, in manifestarile lui extreme, ramine sa reprezinte spiritul novator", in timp ce junimismul, imbratisat de moldoveni, ramine sa reprezinte spiritul critic, negativ". Scindarea tendintelor, ruptura", a fost pentru istoria contemporana a Romaniei o nenorocire". Caci, lipsind discernamintul, Junimea vrea sa stam pe loc, daca nu sa ne intoarcem putin indarat" ; Emineseu sfirseste in paseism; socialistii propun sa sarim cine stie unde, in necunoscut". Imaginea lui Kogalniceanu e din nou evocata ca un model de echilibru :

Daca spiritul novator ar fi mers alaturea cu spiritul critic, ca in vremea, ca in persoana lui Kogalniceanu, spiritul novator imbar-batind spiritul critic, timid prin firea sa, spiritul critic moderind spiritul novator, temerar prin firea sa, sintem siguri, zic, ca tara noastra ar avea astazi un alt aspect".

Concluzie de retinut : reintoarcerea la atitudinea lui A. Russo si M. Kogalniceanu", cu adaptarea acestei atitudini la realitatile de dupa 1900, ar solutiona criza. Indepartat de socialism, ccmbatind fondul conservator al samanatorismului, Ibraileanu proclama o pozitie moderata, de aspect liberal burghez. Viata romaneasca, in conceptia sa, se vrea continuatoarea unui echilibru pe care alte publicatii urmeaza sa-1 recunoasca, in virtutea ralierii", Bratescu-Voinesti, Ion Agirbi-ceanu, Gala Galaction si ceilalti, din alte provincii, colaboratori ai revistei, sint priviti cu simpatie. impotriva modernismului duce, in schimb, o veritabila campanie, cu toate ca Arghezi,. Minulescu si altii publica la Iasi.



Criticat de N. Iorga, contestat de altii, Ibraileanu marcheaza, ca autor al Spiritului critic, un punct de plecare care a favorizat noi sinteze. Cum s-a remarcat, Istoria civilizatiei romane moderne de E. Lovinescu (1924 1925), conceputa ca replica, reia de fapt viziunea dialectica a criticului iesean. Un volum are in vedere fondul novator (Fortele revolutionarE), altul contrariul (Fortele reactionarE) pentru ca in cel de al treilea sa se schiteze, fara o perspectiva stiintifica, Legile »chnlizatiei romane moderne. Fara sa retracteze ceva, Ibraileanu revine, de citeva ori, in articole, punctind si nuantind vechile opinii. Spiritul critic devine, in continuare, o coordonata o originalitatii, de aceea referindu-se la Caracterul specific national in literatura. (Viata rom., 1922, nr. 11), specificitatea e conditionata de legatura cu realitatile noastre". Alecsandri, chiar cind localizeaza o comedie ori o farsa franceza, pune in ea atit de mult din realitatile noastre, o atitudine atit de nationala si o limba atit de romaneasca si caracteristica personajelor, incit comediile lui localizate sint »documente indispensabile". Factorii specific nationali" apar mai palid la unii scriitori munteni, ca urmare a influentei excesive" exercitate de literaturile straine. inca odata moldovenii sint citati pozitiv : Creanga si Sadoveanu reprezinta, in literatura, maximum de romanism". in general, istoria politica si sociala, istoria limbii si a literaturii sint cultivate -mai mult de moldoveni". in Muntenia, mai atrasa de politica, se dezvolta genul oratoric si lirica patriotica.

Cum caracterele literaturii din Moldova se gasesc si la cea din Transilvania, concluzia e ca in aceste provincii, diferite ca evolutie istorica, sint mai multi scriitori specifici decit in Muntenia, unde proza mai veche e reprezentata prin romanele nule ale lui Bolintineanu", prin romanul lui Nicolae Filimon, important ca document, dar secundar ca arta", prin scrierile lui Odobescu, importante ca arta", insa lipsite de semnificatie ca documente omenesti".

G. Ibraileanu evolueaza contradictoriu. Eseul sau Spiritul critic in cultura romaneasca, lipsit de liantul care sa-i dea perfecta soliditate, e ilustrativ. Tenta materialist-istorica si oscilatiile ideologice se succed pe aceeasi pagina. Interesul nu sta in taria esafodajului, nici in geometria argumentelor.



Fixat in convingerile sale, constructorul de teorii se lasa antrenat fara fanatism spre silogisme false. Dincolo de limitele de ansamblu, lucrarea impresioneaza insa si incita la meditatie printr-o exceptionala finete intelectuala. Spirit intrebator, inotind in probleme", autorul e un personaj captivant, o constiinta-oglinda la care monologul se transforma, la tot pasul, in dialog cu sine si cu altii. Limbajul de aspect vorbit, familiar, ne introduce in intimitatea acestei constiinte-ardente, pusa in miscare de o pasiune pentru idei enorma. Nu e pagina din care sa nu retinem cel putin o observatie scaparatoare. Chiar daca poarta pe ele urme de zgura si cenusa, zeci de observatii fragmentare, despre scriitorii comentati; (Alecsandri, Eminescu, CaragialE) sint niste eseuri in embrion. Ca morfologie Spiritul critic are analogii cu amplele cercetari ale lui Paul Hazard privind La Crise de la conscience euro-peenne (1680 1715).



Principii critice

Teoretician cu intuitii sclipitoare, Ibraileanu nu are un> sistem estetic propriu. Dispune insa de o conceptie care in evolutia ei reflecta sinteza in devenire din critica romaneasca intre social si estetic. A vedea in Ibraileanu, unilateral, un critic sociolog in dependenta stricta a lui Gherea, e contrar realitatii. La Gherea, constata el, la moartea acestuia : sint putine pagini de critica estetica, si nu cele mai interesante-din opera lui". Sublinierea ca analiza estetica este pe ultimul plan", e semnificativa. Criticul nu e antiestetic, ci anti-estetizant, ceea ce modifica raporturile. Prin urmare, el se detaseaza de Maiorescu, care desconsidera influenta mediului sociaL asupra scriitorului, dar si de Gherea, care reduce totul la rolul ambiantei sociale. Raportul dintre opera si mediu, Gherea 1-a conceput prea mult ca un raport de cauzalitate, centinutul operei ca un efect al mediului". Ibraileanu tine sa introduca un corectiv, factorul individual, temperamentul, cu predispozitiile innascute, predispozitiile la pesimism sau optimism, la reactionarism sau revolutionarism, la egoism sau la altruism generos" (Note si impresii, p. 149).

Conditia estetica a artei i se pare de la sine inteleasa. Lucru omis. nu o data, de adversari



A face critica literara, este a face anatomia, fiziologia si etiologia unei opere de arta, sau, ceea ce este acelasi lucru, a spiritului unui scriitor. Acesti termeni, imprumutati de la stiintele naturale, nu vor sa fie decit niste metafore clarificatoare si nimic mai mult. Cind diseci opera de arta, sau spiritul scriitorului cind faci anatomia operei sau a spiritului scriitorului, pentru a-i descoperi insusirile ; cind descoperi legatura dintre acele insusiri si conditionarea lor reciproca cind faci fiziologia operei sau a spiritului scriitorului ; cind descoperi legatura cauzala dintre opera sau spiritul scriitorului si conditiile cosmice, morale, intelectuale, sociale, in care s-a produs acea opera sau s-a format acel spirit cind faci etiologia operei de arta atunci faci critica stiintifica, cit poate fi A«stiintificaA» critica literara, adica intrucit i se pot aplica ei metodele stiintelor exacte ale naturii (Spiritul critic, ed. II, p. 62).

Din necesitatea de a aborda o creatie estetica din perspective multiple, interferente, deriva la Ibraileanu conceptia moderna de critica completa". Nu o metoda unica, universal valabila, ci elasticitate si adecvare a instrumentelor de cercetare la obiect, pluriperspectivism si cumul de metode, iata dezideratul formulat in dialogul polemic cu Paul Zarifopol :

Neclintiti pe terenul nostru, ca fenomen al vietii, legat si conditionat de intreaga viata, opera de arta, chiar daca ar putea fi inteleasa sub aspectul ei tehnic fara ajutorul nici unei alte discipline decit estetica pura, nu poate fi inteleasa complet, fara psihologie, sociologie, istorie, biologie etc. vom reclama drepturile criticii complete (). Critica literara, asa cum s-a constituit de o suta de ani incoace a- este un tot. Critica estetica, critica psihologica, critica stiintifica etc. sint partile acestui tot. Critica literara, cind priveste opera din toata punctele de vedere^ este completa" (Greutatile criticii estetice. Viata rom., 1928, nr. 1). in practica, psihologia si sociologia, si mai multe altele (de altfel si esteticA) sint numai instrumente de analiza, sint mijloace si nu scop". Altminteri, ,,n-ar mai fi vorba de critica literara, ci de psihologie si sociologie, pe baza literaturii" Tot in privinta metodei, ambitia" maxima a criticului si istoricului literar, trebuie sa fie, pe cit este cu putinta, sporirea de obiectivitate a omului de stiinta". Sa stabileasca deci raporturi de la cauza la efect, sa analizeze dupa criterii specifice pentru a trece la sinteze si generalizari. Criticul sa se transforme in cit mai multi oameni spre a-i intelege din punctul lor de vedere, spre a analiza frumosul din punctul de vedere al conceptiei lor, al frumosului lor" (Caracterul specific national in literatura romana, Viata rom., 1922, nr. 11).

In fata literaturii criticul are nostalgia explicatiei absolute, dar constient^de caracterul polimorf, de sensurile ascunse ale operelor mari, nu-si ascunde indoiala. Ca si Sainte-Beuve (cu care are o comuna pasiune pentru caracterizarea-portreT), preconizind respectul obiectivitatii, critica stiintifica, Ibraileanu ajunge la constatarea limitelor. Complexele sufletesti sint in-analizabile, in orice caz nu pot fi transcrise in formule complete. Si pentru creator si pentru critic, aceeasi dificultate de expresie : Limba e mult mai saraca decit sufletul" (Compozitia in literatura, Viata rom., 1906, nr. 3). De unde concluzia :

Este imposibil de definit cu adevarat un artist sau opera unul artist. Esenta, ceea ce formeaza nota specifica a operei unui artist, este un sunet unic, pe care ar trebui sa-l exprimi intr-o singura formula. Criticul cel mai patrunzator si mai sonor la opera unui artist, un Saint-Beuve ori un Lamaitre, dau tircoale (sa mi se ierte »expresiA), se apropie, dar nu pot prinde intr-o formula ceea ce e un artist si-l deosebeste de toti ceilalti" (Creatie si analiza).

Pentru Ibraileanu, ,,critica completa" n-a fost un punct de plecare, ci unul de sosire, finalul unui lung proces de cristalizare a unei conceptii. Teoretic, o astfel de solutie, astazi devenita un bun cistigat, e de valoare indiscutabila. Ibraileanu a facut in putine cazuri o critica completa. Practic, el a cultivat, unul sau altul din aspectele componente ale unei critici totale.



Alte particularitati

Prin conceptie", Ibraileanu intelege in general atitudinea unui scriitor in fata vietii si creatiei. Realitatea in sine nu are nici o semnificatie", insa in opera de arta semnificatia i-o confera creatorul. Acesta selecteaza, in numele unui sentiment", al unei conceptii", incit o adevarata opera de arta este in fond ,,o filozofie asupra vietii, ori, cum s-a spus, o critica a vietii" (Probleme literare, 1906, nr. 7). Deliberat sau nu, conceptia reflecta o atitudine, cu alt cuvint o tendinta. Nu exista arta pentru arta", orice arta e tendentioasa" (Morala in arta, Viata rom., 1906, nr. 2 3). Ideea se repeta in diverse polemici. Preferintele estetice, etice si celelalte sint diferentiate in functie de factori individuali si sociali, idee dezvoltata amplu in studiul Literatura si societatea (Viata rom., 1912, nr. 7 8), utilizat ca introducere la monografia Opera literara a d-lui Vlahuta.

Relatia mediu-scriitor; analizata ingenios, in diversele ei manifestari, duce la concluzii nu lipsite de interes. Verva dialectica a criticului se intrece pe sine pentru a convinge despre necesitatea unui punct de vedere nou. Atit teoria eroilor" care influenteaza mediul (Emile HennequiN) cit si teoria lui Taine despre sufletul artistului fasonat de imprejurari", de mediu, sint unilaterale. Nici una din ele nu ia in vedere ereditatea, temperamentul" individului creator. Eminescu, de pilda, n-^a fost pesimist din cauza anomaliilor sociale" cum sustinea Gherea, ci mai intii, din cauza acelui temperament ce i-l lasara din batrini, parintii din parinti", si numai in al doSea rind, din cauza conditiilor rele ale vietii sale si ale societatii". Teoria mediului" generalizeaza intr-un domeniu gingas ca acela al creatiei, ignorind ca ,,in aceeasi tara, in aceeasi provincie, in aceeasi vreme, din aceeasi clasa, cu acelasi fel de educatie", apar scriitori fundamental diferentiati. Sinteza e solutia cea mai rezonabila : A nega orice influenta u a admite punctul de vedere al lui Schopenhauer ; a admite totala putere

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.