Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE








Consideratii teoretice despre fantastic despre Sinteze literare





Problema fantasticului a devenit obiect al reflectiilor sistematice incepand cu teoria literara moderna, intelegand prin aceasta, intr-o acceptiune mai larga a sintagmei, corpusul de observatii teoretice privind arta si literatura din perioada romantica, alcatuit ca atare, spre sfarsitul secolului al XlX-lea. Etalarea fara oprelisti a subiectivitatii in procesul creatiei, una din trasaturile esentiale ale poeticii romantice, a dus la manifestarea puternica a unei noi dimensiuni fictionale in arta, la ceea ce s-a numit spatiul fantastic, care, desi le implica, depasea aspecte precum miraculosul, straniul, bizarul, extraordinarul, intalnite in anumite formule si mai inainte. in timp, acest plan insolit al creatiei artistice a devenit obiect al unor cercetari mai elaborate, apartinand unor autori de diferite orientari, fapt benefic, dintr-un anumit punct de vedere, dar si derutant. Benefic - pentru ca fenomenul e supus unor analize nuantate, menite sa contureze o imagine ampla, mai complexa despre fantastic, si nu una simplificatoare, unilaterala, generatoare de inevitabile confuzii; derutant - pentru ca, adeseori, prin diversitatea punctelor de vedere din care este privit fenomenul, acesta parvine la statutul unui concept controversat, foarte greu de definit intr-un mod unanim acceptat. incercam, in cele ce urmeaza, sa consemnam, cat se poate mai sintetic, aspectele teoretice principale privind fantasticul, asa cum se desprind ele din cateva lucrari de referinta, cu preocuparea de a retine ceea ce e comun, punctele de convergenta din diversele opinii invocate.



Definitie, delimitari, tipologie, caracteristici

Definirea fantasticului presupune, mai intai, o corecta intelegere a raportului fundamental arta - realitate. inca din Antichitate, cel care a intuit exact acest raport a fost Aristotel, care, in Poetica sa, distingand istoria (al carui obiect este sa infatiseze fapte aievea intamplate") de poezie (care infatiseaza fapte ce s-ar putea intampla"), stabileste ca poezia (artA) este un produs al imaginatiei, cu alte cuvinte ca statutul literaturii il formeaza imaginarul, capacitatea scriitorului de a relata lucruri care pot sa se intample in marginile adevarului si ale necesarului". Adevarul artistic, pentru Aristotel, are intelesul de posibil, plauzibil, mai precis, de credibil in planul logicii interne a creatiei, el admitand si ceea ce simtul comun ar considera ca este imposibil: Decat intamplari posibile anevoie de crezut, trebuie preferate mai curand intamplari imposibile cu infatisare de a fi adevarate". Mai mult, precizeaza filosoful: Daca cineva incearca si izbuteste sa dea actiunii un aspect plauzibil, absurdul trebuie luat si el de bun" (subl.n.). Dupa cum se vede, Aristotel a intuit (in ciuda unor opinii contrarE) acceptia de coerenta artistica interioara a plauzibilului (verosimiluluI), atunci cand vorbea de credibilitate" estetica, de posibilitatea de a face, prin talent, placut ceea ce se imagineaza (chiar si absurduL). De aici ar decurge, dupa opinia noastra, verosimilul fantasticului.

D&fimrea. fantasticului presupune, intr-o viziune mai noua, si disocierea conceptelor de imaginatie si fantezie, disociere efectuata in plina efervescenta romantica si acceptata, in general, de teoria literara ulterioara. Termenul fantastic provine din grecescul vechi phantasma, plasmuire", neobisnuit", iar phantasia inseamna inchipuire", viziune". Asadar, fantasticul, etimologic, numeste un produs al imaginatiei. Dar, ne putem intreba, in termenii psihologiei moderne, al carei imaginatii: reproductive sau creatoarei Schelling distinge intre o imaginatie primara" si una secundara". Teoreticianul romantismului german, Schlegel, stabileste distinctia dintre imaginatie (EinbildungskrafT) si fantezie (PhantasiE) - ultima fiind considerata o facultate superioara primeia, creatoare si neconditionat libera, idee intalnita si la un alt teoretician, Jean Paul Richter, care crede ca imaginatia n-ar fi decat un fel de prelungire a memoriei, pe cand fantezia e creatoare si e specifica artistului de geniu. Distinctia o regasim la Francesco de Sanctis, Benedetto Croce, si, mai aproape de noi, la Jean Starobinski. Asadar, imaginatia ar designa imaginarul minim, van fantezia -imaginatia sporita, fictiunea deliranta. Din cele consemnate, reiese ci fantasticul isi afla sorgintea in fantezia artistului, dupa B. Croce, facultate creatoare, intuitiva si spontana. in ce consta, in definitiv, fantasticul? intrebarea este dificila. Un raspuns unanim nu este usor de formulat.

Roger Caillois (Eseuri despre imaginatie, Univers, Bucuresti, 1975), adoptand un punct de vedere istorist, crede ca fantasticul ar reprezenta o specie literara, care si-a facut aparitia pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, prin preluarea feericului, aducand fulguratii de mister si instituind spaima ca emotie specifica. Fantasticul, dupa Caillios, vadaste o ruptura, o irumpere insolita, aproape imposibila in lumea reala.

Apropiata de conceptia lui Caillois este si viziunea lui Tzvetan Todorov (Introducere in literatura fantastica, Univers, Bucuresti, 1973), pentru care fantasticul ar fi un gen literar, notiune luata in acceptiunea sa retorica, situand cercetarea in domeniul poeticii. Specificitatea fantasticului ar consta, dupa Todorov, in ezitarea in fata unui fenomen care pare sa contrazica legile naturale, ordinea normala a lucrurilor. Conditiile aparitiei simptomelor fantasticului ar fi ezitarea cititorului sau ezitarea personajului, iar fantasticul in sine ar dura atata timp cat ar dura si ezitarea, el ocupand intervalul acestei incertitudini. Daca cititorul opteaza pentru o cauza de natura rationala, el poposeste pe terenul straniului, daca apeleaza la o explicatie prin cauze supranaturale, se inscrie in domeniul miraculosului. in concluzie, pentru Todorov, fantasticul ar reprezenta limita de demarcatie dintre straniu si miraculos.

O buna parte dintre cercetatori considera teoria lui Todorov prea restrictiva, de altfel ca si pe aceea a lui Caillois. Fantasticul n-ar trebui considerat o specie sau un gen, ci o categorie estetica, adica un mod fundamental in care cunoasterea artistica asimileaza ori se plaseaza in fata realitatii, a existentei, conceptie impartasita, spre exemplu, de Tudor Vianu, Evanghelos Moutsopulos, Edgar Papu, Adrian Marino. intr-o viziune pronuntat sintetica, situandu-se la confluenta criticii, esteticii, istoriei literare si istoriei ideilor literare, in studiul sau consacrat fantasticului (Dictionar de idei literare, Eminescu, Bucuresti, 1973), Adrian Marino formuleaza cateva observatii substantiale despre fantastic, care, pe langa valoarea lor teoretica indubitabila, pot avea si o reala functionalitate practica, in planul analizei literare. E important de consemmnat, de la inceput, ca, pentru A. Marino, fantasticul nu este o calitate a obiectelor in sine, ci o calitate a raporturilor dintre obiecte. Faptul implica ideea ca fantasticul devine, logic, si o calitate a relatiei dintre obiectul literar (opera) si receptor (cititoR), ceea ce presupune, in definirea fantasticului, invocarea dimensiunii pragmatice a lecturii.

Cat priveste mecanismul care declanseaza fantasticul, acesta rezida, dupa A. Marino, intr-o ruptura de echilibru : orice raport fantastic distruge un echilibru preexistent, o stare anterioara de armonie ori stabilitate, inlocuita printr-un nou echilibru, ce i se substituie, si care deschide posibilitatea unei noi rupturi". Seria rupturilor in lant este mobilul generarii continue a fantasticului. Asadar, fantasticul implica o stare de confuzie, de criza, cu nuante emotionale dispuse pe o scara care porneste de la neliniste, poate continua cu frica, spaima, pentru a culmina cu teroarea, toate aceste stari emotive fiind profund subiective si irationale. Rasturnarea subita a unor situatii constante, stabile, ca sursa a fantasticului, e o idee intalnita la majoritatea teoreticienilor moderni ai literaturii. in legatura cu ruptura fantastica", A. Marino mai precizeaza ca ea nu e niciodata integrala, ca ea devine realitate perceptibila numai in functie de anumite repere" (variabile, subiective, dar nu mai putin obiectivE), pe care noi le-am numi, cu un cuvant care circula frecvent in teoria moderna a receptarii, presupozitii (adica totalitatea ideilor, convingerilor, credintelor, cunostiintelor noastre despre existenta la un moment dat, si nu in ultimul rand despre literatura). Esentiala in perceperea rupturii fantastice" este, pana la urma, adeziunea receptorului la ideea ca universul operei e o fictiune, o constructie a fanteziei, o suprarealitate, cu alte cuvinte, adeziunea la adevarul potrivit caruia comunicarea literara se intemeiaza pe o conventie, deliberat acceptata de cei doi poli ai ei: emitator (creatoR) - destinatar (receptoR). Fara constiinta si emotia fantasticului, ca realitate literara distincta, recunoasterea si deci existenta sa devin imposibile. Pentru cineva care pune semnul egalitatii intre universul operei si realiatea asa-zis obiectiva si care nu e capabil sa vada in fictiunea literara o suprarealitate creata, comuniunea opera - receptor in plan spiritual nu poate avea loc si, ca atare, nici recunoasterea fantasticului, ca realiate" literara distincta. Faptul e posibil atunci cand apare o mentalitate si o sensibilitate estetizante. Astfel, spiritualitatea primitiva nu cunoaste ruptura dintre fictiune si realitate, normal si anormal (imaginaR), sacru si profan (literaR)". De aceea, nu poate exista nici un fel de fantastic in cadrul mentalitatii primitive, mistic-magice, folclorice etc.".

Pornind de acest adevar fundamental, A. Marino, in mod pertinent, credem, face distinctia intre fantastic si feeric (varianta clasica), cu care se identifica, in cadrul notiunii generale de miraculos sau fabulos. in cazul feericului din povestirile traditionale, eroii si cititorii se complac in fictiune, nu au constiinta rupturii dintre fictiune si realitate, nimic nu-i tulbura, nimic nu le provoaca spaima sau teroare, pentru ca vad o ordine rasturnata, ce-i drept, dar institutionalizata", acceptata. Fantasticul, dimpotriva, aduce o ordine rasturnata, insa generatoare de neliniste, spaima, teroare, nu de confort.

Avand in vedere procedeele intalnite in mecanismul fantastic", Marino propune urmatoarea tipologie a situatiilor fantastice:

- fantasticul in care ruptura" se produce in ordinea realitatii, in cotidian; misterul irumpe direct, brutal, in existenta obisnuita" ;

- fantasticul in care fisura" are loc in ordinea ratiuni, alimentand contradictia dintre logic si ilogic; cauzalitatea traditionala" este suspendata in favoarea unei cauzalitati ascunse, ininteligibile;

- fantasticul in care clivajul se manifesta in ordinea semnificatiei; relatia obiect/ semn se altereaza, intretinand confuzia, indecizia, perplexitatea, ambiguitatea, echivocul, ezitarea; sensul curent ori previzibil este suspendat de situatiile anormale, inexplicabile ; in aceasta ipostaza, fantasticul vorbeste un limbaj criptic, ambiguu;

- fantasticul in care ruptura" se produce in ordinea temporala, introducand o noua dimensiune a duratei, o cronologie inedita a evenimentelor (op. cit., p. 673). In , acest scop, se utilizeaza tehnici artistice precum: inghetarea (timpul isi suspenda cursul, miscarea e abolita), incetinirea (sau prelungirea duratei timpuluI), accelerarea (precipitarea cronologieI), inversarea timpului (ordinea temporala fantastica avand toate sensurile si ritmurile posibilE).

Procedeele mentionate ar fi expresia textuala a patru metode de insolitare artistica. Marino nu foloseste acest termen. Noua ni se pare potrivit pentru a numi efectele--surpriza in planul configurarii naratiunii fantastice. Metodele prin combinarea carora suprarealitatea fantastica prinde contur sunt: suprapunerea (normal/anormaL); dilatarea si comprimarea perspectivelor si a proportiilor; intensificarea (observatiilor, detaliiloR); multiplicarea si proliferarea (obiecteloR). Toate acestea duc la situatii fantastice ale caror sinonime, dupa A. Marino, sunt straniu, insolit, bizar, extraordinar. Noi credem ca fantasticul nu e chiar sinonim cu termenii mentionati. El implica straniul, bizarul, extraordinarul, ca procedee de insolitare, dar e ceva mai mult, o categorie estetica sui-generis.

Observatiile lui A. Mariano ni se par fundamentale pentru intelegerea complexa a fantasticului. Ele contin aproape tot ce s-a glosat despre fantastic, indiferent de punctul de vedere din care a fost privit fenomenul, motiv pentru care am si insistat asupra lor. Ele au nu numai prestigiul competentei teoretice, ci si importanta unui ghid operational pe terenul practicii analizei situatiilor fantastice din campul literaturii.

Fantasticul categorial devine, tot mai evident, pentru teoreticieni, o problema a lecturii fantastice, adica un efect creat la receptor, care consta in imposibilitatea » elucidarii, in conditiile interferentei a doua sisteme de semnificatie, unul cunoscut, celalalt obscur. Victor Ivanovici (Forma si deschidere, Eminescu, Bucuresti, 1980) cauta nucleul fantasticului tocmai la nivelul functiei pragmatice a comunicarii literar--artistice. Perceptia ambigua asupra evenimentelor relatate ar apartine nu cititorului integrat in lumea personajelor, ci noua, cititorilor reali" ; textul ia nastere ca text fantastic () din acest tip de lectura, din dialogul dintre structura si sens". Efectul pragmatic al fantasticului este ciudatenia nelinistitoare (expresie lansata de FreuD), efect cu radacini in inconstientul colectiv, implicat in mituri. Dar ambiguitatea lecturii, rezultat al interventiei cititorului (conditie definitorie in cazul textului fantastiC), ramane totusi o ambiguitate orientata de catre o structura, ale carei elemente si relatii sunt date obiective si chiar materiale ale operei" (p. 189), punand in evidenta niste reguli de generare a procedeelor de insolitare. in acelasi plan al pragmaticii lecturii se situeaza si observatiile lui Sorin Alexandrescu din Dialectica fantasticului (prefata la Mircea Eliade, La Tiganci si alte povestiri, E.P.L., Bucuresti, 1969), care prezinta astfel tehnica insolitarii fantastice si efectele ei: Trecerea de la evenimentul N la evenimentul N + l nu se desfasoara previzibil, ci imprevizibil, evenimentul N+l dovedindu-se a face parte dintr-o alta secventa sintagmatica posibila decat evenimentul N. Discontinuitatea evenimentelor impiedica deci depistarea semnificatului lor, fie in sensul ca este imposibila, fie in sensul ca este rapid contrazisa de semnificantii ulteriori. ENIGMATICUL apare deci din ruptura semnificantilor de semnificati, in timp ce STRANIUL rezulta din incapacitatea oricaror semnificati de-a se adecva total semnificantilor, cu alte cuvinte, din imposibilitatea aparitiei semnificatiei dupa obisnuitele mecanisme logice ale relatiei semnificant -semnificai". Fantasticul incepe sa apara cand evenimentele relatate sunt supuse unui dublu sistem de semnificare, cand apare dilema nerezolvata prezenta-absenta a evenimentelor, dilema mai ampla semnificatie profana-semnificatie sacra sau dilema real-ireal. O pozitie interesanta privind fantasticul are N. Manolescu (Arca lui Noe, IU, Minerva, Bucuresti, 1983, pp. 47-52), potrivit caruia nota de scandal" a fantasticului este data nu de ruptura" real-ireal, ci de intrepatrunderea realului cu nerealul. Literatura cunoaste mai multe moduri de a atenua sau a agrava incompatibilitatea dintre cele doua dimensiuni. De aici, se obtin doua criterii de definire: a. existenta a doua ordine de evenimente incompatibile si b. prezenta ori absenta unor indici, marci, pentru semnalizarea intalnirii dintre real si nereal. Se constata, spune Manolescu, trei cazuri principale, dupa cum se combina aceste criterii, si anume :

1. Prezenta unor indici expliciti de semnalizare a unei ordini distincte de cea reala, un fel de avertisment care anuleaza orice perplexitate (ca a fost odata ca niciodata", din basme, care ne introduce in domeniul miraculosului, feericului, fabulosuluI).

2. Prezenta unor indici expliciti sau impliciti care semnalizeaza o intalnire dintre real si nereal, vizibili in straniu, alegoric si oniric (literatura science-fictioN).

3. Absenta semnalului, desi intalnirea dintre real si nereal se produce: acesta este fantasticul propriu-zis (nuvelele lui Mircea Eliade, La tiganci si 12.000 de capete de vite, unde se intalnesc absurditati din punctul de vedere al legilor fizicii, dar nici o indicatie in privinta cauzelor care sa aiba rolul de semnaL). Autorul nu impartaseste ideea ca granita dintre straniu si fantastic s-ar afla in subiectivitatea lecturii, ci considera ca posedam suficiente elemente obiective in textul insusi spre a o configura". Afirmatia ni se pare prea transanta. Adevarul pare a fi ca atmosfera fantastica se infiripa prin interferenta datelor textului cu subiectivitatea receptorului, acesta putand sau nu realiza" coordonatele fictionale ale universului fantastic. Pertinenta este observatia ca indicii sau semnalele de avertizare au un caracter istoric, ca absenta lor e rezultat al unor procedee, care pot deveni vizibile mai tarziu, anihiland astfel efectul fantastic. Schimbarea procedeelor muta necontenit frontierele celor trei clase (miraculos, straniu, fantastiC). Fantasticul, conchide Manolescu, nu este altceva decat armistitiul fragil dintre fortele imaginatiei si fortele logicii, pe care atat declararea razboiului, cat si incheierea pacii l-ar periclita" (op. cit., p. 52).

Situandu-se intr-o perspectiva comunicativa, Ion Vultur (Naratiune si imaginar, Minerva, Bucuresti, 1987) considera fantasticul o situatie comunicational-simbolica, instaurata in raport cu un contract, iar faptul textual ca un act de comunicare. In conceptia acestui autor, fantasticul presupune urmatoarele caracteristici indispensabile:

1. un context, o situatie istorica in cadrul careia domina o conceptie rationalista asupra lumii;

2. un contract (o conventiE), potrivit careia evenimentele ciudate relatate au un caracter autentic, efectiv, real, dar greu de explicat (cu alte cuvinte, principiul tehnicitatii universului relataT);

3. un univers fictiv, paradoxal, in opozitie cu ordinea normala;

4. producerea unui efect de perplexitate, soldat cu teama, spaima. Rezulta, si in acest caz, ca fantasticul este plasat pe terenul pragmaticii, guvernata de anumite reguli, definite in cadrul unor conventii intre emitator si receptor. Universul fantastic se infiripa printr-un calcul bazat pe o serie de presupozitii.

Ovidiu Ghidirmic (Proza romaneasca si vocatia originalitatii, Scrisul romanesc, Craiova, 1988) preopune o viziune mai nuantata asupra fantasticului, potrivit careia:

- literatura fantastica e un produs al fanteziei", si nu al imaginatiei" (am consemnat mai devreme distinctiA);

- ea presupune o mentalitate mitico-magica (constanta umana);

- fantasticul pare verosimil", necesar", plauzibil", posibil", credibil" prin coerenta interna a textului, implicand, asadar, alt tip de verosimilitate, prin raportarea la realitatea estetica a textului, si nu la lumea obiectiva;

- ruptura" si ezitarea" nu sunt conditii obligatorii ale fantasticului, ele pot sa lipseasca;

- literatura fantastica implica o perturbare a armoniei relatiei subiect-obiect", care se manifesta, de obicei, printr-un registru de anxietate, teroare, neliniste, angoasa, dar si de plenitudine, grandoare, expansiune, aspiratie spre absolut si ideal, perfectiune (op. cit., p. 36). Autorul distinge diferite tipuri de fantastic, in functie de afinitatile cu felurite situatii fictionale : fantasticul straniului si terifiantului; fantasticul miraculos (mitico-magic si superstitioS); fantasticul fabulos feeric; fantasticul alegoric, parabolico-simbolic (cu implicatii filosofice decI), fantasticul absurd (de factura vizionara); fantasticul enigmatic (de misteR); fantasticul senzational si realismul fantastic. Tipologia poate fi acceptata ca instrument de lucru, de ordonare a situatiilor jmplicate in tehnica insolitarii fantastice.

Bibliografia problemei fantasticului cuprinde o multitudine de studii. Cum precizam si la inceputul randurilor de fata, ne-am oprit numai asupra catorva, care ni s-au parut mai bine articulate si mai clare in formularea observatiilor.

Din sumara trecere in revista a opiniilor de mai sus, se pot desprinde cateva coordonate teoretice convergente privind fantasticul. Esentialul este ca fantasticul constituie, in primul rand, o categorie estetica, textualizata in diferite forme (speciI) literare, ca el isi afla originea in dialectica real-nereal, logic-ilogic, obiect-semn, finit-nedefinit, ca are un caracter dilematic, instituind prin aceasta ambiguitatea perceptiei si a labirintului de semnificatii, ca implica felurite modalitati de insolitare (straniul, enigmaticul, miraculosul etC), ca produce sentimente de neliniste, teama, spaima, teroare si ca instituirea lui nu poate avea loc decat pe baza unei conventii deliberat acceptate de cei doi poli ai comunicarii literar-artistice: emitator (creatoR) -receptor (cititoR), in virtutea unor presupozitii subiectiv-obiective, supuse in permanenta devenirii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.