Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction? despre Sinteze literare



A devenit un loc comun asocierea care se face - sub raportul regimului lecturii, ca si sub alte aspecte - intre literatura stiintifico-fantastica si romanul politist Desi acest reflex stereotip apartine cu precadere celor ce se situeaza "in afara" ambilor termeni ai comparatiei si privesc "de sus" si cu egala condescendenta amandoua aceste ghetto-uri literare, nu e mai putin adevarat ca atitudinea isi gasestej puncte de sprijin chiar in interiorul teritoriilor vizate, de exemplu intr-una dintre cele!

    mai cunoscute exegeze asupra literaturii de sdence-fiction, semnata in 1960 de cunoscutul scriitor englez Kingsley Amis (care, ce-i drept, nu este remarcabil si ca stiintifictor, ca scriitor de science-fictioN):

"Afirm cu fermitate" - spune Kingsley Amis - ca literatura politista si literatura stiintifico-fantastica sunt inrudite. In ambele cazuri exista o exaltare similara a ideii conducatoare sau a intrigii, considerate mai importante decat personajele, si o parte din literatura stiintifico-fantastica moderna, ca si majoritatea literaturii politiste - dar spre deosebire de romanul de senzatie -invita pe cititori sa dezlege o enigma."

Kingsley Amis, fragment din Noi harti cde iadului

(New Mops ofHell: A Surveyqf Science Fictkm, 1960, in culegerea Viitorul? Atentie!

   .

Studii si articole despre literatura stiintifico fantastica alese adnotate si comentate de Ion Hobana, Editura Tineretului, Bucuresti, 1968, p. 27.

Se mai adauga, desigur, la capitolul "asemanari", afluenta larga si spontana a acestor cititori, devotati fie unui gen fie celuilalt (mai rar ambelor concomitenT), fenomenul fandom-ului, ce nu poate fi ignorat de sociologia si psihologia lecturii. (La constatari extrem de instructive sub acest ultim raport, al psihologiei lecturii si al actelor pe care le motiveaza, in afara actului lecturii, aceasta psihologie, ar putea conduce, de exemplu - simpla sugestie, ad hocl - daca nu o investigatie detectivistica, cel putin o examinare comparativ-statistica, pe domenii si profiluri, a categoriei cartilor "scazute din inventar" in bibliotecile publice, carti - cu alte cuvinte -pierdute sau instrainate fara speranta de a mai fi vreodata recuperate, carti ratacite, facute uitate ori sustrase intr-un fel sau altul si cu un risc sau altul, dar cu un mobil prezumabil identic: excesivul atasament al cititorului fata de carte, mobil cat se poate de nobil - nu-i asa? - laudabil teoretic, nu insa si practic, cel putin din punctul de vedere al bibliotecii si al bibliotecarului. La nivelul observatiei empirice, se poate, in orice caz, constata ca o buna parte din romanele aparute cu decenii in urma in cunoscuta colectie "de 15 lei" apar azi "scazute din inventar" la Biblioteca Centrala Universitara din Cluj-Napoca, situatia nefiind probabil prea mult diferita nici la alte biblioteci din Cluj sau din alte parti, unde o actiune de cercetare "in echipa", bine pusa la punct tehnic si metodologic, ar avea perspective foarte promitatoare, intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Din pacate - spun, din pacate!

    - fenomenul "scaderii din inventar" nu se repeta si in cazul romanelor stiintifico-fantastice, pentru motivul cat se poate de simplu ca acestea, desi mai "sublime", lipsesc insa cu desavarsire



Revenind la automatismul asocierii care se face in mod curent intre literatura sf si literatura politista sub raportul regimului lecturii, sa mai amintim, ca numitor comun, statutul nediferentat de "lectura usoara" sau lectura de vacanta" rezervat din oficiu ambelor genuri in opinia curenta. Cititorii la care functioneaza, prin legitimism cultural sau numai prin simplu mimetism snob, motivatia pseudo-axiologica a asa-numitelor "lecturi serioase" se ghideaza, in majoritatea cazurilor, nu dupa propria capacitate de a recunoaste valoarea, ci dupa statutul de autoritate al valorii gata recunoscute socio-cultural, statut de respectabilitate si de prestigiu stabilit de altii, de obicei de critica institutionalizata, dar si de zvonul oral, statut ce se aplica nu numai operelor si autorilor, dar si genurilor. Aceasta categorie a publicului de lectura, nici macar majoritara, ci doar detinand situatia de a-si putea exprima si impune optiunile, prin conformare si prin conformism la un establishment cultural dat, cauta compensatoriu, dar de fapt vexatoriu, in science-fiction ca si in romanul politist, doar agrementul si amuzamentul, deconectarea si destinderea, necesare si binevenite - vezi bine - dupa epuizantele tensiuni si suprasolicitari intelectuale la care se presupune ca obliga sus-numitele lecturi serioase", simtite ca obligatorii si impuse, epuizare, ce-i drept, explicabila, daca placerea lecturii se reduce, in aceste conditii, la placerea de "a bea petrol". Nu ne vom mai mira, atunci, ca stereotipia depretiativului semn de egalitate intre science-fiction si literatura politista, preluat cu ochii inchisi si plasat automat in orice ocazie ca solutie "eleganta" de debarasare, a ajuns sa irite ambele tabere, pentru motive in parte comune, dar in parte si diferite. Comuna, si egal de indreptatita, este desigur reactia anti-segregationista, indiferent din care directie ar veni ea, ca si neplacerea, dezagreabila senzatie de a se recunoaste reciproc in statutul de bantustan literar al celuilalt "gen".

Diferita, si de o discutabila indreptatire intr-un caz si in celalalt, este motivatia "racelii" reciproce a adeptilor celor doua genuri desconsiderate, stiut fiind ca segregatia nu stimuleaza neaparat reactia de solidarizare a celor segregati, ci mai degraba o stratificare a lor, si o reactie in consecinta - de divergenta si desconsiderare "in trepte". Astfel, pentru fonii, mai plebei, ai literaturii sf, nu pot scapa neobservate "aerele aristocratice" si exclusiviste ale "cluburilor inchise" care pun in circulatie, dupa sistemul - protocronic snob - al patriarhalelor "vecinatati" taranesti de altadata, doar policier-uri frantuzesti, majoritatea "traduse din americaneste", clubul extra-select fiind rezervat, desigur, acelora, mai rari inca la noi.



Se va implini in curand suta de ani de cand Titu Maiorescu, aparand in fata detractorilor de atunci si dintotdeauna ai "artei adevarate" (idem, ibideM) Comediile d-lui LL.Caragiak (1885), recomanda contemporanilor sai celebra "inaltare impersonala", si daca formula poate parea astazi - unora - desueta, discreditul trebuie pus, pesemne, in seama timpului care, trecand, ne poate face sa credem ca toate trec - si se trec - odata cu eL Ideile - cand isi merita cu adevarat acest nume -au insa viata lunga si recidivanta, precum si un fel de perpetua "generatie spontanee", peste spatiu si timp, sau poate doar obstinatia germinativa a semintei de grau descoperita peste milenii in mormintele faraonilor, - o forta impotriva careia nici macar timpul nu poate face nimic. Si pentru ca Aristotel, in replica la Platon, a fost cel care a "descoperit" primul, cu peste doua mii de ani in urma, ideea pe care o reformula, la randul sau si dupa atatia altii, Maiorescu, si pentru ca si Platon si Aristotel au fost greci, sa-1 ascultam un moment si pe esteticianul grec contemporan Panaiotis AMichelis (1903-1970), cel care, dupa ultimul razboi mondial, a avut initiativa reluarii congreselor mondiale de estetica, si care scria, in 1959:

"Distanta estetica, din perspectiva careia trebuie, in mod necesar, contemplata opera de arta, este deopotriva finita si infinita, exterioara si interioara, sensibila si suprasensibiia. Deplasarea noastra intre aceste extreme e necontenita si instantanee, intrucat suntem inaltati deasupra realitatii, dar fara a ne pierde simtul acestei realitati. Distanta estetica ne deschide astfel o magica panorama, dezvaluindu-ne firmamentul ideilor invizibile, ascuns pana atunci perceptiei noastre. Ca si cum arta ne-ar fi asezat pe ochi o pereche de ochelari vrajiti, simturile noastre confera acum obiectelor din realitate o alta calitate, o alta semnificatie, facandu-le sa para a participa la o existenta ideala." "intr-adevar, arta intemeiaza un spatiu al sau propriu, in care plasmuirile imaginatiei se pot adaposti si spre care spiritul nostru este ademenit, astfel ca acesta poate vietui acolo liber printre propriile sale creatii. Chiar si artele succesiunii in timp, ca muzica si poezia, isi urzesc si ele un spatiu al lor propriu. In spatiul muzical sunetele se comporta nu doar ca simple fenomene acustice, ci, mai ales, ca niste revelatii muzicale. Sunetele sufera aici o transmutatie, ele palpita si prind viata, tot asa cum se intampla in spatiul ideal al picturii cu satirii, nimfele si zeii, a carar aparitie intr-un spatiu real ar parea bizara."

Panaiotis A.Michelis, "Aesthetic Distanee and the Charm of Contemporary Art", in Journal ofAesthetics and Art Criticism, voi. 18 (1959), pp.1-15; eseu reprodus in culegerea lui Lee A. Jacobus Aesthetics and the Arts,

McGraw-Hill Book Company, New York, 1968, pp3047.

La fel de bizara cum ar parea aparitia printre noi, in came si oase, a lui Don Quijote sau a lui Hamlet, a lui Rastignac sau a lui Raskolnikov, a lui Sherlock Holmes sau a lui Hercule Poirot, a Exploratorului Timpului sau a lui Harey si a lui Kelvin, a cutarui android sau robot, mutant sau extraterestru, centaur, ori satir, ori "omulet verde" de pe Marte. La fel de bizara - trebuie s-o spunem - cum ar parea directiva obtuza impusa imaginatiei stiintifico-fantastice de a se supune la o "expertiza tehnica" in fata comisiei oficiale de brevete si inventii, de a se supune la o "proba a adevarului" stiintific si tehnic la fel de stricta ca in stiinta propriu-zisa, de a-si trunchia si mutila plasmuirile, ideile, ipotezele, anticipatiile in patul procustian al validabilitatii tehnice si al aplicabilitatii practice imediate. Exigenta legitima si necesara pentru adevarurile stiintei, precise si univoce, irelevanta insa si abuziva pentru adevarurile artei, ambigue si plurivoce.

Dar "ambiguu" si "echivoc" este, la randul sau, insusi comportamentul cititorului in actul lecturii: intrucat opera literara este "un mod de a spune adevarul mintind" (recte - fabuland, inventand, imaginanD), intrucat "este adevarata fara sa fie" sau "nu este adevarata, fiind totusi", intrucat existenta sa in act oscileaza undeva intre a fi si a nu fi, intre real si imaginar, - nu o vom putea lua decat ca pe o "realitate fictionala", dar, concomitent, si ca pe o "realitate a fictiunii", adica "o vom crede, necrezand-o", sau - acelasi lucru - "nu o vom crede, crezand-o totusi". Ceea ce, poate, ne va pune la adapost de o serie de riscuri (esteticE) si "accidente de lectura". Poate. Pentru ca principiile sau avertismentele teoretice - cunoscute, recunoscute, rascunoscute - nu se dovedesc, pare-se, totdeauna indeajuns de active in momentul concret a!

    lecturii pentru a contracara eventuale "ispite" extraestetice, pentru a ne pune in garda si a ne tine treaza vigilenta impotriva erorii - aberante si cu consecinte uneori de ordinul grotescului - de a confunda si substitui emotia estetica autentica printr-o bruta si repugnanta - in arta - emotie psihologica.



Pentru ca a respinge, la lectura unui text de science-fiction, idei inca nerealizabile tehnic - deocamdata si poate niciodata - cum ar fi ipoteza creierului pozitronic al robotilor si androizilor, sau ipoteza dezintegratorului fotonic al extraterestrilor descinsi de undeva din viitor, sau ideea "donarii", a fabricarii oricarui individ uman intr-un numar nelimitat de copii identice, sau chiar "patriarhala" masina de calatorit in timp a lui H.G.Wells, sau atatea si atatea alte himerice ipoteze si idei sf - a le respinge, deci, pe considerentul ex machina ca nu sunt validabile tehnic si nu sunt aplicabile utilitar, - echivaleaza, mutatis mutandis, cu a lua ad litteram calitatea de "concurent al starii civile" pe care, pe drept cuvant, dar la figurat, nu la propriu, si-o revendica romanul "realist" de descendenta balzaciana, si a ne intreba - de exemplu - la lectura unui astfel de roman, "ce vrea sa spuna autorul aici?", "la cine face aluzie?", "unde vrea sa bata cu chestia asta?", "ai vazut ce tare da in cutare?", "ce-1 mai injura sau ce-1 mai tamaiaza!

   ", "ce 1-a mai prins!

   ", "asta cu siguranta nu poate fi decat vecinul de apartament sau seful de la birou, c-am auzit chiar eu, cu urechile mele, cum s-au luat in clont, atunci si-acolo", "da ala cine e, da aia nu e aia?", "si ea atunci ce-a zis, si el ce-a facut atunci, cand a vazut ca ea?" s.a.m.d.

Si totusi, nu e chiar acelasi lucru. Pentru ca, in cazul romanului "realist", insasi natura sa, asumata, de mimesis, presupune, legitim si necesar, raportarea la un model "real", preexistent universului imaginar din carte (cu atat mai mult in cazul, particular, al romanelor "cu cheie" ori al celor ce pornesc de la "prototipuri" reale recognoscibilE), astfel ca "iluzia realista", chiar subestetic gustata si impinsa la caricatural si la grotesc, chiar abuziv scoasa din mediul ei generator "imaginar" si "traita" paranoic ca "realitate" ferma, - mai este inca, intr-un fel, "omeneste", explicabila, daca nu scuzabila, fiind in fond si un involuntar omagiu - miscator, chiar daca rudimentar si troglodit - adus cartii si autorului ei.

In science-ficrion, insa, aceasta "iluzie realista", scoasa din contextul ei Actionai, aceasta nivelare abuziva a imaginarului la real, este, categoric, pe cat de nelegitima, pe atat de inutila, frauduloasa chiar, in masura deliberarii ea ducand la consecinte cu atat mai aberante cu cat nu i se pot gasi explicatii si scuze, in afara -desigur - unei endemice stari de subdezvoltare estetica, pe care - iarasi desigur -nimeni nu va recunoaste a o cultiva deliberat, subdezvoltare estetica inconstient traita (de uniI), dar constient cultivata (de altiI), ca nemotivat antidot la gravul pacat al "evazionismului", fie si numai potential, "anticipat", de care literatura de anticipatie stiintifico-fantastica n-a incetat niciodata sa fie, obtuz, suspectata. Se stie prea bine ce a rezultat de aici in anii 50, cand, cel putin, mai era trait cu buna-credinta nemaipomenitul asalt vizand "cucerirea cetatii stiintei" (cum suna un binecunoscut slogan al vremiI): vrem oare sa ne reintoarcem, acum, dupa trei decenii, pe spirala involutiei Ia tehnicism pseudo-stiintific dublat de didacticism ostentativ si rudimentar, la idei epice inconsistente desi cautand nedeclarat si bovaric spectaculosul, la conflicte anemice, factice, daca nu de-a-dreptul inexistente, soldate sistematic cu hoppy end, la psihologii intr-adevar infantile, de aceasta data, la personaje schematice, simpliste, fara contur si fara viata, reduse la ilustrarea unei teze, a unor "idei inaintate" dar stereotipe, dogmatice s.ajrtd.? Daca asta vrem, totul se simplifica, n-avem decat sa intindem mana, "modelele" sunt acolo, prafuite dar inca utilizabile, reconditionabile, in lada de vechituri a anilor 50!

   

Ori vrem ca astazi, cand literatura stiintifico-fantastica romaneasca este intr-adevar in masura, prin potentialul acumulat nu fara eforturi si dificultati invinse in aceleasi trei decenii sa-si continue ascensiunea si integrarea in miscarea europeana a "genului" - la al carei nivel, prin cateva realizari de prestigiu, a si ajuns - sa cerem atat sperantelor de maine cat si certitudinilor de azi masochismul unor recidive consimtite la stadiul - pitoresc poate dar subliterar cu siguranta - al suprimarii naratorului ca alter ego fictional al autorului si si al implicarii in discurs a insesi persoanei civile, a "eului empiric" al acestui autor - consecinta inevitabila, odata acceptata reductia imaginarului la real? De ce sa ne mai miram, atunci, de promptitudinea "exemplara" cu care, la comandamentul exclusivist al unor "idei validabile tehnic" in "anticipatia tehnico-stiintifica , se ofera pe loc, cu toata seriozitatea, "prototipul tehnic" al primei farfurii zburatoare romanesti, mai lipsind doar, pentru a se trece la productia efectiva, repartitia pentru materiale si materiile prime necesare, colaboratorii pentru manopera si - evident - fondurile, investitiile bugetare?

Poate avea cineva interesul, ori perversitatea, de a acoperi sub pulpana deriziunii consecutive unor asemenea excentrice aberatii intregul science-fiction romanesc? Atunci cand interesul organic al insesi literaturii romane de azi este - cine va contesta? - acela de a fi, pe toate fronturile, la post, de a fi contemporana si "sincrona" cu secolul caruia ii apartine si a carui marca distinctiva, sub raport literar, o da, printre altele, si ecloziunea "genului" numit sciencefiction peste tot in lume!

   

(Din Echinox, Cluj-Napoca, anul XVI, nr.5-6, mai-iunie 1984)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.