Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872) despre Sinteze literare



() Din norocire, o reactie salutara a spiritului nostru literar se constata in producerile ultimilor patru ani. Noua directie, in deosebire de cea veche si cazuta, se caracterizeaza prin simtimant natural, prin adevar, prin intelegerea ideilor, ce omenirea intreaga le datoreste civilizatiei apusene si totodata prin pastrarea si chiar accentuarea elementului national. Ne pare timpul venit de a atrage atentia publica asupra-i, si in paginile urmatoare ne incercam a arunca o scurta privire asupra catorva reprezentanti ai acestui inceput de scapare, ai acestei nasteri sau renasteri literare. Valoarea lor nu este deopotriva; sunt cateva talente inferioare, si unii si altii, insa, sunt pe calea naturala si aspira cu buna-credinta spre adevar. Din acest punct de vedere, toti impreuna merita o atentie binevoitoare. in fruntea noii miscari e drept sa punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta, poetul Doinelor si Lacramioarelor, culegatorul cantecelor populare paruse a-si fi terminai chemarea literara. Si nici atentia publicului nu mai era indreptata spre poezie; o agitare stearpa preocupa toate spiritele. Deodata, dupa o lunga tacere, din mijlocul iernei grele ce o petrecuse in izolare la Mircesti, si iernei mult mai grele ce o petrecea izolat in literatura tarii sale, poetul nostru reinviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor. in fund, pe cer albastru, in zarea departata,

La rasarit, sub soare un negru punt s-arata:

E cocostarcul tainic in lume calator,

Al primaverei dulce iubit prevestitor.

El vine, se inalta, in cercuri line zboara Si repide ca gandul la cuibu-i se coboara, Iar copilasii veseli, cu pieptul dezgolit. Alerg sarind in cale-i si-i zic: Bine-ai sosit!

    in aer ciocarlia, pe case randunele. Pe crengile padurei un roi de pasarele Cu lunga ciripire la soare se-ncalzesc. Si pe deasupra baltii nagatii se-nvartesc.



Ah!

    iata primavara cu sanu-i de verdeata!

    in lume-i veselie, amor, sperare, viata, Si cerul si pamantul preschimba sarutari Prin raze aurite si vesele cantari!

    Pastelurile1 sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei, scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturei romane indeobste. ()

Am citat doua din ele, le-am putea cita pe toate: nicaieri declamatii politice, simtiri mestesugite, extazieri si desperari de ocazie, pretutindeni conceptie naturala si un aer racoritor de putere si sanatate sufleteasca.

Cu totul osebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format incat ne vine greu sa-1 citam indata dupa Alecsandri dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului, este d. Mihail Eminescu1. De la d-sa cunoastem mai multe poezii publicate in Convorbiri liteare, care toate au particularitatile aratate mai sus, insa au si farmecul limbagiului (semnul celor alesI), o conceptie inalta si pe langa aceste (lucru rar intre ai nostrI) iubirea si intelegerea artei antice. ()

Ocazia la observari critice nu lipseste in aceste poezii. Venere si Madona cuprinde o comparare confuza. Femeia a fost divinizata in Venera antica si apoi (de RafaeL) in Madona. Tot asa, poetul asupra unei fete "pala de bolnava betie" arunca "valul alb de poezie" si o divinizeaza. insa Madona nu este o idealizare a Venerei, nici Venera antica o realitate bruta pe langa Madona moderna, si strofa

O, cum Rafael creat-a, prin care poetul rezuma inca o data compararea, nu o lamureste mai bine, ci slabeste poezia prin repetitie. Originala si plina de efect, insa prea calculata (re-cherchee, cum ar zice franceziI) este tranzitia "Plangi, copila?"

Epigonii cuprind o antiteza foarte exagerata. Pentru a arata micimea epigonilor, se inalta peste masura poetii mai vechi, si lauda ditirambica a lui Tichindeal d.e. si a lui Heliade cu greu va putea incalzi cetitorii mai critici de astazi.



Cea mai buna din cele trei poezii ale d-lui Eminescu ne pare a fi cea din urma, Mortua est, un progres simtit in precizia limbagiului si in usurinta versificarii.

Dar si aici, ca in celelalte, sunt greseli ce trebuiesc neaparat indreptate.

Abuz de cuvantul pala, care poate n-ar trebui uzat de loc, uneori gandiri si expresii prea obisnuite, multe rime rele.

Nu intelegem, nu putem primi aceasta negligenta a formei. Nepasarea publicului roman, care in aceeas linie cu adevaratii poeti pune si pe Tautu2 si pe Sion3 si pe tutti quanti, si, pe de alta parte, precipitarea intregei noastre activitati intelectuale, ce se vede produsa sub nelinistea unei amenintari statornice, explica, dar nu excuza gresala aratata.

Tocmai spre desteptarea publicului roman din nepasarea lui trebuie prezentate numai formele estetice cele mai curate, si in mijlocul agitarilor politice si sociale arta este anume chemata a ne da un liman de adapost. Cand miscarea, altfel trecatoare, a unei inimi pline de simtiri vrea sa se intrupeze in forma poeziei, ea prin chiar aceasta intra intr-o lume unde timpul nu mai are inteles. Cea mai scumpa ingrijire pentru curatenia formei este atunci o datorie a poetului, ca lastfel conceptia lui sa ramana o mostenire neatinsa a generatiilor viitoare. Si care poet, in momentul adevaratului entuziasm, nu ar trebui sa uite marginile actualitatii si, incalzit de raza unei increderi adese iluzorii, nu si-ar inalta aspirarea spre o nemurire omeneasca?



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.