Sinteze literare

Forma de manifestare a modernismului in arta si in literatura germana, expresionismul este un curent important al avangardei europene, aparut in legatura cu tensiunea spirituala a anilor 1911-1925, inainte si in timpul primului razboi mondial.

Numele a fost folosit in relatie cu un ciclu de tablouri numite expresionisme" de un modest pictor francez - Julien Auguste Herve, iar alteori a fost pus pe seama lui Louis Vauxelles, cronicarul de arta plastica de la ziarul Le Figaro, care a definit picturile lui Matisse drept expresioniste". Oricum, primele manifestari si consideratii asupra esteticii expresioniste se refera la arta plastica, zona in care curentul s-a manifestat semnificativ. Pictura expresionista are ca precursori pe Cezanne si Van Gogh, pe E. Munch (autorul celebrului si nelinistitorului tablou TipatuL), dar se impune prin cele doua scoli germane : Die Briicke (1905) - Puntea si Der Blaue Reiter (1911) - Calaretul albastru. Revistele literare expresioniste Der Sturm, Die Aktion apar mai,tarziu, dupa 1910.

Esenta doctrinei expresioniste este data de intensitatea expresiei, de tendinta de a da forma trairii launtrice, sentimentelor si nelinistilor omenesti, alaturi de o covarsitoare aspiratie spre absolut.

Creatiile artistice, fie literare, fie plastice, reflecta criza societatii in preajma primei conflagratii mondiale, contradictiile sociale, progresul tehnic, dezvoltarea industriala dublate de alienarea insului ce isi presimte inutilitatea, agonia marilor imperii, o profunda criza a valorilor morale si estetice.

Subiectivitatea, sentimentul, trairea patetic stilizate sunt termenii-cheie in poetica expresionista, instaurand si ideea unui destin uman comun, cu radacini in mit. instrainarea, sentimentul apocalipsei, teama de vid vor duce la deformarile din plastica, la stridente cromatice, iar in plan literar la strigatul eului traumatizat ce se intoarce spre originar, spre paradigma mitica, spre timpurile primordiale, cand fiinta se integra firesc cosmicului, ca singure forme de salvare.

Refuzul lumii in care este prins implacabil eul poetic, negarea orasului - incarnare a infamului, spatiu al nebuniei - determina miscarea poeziei si a teatrului spre mituri, credinte, rituri stravechi, intoarcere in timp, in zonele arhetipale ale culturii.

Se remarca influentele filosofiei lui Nietzsche ca exuberanta si frenezie dionisiaca ale trairii, potentare a stihialului, dezlantuire a eului. Stihialul, noteaza Blaga, forteaza lucrurile sa-si paraseasca individualitatea si intrucatva specia, ca sa devina expresii ale unui duh sau ale unui principiu universal" (L. Blaga, Orizont si stil, Trilogia culturiI).

Parasit de divinitate, omul cauta zeul si absolutul prin stihialul care ar putea sa-1 aduca in relatie cu divinul. De cate ori un lucru e astfel redat incat puterea, tensiunea sa interioara, il intrece, il transcendeaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist" (L. Blaga, Filosofia stiluluI).

O importanta definitie este data curentului si starii de spirit a expresionismului de Hermann Bahr: Omul e lipsit de suflet, natura lipsita de om. Niciodata n-a existat o epoca mai rascolita de disperare, de oroarea mortii. Nicicand o mai sepulcrala liniste n-a mai dominat peste lume. Nicicand bucuria n-a fost mai absenta si libertatea mai moarta. Si iata disperarea urland : omul isi cere urland sufletul, un singur strigat de suferinta se inalta din trupul nostru. Chiar si arta urla in intuneric, cheama in ajutor, invoca spiritul: este Expresionismul".

Caracteristici:

Nevoia de absolut, aspiratia spre ideal.

Protestul antiburghez, negarea artei traditionale, refuzul modelelor consacrate. Cautarea ineditului, a originalului, a increatului.

Descatusarea afectiva, patosul trairii impins la extaz, la tipat" (N. Balota). Interesul pentru traditii, mituri, credinte stravechi, folosind modelul artei primitive. Aspiratia spre o sinteza a culturii, o opera totala de arta" (pictura, muzica, dans, poezie cuprinse sinestezic in opera creata).

Tehnica halucinarii (Hugo FriedricH) - trairea frenetica depaseste presiunea limitelor, amalgamarea realului, stihialitatea viziunii. Interesul pentru patologic, fascinatia morbidului.

Poezia surprinde tragismul conditiei existentiale, ia forma strigatului profetic. Tendinta de spiritualizare a trairii; lirismul se adanceste uneori intr-o viziune mai rafinata, de natura cosmica si metafizica.

Teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea, absenta, neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta. Categorii estetice explorate - fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul. Imagini poetice vii, stranii, contrastante.

Plasticitatea viziunii poetice, tusele groase, pasta densa a expresiilor. Limbaj violent, socant uneori.

Reprezentanti in literatura universala:

Gottfried Bienn, Georg Heym, Georg Kaiser (GermaniA), Georg Trakl, Franz Werfel, Franz Kafka, Theodor Daubler (AustriA), August Strindberg (SuediA). Reprezentanti in literatura romana:

Lucian Blaga, Al. Philippide, T. Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu.

Copyright © 2009 - 2010 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.