Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Opera dramatica. Abordari teoretice despre Sinteze literare



Genul dramatic cuprinde operele create spre a fi reprezentate pe scena. Textul dramatic trebuie sa respecte conditiile materiale ale reprezentarii: dimensiuni reduse, pentru a mentine atentia, valorificarea dialogului si a monologului, concizie temporala, numar limitat de personaje si tablouri. Spre deosebire de creatiile epice, literatura dramatica nu poate surprinde, decat partial, miscarea in spatiu sau evolutia in timp. De aceea se accepta conventia ca actiunea si personajul sa se schimbe uneori de la un tablou la altul, condensand timpul si distantele.

Distanta de la spectator la scena si, implicit, la personaj este fixa, determinand si o perspectiva fixa, fara sugestia detaliilor imperceptibile sau a scenelor largi, de amploare panoramica. in compensatie, prezenta vie a personajului confera teatrului o intensitate particulara, receptata de orice spectator. Personajele evolueaza in fata noastra, cu minime interventii ale autorului. Concentrarea teatrala data de numarul redus de scene si personaje deplaseaza accentul spre conflictul dramatic, caracterizat prin intensitate si concizie. Fara detalii si verigi intermediare, conflictul conduce la confruntarea tensionata a caracterelor si a conceptiilor despre lume, societate, univers, in reprezentari sugestive care impletesc si liricul, si epicul, subiectivitatea sau obiectivitatea viziunii.

Pentru a spori plasticitatea, expresivitatea mesajului artistic, textul dramatic reprezentat scenic foloseste si alte elemente artistice: pictura, arhitectura, sculptura, muzica, coregrafia.



Arta spectacolului teatral



Teatrul nu este numai literatura, textul dramatic trebuie sa devina spectacol, reunind, prin succesiunea unor imagini sincretice, forme de reflectare a lumii care apartin si altor arte, intr-o modalitate organica, unitara, cu atat mai originala cu cat include actorul, omul insusi ca individ integral" (HegeL).



Camil Petrescu sugera ca teatrul este o arta independenta prin caracterul sau spatio--temporal, prin functia dramatica a cuvantului si teatralitatea textului. Un alt teatrolog celebru, Gordon Craig, preciza in L art du theatre ca teatrul e facut din miscare, care este spiritul artei actorului, din cuvinte, care formeaza corpul piesei, din linie si culoare, care sunt sufletul decorului scenic, din ritm, care este esenta dansului".

O analiza complexa a fenomenului teatral trebuie sa examineze urmatorii factori: autorul, universul teatral, personajele, locul, spatiul scenic, decorul, expunerea subiectului, situatiile, arta actorului, spectatorul, categoriile teatrale (tragic, dramatic, comiC), sintezele teatru-poezie, teatru-muzica, teatru-dans, pentru a determina vecinatatile" teatrului -spectacole diverse, circul, marionetele.



Dualitatea auctoriala dramaturg-regizor reprezinta o trasatura specifica teatrului. Este vorba despre doi autori, de formatie artistica diferita, care prin actiunea lor complementara confera operei teatrale calitatea de obiect estetic. Conditia scenica este determinata de conceptia scenografica si de distribuirea rolurilor. De aici incep dualitatile teatrului: spatiu scenic concret si spatiu scenic sugerat, actorul ca persoana reala si personaj fictiv, dialog real intre personaje imaginare, timp real si timp conventional.



Opera teatrala ca realitate fictiva cuprinde:

- spatiul scenografic: decor, costume, mobilier, recuzita, masca, lumini;

- mijloacele de expresie: din artele plastice, utilizate tridimensional (linie, culoare, voluM), sau din muzica, coloana sonora, dans, pantomima;

- textul dramatic: scris de dramaturg ;

- viziunea regizorala.

La baza acestei realitati complexe se afla imaginea teatrala, unitatea indecompozabila care presupune sincron un moment unitar al actiunii operei, alcatuit din toate semnele puse in joc : privirea si cuvantul, mimica si gestul, miscarea actorului; decorul, costumul, masca, mobilierul si recuzita aflate toate in lumina necesara, A«golulA» sau A«plinulA» scenei; secventa dansata sau de pantomima; efectul sonor - toate armonizate si ritmate in chip ideal" (Mihai Vasiliu, Specificul receptarii in teatrU).





Receptarea operei teatrale



Spectatorul se integreaza la inceputul spatiului teatral, reprezentat prin edificiul institutiei. Se adauga unele pre-simtiri ale spectacolului (program, afise, panourI), starea emotionala de asteptare, o stare pre-receptiva, care pregateste spiritul pentru farmecul artei" (Mikel Dufrenne, Fenomenologia experientei esteticE). Primii stimuli sunt: spatiul scenic dezvaluit prin ridicarea cortinei, decorul, luminile, culorile. Semnalele vizuale, statice se completeaza cu cele dinamice, determinand o globalitate de tip sinestezic. in receptarea operei teatrale, spectatorul trebuie sa asocieze, pe orizontala, o succesiune de imagini teatrale, al caror continut se acumuleaza treptat, structurate in serii progresive pana devin situatii dramatice, momente ale actiunii.

Opera este receptata si pe verticala, prin deslusirea nivelurilor de semnificatii din structura spectacolului. T.S. Eliot spunea ca intr-o drama de Shakespeare exista diferite niveluri de semnificatie. Pentru spectatorii cei mai simpli exista trama (actiuneA), pentru cei mai reflexivi exista personajul si conflictul, pentru cei mai inclinati catre literatura exista cuvintele si constructia expresiei, pentru cei mai sensibili din punct de vedere muzical exista ritmul si pentru spectatorii de cea mai mare sensibilitate si inteligenta exista un semnificat care se releva in mod gradat" (T.S. Eliot, The Use of Poetry and the Use of CriticisM).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.