Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE





EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA, despre Sinteze literare





1. Romanul ca definitie; romanul romanesc in contextul evolutiei literaturii universale

2. inceputurile romanului in literatura noastra

3. Cartea cap de serie" Ciocoii vechi si noi de N. Filimon

4. Un Tolstoi" al romanilor Duiliu Zamfirescu

5. Primul roman-fresca Mar a de Ion Slavici

6. Tranzitia



7. Diversitatea interbelica

» Eposul sadovenian

» Contextul operei lui Rebreanu

» Autenticitate si experienta - Camil Petrescu

» Obiectivare" psihologica - Hortensia Papadat-Bengescu

» Romanul calinescian

» Mircea Eliade - Urmuz - Ionel Teodoreanu

» Noutatea lui Marin Preda si alte deschideri



1. Romanul - ca definitie; romanul romanesc in contextul evolutiei literaturii universale

>

Provenind din frantuzescul roman" (atestat inca din a doua jumatate a secolului al Xll-leA), termenul desemneaza un concept ce se defineste ca o mare forma epica in proza, deschisa modificarilor de structura si imbogatirilor de continut" (Dictionar de termeni literari, Ed. Academiei, 1976, p. 379). Dar definitia termenului evolueaza odata cu istoria speciei si in raport cu epoca si idealul literaturii" (op. cit., p. 379):

a-  La inceput era povestea imaginara a unor aventuri cavaleresti si sentimentale.

a-  Pana in secolul al XVII-lea, putine opere dau stralucire speciei: Gargantua si Pantagruel de Rabelais, Don Quijotte de Cervantes. in acest secol insa se produc modificari de esenta: romanul devine baroc si preia doua directii care-1 ajuta sa-si depaseasca criza: romanul psihologic - prin Doamna de la Fayette si prin Marivaux si romanul realist - prin Furetiere si Ch. Sorel. Scriitorii englezi Richardson si Field-ing aduc romanului si reabilitarea artistica.

a-  Din secolul al XlX-lea romanul devine principala forma epica, dominand cu autoritate literatura. In general, se considera ca acest fapt s-ar fi produs atat prin transformarea epopeii cat si prin largirea nuvelei, obtinandu-se produsul unei civilizatii cu structura deschisa, in care, ordinea anterioara fiind abolita, individul se afla intr-o continua cautare spirituala" (G. Lukacs - Teoria romanului, 1920). Prin Balzac si realism, romanul se ambitioneaza la conditia totalitatii. Stendhal, Dickens sl Thackeray cauta imaginea completa a societatii. La randul sau, romanul naturalist (Zola, Th. Hardy, G. VergA) descopera lumea subconstientului.

a-  La inceputul secolului XX, Proust, Joyce, V. Woolf modifica structura traditionala, romanul tinzand spre forma estetica. Esential va fi dialogul de idei, in timp ce elementul narativ ramane doar pretext (Dostoievski, Th. Mann, Malraux, A. Gide, Sartre, Kafka, Gabriel Garcia Marquez etC).

a-  Noul roman, pe care Sartre il numeste antiroman", interesant ca experiment, impinge insa specia intr-un punct limita. O sinteza intre traditionalism si modernism (posibila iesire" a romanului dintr-o asemenea criza") realizeaza cu succes J. Steinbeck, E. Hemingway sau W. Faulkner.



2. inceputurile romanului in literatura noastra

Romanul romanesc a aparut dupa 1840 (desi Istoria ieroglificaa lui D. Cantemir ar putea fi considerata drept primul nostru roman, dar printr-o acceptiune care depaseste limitele specieI). Debutand sub auspiciile programului Daciei literare", ale romantismului si ale realismului, el evolueaza mult timp spre constructia narativa solida. Dar adevarata sa maturizare se produce in perioada interbelica, pentru ca dupa aceea sa asistam la un continuu proces de diversificare si redimensionare.

Prima incercare a fost Istoria lui Alecu semnata de Ion Ghica (1848). Au urmat Tainele inimei de M. Kogalniceanu (1850), Hotii si hagiul de A. Pelimon (1853) - cu incursiuni romantice intr-un univers autohton, dar fara a putea renunta la modelele straine. Abia D. Bolintineanu, cu cele doua creatii ale sale - Manoil(1855) si Elena (1862) - a reusit ceva din sensurile romanului ca atare. intre timp, A. Cantacuzino (Serile de toamna la teara - 1855), I. Dimitrescu (Radu Buzescu - 1858), Pantazi Ghica (Un boem roman - 1860), Radu Ionescu (Donjuanii din Bucuresti - 1861) cautasera alte posibilitati ale acestei specii la confluenta dintre romantism (ca esenta) si realism (ca posibile interventii, destul de simpliste insa).



3. Cartea cap de serie" - Ciocoii vechi si noi de N. Filimon

Primul nostru roman, in sensul unei carti cap de serie, din care se trag toate romanele de tip social, care-si nutresc speranta din ascensiunea arivistilor si prabusirilor claselor vechi" (S. CioculescU) este Ciocoii vechi si noi de N. Filimon (aparuta in 1862 in periodice si in 1863 in voluM). Progresul facut in proza romaneasca apare in acest roman din dubla perspectiva: Filimon manifesta o mare putere de organizare, atat in ceea ce priveste natura preocuparilor sale estetice (cu deosebire muzica, asupra careia se fac multiple comentariI), studiul societatii romanesti prin documente (romanul propune, mai ales, obiectivarea indirecta a societatii romanesti din prima parte a secolului al XlX-leA), cat si staruinta de a urmari pana la obstinatie ideea unui personaj unic.

N. Filimon nu poate fi comparat nici pe departe cu Balzac si nici cu Stendhal caci proza sa este mai schematica, mai naiva, excluzand tema psihologica. Intriga si compozitia Ciocoilor sunt destul de rudimentare (moralizand, de fapt, subtitlul romanului - Ce naste din pisica tot soarici mananca).

Exista totusi in aceasta prima creatie remarcabila pentru literatura noastra un flux narativ-tipologic demn de retinut. Prin staruinta si perseverenta observatiei exterioare si schematice, obiective, semanand chiar cu o lectie de scoala, Filimon a sugerat posibila structura a tipologiei arivistilor, cu Dinu Paturica in centru. in Dedicatie si in Prolog, romancierul isi sustine personajul predilect" (ciocoiul"), precizand totodata treptele urcusului acestuia - de la slugarnicie, la castigarea increderii stapanului si pana la detronarea acestuia. Pentru Filimon, ciocoiul este totdeauna si in orice tara un om ipocrit, las, orgolios, lacom, brutal pana la barbarie si dotat cu o ambitie nemarginita".

Romanul propriu-zis propune un adevarat triunghi" al parvenirii: Tuzluc -Kera Duduca - Dinu Paturica, toti trei intrand in categoria ciocoilor vechi" (despre Ciocoii noi" Filimon n-a mai avut timp sa scrie!

   ). Andronache Tuzluc face parte din familia arivistilor externi tarii: era pornit din Fanarul unde se urzesc si se pun in lucrare cele mai intunecoase intrigi ce au minat imperiul Greco-Roman". El mosteneste din nastere un mare talent de intriga si de lingusire" si devenise postelnic gratie protectiilor feminine si intrigilor la curtea domnului Caragea. Unindu-se cu hotii si talharii de drumul mare, despuie tara in toate modurile, mai mult de trei ani, pana ce isi cumpara vreo zece mosii". Dar parvenitul Tuzluc are si slabiciuni -increderea in Kera Duduca si Dinu Paturica, un amor foarte tare pentru Maria, unica fiica a banului C, roman de natiune". Tocmai asemenea slabiciuni il vor inlatura din lupta pentru putere si avere, mai ales ca un asemenea ciocoi" format va trebui sa suporte contraloviturile" unui puternic ciocoi" in formare. Acesta va fi Dinu Paturica, initial un june de 22 de ani, scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri, plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitia si mandria grosolana", apoi sarpeinveninat" la casa fanariotului" (TuzluC), invatand sa tortureze pe nenorocitii tarani, punandu-le oua fierbinti la nas, ca sa le ia cea din urma para din punga". Fiul fostului vataf al postelnicului Tuzluc urca rapid treptele parvenirii, folosind metode perfectionate: slugarnicia combinata cu invatarea artei arivismului, folosirea unor aliati - Duduca si Costea Chiorul - si lucrul acoperit", uzurparea treptata a stapanului, atacul frontal si complex (prin tarani si arendasi si apoi chiar prin ciocoii mai vechi ca el (dar aserviti pe diferite caI). Dinu Paturica se autoeduca si se formeaza ca ciocoi dintr-un mediu social pe masura", iar N. Filimon prezinta totul din perspectiva documentar-artistica. Este contextul in care evolueaza si alte doua categorii tipologice realiste: parvenita Duduca (femeia-diavol, actionand fara scrupule pentru a-si atinge scopul arivist - luxuL) si Gobseck-ul roman Costea Chiorul (ce ajunge a-si pune pana si propriile fete la mezat" pentru bani!

   ). in concluzie, Filimon prezinta in stil realist o anumita epoca sub aspectul criticii arivismului. Replica imediata i se pare romancierului binevenita din lumea traditionala reprezentata de banul C. (boierul neaos"), Maria (femeia-ingeR), Gheorghe (sluga-ideala), lume care - in finalul romanului - pare a iesi victorioasa. Se lasa impresia, astfel, ca arivismul este ceva important (Tuzluc este un fanarioT), dar un ceva repudiat de esenta romaneasca.



4. Un Tolstoi" al romanilor - Duiliu Zamfirescu

Duiliu Zamfirescu va realiza un pas inainte catre romanul nostru modern. Nuvelistica sa (1883-1888) reprezinta o punte de trecere catre romanul ciclic, prin categoriile tipologice propuse (Alecu Zaganescu prefigureaza pe Dinu Murgulet, in Subprefectul apare o prima ipostaza a lui Tanase Scatiul, iar nuvela Spre Cotesti include farmecul descriptiv pitoresc-practiC).

Ciclul Comanestenilor(lSSA-19(S) isi impune autorul prin finetea unor analize", crearea unei atmosfere moderne", sobrietatea stilistica", intuitiile legate de tehnica romanului" (G. CalinescU). Venind cumva in prelungirea lui N. Filimon, Duiliu Zamfirescu aprofundeaza tendintele reabilitarii boierimii autohtone, care este urmarita pe mosie (Viata la tara- 1894), in conflict cu ciocoiul" - arendas {TanaseScatiul -1895), pe frontul luptei pentru independenta (in razboi-1897), in incercarile salvarii" prin iubire sau prin relatii cu Ardealul (indreptari - 1902 si Anna - 1902-1910).

Din punct de vedere artistic, romanele sale se impun prin: tehnica actiunilor paralele (dupa modelul lui TolstoI), tratarea tipului parvenitului, mania autenticitatii si introducerea stilului epistolar. De fapt, autorul Vietii la tara compune proza lirica spre placerea cititorului pus in fata marilor taine ale naturii si ale traditiei, cat si in fata unor povesti de iubire. intr-un asemenea context, Diamandula este conturata ca o voce unica si un insemn al traditiei insesi, ciobanul Mihu pare personaj mioritic, Dinu Murgulet este boierul de neam" - frate" cu taranii, Sasa si Matei Damian formeaza un nou cuplu al trainiciei traditionale etc. La celalalt pol, apar intrusii care vor sa strice un echilibru prestabilit. Duiliu Zamfirescu manevreaza perfect tehnica contrastelor, descoperind pana si duhoarea" arivista - badaranista din casa lui Tanase Scatiul (comparata cu armonia perfecta a gospodariei lui Murgulet). Ca si-n romanul lui Filimon, nu se poate neglija interventia progresului" intr-o lume a traditiei; asistam astfel la cumplita drama a Tincutei si a lui Murgulet insusi. Tot asa, romancierul rezolva intriga dintre vechi" si nou" prin salvatoarea revolta populara. Taranii nu mai merg cu rogojina aprinsa in cap si cu jalba in protap" la Voda (ca-n Ciocoii vechi si noI), ci pur si simplu ucid ciocoiul uzurpator, eliberandu-si stapanul; deci traditia pare repusa in drepturi. Se poate spune ca Duiliu Zamfirescu face trecerea de la romanul de pionierat al lui Filimon la romanul social modern aureolat mai apoi de L. Rebreanu, la proza ciclica reprezentata de Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Calinescu. Totodata, el imbogateste galeria arivistilor prin portretul lui Tanase Scatiul, un posibil intrus in lumea boierimii rurale.



5. Primul roman-fresca - Mara de Ion Slavici

Tot in 1894 aparea in Tribuna" - Mara (tiparita in volum in 1906), romanul lui Ion Slavici, elogiat fara rezerve la aparitie de N. Iorga si redescoperit de G. Calinescu in 1941. Lucrare descriptiva si psihologica, moralista si justitionara, de dragoste si de pregnanta problematica etico-sociala, Mara s-a impus prin constructia epica deosebit de consistenta, aproape monolitica si este, de fapt, primul nostru roman-fresca (cu psihologicul grefat pe sociaL), anuntand astfel capodoperele lui Rebreanu. -^»Slavici prezinta lumea orasului dinlauntrul ei, urmarind formarea si ascensiunea burgheziei comerciale, provenite din taranime, pe fundalul unor dispute nationale si confesionale care au la baza nu numai prejudecati nationale ci si concurenta data de puterea banului^ Universul social este cel al orasului-targ transilvanean din ultima parte a secolului trecut, spatiu in care evolutia se cere combinata cu mentinerea unor obiceiuri traditionale, cu deosebire privind consolidarea familiei (conform principiului lui Confucius, dupa care orice element intrus in familie provoaca dezbinarea si chiar tragedia acesteiA). Tocmai de aceea, organizarea economica pe bresle se raporteaza imediat la tendinta parintilor - calfe (Huber, Bocioaca etC) de a-si forma ucenicii" si-n meserie si-n viata de familie. Dar copiii (Persida, Natl, Trica) nu mai suporta barierele nationale, sociale si confesionale, ci vor sa se detaseze de eforturile impatimirii spiritului de agoniseala al parintilor si - ca urmare - conflictul romanului devine complex: Mara lupta pentru a nu mai fi o simpla precupeata ci o femeie cu stare"; Huber sufera efectele patimilor tineretii"; Persida si Natl vor sa-si formeze un camin bi-national"; Trica se revolta impotriva tutelei etc.

Slavici evita tezismul" suparator prin constructia, vitalitatea, complexitatea si realismul personajelor, intamplarilor si investigatiilor sociologice de adancime. in centrul romanului se afla doua destine si doua lumi:

1. Mara (Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obraji batuti de soare si de vant") reprezinta lumea luptei pentru opozitie social-economica. in numele zbaterii rapace pentru a asigura capatuirea copiilor sai actioneaza la ea si un anume tip de avaritie (cei trei ciorapi" - cate unul pentru fiecare copil in parte si pentru casa" -devin tot mai disproportionati, tocmai din acest motiV). In aceasta lume, diferentierile etnice se vor esentiale. Mara si Hubert sunt tovarasi" de afaceri dar refuza relatiile inter-familiale.

2. Daca Mara este caracterizata prin linii dure, Persida apare invaluita in duiosie si candoare. Dar ereditatea functioneaza, iar fata atat de frumoasa - parca sortita a fi dusa de mana" de mama - devine la fel de harnica si inteleapta, la fel de preocupata de ziua de maine. Persida nu devine avara, ca mama sa, ci tot mai strangatoare si mai conservatoare. Ea are deja o baza asigurata de Mara si profita de o evolutie destinsa, senina si ferma, alaturi de Natl (pe care si-1 formeaza ca sot pe masura") si Trica (indarjit in ambitia sa de a se forma ca meserias depliN). Persida impune o lume dorita de Slavici cat mai statornic asezata in hotarele firesti ale ordinii si harniciei.



6. Tranzitia



Dupa 1900 apar si alte opere care asigura tranzitia catre marile romane ale epocii interbelice. Anul 1904 marcheaza intrarea lui Sadoveanu in literatura, Soimii deschizand seria eposului evocarii trecutului. in 1916, se va adauga Neamul Soimarestilor - roman al conflictului dintre razesi si boierimea tradatoare de neam si traditie.

Ion Agarbiceanu publica (in 1913 in Luceafarul" si in 1914 in voluM) Arhanghelii, roman care analizeaza urmarile patimii de imbogatire pe fundalul vietii diferitelor categorii sociale din Ardealul inceputului de secol XX.



7. Diversitatea interbelica in perioada interbelica si in continuare, proza romaneasca se dezvolta mult, luand forma constructiilor epice masive. Ca urmare, romanul devine specia literara cea mai cultivata datorita capacitatii sale de a exprima gandirea si realitatile social-istorice ale unei epoci, de a analiza fapte si structuri psihologice, fara a fi constrans de reguli formale stricte. Sunt preluate elemente din traditie, care sunt apoi integrate in forme moderne, astfel ca romanul interbelic accepta interferente multiple. Aceasta perioada a fost, in general, considerata pe doua subdiviziuni. Eugen Lovinescu desprindea intre 1900-1928 linia precisa a unei duble evolutii de importanta inegala: evolutia de la subiect la obiect si cea de la rural la urban". Primul aspect ar sta la baza oricarei literaturi epice ce prinde constiinta de natura si de legile ei interioare" si s-ar referi la epoca studiata intre domnii Mihail Sadoveanu si Liviu Rebreanu". Celalalt aspect ar viza faptul ca literatura urbana reprezinta o forma evoluata prin complexitatea problemelor psihologice pe care le ridica".

Dupa 1928, s-a manifestat cu deosebire o directie opusa in roman si anume aceea dinspre obiectiv spre subiectiv. Elementul subiectiv este alimentat de influentele esteticii moderne, a unor prozatori importanti ai lumii (M. Proust, A. Gide, L.N. TolstoI).

Prin urmare, romanul traditional (obiectiV) si romanul modern (subiectiV) se contrapuncteaza. Interesant de remarcat este insa faptul ca ele nu s-au anulat niciodata unul pe celalalt, ci chiar s-au interferat. Astfel ca proza obiectiva au realizat Rebreanu si Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu si George Calinescu. in schimb, M. Sadoveanu y poetizeaza proza traditionala, Gib Mihaescu aduce patetismul sentimentului" si creeaza personaje cu firi pasionale si obsesive, energice, intreprinzatoare {Donna AlbA). Mateiu I. Caragiale impune tipologiile ciudate de inadaptati traind intr-o lume imaginara (.Craii de Curtea VechE). Metoda obiectivarii este preluata in general de la Balzac, afirmand totodata impersonalitatea impresiei, pozitia de atotstiutor a romancierului, patrunderile psihologice pana-n strafunduri nebuloase si aparent naturaliste. De la aceasta ultima perspectiva a prozei traditionale nu este decat un pas pana la romanul de traditie si chiar modern, care realizeaza imagini ale realitatii prin perspectiva personajului narator, facandu-se astfel posibile discontinuitatile epice si imprevizibilitatile evolutiei personajului. Sporeste mult ideea de traire autentica prin folosirea unor tehnici moderne: monologul interior (ca o consecinta a autoanalizeI), jurnalul, marturisirile, notele de subsol. Camil Petrescu sondeaza lumea intelectualului (de la Stefan Gheorghidiu la G.D. LadimA), pe cand Hortensia Papadat-Bengescu analizeaza psihologia burgheziei aflate in declin. Mai tarziu, M. Preda, Aug. Buzura, Fanus Neagu, C. Toiu s.a. sondeaza si descopera alte si alte posibilitati ale romanului - intre subiectivare si obiectivare. Se poate spune, in concluzie, ca proza romaneasca si cu deosebire romanul evolueaza pe directia interferentelor polifunctionale, refuzand o anume directie tematica, o tendinta tehnica-artistica prestabilita.



Eposul sadovenian

Despre M. Sadoveanu, G. Calinescu spune ca are realismul lui Balzac si melancolia unui romantic". intr-adevar, creatorul eposului romanesc a debutat continuand traditia realismuui sentimental si a naturalismului descriptiv dupa modelele: Neculce, Creanga, N. Gane, Duiliu Zamfirescu si folosind surse din literatura universala (indicate de el insusI): A. Daudet, Guy Maupassant, E. Zola, Turgheniev, Sienkiewicz. Maturitatea literar-artistica si-a castigat-o insa cu deosebire in legatura imediata cu mitologia romaneasca, cu balade si legende despre Stefan cel Mare si Nicoara Potcoava, despre pribegi si haiduci etc. in opera sa, povestitorul este superior romancierului (ca mentalitate artistica) intrucat exprima spiritualitatea unei lumi arhaice, stabile si ritualizate. Naivitatea prozei sadoveniene este prefacuta, dovedind -de fapt - rafinament, expresie a unui ideal filosofico-social si estetic superior.

Principalele romane ale lui Sadoveanu contin, pe langa imaginea unei vieti bazate pe alianta intre om si cosmos, motivul unei literaturi marete si frumoase, mostenire a umanismului greco-latin, urmarind educarea in spiritul unei lumi egale si nationale. S-ar crede ca opera Ceahlaului prozei romanesti" ar sustine o utopie; dar aceasta falsa utopie este de fapt un simbol: simbolul rezistentei unei lumi arhetipale in fata oricarei forme de dezarticulare primara.

Romanele lui Sadoveanu formeaza o noua epopee a poporului roman pentru ca propun succesiunea inepuizabila a unor existente atemporale.

Cand se petrece - de fapt - actiunea din Baltagul, Fratii Jderi, Zodia Cancerului? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: Vitoria Lipan si Manole Par-Negru, Stefan si Ilisafta evolueaza intr-un flux al continuitatii romanesti pe planul mioritic, iar eposul sadovenian marcheaza tocmai acest cadru intr-un perpetuu circuit narativ. Este tocmai ceea ce admira autorul insusi, direct sau prin intermediari de tipul lui Alecu Russo, demonstrand ca spiritualitatea romaneasca - din perspectiva istorica si artistica - nu are sfarsit. in Baltagul, marele prozator urmareste in maniera sa inimitabila drumul parcurs de o alta maicuta batrana" mioritica (devenita sotie a ciobanului uciS) de la posibila incalcare a traditiei, la repunerea acesteia in drepturi. Vitoria Lipan apartine unui sat total anistoric", orientandu-se dupa cicluri naturale, crezand in presimtiri, vise si implicatii vrajitoresti si facand haz de asa-zisele descoperiri ale lumii moderne: tren, distante marcate in dimensiuni stiintifice, autoritati etc. Eroina romanului isi apara satul, familia si viata, actionand ferm. Ea isi inchide fata la manastire, cand o vede atrasa de un oarecare filfizon", urmareste formarea baiatului dupa modelul tatalui sau, nu are incredere in prefecti sau subprefecti. in mod deosebit, Vitoria actioneaza pentru descoperirea imprejurarilor disparitiei propriului sot - piesa" esentiala a traditiei fara de care evolutia insasi - conform parerilor sale -ar fi imposibila. Iata de ce, pe parcursul actiunii romanului Baltagul, Sadoveanu isi infatiseaza eroina parcurgand treptele transformarii din simpla femeie in justitiar implacabil. Vitoria Lipan actioneaza pe baza unei intuitii unice, sub impulsul unui sentimentalism arhaic greu de imaginat, si, in finalul romanului, se declara multumita ca echilibrul traditional a fost restabilit. Moartea sotului sau a fost razbunata iar Gheorghita va deveni un excelent urmas al acestuia. Romanul lui Sadoveanu poate fi interpretat drept urcus al Vitoriei Lipan pe treptele reimpunerii spiritului traditional: din simpla taranca de pe Tarcau, aceasta devine incrancenata cautatoare a celui disparut si - in fine - autentic justitiar. Satul acestei femei pare a veni din mit, caci legenda povestita de atatea ori de N. Lipan trimite la marea geneza a drepturilor si posibilitatilor umane. Din acelasi mit provine si conditia dura a muntenilor; drept urmare, Vitoria, familia sa si satul specific trebuie sa demonstreze rezistenta si tarie. Momentele romanului sunt usor de retinut: asteptarea, cautarea, razbunarea. Primul moment sta sub semnul imaginii complexe a Vitoriei, care-si iubeste sotul, si care este pe deplin devotata satului sau (traditionaL). Femeia respecta intocmai legile nescrise ale lumii arhaice, hotarand plecarea si cautarea sotului numai dupa ce ciclurile naturale, visul si presimtirile i-o impun. in acest fel, ea devine purtatoarea intregii traditii, reprezentand insusi poporul roman intr-un moment de geniala afirmare a valorilor sale voluntar-sentimentale.

Pe marele drum al cautarii celui disparut, Vitoria dovedeste uluitoare calitati intuitive. O data ce descopera urmele acestuia (din povestirile potcovarului PricoP), ea nu va pierde din vedere caciula brumarie" decat dincolo de moarte si nici atunci De la Dorna la Borca si mai apoi intre Suha si Sabasa - corespondenta maicutei batrane din Miorita realizeaza modul in care Nechifor a fost atras in cursa, spre a fi jefuit si ucis. Descoperirea osemintelor sotului markeaza unicul moment de slabiciune feminina, dincolo de care Victoria se va intari precum eroii tragici (Din jale se-ntrupeaza ElectrA), spre a trece catre descoperirea faptasilor. Marea sa intuitie impune autodemascarea ucigasilor chiar la parastasul lui Nechifor si in fata oamenilor legii (care preiau rezultatele anchetei" pe de-a gata!

   ").

La finalul romanului este repusa in drepturi, dar marea tragedie comporta completari caci Victoria va trebui sa tina locul barbatului in familie, pana la maturizarea fiului sau.

Sadoveanu impune naratiunii sale tenta epopeica. Oamenii si intamplarile din cartea sa par a curge la infinit. Satul traditional are reprezentanti de nadejde, chiar daca Nechifor Lipan a fost ucis. Victoria il reprezinta pe de-a-ntregul, iar Gheorghita si Minodora ii asigura continuitatea. Calistrat Bogza si Ilie Cutui sunt posibili ucigasi, dar nu au cum sa anuleze evolutia traditionala, caci raul din ei este usor de anulat.

Daca-n Miorita aparea relatia dintre viata si moarte, in Baltagul lui Sadoveanu se impune traseul viata-moarte-viata. Societatea din Divanul persian este atemporala si eterna. La randul sau, romanul Fratii Jderi impune ideea de educatie in spiritul unei asemenea societati. De fapt, cele trei parti ale acestui roman ilustreaza trei varste ale formarii umane si nationale: treapta juvenila (Ucenicia lui Ionut"), treapta matrimoniala (Izvorul Alb") si marea iubire de tara (Oamenii Mariei-Sale"). Educatia in spirit primordial-umanitar si national o face Parintele-Domn insusi. in prima parte a romanului, acesta ii dojeneste pe tinerii aventurosi in ale dragostei, subliniindu-le faptul ca Domnul (deci si maturul depliN) trebuie sa fie ca soarele": sa dea caldura, dar sa nu ceara. Or, soarele nu poate fi decat esenta epopeica a curgerii existentei umane. Mai departe, se va urmari modul in care se pot forma oamenii si familiile pentru tara. Astfel, Moldova - marea familie arhaica prezidata de catre domnitorul insusi - primeste oameni" dintre Jderi sau Calimani, se intareste prin noi nuclee de tipul celui al lui Simion Jder, dinspre legendarul pustnic de la Izvorul Alb se transmit insemne" traditionale, iar marele Stefan isi va forma oastea tanara" cu care va invinge, la Vaslui, puhoiul otoman. Acolo, o parte dintre Oamenii Mariei-Sale" vor pieri, dar spiritul romanesc va continua dincolo de moarte. in finalul romanului FratiiJderi, Sadoveanu impune tocmai ceremonia parcurgerii traseului intre tragism si optimism. Trupul insangerat al Moldovei cauzeaza sentimente elegiace, dar credinta in perpetuarea spitei nationale impune noi si noi perspective.

Raportandu-se la viata in continua evolutie, opera lui Sadoveanu isi asigura eternitatea tematica si artistica. Ea poate fi numita pe drept cuvant Adevar Epopeic!

   "



Contextul operei lui Rebreanu inclinat initial saporneasca_pe_ caile descrise de Creanga si Sadoveanu, Liviu Rebreanu si-a gasit originalitatea in obiectivitate. Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci pulsarea vietii" -..sustine el (Cred, 1924). De la primul sau roman - Ion (cel care a si inaugurat traditia romaneasca moderna) prozatorul si-a demonstrat tendinta autoritara de a-si impune in chip riguros si neconditionat eul artistic obiectului. in literatura despre sat, el se rupe in mod definitiv de tendintele semanatoriste si lirice, sfidand conceptia impusa de Rousseau a omului bun de la natura", dar pervertit de civilizatie. Taranul lui Rebreanu este dominat de un spirit primar - intre egoism si sentimentalism, intre disimulare si sinceritate. Un astfel de spirit defineste, de fapt, toate personajele esentiale ale creatorului Rascoalei. Ion si taranii din Amara, Apostol Bologa si alte personaje apar manate de un destin implacabil fata de care replica pro" inseamna adaptabilitate neverosimila, iar cea contra" conduce catre tragedie. Asemenea personaje sunt manevrate" cu minutiozitatea si dezinvoltura celui care vrea sa dea tuturor dreptate. Spectacolele" rezultate devin astfel viziuni asupra unor lumi verosimile si sunt create intr-un stil bolovanos" - stilul acceptat de fapt de insasi viata luata fara vreo urma de exagerare.

Se poate face afirmatia ca literatura retine cu deosebire trei piloni" din proza romaneasca a lui Rebreanu:) Ion - cu destinul taranului vazut ca individualitate. Rascoala - dezvoltand imaginea catre viziunea colectivitatii taranesti in miscare si Padurea spanzuratilor- tratand drama constiintei umane fata-n fata cu calamitatea razboiului. Fiecare dintre cele trei romane are caracter monografic si se bazeaza pe sistemul simetriei, dand impresia de opera rotunda"; prin ele se creeaza deci impresia ca autorul propune de fiecare data o experienta completa, intr-un context social specific. in Ion, simetria o asigura drumul de intrare in satul experientelor personajului principal, spre a marca in final despartirea de acel spatiu.,Rascoala modernizeaza contextul general, propunand drumul de fier", circuland nu doar printr-un sat ci printr-o societate intreaga. Primul capitol se numeste, sugestiv, inceputul", pe cand ultimul devine Sfarsitul". Faptul ca noua experienta o formeaza problema taranilor o demonstreaza discutiile din tren asupra acestei chestiuni, discutii reluate in final, drept dovada ca problema cu pricina n-a fost inca rezolvata. in Padurea spanzuratilor, dramatismul este mai puternic, simetria sa fiind asigurata de doua spanzurari (in debut este spanzurat Svoboda, pentru ca romanul sa se incheie cu spanzurarea celui care condusese acea executie; prin urmare, experienta trebuie sa fie a mustrarilor de constiinta!

   ) si de halucinanta viziune a padurii spanzuratilor pe parcursul intregii opere.

Urmarind cu atentie romanele lui Rebreanu, cititorul descopera modul in care se largeste sfera observatiei obiective: in Ion, omul este un tanar-taran luptand pentru a-si afirma demnitatea materiala si sentimentala (prin pamant si iubire, prin Ana si FloricA), in satul aparent inchis. Pripas" este nume-simbol, definind cumva destinul lui Ion Pop al Glanetasului, urmasul celui care, la inceputul romanului, dadea tarcoale mai-marilor satului precum cainele la usa bucatariei". Fiul Zenobiei pare de pripas" preluand - prin nastere -^credinta in afirmarea prin munca pamantului (de la mama) dar si saracia (de la tata)^ Ion lupta din rasputeri pentru a nu deveni un sarantoc" desconsiderat si se agata cu disperare mai intai de Ana, fiica lui Vasile Baciu, cea care-i poate asigura pamantul atat de necesar demnitatii taranesti. in apriga-i lupta, el va deveni chiar o bruta inocenta": demnitatea sa.loveste cujiaivitate oamenii (Vasile, Ana, GeorgE), el insusi fiind lovit de naprasnicul destin. insa nu renunta niciodata la iubirea pentru Florica - a doua componenta a formatiunii sale umane. Tocmai o asemenea confruntare cu sine (intre glasul pamantului" si glasul iubirii") va produce puternica sa drama, in finalul care ii consemneaza moartea, prin incercarea nemilosului destin.

Romanul Ion nu prezinta, de fapt, un univers absolut inchis, caci satul Pripas are legaturi cu exteriorul, prin intelectualii Herdelea si Belciug. invatatorul si poetul satului confera actiuni intelectuale si deschidere postrurala pentru ca participa atat la intrigile satesti cat si la aventuri" sociale si nationale.

O asemenea deschidere catre sfera extrarurala se va realiza in Rascoala -roman al descatusarii colectivitatii taranesti in contextul inceputului de secol XX. Pentru Rebreanu, esenta taraneasca o formeaza Petre Petre (un fel de taran dublu"), dupa cum simbolul boierimii este Miron Iuga (personaj amintind cumva de Dinu Murgulet al lui Duiliu ZamfirescU). De fapt, conflictul noului roman se desfasoara intre cei care au pamant si cei care nu-1 au, si-1 vor cu ardoare (conform aceleiasi conceptii dupa care numai pamantul poate asigura demnitatea taraneasca). in acest fel, notiunea de Om cumuleaza o colectivitate, un sat cu nume predestinat: Amara". in aceasta categorie se integreaza taranii saraci si porniti spre revolta (Ignat Cercel, Heruvimul, Trifon GujU), mijlocasi" si traditionali (Marin Stan, Lupu Chiritoiu, Luca Talba) etc. Satul evolueaza ca o mare, adunandu-si initial valurile, apoi revarsandu-se peste maluri, pentru ca in final sa fie repusa fortat in matca. Rebreanu isi dovedeste pe deplin talentul de prozator obiectiv complex (intre social si psihologiC), urmarind tocmai demersul revoltei taranesti - prin folosirea tehnicii ansamblurilor in miscare alaturi de cea a decupajelor narative. Alte destine umane - restranse sau conduse spre nivelul colectivitatilor - apar in toate romanele lui Rebreanu. in Ciuleandra, omul simplu de la tara trebuie sa traiasca drama dezradacinarii" in mediul urban. in Gorila, omul apare confruntat cu o societate care sugruma tot ce poate fi pur, senin, frumos. in Adam siEva, se cauta experientele erotice ale Omului pe parcursul evolutiei umanitatii in cicluri (prin asa-zisa metamorfoza a cuplului Adam si EvA).

Loc aparte ocupa, la un asemenea nivel, Padurea spanzuratilor- roman care aduce Omul in ipostaza dramatica a conflictului psihologic dintre adevarata si falsa datorie, in confuza situatie a primului razboi mondial; se poate vorbi, asadar, de o experienta a ratacirii umane sub impulsul problemei nationale si razboinice.

Apostol Bologa parcurge traseul dramatic de la o constiinta nationala (care s-ar putea numi constiinta imperiala") pana la cea umana, destinul sau demonstrand neputinta individului de a solutiona interior contradictia dintre existenta si esenta (conform conceptiei lui Hegel, el ar fi o constiinta nenorocita" ca si Ion sau Petre Petre, de fapT). Educat in spiritul datoriei fata de patria imperiala" si preluand severitatea comportarii unui tata intransigent, eroul romanului Padurea spanzuratilor ajunge voluntar pe un front al pierzaniei ca neam si ca om. Actioneaza dezinvolt ca ostean imperial, obtinand rezultate" deosebite: felicitari, decoratii, inaltari in grad. Dar momentul spanzurarii lui Svoboda ii modifica fundamental comportamentul. Cel care condusese executia fara mustrari de constiinta, ba chiar jovial, trebuie sa suporte interventia unui posibil contra ego" in persoana lui Otto Klapka aparand opozitia intre datoria fata de Patrie" si cea fata de un punct. in acest context, se declanseaza drama psihologica, spre a lua amploare in cadrul discutiei de la popota ofiterilor. Replicile sunt multiple: pe langa Klapka, intervin Gross, Cervenco, Varga. De-acum Bologa se descopera singur intr-o lume a hatisurilor si capcanelor. Va actiona tensionat, cautand salvari si rezolvari, dar va cadea de cele mai multe ori in propriile-i capcane", caci lumea care-1 inconjoara este vicleana: refuza frontul anti-romanesc, dar accepta sa activeze in spatele acestuia, rupe logodna cu o unguroaica, dar se purifica prin iubirea pentru o alta unguroaica; dezerteaza fara un plan minutios stabilit, cazand chiar in plasa" prietenului" Varga, cel care-1 avertizase anterior. Timpul scurs intre prinderea si condamnarea sa inseamna pentru erou un indelung prilej de autoanaliza si autolimpezire. Rebreanu lasa sa se inteleaga ca vina nu-i a lui Bologa, ci a imposibilitatii suprapunerii intre real si ideal. Eroul sau devine astfel Apostol al unei umanitati libere de orice constrangere, dupa ce parcurge traseul purificarii nationale si umane. Cel care condusese executia lui Svoboda moare el insusi cu credinta in lumina omului" proiectata catre cer.

Eugen Lovinescu declara fara drept de apel: in epica trecutul nu ne ofera echivalentul lui Ion, nici chiar al Padurii spanzuratilor, pe altarul lui Rebreanu jertfim toata epica romana de la Filimon la Sadoveanu". Fara indoiala ca la acel moment (1923), se putea pune o intrebare: Care dintre romancierii de mai tarziu avea sa reziste la judecata acestui foc?



Autenticitate si experienta - Camil Petrescu

Un posibil raspuns il va da Camil Petrescu care, pe linia mult discutatei modernitati", va sustine in conferinta Noua structura si opera lui Marcel Proust" ca stiinta si filosofia timpului nostru" nu-si au inca o literatura epica intr-adevar corelativa". Problematica cunoasterii este, pentru creatorul Patului lui Procust, esentiala, dar nu in sens rationalist, ci sub imperiul unei intuitii concrete" asemanatoare celei bergsoniene. Camil Petrescu descifreaza realul sub semnul unicitatii, al inefabilului, romanele sale propunand o adevarata literatura a autenticitatii si experientei. Personajele sale sunt puse sa traiasca experiente diverse: sociale, erotice, intelectuale etc, din asemenea experiente proiectandu-se pagini de roman care se apropie oarecum de creatii semnate de Proust, Stendhal, Tolstoi. Joyces.a., ramanand insa mereu originale si chiar antonimice. De fapt, Camil Petrescu s-a definit intotdeauna drept adept al polemicii.

Patul lui Procust (1933) se vrea in acelasi timp roman social si erotic, teorie despre roman, proza monografica de tip nou. Intuitionismul bergsonian se alatura cerintelor fluxului constiintei" de tip J. Joyce, dar romancierul nostru prelungeste totul prin modelele Husserl si M. Proust, spre a ajunge la creatia literara care inregistreaza aventuri ale spiritului. Nimic nu este in obiect, totul este in spirit" -iata teza pe care o ilustreaza cuplul propus de M. Proust {in cautarea timpului pierduI) Swan - Odette, cuplu caruia Camil Petrescu ii propune replicile George Dem. Ladima - Emilia Rachitaru si Fred Vasilescu - doamna T. De fapt, Patul lui Procust propune eterna reluare a perechii care ar trebui sa fie ideala, numai ca ceea ce in iluzie poate fi asa, in realitate se traduce in revers si drama. Marea dilema a creatiei lui Camil Petrescu o reprezinta incompatibilitatea dintre absolut si relativ: personajele sale sunt noi Hyperioni" care-si fac din absolut - mod de viata, incearca refugii prelungite, dar trebuie sa suporte si drama inadaptarii la concret. Ladima si Stefan Gheorghidiu, Fred Vasilescu si doamna T. traiesc in sfera visului erotic, fac din acesta noi lumi (deci iubirea devine mod de cunoastere si trairE), deoarece concretul le este advers. Primii doi fac din Emilia si Ela icoane autentice si-si traiesc astfel sensuri ale fericirii sublime; tocmai de aceea socurile produse de realitate vor fi mai mult decat dramatice.

Pentru ca trairea sa fie mai patetica, Camil Petrescu aduce totul in prezentul continuu si foloseste invariabil persoana I, propunand astfel corespondenta dintre scriitor si personaj. Aducerea in prezent se realizeaza fie prin tehnica rememorarii voluntare, fie pe calea jurnalelor, a documentelor, a scrisorilor. Patul lui Procust pare romanul mai multor autori: Ladima (prin scrisori si jurnalE), Emilia (prin scrisorI), Fred Vasilescu si doamna T. (prin jurnalE) si Camil Petrescu insusi (prin simboluri si legaturi intre celelalte partI). Se creeaza astfel impresia unei diversitati de viziuni asupra realitatii, dar de fapt trebuie descifrata tocmai disproportia dintre fortele idealului si josnicia realului. Ladima este intelectualul superior damnat la nerealizare intr-o societate a mediocritatii si arivismului. Neadaptat acestui mediu reprezentat de Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu-Lumanareanu, corespondentul lui Camil Petrescu insusi se agata cu disperare de iubirea pentru artista Emilia, facandu-si din aceasta universul ideal pe baza unor autodisimulari ridicate la rang suprem. in acest mod, Emilia capata (ca personaJ) doua infatisari: cea reala (artista, femeie decazuta) si cea ideala (icoana de vis - proiectie a iluziei lui LadimA). Dar procesul disimulatoriu nu poate fi dus la infinit si finalul romanului trebuie sa consemneze un deznodamant cutremurator: daca Luceafarul eminescian anula cercul stramt" si norocul trecator" in numele unei lumi", al nemuririi reci, Ladima se sinucide, lasand dovezi care sa ascunda saracia si nefericirea vietii sale terestre.

Un context oarecum diferit de acest Pat al lui Procust apare in cazul celuilalt cuplu al romanului. Fred Vasilescu si doamna T. sunt amandoi superiori, capabili deci de realizarea idealului. Si totusi nici cuplul lor nu poate fi valid pentru ca intervine teama de acel ideal, fiecare crezandu-se inferior celuilalt. in UlHma_noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930), autorul personaj este unul singur, tehnica folosita fiind numai cea a memoriilor voluntare. in schimb, experienta propusa este dubla, asa cum insusi titlul operei o sustine - intre iubire si razboi, sub semnul noptii". Prin urmare, noaptea" este cea care poate consemna vis catre ideal sau cosmar. Pe parcursul romanului (perfect structurat in doua parti, dar cu o unitate asigurata de o constiinta unica - cea a personajului-autoR), se propune tocmai fluctuatia posibila intre fericire si cosmar. Debutul romanului expune deja sensurile dublei nopti". Aflat pe front (deci in plin foc al razboiuluI), Stefan Gheorghidiu participa la o dezbatere pe tema sotului care si-a ucis sotia infidela. Punctul sau de vedere este absolutist: Iubirea este un proces de autosugestie", deci ea trebuie sa se inalte deasupra realitatii curente, sa devina ideea insasi. Momentul inseamna pentru erou si declansarea fluxului memoriei, experienta erotica din trecut fiind adusa in prezent. Astfel ca cititorului i se deruleaza spectacolul" unei posibile povesti de dragoste, care trebuie sa fie - de fapt - alegoria imposibilei suprapuneri dintre ideal si concret, dintre ideea de iubire si realitatea acestui moment. Student la filosofie, traind in sfera ideilor, Stefan Gheorghidiu concepe iubirea drept devotiune totala si crede a gasi in Ela (cea mai frumoasa studenta) perechea ideala. Ca si-n Luceafarul lui Eminescu, se incearca realizarea cuplului din doua superioritati diverse: inteligenta si frumusetea. Dar membrii cuplului nu pot ascunde faptul ca la mijloc este, in primul rand, orgoliul (inteligenta are nevoie de frumusete si invers, pentru ca inaltarea in sfera idealului sa fie pe deplin posibila). Un asemenea cuplu nu poate fi decat aparent fericit. Iar o asemenea fericire dureaza numai cat dureaza fericirea pentru amandoi (conform conceptiei Shopenhauriene dupa care saracia ii face pe oameni mai buni, mai dornici de realizarE). Trebuie sa intervina insa replica realitatii, caci cei doi traiesc intr-un anumit mediu social. Aceasta apare ca o pedeapsa" data de unchiul lui Stefan, Tache Gheorghidiu, care, sicanat de lipsa de consideratie a nepotului fata de bani, lasa acestuia - prin testament - o parte considerabila din mostenire, parca punandu-i la incercare rezistenta materiala. Urmarea este complexa: pentru Ela, mostenirea inseamna fericire materiala (lux, petreceri etc.) - de fapt, unica fericire pe care o putea trai pe deplin; pentru Stefan insa mostenirea aduce numai necazuri, caci ii rapeste tocmai fericirea - cea pe care si-o imagina si pe care o credea concretizata in viata sa conjugala. Aparuse gelozia inca din momentul in care Ela nu se incadrase perfect acestui tip de fericire, iar acum acest sentiment se amplifica, autorul avand posibilitatea sa realizeze o adevarata monografie a geloziei barbatesti, analizate atat pe orizontala cat si pe verticala. Gelozia evolueaza in cicluri - de la impacari aparente la dispute aprige si iar la impacari aparente (dar niciodata la nivelul celor anterioarE). Mobiluri diverse (intre simplele observatii ale Elei asupra conduitei sotului si umbra" dansatorului G.) produc disputele; alte mobiluri aduc impacarile si totul trebuie sa culmineze in ruperea definitiva dintre soti atunci cand gelozia poate fi fatala.

O experienta - cea a iubirii absolute - trebuie inlocuita cu o alta, mai puternica, dar tot absoluta, si atunci .Stefan rjleaca_yoluntar pe front, daruindu-se total focului purificator". Tocmai de aceea razboiul va aparea in intreaga-i grozavie: personajul-autor ili traieste prin toate jsimjurile, alaturi de armata participanta. in finalul romanului, Stefan poate comunica Elei ca-i lasa averea, numele si trecutul; el ramane un perpetuu adept al prezentului experientelor traite total. in concluzie, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi propune o naratiune ridicata" la persoana I, ca pe o compasiune a autorului si a personajului acestuia. Memoria voluntara actioneaza o problematica mereu valabila: conditia intelectualului in raport cu societatea adversa, iubirea si razboiul. Stefan Gheorghidiu pare un nou Luceafar care-si permite sa-si impuna orgoliul in iubire (laudand mereu frumusetea Elei pe care o vrea ca dublura a lui - intre el si ElA) si asupra intregii societati. Aceasta din urma este reprezentata de cateva personaje aflate in ocurenta involuntara:

1. Ela se smulge dintr-o societate pe care pare s-o reprezinte, fata-n fata cu posibilul geniu (ca si fata de imparat din Luceafarul eminesciaN), dar nu poate ramane in sfera acestuia pentru ca esenta uman-sociala" ii este mai puternica si -precum Catalina - se reintegreaza vietii concrete, producand gelozia si marea drama erotica a lui Stefan Gheorghidiu. Fara indoiala ca in contextul obisnuit al existentei cotidiene, cuplul Stefan-Ela putea fi cotat drept realizat. Dar Stefan cauta numai idealul erotic pe care Ela nu-1 poate sustine despartirea fiind astfel obligatorie (consemnand antiteza dintre Ideal si ConcreT).

2. Daca Ela incearca legatura dintre cele doua lumi, Tache Gheorghidiu pare a instiga orgoliul ideatic al lui Stefan prin mostenirea care accentueaza drama iubirii acestuia si a intregii lui vieti. in acest fel, omul vandut banului, avarul, prin excelenta, reuseste sa manipuleze (mai ales dincolo de moartE) experienta lumeasca" a posibilului geniu.

3. Despre Stefan Gheorghidiu, G. Calinescu spunea ca el e un filosof intr-o lume de nestiutori de carte cinici, si acesti nestiutori de carte il pacalesc". in prelungirea acestor posibili adversari ai lumii lui Stefan, se afla Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu-Lumanareanu. Primul este demagogul (in genul lui Catavencu al lui I.L. CaragialE) si parvenitul material, social si politic; el incalca totul (demnitate umana si familiala, sentiment nationaL), spre a se dedica" arivismului. Celalalt este miliardarul analfabet, dovedind din plin modul in care o societate (o lume, deci!

   ) se poate reprezenta la superlativ in ciuda absolutei sale nimicnicii.

Respectiva lume, opusa lui Stefan Gheorghidiu, produce si drama razboiului, pentru ca demagogia lui Nae Gheorghidiu si a altor demnitari trimite ostasi romani sa lupte cu baioneta" contra tunurilor germane. De aici, calvarul prezentat in Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu".

Sa conchidem ca Stefan Gheorghidiu este propus de Camil Petrescu ca personaj superior, ca un inadaptat in societatea concreta. Acesta provine din lumea ideilor si judeca totul in planul absolutist, deci totalitar, golind existenta de orice posibila idealizare fortata. Vazut ca un autentic suflet tare", Stefan Gheorghidiu isi mentine revolta prin setea de cunoastere si prin credinta ca nu exista salvare fara curajul adevarului.

Romanul Ultima noapte de dragoste, prima noapte de razboi poate fi considerat drept o proiectie superioara asupra experientei umane -intre social, erotic si razboi. In asemenea context, Stefan Gheorghidiu se vrea un cavaler" care-si impune punctele de vedere, refuzand infrangerea si cautand mereu alte experiente (chiar daca acestea nu-i vor aduce vreodata victorii!

   ). in legatura cu stilul prozei sale, Camil Petrescu noteaza in subsolurile romanului Patul lui Procust ca este intre cei care exprima in scris cu o liniara sinceritate ceea ce a trait". Evident, categoria de stil" se integreaza si ea obstructiunilor sustinute de scriitor.



Obiectivare" psihologica - Hortensia Papadat-Bengescu

Alaturi de Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu asigura tranzitia prozei noastre dinspre traditie catre modernizare. Punctul ei de plecare il constituie metoda observatiei (preluata din realisM), metoda care are acceptiuni multiple - de la simpla prezentare a individului in actiune si pana la patrunderea intregului arsenal" psihologic al acestuia. Prozatoarea cauta in permanenta la personajele sale relatia dintre eul interior" si eul real", incercand sa descopere echilibrul si, mai ales, dezechilibrul uman. Greutatea acestei tehnici consista tocmai in faptul ca ea cere raportarea trupului la suflet, pentru demonstrase in ce masura sufletul uman poate cadea sub spectrul obiectivizarii", devenit trupesc", adica insemn al existentei materiale intre cele doua posibile extreme: virtualitate si act efemer. Omul - prin definitie - se vrea virtual ca trup si suflet, dar actele sale consemneaza de multe ori tocmai reversul, conducand catre dramatism, comic sau chiar ridicol.

De buna seama ca Hortensia Papadat-Bengescu nu va alege psihologii perfect sanatoase", dupa cum nu se va opri la medii sociale echilibrate". Tendinta sa este de a observa universuri sociale in convulsii, dar nu direct (cum ar fi facut-o Balzac, spre exemplu!

   ), ci prin cumulul psihologiilor care compun acele universuri. Ca atare, viziunea mai multor cadavre vii" va forma un urias cadavru viu social".

Ciclul Halippa poate fi luat drept replica la Ciclul Comanestenilor al lui Duiliu Zamfirescu intrucat urmeaza istoria generatiilor unei familii. Dar Hortensia Papa-dat-Bengescu nu mai este doar lirica, solemna, sentimentala; ea cauta evolutii, si mai ales involutii care permit amplificarea unor tehnici literare de exceptie. Proza ei descopera o lume care se zbate in propriul suc" maladiv si o face, nu din exterior spre interior, ci invers. Indivizii sunt pusi sa se autoprezinte cititorului si sa defineasca intreaga existenta pe care o reprezinta.

Creatoarea Concertului din muzica de Bach foloseste ca pretext pregatirea unui concert pretentios intr-o societate de mari vanitati, spre a desfigura" tocmai pretiozitatile, demontand" treptat dar sigur structuri umane si descoperind autentice structuri social-psihologice. Romanul sau nu are o actiune propriu-zisa, ci se bazeaza cu deosebire pe sistemul radiografiei" cu trei mari posibilitati: analiza psihologica propriu-zisa (autoarea citeste" interioare asa cum procedau inaintea ei si altiI), introspectia (isi lasa personajele sa se autociteasca", sa se autoprezinte din interior catre exterioR) si folosirea personajelor-reflectorii (indivizii sunt pusi sa-si vaneze" efectiv starile psihologicE).

Ultimele modalitati sunt noi si o alatura pe Hortensia Papadat-Bengescu marilor moderni ai epocii - Proust, Gide, Woolf etc.

Radiografia" din Concert din muzica de Bach are trei straturi, care sunt, de fapt, trei trepte ale declinului social-psihologic: una este reprezentata de Elena Draganescu si Ada Razu, alta il incorporeaza pe Maxentiu, iar pe cea mai de jos se afla sotii Rim. Aparent, asemenea personaje actioneaza independent, dar in realitate fiecare formeaza cate o piesa a intregului mecanism social. Primele doua personaje se vor doamne de lume buna", in realitate fiind parvenite: Elena, o Halippa, s-a casatorit cu industriasul Draganescu pentru a recastiga terenul averii; cealalta, o fosta fainareasa, incheaga o casnicie cu printul Maxentiu numai pentru a deveni printesa. Prima organizeaza un concert din muzica de Bach" pentru a atrage in casa ei high-life-ul", deci pentru a se incorpora acestei lumi bune". Cealalta isi plimba sotul pretutindeni ca pe o mascota, stiind ca fara el pozitia ei este nula. Mai mult chiar, cele doua sustin atitudinea moderna" a vietii extraconjugale: Elena il cauta cu asiduitate pe marele pianist Marcian, iar Ada ii impune lui Lica Trubadurul pozitia de amant in propria-i casa. Ambele doamne" propun structura feminina a unui mediu dezolant tocmai prin cumplitul dezacord dintre structura fizica (aparentele insala) si cea psihologica (profunzimea gaunoasa").

Printul Maxentiu este un veritabil caz" al tolerantei romanciere. Personajul este un bolnav (suferind de tuberculoza avansata) si acest fapt n-ar starni decat mila. Dar Maxentiu sufera si de o cumplita boala" psihologica: si-a facut din boala fizica o preocupare perpetua. Maxentiu devine un maniac al bolii fizice si, in loc sa starneasca mila, devine comic si chiar ridicol. De fapt, chiar casatoria cu Ada Razu n-a insemnat decat un esec voit", o tendinta parvenita.



Familia Rim este, in aparenta, un nucleu social onorabil; sotia este buna" Lina, sotul este mare" doctor. Realitatile sunt cumplite: buna" ascunde o fata adusa pe lume dintr-o legatura interzisa cu Lica Trubadurul, drept urmare, Lia va suporta totul pana la o moarte oribila. Bunul" este mai mult decat dur pentru ca incearca relatii sexuale chiar cu fiica sotiei sale; el este un adevarat maniac sexual.

Creatoarea Concertului din muzica de Bach este - se poate spune pe drept -nu doar o prozatoare de tranzitie, ci o autentica romanciera moderna, caci propune suficiente modele ale patrunderii psiho-sociale



Romanul calinescian

S-a spus despre George Calinescu - acel spirit enciclopedic al culturii romane -ca a fost romancier innascut. intr-adevar, cele patru romane scrise de acesta vizeaza viata pe trei coordonate esentiale: formarea intelectualului (de la Jim, la Felix si IoanidE), marca" feminitatii (intre Vera, Otilia si Caty Zanoaga) si casa cu molii" (lumea care poate ucide puritatea, evolutia, genialitateA).

Cartea nuntii (1933) a constituit un exercitiu al romancierului George Calinescu, cu o dragoste juvenila intre Jim si Vera, cu formarea unei casnicii (dupa fuga din casa cu molii " reprezentata de maniacul SilivestrU), cu tinta formarii unui barbat, intelectual in devenire. intr-un cadru modern, se reface astfel un mit al cuplului necesar evolutiei.

De la un asemenea roman liric, G. Calinescu a trecut la proza obiectiva, numai aparent balzaciana si de tipologie, Enigma Otiliei(l938). Aici planurile se diversifica: intre romantica iubire dintre Felix si Otilia, istoria unei mosteniri", (componenta care ar fi trebuit sa dea un titlu al romanului insusI), latura enigmatica si pitorescul feudal (asigurat de lumea lui PascalopoL).

Actiunea propriu-zisa a romanului este de o simplitate realista: Felix ramane in casa lui Costache Giurgiuveanu (tutorele saU), se indragosteste de Otilia (o alta tutela" a batranului CostachE), asista la lupta pentru mostenirea lui Costache, cunoaste rapacitatea clanului" Tulea, pentru ca, in final, sa traiasca deziluzia nerealizarii in plan erotic, dar si sensurile formarii ca medic, ajungand la concluzia ca in lumea esentiala" nu se poate impune tehnica" lui Stanica Ratiu. Prin urmare, Felix Sima este intelectualul in formare si evolueaza intr-o mai ampla casa cu molii" (societatea reprezentata de casa Giurgiuveanu" si clanul Tulea"). El si Otilia (feminitatea necesara formatiei intelectuluI) par doi naufragiati intr-o jungla a luptei pentru avere si putere. in plus, Felix este si un fel de alter ego sau raisonneur, pentru ca prin el autorul ne introduce in toata istoria" romaneasca; el este deci personaj martor si actor. Despre posibila pereche a acestui tanar, George Calinescu afirma: Otilia c est moi!

   ". in acest uimitor personaj, romancierul a pus intreaga-i puritate, intreaga-i frumusete de suflet si cuget.

Amandoi orfanii aflati sub tutela lui mos Costache" (el insusi un neajutorat in jungla cu pricinA), se retrag intr-un univers numai al lor. Dar perspectiva cuplului lor nu poate fi deloc roza si acest lucru este judecat la modul absolut lucid in primul rand de Otilia: ea are nevoie de o tutela autentica pentru a-si trai varsta tanara; el trebuie lasat sa-si formeze cariera. Si despartirea pare fireasca. Interesant este faptul ca absolut toate personajele romanului se vor parinti ai Otiliei, dar singurul care se realizeaza este Pascalopol, parand a veni si el dintr-o alta lume. Prin urmare, in societatea de jungla" sentimentele autentice parintesti sunt imposibile.

S-a spus, in mod justificat, ca Enigma Otiliei este un roman complex, el apartinand mai multor curente literare:-prin istoria unei mosteniri" si tipologii, este clasic si realist; prin minunatele pagini erotice si prin descrierile de natura si de cadre rurale apartine romantismului si chiar genului liric; tehnica descoperirilor tipologiei prin intermediul exteriorului si interiorului il apropie de creatiile balzaciene; patrunderea misterelor" feminitatii Otiliei este de ordin modernist. Simetria romanului este impecabila, rama" sa (cu acel neasteptat Aici nu sta nimeni!

   ") incorporand o lume in miscare; de fapt, este vorba despre interferarea unor actiuni care vizeaza demonstrarea unui mare adevar: viata poate insemna si aventura (trecatoarE), dar ea inseamna mai ales lupta, care poate fi loiala (ca-n cazul lui FeliX) dar si meschina (din postura pamblicarului Stanica RatiU). intr-un asemenea mediu social evolueaza nuclee si tipologii sociale. Casa Giurgiuveanu" este mediul ratarii din cauza avaritiei. Batranul si-a subordonat intreaga viata patimii banului si aventurii si a devenit vesnic vulnerabil fata de absolut toti cei din jur. El tezaurizeaza, pierzandu-si simtul realitatii si tocmai de aceea sfarsitul sau este tragi-comic (cu acel inimitabil Babanii, ho-ho-tule!

   ").

Familia Tulea reprezinta pe de-a-ntregul lumea predispusa nereali zarii sub impulsul patimii avaritiei. intr-o asemenea familie totul pare pe dos: sotia ia locul sotului, devenind un fel de capitan de vapor"; sotul este imbrobodit", fiind redus la preocupari feminin-gospodaresti si apoi internat printre alienati; urmasii celor doi parinti" formeaza ei insisi trepte ale ratarii umane (Olimpia se anuleaza ca posibila sotie; Aurica ramane fata batrana"; Titi este un cretin incurabiL). Clanul" Tulea, faurit dupa criteriile babei absolute" Aglae, actioneaza cu salbaticie contra batranului Giurgiuveanu, dar va trebui sa se vada invins de eficacitatea" lui Stanica Ratiu, un tip de parvenit (pe urmele lui Dinu Paturica si Tanase ScatiuL) si de demagog (in replica la venerabilul" CatavencU). Salbaticia este parata de perfidie, de lichelism si de hotie dusa pana la crima.

George Calinescu continua urmarirea evolutiei, in timp si spatiu a celor trei directii romanesti in Bietul Ioanide si Scrinul negru. Primul roman enuntat (1953) propune formarea intelectualului de geniu intr-un context social-uman nefast, cu o feminitate tot mai mult transfigurata in arta propriu-zisa (pentru Ioanide dincolo de arta nu mai poate exista nimic, conform mitului jertfei creatoarE). Celalalt roman -Scrinul negru(1960) - ilustreaza o anumita replica: artistul de geniu se zbate intre trecut si prezent, sustinand permanenta aplicare a mitului marelui mester (Ioanide nu suporta nici fostii" de tipul Gaittany, nici actualii" lipsiti de orice sentiment al mesajului artistic umanitaR).

Daca in critica literara G. Calinescu a sustinut spiritul totalitar, in romanul sau nu putea afirma decat acelasi spirit, cu precizarea expresa ca un asemenea ultim spirit a consemnat atat tematica literara cat si tehnica artistica, marele romancier fiind pe deplin angajat in marea tendinta a diversificarii naratiunii romanesti. A realizat acest lucru intre curentele literare, intre multiplele orientari creative, alaturi de ceea ce se poate numi, pe buna dreptate, viziunea intregii lumi in zbaterea ei existentiala, in lungul drum al afirmarii sau al ratarii, esenta acestuia formand-o intotdeauna Geniul oricand necesar.



Mircea Eliade - Urmuz - Ionel Teodoreanu

Daca in perioada interbelica romanul romanesc s-a dezvoltat intre extremele lirismului romantic si cele ale modernismului si daca in acea perioada s-a obtinut iesirea la mare" a acestei specii literare autohtone (poate chiar in fruntea intregii noastre literaturI), dupa aceasta perioada se petrece o metamorfoza extrem de interesanta. Anterior, Mircea Eliade propune personaje si actiuni care se integrau pe deplin mitologiei (Maitreyi, Nunta in cer, Noaptea de Sanziene etC). Tot atunci, Urmuz (pseudonimul lui Demetreu Dem. Demetrescu-BuzaU) isi asociase numele celor ale lui Eugen Ionescu, Alfred Jarry, Franz Kafka, dar introdusese - de fapt -proza absurda si umorul negru in literatura noastra (cu deosebire prin Palnia si Stamate si Ismail si TurnavitU).

Romanul crizelor" umane aparuse prin Gib I. Mihaescu (Donna Alba si Rusoaica), dupa cum proza marilor sufluri romantic-revolutionare se intodusese prin C. Stere (in preajma revolutieI). Ionel Teodoreanu realizase o foarte serioasa monografie a unui tinut sufletesc" (PerpessiciuS) in La Medeleni, asa cum Ion Marin Sadoveanu a redescoperit romanul mediilor (in Sfarsit de veac in BucurestI).

Metafora petrecuta dupa cel de al doilea razboi mondial trebuia sa consemneze trecerea romanului dincolo de faza asa-zisei traditii catre marile cuceriri tematice si tehnico-literare. Din pacate, nu intotdeauna rezultatele au fost semnificative. Se stie cu certitudine ca Marin Preda s-a impus fara drept de apel tocmai pentru ca a stiut sa reproiecteze sensurile romanului traditional catre universalitate, dar fara sa depaseasca prea mult sferele autohtonismului. De la Morometii, la Cel mai iubit dintre pamanteni, prozatorul nostru de exceptie a parcurs marele drum de la sat si taran catre om si personalitate general-valabila. Pornind de la modelul Rebreanu" si modelul Calinescu", Marin Preda a constituit uimitoarea proiectie a unui autentic bildungsroman national in contextul a ceea ce se poate numi proza unui mit".



Noutatea lui Marin Preda si alte deschideri



Romanele lui Marin Preda propun doua lumi, la o mare rascruce de drumuri: cea a lui Ilie Moromete (spiritul mitic traditionaL) si cea care se vrea opusa acesteia, desi nu este decat o continuitate a ei in sensurile cele mai adanci si inefabile, caci Nicolae Moromete nu poate fi decat o prelungire a expresiei morometianismului.

Sa ne amintim, spre exemplu, scena in care Nicolae Moromete deplange moartea unui ta

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.