Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul) despre Sinteze literare



in genul epic, categoria timpului are in vedere raportul dintre doua lumi temporale -cea a discursului fictional (numit si timp al lecturii") si cea a universului fictiv, mult mai complex. Asadar timpul scriitorului sau al naratiunii este diferit de timpul narat sau al fictiunii. in general se opereaza distinctia intre temporalitatea externa (care include timpul cititorului, al scriitorului si cel istoriC) si cea interna (care include timpul narat si timpul naratiuniI). Dupa cum arata Noemi Bomher in Initieri in teoria literaturii: Uneori, timpul fictiunii este intrerupt, suspendat sau doar incetinit, naratiunea convertindu-se in analiza, descriere sau digresiune. Distanta dintre cele doua timpuri este uneori abolita, ca in romanul modern, cele doua timpuri coincid ca si cum personajul si-ar stenografia monologul. in textele la persoana I apar deseori tehnica si A«truculA» jurnalului intim, conventie narativa ce are drept scop convertirea timpului trait in timp narat. in mod traditional, actiunea urmareste firul cronologic, iar naratiunea de asemenea".

Autorul modern poate insa opera inversiuni in cronologia evenimentelor, relatand fapte sau scene ale prezentului inaintea celor care apartin trecutului (Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi incepe cu scena de la popota pentru ca, ulterior, prin retrospectiva si memorie involuntara, sa fie prezentata iubirea dintre Gheorghidiu si ElA).

Categoria spatiului, ca si cea a timpului, se refera la doua realitati: un spatiu exterior, real, obiectiv, al scriitorului si al lectorului, si un spatiu interior, al universului fictiv. Caracteristica fundamentala a spatiului epic este continuitatea, caci daca timpul real este infinit si lipsit de sens, cel al fictiunii are inceput si sfarsit, fiind incarcat de semnificatii. Conventia narativa presupune situarea intr-un anumit spatiu, descris sau nu, spatiu perceput ca un drum, o cale sacra, initiatica (asa cum exista ea in mituri si, tot mai des, in literatura moderna), sau o cale deschisa, obiectiva, aparent fara importanta in evolutia personajelor (ca in literatura clasica, unde relatia cu spatiul este una exterioara, neimplicata), o cale labirintica sau circulara, simpla sau sinuoasa, inchisa sau deschisa." (Noemi BomheR)



Spatiul universului fictiv poate fi inchis (camera Emiliei din romanul Patul lui ProcusT), deschis (in muntii Neamtului de C. Hogas), fantastic (Nopti la Serampore de M. EliadE), citadin (Intrusul de M. PredA), circular (Ion de L. RebreanU), oblic (drumul Vitoriei din Baltagul de M. SadoveanU), initiatic (Creanga de aur de M. Sadoveanu sau drumul eroilor din basmE), interior (este cel care apartine fiintei, intimitatii spiritului, fiind neexplicitat in cuvinte, ci implicit - spatiul copilariei lui Creanga, a carui nostalgie este omniprezenta in opera acestuiA) etc.



Constructia subiectului si a discursului narativ



Subiectul (numit si discurS) reprezinta dispunerea evenimentelor relatate intr-o anumita succesiune, reflectarea artistica a unei suite de motive a caror complexitate este determinata de specia literara si de tehnica de creatie a autorului.

Subiectul operelor epice traditionale evolueaza pe asa-numitele momente ale subiectului clasice: expozitiunea (partea de inceput, in care se fixeaza coordonatele spatio-temporale ale actiunii, se contureaza atmosfera si se dau informatii despre personajE), intriga (constituie premisa actiunii propriu-zise, marcand aparitia sau intensificarea conflictuluI), desfasurarea actiunii (cuprinde evolutia sau derularea propriu-zisa a actiuniI), punctul culminant (reprezinta momentul de maxima intensitate, de apogeu al conflictuluI), deznodamantul (marcheaza rezolvarea conflictului si sfarsitul actiuniI).

Subiectul este constituit prin corelarea unor elemente de rang inferior - motivele.



Motivul numeste o unitate tematica indivizibila si constructia subiectului consta intr-o tesatura de motive eterogene, care, la randul lor, pot fi conexate (cele care nu pot fi omise fara distrugerea constructiei narativE), libere (care aduc detalii si corespund unor digresiunI), incidentale (care fac sa treneze povestirea, implicand alte motive, prin care efectul de intarziere este sporiT). in raport cu povestirea, motivele pot fi dinamice (cele care modifica actiunea sau situatia narata) si statice (nu intervin in evolutia evenimenteloR).

Ca unitate tematica minimala, motivul se poate repeta in interiorul constructiei epice, devenind laitmotiv. O configuratie stabila de mai multe motive care se repeta in mai multe opere literare devine topos (drumul cu obstacole din basme, care implica plecarea, sfatul parintesc, probele, ajutorul divin etC).

O combinatie de cel putin trei motive formeaza o secventa. intr-o naratiune, secventele se pot combina fie prin inlantuire (juxtapunerE), formand o suita liniara (Baltagul de M. SadoveanU), fie prin incasetare (insertiE), o secventa continuand-o pe cealalta (povestirea in rama" - V. Voiculescu, M. SadoveanU), fie prin alternanta, doua povestiri diferite fiind dezvoltate alternativ, intrerupandu-se reciproc si succesiv (cele doua planuri narative din romanul Rascoala - viata Bucurestiului si viata taraniloR).



Tema reprezinta un aspect general al realitatii (iubirea, destinul, moartea, razboiul, natura etC), surprins artistic in opera literara, dar circuland si dincolo de aceasta (in muzica, teatru, pictura, sculptura etC). Fiecare curent literar manifesta predilectii pentru o tema sau alta, in functie de ideologia epocii sau de conceptia estetica predominanta: Antichitatea - destinul, Renasterea - omul ideal, clasicismul - lupta dintre datorie si pasiune, romantismul - geniul, realismul - domeniul socialului etc.





Actiunea denumeste faptele, intamplarile, evenimentele, peripetiile ce se succeda intr-o opera literara, determinate de relatiile eroului sau personajului principal cu celelalte personaje sau cu mediul inconjurator. Actiunile operei epice trebuie sa constituie o unitate inchegata, atat din punct de vedere cronologic, cat si cauzal. in functie de tipul de desfasurare, actiunea poate fi continua (cronologica), atunci cand urmareste succesiunea evenimentelor, sau discontinua (intrerupta de intoarceri in timP), cand, datorita memoriei involuntare, sunt prezentate secvente decupate din cronologia fireasca a faptelor. Actiunea poate fi lineara (in proza traditionala - nuvela istorica si schita) sau construita pe mai multe planuri (in romanE). Dupa locul desfasurarii evenimentelor, ea poate fi statica (M. Sadoveanu, Hanu AncuteI) sau dinamica/cinetica (V. Alecsandri, Calatorie in Africa, C. Hogas, Pe drumuri de muntE).



Episodul este specific operelor epice si dramatice si reprezinta o actiune secundara, subordonata celei principale. Se caracterizeaza prin unitate si coerenta logice, printr-o semnificatie proprie, ce se adauga sensului general al textului. Poate avea in centru alte personaje decat cele principale sau poate revela anumite trasaturi ale personajului principal (episodul taierii salcamului din romanul Morometii de M. Preda, episodul excursiei la Odobesti din romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de C. PetrescU).



Conflictul constituie un factor important in desfasurarea actiunii epice si dramatice, vizand o ciocnire de interese intre personaje, sustinuta prin intriga, o disputa ideatica sau porniri contradictorii, total opuse, ale aceluiasi personaj. Cand rezulta din infruntare de interese intre personaje avand conceptii diferite se numeste conflict exterior (de natura istorica, sociala, politica etC), iar cand este expresia pornirilor contradictorii ale aceluiasi personaj conflictul este interior (etic, psihologic, ideologic etC).



Incipitul reprezinta formula introductiva dintr-o carte tiparita sau dintr-un manuscris antic sau medieval, care cuprindea titlul lucrarii si numele autorului" (DEX). in timp, termenul a suferit nuantari, astfel incat astazi semnifica o formula sau un fragment introductiv dintr-o opera epica, avand o anumita relevanta tematica, ideatica sau compozitionala (din lat. incipit = aici incepe").



Finalul corespunde, in economia compozitionala a textului epic, incipitului, in sensul ca reprezinta o secventa sau un episod care incheie opera, avand o anumita semnificatie pentru interpretarea acesteia. Se poate afla eventual intr-un raport de simetrie cu incipitul (inceputul si sfarsitul romanului Enigma Otiliei de G. CalinescU).

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2016 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.