Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana despre Sinteze literare



ARON COTRUS



Din poetii care vor publica la Gandirea, nu ilustrand programul revistei nici teoriile cuiva anume, cel mai vechi ca varsta a debutului este ARON COTRUS (1891-1961). Ale sale Poezii aparute laOrastiein 1911 fac legatura cu lirica de la Samaratorul a lui Iosif si Goga, ultimul recognoscibil in poezia dezradacinarii. Versurile sunt juvenile si nu indeajuns de semnificative pentru vigurosul autor de mai tarziu. Nici Sarbatoarea mortii, placheta scoasa la Arad in 1915, ecou al unei nedorite experiente militare pe frontul italian, din care revenea ranit nu exprima sufletul propriu decat in viziunea apocalitica, intalnita apoi la Camil Petrescu, a razboiului producator de nenorociti eroi". Adevaratul Cotrus apare abia in volumul cu un oximoron in titlu, Neguri albe (Alba Iulia, 1920) dand glas intai unei dorinti vitaliste de iesire din marginile orizontului, dintr-un spatiu limitat, inchis, de eliberare absoluta:



Din fumul astor vechi cetati misele,

Din prafuri groase, reci,

De muzee, de stravechi biblioteci,

Cu porniri salbatice, rebele,

Far-a ma opri prea mult la vreo rascruce.

Ma duc,

Spre landele nemarginite,

Spre codrii uriasi si cantatori ai libertatii mele.



Sub inraurirea lui Verhaeren si a poeziei expresioniste germane, a celei ce va fi adunata in antologia Die Erhebung, Aron Cotrus prevesteste o noua desteptare a Romaniei, o angajare dinamica a tuturor fortelor, a oamenilor in fier, dupa expresia lui Heinrich Lersch, in vederea construirii unor marete edificii, a formidabilelor cetati industriale specifice noii ere (Romania, poema, 1920):



Cladiri ametitoare de piatra, si de fier, Ciclopice-afumate, fierbinte sgaraie cer, Ale enormei munci fantastice palate, Prin zeci si zeci de vaste cetati electrizate Vor inghiti dimineata spre-a libera-n amurg. Vor inghiti-n amurg spre-a libera in zori, Atatea milioane de aspri muncitori, Cu pasi de imparat, cu ochi fulgeratori, Cu bratele ca niste teribile ciocane. Cu piepturi de granit,



Cu inimi largi, profunde ca clopote de-alarma, Cu creerii vulcanici



Limbajul devine abrupt, navalnic, epitetele din sfera grandiosului, giganticului, colosalului se aglomereaza in Versuri (Arad, Biblioteca Samanatorul, 1925) pentru un nou mesianism, o lirica vaticinara reclamand venirea unui Messia izbavitor de asuprire:



Putea-va cineva vreodata-n vremuri

Sa se strecoare ca un tigru urias,

Atotcutezator, atotputernic,

Printre legile de fier si impotriva lor,

Si-n numele multimilor,

In numele si pentru fericirea omului de maine

Sa sugrume intr-o fulgerare,

Pe jandarmul cel din urma

Al tiraniei milenare-a catorva?!

   



Acest crainic" al vremurilor noi temut si drept" ar putea fi minerul (in robia lor, Arad, 1926), dar e doar un titan in lupta cu muntele, un animal de munca in serviciul trantorilor, al calailor din orasele miselnice" impotriva carora trebuie sa se solidarizeze toti cei de departe (Strigat pentru departari, Timisoara, 1927):



O, cum as vrea in fiecare vorba-a mea

Sa le ascund cu grija tainuita; fie, plumb, otel si dinamita, rabdare de granit,

Sa le trimit, printre straji pe drum tainuit.



Cu Maine (Craiova, 1928), Aron Cotrus se dedica in intregime poeziei de lupta politica (volumul are ca subtitlu Versuri sociale"), in care pune o originalitate incontestabila. Poemele au mai toate un continut de manifest (s-au si publicat ca atare brosuri selective, Cuvant catre tarani, Arad, 1928; Minerii, Bucuresti, 1937) si sunt adevarate indemnuri la razvratire. Taranul era sfatuit sa se opuna cu armele la orice incercare de a fi deposedat de pamant (si apara-1 de-o trebui candva, / cu toata vanjosia ta: / cu pusca, cu coasa, cu sapa") si sa puna pe ciocoi la jug (prinde-i la jug in loc de boi,/ si, sub bici cu plesnete de scantei, / ara-ti mosia cu ei"). Duhul razvratirii il va purta minerul:



El, cu glas de vifor si otel va da porunci stapane: pustilor, ciocanelor, plugurilor, sapelor, satului si orasului, piticului si uriasului, uscatului si apelor

Azi n-are pat, n-are paine, dar, - maine va stapani pamantul, cerul, - rodnic ca natura, atletic de-otel el,

Minerul.



Goga era mai mult profetul dezrobirii nationale, Aron Cotrus anunta dezrobirea sociala pe care o vor infaptui eroii vanjosi, darji, impietriti, elementari, al unei lumi insetate de libertate dintr-o foarte originala mitologie, taranul plugar sau pastor (Io, / Patru Opinca / taran fara tarina / plugar fara plug, / ciurar fara o vita"), oierul (Ion Codru, / om colturos, fara modru averea-mi: - un fluier si-o maciuca / merindea-mi: dorul de duca"), minerul (Io, /Ion Ciura, / neam de mineri romani / flamand, fara lucru de noua saptamani"). in alta culegere tiparita la Sosnowiec in Polonia, Printre oameni in mers (1933), apar inca o data: omul pregatit pentru bataliile crunte, de maine", faurul", acelasi Ion, taran pietros, in munci calit", Todor Sacure, taietorul de lemne, cosasul care bate coasa ca in poezia lui Goga si Rascoala lui Rebreanu, Ion Roata, unul din gloata cea aspra, un copil de mot si Nicolae Pantea ucis intr-un accident de fabrica. Cotrus este poetul care la aceasta data medita la o societate fara clase si la egala distribuire a bunurilor:



Cine dintre toti s-o ivi ca un munte strambatatea s-o infrunte, s-o arunce-ntre roti?!

    sa fie pentru toti:

si truda si folos sa fie pentru toti: acelasi sus si jos sa fie-acelasi cer pentru plugar, pentru boier, pentru-mparat, pentru miner.



O magistrala evocare este Horia (Brad, 1935), elogiu totodata al celei mai virile intrupari a revolutiei sociale, al muntelui vrerilor noastre celor mai crunte". Iesit ca o cucuvea uriasa spre a face sa se simta calcaiul opincii" cel tras pe roata pluteste in viziunea lui Cotrus ca un duh de vrajmasie razbunatoare cat Ardealul acesta de mare, / pe-al primejdiei rosu cal calare". Alte volume de versuri ale lui Aron Cotrus, aparute la Bucuresti {Tara, 1937; Maria Doamna, Peste prapastii de potrivnicie, 1939), coboara tensiunea avantului revolutionar, inspre lauda regimului totalitar al regelui sau a maresalului Antonescu (Rapsodie valaha, 1940; Rapsodie daca, 1942), singurul care se mai poate cita fiind amplul si inaltatorul poem Eminescu (1939). Ultimele volume. Drumuri in furtuna (1951) si intre Volga si Mississippi (1956), apartin perioadei exilului din Spania si Statele Unite ale Americii, unde Aron Cotrus a murit intr-o saracie darza, voluntara.



ION PILLAT intaia productie a lui ION PILLAT (1891-1945) ar cuprinde, conform unei periodizari proprii, ciclul Casa amintirii, foarte caracteristic pentru intreaga opera care sta sub semnul rememorarii afective a universului infantil. Urmeaza volumul de orientare parnasiana Visari pagane (1912), volumul simbolist clasicizant in linia Moreas, Eternitatii de-o clipa (1914), volumul simbolist-fantezist cu ecouri din Maeterlinck si WUde, Amagiri (1916), in fine volumul simbolist-parnasian in stilul Samain-Regnier cu marturii din anii razboiului, Gradina intre ziduri (Paris, 1919). Recunoastem, alaturi de influente straine, inraurirea poeziei nationale, mai ales in latura exotismului, peisajul otoman al lui Bolintineanu, peisajul arab, mongol si nipon al lui Macedonski, buddhismul lui Eminescu, asiatismul lui Alecsandri, indianismul lui Cosbuc, apoi Italia si Grecia in ilustratia lui Duiliu Zamfirescu, iar sub raportul versificatiei, urme din toti acestia, din Iosif si Anghel. Abia spre sfarsitul perioadei Pillat incepe sa se descopere pe el insusi in evocarea infiorata a pamantului parintesc din nordul Moldovei (Seara la MiorcanI), o prima intoarcere la casa amintirii", punct cardinal al intregii creatii, si totodata idee lirica fundamentala in opera sa.

O clarificare a unghiului superior din care exprima emotia in fata fenomenelor va obtine Pillat in a doua etapa a creatiei sale cuprinsa in volumele Pe Arges in sus (1923), Satul meu (1925), Biserica de altadata (1927) si Limpezimi (1928), in parte aparute in Gandirea. Clasificat drept poet traditionalist, Pillat e si un insemnat novator, macar prin consonantele cu Francis Jammes si cu Rilke, un modern care nu ramane la nivelul senzatiei, indreptat, cum e, catre o meditatie pe marginea labilitatii timpului, spre o redescoperire a candorii puerile si juvenile, prin capacitatea de transpunere a memoriei afective. Departe de a fi descriptiva, exterioara, poezia lui Ion Pillat este o poezie interioara, de retraire a trecutului, actualizat cu infinita intensitate, in Pe Arges in sus. intr-adevar, retras in preajma varstei de 30 de ani pe meleagurile strabune, la Florica, acolo unde-n Arges se varsa Raul Doamnei", ca Horatiu la Tibur sau ca Alecsandri la Mircesti, dupa un scurt tur de orizont peste varful dealului, vie, castan, cires, satul Izvorani, padurea din Valea Mare, zavoi, lunca, parcul Golestilor, poetul patrunde in camara de fructe, unde magia amintirii ii ofera un spectacol feeric si-i trezeste neuitate voluptati prefacandu-1 o clipa din nou in copil:



Ma prinde amintirea in vanatul ei fum, Prin care cresc pe politi si rafturi ca pe ruguri, Arzand in umbra piersici de jar si-albastri struguri Si pere de-aur rosu cu flacari de parfum.

Sovaitor ca robul ce calca o comoara Din basmul cu o mie si una de nopti, ma-nchin: Vad pepeni verzi - smaragde cu miezul de rubin -Si tamaiosii galbeni ca soarele de vara.



Aceeasi subtila metamorfoza ingaduie maturului reinvierea bunicului in uniforma de iuncar sub Ghica voda si a bunicii in rochie cu sal si malacov, a fratelui Niculae si a sorei, fetita cu bucle Pia, precum si a unui tanar romantic, indragostit de o diafana aparitie in crinolina. Romanticul tanar bonjurist" recita in Aci sosi pe vremuri, piesa memorabila, din Lamartine si Eliad, precum nepotul intr-o intalnire similara va recita logodnicei sale din simbolisti:

Si m-ai gasit, zambindu-mi aproape pueril, Cand ti-am soptit poeme subtile de Merill, in varianta definitiva:

Si m-ai gasit zambindu-mi, ca prea naiv eram Cand ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes. inlocuirea facuta de poet in acest vers devine semnificativa, daca tinem seama de clasificarea simbolistilor la Guy Michaud, unde Stuart Merill e trecut printre reprezentatii ramurii fantastice. Putem, in spiritul aceleiasi clasificatii, sa apropiem pe Ion Pillat de Charles Peguy, definit de Michaud ca poet al timpului regasit".



Pe Arges in sus este culegerea cea mai reprezentativa a lui Ion Pillat, ceea ce nu inseamna ca celelalte volume se pot neglija. Si efigiile din Satul meu, asemanatoare, cum s-a remarcat, cu destinele lui Edgar Lee Masters din Spoon River Anthology si Biserica de altadata cu ciclul Povestea Maicii Domnului" in spiritul rilkeenei Dos Marien Leben si mai cu seama volumul Limpezimi cu simpaticul jurnal campestru din Calendarul viei", in stilul bonom al lui Francis Jammes, sunt opere nu numai de impecabila executie, dar si de autentice resurse lirice.

Ultima etapa a poeziei lui Ion Pillat e pe nedrept depreciata. Superficiala este considerarea lui in aceasta faza drept un poet academizant, afectat si facil. In Caetul verde (1932), meditatia asupra ireversibilitatii vremii, asupra prapastiei dintre trecut si prezent, asupra instrainarii de propriul eu, asupra ideii insasi de trecere a timpului, pusa sub semnul intrebarii, da pasaje de mare vibratie lirica. Cu egala gravitate este exprimata in versuri libere tristetea solitudinii umane si presimtirea timpurie a mortii, la mijlocul drumului vietii. Scutul Minervei (1933) Tarm pierdut (1936) si Balcic. (1940) alcatuiesc un triptic asupra peisajului elenic extins pana la vechiul Dionysopolis, vazut nu sub aspect geografic, ci ca un spatiu spiritual, in latura mitica, si ca un climat favorabil aspiratiilor spre clasicism, in felul celor din Pilgerfahrten de Stefan George. Poetul invoca gratia Minervei spre a urca in azurul vesnic o vraja de pilastri si de proportii drepte". Totusi in Balcic, culoarea, chiar pitorescul, poate si sub influenta picturii lui Iser. Theodorescu-Sion, Sirato etc, nu sunt evitate, si in Cimitir tataresc ne intampina un tablou policrom.

Cele ll Poeme intr-un vers (1936) compuse in maniera imaginilor-definitii ale lui Jules Renard din Histoires naturelles - au avut un ecou instantaneu in Franta in Monostihurile lui Emm. Lochac, Umbra timpului (1939), implinire (1940) si Cumpana dreapta, ramas in manuscris, reiau teme mai vechi, fara a diminua, dimpotriva, accentuand, tonul crepuscular al rememorarilor:



Ating cu anii toamna si, precum Padurea mea din suflet isi asterne Frunzis brumat pe vestedele perne, Tot ce mi-a fost strain s-a stins in drum.

Pieri culoarea verii: foc si fum Rasar arhitecturile eterne. Din ramurisul alungat de ierne Raman coloane trainice de-acum. in eseurile sale din Portrete lirice (1936), Ion Pillat se arata un mare pasionat de poezie, gustand dimpotriva pe Hugo, Baudelaire, Rilke, Moreas, Valery - prea amabil cu fantezistul Paul Jean Toulet socotit una din culmile poeziei moderne", cand opera sa compusa doar din doua volume, e postuma, si prea generos cu diletantul fin de siecle" Leon-Paul Fargue (pentru cantecul lui de fluier ar da simfonii intregI). Portretele mai au defectul de a fi unificatoare. In Traditie si literatura (1943) se fixeaza la punctul ideal unde traditia, confun-dandu-se cu inovatia, ramane pururi vie si tanara", iar inovatia, devenind traditie, isi creeaza un trecut de unde sa poata creste organic". In notiunea de specific distingea doua elemente: caracterul" (inteles ca sufletul operei", ritmul ei launtric, dinamica eI) si motivul (materia statica, imuabila). Astfel, in Legenda Mesterului Manole motiv ar fi mitul, iar caracter, interpretaiea lui. insa la intrebarea in ce consta particularitatea interpretarii acestui mit in literatura noastra populara si culta, spre deosebire de tratarea aceluiasi mit la alte popoare, caci simpla prezenta a motivului, international, nu antreneaza neaparat caracterul specific, poetul n-a stiut sa dea un raspuns mai precis. Dintr-un crez in versuri rezulta ca in cele din urma specificul romanesc se confunda la Ion Pillat cu limba.



ADRIAN MANIU



ADRIAN MANIU (1891-1968) nu a debutat cu poezii, ci cu proze poetice, in 1912 {Figurile de ceara), la care cu vremea s-au adaugat Din paharul cu otrava (1919), Vrajitorul apelor (1925), Jupanul care facea aur (1930) si Focurile primaverii si flacari de toamna (1935). Poeziile sunt adunate in volumele Salomeea (1915), ciclul Flori de hartie restituit intaia oara in editia postuma de Scrieri (1968), Cartea pacii, versuri aparute in Gandirea in 1921, restituite in editia de Versuri in proza din 1965, Langa pamant (1924), Drumul spre stele (1930), Cartea tarii (1934), Cantec de dragoste si moarte (193 5). Maj oritatea sunt reunite in editia publicata de autor in 1965 sub titlul Cantece tacute. A scris de asemenea teatru, singur, Mesterul (trei acte in versuri, 1922). Lupii de-arama (in Viata Romaneasca in 1929) si in colaborare cu Scarlat Froda {Fata din dafin, trei acte si doua tablouri in versuri, 1919), cu Al. O. Teodoreanu {Rodia de aur, poveste in trei acte in Viata Romaneasca, 1920) cu Ion Pillat {Dinu Paturica, comedie in patru acte, 1925: Tinerete fara batranete, 10 tablouri, 1926) cu G. Silviu {Motanul incaltaT). Un studiu: La gravure sur bois en Roumanie (1929), altul despre Th. Aman si altul despre pictorul Alex. Satmary (1935). A tradus Die versunkene Glocke de Gerhart Hauptmann, Peer Gynt de H. Ibsen, Cantecul Nibelungilor {Das NibelungenlieD).

Prozele din Figurile de ceara contin mici pretexte de descriptii sau naratiuni prin aluzii din sfera satanicului sau macabrului. O fata de 14 ani intra intr-o panorama cu papusi in vitrina (Bacovia publicase o Panorama in Romanul literar din 4 iunie 1906). Intra si un soldat cu baioneta. Apoi incepu lupta" Apare stapanul panoramei, soldatul fuge si stapanul infige baioneta intre umerii fetei, dupa care da drumul mecanismului papusilor de ceara cu rani imitate. Fata are ochii verzi, gura vopsita in rosu de rodie, pantofi cu varfuri roz. Cate o bucata nu-i decat o suita de metafore: Primavara: Varsta ingrata"; Florile ce se inchid in noapte: Ochii sarutati"; Pestii sarind pe apa in amurg: Bobarnace melancoliei"; Ghionoaia: Bate si vei manca"; Vulturii pe stanci: Prespapieuri pentru poeti"; Lebada: Fiindca nu e buna de mancare - o poema"; Opalul - Lapte stricat"; Luna noua: O patina"; Boul: Unu caruia i-a pus coarne soarta". Din paharul cu otrava cuprinde povesti necuvincioase", sarje sau parodii. Fat-frumos, fiind cult", ia cunostinta de aspiratiile" tarii unde domnita fusese pusa la tombola" pentru uciderea balaurului, de la un papagal, taie cu sabia-i automata in duel" pe monstru si pleaca in continuarea inaltei sale misiuni necesara diferitelor basme". Fiica imparatului bubutonilor Turta-Dulce, printesa Li-Mon-A-Ta, e bolnava din cauza ca, dormind pe o sira de paie, ii ramasese o tulpina de spic in cosite. Un catar ii scoate din bucle paiul, conform zicalei ca limonada fara pai nu se consuma. Autorul insista pe latura plastica: printesa are parul de culoarea apelor galbene, ochii pali si gura palida ca o floare crescuta in intunericul unei cutii de aur. in Jupanul care facea aur sunt parabole. Mesterul chemat de un voievod sa faca aur intarzie fabricarea. Cere ierburi scoase cu tot cu radacim din pamant, praf alb din oase de caini, multe ocale de argint, sangele unei vieti. insa cazanul in care fierb toate acestea sare in aer si nu raman in viata decat voievodul si vistierul, ucisi si ei de ostile imparatului ce-si asteapta la randul sau aurul. in Focurile primaverii si flacari de toamna lirismul castiga in intregime terenul. Focurile primaverii erau semnul unei datini, a unei nazuinte smerite, fara nume, de ascensiune, flacarile toamnei sunt vapai de spirit" vestind cu mireasma de moarte dulce" a frunzelor cazute rodul pamantului.



Poemul Salomeea sau urmarile unei proaste educatiuni tradeaza contagiunea cu prozele bufon-ironice din Moralites legendaires (1887) de Jules Laforgue unde, de altfel, dam si peste mitul Salomeei. La Adrian Maniu, Salomeea obtine capul lui Ioan, care-o iubise, sfarsind prin a fi repudiata de Irod, despot capricios fata de victima, ca si fata de calau. Oricat parodia a socat (capul lui Ion e asezat pe o tava de cofetarie, Irod are un lighean si calaul semnaleaza indigestia, Salomeea izgonita vrea doua pastile de parfuM), toti au recunoscut poetului capacitatea de a figura plastic frumusetea demonica, pictata, inainte de a fi adusa pe scena de Oscar Wilde, de Lucas Cranach. Se observa stilul secesionist, predilectia pentru noua arta (art nouveaU), pentru asa-numitul Jugendstil, modern-style. Vreau, scrie poetul in Poemele trupesti din ciclul Flori de hartie, pe fonduri vechi de aur, ca-n icoane bizantine, / Sa pictez in alb si rosu trupul tau. / Parul sa-1 asez suvite / si sa-1 colorez ca toamna-n frunze. / Ochii am sa-i fac triunghiulari, / tot asa ca fluturii de seara in obrazul transparent." Arta noua inseamna recuperarea procedeelor vechi. Constatam numaidecat la Adrian Maniu dispozitia caligrafica, disciplinarea naturii in directia exprimarii unei atitudini naiv-enigmatice, de obicei, figurate ceremonial sau procesional, cam in felul pictorilor italieni din quatrocento, a bizantinizantului Carlo Crivelli sau a seniorului solemn Piero della Francesca. Se adauga la patetismul caligrafic al acestor modele lectia iconarilor orfevrieri si exemplul zugravilor populari de icoane pe sticla, cultivatori ai ingenuitatii miscarii si a tonurilor tari. Panou decorativ sau gravura in stil linear, hieratic, poezia lui Adrian Maniu e uneori sarcastica asemenea picturii lui Hieronymus Bosch sau, intrucat alegoria joaca un rol secundar, iar accentul cade pe stilizare, alteori, asemenea picturii expresioniste a lui Rouault. Naratiunea, in ciuda unor titluri ca balada (dar in fond balada e o compozitie coregrafica) sau cronica", e redusa la un minim si Vanatoarea, de exemplu, cronica feudala", nu-i decat un tablou ori o succesiune de tablouri cu detalii foarte studiate de fresca: in procesiuni, / copile, / subt arini, / trec / vesmantate-n valuri lungi si albe, / in maini cu crini, / Prin iarba ca-n renasteri venetiene, / zmaltuita-n paralute, / banutei, / bujori / si roua, / surorile trec doua cate doua. / Calcaie goale si priviri viclene, / albastre, / cum sunt ochii scrisi pe aripe de fluturi, / Luceste soarele strivit pe scuturi/ Plecand la vanatoare, voievodul / a luat copoi, falcoi, / si mult truditi scutelnici, // iar ca haitasi, / si trenturosi-voiosi / care alcatuiesc, la greu, / norodul. / Din Arc, sagetile inveninate / zvacnesc nenumarate / tintind fazani, peste copaci, / bataie de buchete rosii / ochind in ciutele cu ochi frumosi si pentru cand mor, / sau suierand spre cantecul de lebede, ningand rupturi de nor, / spre tepile de brad muntean, / din care-au inganat indragostiri cocosii. // Si iata cornul vanatorilor rasuna / In noapte, / din mai inalt, / pe cer, / un corn de luna." E ceva din tehnica lui Rilke (Die Weise von Liebe und Tod des Cornets Cristoph RilkE), Claudel (Processionnalpour saluer le siecle nouveaU) sau T. S. Eliot {The WestedLanD), dar fara sensuri simbolice si cu apasarea pe culoarea specific nationala. Voievodul, sfasiat de fiare, e bocit de alai, prilej de zugravire a riturilor funerare pamantene. Motivele plastice se intalnesc peste tot la Adrian Maniu. In Scaldatoarea apare un grup de baigneuses, alta data poetul compune o Natura moarta. Verdele, rozul, galbenul si negrul fac, puse laolalta, singurul efect al unei poezii, pictand o statuie cu mana la inima dintr-un parc. O sugestie de mister ne intampina in viziune terifica din Fata morgana a cetatii pustii, inconjurata de un lac de pacura cu nuferi albi. Pe crenelurile zidurilor se holbeaza la luna gusteri si scorpii umflate de piatra. imparatul cu ochi verzi se plimba pe strazi cu prapure cernite sau se inchina la manastire alaturi de calugari posaci. Osti dusmane incendiaza cetatea, ard cuiburi de ciori si porumbei, taranii se rascoala, harapii aduc trupuri ciopartite in cimitir, se rascoala, in cimitir se leagana o spanzuratoare cu clopotei. Sub inraurirea lui Edgar Poe si Oscar Wilde, Adrian Maniu a scris si poeme fantastice, Manastirea din adanc aminteste de The City in the sea de Poe (e vorba de scufundarea intr-un lac a unei biserici pangaritE) si mai bine evocata de alta poezie, cu titlul Cetatea de la mare, unde orasul se ineaca, fiindca barbarii, jefuind un templu, arunca in mare un zeu de bronz. Atmosfera din Bal mascat este asemanatoare cu cea din Masca mortii rosii de acelasi Poe. intr-un salon negru o fata in alb danseaza cu un schelet in frac rosu si are o hemoptizie mortala. Mai simpla e Povestea din sat, istoria, in sapte tablouri picturale, a unei fetite cu bucle de aur parasita de niste saltimbanci, in scutece, langa o cruce in cimitir. O femeie o creste, dar la 13 ani feciorul arendasului o siluieste. Copila dispare si satul crede ca a devenit prostituata la oras, in realitate s-a inecat cu copilul pacatului intr-un rau. Este un alt fel de poveste a Maicii Domnului, o desacralizare a mitului marial.



Credinta ca poetul aluneca spre sfarsit in manierism nu e indreptatita. Cultivand dimpotriva cu staruinta zveltetea liniilor, feericul caligrafic ce da desenului sau luciri de icoana, o fluiditate de sipot a versului, Adrian Maniu descopera echilibrul clasic si nu intamplator un cantec, Decembrie rural, are ca punct de plecare, in ineditele din Cantece mute, cunoscuta oda horatiana: Vides ut alta stet nive candidum Soracte". Tu stai la geamul scris de ger cu dalbe flori de prun, / uitat de vremuri, / intr-o infundatura de catun, / visand livezi de primavara; / scrijelind in poetica ta arta, / schimband Soractele pe gluga de posomorat Carpat."

Piesele lui Adrian Maniu, Mesterul (e vorba de mesterul ManolE) si Lupii de arama (dacii, fiii muntelui" copiii pamantului, participand la fortele elementare invincibile ale firiI) sunt de orientare expresionista.



NICHIFOR CRAINIC, STEFAN I. NENITESCU intaiele poezii ale lui NICHIFOR CRAINIC (1889-1972) din volumele Sesuri natale si Zambete in lacrimi, amandoua din 1916, nu se disting de productia curenta decat printr-o retorica supravegheata, bine ritmata si rimata. Lipsesc metaforele, imaginile, fantezia inlocuite toate printr-un discurs mai mult sau mai putin solemn, didactic, in spiritul Vlahuta:

Voi sesuri nesfarsite sub ceruri lungi de vara, Ca ele linistite si luminand ca ele, Pe-aici imi inflorira si-alci se scuturara In mersul vremii, macii copilariei mele.

Nici un progres nu se constata in Darurile pamantului (1920) si Privelisti fugare (1921), abia in Tara de peste veac (1931), odata cu descoperirea vremii vitrege (Crunta e vremea, tineri poeti, / Vinul venin, crinii scaieti, / Sufletu-n piatra stratificat - / ingerul slavei cade-mpuscat"), Nichifor Crainic vine cu o tema proprie, aceea a inaltarii in taramul neintinat al colindelor, pazit de sabiile Duhului": in tara lui Lerui-Ler

Nazuiesc un colt de cer.

De-oi gasi de n-oi gasi,

Nimenea nu poate sti -

Singur Lerui-Ler.



O inraurire mai mare au avut articolele de atitudine ale lui Nichifor Crainic din volumele Icoanele vremii (1919), Puncte cardinale in haos (1931), Ortodoxie si etnocratie (1937) si Nostalgia paradisului (1940), prin care el voia sa orienteze spre dreapta ideologia Gandirii, vorbind de o rasa romaneasca si o nationalizare a crestinismului, a bisericii ecumenice. in Nostalgia paradisului, pornind de la ideea ca omul e faptura lui Dumnezeu, iar arta faptura omului, ajunge la incheierea ca arta e nepoata lui Dumnezeu, platonism recognoscibil in Dante Alighieri (Tu troverai non dopo molte carte, / Che Tarte vostra quella quanto puote, / Segue, come ii maestro fa ii discente: / Si che vostr arte a Dio quasi e nipote"). Memorii si versuri postume.

Evocari evanghelice, meditatii religiose; infiorari mistice fata de locurile sfinte se afla in cele trei volume de versuri, Denii (1918), Vraja (1923) si Ode italice (1925) ale lui STEFAN I. NENITESCU (1897-1979), conceptuale, lipsite de emotii. Neconvingatoare sunt cele Trei mistere (1922), involuntar parodice. O ultima culegere de poezii contine exercitii de tacere" in spiritul tezelor lui Bremond despre poezia pura si aride compuneri intitulate Geluituri (Ani, 1973). E si autorul lucrarii serioase Istoria artei ca filozofie a istoriei (1925) si traducator al Breviarului de estetica al lui Croce.



V. VOICULESCU



Odata cu Nichifor Crainic a debutat cu un volum incolor de Poezii (1916) si V. VOICULESCU (1884-1963), ramas inca sub inraurirea lui Alecsandri in poeziile de razboi Din tara zimbrului (Barlad, 1918). Nici in cel de-al treilea volum, Parga (1921) Voiculescu nu izbuteste sa dea un sens interior mai adanc versurilor sale, adesea reduse la o ilustratie de uz didactic ca in Doi gemeni, unde doi stiuleti stau pe covrag" ca doi copii la sanul mamei. Dintr-o productie in care urmele lui Cosbuc mai pot fi recunoscute (Patru brazI), se pot selecta cateva tablouri impresioniste, in stilul lui Dimitrie Anghel, ca acela cu imaginea nucului in arsita, vazut ca un monarh care-si tine cu bratele cununa luminii si mai ales ca acela cu aparitia norilor de vara cotropitori. Prestigiul universal al poeziei lui Rainer Maria Rilke si in special al Elegiilor duineze din 1922 n-a lasat indiferenta poezia noastra care, prin V. Voiculescu intre altii dadea o replica (Poeme cu ingeri, 1927). in poezia lui Rilke era insa o cautare a frumosului vazut ca o treapta a teribilului, in considerarea ca orice absolut ne inspaimanta (orice inger este ingrozitor", zice RilkE), in vreme ce, la Voiculescu, poet in genere fara aderente filozofice, poezia nu se organizeaza in sensul cunoasterii, ingerul lui, chiar cel groaznic", nefiind o metafora, ci un sol al divinitatii. Ce-i drept, in poezia religioasa a lui Voiculescu se simte un efort de laicizare cu rezultatul ca cerul e pogorat pe pamant si, intr-o iconografie care n-a scapat ironiilor, ingerii sunt invocati cand se taie cu securile padurea uscata din suflet, cand sa secere, sa imblateasca si sa provoace ploaia, sa culeaga mierea ori sa aduca vitele de la pasune, adica sa execute tot felul de corvezi. Vocatia plastica a poetului salveaza din aceasta lirica mitologica cateva tablouri de gen primitive, precum acelea din Pregatiri de cina, de o naivitate vizibil compusa, in care Iisus binecuvanteaza mielul pascal, oferindu-1 spre sacrificiu apostolilor. Franciscanismul, mila pentru vietatile osandite unui trai aspru (corbi, ciute, iepuri etc.) din Ganduri de iarna e o alta latura a poeziei lui V. Voiculescu, inrudita cu aceea a lui Francis Jammes, dar si cu a lui Jules Renard cand e vorba de scurte imagini, rezultate dintr-o comparatie (broasca ce se-ngroapa de vie ca fachirii"). Notabila e apoi evocarea unui glotas anonim, a fondului autohton simbolizat intr-un caraus urias inarmat cu ghioaga care trece in chervan cu coviltir pe decindea" (cuvantul e latinesC) Dunarii. O mare parte din poemele ciclului Destin (1933) expun biografia unui copil de tara, crescut in lumea eresurilor populare, intre realitate si himera, dupa cum avertizeaza un titlu. Interesul acestei poezii nu sta desigur in epica anecdotica si poate nici in detaliile pitoresti, in sugestia unui univers specific cat in capacitatea autorului de a rememora varsta frageda, de a retrai emotiile infantile, de a redeveni copil, cu alte cuvinte poet, caci poezia e un coif de aur" purtat pana la caruntete. incepand cu Urcus (1937), poezia lui V. Voiculescu, prea abundenta (intrezariri, 1939; Veghe si Clepsidra, postumE), nu mai exploreaza cai noi, devenind stereotipa, de serie. Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare, postume, scrise intre 70 si 74 de ani, imprumuta intocmai situatiile din sonetele marelui brit ales ca protector si inspirator, alaturi de o doamna cu parul tors din noapte" sau cu pletele de bezna" (black ladY) de fictiune, nu alta decat poezia. Prin urmare poetul si poezia ingerul si demonul, un eros bivalent, adorat spiritual si material, declanseaza drama. Poetul e un print hermetic" inchis in versuri ca intr-o cetate a eternitatii, poezia o esenta a minunii". Iubirea fiind in conceptia lui Voiculescu unica vecie data noua", ii dedica un imn permanent:



Sa-ti cant doar frumusetea mi-e i nica isprava Nemuritoarea-ti forma pe veci s-o-nalti in slava. insa totul e prea conceptual, geniul tutelar al lui Voiculescu fiind nu marele Will, ci Vlahuta (vezi ale sale Amintiri despre Vlahuta, din 1920).

Teatrul lui V. Voiculescu, epic, demistifica superstitiile (Fata ursului, 1930): credinta ca ursii pot coabita cu femeile; Umbra, 1935: credinta ca moare cel caruia i s-a zidit umbra; pune problema reconcilierii confesiunilor (La pragul minunii, 1934) ori ia in deriziune practicile medicale moderne, metoda Voronoff (Demiurgul, 1943) sau terapeutica sentimentelor" (Gimnastica sentimentala). Postuma Pribeaga e un basm cu o fata de imparat bizantin care se insoteste cu un domn roman urmas al lui Danciu.

Romanul postum Zahei Orbut e o parabola cu substrat mitic. Ca Orion, orbit de Oenopion si vindecat de Cedalion care, purtat pe umeri il duce catre soare-rasare spre a redobandi lumina, Zahei, fiul unui pescar, orbit de o bautura nociva la un chef, e dus prin diverse medii printre care si la ocnele de sare unde detinutii au moravuri sinistre, pana ce un popa olog il poarta spre un vechi schit unde e pe punctul sa-si recapete vederea, insa ologul comite un sacrilegiu si moare, aratand orbului ca unica lui mantuire e iluminarea launtrica prin acceptarea mortii.

Poate ca cea mai interesanta parte a operei lui Voiculescu sunt nuvelele scrise intre 1946 si 1958 si revelate de asemenea postum. Multa vreme medic de tara, autorul a cunoscut indeaproape practicile magice, solomoniile, vrajile, farmecele, ritualurile oculte, din care se inspira, apeland si la autori moderni (Puskin Tolstoi, Andersen, Kierkegaard, Heidegger, Alexis Carrel, Okakura KakuzO). O excelenta nuvela pe tema sentimentului de onoare e Capul de zimbru, unde un ofiter roman refuza sa se lase perchezitionat de un ofiter german care pierduse un timbru cu stema Moldovei, pentru ca el insusi poseda unul, altul decat cel pierdut, adus de un soldat in momentul cand pagubasul voia sa impuste pe banuit. Un volum de nuvele urma sa se intituleze Capul de zimbru, altul Iubire magica sau Satul uitat (un poet se indragosteste intr-un sat de oieri de nora gazdei si apeleaza la serviciile unei sibile care insa, fiind certata cu respectiva femeie, ea insasi vrajitoare, farmeca pe poet ca s-o vada urata). O femeie crede c-a inghitit un sarpe si face un cancer, desi sarpele e gasit inecat intr-un butoi {Sarpele AleodoR). Flacaul Aliman vrea de mult sa prinda o lostrita, stima raurilor. Salveaza o fata de la inec, care curand se marita. Vestit la nunta ca lostrita a reaparut, Aliman se repede s-o prinda si se ineaca {Lostrita). Nuvela e un mic studiu al aspiratiei spre absolut, un Moby Dick in miniatura. Un individ domina lupii printr-o suprema incordare de vointa ce se transforma intr-un flux fosforescent {In mijlocul lupiloR). Visul descopera cuiva originea artei, trecerea de la vanatoare la pictura, de la util la gratuit {Caprioara din viS). Un hot fura un armasar care se intoarce nu la proprietar, ci la cel ce 1-a crescut {Alcyon sau diavolul alB). Un fiu de boier iubeste o fata de tigan si intretine toata satra, e infiat chiar de capetenia satrei, fara sa castige dragostea fetei care are un copil tainuit {SakuntalA). Vanatoarea e un rit magic efectuat pentru cea din urma oara de un berevoi (cuvant extras din toponimul Berevoresti, sat damboviteaN). Berevoiul imbracat intr-o piele descantata de urs provoaca un taur, reface actul din illo tempore al primului vanator, restaurand prin jertfa mitul originar {Ultimul BerevoI). in Schimnicul apare un priculici, un lycantrop, calugarul Sofrenie, natura nediferentiata (ziua om, noaptea luP). Calugarii, chiar calugaritele provin uneori din talhari. Niste hoti patrunsi intr-o manastire de calugarite sunt lichidati de stareta, fosta si ea capetenie de banditi {BehaviorisM). La manastiri au loc chefuri monstre in cate patru zile, fiecare zi fiind harazita porcului, pasarii, pestelui si mielului (totusi, descrierea libatiilor, nu egaleaza pe cele similare ale lui Hogas sau Sadoveanu, din care se pot identifica reminiscente: staretul Iosafat pretinde ca icrele ies bune daca toarna untdelemn un risipitor si le bate un nebuN). Ispitele parintelui Evtichie n-are nimic din Tentatia Sfantului Antoine de Flaubert. Evtichie ia doi hoti prizonieri si incearca la manastire sa-i converteasca. Hotii ucid pe staret, jefuiesc aurul si fug, Evtichie doboara cu pusca unul ispitit si el de a ucide. Evtichie era monah dupa chipul si canonul marelui Antonie, pustnicul cel vestit pentru razboaiele lui cu ispitirile" (ironiE). S-a facut mult caz de nuvela Pescarul Amin, unde un lipovean rupe zagazurile unei balti ce urma sa fie dinamitate spre a inlesni unui morun urias sa treaca in Dunare. Morunul ia pe stranepotul" sau in piept si pleaca triumfal ca intr-o apoteoza catre nepieritoarea legenda cosmica, de unde a purces dintotdeauna omul" cu alaiul ,fabulos" al pestilor dupa el.





LUCIAN BLAGA



Colaborator statornic la Gandirea, LUCIAN BLAGA (1895-1961) are propria sa orientare, diferita de aceea a directiei, si cum aportul revistelor trebuie apreciat nu dupa program, aprioric ci dupa literatura publicata a posteriori, Gandirea nu e opera lui Nichifor Crainic, ci, in primul rand, a lui Blaga. Acesta a debutat in 1919 cu Poemele luminii si cu un volum de aforisme, Pietre pentru templul meu, ambele aparute la Sibiu. Si ca spirit, si ca expresie, volumele, reimprimate in acelasi an la Bucuresti, nu difera mult intre ele, in sensul ca in amandoua Blaga e un poet filozofic care se exprima prin intermediul metaforei. Urmatorul volum de poezii, Pasii profetului (Cluj, 1921), contine poemul de structura dramatica Pustnicul si apare in acelasi timp cu Zamolxe, mister pagan". De acum incolo poezia alterneaza cu teatrul si cu eseul: Cultura si cunostinta (Cluj 1922), traducere a tezei de doctorat in filozofie Kultur and Erkenntis din 1920, Tulburarea apelor, drama (Cluj, 1923), In marea trecere, poezii (Cluj, 1924), Filozofia stilului (Bucuresti, 1924), Fetele uni veac (Arad, Biblioteca Samanatorul, 1925), Fenomenul originar (Bucuresti, 1925, cu eseuri despre Goethe, Nietzche, Chamberlain, Spengler, Keyserling, StrindberG), Daria, drama (Cluj, 1925), Fapta, joc dramatic si inviere, pantomima (Bucuresti, 1925), Ferestre colorate, insemnari si fragmente (Arad, Biblioteca Samanatorul, 1926), Mesterul Manole, drama (Sibiu, 1927), Lauda somnului, versuri (Bucuresti, Colectia Gandirea", 1929), Cruciada copiilor, drama(Sibiu, 1930), Daimonion, eseu despre mit si gandire, psihanaliza etc. (Cluj, 1930), Eonul dogmatic (Bucuresti Colectia Gandirea", 1931), Cunoasterea luciferica, studiu filozofic (Sibiu, 1933), La cumpana apelor, versuri (Sibiu, 1933). Cenzura transcendenta, incercare metafizica (Bucuresti, 1934), Avram lancu, drama(Sibiu, 1934), Orizont si stil (Bucuresti, 1936), Spatiul mioritic (Bucuresti, 1936), Geneza metaforei si sensul culturii (1937), La curtile dorului, versuri (1938), Arta si valoare (1939), Diferentialele divine (primul volum din Trilogia cosmologica, 1940), Despre gandirea magica (1941), Religie si spirit (Sibiu, 1942), Stiinta si creatie (1942). in 1942, Lucian Blaga isi aduna toata opera poetica intr-un volum de Poezii si in doua volume toata Opera dramatica. in 1943, publica primul volum din Trilogia cunoasterii {Eonul dogmatic. Cunoasterea luciferica, Cenzura transcendenta) si un volum de versuri noi: Nebanuitele trepte (Sibiu, 1943). Odata cu Trilogia culturii {Orizont si stil, Spatiul mioritic, Geneza metaforei si sensul culturiI) apare in 1944 ultima piesa de teatru, Arca lui Noe. Dupa volumul de aforisme Discobolul (1945) apare, in 1946, Trilogia valorilor {Stiinta si creatie, Gandire magica si religie, Arta si valoarE), ultima carte publicata de Blaga in timpul vietii. Postum au fost revelate patru cicluri de poezii {Varsta de fier, 1940-1944, Corabii de cenusa Cantecul focului, Ce aude unicornuL), piesa de teatru Anton Pann, studiul Gandirea romaneasca in Transilvania in secolul al XVIII-lea, volumele de eseuri Zari si etape si Izvoade, lucrari de filozofie precum: Despre constiinta filozofica, Aspecte antropologice, Experimentul si spiritul matematic, Fiinta istorica, incercari filozofice, si autobiografia Hronicul si cantecul varstelor din 1946, speta de Dichtung und Wahrheit.



Poetul, ca si filozoful, se situeaza de la inceput in orizontul misterului: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / si nu ucid / cu mintea tainele, ce le-ntalnesc / in calea mea / in flori, in ochi, pe buze ori morminte". Poemul Lumina e o cosmogonie. Nimicul (haosuL) ascunde o sete de lume si soare", de pacate, doruri, avanturi si patimi. Nepatrunsul (cel nepatruns" eminesciaN) a zis sa fie lumina!

    Si a fost. Descoperim miracolul ca-n ziua dintai cand apare iubita minunata", sfanta" framantata din voluptate ascunsa a pacatului", caci universul se compune din lumina si intuneric, bine si rau, rai si iad^ Ca un eretic stau pe ganduri si ma-ntreb: De-unde-si are raiul-lumina? - stiu: il lumineaza iadul / cu flacarile lui." Imaginea e neasteptata dar totul are un aer demonstrativ, didactic. Poetul simte o dorinta puternica de joc, insa nu fara scop, ci pentru a elibera pe Dumnezeu, forta din el. Versul ia aspectul aforismului {TreifetE): Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea e jocul!

    Tanarul canta: Jocul si intelepciunea mea-i iubirea!

    Batranul tace: Iubirea si jocul meu e-ntelepciunea!

   "



Cu Pasii profetului, Blaga converteste in poezie mitul. El se imagineaza Pan, zeu al universului, din ceata lui Dionysos, cu lut plapand, dar suflet strasnic", avand nevoie spre a-si descarca nebunia" in plin, de un trup pe potriva, asemenea muntilor, marii si pamantului larg in trunchiul caruia inima naprasnica sa infrunte strivitoarele furtuni. Abia in aceste dimensiuni, Pan ar putea sa apara cum e: navalnic si liber", numai asa ar putea sa-si faca auziti prin cosmos maretii" sai pasi. Dar alaturi de aceasta dorinta de expansiune a unui eu indaratnic", e si dorinta de a zace relegat in lut, fara cainti si fara-ndemnuri numai trup", intr-un peisaj arcadic, bucolic, indestulat de uberitatea solului (struguri ca sanii goi, spice tinand la san grauntele ca niste prunci ce sug"). Impas liric: Pan, care e si profet, se intristeaza, fiindca se inmultesc prin codri manastirile", un paianjen s-a-ncrestinat", se aude toaca, clopotul de vecernie si pe carare trece umbra lunatica a lui Crist.

Din voluptuos si exuberant, limbajul devine, in cel de al treilea volum, In marea trecere, oracular, invaluit, ascunzand o jale misterioasa, amara, provocata de ideea mortii. Corespunzator acestei tristeti metafizice, peisajul ia si el forme ciudate, e cotropit de liniste incremenit in tacere. Dumnezeu s-a inchis in cer ca intr-un cosciug" si psalmistul se tanguie intrebandu-se in el insusi: Cui sa ma-nchin, la ce sa ma-nchin?" Cineva a inveninat fantanile omului", ingeri au cantat toata noaptea ca bunatatea e moarte", sunt semne de plecare: porumbii-prooroci isi scalda / aripile innegrite de funingine / in ploile de sus" fecioarele albe si tinerii goi parasesc orasele spre a invata inca o data povestile uitate ale sangelui", in locul lor caprioarele vin sa pasca iarba din cenusa, iar cerbii cu ochi uriasi si blanzi" intra in bisericile vechi mirati. Totul curge, dupa vorba lui Heraclit (amintit intr-un titlU), un singur lucru ramane: sufletul satului: Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat".



In Lauda somnului, se accentueaza tristetea metafizica (exista o poezie cu acest titlU) de a trai in contingent (oh nici o minune nu se-mplineste"), intr-un paradis in destramare" unde serafimii au albit in asteptarea adevarului, arhanghelii se plang de greutatea aripelor, porumbelul sfantului duh atinge cu pliscul cele din urma lumini", iar cocosii apocaliptici" dau intunecate vesti" {Peisaj transcendenT). Lauda somnului" e miscarea monadelor in spatiu, a unor lumi comprimate sub forma de lacrimi fara de sunet", o esentializare a materiei in spirit expresionist. In acelasi spirit trebuie sa intelegem niste Fagaduiri (Pretutindeni e o tristete. E o negare. E un sfarsit"). Dar, cum ar reiesi dintr-o Biografie, poetul isi ignora originea, i se pare ca s-a nascut dintr-un cantec magic ale carui vorbe nu le pricepe, vinovat si totodata pur (aici intaia oara Blaga paraseste versul libeR):



Unde si cand m-am ivit in lumina, nu stiu, din umbra ma ispitesc singur sa cred ca lumea e o cantare.

Strain zambind, vrajit suind in mijlocul el ma-mplinesc cu mirare.

Cateodata spun vorbe cari nu ma cuprind, cateodata iubesc lucruri cari nu-mi raspund.

De vanturi si ispravi visate imi sunt ochii plini, de umblat umblu ca fiecare: cand vinovat pe acoperisul iadului, cand fara pacat pe muntele cu crini.

La cumpana apelor noteaza momentul de rascruce dintre viata si moarte:

Poteca de-acum coboara ca fumul din jertfa ce nu s-a primit. De-aici luam iarasi drumul spre tarna si valea, tradate-nmiit pentr-un cer chemator si necucerit.

La curtile dorului, are un corespondent in Na corte da Saudade (1922) de Antonio Sardinha. Dorul in cazul de fata e cel de moarte, curtea fiind tinda edenului: Prin vegherile noastre - site de in -vremea se cerne, si-o pulbera alba pe tample s-aseaza. Aurorele inca se mai aprind, si-asteptam. Asteptam o singura ora sa ne-mpartasim din verde imperiu, din raiul sorin.

Poezia antuma a lui Blaga se inchide cu volumul Nebanuitele trepte, cu o amintire in ziua de nastere (9 mai 1895) a satului natal Lancram, sat de lacrimi fara leac", prezidat de goetheenele Mutter:

Sat al meu ce porti in nume sunetele lacrimei, la chemari adanci de mume in cea noapte te-am ales, ca prag de lume,

si poteca patimei, un autoportret (in 1943, anul cand apare Trilogia cunoasteriI):

Lucian Blaga e mut ca o lebada in patria sa faptura tine loc de cuvant. Sufletul lui e in cautare!

    de totdeauna.

si pana la cele din urma hotare si un epitaf:

Calea aici ce greu se gaseste Nu-i nimenea sa te indrepte Numai tarziu, numai o clipa, uitata pe urma si ea, iti dezvaluie nebanuitele trepte.

Postumele, revelate in intregime abia in 1974, dau cantitativ un volum tot atat de mare cat si cel al antumelor. Primul ciclu, Varsta de fier, e din vremea razboiului, cand poetul se intreba unde i s-au ascuns cu suferintele lor muntii semeni". isi simtea inima ca o carte care arde sau ca un bocet in mijlocul patriei", iar patria in poezia Gotterdammerung un taram scufundat ca legendarele Thule a lui Goethe si Orplid a lui Moricke. Apar simbolurile uciderii (fantomatica pasare U), ale pribeagului ramas fara tara {Cantec despre regele Ion, cu aluzii la pierderea Ardealului de norD):

Avem acelasi nume tu si eu, Ca-i iarna sau ca-i primavara -ne cheama azi pe toti la fel: Ion fara de tara.



S-a vorbit la Blaga de paradoxala poezie a tacerii, a cuvantului nespus, inefabil. O intalnim inca o data intr-un Catren din ciclul Corbii de cenusa:



Limba nu e vorba ce o faci. Singura limba, limba ta deplina, Stapana peste taine si lumina, e-aceea-n care stii sa taci.



Pentru cei care supraliciteaza poezia tacerii se cade insa sa atragem atentia ca intr-un prolog ce deschide Cantecul focului, pledand pentru cantecul ce-1 cere firea", cantecul de iubire, Blaga, acum la varsta cand inima are dreptul la odihna", apostrofeaza pe cei inexplicabil amutiti: De ce taceti voi tineri cantareti?" Cantecul focului e cantecul dragostei intelese ca o ardere ce aprinde fiece fiinta sau lucru, pe cavaler in armura cand imbratiseaza femeia fara vesminte, invinsa, licuricii, pietrele, astrii in cadere prin vazduh, driadele, zanele padurii (Euridice era una dintre elE). Exista insa un foc sacru, consumat in el insusi, fara a antrena alte elemente, si un foc lumesc, mistuitor pentru ambii parteneri, ca o intoarcere in esenta sau ca un impuls spre perfectiune, spre ceea ce Aristotel numea entelehie si in care un Hans Driesch vede insusi principiul vietii. O idee a lui Blaga e ca iubirea tasneste din tarana si face pamantul aura, / s-ajunga-n tarii, s-acopere crugul", apropie spatiul uranic de cel teluric. Lucrurile sunt atotstiutoare, dar nu-si dezvaluie taina, sunt doar martore mute ale vietii: inaintaram-pana-n zapezi, prin amara vreme, si inca nu stim sa iubim,

Dar apa, dar apa, in care de sus de pe pod ne-oglindim o stie de asta-vara.



Vara sangelui", combustia vietii, se poate mentine numai daca te lasi invadat de dragoste, daca iubita cunoscatoare a talcului solar sporeste focul inimii, alternand senzatia de caldura cu cea de frig, seninatatea simbolizata de apa linistita a lacului, cu freamatul unei dumbravi cutreierate de cerbi, spaima de timp cu fiorul nemuririi (Vara sfantului MihaI).



Poetul, prefacut cantemirian in inorog, nu poate fi unilateral, monocord, el se deschide celor mai largi orizonturi, resuscitand mitul, istoria, dragostea, vesnicia, ca si viata finita, impresia de eternitate ca si impresia de trecere spre neant (Ce aude unicornuL):

Prin vuietul timpului glasul nimicului

Prin zvonul eonului bocetul omului.

Poezia e pentru Blaga in Stihuitorul un cantec inganat suav" din inima, de acolo unde se aduna, ca intr-o fantana, izvoare, ochiuri lucii" de izbanda {FantanilE):

Zodii sunt si jos subt tara!

    fa-le numai sa rasara. Sapa numai, sapa, sapa, Pana dai de steale-n apa.

Scafandrul adancurilor e insa totdeauna un contemplator voluptos al firmamentului cu constiinta ca se afla diseminat pretutindeni in cosmos, ca exista simultan, uranic si hipogeic. in Mirabila samanta, poezie din 1960, Blaga glorifica admirabila, minunata putere germinativa, pe maruntii zei de spita aleasa, solari, aurii, cu culori ca-n stema tarii (rosii, galbii, siniliI) sau ca apele marii (verziI) si sonori ca matasosul nisip, zei ce vor fecunda un pamant fericit, mandra gradina de crini si trandafiri Eutopia cea visata de Francis Turner Palgrave in The Visions of England(1881), gradina pacifica unde intra numai inocentii copii spre a se ilumina. Poemul, incarcat de metafore simboluri, se preface spre sfarsit intr-o lauda:



Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor!

    Un gand de puternica vara, un cer de inalta lumina, s-ascunde in fiestecare din ele, cand dorm.



Exista in mitologia poetului un duh al zamislirii, niste focuri de primavara care permit alcatuirea noastra, sa ne nastem si sa inflorim ca pomii. Acestei miscari transascendente din anotimpul verii ii corespunde toamna o miscare de transdes-cendenta, involutiva. Virtutile germinative ale vegetalului le are la Blaga si mineralul, cetatea de cremene si bazalt, piatra nasc si ele:



Sec si sterp, oricum ar fi, isi are si orasul rodnicia lui. Din seminte ce-au cazut pe piatra in piete au crescut statui.



Viata, oricat de scurta, are un sens adanc, din moment ce intrerupe eternitatea:



Viata mea!

   

O clipa de-ar fi fost sa tie, Am intrerupt cu ea O vesnicie.



Poetii, scrie Blaga, sunt asemenea prin ceea ce nu spun, tac ca apele de sub ogoare ce devin in rariste izvor sonor. Dar cand un zeu canta, el isi destrama fiinta si cantecul e o dulce piedere de sine". Transformat in esenta, poetul isi pierde urma, nu confirma zvonul c-ar locui la oras sau la tara, locuinta lui nu-i materiala:



S-ar spune ca lacasul imi este intr-un sat cu stresini de paie, cu nume de veche poveste.

Dar nu locuiesc la sat si-n nici o odaie.

Locuiesc intr-un cantec de pasare.



Teatrul lui Blaga exploateaza in tehnica expresionista miturile locale. Zamolxe, profetul Marelui Orb, retras intr-o pestera, e acuzat de erezie de un mag, spirit practic, voind un Dumnezeu palpabil. Zamolxe revine practic, printre oameni, dar distruge idolul pe care i 1-a cioplit un mester grec in templu. Profetul e ucis, fiindca a comis un sacrilegiu, devine insa prin jertfa obiect de cult, restituind in lumea dacilor credinta adevarata {ZamolxE). Marele Orb e Pan, Dumnezeu ce se afla pretutindeni, cum cred reformatii, nu in transcendent, cum spun ortodocsii si catolicii. Asa predica Nona, calugarita rosie", ispitind si pe un tanar popa ardelean. Acesta da foc bisericii pe care tocmai o ridicase, un mosneag ia asupra lui fapta, multimea il sfasie, dar apele tulburate se linistesc. Popa care se botezase cu pamant, confundandu-se cu fiinta lui Isus, pleaca in munti, lasand sa propovaduiasca adevarata credinta (panteista) pe fiul sau Radu, convins si el ca Isus nu s-a inaltat la cer {Tulburarea apeloR). In acelasi spirit sunt Cruciada copiilor, Avram laneu si Arca lui Noe. In prima, copiii, impinsi sa cucereasca Ierusalismul de calugarul catolic Teodul, mor, dar staretul ortodox Ghenadie crede ca prin jertfa au ajuns in adevaratul, vesnicul, Ierusalim". In a doua, Avram Iancu in lupta cu imperialii nu poate fi invins, deoarece nu e om, ci spirit nepamantean, intrupat si intors de muma-padurii, muma-rumanilor", intr-o pasare. in Arca lui Noe mitul biblic e confruntat cu legenda populara bogomilica a participarii diavolului la creatie, intrucat Dumnezeu nu a inlaturat raul din lume. Alte doua piese au substrat psihopatologic. in Daria, o femeie se spanzura, deoarece sotul a silit-o sa-si refuleze pornirile erotice pentru un scriitor. In Fapta, un pictor isi sublimeaza pornirea spre crima tragand nu in Ivanca, nici in tatal sau lubric, ci in doctorul care-1 trata, fara sa-1 impuste. Mesterul Manole pune problema creatiei care are nevoie, spre a trai, de jertfa, de colaborarea spiritului bun cu cel rau (in piesa apare un staret BogumiL). Manole isi zideste sotia si termina biserica, apoi se razgandeste si vrea sa darame zidul spre a scoate pe Mira. Dar creatia odata infaptuita e indestructibila si oamenii impiedica pe mester sa-si distruga opera care devenind independenta de autor, il sileste sa se jertfeasca inca o data (se arunca din turla). Anton Pann, e in ultima piesa a lui Blaga, un poet luminat de idealuri sociale, contopit cu umbra haiducului (actiunea se petrece la BrasoV).

Filozofia lui Blaga e o mitologie. Demiurgul sau e Marele Anonim cu vocatia creatiei de toturi perfecte (diferentiale divinE), deturnate spre a nu concura propriul tot. Omul exista in orizontul misterului intr-un regim de minus-cunoastere cu nazuinta specifica pentru el de a-si revela acest mister prin plasmuiri de natura mitica, religioasa, artistica, metafizica, stiintifica, cu un cuvant, prin creatii de cultura. Se naste cu o armatura de categorii cu originea in subconstient (abisalE), functii stilistice subiective, modelatoare ale misterului. Raportat la aceste categorii, spatiul nostru spiritual e ondulat, asemenea ritmului trohaic determinat de plai compus din deal-vale, ceea ce filozoful numeste, fara insa a argumenta suficient, spatiu mioritic. Un roman postum: Luntrea lui Caron.



TH. MURA,SANU, G. TALAZ, GEORGE GREGORIAN, SANDU TUDOR



Biblioteca Samanatorul", condusa de Aron Cotrus, primea intre altii pe THEODOR MURA,SANU (1891 -1966) cu Cioburi de oglinda si Lumini suflate de vant (1923), care debutase la Turda in 1920 cu Poezii traditionaliste. Alte volume {Fum de jertfa, Cluj, 1923; Chiot campenesc, Cluj, 1926) faceau sa fie readus in actualitate de tinerii din jurul revistei Abecedar, cu volumul Lilioara (1938). Tot traditionalist, exaltat la Convorbiri critice de Mihail Dragomirescu, e G. TALAZ (1898-1973), cu o cariera lirica, ignorata apoi de aproape o jumatate de secol {Flori de lut, 1920; Rasul apei, 1923; Soare, 1926; Fantana, 1937 ; Hai sa ne intovarasim, pamantul sa muncim, 1949; Armonii in zori, 1961; Treptele implinirii, 1967; Poezie, 1968) GEORGE GREGORIAN (1886-1962) e un emul al lui Nichifor Crainic in limbaj grobian si grotesc {Poezii, 1921; Lumini de seara, 1931; La poarta din urma, 1934; Saraca tara bogata, 1936; Doua fete dintr-un neam, 1940). in fine, apropiat o vreme de Gandirea, a fost SANDU TUDOR (1899-1966), autorul unui volum intitulat Comornic (1925), ceea ce nu inseamna, cum credea autorul, loc cu comori, ci capetenia unei garzi sau valet, lacheu (mgh, KomornyiK). A compus in douasprezece condace si icoase Acatistul preacuviosului parintelui nostru sf. Dimitrie cel Nou, bouarul din Basarabov (1942).



D. CIUREZU, RADU GYR, GHERGHINESCU VANIA



Poezie a peisajului, dar si a energiei oltenesti, culminand intr-o egloga nuptiala, a scris D. CIUREZU (1897-1978) in cele trei volume ale sale {Rasarit, Craiova, 1927; Pamantul luminilor mele, 1940; Cununa soarelui, 1942), originala prin interpretarea onomatopeica a senzatiilor (Cic, cicoare / Cantatoare,/ din gladicii / plini de floare / Cic, cu gusca / incarcata / de ciccicuri / si de soare") sau prin folosirea culta a formulelor folclorului magic (Apa / apa lina, / cu miros de bolbotina, / neatinsa de lumina, / nici de umbra de sulfina, nici de gura de albina, / apa, / apa lina") Cununa soarelui nareaza in stil arcadic nunta_ dintre un bouar Oanca si pastorita Maria, o driada zvacnita din coasta padurii". imperecherea lor ferina da un remarcabil tablou de gen:



A sarit din tufe Oanca, pe la spate, Si-a muscat-o, ca o fiara drept de buze, Ea cu gura-nsangerata ca gorgona, Se zbatea, cuprinsa-n brate ca-n obezi, il lovea cu pumnii-n fata, de manie, Si-1 musca, tasnind venin din ochii verzi.



Cununa soarelui era prima parte a unei trilogii care urma sa se continue cu Oierii, poem al etnogenezei, din care au aparut fragmente in 1969 in revista Ramuri si sa se incheie cu Inelul pamantului.

Odata cu Rasarit de Ciurezu, in 1927, au iesit si primele doua volume de poezii, Linisti si schituri si Plange Stamba-lemne, tot la Craiova, de RADU GYR (1905-1975), originar din Campulung-Muscel, oltean prin optiune, osciland intre spleenul provincial al lui Demetrescu si vitalismul folcloric al lui N. Burlanescu-Alin. Cu Cerbul de lumina (1928) si Stele pentru leagan (Ramnicu Valcea, 1936), Radu Gyr practica mai departe stilul mimetic, trecand regresiv de la Pillat la Iosif, incat tot ce se poate spune despre culegerea sa retrospectiva din 1938, Cununi uscate, este ca apartine unui poet de maniera, unui barochist livresc, pletoric, asurzitor. Mai departe, poetul a evoluat de la gingasiile artificiale din Corabia cu tufanici (1939), la realismul had din Poeme de razboi (1942), prin care ispasea participarea la rebeliunea legionara din 1941 in calitate de autor al imnului Garzii de fier si al altor stupide sau sinistre poezii totalitare. Niste Balade (1943), partial aparute in Gandirea, cu exaltari haiducesti (Corbeo, pana de soiman, / muica ta de hotoman"), n-au mai entuziasmat.

Versuri delicate, un ex-voto prelungit toata viata, dovada ca sufletul oltenesc nu e doar chiuitor, a dedicat sotiei sale, traducatoare a Marelui Meaulnes de Alain Fournier, Domnita, pe care Blaga o numea domina ineffabilis", GHERGHINESCU VANIA (1900-1971) in cele cinci volume ale lui {Drum lung, Craiova, 1928; Amvonul de azur, 1933; Privighetoarea oarba, 1940; Timp sonor, 1968; Acolo sus, steaua, 1971).



ZAHARIA STANCU



Cariera literara a lui ZAHARIA STANCU (1902-1974) este pana la un punct surprinzatoare. A debutat in acelasi an cu Arghezi (1927) cu Poeme, simple, majoritatea publicate in Gandirea, de inspiratie rurala, cu o mare bogatie de senzatii din campul vizual, tactil si olfactiv, intr-un limbaj frust, taranesc, asemanator cu cel arghezian cand evoca stramosii aprigi (Eu am. crescuT):



Strabunii mei vanjosi, cu tulnice si ghioage Pe-aicea si-au crescut cirezile blajine, Cioporul de mioare balane, herghelia.



Poet infratit cu elementele, cu fauna si flora, cu pamantul, / Cu soarele cu cerul si cu vantul, / Cu ciurdele de boi de jug robiti, / Cu nuferii, cu zarzarii-n-floriti", gustand bucuriile agreste, bucolice, fiorii dragostei juvenile dupa canonul rustic, Zaharia Stancu promitea a intineri izvoarele lirismului traditional, absorbind ce era nou in Pillat si Blaga. Angajat din 1932 in redactarea revistei Azi, organ al scriitorilor tineri din care va intocmi in 1934 Antologia poetilor tineri, publicata odata cu cea mai buna traducere romaneasca a poemelor lui Serghei Esenin, angajat din 1934 in presa la ziarul Credinta (vezi culegerea de articole Sarea e dulce din 1955), el nu va reveni la poezie decat peste zece ani, cu volumul de poezii in cate doua strofe Albe, notand intr-un stil absolut personal, cu repetitii aparent nemuzicale, obsesive, o senzatie de neaderenta la lumea din jur, resimtita fizic: Amarul din coaja nucilor crude, / Amarul din rodul pamantului vechi / Alearga prin sangele meu vajnic / Ca un blestem puternic, din batrani. / / Amarul din seva cucutei inalte, / Amarul din apele marilor verzi / Alearga prin sangele meu, prin ochii / Pe care-i plimb verzi, peste lume." Redactor din 1937 la ziarul Lumea romaneasca (vezi voumul de articole Cefe de taur din 1955) Zaharia Stancu nu neglijeaza poezia chiar daca in Clopotul de aur (1939) poemele sunt de o singura strofa, precum, acest memento:



Sa nu uiti nici o clipa: strabunii au fost serbi Primira-n veacuri aspre sudalmi si bice-n spate. Sa nu uiti nici o clipa, se odihnesc sub ierbi, Din tarna lor mai striga si-acum dupa dreptate.



Zaharia Stancu devine poet erotic frenetic in Pomul rosu (1940), dedicat exclusiv erosului (inima, inima, cel dintai pom rosu"), cu corespondente in anotimpuri, in campul cu iarba si in manji:



Cand calc ierburile campului imi spun: Ca ierburile acestea e rouata, e proaspata. Cand manjii necheaza imi spun: Ca manjii, ca manjii e sprintena.

Femeia nu e nici papusa, nici trestie, nici rodie, are parul de culoarea, patimii aprinse si la aparitia ei poetul e cuprins de dorinti ancestrale, barbatesti ca Ahile:

Ca strabunii din pesteri ma zbat zadarnic cand imi simt calcaiul strapuns,

Cand vad o femeie cu ochii mariti

Si pieptul ca marea-n furtuna.



Un Cantec din Iarba fiarelor (1941) defineste exceptional poezia vitalista, telurica, cosmica a lui Zaharia Stancu: in poemele mele nechiaza manji Si se rotogolesc vijeliile Strabunii incruntati si calmi pasteau Pe sesuri ruginii hergheliile. in poemele mele zbucnesc copacii Peste care zboara vulturi. Strabunii cumpliti de dreptate Haiduceau prin paduri. in poemele mele plesneste pamantul, Plesnesc luceferii ce mi-au aprins lesul, in plugurile strabunilor plesneau Dealurile, poienele, sesui. in poemele mele femeile Au parul pulbere de matase. Strabunii iubeau in bordeie Neveste pietroase. in fine, poemul de aproape 500 de versuri Bunavestire din Anii de fum (1944) evoca varsta adolescentei cu nelipsita placere a poetului da a umbla ca iezii, cu picioarele goale", descult, ca un hulub, prin ierburile crude", sa simt sub talpi cum roua siroaie-n ierburi lac", cum suna alte marturisiri.

Republicat integral in 1957 si selectiv in 1962, Stancu s-a intors la poezie abia dupa 26 de ani daruiti prozei, cand poetul care a inteles totusi sa-si incheie activitatea cu versuri, era o amintire. Cele doua volume de poezii, Cantec soptit (1970) si Sabia timpului (1972), reunite in volumul cu multe inedite Poeme cu luna (1974) aduc o productie la fel de bogata, confirmand banuiala ca Stancu a fost totdeauna structural un poet. In Cantec soptit se accentueaza nota elegiaca in ace

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.