Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Sinteze literare





Despre Sinteze literare

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare


Literatura romana in limba latina
Literatura populara - parte integranta a literaturii romane
Miorita - balada populara - Tema baladei Miorita
Umanismul romanesc - plan de idei
Iluminismul - curent national si european si Scoala Ardeleana
Clasicismul
Romantismul - Trasaturi romantismului
Realismul
Contributia scriitorilor romani la dezvoltarea realismului
Momentul 1848 - etapa a revolutiei burghezo - democrate
Simbolismul - Istoricul si reprezentantii in literatura universala
Stefan cel Mare si Sfant - reprezentant al constiintei nationale
Expresionismul
Orientari, tendinte, coordonate si realizari in poezia romaneasca contemporana
Ideea de specific national in literatura romana
Folclorul si literatura romana din perioada romantica
Cucerirea independentei nationale in evocarea literara
Ecouri ale lui Sainte-Beuve in literatura romana
Revista Romana (1861 1863)
Atheneul roman (1866 1869)
Albina Pindului (1868 1871 ; 1875 1876)
Literatura si arta romana
Floare-albastra (1898 1899)
Pagini literare (1899 1900)
Reviste satirice din secolul al XIX-lea
Text si comunicare
Curente literare. Abordari teoretice
Clasicismul sinteza
Romantismul sinteza
Realismul sinteza
Parnasianismul
Simbolismul
Expresionismul sinteza
Traditionalismul
Modernismul si avangardismul
Neomodernismul
Postmodernismul
Poezia
Poezia epica
Elemente de compozitie in textul poetic
Nivelurile textului literar. Repere si concepte pentru analiza stilistica
Limbajul si expresivitatea textului poetic
Imaginarul poetic
Poezia pasoptista - prezentare generala
Prelungiri ale clasicismului si romantismului in literatura romana
Genul epic - Opera epica. Abordari teoretice
Basmul cult - Specii narative
Povestirea - specii narative
Nuvela - specii narative (Nuvela istorica, Nuvela fantastica, psihologica)
Romanul - specie narativa
Structura textului narativ
Relatiile temporale si spatiale in naratiune - Constructia subiectului si a discursului narativ (subiectul, tema, actiunea, finalul)
Limbajul prozei narative (Modalitati ale nararii)
Opera dramatica. Abordari teoretice
Specii dramatice - Tragedia, Comedia
Structurarea textului dramatic, Personajul dramatic si Genul dramatic
Dacia literara - manifest al romantismului romanesc
Junimea si junimismul - modele axiologice in dezvoltarea literaturii
G. Ibraileanu - deschideri spre o critica totala
Literatura romana SECOLELE XIV-XVIII (1380-1779)
Literatura romana - EPOCA DE TRANZITIE PREMODERNA, (1780-1829)
Literatura romana INTRE CLASICISM SI ROMANTISM (1830-1862)
CANTA,RETII RUINELOR
EPOCA MARILOR CLASICI (1863-1892)
Literatura romana - SFARSIT SI INCEPUT DE SECOL (1893-1918)
Literatura romana - INTRE CLASICISM SI NATURALISM
CRITICI SI ISTORICI LITERARI
NATURALISTII UMANITARI
POETI, PROZATORI, DRAMATURGI
REVIRIMENTUL ROMANTISMULUI
REALISMUL DEMOCRATIC
SIMBOLISTII literaturii romane - simbolismul
Literatura romana in EPOCA DINTRE CELE DOUA, RA,ZBOAIE (1919-1947)
MODERNIZAREA TRADITIEI in literatura romana
SINCRONISM SI DIFERENTIERE in literatura romana
RESUSCITAREA SPIRITULUI ETNIC in literatura romana
Literatura romana - SUB SEMNUL AVANGARDEI
DE LA PARNASIANISM LA MANIERISM in literatura romana
LITERATURA DOCUMENTARA, BOEMA, POPULARA
ORIENTA,RI NOI DUPA, 1930 in literatura romana
GENERATIA POSTBELICA, (1948-1981) in literatura romana
Marii poeti ai literaturii romane
PROZATORII literaturii romane
DRAMATURGII literaturii romane
CRITICII literaturii romane
Istoria criticii literare
Critica literara de la inceputul Renasterii pina la jumatatea secolului al XVIII-lea
Neoclasicismul si noile tendinte ale epocii criticii literare
Atitudini ludice in miscarea de avangarda
Nonconformismul spectacular: D. Stelaru, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru
CE STIM Sl CE NU STIM DESPRE ROMANUL DE AZI
CALITATILE GENERALE ALE STILULUI
Stilul beletristic, stiintific, administrativ
FANTASTICUL IN PROZA CONTEMPORANA,
LITERATURA POPULARA,
LIRICA RELIGIOASA, - PSALTIREA PRE VERSURI TOCMITA,
INCEPUTURILE POEZIEI ROMANESTI
DACIA LITERARA,
LITERATURA PASOPTISTA, (Literatura romana cuprinsa intre anii 1830-1860)
JUNIMEA Si CONVORBIRI LITERARE
SIMBOLISMUL - (Curent literar) - Trasaturile simbolismului
MODERNISMUL - curent literar
TRADITIONALISM
AVANGARDISMUL - CURENT LITERAR
NEOMODERNISMUL - CURENT LITERAR
STILURILE FUNCTIONALE ALE LIMBII ROMANE
MARII CRONICARI
ROMANUL PANA, LA AL DOILEA RA,ZBOI MONDIAL
Inceputurile poeziei romanesti
Poezia pasoptista
EPOCA MARILOR CLASICI AI LITERATURII ROMANE JUNIMEA Sl CONVORBIRI LITERARE
IN CONTRA DIRECTIEI DE ASTA,ZI IN CULTURA ROMANA, (1868)
POETI SI CRITICI (1886)
DIRECTIA NOUA, IN POEZIA SI PROZA ROMANEASCA, (1872)
PUBLICISTICA - INVATAMANTUL CLASIC
TEORIA STATULUI NATURAL SI A CELUI ARTIFICIAL
LITERATURA ROMANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
FARMECUL SCRIERILOR VECHI
CLASICII
LITERATURA ROMANA, DUPA, AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
Convorbiri literare
Literatorul
PERSPECTIVE NOI. PUBLICATII, TENDINTE - Teoria dezvoltarii organice
Curierul literar. Samanatorul
Junimea literara - Publicatii in spiritul Samanatorului
Ramuri. Revista noastra
O fractiune: Cumpana
Samanatorismul, curent de rezistenta
Lupta pentru limba romaneasca
Subordonarea esteticului
PRIORITATEA IDEALULUI UMANITAR
Formula specificului national: Viata romaneasca
POPORANISMUL DISOCIERI
Poporanismul, subiect polemic
LITERATURA IN TRANSILVANIA
PERSPECTIVE MODERNE. PUBLICATII
Initiative minulesciene : Revista celorlalti, Insula
Viata sociala
Reviste iesene
Simbolismul romanesc
Adversari. Alte reactiuni ale simbolismului
PUBLICATII CU PROFIL VARIAT - Diversificarea substratului conservator
Revista idealista
Convorbiri critice
O anexa a Convorbirilor critice : Falanga
Flacara
ORIENTA,RI LITERARE IN PRESA SOCIALISTA
Forme contradictorii ale evolutiei poeziei
TRADITIONALISTI SA,MA,NA,TORISTI, ORIZONTURI RURALE
POEZIA IDEALULI NATIONAL SOCIAL
POEZIA DESTINULUI UMAN
LIRICA SOCIALA, MILITANTI
DECORATIVI, NARATORI
TRUBADURI SI IRONISTI in literatura romana
UMOR SI TRISTETE in literatura romana
POETI DE TRANZITIE. NELINISTITI. INSTINCTUL MIGRATIEI
POETI DE TRANZITIE. FANTEZISTI. ELEGIACI
TENDINTE NOVATOARE. SIMBOLISTI TRAGICI
SIMBOLISMUL TRUBADURESC. MINULESCIENI
ALTE MODALITA,TI SIMBOLISTE. VIATA NOUA
TANGENTE SIMBOLISTE
PRIORITATEA PROZEI SCURTE
TENTATIA NATURII. PARODIE SI UMOR
REALITATE SI FABULOS. SONDAREA FONDULUI ETIC
Orizontul prozei scurte
PERSPECTIVE RURALE. SA,MA,NA,TORISTI SI POPORANISTI
OBSERVATORI AI PROVINCIEI. CLASICI. UMORISTI
CLASICISM SI FORMULE NOI
Publicatii teatrale
FILONUL ISTORIC, FOLCLORIC, MITOLOGIC
COMEDIA TRAGICA,. FILONUL COMIC
STADIUL LUPTEI DE IDEI
FORMULA CRITICII CU TENDINTE NATIONALE SI ETICE
FORMULA CRITICII COMPLETE
Critica aplicata. Istoricul literar
FORMULA AUTONOMIEI ESTETICULUI
Limba si limbajul; aspectele, stilurile si nivelurile limbii
Limba romana si procesul formarii ei
Evolutia limbii noastre nationale
Limba romana literara
LITERATURA POPULARA, - PARTE INTEGRANTA, A LITERATURII NATIONALE
Creatii populare epice: balada si basmul - Miorita
MARII CRONICARI AI SECOLULUI AL XVII-LEA SI AI INCEPUTULUI SECOLULUI AL XVIII-LEA; CONTRIBUTIA LOR LA DEZVOLTAREA CULTURII, A LIMBII SI A LITERATURII ROMANE
ILUMINISMUL ROMANESC
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA SI DEZVOLTAREA LITERATURII ROMANE
DIRECTII SI TENDINTE ALE PROZEI DIN A DOUA JUMA,TATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
LITERATURA ROMANA, - AL II-LEA RA,ZBOI MONDIAL
EVOLUTIA ROMANULUI IN LITERATURA ROMANA,
PATRU VARFURI DE LANCE ALE DRAMATURGIEI NOASTRE
ISTORICI, CRITICI, ESTETICIENI SI TEORETICIENI AI LITERATURII
Textul. Aspecte generale
Romanul - Evolutie si tipologie
Poezia - Notiuni introductive. Acceptii ale termenului. Evolutia genului
Romantismul - Notiuni introductive
Simbolismul - Notiuni introductive
Deschiderile simbolismului catre modernism
Traditionalismul in perioada interbelica - Ion Pillat
Lirica moderna in perioada interbelica - Tudor Arghezi
Postmodemismul
Dramaturgia - Notiuni introductive
Dacia literara - Epoci si ideologii literare
Traditionalismul si modernismul in prima jumatate a secolului XX
SCOALA ARDELEANA - MARI SCRIITORI
O MONOGRAFIE DESPRE IPOTESTI
VIATA ROMANEASCA,, 90 DE ANI DE LA INTEMEIERE
MONOGRAFIA REVISTEI RAMURI
PENULTIMUL VOLUM DIN EDITIA PILLAT
DRAMATURGIA ROMANEASCA, IN INTERVIURI
DIMENSIUNI ALE PROZEI SCURTE BASARABENE CONTEMPORANE
FENOMENUL BASARABEAN
THOMAS MANN SI ROMANIA
JURNALUL REGINEI MARIA
AMINTIRI DE DEMULT
MEMORIALISTI SI EPISTOLIERI O EVOCARE TULBURA,TOARE
O VECHE FAMILIE BOIEREASCA,
CANTACUZINII
VECHIUL BUCURESTI
CONTENCIOSUL AROMANILOR
DESPRE IMAGINEA ROMANILOR IN SPATIUL GERMANIC
O EDITIE CATASTROFALA,
DOCTRINELE PARTIDELOR POLITICE
O MONOGRAFIE DESPRE GUVERNAREA RA,DESCU
UN STUDIU DESPRE PROLETCULTISM
Polemici literare, pedagogice, politice, filozofice
Cunoastere si receptare estetico-poetica
Motiv, tema, idei in opera literara
Motivul Zburatorului la Ion Heliade Radulescu, Minai Eminescu, Tudor Arghezi, Dumitru Matcovschi
Consideratii teoretice despre fantastic
Despre revelatia iubirii si a pacii divine - N. STEINHARDT
Trecutul unei iluzii: Noul val al anilor 80
Secvente ante-decembriste
Ce lipseste literaturii sf actuale
Ce asteptam, in definitiv, de la science-fiction?
Literatura sf, azi (Ancheta ORIZONT)
Repere in evolutia sf-ului romanesc postbelic
Timpul este umbra noastra (Interviu)
Literatura sf si economia de piata
SF-ul romanesc: ce este, ce-ar putea fi
Anticipatia romaneasca in perspectiva istoriei literare
Alegorie si metafictiune: o dubla dedublare
Tiganiada in stil american
Eterna si pitoreasca Romanie
Science-fiction adevarat
ORIGINEA SI DEZVOLTAREA LIMBII ROMANE - idei fundamentale -
NOTIUNI DE LINGVISTICA, GENERALA, - Comunicarea prin limbaj
CLASIFICAREA LITERATURII FOLCLORICE
ISTORIA IEROGLIFICA, REPERE PENTRU COMENTARIUL LITERAR
SCOALA ARDELEANA, EXPRESIE A ILUMINISMULUI ROMANESC - REPERE PENTRU O LUCRARE DE SINTEZA,
ROLUL DACIEI LITERARE IN ORIENTAREA CULTURII SI LITERATURII ROMANE
SAMANATORISMUL
POPORANISMUL
Caracterul specific national in literatura romana de Garabet Ibraileanu




Caracterul specific national in literatura romana de Garabet Ibraileanu despre Sinteze literare





Spuneam intr-un articol de acum cateva luni ca literatura din Moldova a fost mai preocupata de realitatile nationale decat cea din Muntenia. Voim sa intarim si sa completam aceasta constatare prin cateva consideratii noi.

Mai intai, credem ca particularitatea aceasta este cauza pentru care proza a fost cultivata mai mult in Moldova decat in Muntenia. Proza de observatie, care reda realitatea prin descriere, naratie si reprezentare, a aparut in Moldova, incepand cu Negruzzi. Inainte de epoca Eminescu, Moldova se exprima mai ales in proza, poezia fiind reprezentata aproape numai prin Alecsandri, care e insa un mai bogat si un mai serios prozator; pe cand in Muntenia gasim o legiune de poeti -- Eliade, Carlova, Boliac, Rosetti, Bolintineanu, Creteanu, Deparateanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentata numai prin romanele nule ale lui Bolintineanu, prin Ciocoii vechi si noi, important ca document, dar secundar ca arta, si prin scrierile lui Odobescu, importante ca arta, insa neinsemnate ca "documente omenesti".

Dar mai bine sa insiram pe scriitori, fara sa mai tinem seama de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuti, indiferent de aprecierea noastra, pentru ca premisele argumentarii sa fie cat mai obiective.) Pe langa cei trei prozatori munteni citati mai sus, trebuie sa adaugam pe Caragiale, Delavrancea, Bratescu-Voinesti si Galaction; iar in Moldova, la Negruzzi vom adauga pe Alecsandri, Russo, Kogalniceanu, Gane, Creanga, Vlahuta (mai fecund ca prozator si mai ales mult mai important in aceasta calitate din punctul de vedere al evolutiei literaturii romanE), Eminescu, Jean Bart, Sadoveanu, Hogas, Patrascanu, Garleanu, Anghel (cred ca proza iscalita cu St. O. Iosif e mai mult a lui Anghel, pentru aceleasi motive pentru care "Mirea" e mai mult Anghel -- vezi recenzia noastra despre Helianta -- si pentru motivul ca Iosif, singur, n-a scris proza ca Anghel, ceea ce arata ca dintre amandoi, numai acesta din urma era prozatoR). Iar daca am adauga si pe altii, munteni si moldoveni, proportia ar fi inca si mai favorabila tezei noastre.

(Pe Duiliu Zamfirescu nu l-am pus la socoteala, pentru ca, fiind din Focsani, nu stiu cum sa-l clasific, desi "junimismul" lui l-ar atasa de Moldova.)

Acum, sa bagam de seama ca genurile literare in care se redau mai bine si mai mult relatiile specifice ale unui popor sunt nuvela, romanul si teatrul -- epopeea fiind astazi un gen mort.

Intr-o nuvela sau intr-un roman -- adica in epopeea moderna -- si in teatru, subiectul e luat din viata nationala, explicatiile fiind rare, aproape curiozitati. Apoi, pentru realizarea unor asemenea opere -- mai putin pentru teatru, unde e vorba mai des de rezolvarea unor "probleme" --, autorul trebuie sa cunoasca cat mai variat si mai adanc realitatile ce are de zugravit, adica pe cele nationale. O buna parte insa din poezie, si anume cea lirica, nu are de zugravit realitati obiective decat intr-o mica masura (aspecte de natura, farmecele femeii etc.), realitati cu putin ori fara de nici un caracter specific national. Si chiar poezia obiectiva -- balada istorica, pastelul etc. -- nu are de zugravit decat putin din realitatea obiectiva, principalul fiind si in acest gen sentimentul si arta. Si sa se observe ca mai des e exotic subiectul in poezia obiectiva decat in proza -- vezi Byron, Hugo, Leconte de Lisle etc., comparati cu romancierii si nuvelistii din literaturile respective.

Poezia -- si mai ales cea lirica, cea mai insemnata din speciile genului --, exprimand mai ales afectivitatea unui individ si conceptia lui de viata --, e nationala adesea numai intru atata intru cat sufletul unui individ poarta pecetea sufletului poporului din care face parte.

Dar acest element subiectiv national apare si in proza, chiar si in cea mai obiectiva. E atitudinea scriitorului fata de lucrurile zugravite. Acest element se adauga deci, si el, la celelalte, adancind caracterul specific national al prozei.

Asadar, daca poezia, cand e foarte nationala, e expresia sufletului unui popor, proza, cand e talentata, e si expresia sufletului unui popor si oglinda vietii acestui popor. E, inca o data, mai bogata in realitati nationale, subiective si obiective.

Acum, daca Moldova e mai bogata in prozatori -- chiar numai din aceasta cauza literatura ei e mai bogata in realitati de ale noastre. (Alte cauze le-am vazut in articolul trecut.)

Comparand proza moldoveneasca cu cea munteneasca din alte puncte de vedere decat cel cantitativ, vom gasi mai intai ca in Moldova campul observatiei e mai intins, realitatile transportate in literatura sunt mai diverse, aduse din medii mai variate -- caracter care apare ca intr-o sinteza, chiar si in opera unui singur scriitor, dl Sadoveanu, care ne-a zugravit atatea aspecte ale vietii nationale, din vremurile aproape legendare pana in zilele noastre, de la tarani pana la protipendada, de la viata tihnita din mahalaua moldoveneasca pana la tumultul de pe campul de bataie

Vom mai gasi apoi ca influenta excesiva a literaturilor straine a redus importanta unor insemnati scriitori munteni si mai ales a lui Bolintineanu, ale carui romane ar umplea altfel un gol in proza munteneasca din epoca respectiva, dar care, nu numai din cauza lipsei de forta creatoare a acestui scriitor, ci si din cauza influentei romantismului francez de mana a cincea asupra lui, sunt sarace ca document, ne dau atat de putin -- mai nimic -din viata epocii de atunci si tot atat de putin din sentimentul ori atitudinea specific romaneasca fata de acea viata. Pentru proba, vom observa ca Alecsandri (care nu stralucea doar printr-o deosebita putere de a crea imitand viatA), chiar cand localizeaza o comedie ori o farsa franceza, pune in ea atat de mult din relatiile noastre, o atitudine atat de nationala si o limba atat de romaneasca si caracteristica personajelor, incat comediile lui localizate sunt documente indispensabile pentru cunoasterea conceptiei de viata (noi l-am utilizat pentru a defini "spiritul critic" al epociI) si pentru cunoasterea societatii din vremea lui -- ca si a limbii de atunci (dl A. Philippide a utilizat aceste piese de teatru ca un izvor de primul rang in alcatuirea dictionarului limbii romanE).

S-ar parea ca un mai mare fapt de influentare decat localizarea nu se poate. Si totusi, localizarea lui Alecsandri nu inseamna in genere altceva decat ca ia un model, dupa care apoi lucreaza punand propria-i substanta.

Factorii specific nationali, de care a fost vorba pana acum, se gasesc la toti scriitorii moldoveni si i-am putea descoperi, prin analiza, la oricare din ei. E de ajuns insa sa scriem aici doua nume, ale lui Creanga si Sadoveanu, care reprezinta in literatura noastra maximum de romanism. Caci nu exista nici un scriitor care sa se poata compara cu ei in privinta romanitatii din punctul de vedere al subiectelor, al vietii redate in opera, al sentimentului ori atitudinii si al limbii.

Si, incaltea, sa mergem pana la capat. Curentele mari de nationalizare a literaturii (ca si a culturiI) au plecat aproape intotdeauna din Moldova ori de la moldoveni. Scoala critica de la 1840 (Kogalniceanu etc.), "Junimea", miscarea de la Samanatorul inceputa de Vlahuta si ardeleanul Cosbuc (vezi, despre pozitia literaturii ardelene fata cu aceasta problema, articolul trecut si mai jos, in acest articoL) si continuata de dl Iorga si, in sfarsit, Viata romaneasca.

Iar scriitorii munteni, care au depus in opera lor mai multa realitate specific romaneasca -- mai mult decat toti ceilalti scriitori munteni la un loc -- vorbim de Caragiale si Bratescu-Voinesti --, acesti doi prozatori, cu un atat de pronuntat caracter de originalitate nationala, s-au raliat, se poate zice, la curente moldovenesti, au debutat si continuat sa apara in Convorbiri literare, imbratisand critica si, pana la un punct, ideologia "Junimii" -- ori intalnindu-se cu ea.

*

Nu e fara interes sa largim problema si sa vedem cum s-a comportat cu realitatile nationale si stiinta. Cu aceste realitati se ocupa mai ales istoria politica si sociala, istoria limbii si istoria literaturii unui popor. Comparatia, din acest punct de vedere, dintre Moldova si Muntenia justifica inca si mai bine constatarea noastra, decat comparatia celor doua literaturi. Istoria politica si sociala, istoria limbii si a literaturii sunt cultivate mai mult de moldoveni. Nume: Kogalniceanu, Hasdeu, Xenopol, Onciul, Iorga, Radu Rosetti, Lambrior, Philippide, Densusianu -- ca sa citam numai pe cei batrani, consacrati, pentru ca premisa sa fie cat mai obiectiva. Muntenia a avut numai un singur mare istoric al lucrurulor noastre, pe profundul Balcescu, caci Tocilescu -- pentru cei care l-ar cita ca istoric de valoare -- s-a ocupat mai mult cu lucruri si vremuri ante-romanesti,

Daca apoi ne indreptam atentia la un gen care tine si de istorie, si de literatura -- "amintirile" --, atunci constatam acelasi lucru. Fata cu opera neintrecutului Ion Ghica din Muntenia -- in Moldova avem, ca sa dam cateva exemple, bogatele Suvenire contemporane, singurele pagini de valoare ale lui G. Sion; incantatoarele Legende, singura opera viabila a mult productivului V. A. Ureche, care a fost, dealtfel, si istoric, si nuvelist; evocatoarele Amintiri de la "Junimea", ale lui G. Panu, pline de tipuri vii ca un roman; Amintiri din "Junimea", cea mai buna opera a d-lui Iacob Negruzzi, si mai ales amintirile din copilarie de la sfarsitul cartii, care sunt unele din cele mai substantiale si mai frumoase pagini despre trecutul societatii moldovenesti; si bogatele, instructivele si placutele volume ale dlui Radu Rosetti, Povesti si Alte povesti moldovenesti, Amintiri si romanele sale Pacatele Slugerului si mai ales Cu palosul, romanul cel mai palpitant scris in limba noastra, atat de plin de viata veche romaneasca, istorica si legendara. Si, sa mai adaugam romanele istorico-sociale ale lui D. Moruzi.

Daca, in sfarsit, ne intoarcem privirile la o alta preocupare cu "ale noastre", foarte interesanta, la folclor, constatam ca primii colectori ai poeziei populare si primii teoreticieni ai curentului poporan (inca de la 1840) au aparut in Moldova, unde gasim si pe cei mai mari folcloristi, pe S. Fl. Marin si Tudor Pamfile -- precum si publicatia cea mai valoroasa din acest domeniu, batrana Sezatoare, a dlui Artur Gorovei, el insusi un eminent folclorist.

Asadar, si istoria literaturii si istoria stiintei romane dovedesc cu prisosinta teza noastra.

Legatura dintre atasarea si preocuparea de realitatile noastre, pe de o parte, si inflorirea prozei artistice si a stiintelor istorice, pe de alta, se confirma si prin istoria literaturii si a stiintei ardelene.

In Ardeal, unde scriitorii n-au mai avut nevoie sa se intoarca inspre popor -- ca cei din Moldova --, pentru ca erau insisi "fii ai poporului", nedezradacinati, caracterul specific national al literaturii e poate si mai pronuntat decat in Moldova. Si -- sau deci -- proza este cultivata in proportia corespunzatoare. Dintre putinii scriitori de adevarata valoare din Ardeal, trei sunt prozatori (si pictori ai celor mai specifice aspecte ale vietii romanestI): Slavici, Agarbiceanu, Rebreanu si, daca am adauga si pe scriitorii secundari, de pilda un Pop Reteganul etc., constatarea noastra ar capata o si mai mare consistenta. Dealtmintrelea, caracterul national al literaturii ardelene e atat de puternic, incat cei mai nationali poeti dintre toti poetii romani de pretutindeni si din toate timpurile sunt Cosbuc si Goga. Chiar genul poeziei ardelene e acela in care poate aparea mai vadit caracterul national -- la Cosbuc, zugravirea unor aspecte ale vietii nationale, la Goga, nazuintele nationale.

Iar cu privire la stiinta ardeleana, vom constata ca daca la istoricii si filologii moldoveni avem de adaugat atat de putini munteni, in schimb, istoria si filologia romaneasca datoresc enorm ardelenilor Sincai, Klain, Maior, Laurian, Pumnul, Cipariu, Bogdan-Duica, ca sa citez tot numai pe cei mai batrani, sunt destule, prea multe nume pentru razletitul neam romanesc din Ardeal.

Atentia la realitatile specific nationale -- contactul cu poporul ori cu literatura populara -- cultivarea prozei --, cercetarile istorice si lingvistice -- sunt, si in Moldova, si in Ardeal, fapte concomitente si legate cauzal intre ele.

Dar sa ne intoarcem la literatura propriu-zisa. Deosebirea de continut dintre cele doua literaturi, cea moldoveneasca (si ardeleanA) si cea munteneasca, este si una de valoare?

Desigur. Am aratat in articolul trecut ca poezia munteneasca e mai influentata de literaturile straine decat cea moldove neasca. E aproape insa de mintea oricui ca un lucru imitat e o imitatie si ca in arta imitatia e tot o imitatie. Si daca s-ar pune scriitorii romani pe doua coloane -- intr-o coloana dupa talent si in alta dupa gradul in care au imitat sau nu --, credem ca cei mai talentati ar coincide de cele mai multe ori cu cei mai nationali. ("De cele mai multe ori", si nu intotdeauna, pentru ca lipsa de imitatie, singura, nu poate tine loc de talent.) Aceasta "lege" se verifica chiar prin cei doi scriitori munteni, citati mai sus, caci nu credem sa fie o simpla intamplare ca Bratescu si Caragiale sunt totodata si cei mai insemnati prozatori munteni si prozatorii munteni care au zugravit lucruri mai ale noastre, numai ale noastre si vazute prin propriii lor ochi, nu prin cartile citite.

Dar sa intram mai in miezul lucrurilor, sa ne apropiem mai mult de ceea ce poate fi o "dovada" -- pe cat se poate dovedi ceva in tinutul esteticii.

Exista o constatare, ajunsa banala de adevarata ce e, si anume ca influenta literaturii populare asupra celei culte a fost o cauza esentiala de inviorare si de progres estetic a celei din urma. Aceasta influenta insa s-a exercitat cu adevarat numai in Moldova, unde a si aparut si a fost cultivat asa-numitul "curent poporan". Dar ce lucru poate fi mai "al nostru" decat literatura populara -- opera literara, in care se oglindesc cele doua mii de ani de viata subiectiva si obiectiva a poporului roman in mediul natural, in care a fost el menit sa traiasca?

Si nu poate fi nici o indoiala ca daca Alexandrescu (natura profunda si cu o puternica rezonanta la lumea inconjuratoarE) ori Bolintineanu (care a fost un adevarat poet, orice s-ar zice, intr-o privinta mai "poet" decat AlecsandrI), nu poate fi nici o indoiala ca daca acesti doi poeti ar fi trait, ca bardul de la Mircesti, in atmosfera si cultul poeziei populare, n-ar fi fost mai buni decat sunt.

Pana spre 1880, in vremea cat s-a format limba literara si s-au pus inceputurile unei literaturi nationale, literatura populara a fost un factor indispensabil al literaturii culte. Cel mai bun, singurul prozator artist muntean din vremurile acele, Odobescu, este un fervent iubitor si admirator al literaturii populare. Si credem ca nu e, iarasi, o intamplare ca acest singur artist al prozei muntene dinainte de 1880 este si singurul reprezentant al curentului poporan din Muntenia din acea vreme si, inca, un reprezentant al curentului istoric -- unul care "sterge colbul de pe cronice batrane" --, un alt curent care a fost un factor insemnat al literaturii romane, pentru ca "cronicile", aproape ca si poezia populara, contin lucruri "ale noastre", foarte nationale. Originalitatea nationala a primului prozator roman, a lui C. Negruzzi, se datoreste si poeziei populare, si "cronicilor batrane".

Iar -- ajungem acum la cel mai mare scriitor al nostru -- opera lui Eminescu, marele pelerin in toate tinuturile romanesti si insusi colector de poezie populara, poate fi conceputa fara existenta curentului poporan, a literaturii populare -- si, sa nu uitam, a "cronicilor batrane", in care a trait cufundat toata viata --, fara existenta celor doua izvoare de lucruri "ale noastre"?

Nu trebuie sa parasim acest capitol fara sa spunem un cuvant despre limba. Limba este, dintr-un punct de vedere, o mare parte din ceea ce se numeste "arta". Cuvantul, doara, exprima totul intr-o opera de arta. Cuvantul propriu, cuvantul sonor, vecinatatea cuvintelor, bogatia si varietatea vocabularului. Dar cei mai buni scriitori ai nostri sunt -- mai trebuie oare de spus acest lucru ? -cei mai buni cunoscatori ai limbii. Altfel, nu puteau spune ceea ce voiau. Si cei mai buni cunoscatori al limbii sau (e de obicei acelasi lucrU) cei care au limba mai bogata si mai frumoasa, toti s-au impartasit din izvorul cel mare al limbii populare: Odobescu, Eminescu, Sadoveanu si incomparabilul Creanga. Prozatorul cel mai mare -- acest Creanga -- e chiar un om din popor; scrie cum vorbeste poporul; e singurul care are limba perfect romaneasca (dl A. Philippide, in sintaxa limbii romane, ia exemple aproape numai din el, caci numai fraza lui nu e influentata de nici o sintaxa strainA).

Asadar, valoarea estetica a unei opere literare e strans legata de originalitatea ei specifica de fond si forma. Se poate spune ca dintre doi scriitori cu un egal talent nativ, acela va fi mai mare, in opera caruia se va simti mai puternic sufletul poporului si se vor oglindi mai bogat si mai bine relatiile vietii nationale.

*

Sa discutam acum, privita din acest punct de vedere, si poezia "noua" (nu si nouA).

Am spus ca insasi poezia lirica "veche" contine mai putin element national decat proza, pentru ca, prin definitie, contine putine realitati obiective si are national in ea aproape numai ceea ce e national in sentiment si in conceptie.

Poezia "noua" insa e mult mai lipsita de caracter national, pentru ca, mai intai, in buna parte, e mai mult o poezie de senzatii, iar senzatii cu caracter specific national e greu de imaginat. Exista deosebiri de la popor la popor in susceptibilitatea la anumite senzatii, in intensitatea senzatiilor -- dar in felul senzatiilor, nu. Si, apoi, chiar daca ar exista deosebiri si-n aceasta privinta, consecintele ar fi neinsemnate, din punctul nostru de vede re, pentru ca senzatia, element primar al sufletului, n-ar putea da decat putin din acea complexitate care e psihologia unui popor. Senzatia tine numai de fiziologie si psihologie, in deosebire de sentiment ori conceptie, factori ai poeziei "vechi", care tin deja si de sociologie. (Nu vorbesc din punct de vedere genetic, nu ma gandesc la evolutia psihicului de-a lungul istoriei speciei umane. Stiu ca acest psihic nu poate fi conceput decat ca produs la o specie animala, care a trait in turma -- in societate. Si fac abstractie si de importanta graiului, efect al vietii sociale, pentru existenta psihicului uman asa cum este el. Vreau sa spun numai atata, ca senzatia o pot avea fara amestecul actual al vreunui element psihic de provenienta sociala.)

Daca lucrurile stau astfel, atunci poezia, cu cat este mai "noua", cu atata exprima mai putin sufletul unui popor. Sufletul unui popor inseamna mai ales sentimentele, ideile, conceptiile sale, si nu-l poate exprima decat poezia de sentiment si de conceptie, in contra careia se ridica teoreticienii poeziei "noi".

In al doilea rand, poezia "noua" -- care procede, toata, de la Baudelaire, poetul orasean al lucrurilor exclusiv si caracteristic orasenesti -- este o poezie oraseneasca. Iar viata oraseneasca este mai internationala decat restul vietii unui popor.

Sterilitatea de sentimente si de conceptii, caracterul de universalitate al senzatiei, "orasenismul" -- iata cauza pentru care poezia "noua" e atat de internationala, incat poetii "noi" se pot socoti, cu drept cuvant ca facand parte mai degraba din o literatura general europeana decat din literatura lui Eminescu si Creanga. Iata, apoi, cauza pentru care limitarea ori chiar transpunerea in romaneste a poeziei "noi" franceze ori germane e un lucru foarte natural, pe cand imitarea poeziei "vechi" straine sare deodata in ochi si se vadeste ca planta exotica. Iata, cu alte cuvinte, pentru ce e natural ca poezia noastra "noua" sa fie, in buna parte, o anexa a celei franceze si sa nu aiba nici o legatura cu literatura romana -- a carei existenta, dealtfel, si in chipul cel mai logic, teoreticienii "noi" o si neaga.

Vom adauga, repetand o consideratie din articolul amintit, ca pe cand poezia "noua" era noua in Franta -acum vreo patruzeci de ani -- foarte multi reprezentanti ai ei erau straini veniti de aiurea -- ceea ce ni se pare ca confirma observatia noastra cu privire la legatura dintre realitatile specific nationale si poezia "noua" a unui popor.

Iar poezia noastra "noua", aceea pe care am definit-o mai sus, infloreste mai ales in Muntenia, unde literatura, cum am vazut, este in genere mai putin legata de realitatile nationale si unde -- e acelasi lucru -- influentele straine au fost si sunt mai operante; si mai ales in Bucuresti, "orasul" nostru prin excelenta, un mediu atat de favorabil poeziei "noi".

*

Evident ca articolul de fata contine o tripla cvintesenta de "regionalism". Dar macar sa se constate ca acest "regionalism" este, oricum, destul de larg. Este moldo vano-ardelenesc, caci caracterele literaturii moldovenesti le-am gasit si in cea ardeleana, cum spuneam si in articolul la care ma refer necontenit -- cum s-ar zice, articolul cu pricina. Numai cat, imi permit sa cred ca la noi nu se prea intelege bine ce inseamna cuvantul "regionalism". E prea la moda, ca sa mai poata fi intrebuintat in adevarata lui acceptiune. E cam ceea ce era odata "santicler" ori "findisicl" (fin de sičclE).

A constata caracterele deosebite in literaturile a doua regiuni locuite de un popor si a cauta explicatia deosebirii; a constata, in genere, orice deosebiri, in orice privinta, intre doua regiuni ale aceleiasi tari -- nu poate insemna regionalism. In volumul nostru Spiritul critic in cultura romaneasca am relevat deosebiri mai adanci intre cultura munteneasca si cea moldoveneasca, si nimenea nu m-a mai gasit "regionalist". E drept, pe atunci cuvantul nu era la moda. Mare lucru e moda in lumea aceasta!

    Iar cand Russo spunea ca "Moldova e tara rece" si ca "Lauda Moldovei"; cand Alecsandri spunea "Tot Moldova", ba cand, boier moldovan, antiburghez si spirit sarcastic, incondeia pe munteni cu tot felul de epitete -- si foarte pe nedrept --, erau "regionalisti" acesti doi mari si inflacarati unionisti?

Una din publicatiile alarmate de "regionalismul" nostru facea concesia, ca sa nu fie prea rea cu noi, ca literatura moldoveneasca e mai melancolica si mai romantica decat cea munteneasca, cazand astfel si ea, fara sa-si dea seama, in regionalism -- si in oarecare erezii istoricoliterare. Iar o alta publicatie, egal de alarmata de acelasi "regionalism", recenza din intamplare, in acelasi numar in care se alarma, articolul unui scriitor francez care, "regionalist", se vede, si el, constata ca spiritul francez de la nordul Loirei e romantic si cel de la sud, clasic. Ce usor e sa cazi in regionalism!

   

Dar acesti alarmisti nici idee n-au la cat regionalism e silit sa se dedeie cel care studiaza istoria literaturii romane, caci aceasta literatura s-a dezvoltat deosebit in cele trei regiuni romanesti, in Moldova, in Muntenia si in Ardeal.

Ardealul n-a avut o literatura si o epoca "pseudo-clasica" cum au avut Moldova (Conachi etc.) si Muntenia (Vacarestii etc.). Ardealul, in vremea aceea, a avut o literatura populara scrisa, de origine culta, pentru popor (Barac etc.), "scoala" ori epoca literara pe care, la randul lor, Moldova si Muntenia n-au avut-o. Ardealul apoi n-a avut o epoca literara intelectualist-pesimista ca Regatul (Eminescu, Caragiale etc.). Ardealul nu se intalneste cu "Principatele" decat -- foarte putin -- in epoca Alecsandri (prin MuresanU) si in epoca Sadoveanu (prin Goga, AgarbiceanU).

Iar daca limitam discutia la literatura de dincoace de munti, gasim ca poezia pseudoclasica boiereasca e aproape exclusiv erotica in Moldova, pe cand in Muntenia e, deja, si patriotica ori nationalista; gasim, apoi, in epoca urmatoare, ca literatura Moldovei (Negruzzi etc.) e mai ales clasica si mai ales in proza, iar a Munteniei (Bolintineanu etc.), romantica si aproape toata in versuri.

Ce orgie de "regionalism"!

    Pe urma vine epoca Eminescu in Moldova si Macedonski in Muntenia -- de care am vorbit in trecutul nostru articol --, cand poeziei moldovenesti ii corespunde numai proza munteneasca (Caragiale si DelavranceA).

Aceste lucruri nu-s dorinte subiective, ci fapte. Sau poate e "regionalism" la mijloc, pentru ca cel care scrie aceste lucruri sta la Iasi? Dar sa se bage de seama ca nu sta si in Cluj -- caci regionalismul sau e, cum se vede, si moldovenesc, si ardelenesc

Daca cineva din Chisinau ar face constatarea, adevarata, ca Targovistea a dat, ea singura, mai multi scriitori de valoare decat orice oras -- pe Eliade, pe Carlova, pe Gr. Alexandrescu, pe Bratescu-Voinesti --, nu va fi, credem, invinuit de regionalism targovistean. Dar daca acest adevar l-ar spune un publicist din Targoviste, nu-i asa ca "regionalism" etc.?

Dar subsemnatul are la activul (ori la pasivuL) sau lucruri care, daca il pot "pune bine" cu Muntenia, il pot strica cu Moldova si mai ales cu publicul politic din Moldova. Si anume, "regionalism" muntenesc.

In Spiritul critic spun ca Muntenia face in veacul al XIX-lea o opera mai utilitara decat Moldova: ea isi cheltuieste energia in lupta pentru schimbarea ordinii sociale, cauta sa transplanteze din Apus formele noi si organizeaza Romania moderna.

In adevar, instinctul puternic de regenerare apare acolo. Muntenia are pe Tudor Vladimirescu. Ea face revolutia. Ea are idealisti generosi ca Golestii si Rosetti si organizatori ca Bratianu si Carada.

Muntenia este mai politica decat Moldova. De aceea, genul oratoric infloreste mai mult acolo. (De aceea, poezia ei dinainte de 1880 e mai propagandista.) Si astazi partidele serioase -- liberalismul, taranismul, socialismul -- sunt mai puternice in Muntenia.

Si a organiza un stat nu e un lucru de dispretuit, mai ales ca "primum vivere, deinde philosophari". (Trebuie sa observam insa ca, la aceasta organizare, nu s-a tinut indeajuns seama de realitatile noastre, asupra carora au atras atentia mereu ganditorii politici moldoveni.Vezi Spiritul critic in cultura romaneasca.)

*

Dar, victima a unei prejudecati invechite, eu tot vorbesc de o literatura romaneasca, ba inca accentuez importanta deosebita a prozei. Si mai mult. Vorbesc ca si cum am avea o literatura de o vechime deja respectabila, care se poate imparti in epoci, in scoli, in curente s.a., ca orice literatura.

Dupa ultimele descoperiri insa, se pare ca, mai intai, nu avem nici un prozator, iar in al doilea rand, ca literatura romana, in varsta abia de douazeci-treizeci de ani, e alcatuita numai din "simbolisti".

Aceasta desfiintare a lui Conachi, Asachi, Iancu Vacarescu, Eliade, Carlova, Alexandrescu, Bolintineanu, Deparateanu, Sihleanu, Nicoleanu, Filimon, Odobescu, Negruzzi, Alecsandri, Russo, Kogalniceanu, Gane, Caragiale, Delavrancea, Bratescu-Voinesti, Duiliu Zamfirescu, Creanga, Slavici, Eminescu, Vlahuta, Cosbuc, Goga, Iosif, Sadoveanu, Jean Bart, Patrascanu, Hogas, Garlea nu, Agarbiceanu, Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Codreanu, Cerna, Alice Calugaru, Toparceanu -- aceasta desfiintare a atator scriitori, epoci, scoli, curente are ca pricina conceptia, ca sa zicem asa, nostima ca "literatura" e numai ceea ce-mi place mie, si nu productia scrisa, in care s-a exprimat un popor la un moment dat si care a fost recunoscuta de acest popor ca expresie a lui.

O cu totul alta conceptie avea acum cativa ani un sef "simbolist", cand "romantele" si le destina "pentru mai tarziu", crezand ca vremea aceea nu era a simbolistilor, iar revista si-o numea a "celorlalti", avand impresia ca locul era ocupat de altii.

Ca amator, oricine are dreptul sa guste ce-i place si sa arunce restul cu dispret. Ca cercetator -- hai sa zicem cuvantul cel mare: ca om de stiinta --, nimene nu poate face abstractie de nici o manifestare literara, pentru ca orice scoala sau curent e un fenomen tot atat de real si de legitim ca oricare altul. Domnisoara care se plimba printro gradina e firesc sa se extazieze inaintea trandafirului maresal si sa nu bage-n seama vizdoaga si chiar bujorul. Botanistul care ar face ca dansa ar fi un dobitoc.

E drept, intr-o opera literara, elementul "frumos" e o "nota" esentiala pentru definirea si clasificarea literara, si istoricul literar, mai ales criticul, nu poate face si nu trebuie sa faca abstractie de acest element. Si cum "frumosul" este o impresie subiectiva, istoricul si criticul literar nu se pot comporta exact ca un botanist. Dar idealul lui, ambitia lui cea mare trebuie sa fie, pe cat e cu putinta, apropierea de obiectivitatea omului de stiinta. De aici, pentru istoric si critic, nevoia de mult recunoscuta si necontenit recomandata de a se sili sa se transpuna in cat mai multe stari de suflet, in cat mai multi oameni, spre a-i intelege din punctul lor de vedere, spre a analiza "frumosul" din punctul de vedere al conceptiei lor, al frumosului lor.

Astazi asistam la o priveliste aproape zoologica: cei "vechi" se uita la cei "noi" si acestia la cei dintai, cu ura, ca la niste monstri, ca la niste dusmani.

Si fiindca tot am evadat din subiectul nostru, indicat prin titlul acestui articol, sa atingem inca una din manifestarile acestei opacitati sufletesti si, cu aceasta ocazie, sa spunem un cuvant in sprijinul poeziei noi.

Voim sa vorbim de "obscuritatea" de care e invinuita aceasta poezie si de care se face uz ca de "une fin de non recevoir".

Spuneam acum cateva luni, repetand lucruri spuse de atatea ori in aceasta revista cu ani in urma, ca daca uneori "obscuritatea" este invingibila, caci se datoreste felului insusi de a concepe al poetului, apoi, alteori, aceassta "obscuritate" nu inseamna decat nedeprinderea cititorului cu forma si fondul unui poet nou si refuzul lui de a face oarecare sfortare de atentie.

Celor care cred ca au si strivit pe un poet nou numai prin simpla formalitate de a declara ca ei nu l-au inteles le vom atrage atentia asupra faptului ca la inceput nu era "inteles" nici Eminescu.

Acum douazeci de ani -- preocupat de alte probleme decat "obscuritatea" poeziei noi --, scriam aceste randuri (in care cuvantul "patruzecioptist" rog sa fie tradus prin, de pilda, alecsandrist, iar "tendinta", prin atitudine in fata vietii, ori chiar numai prin sentimenT):

"Cand Eminescu a inceput sa devina "eminescian" pe la 1870 patruzecioptistii nu-l puteau intelege, pentru ca Eminescu vorbea altceva. "Frumosul" din Eminescu nu putea sa fie priceput de dansii, pentru ca tendinta dominata din Eminescu, aceea care a grupat elementele acelui "frumos", era deosebita de tendinta dominanta a patruzecioptistilor etc."

Un poet nou vine cu un fond si cu un stil nou. Dar fondul si forma sunt numai doua fete ale aceluiasi lucru, vazut din doua puncte de vedere deosebite. Ceea ce e obscur in forma (vorbind de poeti adevaratI) e obscur pentru ca ni-i strain fondul, pentru ca ceea ce spune nu poate gasi ecou in sufletul nostru, pentru ca -- cu un termen pedant, dar just -- nu avem cu ce apercepe ceea ce spune el.

Este drept insa ca acea poezie noua, care are ca material de expresie mai mult senzatiile, va fi mai obscura, in sine, prin definitie, in mod absolut -- indiferent de noutatea aparitiei ei in lume -- pentru ca senzatia e mai putin sociala, adica impartasibila altora, decat sentimentul si mai ales decat ideea, conceptia etc.; pentru ca cuvintele, exprimand notiuni, sunt un material rebel la exprimarea senzatiilor; pentru ca senzatiile poetilor noi sunt adesea stranii, curioase, chiar morbide, deci si mai nesociale, ceea ce agraveaza si mai mult putinta exprimarii lor. Aceasta greutate ajunge extrema cand, ceea ce este adesea cazul, poetul nou arunca sonda in subconstient -caci, daca orice introspectie e anevoioasa, sfortarea de a patrunde in regiunile de sub pragul constiintei va fi mai anevoioasa, iar greutatea de a exprima ceea ce ai recoltat penibil in lumea ascunsa a sufletului va fi si mai mare.

Dar oare poezia "veche" este intotdeauna usor de inteles? Nu cere si ea atentiune, deprindere?

Eminescu chiar, care unor spirite excesiv de artiste, de complicate, de grabite si de distrate li se pare atat de simplu, atat de compromitator de simplu, -- e oare atat de simplu? E oare atat de usor de inteles, chiar pentru spiritele complicate si "artiste", poezia Cu maine zilele-ti adaogi? Sau imagini ca acestea (iau cateva bazate pe aceeasi analogiE):

Memfis, argintos gand al pustiei; ori:

Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne [luna]; ori:

Caci e vis al nefiintei universul cel himeric -sunt oare atat de pe intelesul oricui?

Inca o data, de nepriceperea unei poezii nu e vinovat intotdeauna poetul. Dealtmintrelea, noi suntem porniti sa credem ca de cele mai multe ori "obscuritatea" reala, numita si absconsitate, e voita, si prin urmare e o sarlatanie -- un fapt care intereseaza mai mult etica decat estetica literara.

"Viata romaneasca", 1922, nr. 11



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.