Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere

Ioan SLAVICI



Ioan SLAVICI - poza (imagine) portret Ioan SLAVICI



Gura satului




CAP 1
CAP 2
CAP 3
CAP 4
CAP 5
CAP 6
CAP 7
CAP 8
CAP 9


loan Slavici - reprezentant al realismului
Ioan Slavici - universul creatiei
IOAN SLAVICI - Date biografice
PROZA LUI IOAN SLAVICI
EVOCA,RILE LUI SLAVICI



 

Gura satului


I. Slavici, Gura satului - intelegerea textului



Opera si activitatea literara Ioan SLAVICI

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ioan SLAVICI





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Nuvele

Moara cu noroc

- citeste textul
Nuvela Moara cu noroc
Relatiile dintre doua personaje dintr-o nuvela de Ioan Slavici: Moara cu noroc
Relatia dintre incipit si final intr-o nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici
Particularitatile nuvelei: Moara cu noroc de Ioan Slavici
Tema si viziunea despre lume intr-o nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici
MOARA CU NOROC - comentariu
BALTAGUL de Mihail Sadoveanu - comentariu
Moara cu noroc - realism social si psihologic
Moara cu Noroc - nuvela de Ioan Slavici
Caracterizare - Ana - eroina a nuvelei Moara cu Noroc
Ghita - personaj in nuvela Moara cu Noroc
Caracterizare - Lica Samadaul - personaj in nuvela Moara cu Noroc
Referat MOARA CU NOROC Ioan Slavici (1848 -1925)
SA,RMANUL DIONIS - analiza literara (eseu)
I. Slavici, Moara cu noroc - intelegerea textului, Particularitati stilistic
MOARA CU NOROC - MODEL DE ANALIZA LITERARA
Caracterizarea personajelor
Caracterizarea lui Lica Samadaul
Ana
MOARA CU NOROC - comentariu literar - Nuvela realista, cu accente psihologice
NUVELA PSIHOLOGICIA - MOARA CU NOROC
Nuvela psihologica Moara cu noroc de loan Slavici - Opera si contextul cultural
MOARA CU NOROC - REPERE PENTRU COMENTARIU

Budulea Taichii

- citeste textul
I. Slavici, Budulea Taichii - Interpretare de text la prima vedere, intelegerea textului

Gura satului

- citeste textul
I. Slavici, Gura satului - intelegerea textului

Pacala in satul lui

- citeste textul

Popa Tanda

- citeste textul
NUVELA - "POPA TANDA" DEMONSTRATIE



Romane

Mara

- citeste textul
Romanul realist Mara
Romanul Mara - analiza literara
MARA - comentariu literar - Romanul realist-social. cu accente psihologice (Romanul traditional)
Caracterizarea personajelor
Mara - roman realist-social, cu accente psihologice
Mara de loan Slavici - Opera si contextul literar
Conflictele romanului
Constructia personajelor. Caracterizarea Marei


Gura satului de Ioan SLAVICI (Nuvela)

 

CAP 1

Nu-i vorba, rai sunt oamenii, incat mai rai nici n-ar putea sa fie. Chiar si acela pe care toata lumea il stie de bun isi are ceasurile de rautate, si nu avem decat sa-l atingem unde-l doare pentru ca sa-l facem mai darz decat altii. Dar nenea Mihu tot om bun ramane.

Se si cuvine insa unui om din oameni, ca dansul, sa fie de buna chibzuiala, sa cumpaneasca vorbele si sa umble mai mult calare decat pe jos.

Acasa, asta-i alta vorba! Oamenii s-au obisnuit a zice mai bucuros "La Mihu Saftei" decat la "Safta Mihului" fiindca asa-i lumea! Cand oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorba si isi petrec vremea cu ea. Sa te fereasca Dumnezeu sa nu cazi pe gura satului.

Pentru aceea, cand Safta incepe sa faca gura, nenea Mihu isi pune mainile in cap si-i zice:

- Nevasta! nu ma da pe gura golanilor. Iar apoi cauta sa-i faca pe plac, numai sa scape de urechile veci- nilor. Astfel, cam intr-un chip si cam intr-altul, Safta face sa treaca de stapana in casa.

Dar se zice ca nu-i stapan fara stapan. E cineva si mai presus de Safta. Nenea Mihu are doi feciori voinici si o fiica frumoasa. Feciorii, fiindca sunt doi si feciori, oricat de voinici ar fi, stau sub porunca parinteasca; Marta insa e una singura, adica nu mai are in casa pe nimeni deopotriva cu dansa.

Inca pe cand era in fase, Marta avea obiceiul de a pune toata casa in miscare.

Nenea Mihu, auzind-o plangand, alerga plin de ingrijare din gradina ori din curte in casa.

Si cu cat crestea, cu atat i se latea stapanirea, caci - vorba lui nenea Mihu - fata mare-i cinstea casei.

Dar tot nu e stapan fara stapan. Ce-i drept, cat tine preajma casei, nu se gasea nimeni mai presus de Marta; dar lumea e mare si multe lucruri se gasesc intr-insa.

Cand Marta iese la joc si trece de-a lungul ulitelor, nevestele si babele pizmase de tinerete grabesc la portita si privesc in urma ei. E frumos cum isi tine capul, cum isi poarta trupul si cum se mladie la tot pasul; si frumos ii sade parul cret pe frunte, frumos i se lipeste bogata salba pe san, frumos ii cad altitele pe brate si catrinta batuta in fir frumos i se rotunjeste pe pulpe. Chiar baba sa fii, o privesti si ai dori s-o tot vezi.

- Oare cine, soro? zice una.
- Cine altul decat Toderica, ii raspunde alta.
- Toderica? Asa umbla gura satului. Nici sa visezi din ce scorneste o poveste. Pentru ca sa vorbim drept, Toderica e Toader, ba chiar Tudoroiu. Lasa ca avea din cine sa iasa fiindca si tatal sau, Cosma Florii Cazacului, seamana cu dansul. Fecior si tata, cand calca, puntea le scartaie sub picioare.

La joc, Tudoroiu se face mai mult Toderica decat Toader si ti-o duce si framanta, incat sa pui ramasag ca ti-ar putea juca pe urzeala fara ca sa-ti incurce firele.

E bun la veselie, deschis cu flacaii, darnic unde-i vorba sa se arate si prea mult ii place sa suguiasca la joc si la sezatori cu fetele.

Cand, la joc, Marta se iveste in preajma vederii lui, Toader scu- tura din cap, isi netezeste parul pe frunte, ridica din umeri, isi potriveste pieptarul pe trup. Iar daca ea se apropie, daca este aproape de dansul, Toader ii zice:

- Ce mai faci, Marto? Ea raspunde:

- Multumesc de intrebare, bine! El apoi intreaba:
- Nenea Mihu ce mai face? Ea raspunde:
- Multumesc, face bine ca-i sanatos. El iarasi intreaba:
- Leica Safta ce mai face? Ea atunci raspunde:
- Sade, Toderica. Dupa aceste, ea isi aduna buzele si intreaba:
- Ce mai fac ai vostri?
- Ei! Ce sa faca? raspunde el, iaca! mai una, mai alta De aci inainte vorba trece la lucruri mai departate. Toader spune ca a vorbit cu cumnatul, cu varul, cu finul, in sfarsit, cu cutare si cutare dintre oamenii vrednici de a fi stat de vorba cu dansul; iar Marta ii spune cine a fost si cine nu a fost de curand la dansii, cu cine a vorbit si cu cine nu, cine ce a zis si cine nu a zis.

In sfarsit, Toader priveste indelung in ochii mari ai Martei, Marta ii zambeste cu o racoroasa buna-cuviinta si, vazand acest zambet, el ii apuca mana si zice:

- Sa jucam una, Marto. Ea raspunde vesela:
- Daca vrei, Toderica. Toader atunci baga mana stanga in serpar, scoate un pumn de bani, ii arunca lautarului si striga:

- Acum, una pe pofta mea! Iar cand Toderica se prinde la joc cu Marta Mihului Saftei, babele si mosnegii se ridica din umbra, sparg sfatul si grabesc sa mai vada si ei o data.

Asa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un tantar un armasar. Pe cand Marta si Toader vorbesc numai asa, ca sa nu taca, cei ce n-au ce face le pun floare la ureche.

Cu totul fara nici un temei nu sunt insa nici vorbele babelor. Prea se potrivesc tinerii la stare si la faptura, prea sunt deopotriva in sat si-n sapte sate!

E vorba, cine-a fost Cazacul, cine Florea Cazacului si cine este Cos- ma Florii Cazacului? Un copil nevarstnic o stie pe de rost. Om sa-i pui alaturea si sa-l cauti in sapte sate, nu gasesti unul mai bun decat Mihu, care nu-si mai stie rubedeniile si cuscrii si finii si care nu-si numara averea pe boi, ci pe juguri.

Asa judeca satul si, daca e vorba sa spunem drept, nici Mihu, nici Cosma nu sunt scosi din sat. Prea se simteau straini in acelasi sat si le placea sa se mangaie cu nadejdea de inrudire.

Marta si Toader? Ei s-au trezit inca de mici in gura satului, si nici ca-si mai dadeau bine seama despre cele ce se vorbeau zi de zi. Ar fi trebuit sa vie cineva si sa le spuie ca nu-i asa, pentru ca sa-i puie pe ganduri si sa-i faca a se intreba cum adica este.

Cineva! Dar cine? Dintre toti unul singur era care ar fi dorit sa se puie impotriva gurii satului, dar acesta era tacut si ganditor.

In toate duminicile si zilele de sarbatori, dis-de-dimineata, cobora despre munte si intra in sat un voinic curatel. Nimeni nu se intreba de unde vine si unde descaleca; toata lumea stia ca este Miron oierul si nimeni mai mult nu dorea sa stie.

Trecuse un an de zile de cand Miron venea mereu la joc; flacaii ii erau prieteni, iar fetele se adunau bucuros imprejurul lui ca sa-i asculte povestile, vorbele sagalnice si cantecele frumoase. Din cand in cand, dar foarte arareori, Miron scotea din serpar un fluieras, pe care canta cate o doina plina de duiosie, incat oprea rasuflarea celor ce-l ascultau.

Din cand in cand, numai arareori, scotea Miron fluierasul sau; il scotea insa totdeauna cand Marta il ruga; ba era chiar destul ca ea sa priveasca la serpar, pentru ca Miron sa puie mana pe piept, gata de a-i face pe plac.

Acesta e lucru stiut de toti, ba chiar un lucru care de sine se intelegea. Cine nu ar fi dorit sa asculte cantecele lui Miron si care fata nu ar fi dorit sa-i fie in apropiere si sa-i auda graiul limpede? Marta era fiica Mihului Saftei, si era un lucru firesc ca atunci cand ea roaga, sa nu zica ba, mai ales stiind sa-l roage atat de frumos cum avea obiceiul. Fetele dar, cand voiau sa asculte, rugau pe Marta; Marta insa mai totdeauna le raspundea ca Miron nu voieste, fiindca nu e tocmai in voia lui cea buna. Numai din cand in cand, foarte arareori, Marta ruga pe Miron sa cante.

In hora Miron totdeauna e cumpatat, incat parca numai suguieste cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Inalt si mladios, cu umerii lati si cu pieptul iesit, el calca lat si pe intreaga talpa, incat la fiecare pas intregul trup i se scutura si se leagana cand la dreapta, cand la stanga. Cand sta insa si-si ridica fruntea iesita din fata, fetele tresar sub privirea lui. Un cap balan cu parul lung pana pe umeri, cu o fata alba si strabatuta ca de-o rasuflare de rumeneala, cu doi ochi mari si albastri ca fata cerului privita de pe culmea muntelui. Totdeauna e in aceasta fata ceva ce nu se mai gaseste in alte fete, un fel de tristete, un val de ganduri, iara in surasul de pe buzele lui ascutite totdeauna e ceva ce-ti deschide sufletul.

E minunat flacau Miron si nu e minune ca toti il cauta si doresc. Inspre amurgul serii, cand jocul se sparge, Marta pleaca spre casa. Unii merg intr-o parte, altii intr-alta. Toderica merge cu Marta pana la raspantie, ii doreste de bine, apoi coteste la stanga si o lasa sa mearga cu ceilalti mai departe.

Pana acasa ea merge insotita de fete si de flacai. Intre flacai este si Miron, care, precum de la sine se intelege, totdeauna merge alaturea cu dansa.

Peste putin, ei lasa apoi ulita, trec un parleaz de la dreapta si merg pe o cale mai scurta, pe poteca dintre vii, pe la Fantana Corbului, unde izvoraste apa cea buna.

Pana aci merge Miron. Mai departe nu. Aici apoi, cateodata, fetele si flacaii se opresc si Marta roaga pe Miron sa cante.

Si adeseori casele din satul apropiat abia se mai vad, cand fetele si flacaii pleaca si lasa pe Miron singur la Fantana Corbului.

Odata, de mult acum, cantase atat de frumos, incat vremea se intar- zia si singura Marta mai cuteza sa ramaie sezand pe iarba.

- S-au dus toti! grai Miron ingrijat, cand se vazu singur cu Marta.
- Nu-mi pasa! ii raspunse Marta incalzita. Canta mai departe.
- Dar e tarziu!
- Canta! ii zise ea inca o data. Miron se simti cuprins de un fel de betie, se aseza pe doaga fantanii si incepu sa-si verse sufletul intr-o doina ce se pierdea in linistea serii.

Marta asculta catva timp dusa, apoi se ridica, se apropie incet de fantana, se aseza langa Miron si isi rezema capul de umarul lui. Miron, simtind rasuflarea ei calda si undoiarea sanului miscat de bataia inimii, tresari cuprins de o ingrozitoare uimire.

- Canta mai departe, caci grozav de frumoasa e doina! ii zise ea cu staruinta, apasand mana pe umarul lui.

- Nu mai pot, ii zise el, rasufland din greu, apoi se ridica.
- Bine, zise ea. O sa canti alta data. Miron privi catva timp in fata ei, ii apuca dupa aceea mana si grai:
- Marto! Daca tu ai sti cat de bine ma simt cand te vad, cand iti aud glasul, cand ma privesti, dac-ai sti cat de bine ma simt cand ma gandesc la tine, nu stiu cum, dar parca ar trebui sa plangi.

- Stiu, Miroane! ii raspunse ea, fiindca si eu ma simt bine cand sunt aproape de tine.

Dupa aceste ei isi mai stetera catva timp tacuti in fata, apoi Marta pleca spre casa, iara Miron ramase privind in urma ei.

E de mult de atunci, si de atunci Marta n-a mai fost singura cu Miron.

Sosind acasa in acea seara, nu-i vorbea mamei sale decat despre Miron, spunandu-i mereu cat de frumos canta, cat de dulce e la vorba si cat de placuta ii este toata infatisarea.

Safta asculta cu privirea atintita la buzele fiicei sale, care vorbea cu atata caldura si atata de frumos, incat ar fi dorit ca zi si noapte s-o asculte. Iara cand ii spunea ca Miron in toate ii face pe plac, era mandra de intaietatea ce i se da fiicei sale pretutindeni si de catre toti.

Si de aici inainte Marta foarte adeseori ii vorbea mamei sale de- spre Miron si foarte adeseori isi aducea aminte de dansul.

Gura satului? La lucru si pe la sezatori fetele cantau doinele pe care le invatasera de la Miron, isi aduceau aminte de fata lui dragastoasa, se mandreau cu vorbele dulci primite de la dansul si fericeau pe Marta, care ii era draga.

Atat insa si numai atat; mai departe nimeni nu cuteza sa duca vorba: ba fetele mai fericeau pe Marta si pentru ca in curand avea sa fie mireasa unui june atat de voinic si de bogat ca Toderica.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 

Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.