Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Titu MAIORESCU



Titu MAIORESCU - poza (imagine) portret Titu MAIORESCU



In contra directiei de astazi in cultura romana






Titu Maiorescu - Directia noua in poezia si proza romana
Elemente realiste in estetica lui Titu Maiorescu
Titu Maiorescu - contributia la dezvoltarea criticii si a esteticii literare romanesti
Titu Maiorescu, Junimea si Convorbiri literare
TITU MAIORESCU - INDRUMA,TOR AL CULTURII SI LITERATURII ROMANE
TITU MAIORESCU, PRIM-MINISTRU
TITU MAIORESCU ISTORIOGRAF







 

In contra directiei de astazi in cultura romana


Titu Maiorescu, in contra directiei de astazi in cultura romana, 1868 - intelegerea textului



Opera si activitatea literara Titu MAIORESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Titu MAIORESCU








Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Comediile d-lui I.L. Caragiale

- citeste textul
Titu Maiorescu - Comediile d-lui I.L. Caragiale.
Titu Maiorescu, Comediile dlui I.L. Caragiale, 1885 - intelegerea textului, Particularitati stilistice



Sinteze

O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

- citeste textul
Titu Maiorescu - O cercetare critica asupra poeziei



Articole

Eminescu si poeziile lui

- citeste textul
Articolul Eminescu si poeziile lui

Spiritus rector


Titu Maiorescu -spiritus rector



Critica literara

In contra directiei de astazi in cultura romana

- citeste textul
Titu Maiorescu, in contra directiei de astazi in cultura romana, 1868 - intelegerea textului

Poeti si critici

- citeste textul
Titu Maiorescu, Poeti si critici, 1886 - intelegerea textului


In contra directiei de astazi in cultura romana de Titu MAIORESCU (Critica)

 

Convorbirile literare au publicat un sir de cercetari critice asupra lucrarilor mai insemnate prin care s-a caracterizat cultura romana in timpul din urma, asupra poeziei de salon si poeziei populare, asupra etimologismului d-lui Cipariu si Lepturalului d-lui Pumnul, asupra dreptului public al romanilor dupa scoala Barnutiu si asupra limbei romane in jurnalele din Austria.



Aceste critice nu au ramas fara raspuns; insa toate raspunsurile, dupa obiceiul introdus la noi, erau pline de personalitati, asa incat, din respect pentru publicitate, au trebuit sa fie trecute sub tacere. Caci ce are a face in asemenea discutii persoana scriitorului!



O exceptie se poate admite numai in privinta ultimului raspuns al Transilvaniei, fiindca unele observari din el dau ocazie de a caracteriza intreaga cultura romana din ziua de astazi si, prin urmare, merita sa fie relevate. Afara de aceasta, Transilvania este organul public al Asociatiunii pentru literatura si cultura poporului roman, redactat de din cei mai cunoscuti barbati ai nostri, de d. Barit, si, intrucat reprezinta astfel floarea dezvoltarii intelectuale din Ardeal, are drept sa ceara a nu fi ignorata.



Transilvania , raspunzand la articolele noastre despre limba romana in jurnalele austriace, retiparite in volumul de fata, incepe prin a reproduce anticritica Familiei din Pesta, care este de opinie ca erorile limbistice criticate de noi sunt numai niste ?bagatele". Transilvania insasi recunoaste ca jurnalele austriace scriu rau romaneste, se mira insa pentru ce si cele din Iasi scriu rau si citeaza ca exemplu niste pasaje pline de erori din Saptamana. In celelalte observari ale sale pare a se uni cu opinia Familiei despre "bagatelele" criticate de noi si zice:



"In marele numar de proverbia romanesti este si unul care zice: satul arde, baba se piaptana. Acuma, uita-te, acuma la anul 1868 si afla d. T. Maiorescu timpul de a cere de la publicistii de dincoace stil neted, gramatica, ortografie."

Cine ne face aceste intampinari ? Am intelege cand ele ne-ar veni de la Albina, Federatiunea, Telegraful, fiindca acestea sunt foi mai ales politice, care, in sprijinirea importantelor interese constitutionale carora sunt consacrate, se pot cel putin scuza, daca nu au avut destula luare-aminte pentru limba in care scriu. Dar ca tocmai cele doua foi literare, Transilvania si Familia, sa aiba drept a ni le face, aceasta nu o putem primi.



Este, din contra, caracteristic pentru starea in care a ajuns cultura noastra intelectuala daca organul oficial al asociatiunii transilvanene pentru literatura romana si cultura poporului roman - are - cum sa o numim cu un termen parlamentar? - are inspiratiunea de a ne raspunde ca este o "pieptenare de baba", daca in anul 1868 ii cerem gramatica, stil si ortografie!



Nu stim ce vor fi gandit membrii acelei asociatiuni la cetirea unui astfel de raspuns din partea reprezentantului d-lor. Noi insa ne-an pus urmatoarea intrebare: Daca o foaie literara nu este in stare sa scrie dupa gramatica, daca se declara incapabila de a avea ortografie si stil bun, atunci de unde a luat curajul de a se mai prezenta pe arena publicitatii? Si ce folos isi inchipuieste ca va putea produce prin lucrarea ei literara?



Raspunsul neaparat la aceste neaparate intrebari arunca o lumina asa de trista asupra organului asociatiunii transilvane, pentru a nu mai vorbi de Familia, incat ne simtim provocati a cauta insine imprejurarile usuratoare care i-ar putea explica purtarea intr-un mod mai putin defavorabil si care i-ar lua o parte din raspunderea ce si-a atras-o.



Asemenea imprejurari usuratoare exista, si datoria noastra este acum de a le pune in vederea cititorilor.



Foaia Transilvania si atatea alte foi literare si politice ale romanilor sunt asa de slab redactate, asa de stricacioase prin forma si cuprinsul lor, fiindca traiesc intr-o atmosfera stricata si se inspira de ideile si de simtamintele ce caracterizeaza marea majoritate a "inteligentelor si anteluptatorilor" romani. Viciul radical in ele, si, prin urmare, in toata directia de astazi a culturii noastre, este neadevarul, pentru a nu intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public.



Cufundata pana la inceputul secolului XIX in barbaria orientala, societatea romana, pe la 1820, incepu a se trezi din letargia ei, apucata poate de-abia atunci de miscarea contagioasa prin care ideile Revolutiei Franceze au strabatut pana in extremitatile geografice ale Europei. Atrasa de lumina, junimea noastra intreprinse acea emigrare extraordinara spre fantanele stiintei din Franta si Germania, care pana astazi a mers tot crescand si care a dat mai ales Romaniei libere o parte din lustrul societatilor straine. Din nenorocire, numai lustrul dinafara! Caci nepregatiti precum erau si sunt tinerii nostri, uimiti de fenomenele marete ale culturii moderne, ei se patrunsera numai de efecte, dar nu patrunsera pana la cauze, vazura numai formele de deasupra ale civilizatiunii, dar nu intrevazura fundamentele istorice mai adanci, care au produs cu necesitate acele forme si fara a caror preexistenta ele nici nu ar fi putut exista. Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala, cu mintea si cu inima prinse de un foc prea usor, tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern. Si asa de des s-au repetit aceste iluzii juvenile, incat au produs acum o adevarata atmosfera intelectuala in societatea romana, o directie puternica, ce apuca cu tarie egala pe cei tineri si pe cei batrani, pe cei cari se duc spre a invata si pe cei cari s-an intors spre a aplica invatatura lor. In deosebire de poetul antic, care, admirand greutatile enorme ce le-a invins statul roman pana la constituirea sa, exclama faimoasa fraza tantae molis erat romanam condere gentem , coboratorii acestor romani isi cred usoara sarcina de a aseza gintea romana pe bazele civilizatiunii, si multi din ei sunt chiar incredintati ca astazi aceasta asezare este aproape a fi terminata. Avem de toate cu imbelsugare ? isi inchipuiesc ei ? si cand ii intrebi de literatura, iti citeaza cifra coalelor innegrite pe fiecare an cu litere romane si numarul tipografiilor din Bucuresti, si cand le vorbesti de stinta, iti arata societatile mai mult sau mai putin academice si programele discursurilor tinute asupra problemelor celor mai grele ale inteligentii omenesti; daca te interesezi de arta frumoasa, te duc in muzee, in pinacoteci si gliptoteci, iti arata expozitiunea artistilor in viata si se lauda cu numarul panzelor spanzurate pe parete; si daca, in fine, te indoiesti de libertate, iti prezinta hartia pe care e tiparita constitutiunea romana si iti citesc discursurile si circularile ultimului ministru care s-a intimplat sa fie la putere.



Fata de aceasta directie a publicului roman, noi nu putem crede ca adevaratul mobil care l-a indemnat spre cultura occidentala sa fi fost o pretuire inteligenta a acestei culturi. Mobilul propriu nu a putut fi decat vanitatea descendentilor lui Traian, vanitatea de a arata popoarelor straine cu orice pret, chiar cu dispretul adevarului, ca le suntem egali in nivelul civilizatiunii.



Numai asa se explica vitiul de care este molipsita viata noastra publica, adeca lipsa de orice fundament solid pentru formele dinafara ce le tot primim.



Si primejdioasa in aceasta privinta nu e atat lipsa de fundament in sine, cat este lipsa de orice simtire a necesitatii acestui fundament in public, este suficienta cu care oamenii nostri cred si sunt crezuti ca au facut o fapta atunci cand au produs sau tradus numai o forma goala a strainilor. Aceasta ratacire totala a judecatei este fenomenul cel mai insemnat in situatiunea noastra intelectuala, un fenomen asa de grav, incat ne pare ca este datoria fiecarii inteligente oneste de a-l studia, de a-l urmari de la prima sa aratare in cultura romana si de a-l denunta pretutindenea spiritelor mai june, pentru ca acestea sa inteleaga si sa primeasca sarcina de a-l combate si nimici fara nici o crutare, daca nu vor sa fie insisi nimiciti sub greutatea lui.



La 1812, Petru Maior - pentru a nu pomeni compilarea de citate facuta de Sincai fara nici o critica - scrie istoria sa despre inceputul romanilor in Dacia. In tendinta ce are de a dovedi ca noi suntem descendenti necorupti ai romanilor, Maior sustine in paragraful al patrulea ca dacii au fost cu totul exterminati de romani, asa incat nu s-a intamplat nici o amestecare intre aceste doua popoare. Pentru a proba o hipoteza asa de nefireasca, istoricul nostru se intemeiaza pe un pasaj indoios din Eutrop si pe un pasaj din Julian, carora le da o interpretare imposibila de admis cu mintea sanatoasa, si astfel incepe demonstrarea istorica a romanitatii noastre, cu o falsificare a istoriei.



La 1825 apare Lexiconul de la Buda, "romanesc-latinesc-unguresc-nemtesc?, care se incearca sa stabileasca prin derivari de cuvinte ca limba noastra este cea mai pura romana si foarte putin amestecata cu cuvinte slavone. Cateva exemple vor arata valoarea acestor derivari:



"Verbul nostru gasesc se deriva de la latinescul consecuor, substantivul boier de la voglia, i.e. voluntas, substantivul ceas de la caedo, caesum, caesura, quia dies in 24 partes quasi caesuras est devisa."

Cu asemenea procedare incepe stiinta noastra despre latinitatea cuvintelor romane, si primul pas se face printr-o falsificare a etimologiei.



La 1840 se publica Tentamen criticum in linguam romanicam. Scrisa in latineste, aceasta carte are scopul de a arata strainilor ce fel de limba curata este aceea care se vorbeste de poporul roman, insa arata o limba care nu s-a vorbit si nu se va vorbi niciodata in poporul roman. Acolo intalnim forme gramaticale si fraze ca cele urmatoare:



"Aburiu si abureru auditu, abébiu, abebimu, abeboru, facutu, abiu, voliu fire cantatu; do invetiasses aleque, nu abi fire asi superstitiosu, que a fedu, do se et asconde, do me et laudi cu gula ta, quomu ari, asi secili etc. etc."

Si, astfel, gramatica romana incepe cu o falsificare a filologiei.



O repetim: ceea ce surprinde si intristeaza in aceste producte nu este eroarea lor in sine, caci aceasta se explica si uneori se justifica prin imprejurarile timpului, dar este eroarea judecatii noastre de astazi asupra lor, este lauda si suficienta cu care se privesc de inteligentele romane ca adevarate fapte de stiinta valabila, este orbirea de a nu vedea ca zidirea nationalitatii romane nu se poate aseza pe un fundament in mijlocul caruia zace neadevarul.



Daca strainii stiu astazi si recunosc ca noi suntem de vita latina, meritul este nu al nostru, ci al filologilor Dietz, Raynouard, Fuchs, Miclosich, Max Müller si altii, cari nu prin iluzii pretentioase, ci prin legile solide ale stiintei au dovedit latinitatea esentiala a limbii romane. Iar carti de natura Tentamenului critic si a Lexiconului de la Buda nu puteau decat sa impiedice adevarul, producand neincredere in contra unei teze care avea trebuinta de argumente asa de gresite pentru a fi sustinuta.



Directia falsa odata croita prin cele trei opere de la inceputul culturei nostre moderne, inteligenta romana a inaintat cu usurinta pe calea deschisa, si, cu acelasi neadevar inlauntru si cu aceeasi pretentie in afara, s-au imitat si s-au falsificat toate formele civilizatiunii moderne. Inainte de a avea partid politic, care sa simta trebuinta unui organ, si public iubitor de stiinta, care sa aiba nevoie de lectura, noi am fundat jurnale politice si reviste literare si am falsificat si dispretuit jurnalistica. Inainte de a avea invatatori satesti, am facut scoli prin sate, si inainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii si universitati si am falsificat instructiunea publica. Inainte de a avea o cultura crescuta peste marginile scoalelor, am facut atenee romane si asociatiuni de cultura si am depretiat spiritul de societati literare. Inainte de a avea o umbra macar de activitate stiintifica originala, am facut Societatea academica romana, cu sectiunea filologica, cu sectiunea istorico-archeologica si cu sectiunea stiintelor naturale, si am falsificat ideea academiei. Inainte de a avea artisti trebuinciosi, am facut conservatorul de muzica; inainte de a avea un singur pictor de valoare, am facut scoala de bele-arte; inainte de a avea o singura piesa dramatica de merit, am fundat teatrul national ? si am depretiat si falsificat toate aceste forme de cultura.



In aparenta, dupa statistica formelor dinafara, romanii posed astazi aproape intreaga civilizare occidentala. Avem politica si stiinta, avem jurnale si academii, avem scoli si literatura, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constitutiune. Dar in realitate toate aceste sunt productiuni moarte, pretentii fara fundament, stafii fara trup, iluzii fara adevar, si astfel cultura claselor mai inalte ale romanilor este nula si fara valoare, si abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi in zi mai adanc. Singura clasa reala la noi este taranul roman, si realitatea lui este suferinta, sub care suspina de fantasmagoriile claselor superioare. Caci din sudoarea lui zilnica se scot mijloacele materiale pentru sustinerea edificiului fictiv, ce-l numim cultura romana, si cu obolul cel din urma il silim sa ne plateasca pictorii si muzicantii nostri, academicienii si atenianii din Bucuresti, premiele literare si stientifice de pretutindenea, si din recunostinta cel putin nu-i producem nici o singura lucrare care sa-i inalte inima si sa-l faca sa uite pentru un moment mizeria de toate zilele.



Ca sa mai traim in modul acesta este cu neputinta. Plangerea poporului de jos si ridicolul plebei de sus au ajuns la culme. Pe de alta parte, prin inlesnirea comunicarilor, vine acum insasi cultura occidentala la noi, fiindca noi nu am stiut sa mergem inaintea ei. Sub a ei lumina biruitoare va deveni manifest tot artificiul si toata caricatura "civilizatiunii? noastre, si formele deserte cu care ne-am ingamfat pana acum isi vor razbuna atragand cu lacomie fondul solid din inima straina.



Mai este oare timp de scapare? Mai este oare cu putinta ca o energica reactiune sa se produca in capetele tinerimii romane si, o data cu dispretul neadevarului de pana acum, sa destepte vointa de a pune fundamentul adevarat acolo unde se afla astazi numai pretentii iluzorii? Poate soarta ne va acorda timp pentru aceasta regenerare a spiritului public si, inainte de a lasa sa se strecoare in inima nepasarea de moarte, este inca de datoria fiecarii inteligente ce vede pericolul de a se lupta pana in ultimul moment in contra lui.



0 prima greseala, de care trebuie astazi ferita tinerimea noastra, este incurajarea blanda a mediocritatilor. Cea mai rea poezie, proza cea mai lipsita de idei, discursul cel mai de pe deasupra ? toate sunt primite cu lauda, sau cel putin cu indulgenta, sub cuvant ca ?tot este ceva? si ca are sa devie mai bine. Asa zicem de 30 de ani si incurajam la oameni nechemati si nealesi! Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y - jurnalist eminent, domnul Z - barbat de stat european, si rezultatul este ca de atunci incoace mergem tot mai rau, ca poezia a disparut din societate, ca jurnalistica si-a pierdut orce influenta; iar cat pentru politica romana, fericite articolele literare, carora le este permis sa nu se ocupe de dansa!



De aci sa invatam marele adevar ca medocritatile trebuiesc descurajate de la viata publica a unui popor, si cu cat poporul este mai incult, cu atat mai mult, fiindca tocmai atunci sunt primejdioase. Ceea ce are valoare se arata la prima sa infatisare in meritul sau si nu are trebuinta de indulgenta, caci nu este bun numai pentru noi si deocamdata, ci pentru toti si pentru totdeauna.



Al doilea adevar, si cel mai insemnat, de care trebuie sa ne patrundem, este acesta: forma fara fond nu numai ca nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricacioasa, fiindca nimiceste un mijloc puternic de cultura. Si prin urmare vom zice: este mai bine sa nu facem o scoala deloc decat sa facem o scoala rea, mai bine sa nu facem o pinacoteca deloc decat sa o facem lipsita de arta frumoasa; mai bine sa nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii si neonorati ai unei asociatiuni decat sa le facem fara ca spiritul propriu de asociare sa se fi manifestat cu siguranta in persoanele ce o compun; mai bine sa nu facem de loc academii, cu sectiunile lor, cu sedintele solemne, cu discursurile de receptiune, cu analele pentru elaborate decat sa le facem toate aceste fara maturitatea stiintifica ce singura le da ratiunea de a fi.



Caci daca facem altfel, atunci producem un sir de forme ce sunt silite sa existe un timp mai mult sau mai putin lung fara fondul lor propriu. Insa in timpul in care o academie e osandita sa existe fara stiinta, o asociatiune fara spirit de societate, o pinacoteca fara arta si o scoala fara instructiune buna, in acest timp formele se discrediteaza cu totul in opinia publica si intarzie chiar fondul, ce, neatarnat de ele, s-ar putea produce in viitor si care atunci s-ar sfii sa se imbrace in vestmantul lor despretuit.

Intorcandu-ne de la aceste reflectii generale la punctul concret de unde am plecat, vedem cat de usor ne putem explica acum purtarea foaiei Transilvania si a altor colege ale ei. Transilvania este cuprinsa de ameteala formelor deserte, prin care se caracterizeaza asa-numita cultura romana din ziua de astazi. Ea crede ca inainteaza literatura cind inmulteste cifra coalelor periodice in literatura romana; ca referatele despre asociatiunea transilvaneana, ce le publica si din care se vede o lipsa totala de activitate inteligenta, produc un folos, fiindca sunt protocoale subscrise de un presedinte si de un vicepresedinte si de un secretar; ca elucubratiunile de gimnaziast ale d-lui T. asupra economiei politice si trambitarile d-lui P. asupra literaturei romane cu ?prestanta" ei si asupra necesitatii unui panteon in care sa figureze si invatatii romani "cari asuda pe piscurile tepese ale filozofiei" sunt fapte laudabile de stiinta, fiindca s-au rostit ca discursuri solemne intr-o adunare anuala a asociatiunii pentru cultura poporului roman. Ea se mira cum de noi, in anul 1868, ii cerem fond pentru aceste forme, cerem limba buna, ortografie, gramatica pentru o foaie literara si ne declara ca nu are timp sa se ocupe de asemenea "bagatele".

Cum am zis, noi intelegem si ne explicam aceasta purtare; dar tot asa de bine intelegem datoria impusa junimii romane de a o osandi si de a parasi o data pentru totdeauna directia acestor "anteluptatori" ai natiunii.



Caci fara cultura poate inca trai un popor cu nadejdea ca in momentul firesc al dezvoltarii sale se va ivi si aceasta forma binefacatoare a vietii omenesti; dar cu o cultura falsa nu poate trai un popor, si daca staruieste in ea, atunci da un exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: ca in lupta intre civilizarea adevarata si intre o natiune rezistenta se nimiceste natiunea, dar niciodata adevarul.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.