Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Poeti si critici de Titu MAIORESCU (Critica)

 

Sunt de-abia 14 ani (acum sunt 36), de cand prin cateva articole sub numele Directia noua in poezie si proza ne-am incercat sa aratam ce trebuie sa se ceara de la o miscare sanatoasa a literaturei romane.



Acele articole erau purtate de oarecare speranta, dar de mai putina incredere. In poezie, Pastelurile lui Alecsandri erau un semn de renastere, asupra lui Eminescu - "poet in puterea cuvantului" - se atragea luarea-aminte a publicului, Serbanescu, Petrino, Matilda Cugler, Bodnarescu erau apretiati. In proza - cu impotrivire energica in contra pedantismului Ciparo-Barnutio-Pumnian - se cerea limba fireasca a poporului roman, iubire de adevar si cunostinta de cauza; din proza curat literara se relevau Alecsandri, Iacob Negruzzi, Gane; din proza stiintifica, intre altele, primele incercari ale d-lor P. P. Carp, Lambrior, Th. Rosetti, Xenopol, chiar si ale d-lor Burla si Panu.



Daca privim astazi la literatura din ultimii ani, timida speranta de atunci se poate schimba intr-o incredere sigura pentru directia sanatoasa a lucrarilor intelectuale in Romania. Nu doara ca toti cei salutati la 1872 au implinit ceea ce se astepta de la ei; dar unii au intrecut asteptarile si relativ multi altii si-au adaos puterile pentru a da acelei miscari un avant - daca nu destul de general, dar cel putin destul de puternic pentru a ne face sa simtim un adevarat progres in anul prezent, comparat cu anul 1872.



Alecsandri ne-a inavutit poezia cu Ostasii nostri si cu drame, indeosebi cu Fantana Blanduziei; Eminescu a adus lirica romana la o culme de perfectiune; lor li s-au adaos poetii Naum si Vlahuta, comediile d-lor Caragiale si I. Cerchez, novelele d-lor Slavici, Creanga, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Gane, Duiliu Zamfirescu, traducerile din Horatiu de d. Ollanescu, lucrarile stiintifice ale d-lor Hasdeu si N. Densusanu, Lambrior, Tocilescu, Brandza, culegerile de poezii si povesti populare ale d-lor Jarnik-Barseanu, Ispirescu, G. Dem. Teodorescu, T. Burada, M. Pompiliu, cercetarile critice ale d-lor Onciul si Bogdan; iar Convorbirile literare sub redactia d-lui Iacob Negruzzi incep al 20-lea an al activitatii lor - o intreaga miscare, ce da ultimului deceniu un aspect cu totul deosebit si imbucurator.






In proportia cresterii acestei miscari, scade trebuinta unei critice generale. Din momentul in care se face mai bine, acest fapt insusi este sprijinul cel mai puternic al directiei adevarate. Poeziile lui Eminescu, Pastelurile si Ostasii lui Alecsandri vor curati de la sine atmosfera estetica vitiata de Macedonski, Aricescu, Aron Densusanu etc., etc. Cuvintele din batrani ale d-lui Hasdeu sunt de la sine lovitura de moarte a dictionarului Laurian-Massim si a ratacirilor "filologice" de la Tarnave. Si asa mai departe.



Nu e vorba, apretierile critice izolate nu vor lipsi si nu vor trebui sa lipseasca niciodata dintr-o miscare intelectuala, si noi insine am citat mai sus articolele d-lor Onciul si Bogdan ca un semn binevenit al timpului de indreptare. Dar aceste sunt lucrari de amanunte. Sinteza generala in atac, izbirea unui intreg curent periculos o credem acum stearsa de la ordinea zilei pentru partile esentiale in literatura proprie si in stiinta teoretica. Ramane inca la ordinea zilei in politica, dar de aceasta nu ne ocupam aici.



Misiunea criticei - misiunea de altminteri totdeauna modesta, dar nu fara importanta in modestia ei - ne pare a fi in momentul de fata mai mult de a largi cercul activitatilor individuale, de a destepta tinerimea inca prea amortita de pacla trecutului si de a imbarbata spiritele spre lucrarea roditoare.



Este cu mult prea ingusta albia curentului celui nou; in dreapta si in stanga trebuiesc desfundate alte siroaie, care sa intareasca miscarea principala, miscarea insas trebuie sa patrunda mult mai afund. Fara indoiala, rectificarile, mai ales in materie de stiinta, nu vor putea lipsi uneori din o apretiare a operelor celor mai bune; fara indoiala, in mijlocul unei activitati critice pentru raspandirea lucrarilor sanatoase se va simti pe ici, pe colea si necesitatea unei loviri directe in contra nulitatilor, care se amesteca fara nici o chemare in ale literaturei: un energic "in laturi!" va trebui dar din cand in cand sa fie rostit in orice miscare intelectuala.



Insa de aci nu rezulta ca ar fi bine sa se piarda acum timpul cu o tendinta critica in contra acelora care au meritul de a reprezenta astazi insasi miscarea cea buna in o parte esentiala a ei.



Din acest punct de vedere nu este poate de prisos sa facem cateva observari in contra incercarii unor autori de a accentua mai ales partile slabe din intinsa lucrare a d-lui Alecsandri si de a-si ascuti spiritul lor critic inaintea prea micului nostru public cetitor pe socoteala acestui reprezentant de frunte al tinerei noastre literaturi. Asa am cetit intr-o Cronica teatrala, publicata in Epoca din 11 ianuarie 1886 de d. Barbu Stefanescu (DelavranceA), o critica aspra in contra lui Despot-voda si in genere in contra dramelor d-lui Alecsandri. Asa am auzit ca intr-o conferinta tinuta la Ateneu la 27 februarie 1886, d. Vlahuta a inaltat poeziile lui Eminescu intre altele si prin coborarea unei poezii a lui Alecsandri.



Daca dd. Delavrancea si Vlahuta ar fi oameni de a treia mana, nu am pierde nici un cuvant asupra criticei lor; dar fiindca sunt dintre scriitorii cu talent ai junei generatii, credem ca lucrul merita o discutie publica, merita si in ceea ce priveste pozitia lor literara, merita si in ceea ce priveste pozitia literara a lui Alecsandri.



Se intelege de la sine ca nu noi vom tagadui orcarui om de buna-credinta si de buna-stiinta dreptul de a spune ceea ce crede adevarat si ceea ce stie gresit intr-o activitate publica.



Si fiindca dd. Delavrancea si Vlahuta sunt oameni de buna-credinta si de buna-stiinta in ale literaturei, dreptul lor de a face critica asa cum au facut-o este mai presus de contestare.



Dar una este dreptul si alta este folosul intrebuintarii dreptului in fiece moment. Va fi avand si activitatea critica noima ei, si nu orce dispozitie razboinica merita sa fie intrupata intr-o scriere.



Si mai intai trebuie sa constatam ca, de regula, poetii insii sunt cei mai rai critici asupra poeziei altora, in genere artistii insii cei mai contestabili apretiatori teoretici ai artei.



Desi in feluritele combinari ale inteligentelor omenesti s-a putut si se poate intampla ca un poet bun sa fie si critic bun, aceasta insa va fi totdeauna o exceptie rara, care va trebui foarte tare legitimata inainte de a fi primita in contra acelei regule generale.



Cine a cetit o data critica lui Voltaire in contra dramelor "barbare" ale lui Shakespeare va sta totdeauna pe ganduri cand va mai vedea poetii apucandu-se de meseria criticei si nu se va gasi linistit prin dramele criticului Lessing.



Si, in adevar, intre natura poetului si natura criticului este o incompatibilitate radicala.



Poetul este mai intai de toate o individualitate. De la aceleasi obiecte chiar despre care noi toti avem o simtire obisnuita, el primeste o simtire asa deosebit de puternica si asa de personala in gradul si in felul ei, incat in el nu numai ca se acumuleaza simtirea pana a sparge limitele unei simple impresii si a se revarsa in forma estetica a manifestarii, dar insas aceasta manifestare reproduce caracterul personal fara de care nu poate exista un adevarat poet.



Din multe parti ale lumii primeste poetul razele de lumina, dar prin mintea lui ele nu trec pentru a fi stinse sau pentru a iesi cum au intrat, ci se rasfrang in prisma cu care l-a inzestrat natura si ies numai cu aceasta rasfrangere si colaborare individuala.



Altfel descrie lumea Goethe, altfel o descrie Heine, altfel Leopardi, altfel Victor Hugo, desi cu totii au primit impresii de la aceeas lume.



Voltaire a fost foarte capabil de a exprima lumea conform prismei sale personale, dar s-a aratat incapabil de a simti exprimarea lumii iesita din prisma lui Shakespeare.






Caci prisma poetului este menita a rasfrange raza directa a luminei, dar nu este menita a mai rasfrange raza o data rasfranta de o prisma straina.



Aceasta insemneaza individualismul poetului.



Criticul, din contra, pre cat este mai putin impresionabil pentru insas lumina directa a obiectelor (din care cauza nici nu se incheaga in el vreo senzatie a lumii pana la gradul de a cere manifestare in forma poeticA) prea atat este si mai putin individual. Caci criticul este tocmai foarte impresionabil pentru razele rasfrante din prisma altora, si individualitatea lui este dar consumata in intelegerea si simtirea altor individualisti.



Criticul este din fire transparent; artistul este din fire refractar.



Esenta criticului este de a fi flexibil la impresiile poetilor; esenta poetului este de a fi inflexibil in propria sa impresie.



De aceea criticul trebuie sa fie mai ales nepartinitor; artistul nu poate fi decat partinitor.



Nu este dar chemat d. Barbu St. Delavrancea, nu este chemat d. Vlahuta, a carui prisma este poate inrudita cu a lui Eminescu (si am dori sa nu-i fie prea inrudita, ci sa-si pastreze individualitatea daca o arE), nu sunt ei chemati sa judece pentru public lucrarea poetica a d-lui Alecsandri in genul ei propriu. Aceasta sarcina sa ne-o lase noua, publicului care, neavand insine nici o individualitate poetica pronuntata, suntem mai lesne primitori pentru tot ce este lumina in felurimea manifestarii ei.



Junii nostri poeti sunt chemati sa-si exprime, fiecare in propria sa forma, simtirile primite direct de la lumea reala, dar nu sa-si slabeasca aceasta lucrare creatoare prin priviri de alaturi spre o alta lume subiectiva. Puterea lor intelectuala trebuie intrupata in opere de arta, si nu mistuita in elaborari de critica.





Daca observarile de mai sus sunt legitime in teorie, ele se legitimeaza indata si in practica; si cu aceasta trecem la o scurta privire a pozitiei lui Alecsandri in literatura romana de astazi.



Indaratul conferintei d-lui Vlahuta, in partea relativa la antiteza intre poeziile lui Eminescu si poezia lui Alecsandri, se ascunde o intrebare pe care d-sa insusi nu a pus-o de-a dreptul inaintea publicului, dar care rezulta intrucatva din modul d-sale de procedare si care, in orce caz, este pusa de altii, intrebarea: cine este mai mare poet, Eminescu sau Alecsandri?



Intrebarea astfel pusa ne pare din capul locului gresita, si ne pare gresita fiindca este unilaterala si - exact vorbind - o confuzie de cuvinte.



Poet mare! Poet in ce inteles? Poet in care intindere?



Sa ne fie ingaduit sa limpezim mai intai discutia printr-o paralela din doua literaturi straine.



De la Leopardi avem numai 35 de poezii, toate sunt admirabile. De la Victor Hugo avem sute de poezii, avem si drame, avem si romane, multe sunt contestabile. Cine este mai mare poet, Leopardi sau Victor Hugo?



Neputinta de a raspunde dovedeste confuzia intrebarii.



Daca este vorba numai de poezia lirica, si inca, inlauntrul poeziei lirice, numai de exprimarea cea mai frumoasa a unei adanci melancolii in mijlocul aspirarii spre ideal si totdeodata a celei mai amare satire, Leopardi este neajuns si sta deasupra lui Victor Hugo.



Dar numai de aceasta poate fi vorba? Victor Hugo este incarnarea geniului francez al timpului sau in mai toate aspirarile poetice. Iubirea si ura contimporanilor sai, mandria si vanitatea lor, dezrobirea spiritelor de sub jugul clasic si de sub jugul politic, emotiunea maririlor si caderilor istorice, lupta celor mizeri in contra celor preaputernici - toate aceste vibratiuni ale unei intregi epoce au trecut prin rasfrangerea lui Victor Hugo.



Si acuma, ce inteles poate avea intrebarea cine este mai mare poet? Intelesul de a masura incomensurabilele, adica nici un inteles.



Sa ne intoarcem acuma la ale noastre.



Daca din cele 70 de poezii ale lui Eminescu, in adanca lor melancolie si in amaraciunea lor satirica, am lua pe cele mai bune si le-am pune alaturi cu cele mai bune din sutele de poezii lirice ale lui Alecsandri, in eleganta lor stravezie si in simplitatea lor gingasa, uneori banala, discutia ar fi cu putinta.



Dar o asemenea alaturare nu este dreapta.



Alecsandri are o alta insemnatate. In Alecsandri vibreaza toata inima, toata miscarea compatriotilor sai, cata s-a putut intrupa intr-o forma poetica in starea relativa a poporului nostru de astazi. Farmecul limbei romane in poezia populara - el ni l-a deschis; iubirea romaneasca si dorul de patrie in limitele celor mai multi dintre noi - el le-a intrupat; frumusetea proprie a pamantului nostru natal si a aerului nostru - el a descris-o; cand societatea mai culta a putut avea un teatru in Iasi si Bucuresti - el a raspuns la aceasta dorinta, scriindu-i comedii si drame; cand a fost chemat poporul sa-si jertfeasca viata in razboiul din urma - el singur a incalzit ostasii nostri cu raza poeziei.



A lui lira multicolora a rasunat la orce adiere ce s-a putut destepta din miscarea poporului nostru in mijlocia lui.



In ce sta valoarea unica a lui Alecsandri?



In aceasta totalitate a actiunii sale literare.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Poeti si critici


Titu Maiorescu, Poeti si critici, 1886 - intelegerea textului



Opera si activitatea literara Titu MAIORESCU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Titu MAIORESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Comediile d-lui I.L. Caragiale

- citeste textul
Titu Maiorescu - Comediile d-lui I.L. Caragiale.
Titu Maiorescu, Comediile dlui I.L. Caragiale, 1885 - intelegerea textului, Particularitati stilistice



Sinteze

O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

- citeste textul
Titu Maiorescu - O cercetare critica asupra poeziei



Articole

Eminescu si poeziile lui

- citeste textul
Articolul Eminescu si poeziile lui

Spiritus rector


Titu Maiorescu -spiritus rector



Critica literara

In contra directiei de astazi in cultura romana

- citeste textul
Titu Maiorescu, in contra directiei de astazi in cultura romana, 1868 - intelegerea textului

Poeti si critici

- citeste textul
Titu Maiorescu, Poeti si critici, 1886 - intelegerea textului