Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




William Dean Howells (1837-1920) despre Critica literara



Teoria propriu-zisa a realismului a fost importata din Europa la o data foarte tirzie, cu toate ca practica observatiei atente si tehnica de tip realist in prozele de coloratura locala, in manifestarile de umor specifice Vestului, si chiar in romanele sentimentale erau larg raspindite inca de mai inainte. Americanii au avut, pe de alta parte, posibilitatea de a folosi ca punct de pornire solida traditie engleza a romanului de moravuri. Poe, Hawthorne si Melville, care astazi ni se par cei mai mari scriitori ai epocii, au fost artisti romantici si simbolisti care, fie au evadat din propria lor societate, fie i-au transferat problemele intr-o maniera foarte diferita de ceea ce pretind sustinatorii ideii de literatura ca oglinda a societatii". Hawthorne, in prefata sa la Casa cu sapte frontoane, (1851) ia apararea acestui tip de romant", cu trasaturi alegorice, comparindu-1, prin opozitie, cu romanul care, se presupune, urmareste sa realizeze o fidelitate de mare amanunt, nu numai in raport cu ceea ce este pur si simplu posibil, ci si cu aceea ce este doar probabil in cursul obisnuit al unei experiente umane"1. Melville avea o mare admiratie pentru Hawthorne, caruia ii si dedica un articol, Hawthorne si muschiul verde (1850), aducind laude marii puteri a umbrei la el"2 si protestind totodata impotriva judecatilor preconcepute despre realism. Cititorii sai ideali doresc, la rindul lor, natura; dar o natura descatusata, insufletita, in fapt transformata Fictiunea, ca si religia, ar trebui sa ne propuna o alta lume, dar o lume fata de care sa simtim realitatea unei legaturi"3. Afirmarea teoriei franceze a realismului nu a putut fi practic oprita de lectiile acestor magistri. Lunga rezistenta impotriva realismului francez se datora unor motive mai mult morale si religioase: caracterului lubric" al prozei frantuzesti ca si implicatiilor ei pesimiste si ireligioase4.



William Dean Howells a reusit sa formuleze o teorie a realismului pentru America timpului sau, tocmai datorita faptului ca a stiut sa scoata in evidenta o diferenta de vederi in raport cu scoala franceza, sprijinindu-se, in aceasta, pe argumentul maestrilor realismului rus, italian si spaniol. Opusculul sau, alcatuit in general din reflexii razlete, Critica si proza (1891) este de obicei considerat drept manifestul realismului american, desi, in fapt, el nu constituie decit un episod al unei lungi campanii duse de critic in favoarea acestei doctrine5. in Pasiunile mele literare (1895) Howells trece in revista intreaga istorie a lecturilor sale, incepind cu biblioteca casei parintesti din Ohio unde descoperise pe Cervantes si pe Goldsmith pina in acea zi din 1866, cind Tolstoi il frapeaza ca o revelatie. in cursul tuturor acestor ani, criticul parcurge autorii standard, trece prin variate stari de entuziasm, si in intervalul de timp cit este consul al Statelor Unite la Venetia (1860 65), face descoperirea literaturii italiene. Prima carte de critica a lui Howells Poetii italieni moderni (1887) este mai curind impersonala, descriptiva, si lipsita de valoare. Autorul arc bunul gust de a-1 cita pe De Sanctis6 la punctele cruciale, dar, in rest, acorda, de pilda, putina atentie lui Fbscolo si Leopardi, si chiar admiratia lui pentru Alfieri si Manzoni ramine distanta si fortata: cartea se citeste ca o lucrare asumata dintr-o obligatie liber-consimtita, in numele unui sentiment politic de simpatie fata de Italia noua. Printre italieni, Howells prefera pe Goldoni, inventatorul comediei realiste italiene"7.

Howells isi cristalizeaza o teorie a romanului in cursul primilor ani cind lucreaza ca redactor adjunct si apoi redactor sef al revistei Atlantic Monthly (1866 81); este epoca familiarizarii sale cu romancierii francezi, cu prozatorul german taran Berthold Auerbach, si cu Turghcniev. Howells se arata preocupat, in primul rind, de principiul teoretic al neamestecului autorului, al completei obiectivitati a prezentarii. Scriind, in 1869, despre una dintre istorisirile lui Auerbach, ii face elogiul pentru ca vorbeste de la sine". Nu-ti trece prin cap sa te gindesti la autor nici o singura clipa"8. Propriul sau ideal ne este descris atunci cind in legatura cu Turghcniev criticul afirma ca este cel mai uituc de sine dintre povestitori, deloc indragostit de creatiile sale: nu alinta nici un personaj; nu dojeneste pe nimeni; creatiile lui pot fi indragite sau detestate de cititor, dupa cum merita; treaba aceasta nu-1 priveste pe romancier". Turgheniev lasa intregul comentariu pe seama cititorului"; personajul conteaza in primul rind, intriga trece pe planul al doilea; el recurge la metoda scenica" cu alte cuvinte, dramatizeaza fara sa comenteze si fara sa explice9.

Henry James intruchipeaza acest ideal pentru America: Impartialitatea artistica" este trasatura sa caracteristica", si, ca si la Turgheniev, personajul, nu soarta unui popor de oameni, il preocupa pe scriitor"10. intr-un eseu despre Henry James (1882), Howells stabileste, in acest sens, un contrast expres intre proza noua si cea veche:



Arta prozei a devenit, de fapt, o arta mai rafinata in zilele noastre, decit pe timpul lui Dickens si Thackeray. N-am mai putea suporta, astazi, atitudinea confidentiala a lui Thackeray, nici manierismul lui Dickens, asa cum nimeni nu mai poate gusta astazi prolixitatea lui Richardson sau cruditatea lui Fielding. Acesti scriitori majori apartin trecutului, impreuna cu metodele lor de lucru si cu interesele lor; chiar si Trollope si Reade nu apartin prezentului. Scoala noua isi are radacinile la Hawthorne si George Eliot, mai curind decit la altii

Acest curent este in larga masura influentat ca forma de proza franceza; domina realismul lui Daudet, mai curind decit al lui Zola, fiecare creatie isi are sufletul ei, mai presus de peripetiile fidelei inregistrari a felului mai degraba animalic in care femeia devine tinta urmaririi barbatului, unul din subiectele favorite ale romancierului francez. Aceasta scoala apartinind in mare masura viitorului, dar si prezentului , isi are exemplul superlativ in persoana d-lui James; dinsul este cel care modeleaza si da directie prozei americane".





Critica si proza (1891) nu aduce vreun spor deosebit de noutate in raport cu aceasta pozitie. Literatura si arta sint expresia vietii" si se cer judecate prin prisma fidelitatii lor fata de viata". in critica, ceea ce se cere este nu raportarea la alti artisti sau la alte traditii de arta, ci confruntarea cu viata: comparatia, asadar, cu realitatile cunoscute de cititori. Pe plan negativ este vorba, aici, de o repudiere a romantismului, sau, mai curind, a procedeelor romantice; pe plan pozitiv, de a scoate in relief probabilitatea mai mica sau mai mare a motivatiei, cu eliminarea, de rigoare, a catastrofelor si accidentelor. Proza trebuie sa puna mai ales accentul pe intriga si constructie si sa se concentreze pe personaj. Se cade sa reflecte viata precum este, aici, in Statele Unite; iata de ce nu are motive sa fie tragica si sumbra, ca in romanele dostoevskiene. intr-un pasaj bine cunoscut citat adeseori in afara contextului care il raporteaza la criminalii si revolutionarii lui Dostoevski Howells isi afirma, optimist si democratic, profesiunea de credinta in natura umana si in America. Romancierii nostri, asadar, se preocupa de aspectele mai senine ale existentei, acestea fiind mai americane; ei cauta universalul in sinul individualului, mai curind decit in interesele de ordin social. Este cazul chiar cu riscul de a fi acuzat de banalitate de a ne mentine fidelitatea fata de actualitatile legate de buna noastra stare". Aceste actualitati includ o viziune a raportului dintre cele doua sexe mai curata si mai salubra decit aceea care domina romanul francez. Howells admite ca exista dragoste vicioasa sub pojghita de suprafata a societatii noastre", dar el insista asupra faptului ca acest aspect nu este caracteristic, in roman, sustine criticul, sexul se cuvine infatisat cu o surdina. Pasiunile umane nu se reduc numai la sex, exista pasiuni ca melancolia, prodigalitatea, avaritia, ambitia, ura, pizma, bigotismul, prietenia, si toate au de jucat un rol ceva mai mare in drama vietii decit patima dragostei, si un rol infinit mai mare decit patima dragostei vinovate". Finalmente, aceasta arta fundamental optimista, democratica si decenta a romanului american este chemata sa serveasca binele umanitatii, ea trebuie sa faca pe oameni mai blinzi si mai buni"12. Tolstoi devine, asadar, pentru Howells, un exemplu de constiinta finala". Arta suprema a literaturii, a avut, pentru mine, efectul suprem atunci cind m-a facut, odata pentru totdeauna, sa subordonez arta omeniei". Comparativ cu articolele sale mai timpurii despre Turgheniev si Henry James, Howells manifesta deci un interes mai mic fata de prescriptiile tehnice ale romanului. Tolstoi i se pare unicul scriitor lipsit de orice maniera", ale carui proze sint totusi intotdeauna asemenea cu insusi adevarul", a carui bunatate franca si simpla tine locul a ceea ce numim stil la autorii strict literari"13. Howells se arata sever cu Tolstoi doar atunci cind il surprinde deviind de la linia inregistrarii corecte: atunci cind devine parabolic, de pilda in povestirile sale taranesti de la sfirsit; sau atunci cind coboara in exegeze", de pilda in Sonata Kreutzer, unde aplica tuturor casniciilor lectia unui caz izolat de casnicie ruinata". in general, Howells este de parere ca arta lui Tolstoi este atit de simpla, atit de nepretentioasa, atit de reala", incit inceteaza cu totul de a fi literatura in sensul artistic", si devine viata insasi14.



Scrierile sale razlete de mai tirziu clarifica si comenteaza acest punct de vedere, fara insa a-i aduce modificari substantiale. O conferinta cu titlul Romanul ca scriere si romanul ca lectura (1899, publicata abia in 1958) revine asupra aceluiasi crez. Adevarul este prima proba a oricarui roman", iar adevarul inseamna viata si reprezinta o garantie a frumusetii. Howells justifica scoborirea in locurile obscure ale sufletului, in locurile sordide si murdare ale societatii, inalte si de jos". Toate lucrurile ascunse sa fie aduse la lumina soarelui, fiecare zi sa devina aidoma zilei judecatii de apoi. Daca predica nu mai este in stare sa serveasca acestui scop, romanul s-o faca". Criticul recunoaste ca instructia directa nu poate duce la atingerea acestui scop. Daca este vorba de o opera; de arta, aceasta va iesi neintirziat la suprafata, deasupra ordinei polemicilor sau a eticii, devenind, mai inainte de orice, o valoare estetica si nimic altceva. Povestea, mai inainte de orice, este graitoare". Ceea ce conteaza este efectul de viata", despre care Howells sugereaza ca ar consta din realizarea cu succes a iluziei. in teorie, el este convins ca arta nu este egala cu viata, dar arta romancierului are totusi ceva din tehnica trompe l oeil, creind un fel de iluzie optica. Efectul este asemanator aceluia creat de cicloramele in care, pina la un punct, exista pamint adevarat si iarba adevarata, ca apoi, pe nesimtite, prelungite pe pinza, ochiul sa nu le mai intilneasca decit prin creatia optica a pictorului ce a incercat sa imite pamintul adevarat si iarba adevarata Un pictor iscusit poate camufla intr-adevar linia de trecere." Recurgind la alta figura, Howells subliniaza acelasi lucru atunci cind afirma ca misiunea romancierului" este de a aranja pentru cititor perspectiva, punind fiecare lucru in raportul corespunzator si proportionat fata de toate celelalte". Dar criticul adauga ca functia romancierului este, in acelasi timp, sa ajute pe ceilalti sa fie mai buni cu aproapele lor, mai drepti fata de ei insisi, mai fideli fata de toti si toate". Distinctiile de tip, asa cum apar creionate de Howells in prelegerea sa, fac ca acest ideal de iluzionism sa fie proiectat, in scop didactic, intr-o lumina mult mai concreta. Ar exista, asadar, romancieri veridici" si romancieri neveridici". Jane Austen, George Eliot, Anthony Trollope, Thomas Hardy; Flaubert, Maupassant, fratii Goncourt, Daudet si Zola, Turgheniev si Tolstoi sint, cu totii, veridici. Thackeray, Dickens, Bulwer, Reade, Dumas si, intr-o masura apreciabila", Dostoevski, sint neveridici". Exista trei tipuri de roman, in ordinea descreseinda a importantei lor: romanul, romantul si ceea ce criticul numeste the romanticistic novei" o clasificare aparte, in virtutea careia statutul lui Hawthorne este acela al unui scriitor de romanturi. Mindrie si prejudecata, Middlemarch, Anna Karenina, Parinti si fii, apartin primei clase; romanele lui Dickens si Hugo, celei de-a treia si mai de jos. Exista si o alta clasificare ternara utilizind acelasi criteriu valoric: forma autobiografica ar fi calea cea mai ingusta, cea mai anevoie de conformat principiului iluziei: ar intra aici Gil Blas, Barry Lyndon (cea mai buna creatie a lui Thackeray, dupa HowellS), Henry Esmond, Romantul din Blithedale si David Copperfield. in al doilea rind, ar exista romanul biografic cu un singur personaj central, din care Howells citeaza un singur exemplu: Roderick Hudson de Henry James; ar exista, in al treilea rind, romanul istoric", notiune prin care Howells intelege romanul narat ca si cind materialul in chestiune ar fi istorie reala, depanata de o inteligenta universala, de un autor omniscient. Este, de departe, prima categorie ca rang, cu toate ca este aproape lipsita de forma, dupa cum doar cu cea mai mare dificultate si cu serioase limitari ale efectelor ce-i sint proprii i se poate atribui o simetrie. Lasata in legea ei, este dezlinata, incompleta, sovaielnica, neispravita si neproportionata; totusi daca este fidela adevarului vietii fapt in legatura cu care nu exista autoritate in masura sa se pronunte este plina de frumusete si simetrie"15. Se propune, asadar, o solutie ideala: increderea in succesul artistic final al iluziei; reusita absentei de forma, izbinda adevarului literal, pare contrazisa de faptul ca arta nu este egala cu viata, ca artistul trebuie sa aleaga si sa orinduiasca, ca el isi are tehnica sa proprie si punctul sau propriu de vedere.



Howells incearca, de altfel, sa schiteze un fel de istorie a prozei. La prima vedere, tema centrala a cartii Eroinele prozei (1901) este cit se poate de deconcertanta. Howells sustine ca romanul englez ar fi dat drept de cetate, intr-o veridica fresca a moravurilor, inocentei, aceasta cistigindu-si dreptul de a fi amuzanta si edificatoare fara a plati bir rusinii". Pionierul, aici, ar fi Gold-smith; trei femei Jane Austen, Fanny Burney si Maria Edge-worth au consfintit pe totdeauna [romanul] unui tip de destin dominat de decenta; ca femei, ele s-au dovedit fidele acestei sarcini caste". Eroina este inchipuita, mai presus de orice, ca o fata cuminte". Dind ilustratii graitoare, reflexii sentimentale despre soarta unor eroine ca Nydia, fata oarba din Ultimele zile ale orasului Pompei (de BulweR), cartea lui Howells nu depaseste cu mult stilul unei compilatii adresate saloanelor frecventate de cele mai alese doamne cititoare din inalta societate americana a timpului. Cartea incepe prin a-1 repudia pe Defoe. Datorita subiectului nu a modului sau a motivului eroinele lui Defoe se cuvine sa ramina sub lacat si cheie, numele lor neputind fi nici macar pomenite in compania doamnelor. Romanele lui DeFoe [sic] nu pot fi citite si analizate fara restrictii"16. Dar, odata ajuns in secolul al XlX-lea, pe un teren moralmente mai sigur, discriminarile lui Howells devin mai libere si mai taioase. Scott, Dickens si Trackeray sint retrogradati, Jane Austen in schimb merita toata lauda, impreuna cu Trollope si George Eliot. Cooper nu-i spune nimic, in schimb admira pe Hawthorne, in a carui aparare introduce distinctia intre romantul bun si romantismul de proasta calitate. Romantul de pilda, in cazul lui Hawthorne urmareste efectul realitatii in conditii vizionare; Dickens, de pe pozitia cealalta, cauta efectul vizionar in conditii concrete"17. Howells da o inalta apreciere chiar eroinelor terorizate" ale surorilor Bronte si se arata generos cu elogiile la adresa lui Jude nestiutul de Thomas Hardy, din care se sfieste insa sa citeze: Nu exista carte mai mare si mai adevarata, din cite s-au scris in zilele noastre, din cite s-au scris vreodata"18.



Exista numeroase inconsecvente in critica lui Howells: intil-nim accese de pruderie ultragiata, urmate de laude neprecupetite la adresa lui Zola, unul din cei mai mari si mai eroici cetateni ai Frantei". Cartile lui, desi deseori indecente, nu sint niciodata imorale, ci dimpotriva, in mod superlativ, implacabil morale"19. Elogii umflate si exagerate aduse creatoarelor unor nuvele de duzina, alterneaza cu cenzuri severe aplicate unor scriitori importanti. Criteriile critice ale lui Howells isi pierd rigoarea, devin nesigure, sovaielnice; de fapt, fundamental vorbind in ciuda enormei sale productii preocuparea lui critica nu a avut niciodata prea mult de-a face cu analiza si judecata. Lucrul se poate vedea limpede in ambiguitatea judecatii cu privire la Henry James, sau in preferinta nedezmintita pentru scrierile cele mai putin originale ale acestuia20. Cu toate acestea, Howells, a fost un asiduu sustinator al noului roman al epocii, si un patron generos pentru debutanti ca Hamlin Garland si Stephen Crane21.

Fata de romanul italian si spaniol, rolul sau a fost de asemenea, al unui entuziast mijlocitor. Prezinta publicului american La Malavoglia23 de Verga, dar prefera totusi romanul spaniol pe care si-1 simte mai apropiat. Stabileste contacte personale cu Armando Valacio Valdes, din care citeaza citeva reflexii banale in Critica si proza, ca si cind ar fi descoperit, in el, martorul cel mai pretios justificind realismul23; recenzeaza si lucrarea lui Pe-rez Galdos Dona Perfecta, elogiaza romanul Pepita JimSnez de Juan Valera. Tirziu, in 1919, se declara entuziasmat de La Cate-dral de Blasco Ibafiez. Ibancz i se pare, fara doar si poate, cel mai important dintre romancierii europeni in viata". La Cate-dral este una din cele mai substantiale si mai bogate creatii din cite a cunoscut proza moderna, pe merit comparabila cu cele mai mari reusite ale rusilor, cu mult deasupra oricarei realizari ale romanului englez de pina acum"24. Howells se simte inclinat sa-i supraaprecieze pe spanioli, in parte datorita faptului ca reprezinta, pentru el, ca si pentru publicul sau american, o noutate; in parte pentru ca, (precum rusiI) constituiau un termen util de comparatie si atac impotriva francezilor: uritul fetis frantuzesc care si-a pus pecetea stapina pe bunul nume al Realismului, doar ca sa-1 intineze"26. Cu toate marile sale pete de orbire, Howells si-a gasit un credo critic desi lax, prea cuprinzator si imprecis , in asa-zisul realism reticent". Prietenul sau mai tinar Henry James avea sa mearga mult mai departe, aprofundind teoria acestei arte.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.