Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Nikolai Dobroliubov (1836-1861) despre Critica literara



Cernisevski a avut meritul de a-si fi dat singur seama ca principala lui chemare nu era critica literara, fapt pentru care, in 1857, a cedat rubrica literara de la Contemporanul tinarului sau discipol Dobroliubov. Dupa aceasta data n-a mai scris critica literara aproape deloc. Cartea Lessing: epoca, viata si opera lui (1857), desi scrisa in mod evident pentru a exalta rolul criticului in viata nationala, este o compilatie dezamagitoare, care se inspira din lucrarea lui Danzel si Guhrauer1. Preocupat in primul rind de istorie si de biografie, Cernisevski nu ajunge sa acorde atentia cuvenita operei sau influentei lui Lessing.

Pe Dobroliubov arta 1-a interesat la fel de putin ca si pe maestrul sau. El a scris insa mult mai mult despre beletristica si a aplicat mai consecvent, mai sistematic si in mod mai constient punctul de vedere indicat de Cernisevski. Ca teoretician al literaturii Dobroliubov a fost cel mai important dintre criticii rusi radicali, desi i-a lipsit tot atit de mult gustul si sensibilitatea literara. La fel de difuz si de tautologic ca si Cernisevski, el este inca si mai greoi si plictisitor, neavind nici urma de gratie literara si agilitate intelectuala. Stilul lui violent laic are o fervoare ciudata.

Dobroliubov nu osteneste sa repete punctul de vedere expus de Cernisevski: literatura este doar o oglinda a vietii, reflectind realitatea fara s-o poata schimba. Aceasta conceptie strabate toate scrierile lui Dobroliubov, de la studiul asupra volumului lui Sal-tikov-Scedrin Schite provinciale (1857) la ultimul sau eseu, tratind despre Umiliti si obiditi al lui Dostoevski (1861). Uneori ii combate pe cei care exagereaza in mod absurd efectul literaturii asupra societatii: Vergiliu, spune el, nu 1-a putut schimba pe Tibe-riu intr-un Enea, Demostene n-a putut salva Atena de Filip al Macedoniei2. Nu literatura a ridicat problema eliberarii iobagilor: ea a fost ridicata de viata si apoi literatura a initiat o analiza calma, un studiu rece al parerilor diferitelor parti"3. Alteori Dobroliubov se refera la un viitor vag, la actiunea sociala care va trebui sa solutioneze probleme ridicate de literatura. Astfel, piesele lui Ostrovski, arata el cu lux de amanunte, prezinta tipuri de tirani domestici si de femei oropsite: ele ne fac sa vedem imparatia intunericului" din viata negustorimii ruse. Dar calea de iesire din aceasta situatie trebuie sa fie gasita de viata insasi: Literatura doar reproduce viata, ea nu infatiseaza niciodata ceea ce nu exista in realitate"4, in mod similar, Dostoevski (bineinteles, Dobroliubov a cunoscut doar primele opere ale lui Dostoevski, inclusiv Umiliti si obiditI) ne prezinta oameni uitati si oprimati, fiinte umilite si ranite in demnitatea lor, dar nu ofera nici o solutie, nici o cale de iesire. Operele lui Dostoevski au nevoie de o completare, de comentarii probabil de genul de comentarii pe care Dobroliubov era gata sa le ofere. Eseul se incheie cu chemarea de a se urma cursul neintrerupt, suplu, puternic si irezistibil al vietii", valul viitorului in care credeau toti acesti critici5.



Dar in ciuda tuturor acestor numeroase declaratii privind rolul umil alliteraturii ca simpla oglinda pasiva a vietii, Dobroliubov ii atribuie, aproape la fel de des, un rol ceva mai activ. Influenta literaturii, spune el intr-o scriere de inceput, este doar indirecta; ea se face simtita incet; dar totusi ajuta la clarificarea tendintelor existente in societate*. Literatura este un mod de a cunoaste ce e invins, ce e victorios, ce incepe sa se afirme si sa predomine in viata morala a societatii"7. Ea poate chiar sa contribuie la accelerarea si amplificarea activitatii constiente a societatii"8. Literatura reprezinta o forta auxiliara, a carei importanta consta in propaganda si al carei merit e determinat de ceea ce propo-vaduieste si de cum o face". La un moment dat el merge inca si mai departe: cei mai mari scriitori au inteles adevarurile filozofilor si le-au prezentat in actiune. Reprezentind un stadiu superior al constiintei umane dintr-o epoca data, ei se ridica deasupra rolului auxiliar al literaturii si intra in rindul conducatorilor care au ajutat omenirea sa capete constiinta clara a fortei ei vitale si a inclinatiilor ei naturale. Un astfel de scriitor mare este Shake-speare; Dante, Goethe si Byron sint de un rang inferior: nici unul dintre ei nu simbolizeaza o intreaga faza a dezvoltarii umane atit de complet cum a facut-o Shakespeare8. Uneori Dobroliubov exprima chiar o impresionanta incredere in faptul ca raspindirea ideilor de catre literatura si-ar putea gasi usor expresie in activitatea administrativa"10; ca intr-un anumit stadiu al evolutiei poporului, literatura devine una dintre fortele care misca societatea". Literatura ii vorbeste mereu societatii despre actiuni cinstite si utile. Ea cinta mereu acelasi cintec: Sus!

    Trezeste-te!

    Ridica-te!

    Priveste-te"11. Astfel, Dobroliubov parcurge intreaga gama de la pesimism complet la sperante mesianice: de la conceptia ca literatura este o oglinda pasiva la conceptia ca ea indeamna la actiune directa, ca transforma societatea.

Un eseu timpuriu, Despre Contributia poporului la dezvoltarea literaturii ruse (1858), prezentat ca o recenzie la volumul lui A. Miliukov Studii asupra istoriei poeziei ruse, propune o schema istorica potrivit careia literatura rusa tinde sa devina cu adevarat nationala, absolut nationala, reprezentativa nu numai pentru o clasa ci pentru intregul popor. Acest ideal e formulat in termenii nationalismului romantic, dar implicatiile lui sint mult mai concret sociale. Literatura, spune el, nu poate prevedea viata, dar trebuie sa prevada expresia formala, oficiala a intereselor care se manifesta in viata. Cind o idee se afla in mintea oamenilor, cind ea urmeaza sa se realizeze doar in viitor, atunci este momentul in care literatura trebuie s-o surprinda, atunci trebuie sa inceapa s-o discute sub diferite aspecte si din punctul de vedere al diferitelor interese. Dar de indata ce ideea a devenit fapt, fiind formulata si rezolvata definitiv, literatura nu mai are ce face: ea poate cel mult sa laude ceea ce s-a facut"12. Acest pasaj stingaci ilustreaza foarte bine dilema generala a lui Dobroliubov: convingerea lui teoretica potrivit careia literatura se reduce la simple cuvinte care nu pot afecta realitatea, si imposibilitatea practica de a se resemna la aceasta teorie, nevoia pe care o simte de a-i cere literaturii sa discute idei noi si progresiste in speranta ca in cele din urma ele vor invinge.

Aceeasi ezitare strabate si studiul istoriei literare: pe de o parte, Dobroliubov sustine ca dezvoltarea literaturii reflecta schimbarile din societate in mod pasiv si inert; pe de alta parte, ii pare rusinos ca literatura nu a exprimat necesitatile reale ale natiunii, caracterul ei autentic. Dobroliubov doreste o literatura complet nationala, deasupra partidelor si clicilor, dar admite ca literatura a exprimat intotdeauna interesele si opiniile celor care se ocupau de productia literara si ale celor in care gasea un sprijin cit de mic"13, in literatura rusa veche el nu reuseste sa vada decit completa lipsa de poezie, o materie moarta si abstracta14. Discutind un tratat religios, el arata, critic, ca autorul n-ar fi putut alege ceva mai indepartat de viata natiunii decit tema ritualului15. Pe Lomonosov il dojeneste pentru ca nu manifesta intelegere pentru clasa din care s-a ridicat"16. Pe Puskin il admira pentru rolul lui istoric si pentru maiestria lui artistica, dar il considera lipsit de adevarat spirit national. Prejudecatile lui artistocratice, tendintele lui epicu-riene, educatia lui frantuzeasca, diletantismul lui (a fost un om care n-a cunoscut activitatea intelectuala intensa") toate acestea l-au impiedicat sa fie patruns de spiritul national rus17. El si-a insusit doar forma lui, nu si substanta lui. Gogol s-a apropiat mai mult de idealul lui Dobroliubov, dar nu 1-a atins. El a exprimat un punct de vedere cu adevarat national, dar a facut-o in mod inconstient18. Iata de ce adevarata fuziune dintre literatura si caracterul national ramine un ideal pentru viitor.





Dobroliubov oscileaza intre o conceptie romantica despre caracterul national rus, acesta fiind considerat ceva unic in felul sau, si speranta de a vedea o literatura scrisa pentru masele taranesti, literatura care sa le reprezinte si sa fie inteleasa de ele. El este foarte constient de superficialitatea si ingustimea culturii literare ruse contemporane: in intreaga tara exista doar 20.000 de abonati la reviste si numai 15.000 de invatatori. E o iluzie, admite el ironic, sa crezi ca literatura rusa este cu adevarat nationala. Pentru masele populare interesele noastre sint ceva strain, suferintele noastre sint de neinteles, entuziasmele noastre sint comice"19. Simtindu-si izolarea ca intelectual, Dobroliubov ridica problema artei pentru popor, care urma sa capete un raspuns atit de radical in scrierile lui Tolstoi.

Dar Dobroliubov rareori reia aceste probleme. in critica lui aplicata el se concentreaza cu precadere asupra unei singure chestiuni : fidelitatea cu care e reflectata viata in romanele si in piesele pe care le discuta. Adesea el aplica in mod absolut constient criteriul realist al feliei de viata". Lui Ostrovski ii reproseaza ca nu vedem din comedie cum a crescut si a fost educat Bolsov, ce 1-a influentat in tinerete"20. Dobroliubov nu apreciaza intrigile logice, strict coordonate, si personajele coerente precum Tartuffe, Richard al III-lea si Shylock, pentru ca a le prezenta pe scena rusa ar insemna sa-i atribui vietii rusesti ceva ce nu are. El intreaba: Dar daca naturaletea cere sacrificarea consecventei logice?"21 Fiind convins ca naturaletea" are precedent asupra unitatii si coerentei, Dobroliubov ataca regulile piesei franceze bine construite. De ce n-ar exista personaje secundare daca ele ajuta la explicarea situatiei?22. Justitia poetica nu e necesara, deoarece in viata reala nu exista dreptate23. El apara Furtuna lui Ostrovski impotriva criticilor care ii reproseaza dispersarea interesului in conflictul cu soacra sau paralelismul aventurilor sentimentale24. Toate acestea se pot intimpla in viata si, prin urmare, pot fi reprezentate pe scena.

Criteriul reflectarii fidele a realitatii este aplicat si lui Dostoevski. Dublul are, din nefericire, un caracter fantastic25; Natasa din Umiliti si obiditi vorbeste de parca ar fi autorul26; iubirea ei pentru depravatul Aliosa este nefireasca27; iar psihologia naratorului este neclara28. Dobroliubov ar vrea sa-1 laude pe Dostoevski pentru ca prezinta oameni obiditi, dar nu reuseste nicidecum sa vada in Umiliti si obiditi o opera literara. Cartea nu poate fi studiata din punct de vedere estetic29: rezultatul, se subintelege, ar fi in intregime negativ. El ia in serios observatiile ironice ale lui Dostoevski, sau mai curind ale naratorului, privind romanul pe care-1 scrie si este satisfacut de lipsa lui de pretentii estetice.



Dealtfel, sustine el, atita timp cit literatura are o posibilitate cit de mica de a-si pleca urechea, chiar si de departe, la interesele sociale si de a exprima, chiar si printr-o soapta neclara si timida, intelegere pentru acestea, credeti oare ca veti trezi in cineva interes chiar si pentru studiile estetice cele mai stralucite?"30 in cazul lui Ostrovski, arata Dobroliubov, canoanele estetice au fost incalcate in mod fericit in favoarea realismului (si, in consecinta, ar trebui sa fie ignoratE). in cazul artei lui Dostoevski, el nu poate aproba abaterile de la canoanele romanului realist. in general, Dobroliubov recunoaste, cu seninatate, ca problemele literare nu-1 intereseaza. El repeta mereu ca subiectul este singurul care conteaza: il condamna pe Fiot pentru ca scrie despre susurul izvoarelor si il prefera pe Tiucev pentru ca se ocupa de chestiuni de principiu si de probleme sociale31. Puskin, ni se spune, nu ar atrage astazi atentia nimanui daca s-ar prezenta cu acelasi continut32. Dobroliubov afirma ca el insusi scrie studii patologice despre societatea rusa"33 si cauta morala fabulei34. intr-o concluzie, ulterior suprimata, la eseul despre imparatia intunericului a lui Ostrovski, Dobroliubov vorbeste cu mindric despre faptul ca foloseste expresii metaforice doar de nevoie, fiind obligat sa se ocupe cu precadere de produsele imaginatiei autorului, nu direct de fenomenele vietii35. Cenzura, lasa el sa se inteleaga, il impiedica sa scrie despre societate si politica: literatura este doar un pretext.

Totusi, Dobroliubov a adus o contributie la teoria studiului social al literaturii. Se pare ca a fost primul care a formulat in mod clar ideea ca tipurile sociale" reveleaza conceptia despre lume a autorului independent de intentiile lui constiente sau chiar in contradictie cu acestea. Adevarata conceptie despre lume a unui scriitor trebuie cautata in imaginile vii pe care le creeaza, in acestea el concentreaza faptele vietii reale36. in aceste imagini poetul poate, chiar fara sa-si dea seama, sa sesizeze si sa exprime un sens interior cu mult inainte ca gindirea lui sa-1 stabileasca. Uneori artistul poate chiar sa nu inteleaga semnificatia a ceea ce zugraveste el insusi. Dar critica exista tocmai pentru ca sa explice semnificatia ascunsa a creatiilor artistului"37. Contrastul dintre valoarea sociala a personajelor lui Gogol si teoriile formulate mai tirziu de catre autor este exemplul mereu citat de Dobroliubov. Intentia autorului poate ramine necunoscuta pentru totdeauna, si chiar daca ar fi exprimata clar, ea poate sa nu fie in deplina armonie cu elementele asimilate de natura lui artistica din impresiile vietii reale. Intentia constienta a unui autor ramine o chestiune secundara si personala.






Aceasta metoda de studiere a tipurilor sociale, care condamna ceea ce astazi se numeste eroarea intentiei", ne pare valoroasa: intre semnificatia declarata si semnificatia latenta a operei literare ea face o distinctie similara cu aceea facuta, in contexte diferite, de Freud, Pareto sau Mannheim. Ea ne invita sa patrundem principiile ascunse, sa identificam punctele de cristalizare ale schimbarii sociale. Tipurile sociale in sensul de tipuri generale, precum gentilomul, intelectualul, taranul incepusera deja sa fie abordate in discutiile literare franceze. Criticii romantici germani, in special August Wilhelm Schlegel si Schelling, discutasera marile tipuri mitice ale omenirii: Faust, Hamlet, Don Quijote, Sancho Panza. Schlegel si alti critici germani sustinusera ca intentia constienta a autorului nu poate fi un criteriu al valorii operei39. Dar cred ca la ei aceste idei nu s-au inchegat in acel tot unitar pe care-1 gasim la Dobroliubov.

Din nefericire, acest punct de vedere central nu apare cu consecventa nici in teoria si nici in critica aplicata a lui Dobroliubov. Cu utilitarismul lui caracteristic, el considera ca imaginile literare ajuta la formarea si raspindirea in rindul oamenilor a unor notiuni corecte despre lucruri"40. Adevarul acestor imagini 1-a conceput adesea foarte ingust, identificind in mod facil adevarul cu moralitatea; scenele de voluptate si aventurile galante sau glorificarea razboiului sint pur si simplu neadevarate". Cu alte cuvinte, artistul trebuie sa fie nu numai un moralist, ci si, dupa cit se pare, un om de stiinta. Stiinta si poezia trebuie sa se contopeasca. La Dobroliubov insa stiinta inseamna idei sociale si morale corecte". Ceea ce parea sa fie o fuziune platonica a adevarului binelui si frumosului devine, in practica, simplu didacticism si chiar alegorizare rudimentara menita sa serveasca scopuri polemice imediate.

Metoda lui Dobroliubov o putem prezenta in actiune discutind articolele lui critice cele mai vestite. Ce este oblomovismul? (1859) extrage din caracterul lui Oblomov o singura trasatura, indolenta, si declara ca aceasta este cheia enigmei multor manifestari ale vietii rusesti41. Oblomovka este patria noastra directa: in fiecare din noi se afla o mare parte din Oblomov"42. Dobroliubov sesizeaza continuitatea dintre Oblomov si tipul omului de prisos" zugravit prin Oneghin si Peciorin, dar sustine totusi ca aceste doua tipuri de personaje apartin trecutului mort. Ele si-au pierdut vechea semnificatie, au incetat sa ne induca in eroare cu dezordinea lor enigmatica si misterioasa"43. in loc sa continue aceasta tema si sa-1 analizeze pe Oblomov, Dobroliubov critica simpatia evidenta a lui Goncearov pentru eroul sau si explicatia psihologica a slabiciunii lui creseinde. El il declara pe Oblomov o nonentitate dezgustatoare" si, la sfirsit, nu poate decit sa-1 prezinte ca pe un fel de exemplu cu valoare de avertisment, ca pe o sperietoare, o alegorie a inapoierii Rusiei. El a pierdut din vedere cartea si personajul. in continuare, Dobroliubov isi foloseste tehnica pentru a analiza primele comedii ale lui Ostrovski intr-un articol foarte lung, imparatia intunericului (1859). Aici Dobroliubov nu are de tratat un personaj complex cum a fost Oblomov. Pus in fata unei mari varietati de figuri, le reduce la citeva tipuri, incereind apoi sa defineasca situatia sociala care le-a creat45. El poate arata cu usurinta ca autorul zugraveste tipul tiranului domestic (samo-duR) inconjurat de sotii si fiice abjecte si ignorante, si tine sa demonstreze ca Ostrovski desi influentat de conceptiile slavo-file in ideile lui politice si in opiniile lui de fapt demasca si ridiculizeaza permanent tirania si impilarea. Ostrovski trebuie considerat drept un liberal si un aliat inconstient. Dar cind incearca sa dea explicatii cauzale, Dobroliubov uita complet de piese: vorbeste despre un fals respect al legilor si ordinii si observa ca victimele depind din punct de vedere economic de tiranii negustori. El lasa sa se inteleaga ca ar putea sa spuna mai multe daca cenzura i-ar permite, si trebuie sa recunoastem ca discutia despre tiranie si despotism (desi aparent limitata la piesele pe care le comenteaza) putea usor sa fie interpretata, si a fost in mod cert interpretata, ca o infierare generala a autocratiei rusesti. Dobroliubov foloseste piesele pentru a ilustra tirania, oprimarea, ignoranta, superstitia, resemnarea obiditilor, vicii pe care, cu increderea lui rousseauista in epoca sa, le atribuie conditiilor sociale proaste, deoarece josnicia si crima nu sint inerente naturii umane"46. in articolul de mai tirziu despre Furtuna lui Ostrovski (1860) metoda apare in expresia ei cea mai insensibila. Dobroliubov vrea neaparat sa demonstreze ca eroina piesei, Katerina, este reprezentanta unei mari idei nationale" si glorifica sinuciderea ei si atitudinea ei sfidatoare fata de cei care o chinuie, considerindu-le culmea la care ajunge viata noastra nationala in dezvoltarea ei"47. Gestul ei de a se sinucide aruneind-se in Volga este interpretat ca o sfidare teribila a puterii tiraniei", iar caracterul ei e prezentat drept o reflectare a unei miscari noi din viata nationala"48. Constient de paradoxul interpretarii lui, Dobroliubov ii infrunta pe cei care il acuza ca a facut din arta arma unei idei straine". El pune urmatoarele intrebari, la care asteapta raspunsuri afirmative: Interpretarea rezulta din piesa? Natura rusa vie isi gaseste expresie in Katerina? Semnificatia piesei reflecta cerintele noii tendinte a vietii rusesti? Concluzia lui triumfatoare este ca Ostrovski a indemnat viata ruseasca si forta ruseasca sa se afirme hotarit"49. Dar daca interpretarea pe care o dau eu piesei se apropie cit de putin de text, Katerina trebuie sa fie considerata mai degraba o figura vrednica de mila, dominata de instincte obscure, care se avinta intr-o iubire adultera, se teme de minia lui Dumnezeu, tremura in fata unei furtuni si a imaginilor focului gheenei, si cauta sa scape de sentimentul pacatului si vinovatiei in apele Volgai. Atmosfera piesei este aceea a unui basm. Soacrea cea rea, sotul prostanac, iubitul de la poarta, ceasornicarul care incearca sa gaseasca secretul miscarii perpetue, pelerina clevetitoare, doamna pe jumatate nebuna care striga Toti veti arde in foc nestins" dau piesei un ton ireal si straniu, asemanator cu cel al unei povestiri de E.T.A. Hoffmann. A face un simbol al revolutiei din Katerina femeie adultera si sinucigasa, superstitioasa si ignoranta, persecutata si zdrobita de sentimentul vinovatiei si osindei ne pare a reprezenta culmea lipsei de contact" cu textul. Orice detaliu trebuie sa serveasca perfect cauza; si daca n-o face, trebuie sa fie silit s-o faca.



Cind va veni ziua? (1860), un articol scris ceva mai inainte si dedicat romanului lui Turgheniev in ajun, este intrucitva mai subtil. Dobroliubov nu si-a pierdut complet simtul critic si isi da seama ca eroul bulgar este cam neclar conturat50. Insarov nu e prezentat deloc in actiune. Povestirea nu poate fi considerata un repros adresat tinerei generatii ruse: este imposibil sa vezi in Insarov un model de curaj civic. Turgheniev n-a vrut sa scrie si n-a putut scrie o epopee eroica61. Dobroliubov admira scenele din Venetia care preced moartea subita a eroului si face comentarii favorabile asupra povestii de iubire ca poveste. Pe Elena o prezinta cu multa intelegere, dar brusc, si in flagranta contradictie cu ceea ce a spus cu citeva pagini mai inainte, trece la obisnuita lui interpretare alegorizanta. De ce Insarov este bulgar si nu rus? Raspunsul este, bineinteles, ca Turgheniev a trebuit sa-1 importe din Bulgaria deoarece in Rusia nu exista rebeli si nu e nevoie de rebeli. Cu o ironie grea, Dobroliubov le spune cititorilor si cenzurii ca in Rusia totul e in ordine, pasnic, controlat de lege; ca rusii nici n-ar visa sa-si taie craca de sub picioare. Dar aceasta negare ironica a posibilitatii unui Insarov rus este apoi retractata in mod deschis in exprimarea sperantei ca nu e departe vremea cind aceste idei vor putea sa se manifeste in fapt". Avem nevoie de un Insarov, dar de un Insarov rus". Articolul se incheie cu cuvintele profetice: Va veni odata aceasta zi". Patrunderea criticului (care s-a manifestat, printre altele, in analiza plina de intelegere a EleneI) s-a pierdut. Figura profana a lui Insarov e folosita ca pretext pentru o chemare la revolutie.



O sensibilitate ceva mai mare poate fi intilnita in ultimul articol al lui Dobroliubov, intitulat Oameni uitati (1861), care se ocupa de Umiliti si obiditi al lui Dostoevski. Desi il desconsidera pe Dosto-evski ca artist, Dobroliubov dovedeste o anumita capacitate de analiza si de caracterizare, nu numai a romanului care face obiectul principal al recenziei, ci si a celorlalte scrieri de tinerete ale lui Dostoevski. Scriind despre Dublul, de pilda, el acorda oarecare atentie motivarii dedublarii personalitatii lui Goliadkin53. Exista in articol un pasaj care cuprinde o recunoastere neasteptata a rolului imaginatiei in arta. Artistul, spune Dobroliubov, nu este o placa fotografica". El imbogateste momentul izolat cu simtul sau artistic. El creeaza un intreg armonios, gaseste o legatura vitala, contopeste si prelucreaza aspectele diferite si contradictorii ale realitatii vii". Opera poetului este ceva ce trebuie sa fie asa si nu poate fi altfel"54. Forta imaginatiei lui Dostoevski, tonul personal, oricit de sumbru si de bolnavicios ii parea lui Dobroliubov55, au avut efect. Dobroliubov a inceput sa intrevada natura artei ca creatie si sa foloseasca unele idei ale lui Belinski care l-ar fi putut duce la o intelegere mai profunda a acesteia. Dar, din nefericire, a murit chiar in anul in care a scris acest articol, inainte de a fi implinit virsta de 26 de ani.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.