Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Walter Pater (1839 -1894) despre Critica literara



Walter Pater se afla astazi in eclipsa. Citit acum intr-un cerc mai redus, criticul este, in general, cotat drept impresionist". T.S. Eliot il citeaza drept exemplul tipic al eseistului practicind critica, numita de el, vesteda". Aceasta nu ar merita prea multa atentie, intrucit se adreseaza doar acelor inteligente lenese sau vlaguite care se tem de a privi operele artei fata in fata"1.

T.S. Eliot avea in gind, de buna seama, cunoscutul pasaj in care Pater comenteaza Mona Lisa, loc comun, adeseori citat ca argument impotriva criticii creative". Tinara femeie zimbitoare purtind valul vaduviei era transformata de Pater intr-o femme fatale, mai batrina decit stincile de pe al caror fundal ne priveste; precum vampirul, ea si-a dat duhul, pina acuma, de nenumarate ori"2. in afara acestui citat mai este evocat un altul: Sa poti arde neincetat in vapaia acestei flacari ca de nestemata , sa poti mentine pururi acest extaz, iata ce inseamna sa izbindesti in viata"3. Citatul este adeseori invocat ca suma prescurtata a filosofici lui Pater: un hedonism estetic sau un estetism hedonist. Astazi, putini s-ar declara gata sa se consume la temperatura acestei vapai, ca de nestemata, si cei dornici s-o faca sint, in general, foarte tineri.

Dar aceste doua pasaje, exagerat de bine cunoscute nu sint de fapt reprezentative nici pentru metoda nici pentru filo-sofia lui. Pasajul despre Mona Lisa reprezinta un episod cu totul izolat in ansamblul creatiei sale. E vorba de un tur de forta inspirat, asa cum s-a demonstrat dupa poeme ca Caerulei Oculi de Gautier, sau Cleopatra lui Swinburne, sau, iarasi, dupa Notele despre desenele vechilor maestri florentini ale aceluiasi Swinburne, eseu in care se descriu capetele de femeie creionate de Michelangelo4. Nicaieri insa in opera critica a lui Pater nu intilnim un alt exemplu de asemenea divagatie, total lipsita de contact cu opera de arta insasi. Aceasta fantazare cuprinde trebuie s-o recunoastem una din ideile favorite ale lui Pater (ca si ale lui GautieR): ipoteza pluralitatii indivizilor dintr-o singura personalitate, ideea umanitatii rezumind in sinea ei toate modurile de cugetare si de viata"5. incercind sa gasim alte pilde pentru aceasta metoda metaforica de a face critica chiar la scara mai mica nu vom gasi decit cu greu lucruri similare. Personal nu am putut depista decit patru exemple vrednice de atentie. intr-un eseu timpuriu, Poezia estetica (1868), poemul lui William Morris Apararea Guineverei este descris de Pater in urmatorii termeni: un lucru contorsionat, crispat de pasiune, precum trupul insusi al Guineverei, aparindu-se de invinovatirea de adulter"6. Discutind sonetele lui Michelangelo, Pater vorbeste de un strigat de disperare", dar ca un simplu reziduu, o urma invioratoare de sare feru-ginoasa, abia sezisabila, in acel cintec ce tisneste, precum un izvor limpede si curat, dintr-o sfera de mare farmec a vietii artistului"7. Paragraful ultim al eseului despre Lamb de fapt initiatorul metodei8 , dezvolta atent o comparatie cu Londra veche, cu saizeci de ani inainte de momentul scrierii". Un ultim exemplu: Bacchantele lui Euripide sint evocate ca o creatie infiorata, tulbure, tulburatoare un lucru pestrit, patat, precum pieile curios impestritate, de faun, ale propriei lor mascarade"10. Dar acestea nu sint decit mici fantezii marginale sau inflorituri retorice, si ar insemna sa dam despre spiritul si metoda lui Pater o impresie total gresita, daca le-am propune drept lucruri tipice.





Depasind limitele inerente oricaror impresii personale, teoria critica a lui Pater isi propune tocmai sa scoata in evidenta datoria criticului de a sesiza individualitatea si calitatea unica a operei de arta. Pater nu sustine nicaieri teoria impresionista a aventurilor sufletului printre capodopere", sau ideea acelui hai sa vorbim despre mine, pentru ca veni vorba despre Shakespeare" ca sa reluam formula lui Anatole France. Pater citeaza maxima lui Arnold A vedea obiectul precum este in realitate", , completata in felul urmator: primul demers in actul critic este de a-ti cunoaste propriile impresii, asa cum sint in realitate, facind discriminarile de rigoare, spre a le intelege mai limpede"11. in alt loc parafrazeaza pe Goethe punindu-si intrebarea: Ce inseamna pentru mine acest cintec, aceasta pictura, aceasta ineintatoare personalitate din viata sau carte? imi face oare placere?"12 Dar aceasta satisfactie personala nu este decit un prim pas, o premisa pentru actul critic. Criticul este dator sa mearga mai departe: sa patrunda produsul literar sau artistic, acele conditii spirituale si launtrice ale creatorului in lucrarea si facerea operei"13. Mai mult decit atit, el trebuie sa fie in masura sa comunice vederile sale si altora. Practic, Pater urmareste sa descopere formula"14, virtutea", principiul activ"15, motivul"16 operei, termeni similari, in substanta, cu facultatea dominanta" la Taine, sau cu sentimentul dominator" la Gide. Formula", pentru Merimee, de pilda, se concretizeaza astfel: apreciator entuziast al fortei native, crude, goale la barbat sau femeie , indiferent unde; el poarta mereu, ca masca, vestmintul conventional al lumii moderne"17. Motivul" intregii creatii a lui Michelangelo este crearea vietii viata venind intotdeauna ca o usurare sau o recuperare, intotdeauna in contrast puternic cu masa bruta, neprelucrata, din care a incoltit"18. Virtutea", principiul activ" la Wordsworth consta din acel straniu simt mistic al vietii naturii, al vietii omului ca parte a naturii"19, intregul eseu dedicat lui Wordsworth graviteaza in jurul acestei unice probleme: cum s-ar putea defini acea constiinta intima a expresiei lucrurilor naturale"20, simtul specific al poetului pentru anumite zone temporale"21, felul in care recunoaste el sfintenia anumitor locuri"22. Ridicind natura la nivelul cugetarii umane, ii da putere si expresie: supune pe om nivelului naturii, si ii confera, in acest fel, o anume amploare si solemna distantare"23. Pater asaza pe Wordsworth intr-un context specific al istoriei intelectuale, raportindu-1 la supravietuirea unor urme de stravechi animism24, si facind o paralela cu panteismul care, in Franta de la Rousseau la Hugo , a urmarit, zice el, expresivitatea lucrurilor exterioare"25. Comentind Oda semnelor nemuririi, Pater face aluzie la doctrina platonica a reminiscentei26, iar in alt loc citeaza accentele anticipatorii, ca mod si doctrina, din poemul lui Henry Vaughan Refugiul"2 1 . Dupa Pater, Wordsworth s-ar fi folosit de stravechi speculatii cu privire la anima muncii, spiritul unic universal28. Criticul se declara convins ca Wordsworth ca, probabil, el insusi a simtit cum lumea reala se disolva si se desface, strat cu strat"; cum el insusi devine, chipurile, creatorul, si, la rigoare, prin vointa, distrugatorul lumii in mijlocul careia traieste vechi gind izolator nutrit de numerosi mistici cu mintea bolnava, din vechime si de astazi"29. Scurt spus, Pater incearca, in acest fel, sa defineasca modul, temperamentul, calitatea dominanta a personalitatii si operei lui Wordsworth, ceea ce numeste in alt loc splendida atmosfera a piscurilor spiritului"30. Pater recurge la metodele traditionale ale criticii secolului al XlX-lea; intii, metoda istorica, in sugerarea afinitatilor intelectuale; apoi, cea descriptiva si evocatoare, atunci cind vorbeste de profunzimea si demnitatea biblica, planind deasupra acestui univers pastoral, straniu, nou si pasionat;"31 metoda evaluarii, atunci cind face discriminari intre partile bune si cele inferioare din poezia lui Wordsworth. in privinta aplicarii metodei, nimic nou, cu exceptia acuitatii si finetei inteligentei; nimic subiectiv, de asemenea, cu exceptia unei vibratii de simpatie32. Pater practica portretul" literar, la fel de bine ca Sainte-Beuve.

Din punct de vedere calitativ eseurile lui Pater se caracterizeaza prin variatie pe o gama destul de intinsa. Unele sint simple referate sau exercitii de traducere din franceza, si n-ar fi trebuit, de fapt, niciodata republicate (o nota insipida despre La Morte, de Octave Feuillet, a fost chiar inclusa in AprecierI). Alte bucati sint mici recenzii prudente scrise pentru a recomanda (in termeni mai curind retinutI) publicarea unui prieten sau discipol: George Moore, Edmund Gosse, George Saintsbury, Arthur Symons, Oscar Wilde. Facind discriminarile de rigoare, ramin un numar de studii subtile, adevarate modele pentru arta eseului si a portretului literar. Eseurile de literatura engleza iau in discutie creatia lui Shakespeare, curentul romantic, si scoala pre-rafaclita. Este adevarat ca dintre cele trei eseuri dedicate lui Shakespeare; unul singur este remarcabil. Studiul despre Chinurile zadarnice ale dragostei scoate in evidenta simtul shakespearian al veseliei in arta exprimarii verbale. Eseul Regii englezi ai lui Shakespeare urmareste tema soartci triste a regilor Angliei, considerati exemple graitoare ale conditiei umane"33. Studiul despre Masura pentru masura ofera o viziune cu adevarat originala. Contrar parerii obisnuite despre caracterul ei dureros", Pater vede in aceasta creatie, o expresie fundamentala a judecatii morale shakespeariene"34, a dreptatii sale superioare", a intuitiei si tolerantei dramaturgului, considerind lucid fatala supunere a omului fata de intimplare si ispita. in esenta Pater anticipeaza aici opinii ulterior formulate de Wilson Knight si F.R. Leavis desi uneori se arata concesiv fata de parerea ca Shakespeare n-ar fi asimilat corect vechea povestire-sursa. Preocuparea criticului pentru aspectele morale ale piesei, pentru acele speciale evaluari ale actiunii si efectelor revendicate de poezie"35, acestea toate vin sa infirme fara discutie cliseul uzual despre estetismul amoral" al lui Pater.

Eseul despre Sir Thomas Browne desi, in larga masura narativ si descriptiv, ofera o imagine clara a mentalitatii lui Browne, sint totusi de parere ca Pater greseste atunci cind afirma ca Browne in ciuda faptului ca face zgomotoase marturisiri despre indoielile sale, nu a avut dificultati cu religia"36.

Piesa-pereche a eseului despre Wordsworth studiul despre Coleridge sufera intrucitva de pe urma faptului ca preprezinta o juxtapunere, fiind alcatuit din doua parti: mai vechiul eseu cu privire la Scrierile lui Coleridge37, din care Pater elimina pasajele despre teologie38, apoi, pe de alta parte, o bucata mult mai tirzie, tratind despre poezia propriu-zisa a lui Coleridge39. in discutarea filosof iei si criticii lui Coleridge, Pater este rezervat, si formuleaza obiectii in legatura cu ideea cautarii absolutului la poet, dupa cum isi ia distantele fata de estetismul metafizic german, in care n-are incredere. in paginile dedicate poeziei lui Coleridge, in mod destul de curios, Pater nu ia in discutie Kubla Khan si se limiteaza la citeva comentarii razlete despre Batrinul marinar si Christabel. Eseul despre Lamb este mai unitar si superior ca perceptie, mai favorabil, totodata, atit fata de latura critica (o cvintesenta a criticii" dupa PateR)40, cit si fata de tonul general al Eseurilor lui Elia: caracterul ineintator al distantarii, poezia marunta a lucrurilor, filonul sumbru, ascuns, de tragedie.

Pre-rafaelitii erau, evident, mai apropiati de spiritul si inima lui Pater: eseul sau de tinerete despre William Morris (1868) ne ofera o foarte buna descriere a simtului mortii"41 la Morris, desi pledeaza neconvingator pentru incintatoarele anacronisme" din Moartea lui Iason, unde vechea legenda greaca e povestita ca si cind ar fi fost spusa de Chaucer. Remarcabilul eseu despre Rossetti defineste bine fuziunea dintre material si spiritual"42, faptul ca precum Dante poetul stie ca nu exista sfera a spiritului care sa nu fie totodata si sensuala, sau materiala"43. Mai putin convingatoare este insa apologia pentru ceea ce Pater numeste calitatea sinceritatii"44, prin care intelege neconventionalitatea, noutatea si originalitatea.

Cu toate ca este evident o opera de critica de arta, Renasterea, (1873)45 este in acelasi timp o carte cu adevarat literara. Conceptia lui Pater despre Renastere este, in substanta, aceeasi cu a lui Burck-hardt (si MichcleT). Renasterea este epoca descoperirii omului, a trupului uman si a senzatiilor sale; este era ce desavirseste revelatia antichitatii. Pater insista destul de mult asupra urmelor pagine din Evul mediu si din Renasterea medievala, cu spiritul ei de revolta si rebeliune, cu cultul trupului"46. Dar in eseul ce deschide volumul Doua vechi istorioare franceze , criticul se abtine sa dezvolte exhaustiv comentariul sau despre pasajul cunoscut din Aucassin si Nicolette, unde, pentru a putea fi in compania ibovnicei sale, Aucassin se declara gata sa mearga mai curind in iad decit spre rai. Urmatorul eseu, dedicat lui Pico della Mirandola, ni-1 propune pe acesta drept exemplu al dorintei de a reconcilia paginismul si crestinismul, in spiritul sincretic care a fost acela al Academiei platoniciene de la Florenta. Pater subliniaza, in continuare, traditia platonica din poezia lui Michelangelo, pusa in contrast cu aceea a lui Dante , cele doua infaptuiri literare izvorind clin principii diametral opuse"47. Michelangelo este prezentat ca spiritualist", Dante ca materialist" in sensul credintei sale in resurectia literala a trupurilor48. Michelangelo nu este categorisit nici ca baroc, nici ca precursor al barocului (de altfel Pater nu foloseste inca termenuL), ci ca un fel de supravietuitor in lumea noua si incomprehensibila a Contra-Reformei. Italia este inima Renasterii, afirma Pater, dar cu exceptia lui Michelangelo , literatura italiana nu este discutata in aceasta exigenta selectie de studii renascentiste. Renasterea franceza este, dupa Pater, un efect intirziat, o minunata inflorire ulterioara"49. Ronsard si Du Bellay sint caracterizati, unilateral, ca inzestrati cu eleganta, un timbru diafan, o maniera impecabila"60. in acest context, criticul pare sa fie tributar lui Sainte-Beuve, mai exact eseului de tinerete Tableau de la podsie au XVI-c silele (1828) si ultimelor studii despre Du Bellay51 din care si citeaza. Aceasta prezentare a lui Ronsard, cu accentul pus pe gingasia excesiva, o anume subrezenie si caducitate"62, se repeta odata cu evocarea in registru fictiv , a batrinului retras la manastire, din Gaston de Latour. Simtul lui Ronsard pentru natura este descris ca si cind ar fi vorba de Wordsworth. Ploaia, crapatul zorilor, pina si mohorirea cerului, aveau, asupra lui, o putere pe care n-o putem descrie mai bine decit afirmind despre ele ca pareau a fi fapte morale"53.

Desigur, opera de fictiune a lui Pater nu trebuie tratata cu precizia cu care se cere abordata opera lui critica, dar este dificil sa n-o iei in consideratie, cu atit mai mult cu cit in Marius epicureul si in Gaston de Latour, capitole intregi trateaza, de fapt, despre opere literare: Magarul de aur al lui Apuleius, Pervigilium Veneris, Cugetarile lui Marc Aureliu, poezia lui Ronsard, Eseurile lui Mon-taigne, filosofia lui Giordano Bruno. Asemenea discutii contin o curioasa ambiguitate si, intr-un sens, o dubla polarizare chiar. Pater, intr-adevar, nu se refera la Magarul de aur ca la o carte, ci ca la reconstituirea experientei estetice si morale a eroului, in timp ce Marius desigur, un cetatean roman al Imperiului tirziu este Walter Pater insusi, abia deghizat, trecind prin experiente similare sau analoage. in Marius, Magarul de aur nu este o opera oarecare, ci o carte reprezentativa pentru toate artele rafinat prelucrate, pentru oricare dintre ele: se aseamana intrucitva cu Made-moiselle de Maupin a lui Gautier. Aflam aici o ilustrare a ceea ce Pater denumeste, recurgind la un anacronism deliberat eu-phuism"; ea vadeste calitatile unei opere de giuvaergiu", o curioasa felicitate", arta de a ascunde arta, slefuire mestesugita a detaliului"54, devotiunea fata de cuvint (caracteristica lui Pater insusI). Cu toate ca Pater face aluzie la un simt inconfundabil pentru asini"66 si traduce intregul episod al Povestii lui Psyche si Cupidon, se distanteaza creator de textul lui Apuleius. in chip similar, Ronsard din Gaston de Latour desi o silueta fictiva cu trasaturile definite ale personajului istoric , functioneaza totodata si ca reprezentant al entuziasmului juvenil fata de poezie si modernitate", fata de entuziasmul lui Pater insusi inaintea poeziei naturii, sentiment inrudit cu cel intilnit la Wordsworth, Keats, Tennyson si la scoala pre-rafaelita: este vorba de o poezie apta, de pilda, sa reproduca intocmai popasul unei pasari cintatoare pe pervazul ferestrei; ea descrie o floare, in asa fel incit ii poti numara petalele cu exactitate, ca in realitate; nici o expresie nu poate fi vreodata inde-ajuns de fidela in raport cu precizia texturii lucrului din viata vizibilul devine mai vizibil ca niciodata, pentru simplul motiv ca sufletul respira la suprafata"50.



Cartea despre Renastere se incheie cu un eseu despre Winckelmann (1867), care, din punctul de vedere al lui Pater, apartine, de fapt, cu spiritul, unei epoci anterioare". Prin elenismul sau, prin stradania sa de o viata de a ajunge la spiritul grec, Winckelmann este in consens adinc cu umanistii unui secol anterior. El este ultimul fruct tirziu al Renasterii"67. Winckelmann este vazut in lumina memorialului lui Goethe si a esteticii lui Hegel; viata lui este repovestita de Pater dupa datele biografiei prescurtate datorate lui Otto Jahn58. Dar analiza pozitiei lui Winckelmann este mai curind vaga si arata o cunoastere superficiala a complexita-tilor ei: avem de-a face cu un eseu timpuriu, urmind adeseori in paralel pe Hegel59, si imperfect emancipat de izvoarele sale, dar, cu toate acestea, impersonal in aspectul sau reproductiv, si aceasta in pofida marcatei simpatii a lui Pater fata de eroul sau. Telul oricarei critici corecte trebuie sa aiba in vedere asezarea lui Winckelmann in perspectiva sa intelectuala adecvata, al carui prim-plan il constituie Goethe"80, afirma Pater, implicind, in acest fel, ca Renasterea ia, de fapt, sfirsit odata cu Goethe. Pentru Pater, Goethe nu este numai ultimul dintre clasici, ci si primul dintre romantici. El reprezinta unirea celor doua curente si trasaturi unirea dintre spiritul romantic pe de o parte in sensul aventuros, prin varietate, in profunda subiectivitate a sufletului si, pe de alta parte, elenismul, cu transparentele sale, cu rationalitatea si dorinta lui de frumusete, exemplificate prin casatoria lui Faust cu Helena al carei prunc, splendidul vlastar Euphorion este arta insasi a secolului al XIX-lea"81. Este curios de notat cum Pater, incalcind conventia cronologica curenta, se refera la scoala romantica germana ca la miscarea ce culmineaza cu Goetz von Berlichingen de Goethe", dupa cum alatura numele lui Goethe si Tieck ca exemple de romantism.



Pater priveste romantismul german prin ochii Doamnei de Stael si ai lui Heine. Nu pare sa aiba cunostinta directa de vreun text, cu exceptia unui pasaj din Novalis63 si este de parere ca Germania, cu Goethe si Tieck, si Anglia cu Byron si Scott, nu sint, nici pe departe la fel de reprezentative pentru temperamentul romantic, ca Franta cu Murger, Gautier, si Victor Hugo"64. Pater admira mult pe Hugo ale carui romane sint de mai multe ori evocate65; Victor Hugo e comparat cu Michelangelo si cu Blake66. Evident, Pater a citit in adincime pe Gautier67. ii datoram, de asemenea un eseu laudativ despre Merimee, din care reiese totusi o oarecare stinghereala in raport cu anumite trasaturi ale scriitorului francez: acea exagerare in arta: intensa, fara ragazuri, o arta a culorilor violente. Teroare fara alinare"88. Admiratia lui Pater pentru elementul straniu si macabru din romanul gotic imbratiseaza o gama variata, cu spectru larg, de la romanul La rascruce de, vinturi"9, pina la prozele vulgare si senzationale ale lui Wilhelm Meinhold70, pe care Rossctti il facuse prima data cunoscut in Anglia 71. Gustul lui Pater asa cum e vadit de opera lui critica se poate defini destul de bine ca fiind acela al unui romantic tirziu, un gust ce nu exclude insa aprecierea antichitatii si a Renasterii.

Teoretic, Pater se arata interesat mai putin de varietatea nationala a scolilor romantice, cit de romantism ca de un tip etern si pururi reinviat, de sensibilitate. intr-un post-scriptum la volumul Aprecieri, el defineste romantismul in termenii urmatori: in elementul straniu adaugat frumusetii, rezida caracterul romantic al artei"72. Poe citase pe Bacon vorbind despre Ligeia: Nu exista frumusete perfecta fara un anume adaos de straniu". Iar Bau-delaire spusese: Le beau est toujours bizarre"73. Pater adauga insa cel dintii elementul straniu" unei definitii a romantismului. El enumereaza in continuare si alte trasaturi, de pilda, curiozitatea, noutatea, caracterul contemporan, grotescul, caracteristici pe care le pune in contrast cu acele calitati clasice de masura, puritate, cumpat, asa cum le gasim enuntate in celebra prelegere a lui Sainte-Beuve. Pater defineste romantismul in termeni atit de largi: un spirit ce se manifesta in toate timpurile, in diverse grade, prin opere dar si prin creatorii lor luati in individual"74 , incit isi ingaduie sa vorbeasca, de pilda, despre Odiseea ca despre o opera mai romantica decit creatiile lui Sofocle"74. Termenul ca toti termenii ce ajung sa imparta lumea in doua tabere isi pierde insa astfel orice precizie si, ca atare, orice utilitate.

Ne putem acum reintoarce la pasajul despre vapaia acestei flacari, ca de nestemata". Pater insusi, la a doua editie a Renasterii (1877) a suprimat concluzia, care, gresit inteleasa, fusese luata drept apologia unui hedonism vulgar. Pornind de aici, criticul fusese ridiculizat, sub numele de Mr. Rose, un personaj in romanul satiric Noua republica "1, de W.H. Mallock; imprejurarea 1-a determinat sa-si defineasca si sa-si apere in citeva rinduri pozitia in Marius epicureul77, inca mai inainte de a reintroduce incheierea in ultimele editii (a treia, in 1888). in Marius, Pater defineste notiunea de hedonism in felul urmator: nu a minca si bea pentru ca miine murim", ci a fi perfect fata de ceea ce este, aici si acum"78. Notiunea este de conotatie culturala, paideia, o expansiune si o rafinare a puterii de receptare"79, nu placere, ci plinatate a vietii, clarviziune in masura in care conduce la asemenea implinire"80. Asocierea cu stilul epicureu, incercarea dusmanilor sai de a identifica pe tinarul grav si diligent Marius in compania vulgara a lui Lais"81 nu este decit o calomnie grosolana. Mi se pare evidenta nobletea idealului lui Pater si nu ne putem indoi de faptul ca placerile pe care le recomanda sint de natura intelectuala si estetica. In contextul nostru, nu este cazul sa demonstram ca doctrina sa ca regula de viata este suficienta. Mai importanta, pe planul criticii, este experienta fundamentala a timpului la Walter Pater. Dupa el, existenta noastra nu este decit ascutisul clipei prezente, prins intre doua eternitati ipotetice"82. Tot ceea ce este real nu este decit o clipa unica, care s-a si dus, pe cind inca mai incercam sa o cuprindem"83. Un astfel de sentiment pentru fluxul perpetuu", acel panta rhei heraclitean84, este corolarul simtului cvasi-solipsistic al lui Pater, reactia fata de claustrarea omului in interiorul ingustei incaperi a spiritului individual", in spatele acelor ziduri groase ale propriei personalitati prin care scrie el nici o voce reala nu razbeste vreodata cu adevarat pina la noi". Omul este un prizonier solitar", singur cu propriul sau vis despre lume"85. Aceasta conceptie fundamentala fara indoiala un dat psihologic al lui Pater omul, retras, timid, neexpansiv avea sa-1 duca la acea teorie identificand valoarea cea mai inalta cu momentul individual al experientei estetice. Arta spune el ni se infatiseaza cu propunerea franca de a nu darui altceva decit cea mai inalta calitate cu putinta momentelor trecatoare ale omului, si doar de dragul acelor momente"86. Aceasta calitate inalta, concentrata intr-un moment anume, este, cu toate acestea, neconsecvent interpretata ca orientata spre o realitate exterioara. in acele momente, arta ni se infatiseaza dotata cu insasi concreta varietate a lumii. Acest hedonism este o forma de empirism si de sensationalism. Pater condamna abstractiile filosofice si estetice, ca si lumea ideilor pure platoniciene. Cine s-ar incumeta sa schimbe culoarea sau curbura unei frunze de trandafir contra acelui obiect fara culoare, fara forma, intangibil, pe care Platon il asaza atit de sus?"87 De aici, ideea ca prima conditie a modului poetic de a vedea si infatisa lucrurile este particularizarea"88. Poezia trebuie sa fie la fel de veritabila, la fel de intim apropiata, la fel de corporala, precum chipurile proaspete ale orei prezente, florile acestui anotimp"89. Poezia trebuie deci sa fie concreta si sensuala, in mod cvasi-imagistic. Pe de alta parte, poezia, in momentul"ei, trebuie sa fie intensa si, ca atare, inzestrata cu o puternica incarcatura emotionala, de ordine personal. Iata de ce Pater pretuieste pe linga poezia imaginii si poezia lirica cu caracter personal. La fel de raspicat ca Leopardi, John Stuart Mill si E.A. Poe, Pater sustine ca poezia lirica este cea mai inalta si mai complexa forma de poezie"90. Caci, intr-adevar, in pofida caracterului ei de structura complexa, ea reuseste deseori sa retina unitatea unei indivizibile si pasionate tisniri, ceea ce o asaza mai presus de poezia dramatica". O piesa de teatru poate atinge perfectiunea artistica in masura exacta in care se apropie de acea unitate de efect liric ca si cind, la radacina ei, s-ar afla in continuare un cintec sau o balada"91. Ca o adevarata compozitie muzicala, Richard al Il4ea se caracterizeaza printr-o anume concentrare a tuturor partilor, o continuitate simpla", in timp ce Romeo si Julieta se apropie, pe undeva, de unitatea baladei lirice, a cintecului, a unei singure durate muzicale"92. Unitatea de impresie deriva din intensitatea lirica, criteriul artei adevarate. Pater lauda, asadar, un poem de Browning93 pentru accentele clare ale motivului sau central. De aici ne vine impresia tonului imaginativ unitar, a actului creator unic"94. Despre piesa Masura pentru masura, Pater afirma ca nu este departe de a avea unitatea unei singure scene mari"95. Dar tocmai pentru ca unitatea lor este o unitate de impresie, un moment liric , Pater refuza sa urmeze pe Cole-ridge in identificarea unitatii cu ideea de organism. Analogia organica exprima cu adevarat sensul unei vieti, cu desfatari proprii, genul de viata independenta pe care ni-1 ofera orice opera de arta finisata: nu poate fi vorba de procesul insusi prin care opera este astfel produsa"96.

Daca arta este lirica, emotionala, intensa, ea trebuie sa fie si sincera". Pater, si, alaturi de el alti critici englezi, utilizeaza adeseori acest termen, ca pe un instrument vag de elogiere a reusitei in arta, de pilda in caracterizarea tonului convins al lui Browne97, si chiar pentru eminenta mestesugului literar", sau stilul grandios al lui Rossetti98. Dar, adeseori, sinceritate inseamna si lucruri mai concrete, de pilda acea perfecta fidelitate fata de propria prezentare interioara, fata de trasaturile exacte ale imaginii interioare, fara de care nici o poezie profunda nu este posibila"99. Este, asadar, vorba de un termen desemnind fidelitatea fata de viziunea interioara, izbutirea procesului de transformare a intuitiei in expresie. Adeseori, el se refera la personalitate, marca unei calitati personale, acea profunda expresivitate, pe care francezii o desemneaza prin termenul de intimite, implicind un sens mai subtil al originalitatii Este ceea ce numim in engleza expression, dar in gradul cel mai inalt de intensitate Acea calitate ce singura da valoare creatiilor imaginatiei"100. Aceasta virtute a personalitatii este identificata de Pater pina si in palida teracota a basoreliefurilor lui Luca della Robbia; criticul ar vrea sa poata patrunde in vietile" sculptorilor florentini din secolul al XV-lea, care au dat expresie la atita putere si dulceata"101. Dar, in ciuda acestei marturisiri si a faptului ca viata lui Winckelmann il atrage, Pater nu este, in principal, atras de biografie. Criticul se vede nevoit sa interpreteze intrucitva apologetic felul in care Winckelmann si-a stirbit sinceritatea absoluta", convertindu-se la catolicism si mergind la Roma 102. Iar deductia ca in personaje shakespeariene ca Mercutio si Biron103 ar exista elemente de autoportret" este o remarca izolata in opera Iui Pater.




Dar, pe de alta parte, insufletit de patos liric, Pater se simte obligat sa respinga teoria impersonalitatii in arta, in special asa cum o intilneste la Flaubert. Impersonalitatea in arta, ideea literara a lui Flaubert, este probabil, la fel de imposibila ca si realismul. Artistul se va trada intotdeauna prin opera. Subiectivitatea lui va colora cu necesitate incidentele descrise, intocmai cum ochiul sau trupesc selectioneaza aspectele lucrurilor"104. Pater este adinc impresionat de obiectivitatea lui Flaubert si M&rimee, cu atit mai mult cu cit, temperamental, este inclinat sa isi ascunda personalitatea. Constata, in schimb, ca, la Merimee, superba stergere de sine, impersonalitatea insasi devine o trasatura efectiv personala"105.

Preferinta lui Pater pentru poezia concreta, intensa, sincera si personala merge pina la includerea criteriului unitatii, iar aceasta unitate (desi nu este vorba de unitatea organica) inseamna fuziunea materiei cu forma. Idealul oricarei arte este sa atinga punctul unde devine imposibil sa distingi forma de materie sau substanta"108. Arta este un efort statornic de stergere a distinctiei dintre forma si materie, caci materia nu este nimic fara forma, fara spirit, fara modelare creatoare"107. Acesta este, de fapt, sensul mult rastalmacitei sentinte a lui Pater dupa care orice arta aspira constant spre conditia muzicii"108. Nu in sensul ca orice arta ar trebui, cumva, sa se transforme pina la urma in muzica, sau in ceva asemanator cu muzica. Muzica reprezinta arta tipica perfecta tocmai pentru ca in ea este cu neputinta sa distingi forma de substanta sau materie"109. Poezia buna s-ar cuveni sa aspire la o astfel de identitate, dar prin mijloace proprii, caci artele trebuie sa ramina separate, si vor ramine astfel, caci fiecare arta isi are propria ei frumusete, intraductibila in formele alteia"110. Cu toate acestea, intr-un anume context, Pater recomanda lucrul exprimat de termenul hegelian de Andersstreben: o partiala alienare a fiecarei arte de propriile ei limitari, actiune prin care artele devin capabile, nu sa ia una locul celeilalte, ci in mod reciproc, sa-si imprumute una alteia forte noi"111. Se vede deci ca pozitia lui Pater, in calitate de sustinator al unirii artelor este cit se poate de relativa: chiar si frecventele paralele intre arte, au drept singura ratiune sa furnizeze intelectului un stimul major"112, dar nu in calitate de adevaruri literale; asa de pilda, intr-o chestiune concreta, criticul apeleaza la argumente din Laokoon-ul lui Lcssing pentru a sublinia tocmai distinctia dintre poezie si pictura113.

Pina aici, conceptia lui Pater despre poezie si arta este consecvent romantica, lirica si pastorala. Romantica este si ponderea acordata de critic imaginatiei. Functia imaginatiei este de a condensa impresiile lucrurilor din natura, dindu-le forma umana"114, de a savirsi completa infuzie a siluetei corporale in gindire"115 de a construi, ca la Coleridge, o forta unificatoare si identificatoare"118. Dar Pater, cu toate acestea, nu acorda nici o semnificatie distinctiei dintre imaginatie si fantezie: aspectul se reduce, pentru el, la diferenta dintre gradul mai mic sau mai mare de intensitate investit in conceptia poetului despre subiectul sau"117. Romantica este de asemenea (desi anevoie de reconciliat cu accen-t ui pus de critic pe intensitatea momentuluI) imbratisarea ideii unei lumi ideale a poeziei noua ordine a fenomenelor, creatie a unui nou ideal"118, lucruri pe care urmeaza sa le contemplam (nu numai sa le savuraM) sa le privim pentru simpla bucurie de a le privi"119. Aceasta lume ideala este adesea conceputa ca un refugiu", un fel de sihastrire, departe de o anume vulgaritate a lumii", uneori comparata, prin functiile ei, cu o reculegere" de tip religios120, denumita, ca atare, retragere intr-o lume ceva mai buna mai bine conceputa sau mai reusita decit cea reala"121. Turnul de fildes zona de vis a poetului, tema evadarii din lume, sint motive notorii la Pater.

Dar aceste motive romantice apar contrariate si modificate, ba chiar contrazise de vina intelectualista a spiritului lui Pater, de simtul sau pentru arta vazuta ca mestesug si indelungata osirdie. Dupa el meditatia intelectuala severa" reprezinta sarea insasi a poeziei"122; criticul sustine ca fara o frecventare adecvata a inteligentei creatoare, a structurii si capacitatii ci nu poate exista poezie majora"123. Pater afirma chiar ca criticul filosofic" (Pater insusI) va sti sa aprecieze pina si in operele de imaginatie cele mai intuitive , puterea de intelegere, procesul logic al constructiei, spectacolul supremei dexteritati intelectuale oferite de acestea"124. impreuna cu Schelling si Coleridge, Pater obiecteaza impotriva situatiei cind artistul ajunge sa fie un agent cvasi-mecanic: in loc de a aparea drept cea mai luminoasa si lucida manifestare a constiintei, actul asociatiei in arta sau poezie ajunge sa fie prezentat, orbeste, drept un fel de proces organic de asimilare"125. Dupa Pater, misiunea secolului sau este de a infaptui pe calc constienta ceea ce, pina nu demult, se infaptuia mai mult inconstient, sa minuiasca in scris engleza, asa cum vechii latini isi minuiau propria lor limba, sau asa cum francezii si-o scriu pe a lor, asa cum ar trebui sa scrie eruditii"126. in cazul singular al lui Wordsworth, Pater este insa de acord ca stravechea fantazare, cea care facea din arta poetului un A«entuziasmA», o forma de posesie divina, pare aproape literalmente adevarata"127. Dar tocmai acest sentiment ca zestrea cea mai insemnata reprezinta un apanaj dat poetului la modul pasiv"128 explica inegalitatile si caracterul capricios al realizarii lui Wordsworth. in problema stilului, Pater nu sustine totusi, in termeni absoluti necesitatea efortului laborios in urmarirea cuvintului potrivit. Faimosul eseu Despre stil (1889) este alcatuit din doua parti intrucitva abrupt juxtapuse: mai intii o apologie a ceea ce s-ar putea numi proza ornamentata" si imaginativa", arta speciala a lumii moderne"120, si, apoi, o discutie in jurul conceptiilor lui Flaubert despre stil, bazata nu numai pe volumul Correspon-dance, ci si pe prefata lui Maupassant la Lettres de G. Flaubert a G. Sand (1884). Criticul ia apararea stilului personal, cel care isi propune sa transcrie nu universul, si nu faptul nud, ci sensul lor"130. Frumusetile unui astfel de stil nu sint exclusiv pedestre". Prin el se exercita variata gama de farmec a poeziei, pina la ritm, care precum la Cicero, sau Michelct, sau Newman, in momentele lor cele mai bune imprumuta valoare muzicala fiecarei silabe"131. Numele evocate de Pater sint extrem de diverse, dar nici Cicero, nici Michelet nu se conformeaza de fapt, idealului despre stil al lui Pater. Pater pare sa fi invatat citc ceva de la Newman, dar mai mult, poate, de la Ruskin si De Quincey. in materie de vocabular el recomanda un eclectism intelept, care sa nu se sfiiasca de a asimila expresii apartinind artei picturii, sau metafizicii germane, sau chiar stiintelor moderne, dar acest vocabular eclectic trebuie sustine el utilizat cu masura, cu economie de mijloace, cu simtul dificultatilor implicate132. Recomandarile criticului privind o proza puternic imaginativa, ritmica, personala, prevalindu-se de un vocabular modern si variat, este intrucitva atenuata de insistenta asupra virtutii clasice a masurii, si a unui stil dus la desavarsire prin travaliu intelectual. in adevar, orice arta consta, pina la urma, din eliminarea a ceea ce este superfluu"133. Dar in mod curios aceasta regula e de natura sa naruie opera multora dintre aceia pe care Pater ii socoteste stilisti majori. Recomandarea lui Pater, ca scriitorul scrupulos sa fie cu dcsavirsire constient nu numai de rice textura figurativa latenta in vorbire, ci si de personificarile vagi, incremenite, pe jumatate uitate"134, ca si convingerea criticului ca, in materie de proza, structura este de o importanta co-virsitoare, ca inteligenta este o necesitate pentru stil", acestea toate concorda cu accentul pus pe travaliul constient. Intuitie, clarviziune, privire retrospectiva", proiect", compozitie adevarata, nu simplu conglomerat lax", inteligenta constructiva, ca una din formele imaginatiei"135 acestea toate reprezinta variatii pe una si aceeasi tema. Totusi, Pater pare sa sesizeze insuficienta propriului sau criteriu intelectual atunci cind se refera la sufletul stilului". Criticul preia aceasta notiune din scrieri teologice cit se poate de diverse, de pilda, Biblia in versiunea engleza standard, cartea oficiala de rugaciuni a bisericii anglicane, viziunile lui Swedenborg sau Documentele timpului*. Fiecare reprezinta o unitate de atmosfera" mai curind decit o unitate de conceptie136.

Eseul trece apoi, destul de precipitat la o expunere a teoriei lui Flaubert despre stil. Pater nu face un secret din admiratia sa fata de martiriul" si cazna lui Flaubert, si este de acord cu vederile romancierului despre le mot juste. Se declara, iarasi, alaturi de Flaubert in lupta impotriva poeziei facile, a artei facile in general facile si volatile"137; pe de alta parte, criticul recunoaste, la un moment dat privind in alta directie farmecul usurintei"138. Atit facilitatea lui Scott, cit si puterea evocatoare, adinc cumpanita a A«frazeiA» flaubertiene sint, in egala masura, mostre de arta valoroasa"139. Atare concesie facuta unui principiu de gust opus gustului propriu, vine oarecum fortat, si nu este straina de o anume secreta invidie fata de maestrul cu condeiul usor. in privinta stilului impersonal, Pater s-a vazut insa nevoit sa ia totusi atitudine impotriva lui Flaubert. Stilul este omul; esenta oricarui stil frumos este expresivitatea"140. Dar expresivitatea nu trebuie confundata cu subiectivitatea, cu simplul capriciu al unuia sau al altuia, care, mai devreme sau mai tirziu, transforma stilul in manierism"141. Subiectivitatea trebuie nu numai sa fie fidela unei viziuni interioare, ea trebuie sa o amplifice, tradueind-o in dat obiectiv.

Eseul se incheie cu un surprinzator salto mortale. Pater opereaza intr-adevar o distinctie intre arta valoroasa si arta majora, nu pornind de la forma, ci pornind de la continut:



Henry Esmond de Thackeray este cu siguranta un roman superior Blidului desertaciunilor, prin nobletea interesului pe care ni-1 stirneste. Superioritatea artei literare depinde de calitatea materiei careia ii da forma si pe care o controleaza; ea depinde de gama, varietatea si cuprinderea sperantelor pe care le nutreste ca de pilda in cazul Divinei Comedii, al Paradisului pierdut, al Mizerabililor, al versiunii engleze a Bibliei, toate acestea reprezentind pilde de arta valoroasa; daca, mergind inca mai departe, arta se dedica si mai mult sporirii fericirii omului, rascumpararii celor oprimati, intaririi legaturilor de afectiune dintre oameni, prezentarii unor adevaruri vechi si noi despre noi insine si despre relatia noastra cu lumea, astfel incit sa ne intareasca si sa ne innobileze sufletul in viata paminteasca, sau daca este dedicata precum la Dante direct gloriei divine, arta va fi nu numai valoroasa, ci si mare; este cazul tuturor acelor opere depasind calitatile grupate de mine mai sus sub denumirile de spirit" si suflet", este vorba de acea mireasma si culoare mistica, de acea structura inteligibila poscdind in ea ceva din sufletul mare al umanitatii, si care isi gaseste, in aceasta calitate, un loc propriu, de neconfundat, in arhitectura si structura majora a vietii omenesti".





Ar fi greu sa gasim o respingere mai deplina si mai explicita a vederilor estetice propovaduite anterior de Pater. Este vorba, intr-adevar de o retractare totala a opticii despre arta ca dat unitar si coerent. Criticul abandoneaza viziunea sa anterioara despre unitatea materiei si formei, reimpartita acum si supusa unei noi distinctii, atit prin introducerea unui dublu criteriu de judecata, cit si prin mutarea accentului critic pe continut. Pater sfirseste, asadar, prin a introduce o dihotomie ce vine sa naruie propriul sau punct de vedere, anterior enuntat cu privire la natura artei. Ea reaminteste de distinctia facuta, multi ani mai tirziu, de T.S. Eliot,. intre arta ca atare si arta majora, aceasta urmind a fi apreciata in functie de conformitatea ei cu ortodoxia si traditia; sau de distinctia lui Tolstoi intre arta universal valoroasa si forma cea mai inalta de arta cu putinta, emanind direct din dragostea divinitatii. Mizerabilii, in mod semnificativ, apare atit la Pater cit si la Tolstoi pe lista operelor majore ale artei literare, iar expresii ca sporirea; fericirii omului, rascumpararea oprimatilor, intarirea legaturilor de afectiune dintre oameni sufletul umanitatii" etc. presupun acceptarea unei optici in virtutea careia arta devine o functie variabila a simpatiei si chiar a umanitarismului. intre timp, este drept, Pater se convertise. in pragul mortii, el compune chiar un. eseu despre Pascal, care il intereseaza tocmai, in calitate de exemplar al unei inversari a ceea ce numim viata estetica".



Nu-i mai putin adevarat ca, ajuns la ultimul stadiu al evolutiei sale, Pater pastreaza totusi o trasatura fundamentala a criticii vremii, simtul istoric Chiar de la debut, in primul sau eseu, Pater criticase pe Coleridge pentru caracterul estompat al simtului sau istoric"146, pentru faptul de a se fi implicat in dificultati care palesc inaintea unui spirit modern sau relativ, care in universul moral ca si in cel fizic, identifica pretutindeni semnele evolutiei, cresterii si dezvoltarii"147. Adevarul este fugitiv, relativ, presarat cu fine gradatii". Coleridge greseste, sustinea Pater atunci cind incearca sa fixeze adevarul in formule absolute"148. Relativismul se aplica si in domeniul artelor. Orice frumusete este relativa"149. Totul evolueaza, trece, se dezvolta, progreseaza. Teoria darwi-njsta e tocmai de aceea salutata cu placere de Pater. Ideea dezvoltarii", scrie el aprobator, cuprinde, in sfirsit totul imbratiseaza toate creatiile inteligentei, inteligenta insasi, ratiunea abstracta; certitudinea noastra, de pilda, ca doi si cu doi fac patru. Treptat, am ajuns sa gindim sau numai sa simtim , aceasta certitudine primara. Constitutiile politice, ca sa luam un alt exemplu, dupa cum vedem astazi foarte clar, nu sint A«facuteA», si nici nu pot fi facute, ci sint efectul unei cresteri si dezvoltari. Rasele, legile, artele isi trag toate obirsiile si sfirsitul, nu se bucura de rezonanta, decit in cadrul major al fluviului si organismului vietii; limba insasi se schimba in timp ce o vorbim"150. Teoria evolutionista hegeliana si darwinista confirma stravechiul dictum heraclitean, panta rfiei161, experienta fundamentala pentru Walter Pater, a fluxului timpului. Ceea ce reprezenta, pentru el personal, experienta tragica a caracterului tranzitoriu al tuturor lucrurilor, este totusi acceptat ca parte a unui plan cosmic in care criticul ca orice victorian convins continua sa vada curentul dominant alimentind, dinauntru, progresul tuturor lucrurilor"162.

Pater mosteneste de la istorismul german credinta si accentul special pe Zeitgeist. Artistul este un vlastar al timpului sau"153. Exista un geniu tutelar al fiecarei epoci, iar arta si literatura trebuie sa urmeze miscarile subtile ale acestui subtil si versatil Spirit al timpului, Zeitgeist"15*. Fiecare era cunoaste un anumit ansamblu de conditii determinind un anume caracter comun la fiecare din creatiile epocii, in negot si in arta, in moda si in gindirea speculativa, in religie si moravuri, pina si in fizionomiile oamenilor Nimic din ceea ce omul proiecteaza din interiorul sau in afara nu este cu adevarat inteligibil, decit la timpul sau si dintr-un punct dat de vedere, ca parte dintr-un A«proces secularA» fara sfirsit"155. Nici o mirare deci ca Pater afirma despre spiritul istoric ca in absenta lui omul de carte nici nu exista"156.



Se intimpla totusi ca Pater sa pledeze impotriva punctului de vedere pur istoric", in sensul eruditiei de arhiva, sustinind dimpotriva un relativism individual", adaptat timpurilor. Refe-rindu-se de pilda, la Du Bellay, criticul afirma ca daca este vorba ca opera unui poet da aiba o valoare estetica, distincta de cea istorica, nu-i suficient ca autorul ei sa fi fost un vlastar autentic al timpului sau, sa se fi conformat conditiilor lui estetice, si facind aceasta , sa fi ineintat si stimulat propria sa epoca; este nevoie, pe deasupra, ca in opera lui sa existe un element individual si unic, tinind de inventie, si purtind marca propriului temperament si a propriei personalitati a scriitorului"157. Aici Pater nu face apel la nici un criteriu absolut; s-ar putea spune mai degraba ca abandoneaza criteriul succesului sau al caracterului istoric reprezentativ, in favoarea unui criteriu dominant de impresie si placere personala.

Alteori, pe un ton relativ diferit, criticul respinge punctul de vedere dupa care omul modern si-ar putea insusi, imaginativ, optica altor epoci. O astfel de viziune anticara" sustine Pater nu reprezinta altceva decit o irosire de puteri. Experienta multipla a tuturor epocilor este parte din fiinta noastra; a abstrage din acea experienta, a sterge orice parte a ei, a ne pune fata in fata cu oamenii unei ere revolute, ca si cind Evul mediu, Renasterea si secolul al XVIII-lea n-ar fi existat, este un lucru la fel de imposibil ca si sa redevii copil, sau sa reintri in pintecul mamei si sa te nasti din nou"168. Ceea ce este, in general cunoscut sub numele de reconstructivism istoric", este respins de Walter Pater in favoarea unui istorism mai deplin, mai amplu, mai universal. in eseul de tinerete despre Winckelmann, Pater acceptase existenta unui criteriu de gust, a unui element de permanenta, fixat de Elada"159. Reproducind schema hegeliana a evolutiei artelor triada artei simbolice, clasice si romantice , el impartasea punctul de vedere al lui Hegel (si al lui Winckelmann si GoethE), potrivit caruia arta nu se supune servitutii timpului, si ofera un standard absolut. Dar teoria dupa care traditia clasica ar reprezenta ortodoxia gustului"160, nu a reprezentat, pentru Pater, un crez definitiv. Elenismul de mai tirziu al criticului este un elenism istoric, in care Grecia este recunoscuta ca un stadiu revolut al culturii umane, ce nu mai poate fi astazi reinviat. Desi in practica sa critica, preferintele lui Pater pentru greci, Renastere, si romantici, sint atit de puternice incit imping pe planul al doilea interesui fata de momentele medieval, baroc sau neoclasic, pe plan teol retic criticul va accepta totusi consecintele depline ale istorismulu-. Toate perioadele, tipurile, scolile de gust sint in sinea lor egale"161. Pater proclama ca trasatura cea mai potrivita a propriei sale epoci este eclectismul"162; in, Renasterea admirase sincretismul dintre crestinism si paginism propus de Pico della Mirandola. Ceea ce Pater ar fi dorit pentru sine insusi si epoca sa era un umanism, o credinta ca nimic din ceea ce a preocupat pe barbatii si femeile care au trait pe acest pamint, nu-si poate pierde vreodata vitalitatea"163, el recomanda, tocmai de aceea, cultivarea unui sentiment pentru totalitatea trecutului, inca viu in noi:



Adevarul este ca, nascindu-ne, venim pe aceasta lume nu in pielea goala ci in virtutea unui curs firesc de evolutie mai investmintati decit presupunea Pitagora: purtam fatalmente asupra noastra acoperamintul trecutului, acele legi sau automatisme ale ereditatii pe care le socotim eronat a fi propriile noastre acte volitive; imbracati intr-un limbaj ce reprezinta mai mult decit jumatate din gindurile noastre; in deprinderi morale si mintale, in obiceiuri, in literatura, in casele insesi in care locuim si pe care nu le-am cladit ci le-am mostenit; ne nastem in vestmintul trecutului, care (dupa cum ne asigura stiintA), nu ne apartine personal, ci apartine neamului si speciei: este acel Zeit-geisi, ori proces secular abstract".



Pentru a ilustra acest trecut viu. Pater se opreste simbolic asupra unei imagini din Calea percrinului de Bunyan, in care este vorba despre Casa frumusetii pe care inteligentele creatoare ale tuturor generatiilor artistii si cei care trateaza viata in spiritul artei o zidesc de-a pururi, cot la cot". Aici opozitiile dintre stiluri si tipuri, dintre clasic si romantic inceteaza. in Casa frumusetii, Tilmaciul, adevaratul critic estetician, se foloseste de aceste diviziuni, in masura in care ii permit sa patrunda particularitatile obiectelor cu care este confruntat"165. !

   n epoca noastra, sustine Pater, trebuie sa incercam sa unim cit mai multe elemente diverse cu putinta". Scriitorul, sau artistul individual, va trebui evaluat in functie de multimea harurilor pe care le poate combina, si de puterea de a le imbina intr-o creatie. Emulatia nu se desfasoara intre o epoca si alta, intre o scoala de arta literara si alta, ci este a tuturor scolilor in succesiunea lor, unite deopotriva contra stupiditatii, element mort din punctul de vedere al substantei; contra vulgaritatii, moarta din punctul de vedere al formei"160.

Ernst Robert Curtius, referindu-se la aceste cuvinte ale lui Pater, afirma despre ele ca



reprezinta o piatra de hotar in istoria criticii literare: ele marcheaza o deschidere proaspata catre o noua libertate. Tirania clasicismului standard este, in sfirsit, depasita. Obedienta fata de reguli, ca si imitatia autorilor model", nu mai dicteaza clasamentele. Singure conteaza spiritele creatoare. Conceptul de traditie nu este abandonat, ci numai transformat. O comunitate de scriitori majori dindu-si mina peste secole se cuvine mentinuta, daca tinem ca imparatia spiritului sa existe. Dar aceasta comunitate nu poate fi decit o comunitate a spiritelor creatoare. Este un nou tip de selectie, un canon daca doriti, dar legat in exclusivitate prin ideea frumusetii, despre care stim ca formele ei se schimba si se primenesc. Iata de ce zidirea Casei Frumusetii nu este niciodata incheiata si niciodata inchisa. Constructia ei continua, ea ramine deschisa".



Personal, mi se pare ca, in ceea ce il priveste pe Pater, Casa Frumusetii nu a reusit sa scape de limitarile estetice ale secolului al XIX-lea,asa cum n-au reusit sa scape de ele nici operele celelalte ale criticului: e vorba de acel cult febril al Frumusetii, (un tip foarte ingust si exclusivist de frumusetE), si de eclectismul alexandrin al epocii, datorita caruia veacul trecut n-a reusit sa-si creeze un stil propriu, incurajind, in schimb, ceea ce s-ar putea numi o mascarada istorica". Istorismul trebuia depasit, si lucrul acesta nu s-a putut produce decit de curind, in anii din urma, odata cu precizarea conceptului despre traditie de catre T.S. Eliot, si cu nasterea muzeului imaginar al lui Malraux.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.