Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Germania Tinara si criticismul despre Critica literara



O rezolutie a Dietei germane din 10 decembrie 1835 suprima o coterie literara cunoscuta sub numele de A«Germania TinaraA»". Erau mentionati cinci scriitori: Heine, Gutzkow, Wienbarg, Laube si Mundt. Se interziceau nu numai toate operele lor aparute, dar si tot ceea ce ar fi scris in viitor. Chiar si simpla recenzare a operelor lor sau simpla mentionare a numelor lor ori a titlurilor cartilor lor devenea un delict. Parerile in legatura cu cauzele acestui uimitor edict sint si astazi impartite. O oarecare influenta trebuie s-o fi avut articolele indignate scrise de Wolfgang Menzel impotriva romanului erotic Wally, die Zweiflerin al fostului sau colaborator Karl Gutzkow. Suspiciuni a stirnit si planul unei ambitioase Deutsche Revue, la care insa promisesera sa colaboreze si numerosi autori inofensivi. Numele Junges Deutschland fusese pus in circulatie mai inainte, si probabil ca pe multi ii facea sa se gindeasca la asociatia revolutionara constituita de Mazzini, La Giovine Italia. Dar, in realitate, acest nume n-a desemnat un grup de persoane coerent. Din Paris, Heine a corespondat intermitent cu Laube, caruia ii cerea informatii despre ceilalti. Acestia abia daca se cunosteau, aveau pareri diferite si au ajuns chiar sa se certe; persecutia i-a intimidat complet. in 1842 Dieta a revocat rezolutia, si din Germania Tinara" n-a mai ramas decit eticheta. Din punct de vedere politic, membrii grupului au fost figuri cu totul sterse, care s-au grabit sa se impace cu autoritatile. Spre batrinete, Gutzkow a devenit secretar general al Fundatiei Schil-ler. Laube a fost ani de-a rindul director al Teatrului Curtii din Viena. Mundt a ajuns profesor in Prusia. Wienbarg a amutit curmei, victima a unei boli mintale. Putem totusi spune ca, in ciuda deosebirilor dintre ei si a lipsei lor de coeziune, acesti scriitori au avut un ideal comun: liberalismul, care insemna incredere in progres, in spiritul vremii, in rolul social al literaturii.



Se pare ca Ludolf Wienbarg (1802 1872) a contribuit cel mai mult la propagarea numelui grupului, pentru ca si-a dedicat Germaniei Tinere" volumul de prelegeri Aesthetische Feldzuge (1834). Aceste prelegeri, cindva faimoase, ni se prezinta astazi ca niste declamatii cam vagi, care isi iau toate ideile estetice de la Lessing, Goethe, Schiller, Jean Paul, Solger si Schelling2. Dar nota timpurilor noi se aude in permanenta pledoarie a lui Wienbarg pentru o poezie a vietii" care sa exprime situatia sociala si in criti-cile lui la adresa caracterului livresc al culturii germane, cultura 232

ISTORIA CRITICII LITERARE MODERNE lipsita de un ideal central si de o cauza comuna. La Wienbarg estetica a incetat sa insemne o disciplina legata in mod specific de arta, devenind identica cu conceptia despre lume sau cu ideologia3. Spre sfirsitul cartii, Wienbarg abordeaza probleme critice concrete. El il judeca pe Goethe de pe o pozitie ambivalenta: Goethe este servil si liber, mare si mic, un geniu si un curtean. Figurii lui Faust i se da o interpretare alegorica: este Germania care lupta pentru a se elibera". Faust e un revolutionar; Faust este Goethe, dar numai Goethe cel din tinerete. De dragul unei printese, Goethe s-a schimbat si a devenit un conformist4. Cartea se incheie cu elogierea prozei lui Heine si a spiritului care profetizeaza libertatea civica. Dar, din nefericire, Heine e un strain si un dusman; a avut un tata evreu si o mama crestina, de la aceasta mostenind darul imaginatiei si o umbra de Gemut german9. intr-o alta recenzie, Wienbarg a laudat cartea lui Heine despre Germania, numind-o indrazneata, impunatoare si pe deplin genetica Asocierea revolutiei filozofice din Germania cu revolutia politica din Franta este punctul culminant al capacitatii lui de intelegere a istoriei universale"8. in timp ce Wienbarg a avut pretentii la o teorie estetica, Gutzkow si Laube au fost in mod clar publicisti, pamfletari prolifici, cronicari literari, scriitori care au dezbatut opinii literare. Karl Gutzkow (1811 1878) s-a ridicat cu putere impotriva lui Hegel, impotriva fatalismului, a toropelii istorice" si a chictis-mului. A fost antiromantic, taios antiliric7. Fara a imbratisa un crez realist limpede, a acordat atentie romanului, forma literara in ascensiune. A recomandat si a practicat ceea ce a numit der Roman des Nebeneinander"*, roman reprezentind intreaga varietate a lumii, intreaga epoca, intregul adevar, intreaga realitate". Masivul sau roman Die Ritter vom Geiste (1850) e constituit dintr-o serie de intrigi complexe, intretesute sau contrastante, situate in diferite sfere sociale, care prin corelatia lor ar trebui sa exprime, in intentia autorului, caracterul simultan al vietii, si nu doar, ca drama, simpla succesiune a intimplarilor8. O problema pe care Gutzkow are cel putin meritul de a o fi sugerat este cea a spatiului in roman. Personal, n-a putut-o rezolva nici in teorie, nici in practica.

Senzatia ca avem de-a face cu sugestii, cu improvizatii, cu pagini tratind chestiuni de interes vremelnic ne-o dau si numeroasele volume de critica ale lui Gutzkow. Cu trecerea anilor, Gutzkow a devenit ostil tuturor contemporanilor sai. Buchner, pe care nu 1-a cunoscut prea bine, a fost singura descoperire cu care se putea mindri9. Dar a ajuns sa-1 urasca pe Hebbel, iar dupa aparitia cartii despre Borne a lui Heine, 1-a etichetat pe acesta, cu dispret, drept un Iuda". Heine se pretinde poet, dar scrie ca un golan"10. In cartulia Vber Goethe am Wendepunkte zweier Jahrhunderte (1836), Gutzkow oscileaza incomod intre dezaprobarea cu care priveste politica lui Goethe si admiratia pe care i-o inspira opera lui, in special scrierile din tinerete. Dupa parerea sa, baza lui Goethe este domesticul", in care s-a putut retrage intotdeauna. Candoarea", neincrederea in teorie, absenta dialecticii, egoismul sanatatii" si echilibrul mintal sint calitatile care explica forta si slabiciunea lui Goethe11. Gutzkow aproba idealul goethean al literaturii universale, dar considera ca aceasta ar trebui nu sa inlocuiasca, ci sa valideze caracterul national. Apartine literaturii universale tot ceea ce merita sa fie tradus in limbi straine"12. Gutzkow discuta cu mult interes legatura ciudata dintre Goethe si Byron, acesta din urma parindu-i doar un personaj care si-a insusit poezia cu forta"13. Pe scurt, Goethe nu este pentru Gutzkow un model critic, moral sau politic; dar ramine, totusi, maestrul. Epoca literaturii cu tendinta poate incepe numai cind vom avea o idee clara despre epoca talentului"14, adica despre epoca lui Goethe. Talentul inseamna desavirsire, maiestrie artistica, insusiri care, din pacate, le lipsesc complet scrierilor difuze, incoerente si fara nerv ale lui Gutzkow.



La nivel superficial, Heinrich Laube (1806 1884) scrie cu mult mai multa pricepere. Lucrarea lui de tinerete Geschichle der deutschen Literatur (1839) este insa o compilatie ieftina, din care numai partile dedicate literaturii timpului pastreaza o oarecare valoare documentara. Acelasi lucru se poate spune si despre prolifica lui critica de teatru, care oglindeste activitatea dramatica a mai multor decenii (1829 1875) si din mai multe orase (Bres-lau, Lcipzig, Berlin, VienA)15. in memoriile si in cartile lui despre teatru, Laube si-a prezentat si justificat activitatea de director de teatru, adaptator si regizor. Burgtheater din Viena ii datoreaza o perioada de inflorire, iar Grillparzer, faptul ca a fost readus pe scena.

Dintre scriitorii Germaniei Tinere" condamnati de Dieta, Theo-dor Mundt (1808 1861), desi astazi cunoscut cel mai putin, imi pare a fi de departe cel mai bun critic si istoric literar. Lucrarea lui Geschichte der Literatur der Gegenwart (1842) este o schita stralucita, in mod declarat o continuare a prelegerilor de la Viena ale lui Friedrich Schlegel16. Scopul ei politic este, firestc, complet diferit. Mundt este un protestant si un liberal care scrie totusi in spiritul autentic al istoriografiei romantice. Literatura este o stiinta nationala coerenta o parte componenta concreta a adevaratei realitati a spiritului national"17. Cam de prin 1800, literatura moderna s-a concentrat asupra revolutiei, care este mitul timpurilor noi". Mundt stabileste un contrast intre epoca individualismului, cea a lui Goethe si Schiller, si epoca romantica, epoca nationala si universala in acelasi timp. Desi condamna romantismul din multe motive politice si literare, el il considera necesar si progresist, pentru ca a reorientat literatura spre viata natiunii. Romantismul nu trebuie identificat cu reactiunea si cu romano-catolicismul18. Dar, bineinteles, Mundt spera ca literatura liberala, democratica si protestanta care incepea sa se afirme va realiza sinteza adecvata a individualismului si colectivismului, nationalismului si cosmopolitismului. Conceptul de Weltliteratur nu contrazice caracterul national; dimpotriva, acesta din urma este adevaratul miez si cel mai mare farmec" al literaturii, si fiecare natiune trebuie sa-1 dezvolte la maximum daca vrea ca literatura ei sa devina parte integranta a unei literaturi universale19. Din pacate, cartea lui Mundt sufera, in practica, tocmai din cauza acestui ideal generos al comparati-vismului.

Primele trei prelegeri retrospective ii caracterizeaza cu patrundere pe clasicii si romanticii germani. Novalis este ca minerul care s-a ratacit in galeriile propriei sale mine si a fost gasit acolo, ingropat printre toate bogatiile lui"20. Holderlin (la acea data foarte putin cunoscuT) e prezentat in termeni deosebit de laudativi: Poate ca nici un alt poet n-a simtit si n-a sesizat atit de profund adevarata necesitate a spiritului modern"21. Jean Paul este, prin disproportia dintre spiritul si trupul lui, simbolul Germaniei moderne. Kleist este Werthcrul politic al timpului sau"22. Capitolele urmatoare devin insa studii enciclopedice, laudabile, ce-i drept, pentru efortul lor de a acorda atentie si literaturilor minore: spaniola, rusa, polona, suedeza si chiar si ungara si ceha. Dar Mundt plateste scump aceasta dorinta de a fi atotcuprinzator: devine inconsistent si superficial. Trateaza pe larg problema femeii; da rezumate laborioase ale romanelor lui George Sand; il ataca pe politicianul Gentz; intr-un cuvint, isi pierde din vedere scopul initial23. Critica literara propriu-zisa e subordonata ideologiei protestante liberale. in paginile lui cele mai izbutite, Mundt arc tonul si atitudinea lui Adam Muller si Friedrich Schlegel, oferindu-ne o schema indraznet speculativa a importantelor forte ideologice care actioneaza in literatura. Prin unele aspecte, pozitia si metoda lui il apropie uimitor de mult de primul istoric complet al literaturii germane, Gervinus.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.