Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Walter Bagehot (1826-1877) despre Critica literara



Un observator avizat vedea in Walter Bagehot pe unul din cei mai neasteptati si alerti dintre scriitorii neglijati ai epocii victoriene"1, iar in urma cu aproape doua decenii, o teza bine argumentata il propunea drept un critic important, anticipator al scolii neo-umaniste americane. Totusi Bagehot nu pare sa fie astazi o prezenta deosebita, cu toate ca parerile lui ramin suficient de valide, reprezentative si simptomatice, pentru a justifica atentia pe care i-o acordam. Dupa Bagehot, in inima literaturii se afla geniile normale majore, acei zugravi ai naturii umane esentiale"3, de pilda Shakespearc si Scott. Shakespcare este omul universal din care emana o impresie generala de totala liniste si cumpana"4. Iar Scott este inzestrat cu vederi de o agerime nedezmintita, o deosebita vigoare", o imaginatie conservatoare" al carei principal obiect este structura, denivelarile si compozitia diversificata a societatii omenesti". Romancierul are cunostinte adecvate de economie politica elogiul este cu atit mai pretios cu cit vine din partea unui redactor al revistei The Economist; Scott stie ca lumea aceasta nu este nici lumea dreptatii totale, nici o lume vraiste, abandonata de Dumnezeu5. Bagehot este totodata constient de cusururile si limitarile lui Scott: conceptia sa sentimentala despre femeie, carenta unui intelect investigator, abstract, indiferenta fata de straturile mai adinci ale sufletului omenesc. Dar, in mod paradoxal, pina si aceste deficiente se dovedesc, in fapt, virtuti. in materie de politica si de teologie, Bagehot elogiaza stupiditatea", vorbeste frumos de prejudecatile unui Burke sau de ignoranta episcopului Butler, magistrii sai intelectuali. Bagehot considera, de pilda, ca larga popularitate a poeziei lui Cowper se datoreaza acelor exacte precizari a ceea ce englezul prefera cu adevarat": fericirea tihnita, casnica, taifasul ceaiului"6. in comparatie cu asemenea autori, considerati normali", majoritatea celorlalti i se vor parea lui Bagehot excentrici, asimetrici". Dickens, de exemplu, se lasa dus [in eroare] de un fel de cult pre-rafaelit al realitatii": el ne ofera, in loc de oameni caricaturi. Un Sam Weller, sau un Mark Tapley, ori cutare figura de tilhar din Oliver Twist, nu pot fi imaginati ca existind in realitate, decit asa cum ne-am imagina un ratoi vorbind, sau un urs scriind". Sarantocii din lumea lui Dickens isi iau saracia foarte in serios". Un anume ton, ridicind obiectii impotriva necesarelor principii constitutive ale societatii"7 displace criticului conservator. De aceea el prefera pe Thackeray, pentru realismul sau, sever si umil"; desi exista obiectii si impotriva lui Thackeray, intrucit acesta se arata prea preocupat de inegalitatile sociale" si de diferentele dintre oameni; in scrierile lui se dovedeste prea sever fata de cei ce, in modalitati mai crude si josnice, arata, totusi, ca gindesc mult"8. Bagehot categoriseste pe Laurence Sterne impreuna cu Thackeray, datorita condescendentei si omeniei sale, dar se simte respins de bizareria romancierului: comicul sau ante-diluvian", indecentele, teribila sa absenta de forma si ordine. intrucit Bagehot este de parere ca o lege imperativa a artei narative cere ca o carte sa mearga drept inainte", si ca, pe de alta parte, excentricitatea nu este un subiect potrivit pentru arta literara", concluzia este ca Tristram Shandy reprezinta un exemplu de arta barbara, si provinciala", plina de emanatiile unei societati neevoluate"9.



Toleranta lui Bagehot fata de devierile de la propriul sau ideal echilibrat de umanitate, difera de la eseu la eseu. Hartley Cole-ridge este tratat cu simpatie drept un visator incintator, care, niciodata in viata lui, n-a sesizat ideea de fapt si de realitate"10. Clough este admirat pentru stradaniile sale fata de o religie cu neputinta la definit, in timp ce poezia lui este sustinuta si laudata, drept poezie intelectuala", cu ecou de public limitat, dar de autentica valoare11. Beranger, pe de alta parte, este criticat ca un democrat oarecare, simpatic si sceptic, specific francez in limitarile sale, este de parere Bagehot. ii lipseste gindirea ascunsa". Nu are acces la imaginatia nobila, puternica", substanta trainica"1 -, in care exceleaza englezii.

In mod surprinzator si dovedind cumva, inconsecventa, vine un moment cind Bagehot transcende idealul sau pina la un punct comun al artei zise normale. I se intimpla asadar sa adopte conceptele romantice de imaginatie si natura, inspirat, in principal, din cite s-ar parea, de la Hazlitt, fata de care arc sentimente de admiratie si ale carui deprinderi de stil si metoda par sa-1 fi influentat13. Imaginatia este un lucru viu, un fel de planta ce creste", dincolo de granitele constiintei, lucrind nevazuta intr-o stare de calm amagitor". Imaginatia este aceea care detecteaza tainele universului, ea explica natura si reveleaza ceea ce se afla deasupra naturii"14. Este o facultate vizuala", indragostita de contraste si opozitii. Imaginatia lui Shakespeare, sustine Bagehot facind, in surdina, ecou formulei lui Coleridge, pare sa pluteasca undeva intre contrastele dintre lucruri"15. Bagehot nu vede nici o proba in favoarea distinctiei dintre imaginatie si fantezie, dar acorda acesteia din urma un rol subordonat, de amplificare si ornamentatie10. Wordsworth si Shelley reprezinta acest domeniu al imaginatiei, care, pentru Bagehot, este teritoriul poeziei celei mai inalte si mai pure. Criticul este mustrator fata de Jeffrey pentru faptul de a fi criticat misticismul lui Wordsworth. Nenorocirea este ca misticismul este adevarat" si ca exista o religie a naturii, sau, mai exact, o religie a imaginatiei"17. Operele lui Wordsworth sint Sfintele Scripturi ale vietii intelectuale", datorita acestei optici persistente, suprafiresti, mistice asupra Naturii"18. Desi Bagehot nu este de acord cu sentimentele politice si religioase ale lui Shelley, il considera la fel de mare ca Wordswoth, prin darul imaginatiei clasice" si pure: simpla, abstracta, aspirind spre neconditional, il trateaza cu intelegere si ca persoana: temperamentul lui impulsiv trece prin cele rele, pastrindu-si puritatea". Keats, contrastat cu Shelley, este vazut ca un poet romantic, ornamental, de o fantezie debordanta. Keats, afirma criticul, isi pipera cerul gurii spre a putea savura, in toata plinatatea ei, aroma de bruma a vinului ghiurghiuliu", in timp ce Shelley este un bautor de apa de izvor"19. in chip surprinzator si cit se poate de nedrept, S.T. Coleridge este gasit vinovat de lipsa cuvenitului cult romantic pentru natura: dupa o scurta faza wordsworthiana, Coleridge sustine Bagehot, se dovedeste complet lipsit de orice perceptie a frumusetii din natura si peisaj"20. La fel de nedrept este judecat Pope, in care criticul vede un poet al vietii mondene", lipsit total de legaturi cu frumusetile lumii materiale". Poezia lui Pope (daca putem vorbi de asa cevA), ar fi aceeasi si daca toti arborii din lume ar fi galbeni si toata iarba pamin-tului ar avea culoarea pielei"21. in cel mai ambitios dintre eseurile sale literare, Wordsworth, Tennyson si Browning: sau despre arta pura, inflorita si grotesca in poezia engleza (1864), aceasta tipologie este infatisata pe larg. Purul, clasicul, imaginativul Wordsworth este pus in contrast cu infloratul, fantezistul, romanticul Tennyson, si cu grotescul, realistul, medievalul Browning. Keats ar intra mai curind in grup alaturi de Tennyson si Shelley , impreuna cu Wordsworth. Milton figureaza in acest tablou ca o imbinare de subiecte clasice si simple, cu o imagistica debordanta si plina de inflorituri 22. Detaliile caracterizarii suna deseori neconvingator: medievalis-mul lui Browning ajunge sa fie exagerat, de dragul tezei, de fapt el se reduce Ia un element formal, de genul realismului preci-zionist al pre-rafaelitilor; la fel, termenul de clasic" este aplicat lui Wordsworth si Shelley intr-o acceptiune prea speciala ca sa poata fi preluat si admis ca atare. Este ignorata continuitatea istorica de la Wordsworth la Tennyson, si de la Shelley la Browning. Totusi, jocul contrastelor dintre cei trei poeti da prilej lui Bagehot pentru cea mai interesanta dintre propunerile sale: Se simte, in limba noastra, lipsa unui anumit cuvint, termenul de literatesc, adica dupa analogia cu termenul de pitoresc AĞpotrivit sa apara intr-o picturaAğ, AĞapt sa apara intr-o carteAğ. Literatesc ar insemna acea perfecta combinatie in materie de subiect literar, care sa se potriveasca artei literaturii". Ar fi vorba deci de forma tipica, de ideea memorabila". Preocuparea capitala a poetului sint tipurile; or, aceste tipuri sint oglindite in realitate". Poetul este dator sa descopere in acea realitate, omul literatesc, scena literatesca oferita de natura, si care urmeaza sa capete viata in paginile sale"23. Bagehot stie bine ca notiunea lui are deja o vechime oarecare; apeleaza, tocmai de aceea, la dezbaterea dintre Schiller si Goethe, despre Urpflanze. Planta simbolica reprezinta tipul, iar Goethe are dreptate sa o caute in realitate si in natura; Schiller avea si el dreptate, atunci cind afirma ca este o AĞideeAğ". in poezia moderna, acest AĞtipAğ este poetul insusi. Desigur, poetul nu se descrie pe sine ca atare: autobiografia nu este obiectul direct al preocuparii sale; el se considera pe sine un simplu specimen al naturii umane El alege din starile sale de spirit pe cele mai caracteristice, pe cele ce tipizeaza cel mai bine anumite stari de spirit ale unora, anumite stari de spirit ale tuturor oamenilor". Poetii descriu ceea ce este generic, nu ceea ce este special si individual"24. intr-un alt context, Bagehot ajunge la aceasta poezie personala dar tipica prin intermediul unei istorii a genurilor. Poezia se naste in Impersonalitate. Homer este o voce". Arta dramatica, drama greaca in mod special, este o tranzitie spre genul liric, prin care se exprima o stare de spirit unica, un anume sentiment unic, o anume nazuinta izolata a naturii umane. El are de-a face nu cu omul ca intreg, ci cu omul luat in individualitatea lui. Poetii lirici nu trebuie judecati literal, pornind de la productiile lor, devreme ce acestea sint discursuri" (ceea ce, probabil, in germana, s-ar numi RollenlyriK). Dar poetul modern nu este nici epic, nici dramatic, nici liric in sensul vechi. El este de sine-descriptiv": isi zugraveste spiritul vazut ca un intreg". Poezia moderna, ego-tista", aceea a unor Wordsworth, Shelley sauByron, este, de faptAğ aliata epicului"25 intrucit se preocupa cu delinierea unui anume caracter, a unui anume erou, asa cum Homer ni-1 prezinta pe Ahile, sau Vergiliu pe Enea.





In toate eseurile sale, Bagehot revine mereu la portretul, sau caracterul poetului, dar este vorba de caracterul reprezentativ, universalizant caci arta nu se ocupa decit cu universalul", cu ideea, cu tipicul si reprezentativul28. in practica, aceasta inseamna adeseori tipul national obisnuit: Beranger sau Cowper, dintre care nici unul nu exprima posibilitatile cele mai inalte ale natiunii respective; sau poate insemna omul universal, reprezentat prin Shakespeare. intr-un eseu intitulat Shakespeare Omul (1853), Bagehot sustine punctul de vedere potrivit caruia personalitatea trebuie sa poata fi intrezarita in scriere, chiar atunci cind lipsesc probele biografice propriu-zise. Cine nu stie nimic despre un autor pe care 1-a citit, nu va sti mare lucru despre un autor pe care 1-a vazut, intimplator, cu ochii". El citeaza, in acest sens, descrierea iepurelui de cimp alergind, in poemul Venus si Adonis, al tinarului Shakespeare (versurile 679 708) pe care le comenteaza in felul urmator: Ar fi, in treacat fie zis, absurd, sa spunem ca nu stim nimic despre omul care a asternut in scris aceste rinduri; noi stim ca el a fost la vinatoare. Zadarnic ar sustine cineva ca singura imaginatia i-ar fi putut sugera ca un iepure se poate strecura din goana printre oile unei turme, sau ca aceasta este tocmai stratagema ce induce in eroare mirosul ogarilor". Shakespeare este pus aici in contrast cu Walter Scott care vadeste o organizare" mult mai limitata; de asemenea, cu Goethe, care i se pare lui Bagehot un om mereu departe de viata". Goethe se apropie de fiecare scena cu rezerva, intocmai ca un strain. Scriitorul german cauta, in orice scena, un experiment". Shakespeare n-a fost numai alaturi de oameni, ci si unul de-al lor", un om universal, si, totodata, un om al poporului. Desi Bagehot sesizeaza in oarecare masura melancolia latenta in Shakespeare, privirea patrunzatoare a poetului iscodind viata visatoare a omului", portretul, in ansamblu, este deconcertant de victorian: Shakespeare este un om de actiune" apreciator al dinilor", om al miscarii in aer liber", patriot neincrezator in gloata etc. 27. Bagehot este cit se poate de precaut in fata anormalului: pina si Falstaff este discreditat pe temeiul ca ar fi la mijloc o gresita conceptie artistica, iar Hamlet i se pare, cu regret, o natura divizata, subiect de mina a doua pentru o opera de arta28.

Teza fundamentala a lui Bagehot cu privire la personalitate in arta scrisului, ar putea fi justificata, dar, in practica, criticul se dovedeste incapabil de a vedea in Shakespeare ceea ce, de altfel, urinarea: idealul social si moral al propriului sau timp.

Gustul lui Bagehot nu este lipsit de limitari, cu preocuparea sa pentru normalitate, cu neincrederea in tot ceea ce i se pare excentric, cu partea sa de filistinism, in sensul lui Matthew Arnold. Cit priveste teoria, Bagehot atinge insa o tema importanta: tipul" care, aproape simultan, retinuse atentia lui Taine in Franta si a lui Dobroliubov in Rusia. Tema, asa cum o trateaza Bagehot, scoate la iveala o nota distinctiva: este vorba de conceptul de poezie egotista", de sine-descriptiva", si totodata reprezentativa.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.