Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Critica literara a lui William Wordsworth (1770 1850) despre Critica literara



Critica literara a lui William Wordsworth (1770 1850) este de obicei considerata manifestul curentului romantic englez, semnalul care a marcat sfirsitul epocii neoclasice. Accentul se pune in intregime pe respingerea de catre Wordsworth a limbajului poetic al secolului al XVIII-lea, pe faptul ca a identificat limba prozei" cu aceea a compozitiilor in versuri, iar limba poeziei, cu aceea vorbita de clasele sociale de mijloc si de jos". Se considera ca aceasta pledoarie pentru un fel de naturalism poetul trebuind sa reproduca vorbirea oamenilor umili si rustici" se imbina cu emotionalismul", cu conceptia ca poezia, in faimoasa formulare a lui Wordsworth, e revarsarea spontana a unor sentimente puternice"1.

Aceste idei apar intr-adevar in teoria lui Wordsworth si s-au dovedit a avea o importanta istorica deosebita, dar daca examinam intreaga critica literara wordsworthiana -Prefetele din 1800 si 1815, Apendicele din 1802, Eseul suplimentar din 1815, cele trei eseuri despre epitafuri si corespondenta lui2 -vom ajunge la concluzia ca Wordsworth le-a modificat considerabil si ca de fapt ele trebuie sa fie reinterpretatc ca elemente ale unui sistem de gindire coerent, care pleaca insa de la principii foarte diferite. Dezaprobarea limbajului poetic, ideea imitarii vorbirii rustice, conceptia ca poezia e revarsare a sentimentelor nu au audienta in epoca noastra si nu pot fi puse de acord cu o abordare rationalista a teoriei literare. Le-am putea respinge cu usurinta, dar aceasta ar insemna sa nu mai scoatem la lumina ceea ce este cu adevarat specific si valoros in teoria lui Wordsworth.



Obiectiile lui Wordsworth fata de limbajul poeziei secolului al XVIII-lea si reactia lui in favoarea vorbirii familiare au stirnit o uriasa dezbatere, care insa, in perspectiva procesului istoric anuntat simptomatic de teoria lui Wordsworth, nu ne apare deloc justificata. La sfirsitul secolului al XVIII-lea, procedeele poetice ale traditiei initiate de Dryden devenisera stereotipuri uzate.





Reactia lui Wordsworth a fost cu atit mai violenta cu cit propria lui poezie de tinerete folosise pina la abuz cel mai exagerat limbaj al poeziei descriptive3. in cursul foarte personalei sale evolutii emotionale si intelectuale, el a ajuns sa-si dea seama ca acest limbaj era corupt", contrafacut", denaturat", artificial" rece"4, in timp ce noul sau stil era, dupa parerea lui, natural". El simtea ca reinvie limba vorbita, lucru pe care l-au simtit toti inovatorii din istoria poeziei engleze. Donne isi considera stilul mai natural si mai colocvial decit cel al lui Spenser, Dryden a reactionat impotriva artificialitatii stilului poetilor metafizici, iar in zilele noastre T.S. Eliot si Ezra Pound se pronunta pentru folosirea in poezie a limbii vorbite. Asemenea reactii s-au intilnit frecvent si in Franta. Malherbe considera ca reforma" lui era in favoarea limbii vorbite, iar Delille, in prefata la traducerea Geor-gicclor lui Vergiliu (1769), apara cuvintele comune, care fusesera a- xcluse din vocabularul poetic al clasicismului francez*.

Wordsworth respinge limbajul poetic al secolului al XVIII-lea in numele unor principii atit de numeroase si de eterogene, incit o analiza sistematica a acestora este foarte greu de facut, in primul rind, respinge limbajul poetic" in sens ingust, adica acel vocabular fix, sacru, din care sint excluse toate cuvintele considerate vulgare sau banale. Apoi formuleaza obiectii fata de anumite procedee stilistice, cum ar fi personificarea, perifraza, folosirea latinismelor si licentelor gramaticale; fata de procedee sintactice, cum ar fi inversiunile si antitezele frecvente; si fata de constructiile pur enumerative, care ii amintesc un fel de cata-logue raisonne5. Obiectiile lui se pot extinde la folosirea mitologiei clasice, sau la eroarea pateticului", daca patetismul ii pare inoportun sau prea violent. Tjneori aplica pur si simplu norma bunului-simt, a adevarului si acuratetei. Astfel, nu i-au placut urmatoarele versuri dintr-un epitaf dedicat unei doamne care a murit dupa ce a facut o cura de ape minerale la Bristol:



She boWd to taste the wave And died**, pe motiv ca atunci cind bei apa minerala nu te apleci", ca apa minerala nu poate fi numita unda", deoarece e bauta dintr-o cana, si ca n-a existat o relatie cauzala intre bautul apei minerale si moarte". Obiectiile fata de descrierea noptii la Dryden, sau fata de scena la lumina lunii din lliada lui Pope au temeiuri similare: muntii nu dau din cap, iar astronomia lui Pope este evident vaga si chiar absurda*. Uneori criticile lui Wordsworth au drept obiect trasaturi pe care noi le-am considera caracteristice poeziei secolului al XVII-lea: bizareria, argutia, hiperbolele excesive, subtilitatile verbale, obscuritatea cautata. Pentru motive care nu pot fi intotdeauna descoperite in text, Wordsworth tolereaza aceste procedee daca ele par sa indice ca a existat un curent subteran" de emotie adevarata si ca poetul doar a cedat viciilor si modei veacului**. Astfel, Wordsworth lauda sonetul lui Doime Death, be not proud, considerindu-1 profund in gindire si viguros in expresie, desi gustului modern i-ar putea displace, gasindu-1 ciudat si cautat"7.

Wordsworth isi formuleaza multe dintre obiectiile lui intr-un mod atit de vag si de neglijent, .si foloseste cuvintul limba" atit de imprecis, incit s-a expus din plin criticilor lui Coleridge, care il combate cu exemple din propria sa opera; caci Wordsworth utilizeaza multe dintre procedeele pe care le-a condamnat. Sintaxa lui poate fi extrem de complicata; uneori foloseste cuvinte polisilabice foarte livresti; poemele lui sint pline de eroarea pateticului"; si nu rareori ne ofera chiar si exemple de perifraze tipice pentru poezia secolului al XVIII-lea. in scrierile lui critice, Wordsworth a fost incapabil sa defineasca deosebirea dintre ceea ce considera a fi o metafora justificata, esentiala, animatoare, si o metafora falsa si artificiala. N-a putut explica teoretic nici de ce anumite inversiuni sint corecte, in timp ce altele sint gresite.



Recomandarea de catre Wordsworth a folosirii in poezie a limbajului firesc" al oamenilor trebuie analizata mai indeaproape. Daca prin limbajul firesc" am intelege limbajul real al oamenilor simpli, atunci l-am gasi folosit doar in citeva clin baladele lirice, pe care Wordsworth insusi le-a considerat simple experimente". In editiile ulterioare, el a recunoscut ca observatiile" lui privind, limbajul poeziei se aplica atit de putin la majoritatea poeziilor din colectie, care acum se prezinta adaugita si diversificata, incit nu mai pot constitui o Introducere potrivita"; de aceea, le-a trecut intr-un apendice". in afara de aceasta, termenii in care Wordsworth recomanda vorbirea rustica variaza considerabil. Uneori el pleaca c|e la distinctia sociala, opunind vorbirea valenilor" din Tinutul Lacurilor limbajului londonezilor spirituali sau pretins spirituali", al oamenilor care merg la receptii si dineuri, fac vizite de dimineata, alearga de la o usa la alta, de: la o strada la alta, pe jos sau in trasura"". Alteori considera ca unele dintre poeziile lui ar putea fi vindute pe strazi ca foi volante, trebuind sa inlocuiasca baladele ce se difuzau la acea data, creatii adesea grosolani: sau pline de superstitii. Dar daca a nutrit asemenea iluzii, probabil ca a renuntat la ele foarte curind. Eseul supliment Iar din 18Li este o istorie a poeziei engleze in care Wordsworth se autoconsoleaza si autolinistcste, sustinind ca toti marii poeti au fost la inceput neintelesi si de aceea au sarcina de a crea gustul care sa permita aprecierea lor". Wordsworth e nevoit acum sa stabileasca o distinctie intre publicul care 1-a ignorat sau 1-a respins si Popor, a carui voce va pronunta verdictul final, verdict asteptat de el cu incredere*.

Uneori este greu sa se faca o distinctie intre vorbirea rustica" a lui Wordsworth si limbajul emotional obisnuit, purificat pentru a corespunde intentiilor poetului. El vorbeste despre o selectie clin limbajul real al oamenilor", despre exprimarea simpla si necautata", dar purificata de elemente neplacute sau respingatoare". Wordsworth isi da seama ca numai prin selectie" se poate separa compozitia de vulgaritatea si banalitatea vietii de toate zilele". Poetul trebuie sa elimine ceea ce e penibil si dezgustator. El face o selectie din limbajul real al oamenilor sau, ceea ce e acelasi lucru, compune cu acuratete in spiritul unei asemenea selectii"10. Aceasta afirmatie ofera, fara indoiala, toata libertatea de actiune pe care si-ar putea-o dori cineva. Wordsworth ajunge de fapt la un neoclasicism autentic atunci cind cere ca poezia sa foloseasca limba generala a oamenilor" si cind face apel la principiile comune respectate de scriitorii de mina intii ai tuturor natiunilor si limbilor"11. El considera tot timpul ca in limba exista un nucleu comun tuturor oamenilor, accesibil tuturora, de la care poetul erudit si artificial se abate pe riscul sau.

Dar folosirea unui limbaj natural si universal nu e singura recomandare pozitiva a lui Wordsworth. Limba poeziei trebuie sa corespunda unei stari de emotie puternica"; in consecinta, daca s-a facut o selectie atenta si judicioasa, va avea in mod necesar noblete si varietate si va fi animata de metafore si de figuri de stil"12. Noblete si varietate" iata cerinte care constituie o pereche ciudata; dar acestea sint pretentiile traditionale formulate de reto-ricieni fata de stilul inalt"*. Wordsworth, ca multi altii din istoria retoricii, nu s-a marginit sa-i ceara poeziei sa fie vie. El asociaza metafora cu pasiunea, plecind de la ideea ca atunci cind sintem stapiniti de pasiune folosim in mod spontan figuri de stil. S-a considerat adesea ca limbajul figurat pasionat a fost limbajul omului primitiv. Asemeni multor autori din secolul al XVIlI-lea, Wordsworth ne spune ca poetii cei mai vechi scriau firesc, cu multa simtire, intr-un limbaj figurat"**. Figurile de stil retorice ale poeziei erudite a secolului al XVIlI-lea ii par lui Wordsworth o deformare, o denaturare a acestei limbi primitive, caracterizata prin exprimare spontana. Se pare ca Wordsworth crede ca limbajul poetului este intr-adevar inferior modului in care se exprima oamenii- mai ales cei din timpuri vechi sub imperiul pasiunii. Limba poetilor nu se ridica la inaltimea cuvintelor rostite de oameni in viata reala, atunci cind sint efectiv stapiniti de pasiunile respective". Cuvintele poetului sint inferioare acestor emanatii ale realitatii si adevarului". Wordsworth admite ca limbajul vechilor poeti se deosebea de limba obisnuita, dar se deosebea pe buna dreptate, pentru ca era limbajul unor momente extraordinare, probabil eroice. Totusi, era o limba realmente vorbita de oameni13.

Astfel, Wordsworth s-a apropiat foarte mult de un fel de primitivism similar cu acela al anumitor critici scotieni sau al lui llerder. Acesta consta in recomandarea poeziei pasiunilor puternice si faptelor eroice, scrisa in limbajul metaforic elevat presupus a fi fost folosit de bardul primitiv. in mod paradoxal, aici Wordsworth nu se deosebeste de Grav, care avea in minte tocmai o asemenea teorie atunci cind si-a scris pompoasele, foarte metaforicele si elevatele" sale ode The Progress of Poesy si The Bard.

Dar Wordsworth nu sustine acest punct de vedere in mod consecvent. Trebuie sa admitem ca interesul contemporan pentru poezia populara 1-a influentat si pe el: stim ca avea o parere foarte buna despre Burns si Biirger si considera ca poezia engleza a fost complet reabilitata" prin publicarea Relicvelor lui Percy14. El insusi a compus multe poezii in metru de balada si in forma cinte-celor populare. Dar s-a ferit sa subscrie la o serie de implicatii ale acestei orientari. A privit cu suspiciune si a ridiculizat entuziasmul exagerat pentru Ossian, acea fantoma nascuta din legatura comoda dintre un scotian nerusinat si o traditie neguroasa15; si, fireste, n-a respins niciodata traditia poeziei latine culte, asa cum au facut Herder si multi alti germani. Aceasta s-a datorat poate si educatiei sale clasice, respectului sau constant pentru Roma antica, respect carea avea si anumite ratiuni politice. N-a incetat niciodata sa-1 admire pe Lucretiu, un poet mult mai marc decit Vergiliu", pe Vergiliu insusi, din care a inceput sa traduca, si pe Horatiu, marele [sau] favorit"16. Faptul ca a dispretuit literatura franceza, condamnind-o in bloc, in termeni vadind ignoranta, trebuie sa fie atribuit violentei sentimentelor sale patriotice si religioase, si nu vreunei obiectii critice fata de traditia poeziei franceze*. Marele erou al lui Wordsworth in poezie si in viata a fost Milton, urmat indeaproape de Spenser; acestia sint cei mai eruditi, chiar livresti, poeti ai traditiei engleze. Astfel, in mod ciudat, situatia s-a schimbat complet: la prima vedere, Wordsworth ne parc un naturalist care pledeaza pentru imitarea baladelor populare si a vorbirii rustice, sau cel putin un primiti-vist de acelasi tip ca si Herder, care se pronunta pentru poezia simpla si pasionata a naturii" si condamna arta" si artificialul. Dar in realitate el i-a asimilat pe Spenser, Milton, Chauccr si Shakespeare conceptului sau de natura", fara sa-i transforme in primitivi, asa cum au incercat sa faca, la un moment dat, germanii. Wordsworth i-a aprobat in mod expres pe germanii care au exaltat constiinta artistica a lui Shakespeare*. in ceea ce priveste traditia augustana, Wordsworth a fost departe de a o condamna in bloc. El i-a cunoscut bine pe Dryden si Pope si avea o mare admiratie pentru traditia georgica a poeziei descriptive si meditative a secolului al XVlII-lea. Continuitatea care exista, in stil si in idei, de la Thomson, Akenside si Dyer la Wordsworth nu poate fi subliniata indeajuns**. Wordsworth a impartasit insa parerea lui Joseph Warton, care a spus ca Pope a ales, din nefericire, cimpia, desi inaltimile ii stateau la inde-mina"17. inaltimile sint, desigur, genurile superioare ale poeziei sublime, in timp ce cimpia" se refera la versurile colocviale din Satire si Epistole. Limba vorbita a ajuns sa insemne pentru Wordsworth ceva foarte diferit de limbajul naturalist. in cele din urma, ea a insemnat limba lui Milton si Shakespeare, limba inflacarata a marelui poet.

Vedem aici puntea spre un emotionalism care aparent e absolut incompatibil cu imitarea vorbirii rustice. Din nou, Wordsworth pare sa recomande o pozitie extremista: revarsarea spontana a unor sentimente puternice", conceptia ca poezia e autoexprimare, descarcare a emotiilor personale. The Prclude este o autobiografie de 8500 de versuri; poetul insusi admitea ca e un lucru fara precedent in istoria literara ca un om sa vorbeasca atit de mult despre el insusi"18. Criteriul permanent dupa care Wordsworth judeca poezia, inclusiv poezia proprie, e sinceritatea". in cele trei ciudate eseuri Despre epitafuri (1810), el sustine ca autorul unui epitaf trebuie sa dovedeasca ca el insusi a fost miscat", ca jeleste sincer", ca inima lui n-a fost rece, ca sufletul sau a suferit. Daca lipseste glasul cald al unei inimi pioase, restul nu are nici o valoare". Wordsworth stie ca aici e vorba de criteriul sinceritatii", ca emotia si judecatile noastre depind de ideea pe care ne-o facem despre starea de spirit a autorului". Cind Wordsworth sesizeaza ceea ce el numeste un sentiment profund", poate scuza erorile de stil si maniera. Nici chiar imaginile absurde si prostul gust nu intineaza sufletul19.

Uneori Wordsworth invoca argumentele folosite de Samucl Johnson impotriva lui Lycidas: un scriitor care se abate din drumul iui in cautarea unor presupuse frumuseti nu poate fi emotionat cu adevarat. Dar cind, intr-un mod sau altul, instinctul ii spune ca poetul e sincer, Wordsworth ii iarta cele mai ciudate figuri de stil. El scuza chiar si acest vers dintr-un epitaf pe mormintul unei sotii: imi smulse Domnul roza, s-o poata mirosi", pe motiv ca a fost compus de un om care jeleste sincer", a carui inima, in chiar momentul compozitiei, era miscata"20. Wordsworth insa n-avea de unde sa stie cu certitudine daca epitaful a fost compus de sot, de preotul din localitate sau de un versificator de profesie. Valoarea sau lipsa de valoare a poeziei n-arc nimic de-a face cu sinceritatea. Cele mai proaste poezii de dragoste ale adolescentilor sint cele mai sincere. Neavind deloc talent pentru teatru, Wordsworth era incapabil sa inteleaga ca poetul isi poate pune o masca sau se poate transpune in starea de spirit a unui personaj fictiv.

Daca am lua in serios criteriul sinceritatii, sarcina criticii s-ar deplasa spre examinarea psihologiei si biografiei autorului. Totusi, Wordsworth si-a dat foarte bine seama de limitele unei astfel de abordari. In Letter to Friend of Burns, el ne spune ca sarcina noastra e sa ne ocupam de cartile poetilor, sa le intelegem si sa le gustam. Si lucru ce se aplica in mod special la poeti daca operele lor sint bune, ele contin tot ceea ce e necesar pentru a fi intelese si savurate"21. Wordsworth distinge doua tipuri de poezie, pe care noi le-am putea numi tipul obiectiv" si cel subiectiv". Dupa parerea lui, atunci cind citim Iliada, Eneida, Othello si Regele Lear nu are prea mare importanta daca autorii acestor opere au fost oameni buni sau rai" desi el presupune, destul de pripit, ca au fost si buni si fericiti. Totusi, la Burns constata un subiectivism care nu-i permite sa-1 uite pe autor. Aceasta il sileste sa admita ca geniul nu e incompatibil cu viciul", caci n-a putut ignora dovezile inclinatiei lui Burns spre betie si dcsfriu*. Wordsworth sugereaza ca, pe baza caracterului sau uman, Burns si-a ridicat un caracter poetic, si-a construit un eu poetic". Discerna-mintul reflectat de aceasta excelenta remarca si caritatea manifestata fata de Burns ar fi trebuit sa-1 fereasca de multele si onctuoasele consideratii de ordin moral pe marginea operelor lui Goethe si Byron si de generalizarile pripite de tipul: in spiritul omului cu adevarat mare si bun. totul e calm, blindetesi maretie stabila".



Wordsworth nu poate fi considerat un aparator al emotiona-lismului in stare bruta. Cind a repetat celebra fraza despre revarsarea sentimentelor", el a modificat-o, spunind: poezia isi are obirsia in emotia retraita in clipe de reculegere; emotia e contemplata pina cind, printr-un fel de reactie, calmul dispare treptat, si o emotie noua, inrudita cu aceea care a constituit inainte obiectul contemplatiei, isi face lent aparitia, ajungind sa existe efectiv in spirit"22. Procesul de creatie descris aici ni se prezinta ca evocarea deliberata a unei emotii trecute, aceasta rcaparind doar cainrudita", nu identica cu ceea ce a fost in trecut. in multe pasaje Wordsworth recunoaste rolul gindirii lucide in compozitia poetica. in lista facultatilor poetice pe care a intocmit-o, reflectia si judecata ocupa, intr-o ordine temporala ipotetica, locurile trei si sase. Observatia si sensibilitatea preced reflectia, care defineste valoarea actiunilor, imaginilor, gindurilor si sentimentelor". Imaginatia si fantezia, urmate de inventie, preced judecata, care hotaraste facultatea ce trebuie sa se afirme (imaginatia sau fanteziA) si stabileste specia compozitiei, genul ei23. Se stie prea bine (dovezile a-bunda!

   ) ca Wordsworth isi revizuia mereu poeziile, cu multa meticulozitate, si ca el insusi a afirmat: prima formulare mi-o gasesc adesea detestabila; de foarte multe ori cuvintele care iti vin mai pe urma, ca si gindurile de acest fel, se dovedesc a fi mai bune"21. in special spre batrinete, Wordsworth a recunoscut existenta unor reguli ale artei si maiestriei". Marturisindu-se unui prieten, observa: a compune versuri presupune infinit mai mult mestesug decit sint dispusi oamenii sa creada; iar succesul absolut depinde aici de nenumarate detalii marunte. Milton vorbeste despre faptul ca isi A«toarna usor versurile spontaneA»", dar afirmatia e inselatoare si trebuie privita cu rezerve25. Wordsworth aprecia in mod cert virtutile disciplinei formale, fapt ilustrat de elogiul adus sonetului in sonetul care incepe cu versul Nuns fret not at their convent s narrow room" (De spatiul strimt al manastirii maicile nu se PlinG).

Aceasta recunoastere a importantei tehnicii si a revizuirii compozitiei se impaca perfect, in mintea lui Wordsworth, cu increderea in inspiratia initiala, in impulsul launtric". De multe ori Wordsworth spune ca versurile au venit spontan", ca au venit intr-un torent atit de navalnic", incit nu si le-a mai putut aminti, ca a scris un poem tisnit direct din inima". Sau poate afirma ca, in epitafuri, aceste adevaruri ar trebui rostite instinctiv", nu enuntate mecanic, ci sesizate si exprimate in toata complexitatea lor, cu prospetimea si claritatea unei intuitii originale"26.

Ca multi alti poeti, el ezita cind e vorba sa stabileasca originile acestei inspiratii sau intuitii. Uneori inspiratia pare sa vina de sus, sub forma unor vizite ale puterii imaginative"; alteori, mai caracteristic, ea pare sa izvorasca din viata interioara, din trecutul ingropat: a shy spirit in my heart

That comes and goes will sometimes leap

From hiding-placcs ten years deep i.



Multe dintre cele mai bune poezii ale lui par a fi asemenea tisniri din vechi tainite, sau cautari ale urmelor timpului", ale licaririi copilariei. Dar cred ca aceasta evocare si exprimare a emotiei nu e niciodata justificata, in teoria lui Wordsworth, de vreo nevoie pur personala de catharsis, sau de bucuria compunerii de dragul compunerii. El se simte intotdeauna obligat sa justifice poezia prin efectul ei asupra cititorului, sau sa caute in poezie un mijloc de cunoastere.

Pentru Wordsworth, poezia inseamna in primul rind manipularea unor sentimente omenesti cu scopul de a contribui la sanatatea si fericirea mintala si morala a omului. Poetului mare ii revine sarcina de a corecta sentimentele oamenilor, de a le da sentimente de o compozitie noua, de a le face sentimentele mai sanatoase, mai pure si mai permanente, pe scurt, mai concordante cu natura, adica cu natura eterna si cu marele spirit care anima lucrurile"28. Aici natura" inseamna, pe de o parte, o omenire ideala, care traieste aproape de natura, ducind o viata simpla si austera, la tara, departe de relele civilizatiei urbane, si, pe de alta parte, natura" asa cum o concepea secolul al XVIII-lea: constiinta caracterului nostru omenesc comun, a legaturii dintre toti oamenii si a unitatii dintre om si natura exterioara. in trezirea simpatiei pentru semenii nostri, pentru animale si chiar si pentru obiecte neinsufletite, efectul emotional al poeziei e esential: poemele trebuie sa prezinte sentimente care sa poata fi impartasite de toti oamenii si care sa-i poata face mai buni si mai morali pe cei ce le impartasesc"29. Una dintre functiile poeziei este sa-i impresioneze pe oameni, scotindu-i astfel din indiferenta lor emotionala, sa-i faca sa sesizeze natura si misterul lumii. Poezia are rol de stimulent, actionind impotriva cumplitei apatii" a epocii noastre. Dar ea trebuie, fireste, sa stimuleze sentimente corecte, sa trezeasca tipul corect de constiinta. Romanele frenetice, tragediile germane, constituie un stimulent negativ. Poetul trebuie sa uneasca, prin pasiune si cunoastere, vastul imperiu al societatii umane". Cititorii trebuie sa fie umiliti si umanizati, pentru ca apoi sa se poata simti purificati si inaltati"30. Astfel, poezia duce la catharsis: ne purifica pe de-o parte de sentimente false, cum ar fi prejudecatile generate de falsul rafinament si de snobismul social, si, pe de alta parte, de sentimente urite si vicioase, cum ar fi ura sau rautatea. Poetul largeste sfera sensibilitatii umane, spre desfatarea, onoarea si binele naturii umane", el realizeaza armonia umanitatii sublimate"31. Toate acestea anticipeaza ideile lui Tol-stoi din Despre arta, desi Tolstoi nu 1-a citit pe Wordsworth. Numitorul comun este rousseauismul lor, antipatia lor fata de civilizatia urbana, increderea lor in spontaneitatea si sinceritatea emotionala, interesul lor pentru efectul literaturii asupra oamenilor ca instrument al unei unificari in spiritul iubirii. Amindoi se izbesc de dificultatile evidente generate de criteriul sinceritatii si de imposibilitatea de a trage vreo linie de demarcatie intre arta si persuasiune emotionala, intre arta si propaganda. Nici unul nu si-a dai seama ca limitind emotiile pe care trebuie sa le stirneasca arta la cele considerate de ei bune si corecte, transferau criteriul de evaluare in domeniul eticii, politicii si religiei, fiind in permanenta amenintati de didacticism, de pericolul dea judeca literatura dupa intentiile autorului si dupa subiectul tratat.



Din nefericire, Wordsworth isi ia teoria aci litteram, aplicind-o la fiecare poem si la fiecare vers. Cultivarea sentimentelor bune, a bucuriei principiului pur al iubirii"*, devine scopul central al poeziei. Iata de ce el condamna satira si orice propaganda revolutionara sau reformista. Atacurile satirice, chiar impotriva unor abuzuri reale, i-ar invrajbi pe oameni, ar adinci deosebirile de clasa si ar slabi forta vitala a legaturilor sociale"32. Scrisoarea trimisa de Wordsworth lui Charles James Fox impreuna cu un exemplar din Lyrical Ballads trebuie sa fie luata in serios, desi admitem ca nu e lipsita de o anumita exagerare, explicabila prin solemnitatea ocaziei. Wordsworth ii trimite volumul de versuri omului de stat pentru ca simte ca poezia lui ofera un remediu impotriva degradarii rapide a sentimentelor familiale la oamenii din clasele sociale inferioare". El compara in mod expres tabloul relatiilor de familie si de proprietate care il leaga pe taran de micul lui petec de pamint, cu tabloul efectelor industrializarii si urbanizarii33. Wordsworth considera ca poeme ca Michael sau The Brothers sint opere morale si politice in favoarea unei adevarate democratii agrare a taranilor liberi, in favoarea republicii perfecte a pastorilor" din Tinutul Lacurilor34. in aceste declaratii de tinerete, poezia continua sa apara nu aiit ca un mijloc de a transmite precepte sau adevaruri morale, cit ca un mijloc de a manipula sentimente. insa o data cu trecerea anilor punctul de vedere al lui Wordsworth a devenit din ce in ce mai didactic, tinzind sa-i recunoasca poeziei doar caracterul instructiv. Un poet mare e un dascal: vreau sa fiu considerat sau dascal, sau nimic"35. Poezia face chiar si planuri pentru un viitor utopic. Ea trebuie folosita



In framing models to imfirove the scheme Of Man s existence and recast the World.



Dar in ciuda unor formule moraliste sau didactice inca si mai stin-gace, Wordsworth a inteles ca poezia nu se limiteaza la inculcarea unor adevaruri morale. El subliniaza, in vocabularul inadecvat al epocii, ca placerea joaca si ea un rol: Simtim numai emotiile propagate prin placere"37. Ritmul este unul dintre elementele care maresc placerea. Aprecierile lui Wordsworth sufera insa adesea din cauza tendintei lui de a vorbi despre ritm ca despre un farmec supraadaugat" - aceasta pentru ca vrea, in mod evident, sa se puna in garda impotriva argumentului ca ritmul netezeste calea pentru alte frumuseti artificiale" de vocabular sau sintaxa. Totusi, admite ca ritmul inalta spiritul spre un nou plan al constiintei si mareste ceea ce noi am numi distanta estetica. El tempereaza si tine in friu pasiunile" si tinde sa despoaie limba, intr-o anumita masura, de caracterul ei real, invaluind astfel intreaga compozitie in semiconstiinta unei existente imateriale". Cititorul de poezie are senzatia vaga, mereu reinnoita, ca limba se aseamana indeaproape cu aceea din viata reala, fiind totusi, in prezenta ritmului, foarte diferita de aceasta". Wordsworth apeleaza la vechea idee ca ritmul determina perceperea asemanarii in neasemanare, idee careia ii da o interpretare foarte larga, ajungind sa stabileasca o analogie chiar si cu apetitul sexual38.

Wordsworth a stiut ca poezia nu reprezinta un simplu mijloc de a transmite adevarul. El a opus-o net realitatii concrete si stiintei39. Antiintelectualismul sau general si ostilitatea sa fata de stiinta l-au facut sa sublinieze apasat distinctia dintre poezie si operele intelectului. Nu e nevoie sa citam binecunoscutele pasaje despre intelectul care se amesteca in toate", falsa putere secundara cu ajutorul careia multiplicam distinctiile", sau despre o-chiul rece, rece si mort" al stiintei care, in cel mai bun caz, este doar un succedaneu, o cirja pentru infirmitatea noastra"40. Mai putin cunoscuta e afirmatia ca stiinta s-a luptat cu Imaginatia, vrind s-o distruga" si ca, in ceeace-1 priveste, ar prefera sa fie o baba superstitioasa" decit un om de stiinta fara imaginatie si fara Dumnezeu41. E normal ca dupa toate acestea sa citim cu o usoara surprindere, in Prefata din 1800, un pasaj ce pare sa preconizeze o colaborare intre poezie si stiinta. Prevazind ca stiinta va determina o revolutie in viata materiala, Wordsworth prezice ca poetul va sta alaturi de omul de stiinta, aducind emetia chiar in sinul obiectelor stiintei". Descoperirile chimistului, botanistului sa umine-ralogului din viitorul indepartat vor deveni subiecte firesti ale artei poetului". Daca va veni vreodata o vreme cind ceea ce se numeste astazi stiinta, ajungind sa fie foarte familiara omului, va fi gata sa imbrace, ca sa spunem asa, o forma vie, poetul isi va oferi spiritul sau divin pentru a ajuta la aceasta transfigurare"42. Pasajul nu contine o fictiune absurda, indezirabila si imposibila"43, ci, dupa parerea mea, exprima, pe de o parte, speranta foarte simpla si concreta ca noile cuvinte si idei stiintifice vor deveni un material asimilat de poezie, asa cum a fost asimilata astronomia coper-niciana si optica newtoniana, si, pe de alta parte, speranta mai vaga, similara cu aceea exprimata de N alurphilosophen si de Cole-ridge, ca stiinta va inceta sa fie mecanicista, devenind reconcilia-bila cu o conceptie calitativa si chiar estetica despre lume. E clar ca, cel putin la data aceea, Wordsworth renuntase la o parte din primitivismul sau care, desigur, nu s-a limitat niciodata la ideea unei epoci de aur trecute exprimind incredere in creativitatea omului si in continuitatea fundamentala a sentimentelor umane si prezicind ca poezia va fi necesara umanitatii in toate timpurile.



El nu accepta teoriile privind distrugerea inevitabila a poeziei de catre stiinta, desi faptul ca asociaza poezia cu copilaria si cu o societate agrara ar putea sugera ca subscrie la ele. Afirmatia ca poezia este expresia pasionata de pe chipul oricarei stiinte"44 nu are in ea nimic absurd daca consideram, impreuna cu Wordsworth, ca poezia reprezinta un mod emotional de cunoastere. Pentru a intelege de ce antipatia lui Wordsworth fata de stiinta s-a accentuat odata cu trecerea anilor si de ce increderea lui intr-o transfigurare" a sca/Ait, e de-ajuns sa ne gindim la victoriile tot mai mari ale tehnologiei si utilitarismului si la spulberarea sperantei pe care si-a pus-o Coleridge intr-o simbolica filozofie a naturii".

Adevarata cunoastere, asa cum o gasim conceputa in opera de batrinete a lui Wordsworth, e identica cu revelatia religioasa. Dar Wordsworth se fereste cu multa grija sa identifice poezia cu religia, aratind ca ele se aseamana doar prin aceea ca ambele se bazeaza pe simboluri si pe substitutii". Poezia, eterica si transcendentala, dar totusi incapabila sa-si sustina existenta fara a se incarna sensibil"45, pare sa fie poezie in sens platonic, un spirit raspindit in intreaga lume; dar aceasta acceptiune nu apare si in celelalte scrieri ale lui Wordsworth. De obicei, el pune intregul accent pe incarnarea sensibila si recunoaste ca poezia lui nu este sacra in acceptiunea cea mai inalta a cuvintului". Discutind despre poezia epica, sustine, impreuna cu John Dennis, ca in clasa superioara a acestei specii de poezie numai un subiect religios poate satisface nevoile sufletului" si aproba subiectul Ierusalimului eliberat al lui Tasso. Personal, s-a simtit insa nevrednic de a trata subiecte inalte si sfinte". Se pare ca nu si-a considerat Sonetele ecleziastice drept poezie strict religioasa si a evitat cu grija sa abordeze chestiuni teologice controversate, deoarece se temea sa nu greseasca40. in timp ce, in mintea lui, religia a trecut treptat intr-un domeniu complet supranatural, situindu-se in afara cunoasterii chiar si a cunoasterii imaginative poezia a continuat sa-si mentina pozitia ei presupus inferioara. Dar imaginatia nu fusese oare conceputa ca o cale spre cunoastere, spre sesizarea naturii realitatii? in aceasta problema se pare ca Wordsworth ezita sau, mai degraba, ca are doua conceptii pe care le considera legate una de cealalta. in multe din declaratiile sale imaginatia e conceputa, in esenta, ca in secolul al XVIII-lea: facultatea de evocare arbitrara si de combinare deliberata a imaginilor. in altele, e viziunea intelectuala neoplatonica. Aparent, nu exista o trecere in timp de la o conceptie la cealalta. Ideea ca imaginatia este viziune apare atit in scrierile de tinerete cit si in cele tirzii. Se pare ca exista o deosebire intre afirmatiile facute in proza si cele facute in versuri. Conceptia metafizica neoplatonica strabate ultimele carti ale Preludiului si Excursiei, iar cea psihologica, Prefata din 1815. Discutia in versuri din Preludiul si din Excursia n-o putem trata ca teorie literara fara sa-i falsificam tonul si implicatiile. Distinctiile care se fac aici intre imaginatie in general si imaginatia poetica sint atit de imprecise si de obscure incit este imposibil sa extragem din ele o doctrina poetica coerenta. Wordsworth oscileaza deconcertant intre trei conceptii epistemologice. Uneori considera ca ima-natia e pur subiectiva, fiind impusa lumii reale de catre spiritul uman. Alteori o concepe ca pe o iluminare mai presus de sfera gin-dirii constiente si chiar mai presus de suflet. Dar de cele mai multe ori adopta o pozitie intermediara, care sustine ideea unei colaborari :



An ennobling interchange

Of action from within and from withouli.



Numeroasele pasaje care sugereaza un subiectivism extrem, conceptia ca imaginatia isi exercita activitatea impotriva lumii, trebuie intotdeauna interpretate in lumina celorlalte teorii words-worthiene, bazate pe ideea existentei unei continuitati intre spirit si natura. Cind spune ca trebuie sa aruncam o anumita culcare a imaginatiei peste incidente si situatii din viata de toate zilele", Wordsworth justifica de fapt modul in care isi alege subiectele. Chiar si atunci cind afirma ca datoria poeziei este sa trateze lucrurile nu asa cum sint, ci asa cum apar, nu asa cum exista in sine, ci asa cum par sa existe, asa cum se infatiseaza simturilor si pasiunilor noastre", el pledeaza pentru emotia poetului si pentru transfigurarea de catre el a realitatii, si nu in favoarea solipsismului psihologic sau a teoriei ca lumea materiala e o iluzie48, asa cum am putea crede daca accentuam termenii apar" si par".

Vestita imagine a muntelui Snovvdou ii sugereaza o analogie intre activitatea naturii si cea a imaginatiei: natura, reprezentata de luna, modeleaza, adauga, extrage, combina". Ea are o replica autentica" in facultatea imaginativa a spiritelor superioare" (genii, in special poetI) care, asemeni naturii, pot crea o existenta verosimila". Aceste spirite superioare pot fi in comuniune cu lumea invizibila". Ele se bucura de adevarata libertate, de adevaratul liber arbitru. Aceasta imaginatie inseamna absolute power And clearest insight, amplilude of mind And Reason in her most exalted mood.



Wordsworth o asociaza apoi foarte strins cu iubirea intelectuala. in acest caz imaginatia e conceputa ca intuitie intelectuala, ca o facultate cognitiva superioara (ratiune, nous, VernunfT) care se cere asociata cu iubirea, cu iubirea fata de om si fata de Dumnezeu*. Uneori Wordsworth adopta limbajul idealismului, numind imaginatia facultatea poetului de a concepe si a crea adica de a infatisa forme individuale in care sint intrupate idei universale sau abstractiuni"**. Dar aceasta prezentare a poeziei ca sistem simbolic de abstractiuni este rara. Mai obisnuita e, la Wordsworth, parerea ca imaginatia se adreseaza infinitului", incita si sprijina eternul" si astfel sugereaza religia sau, cel putin, sentimente religioase5".

Abia Prefata din 1815 stabileste o relatie mai strinsa intre conceptul de imaginatie; si anumite texte literare. Aici Wordsworth justifica ordinea in care si-a asezat poemele, definind imaginatia si fantezia in termeni psihologici, iii critica definitiile curente, conform carora imaginatia si fantezia ar fi simple modalitati ale memoriei, si in continuare afirma ca ele sint de fapt procese de creatie sau de compozitie". Exemplele; pe care le da sint insa ciudat de nepotrivite: ele nu prezinta altceva decit niste transferuri metaforice foarte comune. Astfel, cind, in Regele Lear, Shakespeare spune ca omul care culege brinca pe stincile de la Dover atirna" pe stinca, el da dovada, dupa parerea lui Wordsworth, de imaginatie, deoarece a atirna" nu trebuie luat in sensul ca omul ar fi sustinut de cineva de sus, ci se refera la pozitia lui precara. Alte exemple sint luate din chiar poeziile lui Wordsworth. Vocea porumbelului salbatic e ingropata printre copaci", expresie nepotrivita daca o luam ad litteram, dar care sugereaza dragostea de singuratate a pasarii si efectul vocii care e inabusita de frunzisul dimprejur". Tot asa, a numi cucul o voce calatoare" arata imaginatie, deoarece aici vocea" e o substitutie care aproape ca priveaza pasarea de existenta corporala, iar calator" sugereaza o aparenta ubicuitate. Apoi Wordsworth trece la analiza unor exemple mai complexe, discutind poemul sau Resolution and Indepen-dence, in care culegatorul de lipitori e comparat atit cu o piatra uriasa", cit si cu un animal marin". Pietrei i se da putina viata, pentru a deveni similara cu animalul, iar animalului marin i se ia putina viata, pentru a fi asimilat pietrei. Astfel, Wordsworth ii atribuie imaginatiei, citindu-1 pe Charles Lamb, calitatea de a reduce toate lucrurile la unul", de a consolida pluralitatea in unitate", dar si de a descompune si diviza unitatea in pluralitate"8 . Ea este, asadar, atit o forta unificatoare cit si o forta de analiza. in alta parte, Wordsworth isi discuta sonetul With ships thc sea was sprinklcd, aratind ca in el gasim, o alta ilustrare a felului in care mintea se concentreaza asupra unui obiect anume (o corabiE) dintr-o multitudine de alte obiecte, ca si cum poemul ar fi o lectie elementara de psihologie a atentiei52. Aici se pare ca Wordsworth nu depaseste ideca ca imaginatia descompune, adauga, extrage si modifica, iar cind spune ca imaginatia modeleaza si creeaza, nu pare sa aiba in vedere altceva decit faptul ca ca consolideaza pluralitatea in unitate".

Urmeaza apoi distinctia dintre fantezie si imaginatie, care debuteaza cu citarea observatiei facute in treacat de Coleridge in Omniana*. Wordsworth sustine ca definitia lui Coleridge, conform careia fantezia ar fi o facultate agreganta sau asociativa" (spre deosebire de imaginatie, care ar fi o facultate creatoare sau modificatoare") este prea generala. Iii sustine ca nu numai fantezia, ci si imaginatia imbina si asociaza, evoca si combina, si ca nu numai imaginatia, ci si fantezia e o facultate creatoare. Dar, de fapt, teoria lui Wordsworth concorda in foarte marc masura cu cea a lui Coleridge, cel putin in forma in care a fost dezvoltata si pusa pe hirtie ceva mai tirziu**. Atit Wordsworth cit si Coleridge fac distinctie intre fantezie, facultate care minuieste notiuni fixe si precise", si imaginatie, facultate care se ocupa de ceea ce e elastic, flexibil, imprecis"53. Singura deosebire importanta dintre Wordsworth si Coleridge este ca Wordsworth nu intelege clar distinctia facuta de Coleridge intre imaginatie ca forta holistica" si fantezie ca forta asociativa si nu stabileste o distinctie neta intre transcendentalism si asociationism. Exemplele pe care le da duc la o reinviere destul de naiva a deosebirii dintre frumos si sublim. Ne aflam in prezenta fanteziei atunci cind ni se indica dimensiuni precise, si in prezenta imaginatiei atunci cind ni se spune ca statura arhanghelului ajungea pina la cer" sau ca firmamentul e nemarginit"34. Cind Chesterfield se refera la roua serii" numind-o lacrimile cerului", nu dovedeste decit fantezie, in timp ce Milton, la care cerul varsa lacrimi triste" la vederea izgonirii lui Adam din Paradis, dovedeste imaginatie, pentru ca mintea noastra recunoaste justetea si logica acestei compasiuni a naturii"55. in practica, intreaga teorie se reduce la ideea ca imaginatia e ceva serios, in timp ce fantezia trebuie desconsiderata pentru ca se bazeaza pe un anumit tip de inselaciune. Fantezia poate fi recunoscuta dupa rapiditatea cu care imprastie ginduri si imagini si dupa curioasa subtilitate si precizie cu care poate detecta afinitatile ascunse" ale gindurilor si imaginilor56. Astfel, fantezia inseamna dexteritate si exercitiu intelectual. Capacitatea combinatorie, subtilitatea intelectuala sint nepoetice in comparatie cu actiunea lenta a imaginatiei, care se ocupa de obiecte imprecise si nemarginite. Wordsworth foloseste aceasta distinctie pentru a deprecia intreaga literatura care cultiva spiritul (wiT) - atit poezia secolului al XVlI-lea cit si cea a secolului al XVIII-lea desi termina prin a cita, ca exemplu de fantezie, o compozitie admirabila", Ode apon Winter a lui Cotton.

Distinctia dintre fantezie si imaginatie e insotita de aceea dintre metaforele animatoare sau personificarile din poezia secolului al XVIII-lea, pe care Wordsworth le dezaproba, si metaforele folosite de el insusi. Teoretic, distinctia nu e prea clara, dar criteriul de baza pare sa fie cel al adevarului. Chesterfield greseste pentru ca roua serii" nu reprezinta lacrimile cerului". Milton are dreptate pentru ca din punct de vedere spiritual este veridic ca pina si cerul sa plinga la izgonirea lui Adam din Paradis. Nu am cedat niciodata sentimentelor mele personificind obiecte din natura", spune el intr-o scrisoare tirzie, fara a supune ulterior tot ceea ce am scris controlului riguros al judecatii sanatoase"57. E dar insa ca judecata sanatoasa a lui Wordsworth se deosebeste de aceea a altor oameni: ea include credinta in identitatea profunda dintre om si natura, in inima buna a magarului, in bucuria cu care respira floarea si in iubirea inexprimabila de pe chipurile tacute ale norilor"58. Conceptia despre imaginatie se leaga si se contopeste astfel cu conceptia sau mai degraba cu sentimentul lui Wordsworth ca lumea reprezinta o unitate si o comunitate de fiinte vii.

Wordsworth apeleaza rareori la clementul cel mai fertil, din punct de vedere critic, al teoriei imaginatiei: sesizarea unitatii si totalitatii operei literare. Dupa ce face aluzie la August Williclm Schlcgel, el lauda discernamintul lui Shakcspeare in selectarea materialelor sale si in modul in care le face sa alcatuiasca, in ciuda frecventei lor eterogenitati, o unitate si sa contribuie, toate, la atingerea unui tel inalt"59. Obiectiile lui fata de poezia secolului al XVlII-lea se indreapta adesea impotriva a ceea ce am putea numi atomismul ei: culorile stridente ale vocabularului", care tradeaza lipsa de apreciere pentru armonia pura si rafinata"; sau imaginile lui Macpherson, precise, separate, dezorganizate, izolate si absolut independente""0. Criteriul unitatii sau, mai degraba, al curgerii continue se afla si la baza criticilor aduse celor care folosesc ottava rima in poeme epice de tipul Ierusalimului eliberai al lui Tasso, sau la baza elogierii sonetului, forma strabatuta de sentimentul unei puternice unitati". in loc sa privesc aceasta compozitie ca pe o constructie arhitectonica, vazind in ea un intreg constituit din trei parti, m-am obisnuit sa prefer imaginea unui corp rotund, a unei sfere sau a unei picaturi de roua"81. Analogia cu o constructie este, asadar, respinsa in favoarea analogiei nu cu un organism, ci cu rotunjimea unei sfere geometrice.

Din cele de mai sus reiese ca pozitia lui Wordsworth in istoria criticii trebuie considerata ambigua sau de tranzitie. El mosteneste de la neoclasicism teoria imitatiei naturii, dar ii da o orientare sociala specifica; de Ja secolul al XVIlI-lca mosteneste conceptia ca poezia e pasiune si emotie, dar o modifica prin ideea ca procesul de creatie poetica reprezinta retrairea emotiei in clipe de reculegere". Din retorica preia o serie de idei privind efectul poeziei, dar le extinde si le amplifica, elaborind o teorie a efectului social al literaturii, efect care ar fi unirea societatii in spiritul iubirii. Pentru a satisface exigentele trairilor sale mistice, mai adopta insa si o teorie a poeziei in care locul central il detine imaginatia, ca forta de unificare si de intuire- suprema a unitatii lumii. Desi de volum mic, critica literara wordsworthiana e bogata in ramasite ale trecutului, Jn sugestii, anticipari si idei personale.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.