Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Emile Hennequin (1859-1888) despre Critica literara



Alta incercare de sistematizare a criticii este aceea facuta (ie Emile Hennequin, in opusculul La Critiqnc scicntifiqitc (1888). Hennequin este astazi aproape uitat. Cele trei volume, nu prea .groase, alcatuind opera sa, n-au mai fost reeditate. Stilul lui este rebarbativ datorita unei linii tortuoase a frazei, incarcata cu arhaisme si neologisme, presarata cu termeni stiintifici si cu adjective bombastice. Emile Hennequin s-a stins intr-un trist accident, prin innec, la virsta de 28 de ani; impresia remarcabila facuta de personalitatea sa a dainuit doar timpul necesar pentru publicarea, lucrarii sale teoretice si a celor doua volune de eseuri razlete Ecrivains fraucais (1889) si Quelqucs ecrivains francais (1890). Hennequin a avut un mare admirator in strainatate, in persoana eminentului critic ceh F.X. Salda (1867 1937) care 1-a tradus si i-a pastrat vie amintirea, evocind-o constant in epoca pe cind eram eu insumi student la Universitatea din Praga, in anii de dupa 19201.

La Criliqiie scientifiqne incearca sa aseze critica pe o baza stiintifica, tratind opera de arta ca semn" al spiritului autorului, sau al societatii care 1-a produs, sau al publicului caruia acesta i se adreseaza. Hennequin este inventatorul termenului de es-thopsychologie", indicind preocuparea sa capitala fata de emotia estetica, pe care, in termeni kantieni, o descrie drept un scop in sine.Arta este crearea, in sufletul nostru, a unei vieti puternice, fara actiune si fara durere"2. Abia mai tirziu, privind retrospectiv, emotia estetica ajunge sa ofere motivatie pentru conduita umana. Hennequin critica triada lui Taine. Credinta ca ar exista caracter national sau rasa stabila i se pare eronata. Influenta factorului milieu si moment este incerta, obscura si variabila. Hennequin apara punctul de vedere dupa care, odata cu cresterea individualismului si amplificarea conflictului dintre artist si societate influenta factorului milieu descreste atit de mult incit devine ca si nula, intr-o societate libera si infloritoare. Argumentul standard utilizat este ca mediul" nu este capabil sa explice nasterea geniilor, sa spunem, Rembrandt sau Leonardo da Vinei, si ca, de altfel Taine insusi nu se incumeta sa incerce o explicatie in asemenea cazuri. Criticul este departe de a fi convins ca Chatcaubriand datoreaza ceva Bretaniei sau Flaubert Normandiei. intre Flaubert si Corneille, care din doi reprezinta oare caracterele fizice si pitoresti ale Rouen-ului?"3



Hennequin continua cu urmatoarea fructuoasa sugestie: nu studiati fundalul biografic al scriitorului ci pe admiratorii acestuia, in parte, cel putin, opera de arta este expresia facultatilor, idealului si structurii interioare a celor pe care ii emotioneaza"4. O opera place publicului sau datorita faptului ca reprezinta un analog mintal al cititorului. Daca o opera este considerata de public drept veridica si asemanatoare vietii, ce rost mai are postulatul reproducerii fidele a realitatii: de pilda, La Dame aux came-lias a fost salutata de publicul teatrelor din epoca drept o minune a realismului. Un lucrator oarecare este departe de a crede in adevarul romanului L Assommoir de Zola, desi poate recunoaste cu usurinta pe zidarul sau fierarul ideal al popularului romancier. Asadar un roman va fi apreciat atunci cind va realiza adevarul subiectiv ale carui idei le reda, a carui reflectare imaginara n-o contrazice"5. Hennequin comenteaza apoi citeva aspecte evidente, de pilda, existenta mai multor tipuri de public, sau grupe de virsta, cu gusturi si preferinte diferentiate pentru poezie: Musset si Heine sint pe gustul tinerilor, Horatiu place celor in virsta. Criticul sugereaza in consecinta ca istoria literara sa studieze cu precadere succesiunea tipurilor fictive: acestea preced si anticipeaza evolutia spiritului national, ele exprima o natiune pentru ca sint de ea admirate. Gloria unui artist si izbinda unui erou national sint fenomene analoge pentru ca, in ambele cazuri, individualul se intruchipeaza intr-un tip si suscita reactii de imitatie, aprobare, admiratie. Artistul si eroul sint, in acelasi timp, cauze si tipuri ale miscarii de ei provocate. Cumva neconvingator, Hennequin conchide ca arta ar stinjeni progresul moral al omului, intrucit il ajuta sa ramina legat de practica inclinatiilor sale atavice". Arta vlaguieste moravurile, slabeste nationalitatea si patriotismul, sustine el. Natiunile cele mai civilizate se lasa cel mai usor cucerite"0, infringerea Frantei de la 1870 71 era o amintire inca usturatoare.



Dar propunerea unei sociologii a gustului si a reactiilor de public, nu este tradusa in practica prin cele doua volume ce cuprind critica propriu-zisa a lui Hennequin. Cel mai reusit dintre acestea, Ecrivains francises abordeaza o tema de mare interes: este vorba de scriitorii straini pe atunci de curind tradusi, cititi si admirati in Franta. Dickens, Hcine, Turgheniev, Poe, Dosto-ievski si Tolstoi, in chiar aceasta ordine, constituie subiectul cartii. Dar, cu exceptia citorva pagini, aproape de sfirsit, nu apare nici un indiciu ca autorul si-ar fi propus sa studieze influenta pro-priu-zisa exercitata de acesti scriitori in Franta. Ni se spune cite ceva despre influenta lui Heine si a lied-ului german asupra unor Catullc Mendes, Francois Coppee si Villiers de l Isle-Adam, si se sugereaza, cu jumatate de gura, ca Dostoevski place categoriilor superioare cititorilor obisnuiti ai lui Dickens, paturilor burgheziei luminate si cu dare de mina, mai ales protestanta"7. Dar cam asta este totul. De fapt, scriitorii straini sint clasificati, ca tipuri psihologice, intr-o maniera foarte schematica. Poe reprezinta intelectul absolut, Heine un compromis intre inteligenta si sensibilitate, Dickens extrema sensibilitate, Dostoevski trece dincolo de Dickens, in misticism8. Asemenea generalizari in concluzii frapeaza ca un fel de comentariu intirziat. Ele nu dau imaginea corecta a eseurilor, acestea, in momentele lor cele mai bune izbutind sa ofere caracterizari stralucite ale spiritului si stilului autorilor studiati, cu o arta a prezentarii care deriva de la Taine, in ciuda obiectiilor pe care le ridica impotriva teoriilor acestuia, Hennequin este, de fapt, discipolul lui. Formularile extremiste, culorile tipatoare, o anume rigiditate si un anume schematism precum si eseul despre Balzac aduc aminte de unele capitole ale Istoriei literaturii engleze.



Eseul lui Hennequin despre Poe dezvolta ideea absolutei intelectualitati a poetului american, atit de scumpa admiratorilor sai francezi, incepind cu Baudelaire si pina la Valery. Hennequin crede in vechile legende: Poe a dezlegat misterul lui Marie Roget, a descifrat toate criptogramele, a dus o viata aventuroasa in Europa si a murit de foame. Un mecanism de otel", metalic" masinal", rigid, glacial, etc. acestia sint termenii cheie ai caracterizarii9. Eseul despre Heine este de departe mai bun: Heine este vazut ca foarte francez, unul dintre ai nostri", si criticul izbuteste sa-i surprinda intr-adevar foarte bine ironia, instabilitatea emotionala, pina si cochetaria de pe patul de moarte10. Hennequin are despre poezie o conceptie simbolista", in intelesul acordat pe atunci o vreme termenului, de pilda, la Ver-laine. Poezia ar trebui sa tinda spre vag, spre sugestia indirecta, spre muzica, si iata de ce Heine (si Baudelaire, pe care Hennequin il prefera lui HeinE) ridica o problema. Criticul este de parere ca cei doi au incetat de a scrie poezie in clipa cind s-au transformat in analisti si psihologi. Poetic, nu literal, nivelul lor este sub acela al poeziei ideale si impersonale a lui Shelley sau Victor Hugo11. in schimb eseul despre Dickens, ca si cele consacrate celor trei romancieri rusi, reprezinta pe Hennequin cel mai bine. Dickens este caracterizat in termeni foarte apropiati de aceia in care au vorbit despre el un Taine sau George Henry Lewcs, care au vazut in el un caricaturist si un vizionar. Criticul insista mult asupra limitarilor scriitorului: sensualitatea si intelectul sint excluse din universul dickensian. Sint scoase in evidenta afinitatile lui cu vaudeville-ul si melodrama, iar tipurile sint clasificate. Romanele favorite sint, pentru Hennequin, cele din ultima perioada: Marile sperante si Prietenul nostru comun1*. Turgheniev este considerat poetul elegiac al realismului". Procedeele romancierului operind fragmentar si prudent, progresind incetul cu incetul printr-o acumulare de trasaturi marunte , sau maladia morala a eroilor13, sint surpinse destul tio bine, dar raminem totusi cu impresia precum in eseurile sale cele mai bune despre Dostoevski si Tolstoi , ca Hennequin nu avea decit o slaba intelegere si simpatie pentru situatia specifica a Rusiei. Dar eseurile despre Dostoevski si Tolstoi sint cit se poate de simptomatice pentru reactia primilor cititori occidentali ai romanului rus, tocmai pentru ca Hennequin se exprima cu atita franchete critica, comunieindu-ne surpriza si socul noutatii, treptat depasite, odata ce ne familiarizam cu trasaturile de caracter ale literaturii ruse. Hennequin nu citise Posedatii si Fratii Karamazov si nu intelegea decit foarte superficial complexitatea doctrinelor lui Dostoevski. Totusi, el pune pregnant in evidenta calitatea cosmaresca si fantasmagorica a lumii lui Dostoevski in care strazile, casele si fiintele, la inceput stabile sau itinerante, incep dintr-o data sa vacileze si planeaza, ca niste umbre sau intunecate profile de vis. Si niciodata nu se produce minunea ca suflul unei alte lumi sa adie, volatilizind aceasta materie in miraj nedecis"14. Amalgamul de real si de fantastic, monotonia situatiilor si atmosferei din diferitele lui carti, devin materia unor obiectii pentru critic, ele tradind disproportia dintre sensibilitate si ratiune"15. Bun francez, rationalist in adincul inimii sale, Hennequin e de parere ca misticismul acea exaltare de nebunie, idiotie, imbecilitate candoarea idiotilor si bunatatea criminalilor"16 nu este decit nonsens.





Aceasta incomprehensiune rationalista prejudiciaza si frumosul eseu despre Tolstoi, unul dintre primele care au luat cu acuratete in consideratie romanul Razboi si pace. Pentru Hennequin, viata" este cuvintul cheie in materie de caracterizare: viata in tranzitie, in flux, in evolutie lenta. Pina si personajele principale sint fluide, supuse variatiilor din mediul lor inconjurator. Hennequin subliniaza simtul tolstoian pentru persoana fizica, reusita descrierilor sale in care unii oameni se intinipla sa-si piarda individualitatea prin spitale, pe cimpul de lupta, sau in temnita17. Multe din observatiile lui Hennequin au fost ulterior reluate de Mcrejkovski. Totusi, in final Hennequin exprima o curioasa rezerva:



in chiar cursul descifrarii operei, cititorul lui Tolstoi se simte in mod vag dar totusi ferm indepartat de insusi spectacolul prezentat. Scriitorul pare tot timpul gata sa se incinga pentru marele efort de incercuire a subiectului sau imens, si tot timpul da gres, se abate si se indeparteaza, parca nepasator fata de lucrarea intreprinsa; scenele ramin la stadiul de schite neterminate, marcate abia de citeva trasaturi, marile crize ale personajelor capata glas si se exprima in cuvinte confuze si vagi; descrierea actelor principale atacate cu inflacarata nerabdare se innabusa in fraze incilcite; o uriasa lasitudine se tradeaza la expunerea ideilor, ea intuneca psihologiile, toceste dialogurile, estompeaza fizionomiile".



Hennequin are puternica aprehensiune a prezentei vagi si amenintatoare a nihilismului transcendent". El se declara pur si simplu socat de absurda" filosofic a istoriei profesata de Tolstoi, ca si proaspata, pe-atunci, convertire religioasa a romancierului, pe punctul de a friza irationalitatea acuta a celor mai grave forme de nebunie"19. Simpatia lui Hennequin amuteste cu totul inaintea religiei ca fenomen, desi aparent vizeaza limitarile artei romancierului.

Aparitia culegerii de eseuri Quelques ecrivains frantais (1890) reprezinta un act de pietate pe care-1 datoram citorva prieteni de-ai criticului. Cele trei eseuri principale despre Flaubert, Zola si Victor Hugo se numara insa printre cele mai schematice si sumare piese ale lui Hennequin. Fiecare autor este caracterizat prin-tr-o serie de trasaturi dominante. Flaubert este un scriitor indragostit de cuvinte, care in cazul sau preced intotdeauna ideile. Cartile lui sint construite ca niste mozaicuri. Ele se aseamana cu niste enorme cuburi de granit lustruit"20. Zola procedeaza prin aglomerare de detalii, ametit de dragostea sa de viata si putere, care, prin insusi excesul unui atare sentiment, duce la deziluzie si pesimism. Hennequin nu accepta teoriile lui Zola despre arta, expuse in L Oeuvre si condamna naturalismul, dar admira, in schimb, la romancier, giganticile abstractiuni" si darul suprem al vietii"21. Hugo, la rindul sau este caracterizat prin tehnica neincelatelor sale repetitii, antiteze, divizari in interiorul personajelor desi tonul, de asta data, este mult mai ostil. Hennequin ridiculizeaza felul in care scriitorul exploateaza vechi locuri comune si se bucura sa poata cita teoriile sale inepte: Explica rictusul cadavrelor prin bucuria mortilor de a reintra in marele tot, si pozitia ochiului de broasca prin dorul cerului albastru"22.

Hennequin face parte din marea familie a criticilor din secolul trecut, si din al nostru, nazuind sa faca o critica stiintifica, impersonala, independenta de judecata de valoare. Astfel de pasaje, ca si multe altele, demonstreaza ca Hennequin a fost un critic dotat cu o considerabila putere de analiza, cu pricepere in caracterizari, cu un gust si o judecata clar definite. Recomandarea sa de a studia publicul operei de arta, simtul analogiei dintre eroul unei fictiuni si publicul sau, n-au ramas decit la stadiul de propunere sugestiva. Dar schema critica propusa de Hennequin ofera o cale de iesire din gmdirea critica strict cauzala, imbratisata de majoritatea contemporanilor sai, o cale de abordare a unei stiinte sintetice" a literaturii, apta sa includa o estetica, o psihologie si o sociologie, intr-o singura disciplina inteleasa ca o antropologie23. Din punctul nostru de vedere, conceptia lui pacatuieste insa prin aceea ca este gindita, cumva prea ingust, in chipul unei stiinte descriptive, lasind, adica, pe din afara tocmai acele aspecte care conteaza in primul rind: sensul, valoarea, frumusetea, de cercetat si de discriminat in mod critic. Este regretabil ca Hennequin s-a stins din viata mai inainte de a-si fi putut duce la capat ideile.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...