in ultimele decenii, studiind cu minutiozitate istoria veche a criticii americane, cercetatorii din Statele Unite au demonstrat ca pina si perioada coloniala a produs un anumit volum de critica literara, sub forma unor opinii despre scriitori si despre functia literaturii. La inceputul secolului al XlX-lea marea majoritate a lucrarilor de critica reflectau dorinta noii natiuni de a-si gasi identitatea si de a-si defini literatura nationala. Natiunea americana avea probleme cu un caracter special, carora cu greu li se putea gasi un corespondent in alte parti ale lumii. Era o natiune tinara, care vorbea aceeasi limba ca si natiunea-mama, dar se separase de ea cu violenta; o natiune care, spre deosebire de natiunile europene, era o republica, o democratie libera ce nu putea accepta deosebirile de clasa si ierarhiile civilizatiilor mai vechi; si, de asemenea, o natiune care se lupta din greu pentru existenta ei materiala. Cultivarea literaturii, si indeosebi a poeziei si romanului, intr-o societate cu preocupari precumpanitor moraliste si utilitariste trebuia sa fie in mod permanent aparata si justificata. Statele Unite nu aveau nici una dintre resursele care hraneau, in mare masura, literaturile nationale europene: o istorie bogata si romantica, folclor, orase pitoresti. Dupa cum urma sa admita si Hawthorne, tara noastra era o tara in care nu exista nici umbra, nici antichitate, nici mister, nici nedreptati de un pitoresc sumbru, nimic altceva decit o prosperitate banala, in lumina cruda si simpla a zilei".
Aceasta stare de lucruri explica unele dintre trasaturile dominante ale criticii americanie timpurii. Se remarca, astfel, o atitudine deosebit de sfioasa fata de literatura engleza, izvorita"in parte din dorinta provincialului de a dovedi inteligenta si talent persiflatorilor de tipul lui Sydney Smith, care in 1820 se intreba daca in cele patru colturi ale pamintului citeste cineva vreo carte americana"2, in acelasi timp, un optimism sfidator descoperea genii americane la tot pasul, sau isi punea sperante indraznete in viitor, cind libertatea, egalitatea si raspindirea democratiei vor instaura epoca de aur a literaturii. in special dupa 1815, americanii s-au orientat spre tarile continentale ale Europei, si indeosebi spre Germania, ca reactie impotriva dependentei lor fata de Anglia. in critica, patrunderea ideilor romantismului german ale lui Schel-ling si A.W. Schlegel si ale intregii scoli istorice germane a capatat o deosebita importanta, cu atit mai mult cu cit idei similare au fost luate si din surse engleze de la Coleridge sau Carlyle sau din lucrarile unor intermediari francezi precum Cousin. in pomposul lui discurs privind Importanta si mijloacele unei literaturi nationale" (1830), William E. Channing se plingea ca lecturile noastre se limiteaza prea mult la carti englezesti" si socotea ca ar trebui sa cultivam intimitatea" cu literaturile Europei continentale3, in 1849 Longfellow a prezis ca asa cum singele tuturor natiunilor se amesteca cu al nostru, tot asa gindurile si sentimentele lor se vor amesteca, in cele din urma, in literatura noastra. De la germani vom lua sensibilitatea; de la spanioli, pasiunea; de la francezi, vioiciunea, amestecindu-le tot mai mult cu solidul nostru simt practic englezesc. Iar aceasta ne va da mult-dorita universalitate"4. Putem ride de simplitatea retetei lui Longfellow, dar trebuie sa recunoastem ca parte din aceasta universalitate avea sa constituie cea mai importanta trasatura a criticii americane din secolul al XX-lea. Critica americana din secolul nostru a ramas strins legata de cea din tarile continentale ale Europei, fara sa-si fi pierdut relatiile cu Anglia. Avantajul de a privi lucrurile de la distanta i-a permis sa realizeze oarecum o sinteza a criticii europene, fiind, cel putin, scutita de limitarile speciale ale principalelor traditii critice nationale. in perioada inceputurilor lor literare, americanii cautau fa imprime literaturii un caracter national apelind la remedii mai simple: scriitorului i se cerea sa trateze subiecte americane prezentate intr-un cadru american, sa foloseasca peisajul american ca sursa de inspiratie cu o valoare unica, sa se adreseze indianului american si traditiilor lui, sa exploateze trecutul american recent Razboiul de independenta si legendele mai intunecate ale Noii Anglii legende din care urma sa se inspire cel mai inzestrat scriitor american al timpului, Hawthorne. Dezbaterea din Statele Unite privind caracterul national al literaturii a avut o mare importanta locala, dar prezentarea ei in detaliu nu-si gaseste locul intr-o istorie generala a criticii literare.
Acelasi lucru se poate spune si despre teoriile mai specific literare din perioada de dinaintea afirmarii (in jurul anului 1836) lui Poe si Emerson. Ele prezinta prea putin interes teoretic, fiind un simplu ecou al gindirii britanice. in secolul al XVIII-lea a existat un fel de neoclasicism american, scriitorii adoptind ortodoxismul englez, calauziti de Pope sau de Johnson. in critica se poate vorbi si despre un fel de preromantism american: criticii scotieni Kames, Blair si Alison, ale caror carti se foloseau in scolile americane si erau reeditate cu o frecventa uimitoare, au avut o pozitie dominanta pina cinci noul gust romantic englez i-a facut demodati5. De aici incolo putem urmari cu usurinta proaspatul cult al lui
Shakespeare, cresterea faimei lui Wordsworth, Coleridge, By-ron si Scott si, mai tirziu, a lui Shelley si Keats, si reflectarea ideilor lor literare in operele multor americani. in elegantele sale prelegeri despre poezie6, poetul William Cullen Bryant s-a facut ecoul tuturor ideilor principale ale teoriei romantice. Poezia nu este o arta a imitatiei, ci o arta sugestiva"; ea apeleaza la imaginatie, dar, lucru mult mai important, marele ei izvor" este emotia. Poezia nu se deosebeste de elocinta decit prin forma ei metrica; si, fireste, nu e rupta de moralitate. Poezia da lectii directe de intelepciune"7; ea contribuie la fericirea omenirii, indemnindu-ne sa ne iubim semenii, sa iubim maretia omului si splendoarea si minunile naturii. N-are rost sa cautam sursele acestor banalitati venerabile, care au fost repetate la nesfirsit de pilda, de catre Longfellow, intr-un inflorit si intins studiu despre Apologie for Poetrie a lui Sidney8. Poetica era o apologie a poeziei", si nici nu putea sa fie altceva intr-o societate comerciala si puritana. Teoria estetica si gustul literar erau, in mod necesar, imprumutate. Revistele vremii vehiculau, toate, aceleasi idei cu accente diferite, in combinatii diferite, dar, in esenta, fara nici un element nou.
