Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Georg Gottfried Gervinus (1805-1871) despre Critica literara



Gervinus ar fi fost ingrozit daca s-ar fi vazut pus in acelasi grup cu scriitorii Germaniei Tinere". Printre primele lui articole figureaza un atac taios la adresa lui Borne, iar despre Heinc si tovarasii lui s-a exprimat cu dispret chiar si in scrieri tirzii1. Totusi, ca istoric literar e un exponent al liberalismului politic al vremii, impartaseste convingerea ca perioada poetica s-a sfir-sit si preconizeaza reconcilierea literaturii cu viata, a politicii cu arta. Monumentala lui Gcschichte der poetischen National-literatur der Deutschen (5 volume, 1835 1842) declara cu glas tare ca acea inflorire a poeziei noastre s-a terminat, acum cresc doar plante sterpe", ca germanii trebuie sa-si doreasca evenimente istorice marete", transformarile si revolutiile de care se temuse Goethe2. Competitia artei s-a incheiat; acum ar trebui sa ne fixam cealalta tinta, neatinsa inca de nici un tintas. Fie ca Apolo sa ne dea si aici gloria pe care nu ne-a refuzat-o acolo"3. Acestea sint ultimele cuvinte ale Istoriei lui Gervinus.

Angajarea politica a lui Gervinus nu e lipsita de ironie si de patos. in 1837 a fost unul dintre cei sapte profesori de la Universitatea din Gottingen care si-au dat demisia in semn de protest impotriva abrogarii constitutiei; in 1853 a fost urmarit in justitie pentru tradare. in prefata la cea de a cincea editie a Istoriei (1870) a atras atentia asupra pericolelor incalculabile" pe care le implica unificarea Germaniei sub hegemonia Prusiei4. Pasionatul lui liberalism democratic a contribuit in mod sigur la declinul brusc al reputatiei sale dupa constituirea noului Reich.

Entuziasmul politic, tradus in preocuparea pentru maretia si sanatatea morala a natiunii, strabate intreaga Istorie. in introducerea din 1835, Gervinus repudiaza in mod expres orice criteriu estetic: N-am nimic de-a face cu judecarea estetica a lucrurilor; nu sint nici poet, nici critic literar. Cel care judeca o poezie din punct de vedere estetic ne arata geneza ei din ea insasi, cresterea si desavirsirea ei launtrica, valoarea ei absoluta, relatia ei cu genul caruia ii apartine si poate cu natura si caracterul poetului. Esteticianul procedeaza cel mai bine atunci cind compara cit mai putin posibil poezia respectiva cu altele, inclusiv straine. Pentru istoricul literar aceasta comparatie este un mijloc principal de a-si atinge scopul"5. Comparatia, facuta adesea intr-o maniera fixa, plictisitor antitetica, este procedeul aproape obsedant al lui Gervinus. O foloseste in toate volumele lucrarii, pentru a da explicatii istorice si sociale si pentru a defini diferitele grupari istorice si sociale: urmareste schimbarile intervenite in rindul producatorilor de poezie, de la clerici la cavaleri si apoi la burghezia oraselor, si modul in care, in secolele al XVI-lea si al XVII-lea, poezia a iesit din popor, retragindu-se in mijlocul eruditilor"6; examineaza sistematic contributia diferitelor provincii si orase germane, acorda atentie relatiilor si contactelor dintre poeti si, in ciuda faptului ca se concentreaza in mod clar asupra beletristicii, discuta foarte pe larg, ca fundal general, istoriografia, critica literara, scrierile politice si situatia teatrului. Fara indoiala, punctul lui tare nu este istoria poeziei, ci cea sociala si intelectuala.



Totusi, Gervinus depaseste acest interes pentru totalitatea vietii nationale. Ca si Hegel, el crede in existenta unei relatii necesare intre poezie si dezvoltarea nationala, intr-o anumita forta fatala, stimulatoare sau paralizanta, a procesului istorie. Astfel, scriind despre Faust, incearca nu numai sa gaseasca momentele principale din ideile timpului, sa indice inlantuirea istorica" sau sa-1 analizeze ca pe un simbol" al perioadei Sturm uni Drang7, ci si sa-1 interpreteze ca pe o opera care, precum o planta, a incoltit din pamint, din situatia poporului si a epocii, si a carei dezvoltare depinde in intregime de cultivarea acestui pamint"8. Limitele poemului sint limitele epocii. Goethe s-a oprit in locul in care si-a facut eroul sa se opreasca; el n-a avut simtul vietii active, al fortelor vointei omenesti; s-a oprit in acest loc in mod necesar, pentru ca patria insasi s-a oprit aici patria care nici azi n-a trecut peste prapastia dintre viata emotionala si intelectuala si viata activa"9. Un nou Faust este imposibil fara un progres esential in marea viata a natiunii"10. Tragediile lui Schiller ii sugereaza un comentariu similar: Toate lucrurile isi au timpul si conditia lor; astfel, tragedia n-a cunoscut epoci mari decit atunci cind situatia lumii reale le-a oferit autorilor tragici o scoala". Schiller a beneficiat de o astfel de scoala. Dezorientata, tragedia noastra a ratacit, pina cind evenimentele din Franta [adica Revolutia] i-au aratat drumul cel bun"11. Morala este intotdeauna aceasta: Daca tineretul nostru de azi ar avea mai intii grija sa faca istorie, ar fi indreptatit sa-si promita succese mai mari in domeniul creatiei poetice"12. intr-o dedicatie (1840) catre istoricul F.C. Dahlmann, Gervinus cere sa se termine cu poetizarea si il citeaza pe Hotspur, rastalmacindu-i in chip ciudat cuvintele: Eu, unul, mai curind as miorlai/ decit sa cint asemenea balade"13.

Daca Gervinus ar fi doar un dusman al poeziei afectate", un propovaduitor al actiunii politice, un moralist care se simte obligat sa-i condamne pe senzualii de tipul lui Wieland si pe obscenii de tipul lui Heinse, ar trebui sa fie etichetat drept un al doilea Wolfgang Menzel, un istoric literar preocupat doar de politica, un publicist. Dar el a fost un adevarat critic si un mare savant. Istoria lui este nu numai cea mai buna istorie a literaturii germane care s-a scris pina la Hcttner si Scherer, ci, dupa parerea mea, cea mai buna istorie literara aparuta pe plan mondial pina la Taine si De Sanctis. Prin eruditia faptica, arta naratiunii si forta expunerii si caracterizarilor, precum si prin coerenta, luciditatea si justetea fundamentala a schemei ei generale, lucrarea lui Gervinus este in mod clar superioara istoriilor lui Warton, Hallam, Emiliani Giudici, Ticknor si chiar celor ale lui Villemain, Ampere si Nisard. in ciuda peroratiilor politice si a unei ascunse intentii didactice, in ciuda evitarii timide a analizei concrete a operelor literare, Istoria, in special in prima ei editie (in care curgerea si unitatea textului nu e tulburata de amplificari, de corecturi si de incorporarea unor materiale eruditE)14, e animata de un crez estetic ferm si de un spirit critic puternic, desi adesea prea sever. Gervinus imbina in mod fericit istoria cu critica, prezentarea amanuntita a genurilor si a miscarilor literare cu biografiile intelectuale ale marilor scriitori: Klopstock, Wieland, Les-sing, Herder, Goethe, Schiller si Jean Paul.

Doar ultimul capitol, dedicat poeziei romantice", ne pare excesiv de rece si de polemic. Gervinus critica miscarea romantica, reprosindu-i instrainarea de realitate si de viata, sprijinul acordat reactiunii politice, inclinatiile catolice, lirismul vag, iresponsabilitatea morala, evadarea in tari de basm si in preistorie. Realizarile poetice efective ale romanticilor ii par extrem de mici: socoteste ca figura cea mai reprezentativa a fost Tieck, pe No-valis il desconsidera, lui Kleist ii aduce laude foarte reci, iar despre E.T.A. Hoffmann, o fiinta bolnavicioasa", spune ca a produs, cel mult, materia bruta pentru niste viitoare opere literare15. Reactia lui Gervinus impotriva idolilor tineretii sale, in special impotriva lui Jean Paul, in opera caruia si-a gasit marea mingiiere in anii cind lucra intr-o pravalie de postavuri16, este prea exagerata pentru a produce o critica de calitate a predecesorilor sai imediati. Dar, desi sustine ca in romantism poezia noastra a intrat in putrefactie", Gervinus admite ca ea a devenit insa ingrasamintul pentru o noua saminta, din care au aparut stiintele istoriei literare, istoriei artei, mitologiei si filologiei"17. El sesizeaza valoarea criticii estetice a fratilor Schlegel, care au inspirat mai degraba decit au creat o stiinta complet noua, istoria literara"18. Gervinus considera ca el a fost cel care a creai aceasta stiinta, aproape fara nici un ajutor din afara, ca a fost primul care a proiectat o opera literara descriptiva"111 in locul vechilor compilatii erudite. Nu incape indoiala ca, in practica lui, Gervinus descinde in linie dreapta din fratii Schlegel, in ciuda ideologiei lui foarte diferite si a numeroaselor obiectii pe care le-a ridicat impotriva scrierilor si opiniilor lor20.



Desi a repudiat orice estetica formala, Gervinus are criterii estetice si formuleaza judecati estetice la tot pasul. El sustine ca la istoricul literar judecata estetica este ceva de la sine inteles. in ceea ce priveste teoria estetica, se refera doar in termeni generali la faptul ca sursele lui sint Aristotel si Lessing, Goethe si Humboldt (si ar fi trebuit sa-1 adauge si pe SchilleR)21. Istoria tradeaza un gust clasic categoric german: nemarginita admiratie pentru greci, si in special pentru Homer; dragoste pentru Shake-spearc; deosebita stima pentru Lessing si profunda simpatie pentru etapa clasica din creatia lui Goethe si Schiller. Spiritul arhivistic teutonic se simte numai in tratarea evului mediu. Desi acorda multa atentie relatiilor internationale si surselor straine, Gervinus ajunge intotdeauna la concluzia ca elaborarea germana e superioara modelului de la care a pornit, ca, de pilda, Minne-sang-ul este, intr-un fel sau altul, mai profund, mai interiorizat" decit poezia trubaduresca desi mai tirziu a admis ca are o gama tematica mult mai saraca2-. Totusi, daca ne gindim la atmosfera in care a scris (avindu-i colegi la Gottingen pe fratii GrimM), trebuie sa recunoastem ca Gervinus si-a pastrat o atitudine remarcabil de critica fata de literatura germana medievala. El deplinge cultul exagerat al Cintecului Nibelungilor, care din punct de vedere estetic nu poate fi pus la acelasi nivel cu poemele homerice si nu poate servi ca model al spiritului de emulatie al natiunii23. in discutarea lui Walther von der Vogelweide, Wolfram si Gottfried, Gervinus nu pierde din vedere aspectele estetice, iar in volumele dedicate secolelor al XV-lea, al XVI-lea si al XVII-lea, in care prezentarea ar fi putut fi, si este, predominant istorica, emite in permanenta judecati critice, afectate doar de lipsa lui de simpatie pentru traditia latina erudita si pentru gustul catolic baroc.



Partea culminanta a Istoriei este cea in care sint tratati marii scriitori ai epocii clasice: Lessing, admirat pentru ca a definit cit se poate de clar arta germana, situind-o intre Nord si Sud, intre Tarile de Jos si Grecia, intre natura si ideal", si pentru ca prin Nathan inteleptul a dat o opera care, in ciuda versificatiei slabe, este, alaturi de Faust al lui Goethe, creatia cea mai caracteristica si cea mai germana a poeziei noastre moderne"24; Wieland, care, desi condamnat, e analizat pe larg; Herder, caruia i se reproseaza pietismul si cosmopolitismul; si, in fine, Goethe si Schiller, ale caror biografii intelectuale paralele sint urmarite cu deosebita grija. Gervinus le rezerva sanctuare speciale favoritilor sai: revolutionarul Georg Forster, ale carui scrieri le-a editat cu o lunga prefata, si J.H. Voss, a carui traducere din Homer ii pare a fi marele izvor al clasicismului german25. Perioada Sturm und Drang e judecata sever. Discutind rolul jucat aici de Goethe, Gervinus subliniaza distanta acestuia fata de tovarasii lui. Contrar teoriei germane obisnuite, Gervinus stie ca experienta" nu este un criteriu al poeziei. Goethe a stat intotdeauna la marginea experientei traite, gata sa traga concluzii, capabil s-o domine inainte de a incepe sa scrie". El s-a situat la hotarul primejdios dintre simtire si reflectie, dintre instinct si constiinta", stiind ca darul de a se bucura intens de lucruri, punindu-le totusi la o distanta obiectiva" este adevarata forta a poetului26. Calatoria lui Goethe in Italia e privita ca o purificare etica si estetica, reflectata in trecerea de la dezordine la ordine si claritate, de la barbaria nordica la cultura sudica"27. Gervinus saluta prietenia lui Goethe cu Schiller, prezinta meticulos estetica lui Goethe (inclusiv conceptia lui despre simboL) si apoi aduce un omagiu fierbinte poemului Hermann si Dorothea, poate singurul pe care toate aceste secole l-ar putea oferi, fara comentarii si fara jena, unui grec inviat din morti"28. Goethe este in primul rind un poet epic, un poet incapabil de a scrie tragedie, obligat prin natura lui la obiectivitate, detasare si, in cele din urma, la chietism, la raceala olimpiana si la toleranta penibila" din anii batrinetii sale29. Gervinus face mare caz de faptul ca Goethe a avut oroare de istorie, a fost orb la semnificatia Revolutiei franceze, a dovedit un servilism comic fata de regalitate si a exaltat pe un ton solemn cele mai banale lucruri si intimplari30. Goethe ar fi putut sa fie un Vergiliu, dar n-a fost decit un Ovidiu sau, daca ni se permite sa-1 corectam pe Gervinus, avind in vedere preferinta lui exclusiva pentru Hermann si Dorothea, mai curind un Teocrit31. Faust nu este o drama unitara, ci tot un poem epic, plin de lacune, enigme si contradictii" reflectind diferitele stari sufletesti si stiluri din viata lui Goethe32. Ca multi dintre contemporanii sai, Gervinus deplinge intreaga evolutie pe care a cunoscut-o creatia goetheana in ultima ei etapa. Perioada orfica", cum o numeste el, este doar o curiozitate psihologica". Divanul occidental-oriental e fara corp, nebulos"; Nuvela, nespus de banala"33; partea a doua a lui Faust, doar o alegoric a vietii lui Goethe: Geneza, natura si sensul acestui poem ne repugna la fel de mult ca si comentariile lui Dante si Tasso la propriile lor opere Va fi dat uitarii ca si Paradisul regasit al lui Milton si dramele fortate ale lui Klopstock"34. Chiar si operele clasice ale lui Goethe sint adesea judecate sever, dupa etalonul unitatii clasice si a coerentei tonului. in Egmont exista o nepotrivire intre scenele populare flamande si efectele de opereta; Wilhelm Meister e format din doua parti inegale. Doar Ifigenia este cea mai pura floare a culturii moderne"35.



Plecind de la distinctiile stabilite de Schiller, Gervinus prezinta relatia dintre acesta si Goethe sub forma opozitiei dintre tragic si epic, subiectiv si obiectiv, sentimental si naiv. Admiratia lui Gervinus pentru scrierile estetice ale lui Schiller si pentru semnificatia politica si patriotica a operei lui nu putea fi mai mare. A scrie tragedie istorica ii pare lui Gervinus a fi cea mai inalta tinta a poetului modern. Situat intre arta tipizanta a lui Sofocle si arta individualizanta a lui Shakespeare, Schiller infaptuieste acea reconciliere a naturii cu cultura, a anticului eu modernul in care Gervinus vede idealul estetic suprem3". Dar simtul lui critic nu se multumeste cu o solutie abstracta, cu comparatia amanuntita pe care o face intre Schiller si Goethe, si nici chiar cu concluzia ca in cazul acestor doi poeti, ca si in cazul lui Platou si Aristotel, Ariosto si Tasso, Rousseau si Voltairc, disputa privind superioritatea unuia sau celuilalt este de nero-zolvat37. in practica, Gervinus sesizeaza deficientele pieselor lui Schiller nu numai ale primelor piese, dintre care prefera Conjuratia lui Fiesco pentru tema ei istorica38, ci si ale trilogiei Wal-lenstein. in aceasta din urma, Schiller cade in fatalism, renunta la legatura pura dintre actiune si deznodamint, care la Shakespeare si la Goethe este intotdeauna fara cusur"39. Asa cum Goethe, la vremea lui, n-a putut crea o epopee homerica, esuind cu Achilleisi0 si atingind perfectiunea doar in modesta idila Hermann si Dorothea, nici Schiller n-a putut crea o tragedie shakespeariana hranita de istorie, pentru ca Germania lui n-a avut o istorie adevarata. Astfel, Gervinus a elaborat o schema in acelasi timp estetica si istorica (schema care ar fi putut fi imaginata de tinarul Friedrich Schlegel sau de HegeL). Ea se bazeaza pe ierarhia clasica a genurilor, tragedia si epopeea ocupind locurile cele mai inalte. Epopeea, obiectiva si calma, e orientata spre trecut. Tragedia, subiectiva si angajata in evenimentele epocii ei, priveste in fata prezentul41. Poezia lirica si cea didactica sint considerate genuri inferioare. Poezia lirica i-a parut intotdeauna lui Gervinus o expresie a diletantismului, deoarece diletantul fuge de obiectiv"42. Poeziile lirice sint de fapt ca si copilaria unui poet; ele nu pot stirni interes decit daca poetul a evoluat", ne spune el in legatura cu Holderlin, care ii pare un simplu visator romantic43. Gervinus stabileste o distinctie intre poetul national, care isi toarce firele in tihna din furca timpului", si poetul personal, care le trage cu truda din sine insusi, ca paianjenul"44. Importante sint doar tragedia si epopeea, actiunea tragica si cea eroica idealurile aparate de Lessing, in timp ce Herder, un suflet slab, liric, tremura la ideea macelului pe care l-ar provoca in rindul poetilor acest ultim principiu [al lui Lessing], si anume, ca actiunile sint adevaratul subiect al poeziei"45. Gervinus nu se teme de acest macel: Homer, Shakespeare, Goethe si Schiller ar supravietui. in epoca lor de aur epoca mareata, privita retrospectiv, dar apusa pentru totdeauna germanii au realizat, singurii dintre moderni, unirea elenismului si crestinismului, adevarata cultura" moderna4". Ei au realizat-o in ciuda unei vieti nationale vrednice de plins, intr-o epoca de rusine nationala, in izolarea unei lumi de vise frumoase. Gervinus ii invidiaza pe greci si pe englezi, care in epocile lui Pericle si Shakespeare au infaptuit unirea ideala a gloriei si libertatii nationale cu arta.

Iata de ce urmatoarea lucrare a lui Gervinus a fost Shakespeare (4 volume, 1849 1850). Prezentata lumii de limba engleza de F.J. Furnivall in 1874, cartea s-a bucurat de multa atentie, pina cind a fost umbrita de Shakespearean Tragedy a lui A.C. Brad-ley, care oferea o analiza mai subtila si mai minutioasa a pieselor. Shakespeare al lui Gervinus isi pastreaza si astazi un anumit interes, ca prima incercare, dupa cea a lui XJlrici, de a studia detaliat toate piesele si de a face o prezentare sistematica a conceptiei morale a lui Shakespeare. in timp ce Ulrici pune accentul pe elementul crestin din Shakespeare, laicul Gervinus trateaza, pe larg tema sanatatii morale, echilibrului, echitatii, impartialitatii si judecatii sanatoase a lui Shakespeare. Pentru el moralitatea nu poate fi rupta de poezia adevarata". Piesele lui Shakespeare prezinta acea ordine superioara eterna justitie din lucrurile omenesti mina lui Dumnezeu"47. Desi nu crede in justitia poetica in sensul de sistem riguros de rasplata si pedeapsa, ci vede infaptuirea dreptatii chiar si in violarea ei aparenta. Modul in care mor personajele e hotaritor: Cordelia moare pur-tind aureola unei salvatoare transfigurate; Lear, impacat; Glouces-ter, zimbind; Kent, cu bucurie"48. Evolutia lui Shakespeare (impartita pe perioadE) este conceputa si ca o evolutie morala. Gervinus interpreteaza sonetele ca o marturie a unei purificari morale, si il identifica pe Shakespeare, sub multe aspecte, cu Printul Hal. De aceea aproba repudierea lui Falstaff, pe care il prezinta, cu dispret, drept personificarea naturii animalice, senzuale" a omului49. Antoniu si Cleopatra il tulbura pentru ca tradeaza o slabire temporara a fortei morale a lui Shakespeare. El vede un defect in insusi subiectul piesei, conflictul dintre datoria politica si pasiunea imorala", si deplinge lipsa nobletei la cei doi protagonisti50. Lucru destul de ciudat, in ierarhia stabilita de Gervinus Cymbeline ocupa un loc foarte inalt: alaturi de Regele Lear, reprezinta o teodicee poetica" asemanatoare cu o epopee situata in preistorie.





Minutioasa investigatie morala devine identica cu stradania criticului de a descoperi unitatea artistica. Gervinus cauta pretutindeni gindul conducator", tema unificatoare52, si considera ca si-a indeplinit misiunea critica atunci cind poate gasi o formula generala pentru o piesa sau pentru un grup de piese, cind poate spune, de pilda, ca Negutatorul din Venetia trateaza relatia dintre om si proprietate sau ca actiunea din Cymbeline e construita in jurul a doua concepte sau trasaturi morale opuse: fidelitate si adevar versus necredinta si minciuna53. Gervinus isi da prea bine seama de pericolul intelectualismului, nu agreeaza hegelianismul si adesea isi exprima protestul impotriva reducerii analizei critice la formule abstracte54. in practica insa critica lui sufera din cauza incapacitatii sale de a se debarasa de didacticism si de conceptia psihologico-moralista asupra pieselor. El poate face observatii juste despre modul in care Shakespeare opune sau inlantuie scene si stari de spirit: starea de spirit a regelui Claudius, ingenuncheat, dar incapabil sa se caiasca, e pusa in contrast cu cea a lui Hamlet; scena in care Volumnia il implora pe fiul ei Coriolan sa crute Roma c anticipata de scena preccdind exilarea lui55. Dar mult prea des Gervinus nu priveste piesele ca piese, ci examineaza doar personaje izolate. El vrea neaparat sa justifice actiunea prin personaje, deoarece, dupa parerea lui, fatalismul n-are ce cauta in piesele lui Shakespeare56. Chiar si vrajitoarele din Macbeth reprezinta simpla personificare a tentatiei launtrice"57. in personajele tragice trebuie sa existe intotdeauna un defect moral. in mod absurd, Gervinus face mare caz de greseala Cordeliei de a fi adus o oaste franceza sa invadeze Anglia, de vina Desdemonei de a fi scurtat zilele tatalui ei, de nechibzuinta patimasa a lui Romeo si chiar si de subterfugiile lui Hamlet, care provoaca macelul general de la sfirsitul piesei58. Analizele personajelor si situatiilor sint adesea anoste si greoaie, staruind inutil asupra unor aspecte evidente. in general, Gervinus se concentreaza asupra pieselor, doar rareori facind apropieri intre problemele dezbatute de Shakespeare si problemele contemporane. Totusi, dezvolta ideea ca Germania este Hamlet expresie popularizata de o poezie a lui Frei-ligrath (1840) si termina prin a-1 recomanda pe Shakespeare germanilor ca pe un liber-cugetator", un dascal de indiscutabila autoritate", caro tine deschisa poarta progresului"5". Si in Shakespeare, ca si in Istoria literaturii germane, angajarea in contemporaneitate, sau datoria fata de prezent, 1-a distrus pe criticul Gervinus, asa cum i-a distrus pe atitia dintre compatriotii lui din acea epoca.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.





loading...