Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...




Anatole France (1844-1924) despre Critica literara



Anatole France a pledat pentru un subiectivism complet cu cea mai mare forta si gratie epigramatica. in prefata la primul volum din La Vie litteraire (1888) el a formulat aceasta pozitie intr-un mod cit se poate de memorabil:



Criticul bun povesteste aventurile sufletului sau printre capodopere. Nu exista critica obiectiva, asa cum nu exista nici arta obiectiva, iar cei care sustin ca in operele lor exprima altceva decit pe ei insisi sint victimele celei mai inselatoare iluzii. Adevarul este ca nu iesim niciodata din noi insine. Este una dintre nenorocirile noastre cele mai mari. Ce n-am da pentru a vedea, timp de un minut, cerul si pamintul cu ochiul cu multe fatete al unei muste, sau pentru a intelege natura cu creierul necioplit si simplu al unui urangutan? Dar acest lucru nu ne este permis. Nu putem, precum Tiresias, sa fim barbati si sa ne amintim ca am fost femei. Sintem inchisi in propria noastra persoana ca intr-o inchisoare pe viata Pentru a fi cinstit, criticul ar trebui sa spuna: Domnilor, voi vorbi despre mine apropo de Shakespeare, apropo de Racine, de Pascal sau de Goethe". in mod evident, estetica si teoria sint amagiri. Estetica nu se bazeaza pe nimic solidA»-Este un castel in aer"2. Astazi nu stim despre legile artei mai mult decit stiau trogloditii din Yezere care desenau mamutul si renul pe os si pe fildes cu un silex ascutit"3 Critica nu va putea deveni niciodata o stiinta, deoarece trebuie sa invete ca orice carte are tot atitea exemplare diferite citi cititori are, si ca un poem, ca si un peisaj, se transforma in toti ochit care il privesc, in toate sufletele care concep"4. Criticul nu poate face altceva decit sa consemneze placerea pe care i-a produs-o opera. Placerea produsa de o opera este singura masura a meritului ei", dar este, de asemenea, si cauza diversitatii eterne a judecatilor noastre"5. Traditie sau acord universal nu exista. France admite ca opinia aproape generala favorizeaza anumite opere. Dar aceasta se datoreste unei prejudecati, si nicidecum alegerii sau efectului unei preferinte spontane"6. in polemica lui cu Brunetiere, France neaga ca ar exista un acord minim asupra a ceea ce este arta si a ceea ce nu este arta: cind trebuie sa intocmesti cele doua liste, nu se poate ajunge la o intelegere7. France ridiculizeaza superstitia numelor mari. Cind era considerat antic, Os- ian parea egalul lui Homer. De cind se stie ca e Macpherson e dispretuit"8. in literatura pur si simplu nu exista opinie care sa nu poata fi usor contrazisa. Doar rareori France recunoaste ca scepticismul extrem nu ofera o solutie. Daca te indoiesti, trebuie sa taci"9. El neaga, cu toata sinceritatea, ca ar fi critic. Nu voi sti niciodata sa manevrez treieratoarele in care cei abili pun recolta literara pentru a separa bobul de pleava". El scrie povestiri despre literatura"10. in fond, critica este fiica imaginatiei si, intr-un fel, o opera de arta11.



Toate acestea sint formulate cu spirit si patrundere si i-ar putea convinge pe cei care accepta teoria cunoasterii implicata in aceste asertiuni: neincrederea in ratiune si indoiala asupra realitatii. De fapt insa France, ca orice alt critic, pretinde ca impresiile lui prezinta interes pentru altii. Gustul sau aspira intr-o oarecare masura la autoritate, desi in teorie el se pronunta pentru o toleranta istorica atotcuprinzatoare, care sa ne permita sa-1 iubim si pe Shakespeare, si pe Racine12. intr-o recenzie distrugatoare a cartii lui Zola La Tcrre, France poate spune: ii lipseste gustul, si am ajuns sa cred ca lipsa gustului este acel pacat misterios despre care vorbeste Scriptura, cel mai marc dintre pacate, singurul care nu va fi iertat"13. Gustul lui France e usor de definit. E un gust care dezaproba naturalismul pentru ca insulta natura, pudoarea si frumosul14. in recenzia la La Tcrrc France merge pina acolo incit deplinge insasi venirea pe lume a unui om ca Zola, desi intotdeauna a recunoscut in el un talent viguros neslefuit". De fapt, cu mult inainte de a-i ierta lui Zola toate pacatele pentru ca 1-a aparat pe Dreyfus, el a laudat, cu unele rezerve, La Bete humaine si La Debacle16. France a admirat in mod cert virtutile clasice ale luciditatii, conciziunii si simplitatii: Dafnis si Cloe, La Prinaesse de Cleves, Candide si Manon Lescant sint suficient de usoare pentru a zbura prin secole"16. France il apreciaza pe Baudelaire, desi este de acord ca a fost un foarte rau crestin" si chiar un om detestabil". Dar e un poet, si prin aceasta este divin"17. Toate acestea nu au insa nimic nou sau neobisnuit. Ceea ce a fost important, in afara de antiteoria radicala, atit la Lemaitrc cit si la France, este mai degraba forma: perfectiunea pe care au atins-o in cozeria critica.

Sprinteneala si farmecul acestor sute de articole, adesea tra-tind subiecte efemere, nu pot fi indeajuns subliniate. Sainte-Beuve i realizat o forma izbutita mai inainte, dar in cadrul unor tipare mai fixe si cu un bagaj istoric si intelectual mai mare. Pentru a-si atinge scopul de a-1 antrena si de a-1 convinge pe cititor, Lemaitre si France folosesc din plin toate procedeele elaborate de la Haz-litt incoace: reminiscenta autobiografica, aluzia personala, fantezia metaforica, evocarea impresionista, parodia si satira. De pilda, recenzia lui Lemaitre la Le Reve al lui Zola repovesteste intriga romanului in stilul aparent nestudiat al unei legende medievale sau al unui basm si apoi brusc citeaza pasajele fiziologice", pentru a termina cu observatia critica cu adevarat patrunzatoare ca intre continut si forma exista o enorma discrepanta" care este neplacuta si respingatoare18. Lemaitre si-a formulat teoria si a demonstrat-o in mod amuzant intr-un spatiu restrins. France realizeaza acelasi lucru intr-un scurt eseu despre Corespondenta lui Flaubert. Iii incepe cu evocarea unei vizite pe care i-a facut-o lui Flaubert, prezinta persoana scriitorului si opiniile violente formulate de el, si apoi se adreseaza Corespondentei pentru a gasi aici confirmarea amintirilor lui. Flaubert era necioplit si bun, entuziast si harnic, teoretician mediocru, excelent muncitor si un om foarte cumsecade". El ii scrie Louisei Colet ca unui dine bun; a avut o singura pasiune, literatura19. Este o schita scurta, compusa dintr-un mozaic aparent simplu de reminiscente, citate si opinii, dar care isi atinge foarte bine scopul; ajungem sa cunoastem omul si cartea, sa aflam ce crede criticul despre scriitor si despre opera. Aceasta este, fara indoiala, una dintre sarcinile criticii. Lemaitre si France au negat lupta de secole pentru o teorie a literaturii, pentru intelegerea intelectuala a artei, dar in practica au reafirmat una dintre functiile principale ale criticii: definirea si formarea gustului.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...