Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...




Friedrich Hebbel (1813-1863) despre Critica literara



in special pe la inceputul secolului nostru, Friedrich Hebbel s-a bucurat de o mare faima in Germania. Piesele i-au fost jucate pe numeroase scene, operele i-au fost reeditate, i s-au dedicat studii ample, fiind salutat ca precursor al lui Ibsen si ca cel mai mare dramaturg al secolului al XlX-lea. O parte din aceasta faima a trecut si peste hotare, dar avem impresia ca in esenta ea a ramas locala, in prezent, pina si in Germania interesul pentru Hebbel s-a stins, el mai dainuind doar in universitati. Totusi, teoria lui despre tragedie merita atentie in contextul lucrarii noastre. in Germania ea a fost dezbatuta la nesfirsit, fie in legatura cu piesele lui Hebbel, fie in legatura cu sursele ei. in ceea ce priveste sursele, diferitii cercetatori i-au pomenit, acordindu-le o pondere mai mare sau mai mica, pe Hegel, Schelling, Solger, G.H. Schubert si Rotscher.

Hebbel a negat cu tarie ca ar fi fost un hegelian. Prelegerile de estetica, ale lui Hegel le-a citit abia in 1842, la Copenhaga; si adesea a criticat filozofia abstracta, dialectica si ceea ce i s-a parut a fi falsul optimism si monism al sistemului hegelian1. Totusi, indiferent de masura in care a cunoscut textele lui Hegel, in teoria lui estetica si dramatica Hebbel este un hegelian. El insusi a recunoscut ca punctul lui de vedere despre vina tragica, problema cruciala in dezbaterea tragediei, este hegelian. Mai tirziu s-a apropiat inca si mai mult de conceptia hegeliana despre tragedie. Acest fapt se datoreste poate influentei lui Rotscher, al carui eseu despre Afinitatile elective al lui Goethe 1-a citit in 1842 si cu care a inceput sa corespondeze in 1847. Prin recenzii si lungi discutii epistolare, Rotscher a influentat parerile lui Hebbel despre reconciliere si despre locul istoriei in tragedie in directia ortodoxismului hegelian3. Felix Bamberg a fost un alt hegelian cu care Hebbel a avut contacte frecvente (dupa 1843). Hebbel i-a cunoscut pe Ruge si Mundt, pe care a ajuns sa-i dezaprobe, si 1-a respectat pe Friedrich Theodor Vischer, unul dintre primii critici care i-au discutat opera in mod serios4. Astfel, atmosfera in care a trait Hebbel era complet impregnata de hegelianism. Referirile laudative la Solger5 nu contrazic aceasta concluzie, iar pentru discutarea aspectului special care ne intereseaza pe noi, alte influente pot fi trecute cu vederea. Ca de obicei, si in cazul lui Hebbel trebuie sa facem o distinctie intre teoriile lui literare (care ne preocupa aicI) si metafizica lui sau relatia dintre teoria si practica lui (care reprezinta o problema diferita). Se conformeaza oare cutare piesa teoriilor lui? Le contrazice, le depaseste, ramine neafectata de ele sau contine, implicit, o conceptie diferita despre tragedie? Asemenea intrebari nu-si gasesc locul intr-o istorie a criticii literare.





Jurnalele si scrisorile lui Hebbel contin numeroase enunturi care formuleaza pe un ton extrem de romantic ideea implicarii personale si a rolului inconstientului in creatie. Hebbel numeste poezia o hemoragie; poetul isi pierde singele si acesta se scurge si dispare in nisipul lumii"6. El compara scrierea poeziei cu som-nambulismul, identifica poezia cu visul7 si noteaza cele mai incoerente vise ale sotiei sale si ale lui insusi cu pedanteria unui freu-dian inveterat. Creatia, ca si procreatia, se savirseste cel mai bine in intuneric8. Scrisul este o necesitate sau o constringere: primul lui stadiu, cel al conceptiei, se afla adinc sub nivelul constiintei si uneori il gasim in zona cea mai indepartata si mai obscura a copilariei". in timp ce compune, Hebbel aude melodii cu urechea lui launtrica. Temele ii apar in minte din intimplare. Este ca un copil care prinde o pasare pentru ca statea chiar linga el, si abia cind o are in mina o priveste, pentru prima data, cu atentie"9.

Aceasta latura a teoriei lui Hebbel ne pare adesea a exprima nevoia lui imperioasa de a se autoasigura ca este, cu adevarat, un poet inspirat, si nu un autor care dezbate probleme pe scena. Opera literara, repeta el adesea, este un simbol misterios, ambiguu si, intr-un anumit sens, insondabil"10. Hebbel ar dori ca ideea sa nu fie inteleasa, in mod gresit, ca un simplu concept abstract, si chiar invoca, in acest sens, ideea lui Hegel si ideea" neoplatonica a lui Rafael. Totusi, poezia si filozofia au o sarcina identica. Poezia este filozofie realizata", dar trebuie sa fie filozofie nascuta din viata11. Arta, subliniaza el cu insistenta, este atit universala cit si individuala; poetul trebuie neaparat sa surprinda exteriorul, vizibilul, marginitul, finitul, daca vrea sa reprezinte interiorul, invizibilul, nemarginitul, infinitul"12. Limba dramei trebuie sa fie picturala, plastica; acesta este singurul criteriu al valorii artei care nu da gres niciodata13.

Toate aceste idei sint mostenite de Hebbel de la precursorii sai imediati. Preocuparile lui cele mai intime apar numai cind discuta teoria tragediei, lucru pe care il face in doua scrieri greoaie, Mein Wort Uber das Drama (1843) si prefata la tragedia Maria Magdalena (1844), comentate si completate de mai precisele si adesea mai clarele insemnari din jurnalul sau. Singura tema a tragediei este relatia dintre om si idee sau, in termeni moderni, dintre om si ordinea universala relatia individului cu totalitatea. Tragedia reprezinta adevarata intuire a naturii lumii: ea ne arata cum individul este infrint de univers. Aportul original al lui Hebbel la aceasta veche conceptie este precizarea ca individul nu e pedepsit pentru revolta, hubris sau lipsa de masura, ci piere pur si simplu pentru ca este un individ. Aceasta vina este o vina originara, care nu trebuie separata de notiunea de om, care nu tine de domeniul constiintei omului, ci ii este hotarita odata cu viata insasi"14. Este ceva asemanator cu pacatul stramosesc, fara sa implice o anumita cadere a omului si fara vreo speranta de mintuire. Este acel vinovat fara vina principium indivi-duationis. Astfel, nu are importanta daca protagonistul tragic este antrenat intr-o actiune buna sau rea, daca e inocent sau vinovat, daca sufera pasiv sau se revolta eroic. Totusi, Hebbel prefera, ca tema tragica, moartea celor buni. Dindu-i o replica hegelianului danez Heiberg (si lui HegeL), el sustine ca Antigona este nevinovata: ea n-a incalcat decit o lege caduca in sine, care reprezinta numai formal ideea statului"15. Tot astfel, Agnes Bernauer, eroina tragediei omonime a lui Hebbel, va fi victima inocenta a unei ratiuni de stat crude, desi necesare. Se pare ca pentru Hebbel tragedia a incetat de a fi o teodiece: ea demonstreaza, deprimant si inspaimintator, ca omul, fiind om, este osindit, si e osindit orice ar face. Nu exista o mare deosebire intre actiune si suferinta, deoarece in fata destinului, adica a vointei universle, orice actiune se dizolva in suferinta"18. Omul traieste intr-un abis; si daca se ridica, o mina necunoscuta il impinge mereu inapoi17.



Tragedia ne impaca cu soarta noastra. Educatia omului e terminata atunci cind el intelege relatia lui individuala cu universul in necesitatea ei"18. Asa-numita libertate a cmului se reduce la faptul ca el ignora dependenta sa de legile generale". Vointa omului se reduce la a voi necesarul: la supunerea in fata inevitabilului19. O tragedie este reusita in masura in care actiunea ei este absolut necesara. Idealul lui Hebbel ar fi sa se creeze personaje care au, toate, dreptatea de partea lor si a caror soarta decurge din faptul ca sint tocmai acesti oameni, si nu altii"20. Este nesabuit sa-i pretinzi poetului ceea ce nici Dumnezeu insusi nu ofera: impacarea si aplanarea conflictelor. Dar desigur ca putem sa-i cerem sa redea conflictele insele si sa nu se interpuna intre accidental si necesar. Astfel are voie sa lase toate personajele sa piara, dar trebuie sa ne arate, in acelasi timp, ca dezastrul e inevitabil, ca, asemenea mortii, este hotarit inca de la nastere"21. Justitie poetica nu exista, nici in viata, nici in arta. Exista numai o necesitate: aceea ca lumea exista; cum le merge insa indivizilor in lume este indiferent"22. Determinismul pesimist pare a fi impins la extrem: tragedia se prezinta din nou ca o scoala a stoicismului, a resemnarii, a supunerii in fata misterului impenetrabil.



Poate ca sub presiunea conceptiilor hegeliene dominante, Hebbel face uneori consideratii care contrazic aceasta teorie de baza, oferind perspectiva neclara a unei ipotetice ordini universale guvernate de un centru moral" si chiar a unei drame cosmice a unui Dumnezeu care isi cauta propria lui mintuire. Nu exista reconciliere in interiorul tragediei, ci numai o reconciliere care intotdeauna depaseste cercul dramei propriu-zise". Este o impacare in sine"23, in interesul totalitatii, nu al persoanei, al eroului". Nu este deloc necesar (desi e preferabiL) ca individul sa devina constient de aceasta reconciliere. Hebbel ne ofera o comparatie ciudata si nu prea consolatoare: Viata este marele fluviu, individualitatile sint picaturile de apa; dar individualitatile tragice sint bucati de gheata care trebuie sa se topeasca din nou si, pentru ca acest lucru sa fie posibil, se ciocnesc si se zdrobesc unele de altele"24. Omul, am putea intcrpola noi, este o ingramadire de gheata in fluviul lumii, care dupa dezghet va continua sa curga placid. in tragedie vina este anulata", probabil prin moartea eroului, dar motivul intern al vinovatiei ramine ascuns"25. Uneori, in insemnarile din jurnalul sau, Hebbel vorbeste chiar despre o tragedie cosmica, in care lumea este marea rana a lui Dumnezeu" sau pacatul originar al lui Dumnezeu", omul este patul lui Procust al dumnezeirii", iar creatia, corsetul dumnezeirii"26. in lume e ingropat un Dumnezeu care vrea sa invie si cauta sa se arate pretutindeni, in iubire, in fiecare fapta nobila"27. Dar aceste ultime speculatii, care isi au originea in unele idei mistice antice, nu se integreaza in mod clar in teoria lui Hebbel despre tragedie28.

De obicei, reflectiile lui Hebbel privesc probleme mult mai imediate, in special relatia tragediei cu istoria si cu prezentul. Uneori vorbeste ca si cum tragedia ar fi identica cu istoria si numeste arta cea mai elevata istoriografie"29. Tragedia apare cu precadere in momente de criza ale istoriei: Iudita si Holofern nu reprezinta doar femeia si barbatul, ci si credinta ebraica in conflict cu paginismul. in Herodes und Mariamne se infrunta doua virste ale omenirii: Herodes reprezinta comunitatea ebraica, iar Mariamne profetizeaza renasterea individualitatii" pe care o va aduce crestinismul30. Totusi Hebbel priveste cu antipatie si dispret drama istorica a epocii sale piesele patriotice care, adresindu-se arhivelor, incearca sa evoce gloria trecutului german31. Crizele istorice pe care le reflecta el in piesele lui au alt rol: ele ii permit sa se concentreze asupra unor conflicte universale, cum ar fi batalia dintre sexe (se pare ca este primul care a folosit acest termeN), conflictul dintre stat si individ, dintre om si societate. Judecind dupa pledoaria lui pentru Maria Magdalena, Hebbel ar putea fi considerat chiar un adept al tragediei burgheze. Dar pe el nu-1 preocupa chestiunile sociale ca atare saracia sau conflictul dintre clase manifestat in viata sentimentala32 pentru ca, dupa parerea lui, problemele universale pot aparea la orice nivel social. Iata de ce poate sustine ancorarea literaturii in actualitate ca si cind ar fi un membru al Germaniei Tinere": misiunea vietii mele este sa infatisez starea actuala a lumii, aratind cum este si cum a devenit astfel"33. in prefata la Genoveva (1842), piesa bazata pe o tema medivala care fusese tratata si de ultraromanticul Tieck, Hebbel sustine ca fiecare drama este vie numai in masura in care serveste ca expresie a epocii in care a aparut, adica a preocuparilor ei celor mai inalte si mai reale"34. Drama este actuala" intr-un sens mai profund decit acela in care e actual un cotidian. El chiar isi numeste dramele sacrificii artistice aduse epocii" si este in permanenta preocupat de conflictul dintre piesa de teatru si reprezentarea ei pe scena. Acest conflict i-a spulberat speranta de a vedea aparind o noua drama nationala, care sa imbine poezia aleasa cu maiestria scenica55. Poetul nu este numai un istoric si o oglinda a timpului sau, ci si un profet sau (folosind o expresie care in epoca radioului si televiziunii aproape ca si-a pierdut vechea asociatie zoologica) antena timpului sau".



Toate aceste asertiuni si pretentii poate contradictorii sint reconciliate de teoria lui Hebbel despre poet ca om reprezentativ, capabil sa fie, rind pe rind, un adevarat interpret al trecutului, un purtator de cuvint al timpului sau si heraldul unei epoci noi. Arta este constiinta umanitatii"37. Poetul are viziunea adevaratei realitati. Dar universul lui Hebbel este intunecat si misterios, contradictoriu si impenetrabil. Destinul modern este silueta lui Dumnezeu, a Incomprehensibilului si Insesizabilului"38. Optimismul hegelian e abolit, dar Hebbel, spre deosebire de Schopenhauer, nu vrea ca omul sa nege vointa de viata si, spre deosebire de contemporanul sau Georg Biichner, nu considera ca lumea ar fi un haos, ca totul e dezordine si confuzie. Teoria lui isi pastreaza un puternic miez etic: o severa mindrie stoica, o ramasita de kantianism care leaga omul de o lege superioara chiar si in dezastrul vietii lui individuale, ridicindu-1 deasupra acestuia39.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...