Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Sturm und Drang si Herder despre Critica literara



Lessing a incercat sa dea o noua formulare crezului neoclasic prin abandonarea versiunii lui franceze si inlocuirea acesteia cu o interpretare mai libera a lui Aristotel, interpretare ce-i permitea sa-si satisfaca preferinta pentru un realism etic. Astfel, el a sustinut principiul fundamental al mimesis-ului, ideea regulilor (in ciuda faptului ca a dorit sa le schimbE) si conceptia ca creatia literara implica atit judecata cit si talent.

Dar curind acest neoclasicism revazut s-a dovedit a fi, in Ger- mania, inacceptabil. Reactia impotriva gustului francez si a lumi- nismului importat din Franta a devenit din ce in ce mai radicala, pina cind, la inceputul anilor 1770, a izbucnit violent in miscarea cunoscuta sub numele de Sturm und Drang, nume imprumutat de la titlul unei piese. Scriitorii apartinind acestei miscari nu pot fi considerati critici literari in adevaratul sens al cuvintului. Teoriile lor sint, toate, substantial influentate de sentimentalistii francezi

si de primitivistii englezi, desi ci au reformulat ideile acestora in termeni mai categorici si le-au pronuntat pe un ton mult mai strident: Lenz a respins toate regulile1; Biirger a predicat poezia populara2; Stolberg a glorificat poezia divina, pe care o vedea izvorind din preaplinul inimii"3. Geniul" a devenit o deviza in care repudierea completa a disciplinei si traditiei se imbina cu credinta in spontaneitatea creatoare4. Natura a inceput sa insemne natura bruta, naturalete, naturalism. Dar tonul ridicat, violenta sau chiar tipetele nu fac critica literara: un sistem de idei, un nou gust, o filozofie a literaturii vom gasi de-abia la Herder.

Conceptia preromantica engleza a fost introdusa in Germania de catre Heinrich Wilhelm Gerstenberg (1737-1823), care i-a dat insa o formulare mult mai radicala. in Brie/e iiber Merkwiirdig-keiten der Litleratur (1766) el discuta, inca din primele pagini, lucrarea lui Warton Observations on the Fairie Queene, ridiculizindu-1 pe Warton pentru timiditatea lui, pentru faptul ca admite greselile lui Spenser si pentru intreaga lui atitudine ezitanta fata de cerinta unitatii de compozitie. Dupa parerea lui Gersten-berg, Spenser nu trebuie judecat dupa niste criterii atit de irelevante: singura lui intentie a fost sa ne ofere o antologie de aventuri romantice. Spenser ne place datorita farmecului mai presus de arta",, el ne vrajeste prin minunata forta a imaginatiei creatoare5. Recomandin-du-1 pe Shakespeare germanilor intr-o serie de scrisori care debuteaza cu o critica a traducerii in proza a operelor lui Shakespeare facuta de Wieland, Gerstenberg, cu un tipic salto mortale de la o extrema la alta, matura din cale toate problemele genurilor, regulilor si compozitiei: La o parte cu clasificarea operelor dramatice Numiti-le plays history, tragedy, tragicomedy, comedv, cum doriti; eu le numesc imagini vii ale naturii morale"" . Gerstenberg respinge ideea de a se ocupa de catharsis sau macar de actiunea emotiilor de mila si frica, Regele Lear, Macbeth, Hamlet, Richard III, Romeo si Julieta si Othello sint prese de caracter, nu fabule tragice7. Aceasta nu inseamna ca Shakespeare ar fi un primitiv lipsit de subtilitate; dimpotriva: vad pretutindeni un anumit intreg, care are inceput, mijloc si sfirsit, proportie, intentii, caractere contrastante si grupuri contrastante"8. in aceste piese exista o unitate de intentie si de compozitie pitoreasca, o iluzie poetica" pe care Gerstenberg o considera total neteatrala, chiar antiteatrala. Tragedia nu e poezie"9, spune el, gindindu-se la tragedia franceza si la imitatiile ei. Printr-o serie de citate ilustrind arta lui Shakespeare de a-si caracteriza eroii in functie de virsta lor, Gerstenberg incearca sa demonstreze ca Shakespeare este un maestru al portretului psihologic, nu un dramaturg.





Lui Shakespeare si Spenser, Gerstenberg le-a adaugat poezia nordica. Deoarece a trait in Danemarca si a cunoscut limba daneza, a putut scrie despre baladele populare daneze (Kaempc ViscR) strinse in secolul al XVI-lea si a putut traduce fragmente din Edda. Versurile pe care le citeaza i se par cu adevarat pindarice, de o bogatie metaforica asemanatoare cu aceea a poeziei vechi si a poeziei lui Shakespeare, la care a apreciat in mod deosebit jocurile de cuvinte, fiind unul dintre primii aparatori ai acestora11.

Aceasta poezie a naturii este poezia geniului, diferita de poezia unui bel esprit sau a unei minti ascutite. Geniu" este cuvintul de ordine al lui Gerstenberg asa cum a fost si al lui Hamann: el inseamna inspiratie, imaginatie, inflacarare, crearea iluziei, inventie, noutate, originalitate12. Poezia e reprezentata de epopeea grandioasa (HomeR) si de oda nobila (PindaR), nu de drama. Oamenii de spirit pot fi ierarhizati; geniile poetice, nu. Poetul care nu e inzestrat cu un geniu puternic nu este poet"13, lata, strinsi la un loc, toti termenii noi ai epocii.



Totusi, Gerstenberg n-a fost intotdeauna atit de radical cum s-ar parea judecind dupa aceste declaratii. Din scrierile lui razlete, care includ o lunga serie de recenzii publicate in Hamburgische Neuc Zeilung (1767-1771), am putea stringe cu usurinta opinii favorabile lui Dryden, Pope, Johnson (a admirat The RambleR), Richardson, Steme, Goldoni si chiar si lui Wieland14. Ele arata ca gustul lui Gerstenberg a fost eclectic, ca a apreciat nu numai arta lui Homer, Shakespeare, Spenser si Cervantes, ci si realismul, sentimentalismul si stilul jucaus rococo. Dar toate aceste oscilatii nu trebuie sa ne faca sa uitam pasaj ele lui inflacarate despre Shakespeare si despre geniu, pasaje care au exercitat o influenta deosebit de profunda. in ele s-a conturat imaginea ciudata a lui Shakespeare ca poet, ca un creator de caractere rupt de teatru, imagine care urma sa devina si aceea a lui Herder si a tinarului Goethe. Reflectiile lui Gerstenberg asupra geniului au dat tonul pentru glorificarea spontaneitatii, creativitatii si pasiunii nestapinite pe care noua generatie le cauta in poezie.

Johann Georg Hamann (1730-1788) este de obicei considerat parintele spiritual al lui Herder. Totusi, el se deosebeste profund de Herder si trebuie sa fie discutat separat. Hamann a fost unul dintre primii germani care au ajuns la repudierea totala a luminismului, lucru care, in cazul lui, s-a intimplat dupa o convertire religioasa survenita in timpul unei calatorii la Londra (1758). Teoria lui literara (daca se poate vorbi despre asa cevA) face parte integranta dintr-o filozofie religioasa care implica respingerea intregii civilizatii moderne. Astfel, Hamann nu poate fi considerat critic literar si nici chiar om de litere; el a fost si a dorit sa fie un profet. Din punct de vedere cultural, Hamann trebuie situat alaturi de Jakob Bohme si de alti mistici din timpul Renasterii. El a combinat elemente luate din gnosticism, neoplatonism etc. cu o puternica doza de pietism luteran, si acestui straniu amestec i-a adaugat ceva din senzualismul de data recenta. Opera lui antuma e cuprinsa in niste mici brosuri, uneori tiparite anonim, in citeva exemplare, cart; n-au putut fi cunoscute de un public mai larg. Ele nu ne ofera vreo argumentatie sistematica, de obicei continind doar o serie de aforisme sau de polemici amuzante si grotesti, pline de aluzii cu un caracter pur local si de citate cit se poate de abstruse, de obicei in greaca si ebraica. in epoca sa, Hamann a fost cunoscut doar prin personalitatea sa, uneori fiind privit ca o figura legendaraXTotusi, influenta lui a fost profunda, deoarece Herder i-a fost discipol, iar Goethe si Jacobi au luat de la el multe idei. Scrierile lui Hamann au putut fi citite si studiate abia la mult timp dupa moartea lui, si anume incepind din 1821-1825, cind au fost publicate de Friedrich Roth. Asistam atunci la afirmarea treptata a pozitiei lui in teologia protestanta si la aparitia unui grup de adepti entuziasti care i-au studiat opera ca pe o noua Biblic. Abia in secolul nostru acest cult limitat a fost inlocuit de un studiu obiectiv al rolului istoric al lui Hamann si a gindirii sale. Dar aceasta a dus la sporirea prestigiului sau, Hamann fiind astazi considerat magnus parens al intregii epoci clasice a literaturii germane. Cuvintele lui Goethe, care a spus ca Hamann a fost cel mai mare om al secolului, sint din nou privite cu seriozitate.



Oricare ar fi importanta lui Hamann ca ginditor religios, aici noi trebuie sa ne pronuntam asupra rolului sau in istoria criticii literare. Acest rol a fost doar acela de incitator. Observatiile lui despre poezie ar putea fi strinse pe doua pagini, iar opiniile numeroase pe care le-a exprimat in legatura cu anumiti scriitori nu sint niciodata dezvoltate sau sustinute cu argumente. Astfel, Shakespearc, desi foarte admirat, in scrierile lui Hamann apare doar ca sinonim cu geniul16. Totusi, cele doua pagini de maxime, strinse in majoritatea lor din Aesthe/ica m mice", una din partile lucrarii Krenzzuge des Philologen (1762), sint impresionante, intreaga lume e cuvintul lui Dumnezeu, si de aceea poezia nu este altceva decit imitarea acestui limbaj. Logos-ul e Ratiunea, dar si Cuvintul si Cristos. Astfel,,.intreaga noastra cunoastere e senzoriala, figurata"17. Poezia vorbeste numai in imagini. Simturile si pasiunile nu exprima si nu inteleg decit imagini. in imagini se afla intregul tezaur al cunoasterii si fericirii umane"18. Din punct de vedere istoric, poezia este una cu cunoasterea umana, cu religia si cu mitul. Poezia e limba materna a neamului omenesc; asa cum gradinaritul e mai vechi decit agricultura, pictura decit scrierea, cintccul decit declamatia, comparatiile -decit silogismele, trocul decit comertul"19. Mvl/tos-ul, fabula si inventia par intotdeauna sa preceada pa/hos-ul si elanul sentimentelor"20. Epopeea si fabula sint inceputul, iar in afara de ele nu exista nimic decit oda si cintecul"21. Poezia e una cu religia; ea reprezinta, de fapt, religia initiala, un mod firesc de a profetiza"2". Poezia este sacra; Biblia nu e numai Cuvintul Domnului, ci si poezia cea mai nobila. Hamann predica ceea ce el numeste salvarea prin iudei", ..pelerinaje in Arabici felix", cruciade in Orient", deoarece; Natura, si Scriptura sint materialele spiritului frumos, creator, imitator" -3. Astfel, poezia orientala si Biblia sint, alaturi de Homer si de Sliake-speare, marile modele literare; modele de poezie alegorica, nu de poezie populara, cum urma sa le considere Herder. La Hamann, creatia populara nu e mentionata decit in treacat, intr-un pasaj privind cintecele populare letone -4. El se refera la Lowth si la ale sale Lectures on Hebrew J oetry, discuta interpretarea data de Bacon miturilor antice, dar pe Percy sau pe Ossian nu-i pomeneste deloc 2b.



Astfel, Hamann poate sa condamne imitarea naturii, verosimilitatea, la belle nature si toate celelalte principii ale neoclasicismului. Pe Voltaire il numeste adevarat Lucifer al secolului nostru"28. El dezaproba noua interpretare a Bibliei, care cauta intr-un text doar o singura semnificatie; el crede in alegorii si in parabole, deoarece intreaga natura este o mare parabola o puterii lui Dumnezeu27. Pentru Hamann, estetica cea mai noua, care este si cea mai veche, se rezuma astfel: Temeti-va de Dumnezeu

si cinstiti-1"28.

Aceasta conceptie despre lume, care identifica ratiunea cu limbajul, implica exaltarea geniului. Dintre toate ideile literare ale lui Hamann, ideea lui despre geniu a avut influenta cea mai puternica la acea data. in viziunea lui, geniul inseamna sentiment, imaginatie, inflacarare, inspiratie, originalitate, creativitate. Imaginatia mea grosolana n-a fost niciodata in stare sa-si reprezinte un spirit creator fara organe genitale"29. Dar senzualismul si emo-tionalismul se combina cu misticismul. in conceptia lui Hamann, geniul e, de asemenea, daimon-ul socratic si ignoranta" lui. Geniul sondeaza toate lucrurile, chiar si lucrurile profunde ale lui Dumnezeu"30. Notiunea de geniu se identifica aproape cu aceea de profet sau de nebun inspirat. in domeniul literaturii, aceasta inseamna repudierea tuturor regulilor. Ce compenseaza, la Homer, ignorarea regulilor pe care un Aristotel le-a elaborat dupa el, si ce compenseaza, la un Shakespearc, ignorarea sau incalcarea acestor legi critice? Geniul, acesta e raspunsul unanim"31. Cei care vor sa priveze artele de capriciu si de fantezie sint asasini ai onoarei si vietii lor"32.

Acestea sint principalele idei ale lui Hamann care prezinta interes literar. Prin anti-intelectualismul lor radical, ele par sa constituie sursa multora dintre conceptiile noi care urmau sa se ras-pindeasca in Germania. Prin Hamann se stabileste o legatura intre un trecut neguros, mistic, neoplatonic si pietist, si romantismul german. Goethe a dorit sa editeze operele lui Hamann, si i-a acordat acestuia un loc proeminent in peisajul literar german din tineretea sa33. Hegel a scris despre el cu admiratie, desi a formulat rezerve fata de ideile lui34. Kierkegaard a fost unul dintre cei mai asidui cititori ai sai25. Totusi, nu trebuie sa trecem cu vederea deosebirile profunde dintre gindirea lui Hamann si gindirea critica de mai tirziu. Chiar si discipolul sau Herder 1-a contrazis in unele probleme importante: pentru Herder, la originea poeziei se afla lirica, nu mitul. Un simptom cert al dezacordului lor fundamental il constituie faptul ca Hamann 1-a atacat violent pe Herder pentru ca a negat originea divina a limbii36; El 1-a combatut si pe Kant, aducind impotriva Criticii ratiunii fure argumente care dovedesc categoric incapacitatea lui de a intelege filozofia idealista germana37. Hamann a ramas un mistic, un adept al dualismului supranatural, pentru care, ca si pentru Kierkegaard, spaima este singura dovada a naturii noastre duble, fara care n-am mai tinji dupa paradis38. Aceasta conceptie mistica despre lume este inevitabil statica si anistorica. in ciuda unor pasaje in care Hamann arata ca orice autor trebuie sa fie interpretat in spiritul epocii sale (lucru recomandat si de Pope si de multi alti ginditori ai secolului al XVIII-leA), el nu manifesta un interes adevarat pentru dezvoltare sau pentru evolutia istorica39. Poezia este religie si mit; asa a fost la inceputul omenirii si asa trebuie sa fie si azi. intreaga taumaturgie estetica nu poate inlocui un sentiment nemijlocit"40. Astfel, Hamann a refuzat sa se considere critic, desi a scris numeroase recenzii, a facut traduceri si a fost un foarte erudit cercetator al literaturii41. Ca toti cei care au dorit sa fie adevarati reformatori ai criticii sau initiatori ai unei noi filozofii a literaturii, Herder a trebuit sa paseasca pe o alta cate si sa-si caute alti inaintasi.



Desi numele lui Johann Gottfried Herder (1744-1*03) nu l-am mentionat atunci cind am vorbit despre criticii englezi si scotieni din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, acestia constituie sursa ideilor lui Herder si, la un loc, contin aproape intreaga sa gindire critica. Cu greu am putea gasi la Herder o idee a carei origine sa n-o identificam la Blackwellsau Harris, Shaftesbury sau Brown, Blair sau Percy, Warton sau Young, autori pe care i-a cunoscut bine. in afara de acestia, i-a citit, bineinteles, pe predecesorii si contemporanii sai germani, in special pe Lessing, Hamann si Winckelmann. in Hamann a gasit un spirit in fata caruia s-a prosternat, simtindu-se discipolul sau personal. I-a citit apoi pe francezi: pe Rousseau, cu care n-a fost de acord cit va timp4-, pe Diderot si pe multi altii; si a receptionat ecourile gindirii lui Vico ce i-au parvenit, dupa cit se pare, prin intermediul notelor lui Cesarotti la Ossian, pe care le-a citit in traducerea germana a lui Michacl Denis43.

Dar ar fi o greseala sa se considere ca Herder n-a facut decit sa sintetizeze ceea ce s-ar putea numi, vag, critica preromantica europeana. El nu este numai un spirit sintetic cu mult superior, prin capacitatea si forta sa intelectuala, oricaruia dintre predecesorii sai, ci si primul care a repudiat categoric trecutul neoclasic, abandonind acel curios punct de vedere dublu prezent la scriitori ca Warton sau Hurd. La Herder, intreaga scara de valori e complet rasturnata, desi, fireste, si la el putem gasi ramasite si adaptari ale unor conceptii mai vechi. Herder se deosebeste de toti ceilalti critici ai secolului nu numai prin radicalismul sau, ci si prin metoda lui de prezentare si de argumentare. in scrierile sale exista un ton nou, inflacarat, strident, entuziast, un puternic accent emotional, un stil caracterizat prin intrebari retorice, exclamatii si pasaje con-tinind obositor de multe linii de pauza, o exprimare plina de metafore si de comparatii, o compozitie care adesea renunta la orice pretentie in ceea ce priveste argumentatia si rationamentul logic. Este stilul unui discurs liric, cu intrebari constante, cu adjective cumulative intensificatoare, cu verbe de miscare, cu metafore sugerate de curgerea apei, de jocul luminii si flacarilor, de cresterea plantelor si animalelor. in folosirea terminologici exista o permanenta oscilatie, cuvinte stravechi pierzindu-si sensul initial, termeni ca drama", oda", elegie" putind insemna aproape orice, in functie de context. in cele treizeci si trei de volume de Opere complete ale lui Herder cu greu am putea gasi o carte propriu-zisa. Multe dintre lucrarile lui sint intitulate, pe buna dreptate, Fragmente, Torso, Walder (PadurI), Briefe (ScrisorI) .Zerstreute Blatter (Foi imprastiatE), Ideen zur (Idei cu privire lA); sau au titluri bizare Adrastea, Kalligone, Terpsichore care adesea ascund un continut extrem de variat. Cind ne ocupam de critica literara a lui Herder, nu putem ignora, fara riscul de a gresi, nici una dintre scrierile lui, cu exceptia citorva tratate categoric consacrate teologiei. Opinii si declaratii privind literatura pot aparea, la el, in orice context. in afara de aceasta, Herder isi rescria mereu lucrarile (editia a doua a Fragmentelor se deosebeste profund de primA) si adesea muta materiale dintr-o cai te in alta. Stilul exclamativ, terminologia imprecisa, caracterul fragmentar al argumentelor, permanenta oscilatie si trecere de la un subiect la altul sint extrem de iritante si justifica acuzatia formulata de Saintsbury, care ii reproseaza stilul ingrozitor de dezlinat"44, dar nu justifica neglijarea lui Herder. Saintsbury, care il discuta dupa ce s-a ocupat de Sainte-Beuve si Hugo, Wordsworth si Coleridge, il expediaza fara sa-1 fi analizat asa cum se cuvine, bazindu-se, in mod evident, doar pe lectura citorva pagini din opera lui.





Importanta lui Herder consta nu numai in faptul ca opera lui prezinta un considerabil interes intrinsec, fiind, in ciuda stilului incoerent, de o mare coerenta si simplitate intelectuala interna, ci si in faptul ca a exercitat o influenta uriasa: efectul intilnirii lui cu tinarul Goethe, in iarna anilor 1770-71, la Strasbourg, este bine cunoscut; ideile lui au fost, fara doar si poate, marea sursa din care s-au inspirat romanticii germani Jean Paul, Novalis si, mai ales, fratii Schlegel. Mi se pare o exagerare a sustine ca Herder a fost primul istoric literar modern si primul om cu simt istoric; dar nu incape indoiala ca la el gasim originea istoriei literare universale. A fost, de asemenea, si in mod categoric, forta cea mai influenta in stimularea interesului pentru poezia populara si in consacrarea acesteia ca ideal poetic, desi, in aceasta privinta, el insusi a urmat exemplul sovaielnicului Percy si al mult mai inflacaratilor primitivisti scotieni. Influenta lui Herder asupra intregii miscari in favoarea poeziei populare culegerea, imitarea, interpretarea si evaluarea ei este imensa, mai ales in tarile slave si scandinave. Ea a fost adesea indirecta si anonima, combinata cu aceea a predecesorilor, contemporanilor si discipolilor sai. 1AŁ o influenta aproape subterana, din motive care tin, in parte, de caracteristicile lucrarilor lui Herder si, in parte, de unele imprejurari extranee, cum ar fi, de exemplu, ostilitatea manifestata fata de el, cu intermitente, de Goethe si Schiller. Daca la inceputul secolului al XlX-lea influenta lui a fost putin cunoscuta, in primele decenii ale secolului nostru Herder a devenit din nou obiectul unor studii intensive, mai ales in Germania, importanta lui fiind amplificata si opusa, ca un fel de contragreutate, lui Goethe si Schiller. Recons idcrarea lui Herder, initiata de unii istorici cu interese religioase (Nadler si UngeR), a fost, mai tirziu, preluata de catre nazisti, care au vazut in el o sursa a nationalismului german, a conceptiei nationaliste despre literatura si a ideologiei singelui si pamintului". Ei au ignorat sau au minimalizat, dupa cum le-a convenit, ideea de Humanitat prezenta in centrul invataturii lui Herder. Din cauza modului specific de a gindi al lui Herder, este aproape imposibil sa se separe critica si teoria sa literara de sistemul general al gindirii sale, de ideile lui privind filozofia istoriei, teologia, psihologia, lingvistica si estetica. Vom incerca, totusi, sa facem acest lucru, acordind doar o atentie minima fundalului pe care se profileaza ideile sale literare si implicatiilor acestora pentru filozofia lui generala, pentru conceptia lui despre lume.



Dupa cum reiese din cele de mai sus, conceptia lui Herder despre scopul criticii difera de aceea a principalilor neoclasici, a intregii traditii care a incercat sa construiasca un edificiu rational al unei teorii literare sistematice si coerente si al unor criterii de judecata imutabile. Herder concepe critica mai cu seama ca un proces de empatie, de identificare, ca un proces intuitiv si sub-rational. El se pronunta in permanenta impotriva teoriilor, a sistemelor, a criticii pedante. intr-o scriere de tinerete, discursul preliminar la cea de a doua colectie de Fragmente ilber die neuere deutsche Literatur (1767), el isi prezinta conceptia despre functia criticii, dindu-i criticului urmatorul indemn: [fii] servitorul [scriitoru]lui, prietenul lui, judecatorul lui impartial!

    Cauta sa-1 cunosti si sa-1 studiezi temeinic, ca pe stapinul tau; fara a dori sa fii propriul tau stapin Este greu, dar drept, ca criticul sa se transpuna in sfera de gindire a autorului, intcrpretindu-1 in spiritul in care a scris"45. Vorbind laudativ despre Ugolino (1770) al lui Gerstenberg, el spune: nu criticam de pe pozitia lui Hede-lin | == D Aubignac] sau Kacine, ci asa cum ne dicteaza simtul nostru"46. Important este sa traiesti in spiritul unui autor, sa-ti insusesti modul lui de ase exprima, sa afli, ca sa zic asa, chiar din sufletul lui planul si scopul operei sale"47. Nu ne surprinde faptul ca Herder il citeaza aprobator pe Leibniz. Acesta spune: Nimeni n-are mai putin spirit critic decit mine. E ciudat; dar imi place aproape tot ceea ce citesc Asa sint facut ca pretutindeni caut si observ mai degraba ceea ce e vrednic de lauda decit ceea ce e condamnabil"48. La Herder gasim acea analiza a frumusetilor, nu a greselilor, pe care se presupune ca a initiat-o Chateaubriand. De fapt, nu este vorba atit de critica, cit de intelegere, de empatie (EinfuhlunG), de supunere in fata autorului. Daca trebuie totusi sa existe o critica a poetilor, atunci cea mai buna critica este aceea care urmeaza pas cu pas un mare original, cautind sa se transpuna in spiritul sau"4D. Herder intrevede o stiinta a interpretarii, o hermeneutica de tipul celei dezvoltate de teologia protestanta. El cere mereu o lectura vie", o divinatie privind sufletul autorului" fiecare carte trebuind sa fie considerata pecetea unui suflet omenesc viu. O asemenea lectura inseamna emulatie, euristica Cu cit avem o cunoastere mai vie a autorului, cu cit am trait mai mult cu el, cu atit mai vii vor fi raporturile noastre cu el"50. De aceea, nici critica nu este nimic fara geniu. Numai un geniu poate sa-1 judece si sa-1 invete pe un altul"" 1. Avem aici de-a face cu declaratii importante, care au fost salutare la vremea lor pentru ca au pus accentul pe intelegerea operei, dar care contin, de asemenea, germenii multor aspecte negative aparute in critica literara de la Herder incoace: critica pur impresionista, critica creatoare", cu pretentia ei de a dubla o opera literara cu o alta, critica preocupata in mod excesiv de biografia si de intentiile autorului, critica limitata la apreciere" si relativismul critic absolut.





Aceasta conceptie care pune la baza criticii empatia este strins legata de simtul istoric al lui Herder, de convingerea lui ca orice opera literara trebuie sa fie privita si interpretata in cadrul ei istoric. Critica sanatoasa din lumea intreaga arata ca pentru a intelege si a interpreta o opera literara trebuie sa te transpui in spiritul operei respective"52. Cea mai indispensabila explicatie, mai ales in cazul unui poet, ramine explicarea obiceiurilor timpului sau si natiunii sale"53. in Briefe zur Beforderung der Humanitat (1796), Herder discuta in mod expres metodele studiului literar. El respinge clasificarea pe genuri si considera ca impartirea operelor literare pe tipuri, de pilda tipul subiectiv" si tipul obiectiv" (la SchilleR), este neclara si inutila. intr-un studiu literar corect trebuie sa folosesti metoda naturala, sa lasi fiecare floare la locul ei si acolo s-o contempli, asa cum este, dupa anotimp si dupa felul ei, de la radacina pina la corola. Chiar si cel mai umil geniu uraste clasificarile si comparatiile. El prefera sa fie primul intr-un sat decit al doilea dupa Cezar. Lichenul, muschiul, feriga si floarea cu cel mai ales parfum, toate infloresc la locul lor in ordinea lui Dumnezeu"34. Metoda naturala este metoda lui Herder insusi, metoda istorica: ea priveste fiecare opera ca parte integranta a mediului ambiant si, in consecinta, considera ca fiecare se afla la locul ei, isi indeplineste functia temporara si astfel, de fapt, face inutila orice critica. Lucrurile nu puteau sa fie altfel decit sint: nu e nevoie de judecata, de norme de evaluare, caci toate epocile sint la fel. in Auch cine l hilosophie der Geschichtc zur Bildung der Menschheit (1774), Herder apara evul mediu si respinge ideea unui progres uniform. Nici un lucru din intreaga imparatie a lui Dumnezeu nu este numai mijloc toate sint mijloc si scop in acelasi timp, si asa sint, desigur, si aceste secole"55, afirma el, anticipind faimoasele cuvinte ale lui Ranke, care a spus ca fiecare secol se afla in imediata apropiere a lui Dumnezeu". Din fericire, Herder n-a dezvoltat pina la capat relativismul sau istoric, desi in simpatiile si gusturile lui a fost mai tolerant decit oricare alt critic din secolul al XVIII-lea.



Conceptia lui despre poezie si idealul sau poetic pot fi prezentate foarte concret. Estetica lui Herder este ciudat de senzualista: el a incercat sa lege trasaturile diferitelor arte de anumite simturi, facind o distinctie neta intre pictura arta ochiului, muzica arta urechii, si sculptura arta pipaitului. Aceasta ultima idee, dezvoltata de el mai tirziu intr-o mica lucrare despre sculptura (Plastik 1778), a fost, la acea data, foarte noua. La inceput, Herder n-a vazut nici un mijloc de a reduce poezia la unul dintre simturi si nici macar n-a incadrat-o in rindul artelor. Mai tirziu, a ajuns la concluzia ca poezia are o pozitie speciala, fiind arta imaginatiei, singura arta frumoasa care se adreseaza nemijlocit sufletului", muzica sufletului"56 care actioneaza asupra simtului launtric, nu asupra ochiului exterior al artistului"57. Herder foloseste aceasta conceptie in mod eficace atunci cind incearca sa combata ideile din Laokoon, in prima Kritisches Waldchen (1769), care, desi difuza, ramine una dintre lucrarile lui cele mai impresionante si mai coerente. Aici el sustine ca deosebirea stabilita de Lessing intre pictura ca arta a spatiului si poezie ca arta a timpului este specioasa. Desfasurarea in timp nu reprezinta elementul esential pentru obtinerea efectului poeziei. Ea e specifica muzicii, afirma el, neconvingator, uitind de armonie si ignorind faptul ca argumentele lui privind poezia se aplica si formelor muzicii. Sunetele din poezie si din limba au sens sau suflet. Poezia se deosebeste de celelalte arte prin aceea ca este energie, nu munca, o distinctie pe care Herder a luat-o din Three Treatises ale lui James Hanis si, in ultima instanta, de la Aristotel (energeia opusa lui ergoN). Ideea energiei spontane este, lailerder, o idee obscura, el separind poezia de celelalte arte, fiecare corelata cu cite un simt, doar prin analogie cu triada timp, spatiu si energie"58. Prin energie el pare sa inteleaga o forta organizatoare, coerenta notiunilor metaforice59, care ii permite poeziei sa exprime nu numai actiuni in succesiune, ci si corpuri, imagini, tablouri. invat de la Homer ca poezia nu actioneaza asupra urechii, prin sunete, si nici asupra memoriei, oricit de mult as retine un detaliu dintr-o succesiune, ci asupra fanteziei mele De aceea o opun picturii si regret ca D-l Lessing n-a acordat atentie acestui punct central al naturii poeziei, A«efectul asupra sufletului nostru, energiaA»"00.

Herder n-a renuntat niciodata la ideea ca poezia ocupa un loc aparte, ca arta a emotiei, expresiei si energiei care se adreseaza imaginatiei. Cu toate acestea, a recunoscut tot mai mult ca poezia se bazeaza pe limba si pe sonoritatea ei. El ne cere sa citim pcA§ eziile lui Jakob Balde nu numai cu ochii". incercati sa le si ascultati sau, daca se poate, cititi-le cuiva cu voce tare. Asa trebuie citite poeziile lirice Odata cu sunetul apare spiritul lor, miscarea, viata"81. Unui prieten caruia i-a trimis traducerile proprii din lirica lui Shakespeare ii da urmatorul sfat: Trebuie doar sa cinti, nu sa citesti"62. El subliniaza in permanenta importanta sunetului si metrului in poezie si critica metrul nepotrivit folosit de Denis irt traducerea germana a lui Ossian. in numeroasele lui traduceri de versuri, Herder incearca intotdeauna sa imite, in primul rind, sunetul, tonul si metrul. O asemenea conceptie despre poezie este, desigur, lirica. Poezia lirica este exprimarea desavirsita a unei simtiri sau a unei intuitii in cea mai aleasa armonie a limbii"83. Aceasta definitie a formulat-o tirziu; dar problema 1-a preocupat inca din tinerete, printre primele lui scrieri figurind doua schite pentru o istorie a odei si poeziei lirice. Oda este primul nascut al simtirii, originea poeziei, ger-menele vietii ei"64. Aceasta idee se asociaza cu ideea ca, initial, poezia si muzica au format un intreg, ca poezia n-a fost niciodata mai-puternica decit atunci cind era combinata cu muzica si ca poetul si compozitorul erau, la inceput, uniti intr-o singura persoana idei sugerate de John Brown si familiare oricui a studiat drama greaca. Herder a afirmat chiar ca teatrul grec a fost ein-tec"05 si a numit tragediile lui Sofocle teatru liric eroic"60. in concetia lui Herder, limba a fost asociata cu literatura de la bun inceput. Prima culegere de Fragmente incepe cu afirmatia ca geniul limbii este, de asemenea, geniul literaturii unei natiuni"07. Rezulta ca poezia si limba au una si aceeasi origine. Tratatul lui HerdeR )bcr den Ursprung der Sprachc (1772) reprezinta astfel o istorie speculativa nu numai a limbii, ci si a poeziei. Limba originara n-a f

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.