Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Novalis - critic romantic german despre Critica literara



Saintsbury 1-a numit pe Novalis (Friedrieh von Hardenberg, 1772 1801) nu numai cel mai mare critic romantic german", preferindu-1 fratilor Schlcgel, ci si, intr-un anumit sens, cel mai mare critic pe care 1-a dat Germania"1. Dar aprecierea e exagerata, pentru ca in teoria poeziei Novalis e in mod clar tributar lui Schel-iing, iar in critica propriu-zisa rareori ne ofera altceva decit simple declaratii de opinii formulate aforistic. Ca de obicei, Saintsbury confunda exprimarea fericita a gustului literar cu critica, uitind ca in critica se cere intotdeauna analiza, elucidare si o evaluare bine argumentata.



Totusi, Novalis are de spus despre poezie ceva personal: el da o orientare mai mistica teoriei lui Schelling si o asociaza in chip mai clar cu conceptia ca poezia e vis si basm. La Novalis poezia e virtual identificata cu religia si filozofia, iar poetul e considerat fiinta umana cea mai desavirsita. Simtul poetic remarca el se aseamana mult cu inclinatia spre misticism2. De aceea, ca si starea mistica, e indescriptibil si indefinisabil. Celui ce nu .stie si nu simte nemijlocit ce este poezia nu i se poate inculca nici o idee despre aceasta"3. in acelasi timp, Novalis identifica poezia cu asociatia libera si cu jocul (evident, in acceptiunea lui Schil-leR)4, cu gindirca deoarece atit gindirea cit si compunerea poeziei reprezinta folosirea libera si productiva a organelor noastre5 si, in fine, cu adevarul insusi. Poezia spune el este realul cu adevarat absolut. Acesta e miezul filozofiei mele. Cu cit mai poetic, cu atit mai adevarat"6.

Daca acceptam aceste identificari si aceasta largire a termenilor, putem intelege de ce Novalis (prin gura poetului sau Kling-sohR) deplinge faptul ca poezia are un nume deosebit, iar poetii alcatuiesc o breasla deosebita. Nu e vorba de nimic deosebit. Este felul de a actiona propriu spiritului uman. Oare omul nu imagineaza si nu aspira in fiecare clipa?"7 Deci, poezia c gindire, joc, adevar, aspiratie, pe scurt, intreaga activitate libera a omului. Apoi Novalis sustine ca iubirea insasi nu e altceva decit suprema poezie a naturii"8, ca poezia cea mai buna ne e cu totul la indemina, nu rareori un subiect banal fiind materia ei favorita"* si chiar ca poezia se intemeiaza in intregime pe experienta"10. Dar, desigur, ar insemna sa-1 intelegem pe Novalis complet gresit daca am interpreta aceste pasaje ca o aparare a realismului. Ele vor sa spuna doar ca totul e poezie, ca totul poate fi transformat in poezie, capatind semnificatie poetica si, prin urmare, cosmica.





De fapt, Novalis condamna in mod expres doctrina imitatiei naturii", careia conceptia lui despre poezie ii este diametral opusa11. in practica, a exaltat basmul, considerat de el forma poetica cea mai inalta, si a scris o proza cu totul nerealista.

Poetul este un preot. Adevaratul poet a ramas intotdeauna sacerdot", iar viitorul va trebui sa restabileasca unitatea originara dintre preot si poet12. Poetul reinnoieste cultul primilor zei ai omenirii, al astrelor, primaverii, dragostei, fericirii, fertilitatii, sanatatii si veseliei"13. El singur merita numele de intelept. Adevaratul poet e atotstiutor e o veritabila lume in mic"14. Noi ar trebui sa intelegem ca separatia dintre poet si ginditor e semnul unei boli si al unei constitutii bolnavicioase"16. Poetul este vocea universului16 si reprezentantul geniului omenirii17. Toate acestea sint teme vechi ale traditiei platonice formulate cu fervoare si exaltare.

Ideile lui Novalis imi par mai interesante si mai clare in definitiile mai concrete ale conceptiei lui despre poezie si despre genurile literare. Poezia trebuie sa fie complet simbolica, onirica, muzicala. Sa nu ne lasam inselati de declaratii ca: Un poem e cu atit mai aproape de centrul poeziei cu cit e mai personal, mai local, mai temporal, mai individual. Un poem trebuie sa fie inepuizabil, ca un om sau ca un proverb bun"18. Aici Novalis nu se pronunta in favoarea realismului, a redarii culorii locale sau a particularitatilor pur individuale, ci se refera la ritualul deosebit de exact al poeziei, la semnificatia individuala si multipla a simbolurilor ei. Declaratia reprezinta un protest impotriva caracterului abstract si general al literaturii neoclasice. Dar Novalis considera ca s-ar putea scrie si sugereaza ca ar trebui sa se scrie povestiri incoerente, dar bazate pe asociatie, ca visele; poeme pur eufonice, pline de cuvinte frumoase, dar fara sens si coerenta, inteligibile cel mult in unele strofe izolate. Ele trebuie sa fie simple fragmente din lucrurile cele mai eterogene. Poezia adevarata poate cel mult sa aiba un sens alegoric general si sa produca un efect indirect, ca muzica"19. Oare, se intreaba el, n-ar trebui ca poezia sa fie doar pictura si muzica interioara, modificata, fireste, de natura dispozitiei sufletesti" ?20 Aceasta idee nu trebuie insa confundata cu ideea muzicii si picturii poetice prezenta la Tieck si la Goethe21, deoarece acesti poeti doresc poezie descriptiva si poezie care sa imite muzica, in timp ce Novalis cere o poezie care sa fie oarecum mai muzicala si mai picturala in maniera ei specifica22.

Aceasta idee obscura devine mai clara cind examinam in detaliu conceptia lui Novalis despre basm si roman, in care el vede genurile literare cele mai importante. intr-un fel, basmul e ca nonul poeziei tot ce e poetic trebuie sa fie fabulos. Poetul adora intimplarea"23. Un basm, asa cum il defineste el, este de fapt ca o imagine de vis fara nici o coerenta, o acumulare de lucruri si intimplari minunate: o fantezie muzicala, secventele armonioase ale unei harpe eoliene sau natura insasi24. Dupa ce afirma: cred ca in basm imi pot exprima cel mai bine dispozitia sufleteasca", Novalis adauga ingenuu ca totul e un basm"25, deoarece lumea este, in mod evident, un mister si un vis. Poetul basmelor este si un profet, caci in basm lumea originara, lumea de dinainte de timp si istorie, virsta libertatii, epoca de aur a trecutului, prefigureaza epoca de aur a viitorului.



Romanul nu este pentru Novalis decit o varianta a basmului, asa cum ne-o dovedeste propriul sau Heinrich von Ofterdingen. El considera ca termenul romantisch aparent inca nefixat in sensul schlegelian vine de la roman, care e un fel de basm". Poetica romantica este arta de a face ca un lucru sa para straniu si totusi cunoscut si atragator"27. Deoarece totul e straniu, Novalis poate afirma ca nimic nu e mai romantic decit ceea ce numim de obicei lume si destin. Traim intr-un roman colosal"28. Romanul este, de asemenea, ca sa spunem asa, istorie interpretata liber, mitologia istoriei29. Termenul Romantiker (creat, se pare, de eL) e folosit de Novalis cu sensul de romancier"30. Romanul trebuie sa fie, de la un capat la altul, poezie31. Notiunea de romantic" poate capata la Novalis chiar si un sens mistic: el afirma ca Dumnezeul personal"e un univers romanticizat", iar personalitatea e elementul romantic" al eului32. Daca interpretam aceste derutante schimbari de sens in lumina intregului sistem, constatam ca aici romantic" inseamna ceea ce e esential si cu adevarat real, ceea ce e (pentru a folosi un termen astazi la moda) existential". Afirmatia lui Novalis ca anihilarea contradictiei este poate misiunea suprema a logicii superioare"33 se explica prin dialectica lui, in care totul se poate transforma in orice, exact asa cum se intimpla intr-un basm. Poezia e metamorfoza in sensul imaginat in poemul Die Vermah-lung der Jahreszeiten3i, care prezice contopirea viitorului, prezentului si trecutului, a primaverii, verii, toamnei si iernii, a tineretii si batrinetii. Filozofia e teoria poeziei. Ea ne arata ce este poezia; ca este unul si totul"35. Principiul en kai pan al panteismului mistic e aici invocat direct pentru poetica.

E surprinzator ca, avind aceste vederi moniste extreme, Novalis poate stabili unele distinctii si este perfect constient de rolul jucat in poezie si in procesul poetic de elementul rational si lingvistic. Creatia poetica e caracterizata ca dubla activitate, de creatie si de comprehensiune, reunite intr-un singur moment - o desa-virsire mutuala a imaginii si conceptului"38. Poetul tinar nu poate fi indeajuns de rece, de lucid"37. Nimic nu-i e mai indispensabil poetului decit sa inteleaga natura fiecarei activitati, sa cunoasca mijloacele pentru atingerea fiecarui scop si sa aiba prezenta de spirit necesara pentru a le alege pe cele mai potrivite, dupa timp si imprejurari. Entuziasmul fara minte e inutil si primejdios si poetul nu va putea savirsi prea multe minuni daca el insusi ra-mine uimit in fata minunilor"38. Poezia pretinde indeosebi sa fie practicata ca o arta severa"39. Trebuie sa ne imaginam ca Novalis n-a simtit nici o contradictie intre aceasta conceptie, care vede in poet un mestesugar, si conceptia despre poet ca magician si profet. Poetul este si una si alta, tot asa cum umilul pictor medieval muncea ca un meserias, simtind, in acelasi timp, inspiratia religiei.

Novalis este, de asemenea, perfect constient de deosebirea dintre arta reala, desavirsita, implinita, actionind prin intermediul organelor exterioare" si arta imaginara40. El afirma si Croce i-ar fi dat dreptate ca stim ceva numai in masura in care putem exprima, id est savirsi acel ceva"41. Acest accent pus pe unirea constientului si inconstientului si pe rolul limbii si expresiei trebuie interpretat in contextul filozofiei generale a lui Novalis. Constienta nu este, desigur, rationalismul cartezian, ci mai degraba o stare care trebuie sa fi trecut prin inconstient. E, de fapt, identica cu ironia", pe care Novalis o defineste ca adevarata luciditate, reala prezenta de spirit"42. Aceasta constienta superioara nu e ratiune, ratiocinare, ci iluminare. Tot asa, limba nu e pur si simplu unealta mestesugului poetului, pe care el trebuie s-o cunoasca si s-o iubeasca43, ci o iume de semne si sunete44, de hieroglife, care ne permite sa citim marea carte a naturii, sa-i descifram misterele45. Pentru Novalis cuvintele nu sint semne generale46, ci cuvinte magice", tonuri", incantatii"47. Asa cum vesmintele sfintilor mai pastreaza inca puteri miraculoase, tot asa unele cuvinte sint sfintite de cite o amintire sublima, devenind aproape poeme in ele insele. Pentru poet limba nu e niciodata prea saraca, dar intotdeauna prea generala. El are nevoie de cuvinte des folosite, tocite prin intrebuintare"48 probabil pentru a le reinvia, pentru a le transforma in cuvinte magice. Lumea e un trop universal al spiritului, o imagine simbolica a sa"49. Astfel, Novalis preconizeaza o tropologie cuprinzind legile structurii simbolice a lumii transcedentale"50. Limba este magie, tot asa cum poezia si stiinta sint magie; ele toate trebuie sa-1 ridice pe om deasupra lui insusi", sa-1 reconcilieze cu natura, sa-1 reaseze intr-o virsta de aur, sa transforme lumea in paradis. Prin poezie se naste cea mai inalta simpatie si colaborare, cea mai intima comuniune intre finit si infinit".





E de la sine inteles ca intr-o asemenea conceptie despre lume nu mai ramine, de fapt, loc pentru critica. Critica poeziei e o absurditate. Tot ce putem decide si aceasta cu greu este daca ceva e poezie sau nu"52. Aceasta atitudine e justificata daca se considera ca poezia e intr-adevar divina si revelatoare. Novalis admite cel mult critica productiva", o critica avind capacitatea de a produce ea insasi produsul ce urmeaza sa fie supus criticii"53. Dar aceasta il transforma pe critic in poet si, in acelasi timp, aboleste critica. De fapt insa, in conceptia lui Novalis critica mai poate avea inca un viitor. El conchide:



Nu dezaproba nimic omenesc!

    Toate lucrurile sint bune, insa nu pretutindeni, nu intotdeauna, nu pentru toti. La fel si cu critica. Cind judecam poemele, de exemplu, sa avem grija sa nu dezaprobam decit ceea ce reprezinta, in sens strict, o greseala de ordin artistic, o disonanta in toate privintele. Pentru fiecare poem sa stabilim cit mai exact cu putinta sfera in care se incadreaza » si aceasta va constitui o critica suficienta pentru vanitatea autorului lui. Caci numai sub acest raport trebuie judecate poemele: daca aspira la un loc larg sau ingust, apropiat sau departat, obscur sau luminos, luminos sau intunecat, elevat sau umil. Astfel, Schiller scrie pentru putini, Goethe pentru multi. in zilele noastre lipseste preocuparea de a i se indica cititorului cum trebuie citit poemul care sint imprejurarile unice in care poate sa placa. Fiecare poem isi are raporturile lui cu diferitii cititori si cu imprejurarile de tot felul. El isi are ambianta lui, lumea lui, Dumnezeul lui.



Astfel, critica reprezinta arta de a gasi locul unei opere literare, de a descoperi care sint cititorii ei cei mai indicati, de a-i defini pozitia in lumea poeziei. O carte, observa Novalis, provoaca mii de senzatii si de activitati, unele precise si clare, altele libere. Un studiu ideal ar trebui sa cuprinda esenta a tot ceea ce se poate scrie sau spune despre ea55.

In acest sens, Novalis n-a scris nici un studiu, si foarte putina critica. Dar si-a caracterizat si si-a definit destul de detaliat pozitia fata de mai multi autori. Modul in care il judeca pe Shakespeare nu e lipsit de legatura cu ceea ce spune el despre poezie. Novalis protesteaza impotriva accentului pe care il pun fratii Schlegel pe maiestria lui Shakespeare. in fond, in conceptia lui, arta apartine naturii. Shakespeare nu este un om care calculeaza, un savant"; operele lui poarta, asemenea produselor naturii, pecetea spiritului cugetator" ; ele sint pline de corespondente noi cu sistemul nesfirsit al universului, consonante cu idei de mai tirziu, afinitati cu fortele si simturile superioare ale umanitatii. Ele sint simbolice si ambigue, simple si inepuizabile ca si acestea; iar despre ele nu s-ar putea spune nimic mai absurd decit ca sint opere de arta in acceptiunea aceea limitata, mecanica, a cuvintului"68. Mai inainte, sub influenta eseului lui August Wilhelm Shlegel despre Romeo si Julieta, Novalis vazuse in opera lui Shakespeare expresia unor contrarii ireconciliabile: poezie-antipoezie; armonie-disonanta; vulgar, josnic si urit-romantic, elevat si frumos; rcal-fictiv57. El considera ca in special piesele-cronici exemplifica aceasta lupta dintre poezie si non-poe-zie68. Hamlcl insa, fapt destul de ciudat, i-a parut a fi o satira la adresa epocii moderne civilizate, o expresie a urii nationale a englezilor fata de Danemarca59, iar poemele lui Shakespeare le-a considerat similare prozei lui Cervantes si Boccaccio, gasindu-le la fel de serioase, elegante, ingrijite, pedante si complete"60. Spre sfirsitul scurtei sale vieti, Novalis si-a exprimat perplexitatea in fata operei lui Shakespeare, afirmind ca aceasta este pentru el mai obscura decit operele eline. inteleg umorul lui Aristofan, dar sint departe de a-1 intelege pe cel al lui Shakespeare. Pe Shakespeare inca nu-1 inteleg, in general, decit foarte imperfect"61.

Cum e si firesc, Novalis s-a simtit mai aproape de contemporanii si de predecesorii sai germani. L-a venerat pe Schiller ca persoana si ca forta morala, prezicind ca va fi educatorul secolului urmator"62. Recenzia lui Schiller asupra lui Biirger a aprobat-o, gasind-o chiar prea blinda63. Citeva observatii pline de perspicacitate arata ca a sesizat unele dintre limitele fratilor Schlegel si ale lui Tieck. Pozitia lui fata de Goethe si in special fata de Wilhelm Meister este exprimata mai amplu si e cit se poate de caracteristica. La inceput, Novalis a vazut in Meister romanul romantic ideal: filozofia si morala lui sint romantice, totul e prezentat cu ironie romantica64. Mai tirziu insa a descoperit mirindu-se ca a putut fi orb atit de mult timp ca romanul e pretentios si pretios, nepoetic in cel mai inalt grad, o satira la adresa poeziei, religiei etc. Este un Candide indreptat impotriva poeziei65, o lucrare complet prozaica si moderna66. in el, romanticul, poezia naturala si miraculosul pier, natura si misticismul sint uitate. Novalis el insusi de origine nobila reproba, de asemenea, ceea ce considera a fi, in roman, glorificarea goanei dupa patentul nobletei. Nu se stie cine iese mai prost, poezia sau nobilimea, deoarece Goethe considera ca poezia apartine noblimii, iar nobilimea, poeziei67. Spre deosebire de fratii Schlegel, care au vazut in Wilhelm Meister, cu admiratie, romanul romantic prin excelenta, Novalis simte in el prozaism, filistinism, snobism. Wilhelm Meister e odios", chiar stupid" (alberN). De fapt, impotriva lui a fost scris Heinrich von Ofterdingen, apoteoza a poeziei08, care cinta unirea cu universul, cu natura, cu unul si totul, cu moartea si visul: Die Welt wird Traum, der Traum wird Welt (Lumea devine vis, visul devine lumE)".



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...