Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Karl Marx (1818 1883) si Friedrich Engels (1820 1895) - Teoriile si opiniile literare despre Critica literara



Teoriile si opiniile literare ale lui Karl Marx (1818 1883) si Friedrich Engels (1820 1895) exercita si astazi o uriasa influenta. Marx si Engels n-au fost critici literari de profesie; ei s-au interesat de beletristica intermitent, cind anumite situatii concrete, aparute in lungile lor cariere politice, au facut necesar acest lucru. Totusi, cronologia opiniilor lor literare a fost neglijata, si nu s-a facut o distinctie clara intre ideile unuia si ideile celuilalt. Conceptiile lor despre literatura n-au fost o consecinta a teoriilor lor materialiste privind economia; sursa lor se afla mai degraba in lumea Germaniei Tinere" si a hegelienilor de stinga, in special in scrierile lui Arnold Ruge.



Marx si-a inceput cariera prin studierea literaturii. in 1835 1836, la Bonn, a audiat cursurile despre Homcr si Propertiu tinute de A.W. Schlegel. in 1837, la Berlin, a citit Laokoon al lui Lessing si si-a scos lungi extrase din Winckelmann si din Erwin al lui Solger. in 1842, documentindu-se pentru un articol, ramas nescris, despre relatiile dintre religie si arta, a studiat lucrarea lui F.C. Ruhmor Italienische Forschungen. Estetica germana a perioadei clasice a cunoscut-o temeinic. in 1857, luind note minutioase din Estetica lui Vischer, a pregatit un articol despre estetica, ramas tot neterminat, pentru New American Cyclopaedia a lui CA. Dana. Totusi, aceste preocupari din domeniul esteticii nu au dus la nimic concret. Marx si-a pastrat preferinta pentru Homer, Shakespeare si clasicii germani, i-a laudat pe Dickens si Gcorge Sand pentru simpatiile lor sociale, dar n-a scris critica literara propriu-zisa, cu exceptia posibila a unui studiu (1844) care ataca o interpretare hegeliana a Misterelor Parisului de Eugene Sue. Aici el combate convingator absurda interpretare alegorica data romanului de un oarecare Szeliga (pseudonimul lui Franz Zychlin von ZychlinskI), dar discuta continutul cartii lui Sue ca simpla realitate sociala. De pilda face reflectii despre rolul portarului parizian ca agent al politiei secrete sau ridiculizeaza ineficienta economica a bancii pentru saraci imaginata de Suc1*. Marx a formulat importantele sale consideratii teoretice despre literatura numai dupa ce a inceput sa colaboreze strins cu Engels. in tinerete, Engels a scris critica literara in stilul practicat de Germania Tinara". in 1839 Gutzkow i-a publicat articolele despre viata si activitatea literara din Barmen-Elberfeld, orasul sau natal, sub titlul Briefe aus dem Wuppertal. Criticul de nouasprezece ani ii citise in mod evident pe Heine si Wienbarg si il urma indeaproape pe Gutzkow in opiniile lui literare. Dar curind dupa aceea Engels a iesit de sub tutela lui Gutzkow. L-a descoperit pe Borne si intr-un articol, Die deutschen Volksbucher (1839), a folosit metoda acestuia, judecind chiar si cartile populare vechi din punctul de vedere al liberalismului politic: Griseldis este imaginea degradarii femeii; povestirile despre Helena si Octavianus acorda o valoare superstitioasa singelui regesc2. Dar si aceasta influenta a fost de scurta durata. Citindu-1 pe Ruge, Engels a imbratisat hegelianismul: a recenzat cu severitate piesa lui Gutzkow Richard Savage (1840) si a condamnat Prelegerile (1842) lui Alexander Jung pentru ca elogiau Germania Tinara". Dar toata acesta activitate critica de tinerete a fost curind uitata cu desavirsire. Redescoperirea ei a avut loc abia in secolul al XX-lea3.



La sfirsitul anului 1842, Engels s-a mutat in Anglia, unde studierea situatiei clasei muncitoare l-a absorbit tot mai mult. Eli-minind cu grija partile referitoare la Abatela Samson, care puteau fi considerate medievalism romantic, a tradus Past and Present a lui Carlyle pentru ca ataca situatia Angliei"4. in 1844, la Paris, Engels l-a cunoscut pe Marx, cu care a inceput o strinsa colaborare. Lucru usor de inteles, literatura nu s-a aflat pe primul plan al preocuparilor lor. Totusi, in contextul polemicii purtate cu un grup socialist dizident, Engels a scris o recenzie taioasa asupra naivei carti a lui Karl Griin, Goethe von menschlichen Standpunkt (1846), care incerca sa-1 prezinte pe Goethe drept liberal si chiar radical. Amintindu-si lecturile lui din Wienbarg, Engels urmeaza metoda acestuia, numindu-1 pe Goethe un spirit contradictoriu: cind gigantic, cind meschin, cind geniul dirz, sarcastic, atotdis-pretuitor, cind filistinul prevenitor, plin de intelegere, ingust", un mare artist, dar un om mic5*. Atit Marx cit si Engels l-au admirat pe Heine ca scriitor, dar au ajuns la concluzia ca in politica a fost un ciinc de rind" si au ridiculizat intoarcerea lui la religie6. Lucrarile economice si filozofice scrise de Marx si Engels in colaborare in perioada 1845 1850 contin citeva observatii despre relatiile dintre literatura si societate care urmau sa exercite o deosebita influenta. in Die deutsche Ideologie (1845 1846) gasim prima formulare a ideii potrivit careia cultura e determinata de economie. Dar ea este inca vaga si chiar contradictorie. La inceput Marx si Engels afirma ca viata culturala izvoraste nemijlocit din relatiile materiale [dintre oameni]". Imediat dupa aceea ei neaga ca ideologia ar avea vreo istorie sau vreo dezvoltare, sustinind ca gindirea si produsele gindirii se transforma odata cu productia materiala si cu relatiile materiale. Nu constiinta determina viata, ci viata determina constiinta"7*. Acesta e hegelianism rasturnat sau, mai curind, dupa cum subliniaza Marx si Engels, hegelianism pus in picioare. Totusi, in continuare, ei considera ca motorul schimbarii istorice este viata" in general, nu productia economica. Procesul istoric, sustin ei, va duce la noua societate fara clase, care va aboli diviziunea muncii si, in consecinta, rezultatele acestei diviziuni, specializarea omului. Artistul sau poetul profesionist va disparea, intr-o societate comunista nu exista pictori, ci cel mult oameni care, printre altele.se ocupasi de pictura"**. Acest punct de vedere (neautorizat de istorie, si in special de istoria picturii, care a dat profesionisti ca Tiziano, Rembrandt, Rubens sau C^zannE) implica un anumit tip de umanism, pe care il regasim, la Engels, chiar si mult mai tirziu, in elogiul adus marilor oameni universali ai Renasterii Leonardo, Dvirer, Machiavelli care nu devenisera inca sclavii diviziuniimuncii"8***. S-ar parea ca viata spirituala a omului se poate sustrage determinismului si relativismului istoriei. Marx si Engels nu pot imbratisa istorismul extrem, deoarece ei doresc sa-si ancoreze aspiratiile in ceva permanent si universal, intr-o viitoare epoca de aur. in Manifestul Partidului Comunist (1847 1848) exista o singura intrebare retorica aplicabila la literatura: Este oare nevoie de o adinca pricepere pentru a vedea ca odata cu conditiile de trai ale oamenilor, cu relatiile lor sociale, cu existenta lor sociala se schimba si reprezentarile, conceptiile si notiunile lor, intr-un cuvint, si constiinta lor?"8**** Daca interpretam expresia odata cu" in mod liber, putem spune ca Marx si Engels nu proclama inca un determinism economic complet: viata intelectuala a omului se schimba odata cu transformarile situatiei economice. Este vorba de un paralelism, de o analogie, nu de o dependenta unilaterala. Marx, scriind singur, a reluat aceasta problema in Einfiihrung zur Kritik der politischen Okonomie (1857), un manuscris pe care l-a abandonat si care a fost publicat, intr-o revista obscura, abia in 190310. in mod surprinzator, Marx insista asupra raportului inegal dintre dezvoltarea productiei materiale si a celei artistice" si dind exemplul artei grecesti, care lui, ca si majoritatii germanilor din acel timp, i-a parut de o frumusete eterna, atemporala ridica problema capacitatii artei de a se sustrage relativismului istoriei. Este stiut ca anumite epoci de inflorire a artei nu au nici un raport cu dezvoltarea generala a societatii, deci nici cu a bazei materiale, cu alte cuvinte, a scheletului organizarii sale. De exemplu grecii, sau chiar Shakespeare in raport cu modernii". Marx admite ca dificultatea nu consta in a intelege ca arta si epopeea greaca sint legate de anumite forme de dezvoltare sociala. Dificultatea consta in faptul ca ele ne mai produc inca si astazi o placere artistica si ca mai conteaza in anumite privinte ca norme si modele inegalabile". incereind sa explice acest fapt, Marx arata ca farmecul artei grecesti este farmecul copilariei. Copii normali au fost grecii. Farmecul pe care arta lor il exercita asupra noastra nu e in contradictie cu treapta sociala nedezvoltata pe care a crescut"11*. Se cauta astfel salvarea relativismului istoric prin teoria atractiei permanente pe care o exercita asupra noastra perioada copilariei omenirii. Dar Marx si-a dat seama ca explicatia nu e convingatoare si a lasat intreaga chestiune in suspensie. in Prefata" la Kritik der politischen Okonomie (lucrare publicata in 1859; nu trebuie confundata cu Einfuhrung zur Kritik der politischen Okonomie, manuscrisul nepublicat pomenit mai suS), el a enuntat in termeni generali teoria determinismului economic. Modul de productie al vietii materiale determina in genere procesul vietii sociale, politice si spirituale"12**. Problema frumusetii eterne a fost data uitarii, in acelasi an Marx si Engels s-au angajat intr-o discutie epistolara cu Ferdinand Lassalle (1825 1864), discutie care a scos in evidenta mai concret conceptia lor despre literatura. Lassalle ii trimisese lui Marx tragedia sa istorica Franz von Sickingen, iar Marx, facind analiza critica a piesei, deplinge faptul ca in loc sa shakespearizeze" (shakespearisiereN), autorul schillerizeaza" (schillern***), si vorbeste cu dispret despre transformarea indivizilor in simpli purtatori de cuvint ai spiritului vremii". El critica, de asemenea, alegerea eroului care, dupa parerea lui, a fost un cavaler, reprezentantul unei clase pe cale de disparitie", un individ jalnic", si nu un erou tragic13****. Scrisoarea lui Engels, care cuprinde si citeva laude la adresa anumitor scene din piesa, dezvolta aceste doua obiectii. Conceptia despre drama a lui Lassalle ii pare lui Engels cam prea abstracta, nu indeajuns de realista". Piesei ii lipseste un fundal falstaffian". Conflictul istoric ar fi trebuit sa fie construit pe ciocnirea tragica dintre postulatul necesar din punct de vedere istoric si imposibilitatea realizarii sale in practica"14*. Obiectiile sint formulate in termenii esteticii hegeliene. Fiecare personaj trebuie sa fie un universal concret, sa fie individual si reprezentativ in acelasi timp; tragedia trebuie sa fie un conflict intre forte istorice egale. in lungul sau raspuns, Lassalle subliniaza, pe buna dreptate, ca, in ultima instanta, criticii lui ii reproseaza doar ca a scris un Franz von. Sickingen si nu un Thomas Milnzer sau o alta tragedie inspirata din razboiul taranesc". El isi da seama ca Marx si Engels confunda fictiunea cu realitatea, pentru ca ceea ce spun ei despre Sickingen-persoana istorica nu se aplicasi lui Sickingen-personajul din piesa. Conceptia lor despre tragedie, observa Lassalle, nu lasa loc libertatii umane, deci nici actiunii dramatice 15**. Lassalle adopta conceptia despre tragedie a lui Schiller; Marx si Engels cred in conflictele supraper-sonale necesare ale lui Hegel. Marx si Engels au avut dreptate sa condamne piesa lui Lassalle o drama nascuta moarta, facuta sa fie citita, nu jucata si sa-1 prefere pe Shakespeare lui Schiller; totusi, ne este greu sa intelegem de ce acest schimb de scrisori a ajuns sa fie considerat un document atit de important. Marx si Engels spun aici doar ca Lassalle ar fi trebuit sa fie un poet bun si un istoric si mai bun, sa scrie in stilul lui Shakespeare si sa inteleaga corect conflictele sociale din sinul Reformei germane. Dupa moartea lui Marx, Engels a purtat o bogata corespondenta, in care a abordat si subiecte literare. Scrisorile din aceasta perioada sint sprijinul cel mai solid al teoriilor marxiste moderne privind realismul. Prima dintre scrisori, catre Minna Kautsky (26 noiembrie 1885), dezaproba propaganda fatisa in literatura. Mesajul (TendenZ) trebuie sa se desprinda din situatii si din actiune. Conceptul de universal concret" reapare sub o forma noua: fiecare personaj trebuie sa fie un tip, dar totodata si un anumit individ, un AĞacestaAğ, cum se exprima batrinul Hegel"16***. intr-o scrisoare in engleza catre Margaret Harkness (1888), comentind romanul acesteia The City Girl, Engels ii reproseaza ca povestirea nu e indeajuns de realista. Realism inseamna, dupa parerea mea, in afara de fidelitatea detaliilor, redarea fidela a personajelor tipice in imprejurari tipice". Apoi, dupa ce subliniaza: cu cit vederile autorului ramin mai ascunse, cu atit mai bine pentru opera literara", el da exemplul lui Balzac, in care vede, cu admiratie, un maestru mult mai stralucit al realismului decit toti Zola-ii passes, presenis et a venir". Engels stie ca din punct de vedere politic Balzac era un legitimist. Marea sa opera este o neintrerupta elegie pe tema decaderii iremediabile a societatii bune; toata simpatia lui e de partea clasei condamnate la pieire. Dar, cu toate acestea, satira sa nu e niciodata mai muscatoare, ironia sa nu este niciodata mai caustica decit atunci cind ii aduce in scena tocmai pe barbatii si femeile pe care-i simpatizeaza cel mai profund nobilii Faptul ca Balzac a fost obligat sa actioneze impotriva propriilor sale simpatii de clasa si prejudecati politice ca i-a recunoscut pe adevaratii oameni ai viitorului, gasindu-i in singurul loc unde puteau fi gasiti la acea data acest fapt il consider drept unul dintre cele mai mari triumfuri ale realismului si drept una dintre cele mai minunate trasaturi ale batrinului Balzac". Dar exemplul dat de Engels presupusa admiratie a lui Balzac pentru eroii din Rue du Cloitre Saint Merri, republicanii rasculati la 5 iunie 1832 este neconvingator, in pertinenta povestire Un grand homme de province a Paris (1839), Balzac face o distinctie neta intre eroul sau, Michel Chrestien, cu numele lui simbolic, si revolutionarii pe care i-a condamnat17*. Totusi, scrisoarea lui Engels contine o formulare deosebit de frapanta a teoriei realiste a tipurilor" si sugereaza posibilitatea unui conflict intre intentia autorului si opera lui, intre opinia declarata si implicarea latenta. Inutil s-o spunem, in deceniul 1880 1890 aceste idei nu mai erau noi: ele fusesera formulate de catre Taine, Zola si Dobroliubov in anii saizeci si cunoscusera o mare raspindire. in special Zola subliniase, in termeni foarte similari, conflictul dintre opiniile politice ale lui Balzac si practica lui de romancier 8.



Mai multe dintre scrisorile lui Engels din anii nouazeci exprima o indepartare clara de determinismul economic categoric al teoriilor lui din tinerete. intr-o scrisoare catre Joseph Bloch (21 septembrie 1890), Engels admite existenta unei interactiuni intre suprastructura si baza economica. El chiar se indoieste ca schimbarile economice ar fi singurele hotaritoare in evolutia istorica: exista accidente imprevizibile, lucruri a caror legatura interna e atit de indepartata, incit e imposibil de dovedit19**. intr-o ultima scrisoare, catre Hans Starkenburg (25 ianuarie 1894), Engels subliniaza din nou interactiunea diferitelor forte. Baza geografica mediul exterior care inconjoara forma sociala" capata acum importanta. Rasa insasi este un factor economic". Cu cit domeniul pe care-1 cercetam se situeaza mai departe de cel economic, apropiindu-se de domeniul ideologic pur abstract, cu atit mai mult vcm constata prezenta intimplarii in dezvoltarea lui, cu atit mai mult linia acestei dezvoltari va merge in zigzag"20. Concluzia finala pare a fi ca suprastructura are o anumita libertate, in sensul ca legatura ei cu baza este laxa. Engels s-a indepartat de determinismul economic rigid; el foloseste fara retineri triada lui Taine: rasa, mediu, moment.



Ideile lui Marx si Engels despre literatura formulate ocazional si risipite in diferitele lor scrieri nu se constituie intr-o teorie a literaturii si nici macar intr-o teorie a relatiilor dintre literatura si societate. Dar nu inseamna ca ar fi incoerente. Dimpotriva, ele formeaza un tot unitar, avind drept liant filozofia lor generala a istoriei, si prezinta o evolutie logica: de la ancorarea initiala in atmosfera de polemica a Germaniei din perioada 1830 1850 la stadiul determinismului economic rigid si de aici la o atitudine mai echilibrata si mai toleranta, manifestata in cadrul realismului tirziu si al naturalismului. Nu putem vorbi despre o critica marxista a literaturii nici chiar la cei trei autori care, la sfirsitul secolului al XlX-lea s-au proclamat marxisti si au scris despre subiecte literare: Mehring, Plehanov si Shaw. Franz Mehring (1846 1919) in Germania si Gheorghi Plehanov (1857 1918) in Rusia au incercat sa imbine determinismul economic cu evolutionismul darwinist si cu numeroase ramasite ale esteticii idealiste. George Bernard Shaw (1856 1950) a fost critic marxist pentru o scurta perioada, in stilul sau foarte personal, in secolul al XX-lea, marxistii au formulat o teorie literara unitara, care adesea apeleaza in mod arbitrar la un stadiu sau altul din evolutia lui Marx si Engels. Dar radacinile ei se afla in situatia din Germania anilor 1830 1850. Teoria literara marxista de azi mai prezinta urme ale combinatiei de ideologie radicala, dialectica hegeliana, determinism economic si tipologie realista pe care o gasim in ideile formulate ocazional de parintii ei spirituali.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.