Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






John Addington Symonds (1840-1893) despre Critica literara



intr-o epoca critica si istorica de amploare considerabila, John Addington Symonds reuseste, aparent, sa infaptuiasca, fara prea mari dificultati, o sinteza a celor mai diverse elemente de gindirc. Scrierile lui poarta marca unei personalitati care a atras atentia biografilor inclinati spre psihologie, de pilda a lui Van Wyck Brooks.Dar pina si intelegatorul Brooks este nevoit sa recunoasca ca opera lui Symonds se caracterizeaza, in ultima analiza, printr-o carenta de forta, si, totodata, printr-un defect de coerenta"1, trasaturi care justifica recesiunea lui Symonds intr-o zona incolora unde este, astazi, pe jumatate uitat. Dar, neglijarea lui Symonds nu este intru totul indreptatita si pare sa se datoreze, in principal, unor cauze de ordin secundar cum ar fi prolixitatea multora dintre scrierile sale si reactia contemporanilor fata de excesul sau de zel in explicarea evolutionista a proceselor literaturii. Exista cu toate acestea un simbure substantial de gindire critica in opera lui Symonds.

Opinia dupa care Symonds ar fi fost un discipol al lui Pater, sau un estetist", este cu totul eronata. Caci Symonds a respins categoric punctul de vedere al artei pentru arta. Arta marturiseste el exista pentru umanitate"2. Stilul lui Pater are asupra sa, dupa cum singur marturiseste un efect deosebit de dezagreabil (ca mirosul patrunzator al zibeteI)"; un itinerar prin scrierile lui Pater seamana cu o ratacire printr-o plantatie de zahar". Este adevarat ca Symonds admira pe Swinburne, dar nu pentru latura critica a creatiei sale. Rationamentul lui Swinburne in cartea despre Blake este caracterizat de Symonds drept insolent, nerational, si paradoxal; sentimentul este de proasta calitate (la fel de proasta ca si gustul autoruluI)"3. intilnim, e drept, la Symonds pasaje cu scriitura pretioasa si metaforica ce ar putea fi apropiate de Swinburne sau Pater. De pilda, invocatia grandilocventa catre aceasta fetiscana de la tara mireasa predilecta a geniului lui Shakespeare"4. Sau pasajul despre muza lui Tourncur", descrisa in urmatorii termeni: nu-i investmintata in brebeneii cimpului, nu poarta cununa frunzelor de tisa pe crestetul ei. Ochii ei sumbri seinteiaza aspre fulgere metalice"6. Mai gasim si o curioasa apropiere intre Tragedia din Yofkshire si o aspida, scurta, de culoarea cenusei, veninoasa, cu capul tesit, cu miscarile sacadate, suierind si furisindu-se astfel prin nisipurile mizeriei omenesti"6. Asemenea pete de culoare care frapeaza prin pretiozitate si caracterul lor nerelevant reprezinta insa exceptii in opera lui Symonds, aproape la fel de rare ca la Pater.





Masa operei lui Symonds este intelectuala si rationala ca stil, stiintifica chiar in pretentiile ei. Criticul propune o varianta de evolutionism cosmic, o forma modernizata de hegelianism. inca din 1867 isi manifesta intentia de a da o versiune engleza a Esteticii lui Hegel, profetizind despre sine (cu multa dreptate, din pacatE) ca s-ar putea sa ajunga pina la urma un polygraphe ficond, cum spune francezul un A«fac totumA» si, in acelasi timp un superficial imbuibat si dezbuibat de Hegel"7. S-ar parea insa ca Symonds n-a studiat atent textul Esteticii lui Hegel decit abia prin 1875, cu admiratie, este drept, dar repetind ca aceasta lectura nu i-a putut educa gustul8. De buna seama, hegelianismul si un fel de panteism cosmic, hranite prin lecturi din Wordsworth, Goethe si Whitman, constituie fundalul filosofic al teoriei sale evolutioniste despre istoria artei si a literaturii. Aceasta teorie se afla cel mai bine expusa in eseul Despre aplicarea principiilor evolutioniste la arta si literatura din volumul Eseuri speculative si sugestive (1890). Schitarea ideilor incepuse insa mai devreme, in carnetele sale de insemnari zilnice de prin 18659, si ele dau culoare fiecareia din scrierile istorice ale lui Symonds: Studii despre poetii greci (2 volume, 1873, 1876), Renasterea in Italia (7 volume, 1875 86), si inaintasii lui Shakespeare in teatrul englez (1884). Ultimul titlu este, de fapt, cel dintii: criticul a inceput sa scrie despre Shakespeare si inaintasii sai prin anii 60, iar doua capitole au si vazut lumina tiparului separat, in 1865 si 186710.

Cu mult inaintea lui BrunetiA£re, Symonds concepuse evolutia artei sau, mai curind, a formelor de arta specifice unei natiuni sau perioade ca o evolutie vitala in cicluri, comparabila cu aceea a individului de carne si oase, trecind printr-un curs bine definit, nealterabil si ireversibil de viata, incepind cu nasterea, trecind prin adolescenta, maturitate, declin si ajungind la moarte. Symonds sustine ca, pina in prezent, critica a neglijat adevaratele probleme legate de dezvoltarea artei si a literaturii". Sintem, intr-adevar, familiarizati spune el cu expresii precum A«crestere si declinA», A«perioada de inflorireA» sau A«copilarie artisticaA». Dar inevitabila progresiune, de la embrion prin stadii succesive, de crestere si maturizare si pina la treptele declinului, decrepitudinii si disolutiei, nu a constituit, pina acum, obiectul atentiei cuvenite"11. Symonds recunoaste ca punctul sau de vedere muta centrul de gravitate de la omul vazut ca personalitate la omul vazut ca exponent al rasei si epocii sale". El descrie procesul in termeni deliberat impersonali: Forma pare sa iasa la iveala in chip spontan, din spiritul natiunii ca un intreg", geniul individual fiind incapabil sa altereze secventa"12.

Primul exemplu invocat de Symonds este drama elizabetana. De fapt, volumul inaintasii lui Shakespeare este in intregime consacrat acestei propuneri. Miracolul", tipul anterior de piesa de teatru, comun tuturor natiunilor europene, e prezentat ca ajuns in pragul destramarii. Din vechea forma incep sa se desprinda anumite episoade". Simburele comediei incolteste din scenele mai usoare"13. Moralitatile" medievale au contribuit, la rindul lor, la dizolvarea structurii teatrale vechi. Astfel s-a nascut drama romantioasa care, odata cu Marlowe, trece, cu uimitoare rapiditate, la forma fixa, ajunge la perfectiune odata cu Shakespeare; e mai mult decit pirguita in operele lui Beaumont si Fletcher si ajunge la decadenta odata cu Davenant"14. intocmai acelasi proces poate fi exemplificat de evolutia teatrului attic, de la Eschil la Euripide, de evolutia sculpturii grecesti, a arhitecturii gotice, a picturii italiene de la Giotto la ultimii manieristi ai scolii bologneze ca si de stadiile de dezvoltare a poeziei romantice italiene. Romantul italian s-a nascut odata cu obscurii cintareti de strada evocind pe Roland; Boccaccio ii da forma, Puici si Boiardo il dezvolta mai departe Ariosto il duce la desavirsire, Tasso incearca, la rindul sau, sa-1 minuiasca, intr-un spirit nou, ca Marino sa stoarca din el ultimele picaturi de vlaga vie"15. Istoria tuturor artelor confirma, astfel, existenta unui singur proces, caracterizat prin acelasi tipar de situatie, repetat de-a pururi.

Symonds admite o singura alternativa ideea hibridului" sau a hibridizarii". Hibrizii dupa el nu asculta de aceleasi legi ale evolutiei progresive, ca forme specifice de crestere artistica, caracteristice unei singure rase si unei epoci continue". Le lipseste energia revolutionara", ceea ce face ca hibrizii" sa fie invariabil stationari"16. Arta romana este primul exemplu invocat de Symonds, dar si rarul" Bcn Jonson este o pilda de hibrid literar, un element intermediar intre drama romantioasa si umanism17; secolul al XlX-lea este, prin excelenta epoca hibrizilor. Romanul sustine Symonds este un gen hibridizabil, cu nimic mai prejos decit, in regnul vegetal, orchidecle". Romanul ajunge sa fie corcitura mai multor tipuri"18. intr-o comparatie atent construita intre poezia victoriana si cea elizabetana, Symonds ajunge la concluzia ca nici un tip de literatura nu se poate compara cu drama secolului al XVI-lea, in calitatea ei de element controlor al miscarilor poeziei". Poezia victoriana, pe de alta parte, reprezinta, in mare masura, o critica a tuturor tipurilor existente de literatura. Geniul epocii victoriene este stiintific, nu artistic. intr-o asemenea epoca poezia trebuie cu necesitate sa fie un auxiliar al stiintei", o simpla reflectare a revolutiei din gindire provocata de istorie, filosofie si critica"19.



Symonds recunoaste ca aceasta schema evolutionista pune problema criticii in termenii cei mai acuti cu putinta. Daca este adevarat ca sintem confruntati cu un ciclu inevitabil, critica inceteaza de a avea functie judecatoare. Este la fel de absurd sa blamezi pe Tespis pentru creatiile lui neslefuite, pe cit ar fi lipsit de rost sa blamezi un lujer pentru ca e lujer; la fel de nestiintific este sa condamni pe Chaeremon pentru ca n-a avut posteritate, pe cit ar fi de fara noima sa condamni coaja unui fruct pentru ca este coaja"20. Analogia cu plantele duce ca necesitate la o toleranta universala. Este fara rOst sa critici tineretea pentru ca este tinara, sau batrinetea pentru ca se apropie de moarte. Idealul lui Symonds este, deci, critica practicata de stiinta, sau, pe linia minimei rezistente, critica stiintifica; Taine si Hennequin sint, tocmai de aceea, comentati de el in termeni favorabili21. Cred, personal, ca trebuie sa apreciem pozitiv faptul ca Symonds nu s-a declarat satisfacut cu acel gen de critica, limitat la plasarea operei in schema evolutiei. El sustine mai intii ca aceasta toleranta in acceptarea schimbarilor inevitabile nu trebuie sa duca la o lipsa de discernamint in evaluarea operelor. Putem foarte bine aplica canonul evolutionist cu toata strictetea, fara sa ignoram, pentru aceasta, adevarul dupa care maturitatea este preferabila decrepitudinii senile; Fidias este mai mare decit toti sculptorii care au impinzit antichitatea cu chipul lui Antinous; o singura Madona de Gian Bellini face cit toate picturile lui Palma cel tinar"22. Criticul nu pare sa inteleaga la acest punct al argumentarii sale, faptul ca asemenea judecati despre tinerete si batrinete sint, in esenta, judecati de gust, ca gustul ce condamna barocul ca manifestare decadenta se bazeaza nu pe un fapt obiectiv cum ar fi declinul fizic , ci pe un act de judecata estetica. Dar Symonds intelege cel putin ca nu in evolutie ci in sufletul omului, in natura lui intelectuala si morala, trebuiesc cautate aceste relatii durabile din care se constituie arta sanatoasa si care constituie, in acelasi timp, proba unei judecati estetice corecte". Criticul, asadar, nu poate fi bornat de limita istoriei. El trebuie sa-si detasezespiritul de ceea ce este tranzitoriu si efemer, trebuie sa tina ferm la raporturile durabile, bleibende Verhaltnisse"23.

Exista trei tipuri de critici: judecatorul, prezentatorul, si botanistul" sau naturalistul artei si literaturii. Judecatorul este vechiul critic neoclasic, cel ce da sentinte in functie de principiile si hota-ririle predecesorilor sai, Aristotel, Longin, Horatiu, Aristarc, Boi-leau. Prezentatorul ar fi criticul romantic, cel ce judeca in functie de propriile sale preferinte si inclinatii, scoate in evidenta splendorile, si reproduce capodoperele cu ajutorul unei retorici convingatoare, sau printr-o demonstratie elocventa a propriei sale sensibilitati, turnata in limbajul unei proze insufletite24. Analistul stiintific este expertul aplecat asupra morfologiei operelor, el reprezinta modelul ce furnizeaza lui Symonds armatura necesara tratatelor sale istorice. Dar nici acest analist in aparenta tipul cel mai inalt al criticii nu-1 multumeste pina la urma pe Symonds: criticul adevarat trebuie sa imbine, creator, toate cele trei tipuri. El nu poate renunta la dreptul de a judeca, dupa cum nu se poate desprinde de gusturile subiective care ii coloreaza judecata: datoria lui suprema ramine aceea de a-si educa facultatea judecatii si a-si tempera subiectivitatea studiind toate lucrurile in conexiunile lor istorice"25. Asa ca, in cele din urma, Symonds admite ca actul critic nu este de aceeasi natura cu actul stiintific". Critica nu poate fi insa exercitata decit in spirit stiintific. Trebuiesc evitate fanteziile subiective, paradoxele de opinie, supra-subtilitatile ingenuitatii". Subiectivitatea este o sursa permanenta de primejdii, dar simpla cunoastere a faptelor obiective, eruditia in sine, nu sint in masura sa suplineasca facultatea critica. Bunul simt, prudenta, inteligenta, capacitatea de a cumpani probele, acestea sint principalele calitati ale criticului, iar bunul simt in critica echivaleaza cu imaginatia". in cele din urma ramine sa ne bizuim pe perceptia educata a persoanei inzestrate cu bun simt si cu o imaginatie sanatoasa", pe consensul celor intelepti", elemente necesare stabilirii gustului"27. in concordanta unor astfel de verdicte rezida, in cele din urma, acea voce a poporului" care, potrivit vechiului proverb, este vocea lui Dumnezeu28. in practica, Symonds s-a straduit sa se conformeze cerintelor acestei excelente teorii critice. Dorinta lui era sa poata face toate cele trei lucruri: sa judece, sa aprecieze si sa reconstituie evolutia artei. Doua au fost atractiile lui deosebite in materie de literaturi moderne: literatura italiana de la Dante la Tasso si literatura epocii elizabetane. Cartile despre Shelley si Whitman reprezinta, in cariera lui, preocupari secundare. Shelley (1878) este o simpla biografie precedind monografia lui Dowden. in epilog apare filonul critic propriu-zis: accente de lauda pentru idealul, libertatea si cutezanta spirituala" a poetului si blam pentru graba, incoerenta, neglijentele verbale, caracterul incomplet, carentele de forta narativa, ca si slaba capacitate a poetului de a domina realitatile obiective"29. Studiu despre Walt Whitman (1893) reprezinta o intirziata datorie de gratitudine fata de poetul american. La momentul maximei crize a existentei sale, aflat pe culmile disperarii, datorita tuberculozei pulmonare care 1-a minat toata viata, criticul a fost, intr-adevar, readus in rind cu oamenii de optimismul aproape brutal" al lui Whitman, care i-a reinsuflat convingerea, curajul, increderea in simtul entuziasmului cosmic"30. Religia lui Whitman marturiseste Symonds a stralucit deasupra sufletului meu, tocmai atunci cind viata mea era la pamint, cind eram slab, bolnav, sarac, fara rost: din acea clipa incepind, m-am nascut a doua oara ca sa traiesc, de atunci incolo, in lumina si caldura ei"31. Interesul lui Symonds fata de Whitman este aproape in intregime ideologic. Poetul american i-a confirmat credinta intr-un panteism evolutionist, punindu-i totodata problema inversiunii care pe critic il framinta puternic. Symonds face pe Whitman sa compuna binecunoscuta scrisoare, in care poetul se mindreste de a avea sase copii nelegitimi, ceea ce 1-a convins ca ceea ce Whitman numeste camaraderie A«adezivaA» nu implica, cu necesitate, latura amoroasa a iubirii sexuale"33.




Entuziasmul literar al lui Symonds se polarizase de timpuriu asupra italienilor, a lui Dante in special si a inaintasilor sai, Petrarca si Boccaccio; apoi asupra unor Poliziano, Ariosto si Michel-angelo. Symonds i-a tradus pe toti cu pricepere in engleza, dind versiuni ce dovedesc intelegere interpretativa si simpatie imaginativa. Prima sa carte propriu-zisa, Introducere la studiul lui Dante (1872) dovedeste iscusinta expozitiva, luminozitate descriptiva, si acea putere de evocare ce vor caracteriza toate celelalte lucrari ale sale de mai tirziu; ea sufera, totusi, de citeva defecte fundamentale: o povara de informatie elementara superflua, o lipsa stingheritoare de originalitate din punctul de vedere al conceptiei critice de baza. Pe alocuri Symonds nu face decit sa brodeze pe marginea prelegerii lui Carlyle despre Dante, din volumul Despre eroi si cultul eroului. Exerseaza un numar de variatiuni pe ideea spiritului de patrundere dantesc, a simetriei intensitatii, onestitatii, si a caracterului sau reprezentativ; ca si Carlyle, Symonds prefera ultimele cantiche. Dependenta merge atit de departe incit criticul reproduce intocmai imaginea Francescai da Rimini descrisa ca o fiinta incropita din culorile curcubeului pe fundal de negru etern"84.

Acest procedeu descriptiv si compilatoriu marcheaza, de asemenea, volumele dedicate Renasterii in Italia. Volumele 4 si 5 (1881) ale acestei lucrari in sapte volume reprezinta, de fapta o istorie a literaturii italiene, de la inceputuri pina la finele Renasterii, iar volumul al doilea Reactia catolica (1886) al saptelea si ultimul al seriei gravitind in jurul lui Tasso, Bruno Sarpi Marino, Chiabrera si Tassoni, trateaza doar partial probleme literare. Ele constituie de departe, cea mai ampla istorie engleza a literaturii italiene din secolele ei de glorie. Nu putem ridica nici o obiectie impotriva abundentei informatiei lui Symonds, a multelor si excelentelor sale traduceri si a citatelor de care se serveste atit de bine, a tonului viu si evocator al relatarilor sale. Schema generala a ciclului evolutiv nu este impusa mecanic tuturor detaliilor operei. Amanuntul semnificativ este extras din text ca si si din studiul cercetarii unor italienisti de frunte, precum Bartoli, Rajna, Villari, si din alte izvoare. Symonds recurge cu asiduitate la studiile cercetatorilor italieni, desi nu intotdeauna cu discerna-mintul necesar sau cu evaluarea corecta a problemelor. Symonds, care a fost nevoit sa lucreze in conditii dificile cea mai mare parte a timpului in Engadin , n-a putut veni decit arareori pina in Italia, spre a studia in biblioteci, si tocmai de aceea, nu s-a putut angaja intr-o cercetare directa de izvoare. Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca, spre deosebire de un De Sanctis, spre exemplu, i-a lipsit puterea si indrazneala marilor schematizari istorice si a prezentarii critice directe. Atunci cind ridica probleme critice serioase, el recurge adeseori la De Sanctis, desi nu il numeste in mod expres decit de citeva ori, referindu-se la el mai mult aluziv, sau chiar, uneori, reproducindu-1 pina in detaliul expresiei fara sa-1 mentioneze insa asa cum s-ar fi cuvenit35. Dar influenta lui De Sanctis, desi greu de tagaduit, nu este suficient de puternica si de patrunzatoare ca sa putem vorbi de opera lui Symonds ca despre o adaptare" engleza a lui De Sanctis. Criticul se foloseste cu egala dezinvoltura de schema celor trei categorii de florentini", extrasa din prelegerile lui Carducci despre Dezvoltarea literaturii nationale36. Symonds asimileaza atit de mult material provenind din alte izvoare, el exemplifica atit de amplu si descrie o multime atit de mare de texte, incit trasaturile specifice ale schemei istorice ca si ale judecatilor critice proprii lui De Sanctis ajung sa se estompeze. Cartea lui Symonds dateaza astazi mult mai mult decit a lui De Sanctis, caci ii lipseste centrul de greutate si stilul la care ajunsese istoricul italian; sint calitati pe care el nu izbuteste sa le cristalizeze decit in inaintasii lui Shahespeare in teatrul englez (1884). in inaintasii lui Shahespeare, Symonds reuseste, intr-adevar, sa combine schema evolutionista cu expunerea, evocarea si critica de text. intrucit natura nu purcede prin salturi, teoria respectiva presupune o demonstrare judicioasa a regularitatii progresiunii ca si a caracterului treptat al tranzitiilor37. Un asemenea demers revendica o subliniere marcata a independentei dramei elizabe-tane fata de interferentele de ordin exterior38. Symonds se straduieste sa demonstreze contributiile fiecarui autor la evolutia dramei elizabethane, sustinind teza sa generala, dupa care Shake-speare a mostenit o forma dramatica fixa devenind el insusi posibil datorita lucrarii pregatitoare a predecesorilor sai39. Criticul impleteste fara dificultate aceasta schema evolutionista cu sublinierea trasaturii nationale, a naturii romantice caracterizind drama elizabetana, totodata cu o conceptie despre Renastere purtind pecetea imaginilor exaltate ale lui Taine despre nobilul salbatic englez"40. Tot lui Taine ii datoreaza Symonds accentul pus pe caracterul nordic" al literaturii engleze: asupra dramei elizabetane planeaza o adinca si meditativa melancolie teutonica", sustine el. in Anglia, comedia precede tragedia, datorita faptului ca popoarele nordice sint, prin natura lor, inclinate spre grotesc; Faust este potrivit englezilor fiindca este nordic, teutonic, ba chiar un vlastar din spita lui Beowulf".



Din fericire, nici schema evolutionista, nici teoria rasiala nu ajung sa corupa gustul lui Symonds si acuitatea perceptiei sale cu privire la relatiile istorice. in ciuda accentului pus pe dezvoltarea autohtona si pe caracterul puternic nati6nal al dramei eli-zabetane, criticul intuieste corect faptul ca teatrul laic n-a reprezentat, la urma urmelor, un succesor in linie dreapta al teatrului liturgic, evenimentul decisiv fiind totusi contactul cu cultura italiana42. Paralela cu farsa italiana mi se pare, in acest sens, usor fortata. Symonds demonstreaza amanuntit care sint semnele analogiei cu euphuismul" in literaturile continentale, sesizindu-se pina si de influenta directa a lui Guevara 43. Este sugerata o similaritate intre Nashe si Aretino, ca si influenta sistemului italian de versi sciolti asupra versului alb englez; Symonds este, desigur, la curent cu faptul ca tragedia, comedia, ca si mastile din Renasterea italiana au constituit modele pentru tipurile teatrului elizabetan44. El clasifica, descrie si evalueaza teatrul pre-shakesperian cu o ochire penetranta si la obiect: de pilda, sugerind ca realismul elizabetan cunoaste trei stadii; sau analizind stilul lui Lyly in amanunt; sau definind motivul dominant al lui Marlowe: L Amour de l impossible*6. Pe alocuri avem impresia ca Symonds exagereaza, considerind piesele lui Marlowe ca reflectari ale viselor personale ale poetului; dar nu putem tagadui faptul ca ridica probleme pertinente cu privire la creatia dramatica a autorului examinat. Asa de pilda, in legatura cu finalul din Faust, criticul se intreaba daca Marlowe va fi fost totusi, la urma urmelor un cirtitor si deprimat ateu"4". inaintasii lui Shakespeare este cartea cea mai buna a lui Symonds: ea reflecta trasatura tipica a criticului, acea impletire de evolutionism stiintific si descrieri evocatoare, cu judecati critice bine fundate; avem de-a face cu una din putinele infaptuiri majore ale istoriografiei literare engleze din secolul al XlX-lea.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.