Nimeni nu pune la indoiala importanta deosebita a personalitatii lui Leslie Stephen pentru variate domenii ale cunoasterii: ca prim redactor al Dictionarului biografic national este autorul a nu mai putin de 378 de articole; semneaza, de asemenea, cinci volume (Johnson, Pope, Swift, George Eliot, HobbeS) din seria Oameni de litere englezi; ca filosof si moralist, exponent al agnosticismului, scrie in spirit evolutionist o Stiinta a eticii (1882); in cele din urma, dar nu in ultimul rind, Leslie Stephen este eminentul istoric al ideilor ale carui opere: Istoria gindirii engleze din secolul al XVIII-lea (1876) si Utilitaristii englezi (1900) il aseaza, probabil, pe primul loc al grupului in general neglijat , de istorici intelectuali ai epocii victoriene: Buckle, Lecky, John Morley, Flint, Merz, Adamson, ca sa pomenim doar citeva nume.
Strict vorbind, din punctul de vedere al criticii literare, pozitia si importanta lui Stephen sint disputabile. Desmond MacCarthy, intr-o conferinta dedicata lui Leslie Stephen (1937) il numea cel mai putin estetician dintre criticii de marca", regretind faptul ca se arata deficitar in capacitatea de a transmite mai departe emotiile pe care i le-a prilejuit, cu titlu personal, literatura; rareori, poate niciodata, izbuteste Leslie Stephen sa retina un fior de emotie"1. Dar Q. D. Leavis era de parere ca tocmai aceasta deficienta este o calitate pozitiva, de vreme ce critica nu este un extaz mistic, ci un proces al inteligentei"2. Pentru doamna Leavis, Stephen este un critic major tocmai pentru ca se arata a fi un moralist inflexibil, un adevarat critic de tip Cambridge", dupa toate aparentele, un inaintas spiritual al propriului ei sot. Noel G. Annan, pe de alta parte, in excelenta sa carte despre Stephen (1952) incearca sa stabileasca un echilibru. El admite limitarile lui Stephen, dar sustine totusi ca avem de-a face, in persoana lui, cu un discipol al lui Arnold" care a facut pentru proza, ceea ce Arnold facuse pentru poezia engleza"3.
O comparatie cu Matthew Arnold nu rezista cu toate acestea la o scrutare mai atenta. Stephen nu impartaseste credinta lui Arnold in umanismul clasic, nici vechi, nici goethean. Nu ia pozitie pentru cultura, pentru critica sau in favoarea unei deschideri catre curentele de invatatura de pe Continent, si, pe de alta parte, nu crede in viitorul poeziei. Dupa cum reiese din recenzia facuta de el lui Taine, se indoieste de valoarea tipurilor rasiale celtic, teutonic, si latin atit de importante pentru critica lui Matthew Arnold. Nu se refera niciodata la criterii fundamentale" de tipul pietrelor de incercare" preconizate de Arnold. Si, intr-o prelegere despre Arnold, tinuta in 1893, Leslie Stephen marturiseste singur ca tipul intelectual al lui Arnold difera de al sau. Daca Arnold, prin absurd, ar fi fost chemat sa se pronunte cu privire la mine, oricit de putin placuta ar fi intimplarea, m-ar eticheta, probabil, drept filistin"4. Filistinism denota desigur, in acest context, propriul utilitarism fundamental al lui Stephen, pe care s-a straduit, metodic, sa-1 concilieze cu evolutionismul darwinism. in critica literara, aceasta nu este decit intelectualism si moralism fatis.
Eseul dedicat Eticii lui Wordsworth incepe in mod caracteristic cu urmatoarea afirmatie: S-a spus ca in spatele fiecarei poezii se ascunde o filosofie Mai curind, s-ar putea spune, orice poezie este o filosofie"5. Anticipind, aproape cuvint cu cuvint, afirmatia lui A.O. Lovejoy dupa care ideile, in literatura, sint idei filosofice in stare de diluare" .Stephen studiaza literatura fiindca cuprinde un numar de dogme intelectuale in forma de solutie"6. Din poezia lui Worsdworth, el incearca sa extraga o etica unde, plin de incredere, vede cristalizindu-se spontan un viitor sistem stiintific de gindire"7.
Stephen, este, desigur, constient de diferentele dintre un tratat filosofic si o bucata de literatura, rod al imaginatiei. intreaga doctrina estetica i se pare o gresita punere in chestiune a stravechiului si necontestatului adevar dupa care menirea poetului este sa infatiseze, spre o pilda, tipuri, nicidecum sa ofere teorii psihologice fara miez"8. Poetul este chemat sa-si intrupeze gindul in imagini concrete. Moralitatea, sa spunem, la Goethe si Shake-speare, apare in prezentarea unor caractere, precum Iago si Mephis-topheles"9. Rolul criticii, sau macar unul din rolurile criticii, va fi acela de a traduce in termeni intelectuali ceea ce poetul ne-a infatisat prin personaje si intimplari. Titlul unuia din eseurile lui Leslie Stephen: Pope ca moralist, ar putea fi extins prin analogie la aproape toate celelalte articole ale sale. Desigur, Stephen nu se multumeste cu rolul sau de traducator": el judeca si stabileste ierarhii intre autorii de care se ocupa, dupa respectivele filosofii morale implicate in opera. Criteriul este acela al unei moralitati seculare si de tip social, propovaduind recunoasterea valorii superlative a omeniei, onestitatii si a afectiunilor strict domestice"10; pe de alta parte insa, exista, totusi, la Stephen, un simt al raului, un sentiment al neputintei omului si al misterului ce il inconjoara.
Shakespeare, Wordsworth, George Eliot, Scott concorda cu atare criterii, iar dintre toti scriitorii, Dr. Johnson este acela fata de care Stephen simte cea mai mare atractie, datorita moralitatii sale ca si a sentimentului unui destin personal. Pe o treapta mai jos se afla moralistii simtului comun, precum Pope si Fielding, grevati de limitarile lor. Cu greu apucam sa intram in contact cu omul, asa cum ne apare el, confruntat cu infinitul"11. Sint apoi scriitorii pe care Leslie Stephen ii socoteste personalitati majore, dar morbide, amare, ca Swift; femei sucite, protestatare, precum Char-lotte Bronte; cinici extravaganti, ca Balzac; idealisti nebulosi, ca Shelley; si bufoni fatarnici, precum Laurence Sterne.
Fara indoiala, avem de-a face cu o speta de critica moralista, dar aceasta ramine, nu mai putin, critica literara, deoarece se preocupa de lumea" poetului, de caracterele si evenimentele ci, in masura in care toate acestea afecteaza caracterele; si, pe de alta parte, de valoarea literara a cartilor, caci Stephen este convins de identitatea fundamentala dintre valoarea morala si estetica. Poezia cea mai inalta trebuie sa fie in stare sa exprime nu numai natura cea mai bogata, dar si natura cea mai sanatoasa", iar sentimentul vicios este indiciul unei propensiuni morbide, si, in acest sens, el distruge facultatea poetica". Vigoarea cu care cineva cuprinde si asimileaza o doctrina morala afirma criticul este un test al gradului in care poseda una din conditiile esentiale ale excelentei poetice superlative"12. in limitele acestei conceptii, Leslie Stephen analizeaza psihologia caracterelor si moralitatea implicita in operele principalilor romancieri englezi, de la Defoe la Stevenson, aplicind acelasi procedeu dramaturgilor, ca Shake-speare sau Massinger, unor poeti ca Pope, Gray sau Shelley, ori unor eseisti ca De Cjuincey sau Hazlitt. De la critica operelor, se trece, cit se poate de firesc, la biografie la judecata asupra omului, mai curind decit a operei caci Stephen nu crede in validitatea acestei distinctii. El afirma ca toata arta criticii consta din a invata sa cunosti fiinta umana, partial revelata noua in cuvintele ei, scrise sau rostite"13. Astfel, Leslie Stephen, identifica studiul vietii lui Charlotte Bronte cu studiul romanelor ci14, si merge pina acolo incit sa se infunde in locuri obscure de cea mai mare bizarerie in legatura cu sinceritatea" lui Alexander Pope, deoarece desi admira in el moralistul, se simte nevoit sa accepte probele (adunate de ElwiN) din care reiese ca scriitorul a mintit infiorator de mult".
Cu toate, ca, in virtutea profesiunii, Stephen stapineste bine filosofia empiristilor britanici, el evita sa se lanseze in analize ale metafizicii, ontologiei si chiar a teoriei cunoasterii, pe marginea autorilor luati in discutie. Rezolva prin eliminare misticismul" lui Wordsworth, zeflemiseste filosofia lui S.T. Coleridge si trateaza scnzationismul godwinian, ca si idealismul platonic al lui Shelley, drept simplu clar de luna romantic. La fel, nu putem desprinde, desigur, nici un fel de analiza a tehnicii limbajului sau compozitiei, nici in proza, nici in poezie. Stephen recunoaste cind se nimereste prilejul ca meritele tehnice ale formei nu pot fi decit cu greu separate de meritele de substanta"16, dar, de cele mai multe ori, lasa atari chestiuni pe seama criticilor cu perceptie mai rafinata si cu un arsenal mai potrivit de superlative"17. Eseul dedicat lui Sterne nu ne spune nimic despre Tristram Shandy ca roman, despre parodia formei curent acceptate de roman, despre tratarea elementului timp etc. Eseurile despre Shelley si Coleridge evita orice discutie in jurul poeziei. Atunci cind Stephen ne recomanda elogios interpelarea Haosului in Dunciada lui Pope18, el citeaza opiniile altora, dar se abtine cu prudenta de a subscrie laudelor astfel formulate. Gasim citcva comentarii ocazionale despre procedeele utilizate de Defoe spre a spori efectul de credibilitate19 sau despre dificultatile lui Kichardson cu forma romanului epistolar20, sau despre caracterul propriu al versului alb la Massinger21, dar acestea sint atit de rare, incit concluzia lui MacCarthy cu privire la critica lui Stephen citusi de putin estetica" , pare din plin indreptatita.
Punctul de vedere moralist intrece chiar si punctul de vedere istoric si social, in critica lui Leslie Stephen. La prima vedere, el pare patruns de metoda istorica proprie timpului sau. De buna seama, Gindirca engleza in secolul al XVIII-lea cuprinde pasaje in care caracterul literaturii imaginative este descris ca functia multor forte"22 filosofia la moda, particularitatile mostenite ale rasei, istoria, clima, relatiile sociale si politice. Ultimele lui prelegeri Literatura engleza si societatea in secolul al XVIII-lea (1904) abordeaza literatura ca o functie particulara a intregului organism social"23, iar biograful criticului, F.W. Maitland relateaza: L-am auzit sustinind ca gindirea filosofica si literatura imaginativa nu sint decit un fel de produs secundar al evolutiei sociale sau, asa cum afirma odata, zgomotul pe care rotile il scot invir-tindu-se, in timpul mersului"24. Dar indiferent cit de atent studiaza Stephen raporturile dintre literatura si istoric, sau dintre literatura si publicul caruia ea se adreseaza, niciodata nu va merge pina acolo incit sa imbratiseze consecintele metodei sociologice, completul ci determinism, indiferenta morala, suspendarea relativista a judecatii, eliminarea individului. Leslie Stephen deplinge faptul ca exaltarea metodei istorice, ameninta sa devina o parte integranta a ipocriziei contemporane"25; el ridiculizeaza metoda istorica, daca prin ea se intelege a accepta diverse credinte drept fapt, fai"a a ne sinchisi de motivele lor"26. Chiar atunci cind recomanda cu caldura studiul istoriei Angliei si a curentelor ei intelectuale, criticul recunoaste ca este o mare diferenta intre ceea ce se cheama a cunoaste istoria unui fapt si a cunoaste cu adevarat lucrul insusi"27. El tine neabatut la un standard fix de moralitate, singurul in masura sa-1 ridice pe critic deasupra fluxului istoriei, permitindu-i sa judece literatura desi in mod paradoxal, in propria sa carte, Stiinta eticii, Leslie Stephen incearca sa explice pina si etica, drept un rezultat al procesului de evolutie.
Dincolo de moralitate si de adevar, Stephen nu are, asadar, criterii si nici o teorie propriu-zisa a literaturii. Tagaduieste expres posibilitatea existentei unei stiinte a esteticii, ca si a altor reguli generale sau principii de critica; recomanda totusi criticului sa procedeze in spirit stiintific, dind cuvenita atentie faptelor, fara patima, cu o anume modestie a expresiei si difidenta in formarea parerilor"28. in cel mai bun caz, Leslie Stephen garanteaza ca nu este cu siguranta nici o nenorocire daca cineva isi da in vileag propriul gust cu conditia sa admita, in mod expres, ca nu prescrie, prin aceasta, reguli de gust pentru altii"29. Stephen merge pina acolo incit sa afirme, intr-un loc, ca intreaga critica este o pacoste, o excrescenta parazitara pe trupul literaturii"30. Unicul mare serviciu pe care un critic il poate aduce este de a tine in friu viciul, vulgaritatea si stupiditatea"31. E semnificativ ca nu ni se spune nimic despre urit sau despre arta nevrednica de acest nume ca arta. in ultima instanta, Stephen nutreste de fapt, fata de arta, un sentiment de neincredere. intocmai ca prietenii sai utilitaristi si evanghelici, criticul concede ca ar fi o sumedenie de lucruri de spus in favoarea tezei dupa care orice opera de fictiune este, realmente, o specie de minciuna, si ca arta, in general, este o risipa comisa din indulgenta, la care, de fapt, nu avem nici un drept, atita timp cit crima si boala prospera, vatamind lumea in care traim"32. El ia apararea comentariului autorului (in romanele lui Fielding si ThackeraY) recomandindu-se, prin chiar argumentul utilizat, drept un ghid cit se poate nepotrivit pentru lectura: Oricarui copil ii displace sa-i fie destramate iluziile si se supara daca incerci sa-1 persuadezi ca cutare urias nu este un personaj adevarat Dar incercarea de a produce asemenea iluzii este o intreprindere nedemna de o opera destinata unor cititori de virsta adulta"33.
Acest scepticism fundamental, nihilism chiar, cu privire la valoarea literaturii si la drepturile criticii constituie, de fapt, explicatia faptului ca astazi Leslie Stephen este in general neglijat ca critic. Certitudinile lui sint pur morale, nu metafizice si estetice, si chiar critica lui acut moralista este astazi resimtita cu toate marginirile si ingustimile ci, circumscrisa de o anume vedere asupra naturii umane si a istoriei. Viziunea sa morala, onesta, patriotica, corecta asa cum este ni se pare stinjenita de prejudecatile facile in care se complace, datorita crezului sau pozitivist si utilitarist. Se cade sa dam toata aprecierea noastra marilor merite istorice ale criticului, mai cu seama in ceea ce priveste apararea valorilor comune din literatura secolului al XVIII-lea. Putem admira sobrul mestesug analitic al multor dintre eseurile sale (in mod special, Ceasuri petrecute in biblioteca, o culegere cu mult superioara Studiilor unui biograF). Sintem totusi nevoiti sa admitem gravele limitari ale unei sensibilitati pentru care literatura este fie simpla declaratie morala in travesti, fie document social sau psihologic. Este greu de imaginat ca tipul de critica practicat de Leslie Stephen, ar putea fi facut sa spuna ceva timpului nostru.
