Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Critica franceza: realista, naturalista, impresionista despre Critica literara



Principalele devize literare din cea de a doua jumatate a secolului al XlX-lea, realismul si naturalismul, si-au avut originea in Franta. De aici s-au raspindit in toate celelalte tari si, deghizate sau modificate in diferite feluri, s-au mentinut pina in zilele noastre, in varianta realismului socialist", ele pun in discutie intreaga traditie estetica transmisa din antichitate si reformulata de filozofii si criticii epocii romantice1.

Realismul, vechi termen filozofic, a exprimat initial increderea in realitatea ideilor, fiind opus nominalismului, dupa care ideile erau doar nume sau abstractiuni. in secolul al XVIII-lea a capatat un sens aproape contrar. In 1795 Schelling arata ca realismul, spre deosebire de idealism, postuleaza existenta non-eului"2. Schiller si Friedrich Schlegel au fost, se pare, primii care au aplicat termenul la literatura. in 1797, intr-un caiet de insemnari pe atunci nepublicat, Schlegel afirma, referindu-se la roman, ca acest realism se bazeaza pe natura lui" si il critica pe Tieck pentru ca ii lipseste materia, realismul si filozofia"3. in 1798, intr-o scrisoare catre Goethe, Schiller sustine ca realismul nu poate crea poeti"4. intr-un aforism tiparit in 1800, Schlegel declara, in mod paradoxal, ca singurul realism adevarat este cel al poeziei"6. Afirmatii similare se pot gasi si in alte scrieri ale lui Schlegel si Schelling: ele se refera, toate, la realitatea exterioara, nu la o perioada, un stil sau o scoala anume. in Franta termenul a aparut in 1826. Un colaborator al revistei Mercure Francais afirma ca aceasta doctrina literara, care cistiga teren pe zi ce trece si care va duce la imitarea fidela nu a capodoperelor artei, ci a originalelor oferite de natura, ar putea foarte bine sa se numeasca realism; dupa unele indicii, va fi literatura secolului al XlX-lea, literatura adevarului"6. Gustave Planche, care a folosit termenul dupa 1833, intelege prin realism exactitatea descrierilor. El vorbeste despre realismul" lui George Crabbe si ne spune ca realistii sint preocupati de ce blazon se afla la poarta castelului, ce deviza era inscrisa pe stindard, ce culori purta baronul indragostit"7. in 1834 Hippolyte Fortoul critica un roman pentru ca este scris cu un realism exagerat, pe care [autorul] 1-a imprumutat din maniera D-lui Hugo"8. Astfel, la acea data realismul se confunda cu acuratetea detaliului, element al stilului unor scriitori pe care astazi i-am eticheta drept romantici.



Dupa 1845 termenul a inceput sa desemneze descrierea minutioasa a moravurilor contemporane. in 1846 Hippolyte Castille il asociaza pe Balzac cu scoala realista"9, iar Arsene Houssaye, in cartea dedicata istoriei picturii flamande si olandeze, vorbeste despre realism" cu insistenta10. Dar consacrarea termenului ca deviza se datoreste vilvei stirnitc de tablourile lui Gustave Courbet. Azi ele ne par conventionale si mediocre, dar la vremea lor nu numai ca si-au atras criticile vehemente ale sustinatorilor artei academice, dar, prin temele lor simple, inspirate din viata taranilor si burghezilor, au fost considerate extraordinar de revolutionare. Printr-o serie de articole publicate dupa 1850 si strinse in 1857 sub titlul Le Realisme, romancierul Champfleury (pseudonimul lui Jules Husson, zis Fleury, 1821 1889) a devenit cel mai infocat sustinator al lui Courbet. El il apara impotriva acuzatiei de a-si fi prezentat subiectele mai urite decit erau in realitate: asa sint burghezii". Epoca panteistilor a trecut11. Ca romancier, Champfleury a pledat pentru romanul rural, invocind chiar si precedentul lui Auerbach si Gotthelf12. Ca teoretician, nu numai ca s-a pronuntat pentru acuratetea descrierii si pentru tratarea unor teme din viata claselor de jos, dar a fost unul dintre primii francezi care au dorit sa izgoneasca autorul din cartea sa cit mai mult posibil"13. Idealul romancierului impersonal este sa fie un Proteu, suplu, schimbator, multiform, in acelasi timp victima si calau, judecator si acuzat, putind sa joace, rind pe rind, diverse roluri: preot, magistrat, sabia soldatului, plugul taranului, naivitatea poporului, prostia micului burghez"14. Dar Champfleury n-a fost multumit de deviza realism", si in prefata cartii cu acest titlu a repudiat, practic, acest termen. ii erau antipatice toate cuvintele terminate in ism", deoarece, dupa parerea lui, nu apartineau limbii franceze, in ciuda eforturilor lui Stendhal, sustine el, denumirea de clasicism" n-a putut fi adoptata; romantismul" reprezinta o scoala trecatoare, daca poate fi privit ca o scoala; iar realism" este un cuvint de tranzitie care nu va dainui mai mult de treizeci de ani". Lui Champfleury nu-i plac scolile, stindardele, sistemele"15. La intrarea expozitiei sale din 1855, Courbet a pus afisul: Realism:





Se expun si se vind 40 de tablouri si 4 desene", dar in catalog afirma: Titlul de realist mi-a fost impus, asa cum celor din 1830 le-a fost impus titlul de romantici. Titlurile nu ofera niciodata o imagine corecta a operei. Daca n-ar fi asa, operele ar fi de prisos"16. Anul in care a aparut Le Realisme al lui Cnampfleury a fost anul procesului Doamnei Bovary. Polemica a dus la fixarea termenului, dar, de fapt, practica si teoria marilor scriitori pe care, privin-du-i retrospectiv, ii consideram maestrii realismului s-a dovedit, chiar si pentru critica, mai importanta.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...