Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Thomas Carlyle (1795-1881) despre Critica literara



Astazi Carlyle e privit cu aversiune sau cu plictise ala mai degraba decit cu admiratie. Este considerat un premergator al lui Hitler, un propagator al cultului eroilor-supraoameni pentru care cei puternici au intotdeauna dreptate". in apararea lui se sustine ca eroul lui Carlyle este o creatura a Domnului care are putere doar pentru ca respecta legea universului lui Dumnezeu1. Dar argumentul nu reuseste sa convinga, deoarece in opera lui Carlyle abunda pasajele in care acesta recomanda folosirea fortei brute impotriva celor oprimati si ii glorifica pe cei care exercita puterea fara mila si fara scrupule2. in afara de aceasta, stilul lui Carlyle se opune oricarei reactualizari a scrierilor sale. Grandilocventa lui continua, zgomotoasa, emfatica, manierista, intregul patos biblic presarat in mod absurd cu artificii grotesti ii repugna cititorului modern care nu cunoaste pasajele mai linistite din scrierile lui Carlyle si nu sesizeaza sau nu gusta metoda deliberata prin care a incercat sa creeze o figura de profet pe jumatate mitica, pe jumatate umoristica sub mastile lui Teufelsdrockh si Sauerteig.

Dar oricare ar fi parerea noastra finala despre Carlyle ca gin-ditor social, ca istoric sau ca stilist, trebuie sa recunoastem importanta lui ca critic literar, ca exeget al literaturii germane, ca exponent al istorismului si transcendentalismului si ca moralist cu o mare capacitate de caracterizare, care a proslavit sinceritatea, realitatea si faptele". Aceasta ultima latura a fost prezenta la el de la bun inceput, dar cu timpul le-a depasit pe toate celelalte si, in cele din urma, 1-a transformat pe Carlyle in dusman al intregii critici literare. Faptul ca in spiritul lui se da o lupta intre elemente eterogene il face si mai reprezentativ. Carlyle este Hercule la rascrucea istoriei intelectuale, renuntind la arta si la fictiune pentru a alege virtutea si fapticul.



Ca exeget al literaturii germane Carlyle le este infinit superior, atit prin cunostinte cit si prin puterea de patrundere, tuturor contemporanilor sai: lui Coleridge, lui De Quincey si intermediarilor de profesie ca William Taylor din Norwich sau Sara Austin*. The History of German Literalure, inceputa de Carlyle in 1830, dar abandonata ca nepublicabila, ar fi fost, in mare masura, o compilatie bazata pe surse germane. Carlyle a terminat numai partea tra-tind literatura germana de la inceputuri pina la Luther, si din aceasta a extras, spre publicare, doua articole: unul despre Cinte-cul Nibelungilor, iar celalalt despre literatura germana veche, mai ales din secolele al XlV-lea si al XV-lea (1831). Aceste eseuri ofera informatii substantiale, dau citate, prezinta rezumate ale diferitelor opere, dar nu contin aproape deloc critica literara3.

Intentia lui Carlyle de a scrie o istorie a literaturii germane a fost in mare parte consecinta interesului sau viu pentru citeva mari figuri ale literaturii germane recente. Prima lui carte, Life of Schiller (1825), nu este prea remarcabila daca o judecam dupa normele moderne4. Ea cauta sa mascheze frecventa saracie a informatiilor biografice prin consideratii johnsoniene de ordin moral, iar lipsa de discernamint si de curaj critic prin prezentari descriptive ale pieselor si traduceri stingace. Carlyle are inca o perspectiva foarte ingusta asupra lui Schiller. Despre legatura dintre Schiller si Kant vorbesti; in termeni vagi, iar estetica lui o ignora aproape complet. Aratind ca Schiller are o conceptie prea cosmopolita asupra istoriei, Carlyle pledeaza in favoarea nationalismului. Poezia lui Schiller abia daca o mentioneaza, iar piesele le judeca adesea arbitrar. Maria Sluart, de pilda, trezeste vechea antipatie a lui Carlyle fata de frivola regina scotiana. in articolul dedicat lui Schiller mai tirziu (1831) severitatea critica este insa mult indulcita. Aici Carlyle emite asupra lui Schiller o judecata confirmata de posteritate: Adesea ni se pare ca poezia n-ar fi, in general, darul esential al lui Schiller; ca geniul lui ar fi mai mult reflexiv decit creator, mai mult filozofic si retoric decit poetic"5.

Relatiile dintre Carlyle si Goethe sint in primul rind personale cele dintre un discipol si un dascal sau chiar un salvator. Carlyle a vazut in Goethe un intelept care s-a salvat pe sine si a salvat epoca sa de necredinta si disperarea wertheriana, care a predicat lumii o noua biblie laica a resemnarii, respectului, tolerantei si actiunii. Munceste si nu dispera", marele secret al Renuntarii", Cultul durerii asemenea maxime si expresii rezuma datoria spirituala a lui Carlyle fata de Goethe. Dar, privite ca critica literara, diferitele eseuri dedicate lui Goethe variaza foarte mult in ceea ce priveste contactul cu textul discutat si forta caracterizarii. Primul articol, despre Faust (1822), nu face decit sa repovesteasca actiunea, sa deplinga lipsa ei de unitate si sa caracterizeze personajele: pe Faust ca pe un tinar Carlyle cu capul unui sceptic si cu inima unui devot", pe Mefistofel ca pe un philosophe francez din secolul trecut"". Prefata la Wilhelm Meister, tradus de Carlyle in engleza (1824), este o abila pledoarie pentru carte, fata de care el insusi a avut uncie rezerve de ordin moral, simtin-du-se obligat s-o expurge7. Carlyle dcplinge lipsa de inters romanesc" a cartii si nu-1 agreeaza pe eroul moliu", dar il aseaza pe Goethe, cel mai mare geniu al timpurilor noastre", alaturi de Homer si de Shakespeare8. in introducerea la versiunea engleza a Anilor de drumetie ai lui Wilhelm Meisler, inclusa in German Romance, volumul II (1827), descoperim ideea principala si tonul dominant al scrierilor lui Carlyle despre Goethe: Goethe este un dascal, un om al respectului, care nu distruge, ci cladeste"9. Articolul despre Helena (1828) se lupta cu un text dificil si, ca una dintre primele analize simpatetice ale unei sectiuni din partea a doua a lui Faust, este remarcabil. Carlyle cedeaza chiar si farmecului ciudat, picant si cu totul aparte al acestor imitatii ale vechiului stil grecesc" si isi da scama ca Goethe se misca intr-o regiune fantasmagorica, in care intre simbol si lucrul semnificat nu mai exista o distinctie clara"10. Lungul eseu dedicat lui Goethe tot in 1828 formuleaza cit se poate de clar conceptia lui Carlyle privind evolutia scriitorului de la necredinta la credinta, de la sinuciderea lui Werther la Sanctuarul Durerii din Provincia Pedagogica. in paranteza fie spus, Carlyle corecteaza opinia curenta, sentimentala, despre Werther si incearca sa caracterizeze intelectul emblematic al lui Goethe, perpetua si sustinuta lui tendinta de a transforma in forma, in viata, sentimentul care salasluieste in el"11. Death of Goethe (1832) nu este decit un discurs funebru; dar lungul articol pe care il-a dedicat curind dupa aceea, desi cu un inceput rapsodic, este construit in jurul unui temeinic comentariu despre Poezie si adevar. Carlyle distinge in evolutia lui Goethe trei stadii: perioada timpurie, wertheriana, disperata, necredincioasa; perioada mijlocie, pagina, ilustrata de Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meisler, care infatisaza o stradanie umana calda, viguroasa, insorita"; si perioada finala, senina, triumfatoare din Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister si din Divanul occidental-oriental. Aceasta evolutie este privita aproape in intregime dintr-o perspectiva morala, problemele literare fiind ignorate. Dar citatele din poeziile gnomice si epigramatice arata ca pe Carlyle 1-a delectat nu numai intelepciunea lui Goethe, ci si emblematicul care se afla in insusi miezul fiintei sale"12. Fapt semnificativ, Carlyle a tradus si a comentat Basmul lui Goethe (1832), pe care 1-a privit nu ca pe o alegorie cu o singura cheie, ci ca pe o fantasmagorie, in care lucrurile cele mai eterogene sint emblematizate printr-o figura omogena" si pentru descifrarea careia ar fi nevoie de o multime de chei13. Dupa cum a remarcat Goethe, la scriitorii germani Carlyle cauta mai ales miezul spiritual si moral"14. Dar eseurile despre Goethe desi preocupate de Goethe ca model al intelepciunii, ca figura istorica a regenerarii Europei dupa ceea ce lui Carlyle i-a parut a fi cumplita ariditate spirituala a secolului al XVIII-lea contin, prin noutatea accentului pus pe simbolismul plurivalent al operelor de batrinete ale scriitorului, o critica literara de buna calitate.



Al treilea scriitor german discutat de Carlyle cu admiratie si simpatie este Jean Paul. Aceasta preferinta este de obicei tratata ca o aberatie, dar ea ar putea aparea intr-o lumina diferita daca ne gindim la redesteptarea interesului pentru Jean Paul initiata in Germania de Stefan George si daca sesizam faptul ca multi dintre cei mai importanti prozatori germani ai secolului al XlX-lca E.T.A. Hoffmann, Borne, Heine, Stifter, Raabe, Gottfried Keller

i-au fost profund indatorati lui Jean Paul. Influenta acestuia asupra stilului prozei lui Carlyle (desi mai tirzie si mai putin importanta decit cea a Bibliei si a lui StcrnE) si asupra tehnicii folosite de el in romanul Sartor Resarlus este incontestabila si nu face decit sa confirme marturia criticii carlylecne. Cele trei articole dedicate lui Jean Paul (introducerea la German Romance 1826 si doua eseuri 1827, 1830) caracterizeaza minutios si concret arta si conceptiile scriitorului german. Carlyle face o analiza detaliata a stilului lui Jean Paul, luind in discutie parantezele, liniile de pauza, propozitiile secundare, neologismele, imaginile, metaforele si aluziile, sarcasticele intorsaturi de fraza, ironii si calambururi, intregul arabesc involburat, complicat"15 al paginilor sale. De asemenea, examineaza cu receptivitate tehnicile si principiile formale generale ale lui Jean Paul, aratind ca acesta realizeaza o ordine vie si datatoare de viata, mai degraba decit una frumoasa sau simetrica"18. Comparind umorul jeanpaulian cu cel al lui Sterne si al lui Cervantes, Carlyle il defineste prin teoria lui Schiller despre sublimul invers", a carui esenta este iubirea"17. Metoda totala" a lui Jean Paul este prezentata printr-o metafora frapanta: Miscarea lui este esentialmente inceata si greoaie, pentru ca el nu avanseaza cu o singura facultate, ci cu intregul spirit: cu ratiunea si patosul si inteligenta si umorul si imaginatia, toate inaintind ca o oaste puternica, pestrita, masiva, invalmasita si irezistibila"18. Carlyle intelege conceptia despre lume a lui Jean Paul si sesizeaza faptul ca acesta are afinitati istorice nu cu Kant si Fichte, ci cu Herder si Jacobi: la el filozofia si poezia nu sint numai reconciliate ci contopite intr-o esenta mai pura, in religie". Este o formula care ar putea rezuma si ambitia lui Carlyle insusi. Inutil sa spunem, Carlyle il admira pe Jean Paul si ca persoana, pentru lunga si eroica lui lupta cu saracia, pentru faptul ca a fost un exemplu de maretie crestina". in comparatie cu Goethe, Schiller si Jean Paul, ceilalti scriitori germani au retinut prea putin atentia lui Carlyle. Pentru romanticii propriu-zisi n-a avut prea multa simpatie. Carlyle se indoieste de justetea afirmatiei Doamnei de Stael precum ca trei tineri (fratii Schlegel si TiecK) din oraselul Jena ar fi infaptuit o schimbare de mari proportii in literatura. El nu sesizeaza vreun conflict intre romanticii si clasicii germani, vazind in renasterea literara germana o miscare unitara: in principal, o reactie impotriva luminismului secolului al XVIII-lea. Remarcind ca aceasta miscare germana isi are corespondentele ei in Anglia si in Franta, Carlyle citeaza noul entuziasm pentru Shakespeare si ceilalti elisabetani si declinul reputatiei lui Pope si arata ca pina si in Franta criticii incep sa se indoiasca de regula celor trei unitati, iar autoritatea lui Corncille apune20. Desi se refera frecvent la fratii Schlegel, Carlyle n-are nimic de spus despre ei ca personalitati distincte sau ca exponenti ai unor doctrine specifice21. Cind a recenzat Prelegerile filozofice ale lui Friedrich Schlegel (1830), Carlyle le-a folosit doar ca punct de plecare pentru o comparatie intre filozofia germana si cea engleza. Schlegel este apreciat doar pentru spiritualismul lui si pentru presupusa negare a realitatii spatiului si timpului, Carlyle ignorind complet adevarata si foarte diferita lui doctrina"-.

Carlyle a tradus citeva dintre basmele lui Tieck pentru culegerea sa German Romance (1827) care a fost mai mult o speculatie de librarie si s-a simtit obligat sa spuna ceva despre Tieck in introducere. El admite, cu ingenuitate, ca primul paragraf al caracterizarii lui s-ar putea aplica oricarui alt poet adevarat23; restul prezentarii sale este la fel de vag si de neconcludent. Doar o scrisoare tirzie, foarte analitica, referitoare la romanul istoric al lui Tieck Vittoria Accorombona, poate fi considerata critica literara24.

Romanticul german care a exercitat cea mai puternica atractie asupra lui Carlyle a fost Novalis. Eseul dedicat acestuia (1828) reprezinta un real efort de intelegere a unui punct de vedere strain: Carlyle se straduieste sa justifice misticismul in general si caracterizeaza destul de simplist filozofia speculativa germana ca un fenomenalism care sustine irealitatea spatiului si timpului si crede in capacitatea ratiunii, nu ir cea a umilului intelect. El il considera pe Novalis un campion al acestor idei, fara sa incerce sa-1 distinga de contemporanii sai germani. Carlyle citeaza (adesea deformind usor semnificatia originaluluI) citeva aforisme despre autodistrugere, despre trup privit ca un templu, despre moara universului care se automacina, imaginata de secolul al XVIII-lea, si saluta in Novalis un antimecanicist cel mai perfect dintre vizionarii spiritului modern"25. in schimb il critica foarte aspru ca poet si ca om. in Heinrich von Ofterdingen gasim o oarecare lincezeala, nu slabiciune, ci trindavie". Novalis vorbeste cu o voce grava, de o monotonie nu lipsita de muzicalitate". Carlyle ii atribuie un caracter asiatic", inclinat spre contemplare pasiva: Am putea spune ca sade, inconjurat de feluritele combinatii bogate si delicate pe care spiritul sau le creeaza aproape singur"2

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.