Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Criticii rusi radicali - Nikolai Cernisevski (1828-1889) despre Critica literara



Dupa moartea lui Belinski (1848), in critica rusa a existat un vid de citiva ani. Dar la mijlocul deceniului al saselea un discipol devotat al lui Belinski, Nikolai Cernisevski, a inceput sa publice articole de teorie estetica si de critica literara. Activitatea lui critica a durat numai citiva ani, deoarece interesul i-a fost absorbit tot mai mult de economie si de politica. in 1862 a fost arestat si rtiai tirziu deportat in Siberia. Tinarul sau discipol Nikolai Dobroliubov a inceput sa scrie critica in 1857, dar patru ani mai tirziu a murit de tuberculoza. Chiar in perioada cind carierele lui Cernisevski si Dobroliubov se sfirseau, Dmitri Pisarev si-a inceput scurta lui existenta de critic, din care patru ani i-a petrecut in inchisoare. La virsta de numai 28 de ani s-a sinucis prin inec1.

Continuitatea dintre acesti critici si maestrul lor, Belinski, este evidenta. Totusi, ei se deosebesc categoric de el, oricit de sincera le-ar fi fost convingerea ca nu faceau decit sa dezvolte ideile si conceptiile din ultimele scrieri ale lui Belinski. in scurta perioada care se scursese de la moartea lui Belinski, atmosfera intelectuala se schimbase mult: Belinski crescuse la umbra idealismului german, ale carui doctrine fundamentale despre arta si istorie nu le-a abandonat niciodata. Cernisevski, Dobroliubov si Pisarev n-au inteles absolut deloc ideile romantice germane: filozofia lor i-a impiedicat sa le inteleaga. E o filozofie adesea numita feuerbachiana si considerata identica cu cea din ultimul stadiu al gindirii lui Belinski. Dupa parerea mea insa nimic nu dovedeste ca acesti scriitori au adoptat doctrinele specifice ale lui Feuerbach, un teolog plin de fervoare si foarte sentimental, impregnat de modul de gindire hegelian. Ei trebuie sa fie considerati mai degraba niste monisti materialisti puternic influentati de propagatori ai conceptiei stiintifice precum Vogt, Moleschott si, in special, Buchner, si de utilitaristii englezi. Materialismul lor este identic, in esenta, cu cel al lui Holbach si Cabanis: procesele mentale sint procese fizice si, in consecinta, orice activitate este complet determinata de ele. Religia e superstitie, Acest materialism determinist se imbina, in mod paradoxal, cu o pasionata pledoarie pentru reforme sociale si chiar cu un spirit de sacrificiu inexplicabil prin hedonismul, egoismul luminat si utilitarismul teoriilor lor.



Noi va trebui sa ne limitam insa la teoria si critica lor literara si sa facem distinctii nete intre ei in acest domeniu. Cernisevski, desi o figura impresionanta a miscarii revolutionare ruse si eminent economist, trebuie considerat drept criticul literar cel mai neinzestrat din acest grup. Se pare ca a fost un om aproape complet lipsit de sensibilitate estetica: un ginditor rudimentar, rigid, preocupat, chiar si cind vorbeste despre literatura, de probleme politice imediate. Cernisevski nici nu crede macar in rolul social al artei. Nu avem de-a face cu un simplu val de fum pe care il arunca in ochii cenzurii cind argumenteaza pe larg si cu numeroase exemple ideea ca spiritul natiunii nu e trezit de carti, de reviste, de gazete e trezit de evenimente"2. in spiritul desteptat si rascolit de evenimente literatura creeaza mai curind o dispozitie pasnica si rezonabila. Cei care doresc pastrarea datinilor existente nu trebuie sa se teama de literatura. Ea nu poate indemna la revendicari, nu poate promova tendinte noi3. Desi aceasta afirmatie ar putea parea o gluma, celelalte scrieri ale lui Cernisevski si pozitia lui filozofica ne indreptatesc sa conchidem ca pentru el literatura era intr-adevar doar un surogat, un inlocuitor al vietii, o oglinda pasiva a societatii.

Conceptiile teoretice ale lui Cernisevski sint formulate cit se poate de cuprinzator in disertatia Relatiile estetice ale artei cu realitatea (1855). Aici el combate estetica hegeliana sau mai degraba unele formule hegeliene izolate pe care le-a gasit in volumele lui F.T. Vischer. Apoi isi defineste, intr-un stil simplu si clar, propria lui pozitie. Arta este or reproducere inferioara a realitatii. Singura functie a artei este aceea de a raspindi cunostinte despre realitate: sa le-o reaminteasca celor care au trait-o sau sa-i informeze pe cei care n-au trait-o. Esteticul pur este respins, fiind considerat simpla placere senzuala, banala in expresia ei cea mai buna, condamnabila in expresia ei inferioara. Frumosul este pur si simplu viata, nu o calitate separabila de ea: .aproape toate femeile tinere sint frumoase4.

Conceptiile lui Cernisevski despre diferitele arte sint la fel de simpliste. Sculptura este absolut inutila: orice persoana de pe o strada din Petersburg e mai frumoasa decit cea mai frumoasa statuie. Pictura este inca si mai departe de realitate: culorile verzui si rosietice ale unui tablou nu se pot compara cu culoarea reala a unui corp omenesc sau a unei fete omenesti5. Muzica e o revarsare directa a simtirii doar in cintec: dar aici nu este vorba de arta, ci de natura insasi, ca in cazul cintecului pasarilor. Orice muzica ce se abate de la cintecul natural, si in special muzica instrumentala, este inferioara, reprezentind un simplu inlocuitor al cintecului6. Poezia, care nu afecteaza simturile direct, ci apeleaza la imaginatie, are o pozitie inca si mai proasta in comparatie cu realitatea. Forta si claritatea impresiei pe care o produce este mult inferioara celei a altor arte, deoarece cuvintele sint intotdeauna generale si, in consecinta, palide si slabe. Inventia poetului nu trebuie supraestimata: cu cit stim mai multe lucruri despre poet, cu atit mai mult ni se impune concluzia ca el este un istoric, un autor de memorii7. Inventivitatea in elaborarea intrigii nu este nici ea un motiv de mindrie: o revista de criminalistica franceza sau engleza contine povestiri din viata reala mai interesante si mai complicate decit cele pe care le poate inventa un scriitor8. Superioritatea literaturii fata de o relatare exacta se reduce la o mai mare abundenta a detaliilor, la o amplificare retorica" a faptelor. Atunci de ce este arta apreciata? se intreaba Cernisevski si nu poate raspunde decit ca omul isi apreciaza operele proprii din vanitate; sau ca arta satisface inclinatia lui spre visare, sentimentalismul lui innascut; sau pur si simplu ca arta ii intareste memoria. Un portret ne aminteste de un prieten absent; un tablou ne aminteste marea. Imaginatia este slaba: avem nevoie de lucruri care sa ne-o imbogateasca. Arta ne poate familiariza cu ceea ce n-am putut trai noi insine. Dar, in esenta, ea nu ne ofera mai mult decit o discutie rationala a unui subiect. Arta este, cel mult, un manual" pentru cei care incep sa studieze viata: ne pregateste pentru lectura surselor originale si, din cind in cind, serveste ca element de referinta9. Aici, este clar, estetica a atins nadirul; sau, mai degraba, a fost pusa sa se sinucida.

Conceptii la fel de simpliste se emit si in legatura cu probleme mai putin generale. Ce este tragic?, se intreaba Cernisevski. Si raspunde: pur si simplu orice suferinta sau moartea; chiar si o moarte survenita din intimplare10. Ce este sublim? Tot ceea ce depaseste asteptarile noastre intr-un context dat11. Forma si continutul sint complet separate. Continutul artei este intreaga realitate, oricit de urita ar fi ea conform vechilor norme; si cui ii pasa de forma?12

Aceste conceptii sint dublate de opinii asupra anumitor opere literare: Homer este incoerent, jigneste prin cinismul lui si nu are deloc simt moral. Eschil si Sofocle sint grosolani si seci. Beethoven este adesea de neinteles si salbatic; Don Giovanni al lui Mozart este plictisitor13.

Pe scurt, aceasta faimoasa disertatie admirata inca de unii, inclusiv de Georg Lukacs care, cu parada ei de definitii, vrea sa demonstreze rigoare savanta, este un act frust de sfidare facut de un tinar provincial care da cu tifla la ceea ce omenirea a considerat pina la el mare si frumos, demn de atentie si de efort suprem. Dar Cernisevski este extraordinar de serios in exaltarea realitatii, in venerarea faptelor si cunoasterii, in respingerea a tot ceea ce este sensual, artificial si inutil, in afirmarea identitatii complete a artei si vietii.



Unele dintre atitudinile adoptate in disertatie sint elucidate, in relatiile si aplicatiile lor istorice, de o recenzie timpurie a unei traduceri rusesti a Poeticii lui Aristotel (1854) si de lunga scrie de articole intitulate Studii despre epoca lui Gogol (1855). Recenzia asupra Poeticii lui Aristotel face apel la argumentele platoniciene impotriva artei, dar gaseste ceva valoros in teoria aristotelica a imitatiei, desi il critica pe Aristotel pentru formalismul lui sec. Cernisevski respinge violent estetica lui Plotin, vazind in ea sursa estetismului mistic contemporan (germaN). Desi pe antici i-a cunoscut in mare parte din surse indirecte14, Cernisevski dovedeste ca a inteles valabilitatea eterna a pozitiilor adoptate de principalii filozofi greci si unitatea dintre teorie si istorie. Fara istoria obiectului, spune el, nu exista teoria obiectului; dar nici fara teoria obiectului nu exista nici macar gindul istoriei lui"15. Dar ca si in disertatie, Cernisevski minimalizeaza in permanenta valoarea artei. El admite ca arta produce placere, dar sustine ca taifasul de pe prispa (la taranI) sau in jurul samovarului (la orasenI) a dezvoltat mai mult, la poporul nostru, buna dispozitie si bunele sentimente fata de alti oameni decit toate picturile, de la tablourile de duzina la A«Ultima zi a orasului PompeiA»"16. Invocind un argument curios, Cernisevski identifica romanul cu drama: E greu sa gasesti o opera dramatica al carei subiect sa nu poata fi povestit la fel de bine (sau chiar mai binE) in forma epica". Totusi, el admite ca inversul nu este absolut valabil, deoarece un roman transformat intr-o piesa ar deveni inca si mai plictisitor. Plictiseala e multiplicata de o mie de ori de prezenta a o mie de spectatori plictisiti17.

Studii despre epoca lui Gogol arata ca Cernisevski a avut insusirile unui istoric al vietii intelectuale. El ii prezinta cu acuratete si din surse directe pe criticii timpului Polevoi, Senkovski, Se-virev, Nadejdin drept introducere la o expunere completa a ideilor lui Belinski. Cartea consta, in mare masura, din citate. Dar nu trebuie sa uitam ca scrierile lui Belinski nu se gaseau in culegeri la acea data si ca citarea lor din periodicele in care au fost publicate reprezenta, in sine, un mare serviciu adus publicului cititor. Nu ne putem astepta din partea lui Cernisevski la o atitudine obiectiva: el era un publicist care apara si sustinea o cauza. Totusi, imi pare rezonabil si chiar moderat in formularea meritelor lui Belinski. Cernisevski subliniaza faptul ca Belinski a fost primul istoric adevarat al literaturii ruse care a avut conceptii clare despre natura istoriei literare18. El arata ca furiosul" Belinski a fost retinut si cu bun simt; incearca sa demonstreze logica si continuitatea dezvoltarii lui Belinski; si afirma, pe buna dreptate, ca in Rusia critica avea o functie mult mai complexa decit in vest. in Germania existau mai multe tipuri de public, de pilda, un public special pentru roman. in Anglia exista un public de nespecialisti care ii cultiva pe filozofi, juristi si economisti. La noi, spune Cernisevski, literatura concentreaza intreaga viata intelectuala a natiunii". De aceea in Rusia scriitorii si poetii trebuie sa-si simta obligatiile de o mie de ori mai puternic decit in Vest19.

Uneori este greu sa-ti dai seama ce este expunere si ce este comentariu in textul lui Cernisevski: el a vrut sa se puna la adapost in spatele autoritatii lui Belinski sau, pentru a ne exprima mai blind, sa-si contopeasca autoritatea cu cea a maestrului. Dar daca luam in consideratie lungile recenzii asupra unor editii din Puskin si Gogol20 si alte declaratii razlete, vom capata o imagine a conceptiilor lui Cernisevski despre principalii clasici rusi.

Desi a cinstit opera si numele lui Puskin si a scris o elogioasa biografie a poetului destinata consumului popular, Cernisevski il considera pe Puskin drept o figura a trecutului, un artist pur care are numai semnificatie istorica. Puskin este apreciat ca fondatorul literaturii ruse, ca primul care a ridicat la noi literatura la rangul de problema nationala Desi nu in primul rind un ginditor sau un erudit, Puskin a fost un om de o inteligenta extraordinara si de o eminenta cultura in operele lui nu trebuie sa cautam un continut profund, conceput in mod clar si sistematic; totusi, in fiecare pagina a lui clocoteste inteligenta si viata unui spirit cultivat". Puskin nu-i pare insa destul de original: el ni-i aminteste prea mult pe Byron, Shakespeare si Scott21.

Scriitorul cel mai apreciat este Gogol, fondatorul tendintei critice" din literatura rusa, creatorul unei scoli, care a eliberat literatura rusa de influentele straine si a transformat-o intr-un organ al autocunoasterii nationale22. Cernisevski trateaza evolutia literara a lui Gogol in maniera unui istoric al ideilor. Folosind scrisorile publicate pentru prima oara in culegere la acea data, el arata ca la Gogol nu se poate vorbi de tradarea cauzei liberale, deoarece vederile lui din anii maturitatii au fost pregatite si anticipate inca din tinerete. Cernisevski analizeaza volumul al doilea din Suflete moarte, subliniind continuitatea dintre acesta si primul volum. Dupa parerea lui, volumul al doilea e la fel de bun ca si primul atita timp cit Gogol se misca in vechea sfera. Nu fara disceruamint literar, Cernisevski subliniaza personajele si scenele care ilustreaza acest lucru, dar in mod destul de ciudat manifesta o admiratie exagerata pentru plictisitorul discurs final al Guvernatorului general impotriva coruptiei23. Desi are dreptate cind subliniaza continuitatea evolutiei scriitorului, Cernisevski, ca democrat liberal, este inclinat sa respinga ideile lui Gogol. De exemplu, nu acorda atentie primelor eseuri ale lui Gogol, care tradeaza o cunoastere onorabila a teoriilor romantice conservatoare, mai ales germane, privind istoria si arta. Cernisevski atribuie vederile reactionare ale lui Gogol lipsei lui de cultura, orizontului ingust" al tineretii sale, faptului ca a fost expatriat si izolat, si prieteniei lui de mai tirziu cu scriitori precum Sevirev si Jukovski24. Totusi, la-sind la o parte incapacitatea lui Cernisevski de a intelege conceptia religioasa si conservatoare asupra vietii, opinia lui despre Gogol chiar si ca scriitor politic tradeaza o considerabila patrundere istorica si intuitie psihologica.




Prezentarea, in Studii despre epoca lui Gogol, a ultimelor scrieri ale lui Belinski ii permite lui Cernisevski sa-si reafirme conceptiile despre relatia dintre literatura si societate. Criticile lui la adresa artei pure", a artei pentru arta, reprezinta, mai clar decit in disertatie, nu o respingere argumentata a teoriilor germane privind autonomia artei sau a proclamatiilor inflacarate ale romanticilor francezi, ci un atac impotriva conceptiei ca arta inseamna placere. Pentru Cernisevski arta pura nu inseamna nimic altceva decit cintec de betie si conversatie erotica25; deci, nu arta pentru arta, ci arta pentru vin si dragoste. Lui ii este usor sa arate ca acest epicurism nu are o legatura vitala cu necesitatile rationale ale epocii moderne, o epoca dedicata umanitatii, luptei pentru imbunatatirea vietii omului. in evidenta contradictie cu obisnuitul lui scepticism privind efectul social al artei, Cernisevski afirma acum ca poezia este viata, actiune, lupta, pasiune" si ca literatura nu poate sa nu serveasca tendintele epocii26. El ii admira si ii recomanda pe scriitorii sociali ai epocii sale Beranger, George Sand, Heine, Dickens, Thackeray fara sa faca prea multe distinctii intre ei.



Cernisevski si-a definit atitudinea fata de contemporanii sai rusi in numeroasele recenzii scrise in anii urmatori, recenzii pe care ezitam sa le numim, in ansamblul lor, critica literara. El arata, de pilda, influenta negativa a slavofililor asupra lui Ostrovski27 si ataca liberalismul ezitant al lui Turgheniev sub forma unei recenzii a povestirii Asea. Aceasta recenzie, Rusul la rendczvous (1858), este prea caracteristica pentru metoda lui si pentru metodele intregului grup pentru a nu merita sa fie discutata. Protagonistul lui Turgheniev (nicidecum eroU), un om slab care da inapoi in fata iubirii unei fete inflacarate, este declarat reprezentantul societatii rusesti, un simbol al aristocratiei in declin. Dupa parerea lui Cernisevski, scena respingerii Asei este un simptom al bolii care afecteaza toate actiunile noastre"28. Aceasta poveste melancolica a unei iubiri neimplinite e tratata ca o alegorie a lipsei de vointa a rusilor, ca un prilej de a avertiza aristocratia ca trebuie sa tina seama de nevoile timpului. Atitudinea generala e formulata zgomotos intr-un mult-citat pasaj: Adio, probleme erotice!

    Cititorului epocii noastre, preocupat de problemele institutiilor administrative si juridice, de reformele financiaie, de eliberarea iobagilor, nu-i pasa de ele"29. Cititorul este Cernisevski, iar publicul pentru care vorbea respingea arta ca placere senzuala sau voia s-o utilizeze ca instrument de propaganda. Arta delicata a lui Turgheniev nu-i interesa citusi de putin.

Dar ar fi o greseala sa-i contestam lui Cernisevski orice sensibilitate literara si orice capacitate de a face o analiza. Articolele despre Copilaria, Adolescenta si Povestiri din Sevastopol de Tolstoi (1856) arata ca in el existau germenii unui bun critic. Pe Tolstoi il lauda ca psiholog care prezinta cu acuratete procesul psihic, formele lui, legile lui, dialectica spiritului". Citind un pasaj in care sint descrise sentimentele unui soldat in timp ce asteapta sa cada un obuz, il caracterizeaza drept monolog interior"30. Apoi compara arta lui Tolstoi cu cea a unui pictor care surprinde reflectia seinteietoare a luminii pe valurile saltarete sau luciul unei raze de lumina pe frunzele fosnitoare. Tolstoi, sustine el, a realizat ceva similar cind a descris miscarea misterioasa a vietii sufletesti31. Cernisevski surprinde o trasatura despre care de la el incoace s-a scris mult: tehnica lui Tolstoi are afinitati cu impresionismul. Dar, lucru tipic pentru critic si pentru publicul sau, dupa ce lauda puritatea morala a lui Tolstoi, Cernisevski trece brusc la justificarea stingace a temei copilariei la Tolstoi. Copilaria, arata el pe larg, trateaza despre un copil, nu despre probleme cum ar fi razboiul sau reformele sociale. in ciuda acestui fapt, merita sa fie citita.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.