Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Dmitri Pisarev (1840-1868) despre Critica literara



Dmitri Pisarev s-a afirmat in critica literara ca rival al lui Dobroliubov, ale carui vederi si interpretari le-a contrazis si respins. Dar aceasta rivalitate nu trebuie sa ascunda faptul ca Pisarev a invatat si el de la Cernisevski si din operele tirzii ale lui Belinski, si ca in probleme de teorie literara si in conceptia filozofica generala exista prea putine deosebiri intre el si Dobroliubov. Astazi Pisarev nu este atit de apreciat sau atit de studiat si de reeditat ca Cernisevski si Dobroliubov, mai ales din cauza ca e suspectat de individualism radical si chiar de anarhism. Pina si Masaryk il compara cu Stirner si cu Nietzsche1. Dar aceasta atitudine mi se pare nedreapta. Pisarev a fost un utilitarist radical care a crezut intr-un egoism rational ce duce, pina la urma, la binele comun. El se deosebeste de Cernisevski prin aceea ca isi pune putine sperante in taranime. Dupa patru ani petrecuti in fortareata Petru si Pavel se pare ca a devenit mult mai sceptic si in privinta iminentei revolutiei; toate sperantele si le-a pus in raspindirca ideilor rationale si stiintifice, in crearea lenta a unei intelectualitati materialiste. N-a avut incredere in utopii de genul falansterelor lui Fouriere si s-a temut de statul omnipotent 2. Dar in scrierile lui nu gasim individualism romantic sau exaltarea geniului. Pisarev impartaseste conceptia fundamentala a lui Cernisevski si Dobroliubov. Ca si ei, este un monist naturalist rigid. O mare parte din lucrarile sale sint dedicate prezentarii si popularizarii scrierilor lui Vogt, Moleschott, Buchner si, mai tirziu, Huxley si Darwin. A rupt orice legatura cu trecutul romantic idealist, si a facut acest lucru mai clar decit predecesorii sai. Profetia lui Heine despre importanta revolutionara a filozofiei germane o considera o gluma proasta, iar pe romanticii germani ii priveste ca pe niste figuri complet moarte3. Cind il discuta pe Belinski, pe care il venereaza ca pe tatal realismului, cauta sa indeparteze elementele de hegelianism din gindi-rea lui. Pisarev respinge ideea dezvoltarii organice, considerind-o o simpla amagire: incercarea lui Belinski de a demonstra evolutia inevitabila de la Derjavin la Batiuskov si Jukovski si apoi la Puskin ii pare o adevarata absurditate4. Ideea ca toate artele si activitatile omenesti s-ar dezvolta paralel, exprimind un spirit comun al timpului, ii pare de neinteles. Dupa parerea lui, nu se va putea niciodata explica de ce, de exemplu, in timpul domniei lui Ludovic al XlV-lea oamenii purtau peruci bogate, iar in timpul lui Ludovic al XV-lea isi pudrau parul cu amidon. Era pur si simplu un capriciu personal, nu expresia sau reflectarea vreunei conceptii de viata6. Ca si colegii sai, Pisarev nu intelege rolul imaginatiei, unitatea operei literare, distinctia dintre viata si fictiune. El ridiculizeaza teoria inspiratiei si intreaga idee a creatiei inconstiente". Poetul elaboreaza mai intii o idee si apoi o introduce in forma pe care si-o alege. Aceasta cere munca. El este ca un croitor care taie stofa, adauga ceva, taie putin aici si putin dincolo, schimba un amanunt sau altul7. Poti deveni poet asa cum poti deveni avocat, profesor, jurnalist, pantofar sau ceasornicar. Poetul sau artistul este un mestesugar ca oricare altul8. in mintea lui Pisarev forma si continutul sint complet separate. Forma este necesara, in cel mai bun caz, pentru a facilita exprimarea continutului9. Limba este un mijloc de comunicare pe care trebuie sa-1 apreciem doar asa cum apreciem telegraful10. Astfel, in mod cu totul constient, Pisarev ignora problemele meritului artistic: a distinge maniera unui scriitor de aceea a altuia ar insemna a intreprinde investigatii stilistice ingrozitor de plictisitoare. Ceea ce-1 intereseaza este doar ce a facut scriitorul pentru desteptarea constiintei noastre sociale. in materie de estetica Pisarev preia ideile lui Cernisevski, dindu-le un ton polemic inca si mai accentuat. in cunoscutul articol Distrugerea esteticii (1865) el aproba cu entuziasm disertatia lui Cernisevski si trage concluziile ei logice. Daca frumosul este viata, spune el, atunci orice om complet sanatos si normal este frumos" si estetica se dizolva, spre evidenta lui satisfactie, in fiziologic si igiena12. Daca arta exprima tot ceea ce il intereseaza pe om, trebuie sa ne intrebam ce ii intereseaza pe oameni. Critica va fi o discutie nu despre arta, ci despre stiintele naturii, istorie, politica si filozofic morala13. Cernisevski are dreptate sa arate ca esteticianul poate judeca numai forma operei literare, neputind avea vreo opinie despre substanta ei. Adevaratul critic este un ginditor care judeca continutul, adica fenomenele vietii reprezentate intr-o opera literara14.



Astfel, pentru Pisarev a face estetica inseamna a considera ca forma este mai importanta decit continutul15; estetica inseamna estetism, arta pentru arta. Printr-un artificiu, estetica poate insemna orice teorie a artei. Dar o asemenea teorie este imposibila, deoarece arta e legata de un sentiment pur subiectiv de placere16 si astfel nu este si nu poate fi stiinta. La Pisarev aceasta distrugere a esteticii" se transforma usor in distrugerea artei insasi. in primul rind el respinge muzica, pictura si sculptura, arte pe care le considera pur ornamentale si senzuale si carora nu le gaseste nici un rost social. intr-o faimoasa butada, admite in cele din urma ca desenul ar putea fi necesar pentru a face planuri de case sau pentru a ilustra carti precum Viata animalelor de Brehm17. in al doilea rind, poezia ii pare a fi complet demodata: in atacul indreptat impotriva lui Puskin el tipareste in mod intentionat toate versurile ca si cind ar fi proza. Poezia este o arta muribunda, si acest lucru ar trebui sa ne bucure. Nici un om cu adevarat inteligent si talentat din generatia noastra nu-si poate petrece viata strapungind inimi sensibile cu iambi si anapesti ucigatori"18.

Nu mai ramine decit romanul si dramaturgia cu scop social. Chiar si acestea, desi constituie subiectele principale ale eseurilor literare ale lui Pisarev, sint considerate expediente temporare, instrumente de propaganda utile pentru a forma conceptia de viata a cititorilor 19, dar fara valoare intrinseca. Declinul general al beletristicii este in permanenta salutat ca un semn de progres social20.

Unele dintre declaratiile lui Pisarev impotriva artei si esteticii au fost, fara indoiala, gesturi retorice, extravagante polemice menite sa-i socheze pe cititori (epater le bourgeoiS). Dar cred ca Pisarev este absolut serios cind respinge arta: el trebuie situat in lungul sir de ginditori care incepe cu Platon, trece prin puritanii elizabetani si prin partizanii geometrici" ai modernilor din timpul lui Ludovic al XlV-lca si ajunge la utilitaristii din scoala lui Bentham si la oameni ca Proudhon, care toti au dorit sa-i izgoneasca pe poeti din Republica. Pisarev era preocupat de situatia economica a societatii si in special a intelectualitatii ruse. A fost socat de existenta unui conservator de muzica la o natiune care n-avea suficienta piine pentru a lupta impotriva foametei, sau de organizarea unei expeditii stiintifice pe malurile Tigrului pentru descifrarea unor inscriptii cuneiforme treaba foarte laudabila, dar care impresioneaza prea putin sufletul aspru al opincarului care nu stie sa citeasca literele de tipar din propria lui limba"21. Tineretul ar trebui sfatuit sa evite arta. El ar trebui sa-i venereze pe Darwin, Liebig, Claude Bernard, si nu pe Briulov (pictoR), Glinka si Mocia-lov (actoR)22. Astazi, in Rusia cel putin, este nevoie de stiinta si de raspindirea stiintei. Deviza lui Pisarev, realism", insemna pur si simplu analiza, critica, progres intelectual23. Realistul este un muncitor care gindeste"24. Literaturii, si in special artei romanului, el ii recunoaste cel mult rolul de mijloc de comunicare si de raspin-dire a ideilor. Literatura ii pune societatii probleme psihologice, ii prezinta ciocnirea dintre diferitele pasiuni, personaje si situatii, o face sa mediteze asupra cauzelor acestor conflicte si a mijloacelor prin care ar putea fi inlaturate"25. Pe. scurt, literatura contribuie la formarea opiniei publice: romanele schimba morala si convingerile societatii, desi o face foarte lent, precum picatura care roade piatra28. in condamnarea generala a artei, Pisarev face o exceptie in favoarea scriitorilor care sint cavaleri ai spiritului"27. Acestia nu trebuie neaparat sa scrie literatura imaginativa". El noteaza cu placere ca Belinski si Dobroliubov au devenit vestiti fara sa fi scris poezie, romane sau drame. Nekrasov, concede el, poate continua sa scrie versuri daca nu e capabil sa se exprime in alt fel; Turgheniev poate continua sa scrie romane daca nu e in stare sa-1 explice, ci doar sa-1 zugraveasca pe Bazarov; Cernisevski are voie sa prezinte in forma de roman materialul care ar fi putut forma un tratat de sociologie28. Dar aceasta este doar o concesie temporara facuta slabiciunilor deplorabile ale naturii umane. Pisarev priveste arta, in mod consecvent, ca pe o forma invechita a exprimarii umane, care a fost inlocuita, sau ar trebui sa fie inlocuita fara intirziere, de stiinta.

Atitudinea lui Pisarev fata de istorie si, in special, fata de istoria literara este, asadar, complet negativa. Romanele istorice sint inutile29. Inutila este si intreaga istorie literara. Cercetatorul care se dedica studiului literaturii scrise in rusa veche ii pare ridicol30. Chiar daca ar fi la fel de mare ca Grimm, ce importanta are? Grimm ar fi realizat ceva de valoare daca studiul vorbirii populare germane l-ar fi determinat sa scrie despre stiinta in limbaj popular. Dar ce rost are arhivismul? Spun cu toata sinceritatea ca as prefera sa fiu un cizmar sau un brutar rus decit un Rafael sau un Grimm rus"31. Pisarev a fost ci insusi cercetator al istoriei: a compilat numeroase articole despre istorie, de pilda despre Mctternich, despre istoria presei in Franta, despre Histoire d un paysan a lui Erckmann-Chatrian. Dar toate acestea servesc un scop pur practic. Romanul istoric al lui Erckmann-Chatrian ii permite lui Pisarev sa repovesteasca istoria Revolutiei franceze pentru cititorii lui infometati.

Vederile extremiste ale lui Pisarev asupra unor probleme generale exagerata lui inimicitie impotriva artei, respingerea tuturor ideilor centrale la care s-a ajuns in istoria criticii nu prevestesc nimic bun pentru valoarea criticii lui aplicate. Totusi, lucru destul de ciudat, Pisarev da dovada de o autentica patrundere critica si de o considerabila putere de analiza. in ciuda numeroaselor aberatii doctrinare si exemple de ignoranta, el imi pare a fi un critic mult mai sensibil si un scriitor mult mai antrenant decit Cernisevski sau Dobroliubov. La el gasim chiar spirit si stralucire polemica. Desigur, trebuie sa formulam rezerve serioase: vestitul atac la adresa lui Puskin (din Puskin si Belinski, 1865) este adesea absolut stupid. Este tipul de executie brutala, de joc verbal batjocoritor care are un efect tocmai contrar celui scontat. Prezentarea lui Oneghin ca un dandy superficial si las, al carui plictis nu este adevarata nemultumire de viata, ci doar Katzenjammer32, reprezinta un tur de forta amuzant, dar sufera din cauza ca Pisarev incearca tot timpul sa-1 identifice pe Puskin cu Oneghin. El ajunge la concluzia ca noi [rusii moderni] nu avem, categoric, nimic in comun cu tipul pe care-1 reprezinta Oneghin"33. Tratarea insensibila a Tatianei si a lui Lenski nu reuseste sa fie decit brutala, in disectia mai multor poeme, Pisarev rupe din context cuvinte si expresii, ignora cadrul fictiv si manifesta un prozaism de-a dreptul deplorabil. Inofensivul poem 19 octombrie 1825 devine, in interpretarea lui nemiloasa, o dovada de snobism. Desigur, intelegem ca lui Pisarev i-au displacut ideile lui Puskin privind inspiratia supranaturala, dispretul lui pentru gloata si patriotismul lui anti-polonez. Concluzia ca Puskin isi tradeaza goliciunea interioara, saracia spirituala si neputinta intelectuala"34, ca a fost complet incapabil sa analizeze si sa inteleaga marile probleme sociale si filozofice"35 nu se deosebeste prea mult de parerile lui Dobroliubov si chiar de cele ale lui Cernisevski. Dar formularile lui Pisarev sint atit de brutale si de lipsite de discernamint, incit putinul adevar polemic devine o falsitate.



Atitudinea manifestata de Pisarev fata de Puskin se regaseste in desele referiri la Goethe, care i-a inspirat o antipatie similara, deoarece si el i-a parut a fi reprezentantul unei arte aristocratice trecute. Pisarev adopta pur si simplu punctul de vedere al lui Borne, fara sa se angajeze intr-o analiza minutioasa. Spre deosebire de eseurile despre Puskin, singurul sau eseu asupra unui poet strain, cel dedicat lui Heine (1867)3(i, nu este nicidecum insensibil la valorile estetice sau lipsit de patrundere psihologica. Pisarev face o buna caracterizare a schimbarilor violente de atmosfera din proza lui Heine: in fata voastra se afla un pictor. Pe paleta lui ard culori de o stralucire nemaivazuta. isi agita penelul, si peste doua minute de pe pinza sau pur si simplu de pe perete va zimbestc un minunat chip de femeie. inca doua minute, si in locul acestui chip va privesc ochii demonici ai unui satir hidos; inca citcva trasaturi de penel, si satirul s-a transformat intr-un copac stufos; apoi copacul piere, si apare un turn de portelan, iar sub el un chinez pe un dragon fantastic; apoi toate acestea sint sterse cu culoare neagra si artistul insusi vi se infatiseaza, privindu-va cu un zim-bet trist si dispretuitor"37. Pisarev poate, asadar, sa scrie uneori critica evocatoare, gen complet inaccesibil colegilor sai de breasla. El poate sesiza, la Heine, sciziunea interioara, si nu se lasa inselat de fanfaronada lui privind nenumaratele sale metrese38. Dar accentul cade pe opiniile politice si estetice ale lui Heine, pe care Pisarev le considera ambigue, ezitante, oscilante. Heine vrea sa fie un soldat curajos in razboiul umanitatii", dar in acelasi timp se vrea artist pur si chiar clovn iresponsabil. Gloata il umple de oroare: se spala pe miini ori de cite ori s-a atins de cineva din multime. Heine este un liberal legat de cadavrul in descompunere al Giron-dei39. Atitudinea lui fata de arta este la fel de nehotarita. La el gasim toate raspunsurile: astazi unul, miine opusul lui. Cind poetul cinta, ca o privighetoare, fara nici un fel de tendinta, Heine gaseste in operele sale mirosul finului proaspat. Cind artistul se pune, pentru toata viata, sub drapelul unei idei stricte si precise, Heine striga ca lumea e inundata de valurile supei rumfordiene"40. Heine lauda privighetori" precum Uhland, Tieck si Arnim, dar si propagandisti precum Laube si Gutzkow. Pisarev apreciaza sinceritatea lui Heine si incearca sa dea o explicatie istorica pozitiei lui confuze. Scriitorii din secolul alXVIII-lea, Voltaire sau Dide-rot de pilda, au crezut cu pasiune in revolutia politica. Scriitorii timpului nostru cred in regenerare economica". Dar Heine a trait intr-o zona intermediara si intunecata, plina de deziluzii, indoieli si aspiratii vagi. El a pierdut vechea credinta si nu a dobindit-o pe cea noua41. Nu are o credinta, tot asa cum nu are un public si nici radacini in propriul sau popor. Voltaire si Diderot au fost oameni intregi; Heine este scizionat, sfisiat in mod tragic42. Astazi avem din nou oameni intregi: Proudhon, Louis Blanc, Lassalle si, am putea adauga, Pisarev.

Definirea noilor oameni intregi ai Rusiei este principala preocupare a lui Pisarev cind analizeaza romanul rus contemporan. El isi incepe cariera literara respingind analizele lui Dobroliubov. Oblomov, constata el, nu poate fi considerat un tip reprezentativ: este anormal atit fizic cit si temperamental43. Stolz nu este un om, ci o marioneta. O marioneta este si Olga44. Goncearov este un om fara idei, un sceptic ironic care nu are simpatie pentru nici unul dintre eroii sai, desi ii intelege pe toti45. Este un artist pur, fara nici o legatura cu oamenii noi" ai lui Pisarev.

Scrierile lui Turgheniev de dinainte de Parinti si copii sint judecate sever, dar cu mai multa intelegere decit opera lui Goncearov. Lui Pisarev ii plac figurile feminine ale lui Turgheniev, in special Asea. El nu este de acord cu parerea lui Dobroliubov despre In ajun. Insarov ii pare cu totul neveridic, un simplu personaj sin-tetizind eroismul, care nu ofera speranta ca ziua mult asteptata va veni vreodata46.

La moartea lui Dobroliubov, sectia de critica literara de la Contemporanul a. fost preluata de Maxim Antonovici (1835 1918) care, recenzind Parinti si copii, 1-a denuntat pe Bazarov ca pe un monstru, o caricatura, iin personaj care defaimeaza generatia tinara. Pisarev a fost mai clarvazator. El 1-a salutat pe Bazarov ca pe reprezentantul omului nou si 1-a analizat cu simpatie si pa-patrundere. in articolul Bazarov (1862) Pisarev admite ca personajul este brutal, nemanierat si cinic, dar apreciaza onestitatea, conceptia stiintifica si independenta lui ferma. El este independent chiar si fata de principiile pe care le exprima; este capabil chiar sa se prezinte intr-o lumina proasta, lucru dovedit de comportamentul sau la Doamna Odintov si de duelul sau cu Pavel47. Sentimentele de iubire de care e cuprins pe patul de moarte nu indica slabiciune, ci arata ca Bazarov a devenit un om, incetind de a fi doar intruchiparea teoriei nihilismului. Rationalismul sau a fost extrem, dar dispare la apropierea mortii48. El a luptat impotriva iubirii pentru ca se temea sa nu devina necredincios imaginii lui despre viata49. Moartea lui Bazarov este pura intimplare. Povestirea e intrerupta pentru a fi terminata de viitor, in viata reala50. Pisarev isi da seama ca atitudinea autorului fata de eroul sau este, cum ne-am exprima noi astazi, ambivalenta. Turgheniev nu are o simpatie deplina pentru nici unul dintre personajele lui; nu este multumit nici de parinti, nici de copii51. El nu poate impartasi ideile violent negativiste ale lui Bazarov, dar le respecta. Desi inclina spre idealism, nici unul dintre idealistii din carte nu se poate compara cu Bazarov in ceea ce priveste forta gindirii si a caracferului52. Creindu-1 pe Bazarov, Turgheniev a dorit poate sa-1 denigreze, dar integritatea lui artistica 1-a facut sa plateasca tributul respectului cuvenit53. in Realistii (1864), o dezvoltare a articolului precedent, Pisarcv repeta, in general, analiza mai veche, dar insista asupra reia-tiei dintre Bazarov si Doamna Odintov. El prezinta cu caldura atitudinea nobila a lui Bazarov si respectul sau pentru femeia pe care o iubeste, mai ales pentru ca Bazarov a fost acuzat de imoralitate si cinism. Pisarcv arata ca Turgheniev zugraveste o pasiune puternica si chiar sublima, dar in cursul povestirii il face pe Bazarov sa-si piarda vigoarea si caracterul frust de la inceput; ei il transforma intr-un erou fara pata si prihana", cautind sa justifice chiar si faptul ca o curteaza pe Fenieika51. Orice obiectii am putea aduce unor detalii ale acestei interpretari, faptul ca Pisarcv a sesizat semnificatia lui Bazarov ramine important. El nu e lipsit de o nota patetica personala: in Bazarov, Pisarcv s-a recunoscut pe sine si generatia sa. Analiza lui critica a constituit un autentic act de autocunoasterc, justificarea unei metode care trateaza un personaj fictiv ca pe un simbol absolut independent de intentiile exprimate ale autorului. S-ar putea sustine ca interpretarea lui Pisarev a influentat atitudinea de mai tirziu a lui Turgheniev fata de propria sa opera: este cert ca 1-a facut s-o priveasca cu mai multa simpatie si admiratie55.




Faptul ca Pisarev s-a identificat complet cu Bazarov reiese si din curioasa scrisoare pe care i-a adresat-o lui Turgheniev in legatura cu Fum. Turgheniev s-a temut ca lui Pisarev nu-i vor placea scenele care ii ridiculizeaza pe emigrantii revolutionari si pe conducatorul lor, Bubarev, o caricatura a lui Ogarev. Dar Pisarev le trece cu vederea, admitind ca era nevoie de un oarecare echilibru pentru ca lovitura la adresa reactionarilor sa fie mai eficace. El este insa intristat de eroul romanului, Litvinov, care ii pare a fi doar un alt Arkadi, molatecul discipol-prictcn al lui Bazarov din Parinti si copii. Ce s-a intimplat cu Bazarov?", intreaba el. Credeti ca primul si ultimul Bazarov a murit intr-adevar in 1859 pentru ca s-a taiat la deget?" 56.

Scrierile de mai tirziu ale lui Pisarev nu mai contin analize care sa se poata compara cu cea dedicata lui Bazarov. Rivalitatea cu decedatul Dobroliubov este inca evidenta cind Pisarev ataca primele satire ale lui Saltikov-Scedrin. Saltikov ii pare un simplu cabotin, a carui influenta se bazeaza pe o neintelegere. El il sfatuieste, brutal, sa se lase de literatura si sa faca ceva util, de pilda sa traduca sau sa serie lucrari de popularizare a stiintei57. Pisarev se afla pe un teren mai solid cind il critica pe Dobroliubov pentru modul in care a interpretat Furtuna lui Ostrovski si pe eroina piesei, Katerina. Aceasta este, mai degraba, o Ofelie rusa care, dupa ce a facut o multime; de prostii, se arunca in apa, comitind astfel ultima si cea mai mare ineptie"58. Pisarev devine foarte satiric atunci cind ataca tinte care nu merita sa fie luate in obiectiv: romanul Soarta unei femei de Stanitki, pseudonimul Doamnei Panaeva, slabele romane ale lui Teofil Tolstoi sau romane precum Nu exista iesire al lui Leskov, care ii caricaturizeaza pe radicali. Tonul lui atinge un entuziasm delirant cind lauda Ce-i de facut? al lui Cernisevski. in acest plictisitor tratat revolutionar el gaseste chiar valoare artistica59.

Recenziile cele mai interesante pentru noi sint cele dedicate lui Dostoevski si lui Tolstoi. Scriind despre Amintiri din casa mortilor, Pisarev face o comparatie malitioasa intre acest volum si Schitele lui Pomealovski care descriu viata dintr-un seminar teologic. El arata, sau vrea sa arate, ca viata condamnatilor tinuti in lanturi intr-un lagar siberian este, judecind dupa prezentarea lui Dostoevski, mai libera, mai plina de speranta si mai putin degradanta decit cea a seminaristilor terorizati si oprimati. Articolul, intitulat Cei morti si cei muribunzi (1865), socheaza prin concluzie: cei din Casa mortilor mai au o sansa de scapare; seminaristii sint morti 10.

La data cind a recenzat Crima si pedeapsa sub titlul Lupta pentru viata (1867) Pisarev cunostea convingerile lui Dostoevski si probabil ca il considera dusman politic. intr-o scrisoare s-a declarat extraordinar de entuziasmat de carte81, dar in recenzie, dupa ce aduce elogii superficiale patrunderii psihologice a lui Dostoevski, anunta ca va ignora punctul de vedere al autorului si va discuta numai aspectele vietii sociale descrise in roman02. Metoda este cea a lui Dobroliubov, adica metoda folosita de Pisarcv si in analiza lui Bazarov. Pisarev considera ca autorul, daca este un scriitor bun, reflecta viata in mod corect. Atitudinile si teoriile lui sint nesemnificative: intentiile, schemele logice nu conteaza. in timp ce caracterizarea lui Bazarov este izbutita, cea a lui Raskolnikov nu ne poate satisface. Din cauza scopului sau polemic, Pisarev ignora faptul evident ca Dostoevski nu-i impune eroului ideologia sa (el face acest lucru in foarte mica masura), ci prezinta intr-adevar o drama de idei prin actiunea si personajele romanului. Scsi-zind ca Dostoevski vrea sa-i prezinte pe oamenii noi", Pisarev adopta strategia de a dovedi ca crima lui Raskolnikov s-a datorat in intregime saraciei. Convingerile sale n-au avut nici o influenta asupra acestui act83; boala lui nu-si avea cauza in creier, ci in buzunar84, iar libertatea lui era extrem de ingradita85. Conceptiile sale n-au nimic de-a face cu cele ale oamenilor noi". Discutind articolul lui Raskolnikov descoperit de politie, Pisarev demonstreaza ca Raskolnikov foloseste in mod abuziv termenul de criminal", aplicindu-1 tuturor conducatorilor din istorie. in conceptia lui Pisarev un om mare care varsa singe fara mila si comite crime impotriva umanitatii inceteaza de a fi un om mare. intreaga teorie potrivit careia indivizii pot schimba cursul istoriei este gresita80. Teoriile lui Raskolnikov nu sint cauza crimei, tot asa cum halucinatiile nu pot fi cauza unei boli07. Dupa ce comite crima, Raskolnikov este distrus si se pune sub tutela unei fete de treaba, dar fara educatie. Implicatia este evidenta. Regenerarea si convertirea finala a lui Raskolnikov nu trebuie luate in serios. Ideea este dezvoltata inteligent si constituie un argument eficace impotriva unei interpretari potrivit careia romanul ar demonstra ca ideile noi duc la crima. Dar ca studiu critic recenzia este slaba, deoarece ignora cea mai mare parte a textului lui Dostoevski. Dostocvski vede cauza crimei nu in saracie, ci intr-un complex de motive, care includ si teoriile lui Raskolnikov: nu numai titanismul romantic, neagreat de Pisarev, ci si utilitarismul (sau mai degraba o versiune extrema a acestuia, in care totul e permis daca duce, in final, la binele societatiI), in care Pisarev crede. Dostoevski n-a scris si n-a putut scrie un roman a la Zola, cu teza saracia duce la crima", deoarece credea in autodeterminarea umana, in libertatea morala. Pisarev denatureaza cartea pentru ca ignora jumatate din motivarea lui Raskolnikov si aproape tot ceea ce se intimpla dupa crima, adica tocmai partea pe care cade accentul real al cartii. Metoda lui Pisarev de a discuta, prin prisma propriului sau determinism, o situatie dintr-un roman ca si cind ar fi o situatie din viata reala nu rezista in fata unei carti care este o drama de idei complexa si strins impletita.



Esecul sau este inca si mai evident in cazul lui Tolstoi. Erorile unei minti necoapte (1864) recenzeaza citeva dintre primele scrieri ale lui Tolstoi: Copilaria, Adolescenta, Tineretea, Dimineata unui mosier si Lucerna. Mintea necoapta" este Nehliudov, eroul ultimelor doua povestiri. Pisarev arata ca Nehliudov este un tip de tranzitie, mai putin inactiv si pasiv decit Rudin, mai putin activ decit Ba_-zarov. El este victima educatiei lui aristocratice, incapabil sa aiba o conceptie despre lume sanatoasa si practica deoarece nu are pregatire stiintifica. Pisarev ii da sfaturi lui Nehliudov ca si cind ar fi vorba de o persoana reala: ideea de a ramine la mosia lui a fost stupida; ar fi trebuit sa-i elibereze pe iobagi si sa paraseasca definitiv acel loc. Gestul de a invita o cintareata in elegantul sau hotel din Lucerna n-a fost decit isteric, nepractic si prostesc68. Desi Pisarev aproba umanitarismul lui Tolstoi si-si exprima admiratia pentru forta lui artistica, el nu intelege conflictele intelectuale ale scriitorului si nu sesizeaza critica rousseauista a civilizatiei care strabate intreaga sa opera. Totusi articolul are ceva de spus: situarea lui Irtenev-Nehliudov ca tip in istoria sociala a Rusiei este, in general, corecta.

Recenzia la Razboi si pace (1868), sau mai precis la prima jumatate a romanului publicata la acea data, tradeaza un declin clar al facultatilor de critic ale lui Pisarev. Articolul Vechea nobilime se ocupa doar de doua personaje ale romanului: Boris Drubetkoi si Nikolai Rostov, care sint prezentati ca exponenti ai vechii aristocratii intrigante, ambitioase, corupte si trindave. Din nou Pisarev declara ca ignora intentiile autorului69, dar din nou, ca si in recenzia la Crima si pedeapsa, ceea ce ignora de fapt este marea majoritate a textului. Atmosfera de nostalgie fata de trecut ii scapa complet lui Pisarev. Trebuie sa spunem, in apararea lui, ca articolul era doar primul dintr-o scrie proiectata, in care urmau sa fie discutati Pierre, Andrei si Natasa70. Dar proiectul nu s-a realizat. in ultimii doi ani de viata Pisarev s-a aflat, in mod evident, intr-un impas. Majoritatea articolelor lui sint simple compilatii, inspirindu-se, de pilda, din Spiritual Wives de W.H. Dixon si din Istoria republicilor italiene a lui Sismondi. Un articol neterminat, publicat recent, Dide-rot si epoca lui11, este doar un rezumat al cartii lui Karl Rosenkranz. Lui Pisarev i-a fost greu sa publice dupa suprimarea periodicului Cuvintul rus, in care au aparut majoritatea scrierilor sale. A incercat sa publice la Contemporanul, dar, dupa cum spune in scrisoarea catre Turgheniev, s-a gasit complet singur. A murit curind dupa aceea, prada disperarii.

Privind inapoi la cei trei critici discutati aici, se cuvine sa admiram devotamentul cu care si-au slujit cauza. Trebuie sa recunoastem ca literatura a fost departe de a constitui obiectul principal al interesului lor. Revolutionari convinsi, ei au folosit literatura doar ca pe o arma in lupta care se dadea. N-au inteles si n-au vrut sa inteleaga ca omul e confruntat cu probleme care depasesc problemele epocii proprii; ca sesizarea semnificatiei depline a existentei pe care o prilejuieste arta nu e legata in mod necesar de preocuparile lui sociale imediate72. in opera lor critica pierd mereu din vedere textul, confunda (uneori in mod deliberaT) viata cu fictiunea, trateaza figurile literare ca si cind ar fi barbati sau femei de pe strada, sau transforma personajul intr-o alegorie, facindu-1 sa se evapore, sa reprezinte ceva general: tipul aristocratului decadent, dorinta de libertate, omul nou etc. Sint, la tot pasul, victimele a doua tendinte in fond inrudite: naturalismul si intelectualismul. Nu sesizeaza universalul concret, fuziunea dintre particular si general din orice opera de arta autentica. Separa continutul de forma, sparg unitatea operei literare, reduc imaginatia la o simpla capacitate intelectuala combinatorie. Pe scurt, neaga arta ca valoare in sine, vazind in ea fie o dispretuita placere senzuala a formei, fie un continut pur cognitiv sau cu rol mobilizator. in fond, arta este superflua, iar Pisarev a spus doar adevarul, ca orice enfant tcrrible.

Dar aceasta tendinta, care distruge insasi natura criticii literare si a artei in general, nu trebuie sa ne faca sa ignoram contributia reala a lui Pisarev si a colegilor sai la studiul social al literaturii. Modul in care au analizat tipurile sociale a fost ceva nou si important din punct de vedere metodologic. in afara de aceasta, trebuie sa recunoastem ca in epoca respectiva Rusia producea intr-adevar un roman social, ca poezia era lipsita de originalitate, iar drama mai degraba un reflex al romanului. Acesti critici au definit si caracterizat natura romanului social, au stabilit obligatia scriitorului de a exprima adevarul social, au formulat ideea ca, in mod constient sau inconstient, scriitorul reflecta structura si personajele tipice ale societatii. Este regretabil ca au facut acest lucru in termeni locali ingusti, incatusati de utilitarismul lor cras. Zgomotul bataliei i-a asurzit.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.