Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Oscar Wilde (1854-1900) despre Critica literara



in scrisoarea teribil de acuzatoare adresata lui Lord Alfred Douglas, si cunoscuta sub numele de De Prafundis (1897), Wilde marturisea despre sine, ca a fost un om intretinind raporturi simbolice cu arta si cultura veacului sau". Am facut din arta o filosofie, iar din filosof ie o arta Am tratat arta ca realitatea suprema si viata ca un simplu mod al fictiunii; am desteptat imaginatia secolului astfel incit, in jurul meu, lumea a urzit un mit si o legenda". Wilde se vedea pe sine ca un martir al estetismului, un tap ispasitor al societatii timpului, exasperata de cultul frumusetii si artei de dragul artei. Dar, ceva mai jos, in aceeasi scrisoare, el recunostea: totul in tragedia mea personala a fost hidos, josnic, dezgustator, lipsit de stil"; cea mai dizgratioasa, de neiertat si in veci vrednica de dispret fapta a vietii mele a fost slabiciunea de a apela la societate pentru ajutor si protectie"1. Astazi, cind documentatia integrala privind procesele lui Wilde a devenit publica, toata lumea fiind la curent cu ultimii ani ai lui Wilde la Paris, ceea ce putem spune este ca scriitorul a fost condamnat de justitie pentru faptul de a fi violat un anume paragraf al codului criminal; stim ca intemnitarea lui a fost provocata de hartuiala procesuala intretinuta de el insusi, ca si de renuntarea cvasi-sinucigasa la care singur a subscris, atunci cind ar mai fi putut scapa. Se poate asadar sustine ca Wilde n-a fost citusi de putin un martir al artei si al vietii estetice, afara de cazul cind am recurge la o deliberata confuzie dintre arta si deviere sexuala. Dusmanii filistini ai artistilor au salutat aceasta confuzie, iar cauza autenticei libertati a artistului, in loc de a fi ajutata, a avut de suferit de pe urma tragediei sordide a lui Wilde.

Nu este mai putin adevarat ca, gratie unei aure de mit sau legenda, ideile lui Wilde despre arta si literatura au dobindit o pozitie istorica pe care, de fapt, n-ar merita-o intr-o istorie a criticii, daca am putea face abstractie de personalitatea si soarta mizerabila a lui Oscar Wilde, omul. Evident, ideile lui Wilde nu citusi de putin noi si pot fi cu usurinta regasite la sursa in scrierile unor Pater, Swinburne, Arnold, Gautier, Baudelaire si E.A. Poe2. Nu este cazul sa citam aici recunoasterea inflacarata, de catre Wilde, a datoriei sale de recunostinta fata de magistrii sai de la Oxford, sau sa reamintim de articolele sale elogioase salutind Aprecierile si Portretele imaginare*. Admiratia fata de Pater coloreaza toate scrierile critice ale lui Wilde: totusi relatia aceasta ar fi cu siguranta pusa intr-o lumina eronata daca am vorbi, in cazul acesta, de plagiat sau de imitatie. Prelegerile tinute de Wilde la inceputul carierei sale in Statele Unite (1882) sint luarile de cuvint ale unui zelos propagator de credo, ale unui misionar adresindu-se necredinciosilor. Conferinta Renasterea engleza in arta, tinuta la New York reprezinta o exuberanta profesiune de speranta, o declaratie de fidelitate fata de personalitatile mari din tara. Wilde trece in revista miscarea artistica incepind cu Keats si Shelley, ajungind la Ruskin si scoala pre-rafaelita si pina la Morris si Pater. Citate din Goethe, Heine, Baudelaire si Gautier sprijina argumentul. E de presupus ca publicul a putut recunoaste. liber, parafrazele din Pater, textele canonice" despre dezvoltarea de sine, distinctia dintre arta si morala, cautarea experientei insesi, mai curind decit cautarea roadelor ei". Cu insolenta sau naivitate, din postura sa de dandy, Wilde cerea auditoriului sau american o mina de ajutor pentru faurirea unei vieti nationale frumoase", apta sa sfideze uritenia victoriana si comercialismul englezesc4.



Timp de doi ani, intre 1887 si 1889, Wilde lucreaza ca redactor al publicatiei The Woman s World, unde ii apar multe articole despre subiecte variate, cum ar fi amenajarea interiorului, reforma costumului, despre tapiterie, broderii si dantele, despre arta lega-toriei cartilor; Wilde recenzeaza tot aici cu bunavointa si spirit , un numar de romane, astazi total uitate, majoritatea scrise de femei. Acestea toate constituie un simplu exercitiu de gazetarie, deseori incintatoare si gratioasa lesne de trecut insa cu vederea, datorita caracterului ei efemer.

Dar chiar volumul de mai tirziu adunind variate dialoguri si eseuri, sub titlul Intentii (189^0), nu face dccit sa reformuleze cu mai mare stralucire si mai mult spirit ideile majore absorbite de la Pater. Continuitatea dintre recenziile timpurii si opera de maturitate este neintrerupta. Pasagii intregi sint preluate cuvint cu cuvint6. Toate acestea ne-ar putea inclina sa-1 clasam pe Wilde ca o figura a istoriei sociale, un propagandist al ideilor predecesorilor sai.

Exista, insa, motive temeinice pentru care o analiza mai atenta a gindirii critice a lui Wilde este justificata. Trebuie astfel sa il luam in serios daca nu chiar in sens literal atunci cind declara: calea paradoxurilor este calea adevarului. Pentru a pune la proba realitatea sustine Wilde , trebuie sa-i dam drumul pe fringhie. Doar cind Adevarurile isi demonstreaza capacitatea acrobatica le putem judeca"6. Extremismul insusi al formularilor, spiritul scaparator, inversarea locurilor comune, anti-climaxurile premeditate, acestea toate ne socheaza dindu-ne constiinta proaspata a unor probleme deseori camuflate sub argumentari conformiste, cele cintarind obsecvios doar aspectele pro si contra. Nu-i mai putin adevarat ca paradoxul si jocul acrobatic cu argumentele, reprezinta ca modalitati critice sabii cu doua taisuri: ele pot deveni simple automati sme, ba chiar procedee mecanice, ducind in acest fel la obnubilarea adevarului in cazul multor idei individuale. Exista, cu toate acestea, o serioasa munca cerebrala, sub suprafata sclipitoare a prozei lui Wilde; exista ingenioase jocuri de spirit si fulgurante sesizari de adevaruri. Dificultatea provine din aceea ca Wilde oscileaza, in mod deconcertant, intre trei puncte de vedere deseori divergente: un panestetism, credinta in autonomia artei si un formalism decorativ. Optica nu este deci consecventa si ferma.

Uneori, asadar, Wilde propune o teorie care ar putea fi etichetata panestetism": arta sugereaza criticul imbratiseaza intreaga viata, arta este standardul vietii, iar viata trebuie traita de dragul artei. Punctul de vedere difera profund de teoria artei pentru arta", care sustine completa autonomie a artei, protesteaza impotriva oricarei interferente in domeniul care-i este propriu si sta retrasa in turnul ei de fildes. Punctul de vedere sustinut de Wilde anticipat de greci, de Goethe si Pater este mai curind opusul acestei optici: este vorba de cucerirea vietii si a realitatii prin arta. Wilde exalta estetica, pe care o considera mai presus de etica"7 si merge pina acolo incit sa recomande criterii artistice chiar si guvernamintului. in eseul Sufletul omului in socialism (1890) Wilde sustine argumentul potrivit caruia idealul auto-dez-voltarii umane se va realiza abia in socialism. Dar socialismul lui Wilde are prea putin de-a face cu marxismul propriu-zis: este mai curind un fel de anarhism, o varianta de individualism extrem socialista", doar pentru ca Wilde saluta abolirea proprietatii private si disparitia statului. Forma de guvernamint cea mai potrivita pentru artist este absenta guvernamintului"8. Utopia lui Wilde este, cu toate acestea o utopie colectiva, deoarece scriitorul doreste ca viata tuturor, in toate manifestarile ei, sa fie frumoasa. in spatele lui Wilde se intrezaresc siluetele lui Ruskin si William Morris. Mobila, imbracamintea, cladirile, orasele, totul va trebui infrumusetat. Medievalismul pre-rafaelit concorda bine cu un nou elenism. Schimbarile social-politice in masura sa traduca visul acesta in realitate nu sint nici macar luate concret in consideratie, in aceasta Wilde fiind mai vag chiar decit Ruskin si Morris. in idealurile lui Wilde nu se produc schimbari radicale nici chiar atunci cind, la inchisoare fiind, adauga pe Isus Cristos modelelor sale de viata. Cristos este vazut, prin prisma lucrarii lui Renan La Vie de Jesus, ca un temperament romantic, focarul palpitind al romantismului insusi". Cristos din acest punct de vedere sustine sa traim ca florile cimpului", accentuind necesitatea ca omul sa traiasca fara grija zilei de miine". Wilde merge pina acolo incit afirma despre Cristos ca reprezinta intocmai o opera de arta"9. Idealul lui Wilde ramine o varianta de hedonism, in ciuda faptului ca, in cele din urma, suferinta, compasiunea si chiar martiriul, ajung sa fie incluse in ucenicia omului. Individualismul sau extrem ramine intact. Este vorba de un idealism aproape halucinatoriu, caracterizat printr-un simt disperat al irealitatii lumii, al incarcerarii omului in temnita propriilor sale simturi. in mod logic, se ajunge astfel la exaltarea unei vieti de contemplatie, la quietism, la filosofia taoismului, cunoscuta lui Wilde dintr-o traducere a maximelor lui Chuang-tzu.



Daca ar fi adevarat ca omul este intemnitat in propriul sau ego, punctul de vedere dupa care viata si natura imita arta", ar fi mai putin paradoxal decit s-ar parea. Frumusetea este pur subiectiva si relativa. Artistul se proiecteaza pe sine, el isi creeaza lumea. Cele mai bune pasaje din Decaderea minciunii sint afirmatii spirituale ale unor adevaruri, la urma urmei, empirice. Viata imita arta, in sensul ca un mare artist inventa un tip pe care viata incearca apoi sa-1 copieze". Abia dupa ce Rossetti le-a fixat in pictura, incepem sa vedem femei cu gitul lung si sidefiu, falci stranii, angulare si parul umbros despletit. Lumea a devenit trista din cauza ca unei marionete [Hamlet] i s-a intimplat sa fie o data melancolica". Au fost tineri care s-au sinucis din cauza ca Kolla s-a sinucis". Au fost, la fel, femei care au trait vieti de eroina urmarind un serial in foileton. Si, tot asa, natura imita arta. De unde., daca nu de la impresionisti, ni se trag aceste extraordinare ceturi brune invadind strazile noastre, intunecind felinarele cu gaz, preschimbind casele in monstruoase umbre?" Natura este creatia sensibilitatilor noastre. Lucrurile exista pentru ca le privim intr-un anume fel, si felul in care le privim depinde de artele care ne influenteaza. intre a privi un lucru si a-1 vedea exista o diferenta foarte mare. Nu vedem propriu-zis un lucru, decit atunci cind ii vedem frumusetea". De buna seama, nu este numai o vorba de duh sa afirmi ca apusurile de soare s-au demodat", sau ca natura ne pune inaintea ochilor Turner-i de mina a doua, Turner-i dintr-o perioada mai neinteresanta"10. Mai putin incarcata de paradoxuri este conceptia lui Wilde despre efectul profund al artei asupra vietii: misiunea ei de a incomoda, tulburind, precum o forta dezintegratoare, monotonia tipurilor acceptate, robia fata de obicei, tirania deprinderii11. Literatura anticipeaza intotdeauna viata. N-o copiaza, dar o modeleaza dupa scopurile sale". Viata este teribil de deficitara ca forma"12, iar menirea artei este de a o corecta; acest punct de vedere nu reprezinta decit o revenire la vechea ideea clasica despre functia artei ca idealizare.

Trebuie insa spus ca Wilde nu este consecvent in paneste-tismul sau, asa cum sustine legenda. El ia apararea pre-eminentei artei asupra moralei cu jumatate de gura si aproape cu un sentiment de jena. Lauda insolent adusa lui Wainewright, otravitorul in Pana, condei si otrava nu poate fi luata in serios. Portretul lui Dorian Gray infatiseaza mai degraba o alegorie a coruptiei morale si a pedepsei, decit o apologie a vietii artistice. Chiar imitatia artei de catre viata si natura este sustinuta doar ca o formula paradoxala, acoperind influenta artei asupra vietii si a modului nostru de a vedea natura, iar nu ca o apologie a faptului ca arta ar face violenta naturii transformind in acest fel viata. Este mai curind adevarat ca Wilde a luat frecvent apararea autonomiei artei, a adevarului ca arta nu este un lucru separat de viata, natura si morala. Ramine un paradox al estetismului victorian faptul ca Ruskin si Morris au vrut sa revolutioneze societatea in toate aspectele ei, ajungind, in cele din urma, impreuna cu discipolii lor, doar la intemeierea unui nou stil decorativ: asa zisul Oxford Museum, tiparnita Kelmscott Press, scaunul stil Morris" vitraliile de la Exeter College. in acelasi fel, Wilde ignora de cele mai multe ori lumea din afara si se joaca cu arabescuri pur decorative. Arta pentru arta inseamna, in larga masura, apologia artei impotriva pretentiilor excesive ale moralistului, respingerea cenzurii, in orice sens, afirmarea semeata a independentei artei, si a dreptului ei de a aborda orice subiect sau tema. Ceea ce suna ca cea mai imperialista" pretentie cu putinta nu este, in practica de cele mai multe ori , decit o ingusta aparare a inviolabilului colt ocupat de arta in viata. Arta n-are nici o influenta asupra actiunii. Ea anihileaza dorinta de a actiona. Este superb de sterila", sustine Lord Henry13. Cu toate acestea, ca teoretician al artei , Wilde vadeste o exceptional de clara perceptie a reperelor majore pe care se fundeaza marea traditie idealista. El stie ca arta atinge perfectiunea in unitatea dintre continut si forma. Forma si substanta nu pot fi separate intr-o opera de arta: ele alcatuiesc un intreg indivizibil. Totusi, in interesul analizei si punind de o parte pentru un moment intregul impresiei artistice, le putem, intelectualmente vorbind, separa"14. Orice opera de arta este convertirea unei idei in imagine". in arta exteriorul este purtatorul de expresie, al launtricului: este sufletul facut trup, instinctul trupesc dotat cu spirit"16. Wilde intuieste astfel destul de clar falsitatea celor doua teorii rivale: realismul ingust pe de o parte si emotionalismul romantic, pe de alta parte. Realismul i se pare lui Wilde, ca metoda, un esec total". El protesteaza impotriva faptului ca romancierul modern vine sa ne infatiseze fapte banale, sub masca fictiunii. Scriitorul dispune de plicticosul sau AĞdocument humainI), de mizerabilul si minusculul sau AĞcoindecreationAğ, la care priveste cu microscopul"16. Wilde detesta pe Zola si pe imitatorii acestuia, si ridica numeroase obiectii impotriva realismului psihologic. Henry James i se pare total neinteresant cu AĞmotivele sale anodine si imperceptibilele sale puncte de vedere". Realismul Parisului este filtrat prin influenta rafinata a Bostonului" rezultatul este analiza, in loc de actiune, psihologie, in loc de pasiune, vivisectie si explicatie, in loc de imaginatie. impotriva naturalistilor si realistilor, Wilde tine partea lui Balzac, cu a sa realitate imaginativa"; in ciuda citorva muscatoare remarci nu lipsite de duh, el admira pe Meredith si pe Browning18. Wildeavea prezenta in minte Pielea de sagri a lui Balzac atunci cind scrie Portretul lui Dorian Gray. Noua proza romantioasa a lui Stevenson, otravitoarea" carte a lui Huysmans A, Rebours, ca si piesele timpurii ale lui Maeterlinck au influentat indiscutabil practica literara a lui Oscar Wilde.




Dar, mai curind decit efuziv, acest romantism s-ar cuveni sa fie ca scop cel putin , obiectiv si lucid alcatuit. Wilde declara ca orice poezie proasta izvoraste din sentimente autentice". Stilul, nu sinceritatea, este lucrul esential", iar nesinceritatea nu este decit o metoda de multiplicare a personalitatilor noastre"19. Wilde este autorul unui eseu intitulat Adevarul mastilor unde sustine parerea ca o masca poate spune mai multe decit o fata", in acest sens, ia apararea lui Chatterton: orice arta este, pina la un punct, o forma de interpretare scenica, o incercare de realizare a propriei personalitati pe un plan imaginativ, liber de servitutea accidentelor si limitarilor vietii reale"20. Aceeasi parere este refor-mulata in termeni diferiti atunci cind Wilde sustine ca, de fapt, tehnica este personalitate"21 recunoscind, si aici, caracterul fala-cios al intentiei. in arta, bunele intentii n-au absolut nici o valoare. Arta proasta este intotdeauna rezultatul unor intentii bune". Singure conteaza creatiile desavirsite"22. in momentele sale cele mai bune Wilde sesizeaza dialectica artei: imbinarea dintre continut si forma, tehnica si personalitate, subiectiv si obiectiv, constient si neconstient; el intelege ca doar in limbajul criticii de arta poate fi inteles sistemul hegelian al contrariilor"28.

Wilde abdica insa frecvent de la aceasta pozitie lucida despre arta, spre a cadea in ceea ce se cuvine numit un fals formalism, in locul unitatii dintre continut si forma el ridica pe prim plan forma decorativa goala. in locul echilibrului cuvenit dintre elementul constient si cel neconstient, Wilde recomanda mestesugul pur si simplu, virtuozitatea, simpla dibacie a alcatuirii. in loc de a recunoaste puterea transformatoare si idealizatoare a artei, el se declara gata s-o divorteze complet de realitate, societate si istorie. in cele din urma, in eseul sau cel mai cunoscut, Criticul ca artist, Wilde propune o teorie a criticii trecind dincolo de postulatul simpatiei, revendicind pentru critica statutul de creatie secundara. La Wilde, critica inceteaza sa intretina o relatie necesara cu obiectul sau; ea devine autobiografie, capriciu, fantezie subiectiva, in discutiile despre pictura, Wilde concepe frecvent forma complet separata de continut. Scriitorul ia astfel apararea picturii lipsite de subiect notoriu ca si a artei nonimitative, decorative intr-un fel asemanator are, despre subiectele artei literare, vederi depreciative, considerindu-le nu numai lipsite de importanta, dar si, din punct de vedere moral, indiferente, dind astfel uitarii vederile sale anterioare cele mai patrunzatoare cu privire la unitatea dintre forma si continut. Arta cea mai inalta respinge povara spiritului uman, ea are mai mult de cistigat de pe urma unui mediu nou, sau a unui material proaspat, decit de pe urma oricarei explozii de entuziasm artistic, sau decit de pe urma oricarei pasiuni elevate, sau de pe urma oricarei treziri majore a constiintei umane"24. Virtutea si viciul sint, pentru el, pur si simplu, ceea ce reprezinta, pentru un pictor, culorile paletei". Viciul si virtutea sint, pentru artist, materiale"26. Artistul adevarat este cel care porneste, nu de la sentiment la forma, ci de la forma la gindire si pasiune". El isi dobindeste inspiratia de la forma, anume de la forma pura". Forma este inceputul lucrurilor". Forma, cea care stirneste pasiunile este, in acelasi timp, moartea durerilor"26. Ceea ce in primul rind conteaza este mestesugul, tehnica, priceperea artistica. Wilde a fost, e drept, profund marcat de eseul lui E.A. Poe Filosofia compozitiei21 si, sustine (de altfel pe drept cuvinT) ca orice opera reusita a imaginatiei este constienta de sine si deliberata; dar, pe de alta parte, minimalizeaza consecvent rolul elementului nou constient. in anumite momente, depinzind de dispozitie* el vede in arta o parte componenta a istoriei si societatii, in altele, tot asa, neaga existenta acestei relatii: arta este departe de propria-i epoca. Artistul adevarat nu se sinchiseste de publicul sau". El nu poate trai odata cu lumea". Arta nu simbolizeaza nici o epoca". in nici un caz arta nu reproduce epoca. Trecerea de la arta unui moment istoric la momentul istoric insusi este marea greseala de care se fac vinovati toti istoricii"28.

Trecind la teoria criticii, Wilde a mers cit se poate de departe in discutia subiectivismului iresponsabil. in eseul Criticul ca artist, el sustine punctul de vedere al criticii creatoare: critica este o arta libera de preocuparile asemanarii. Critica este creatie in interiorul unei creatii: ea nu intretine decit un raport minim fata de orice standard exterior siesi, constituind, de fapt, propria sa ratiune de a exista, sau, asa cum s-ar fi exprimat vechii greci, in sine, siesi tel". Critica cea mai inalta este, in fapt potrivit acestui punct de vedere pentru autorul ei, inregistrarea propriului sau suflet. Ea reprezinta unica forma civilizata de autobiografie. Unicul scop al criticului este de a tine cronica propriilor sale impresii. Expresia lui Matthew Arnold: a vedea obiectul asa cum este, in sine", implica, dupa Wilde, o grava eroare, deoarece critica este pur subiectiva. Ea trateaza opera de arta pur si simplu ca punct de pornire pentru o noua creatie, caci sensul oricarui lucru faurit cu frumusete este, in cel mai rau caz, deopotriva existent in sufletul celui care il contempla si in sufletul celui care l-a lucrat". Pentru critic, opera de arta nu reprezinta decit o simpla sugestie pentru o noua opera proprie, care nu trebuie, in mod necesar, sa comporte asemanare evidenta cu lucrul comentat. Mai jos, purtatorul de cuvint al lui VVilde admite ca o oarecare asemanare, fara indoiala, va exista totusi intre opera de creatie a criticului si opera care l-a stimulat la creatie, dar aceasta va fi de ordinul acelei asemanari existind intre natura si opera artistului decorator". Scopul criticului nu este sa elucideze: mai degraba, el s-ar putea sa adinceasca misterul, tesind imprejurul misterului si al creatorului sau, acea tesatura de umbre scumpa atit zeilor, cit si adoratorilor lor deopotriva"29. Pasajul lui Walter Pater despre Mona Lisa este, pentru Wilde, un admirabil model. Oscar Wilde isi considera, dealtfel, propriile eseuri opere de arta; vedea in ele tot atitea dialoguri, si, prin urmare, fictiuni dramatice. Romanul Portretul lui Dorian Gray este, de fapt, opera de critica, dupa cum Portretul lui Mr. W.H. este atit fictiune cit si critica. Dar aceasta stergere a diferentelor dintre creatie si critica nu poate fi sustinuta si se dovedeste, pina la urma, inconsecventa. Nu este clar cum un atare gen de critica ar putea (sau s-ar cuvenI) sa inlocuiasca creatia, cum prooroceste Wilde. in ultima analiza, pledoaria pentru critica creatoare" se reduce, de cele mai multe ori, la sustinerea unor propuneri rezonabile si modeste: fidelitate fata de propriile noastre impresii, recunoasterea faptului ca sensul unei opere de arta este inepuizabil, impotrivire fata de falsa obiectivitate, fata de toleranta incolora, de complezenta provinciala. Wilde pledeaza pentru temperamentul critic si impotriva superstitiei obiectivitatii. Nici un critic nu poate fi obiectiv in sensul obisnuit al termenului. Cel care are impresia ca vede doua laturi intr-o chestiune nu vede de fapt absolut nimic. El nu este decit un licitator, capabil sa admire in mod egal si impartial orice scoala a Artei". Wilde intuieste corect dialectica subiectivitatii si obiectivitatii: Doar intensificind propria sa personalitate poate criticul sa interpreteze personalitatea si opera altora"30. Capriciul pur subiectiv, pe care multe din aceste declaratii il implica, este, de fapt, abandonat: descoperim postularea unui criteriu empatic si chiar a imaginatiei istorice in cea mai mare parte a celorlalte contexte. Elogiind Aprecierile lui Pater, vocea lui Wilde seamana cu aceea a lui T.S. Eliot vorbind despre traditie: Pentru a putea intelege secolul al XlX-lea, este necesar sa intelegem fiecare secol care l-a precedat si care a contribuit la nasterea lui. Pentru a ne cunoaste citusi de putin pe noi insine, trebuie sa cunoastem totul despre ceilalti Criticul adevarat este acela care poarta in sine visele, ideile si sentimentele unor miriade de generatii, caruia nici o forma de gindire nu ii este straina si caruia nici un impuls emotional nu i se pare obscur"31. Critica ne poate astfel ajuta sa iesim din epoca in care ne-am nascut si sa patrundem in alte veacuri. Critica ne face cosmopoliti, sterge prejudecatile rasiale, prin aceea ca insista asupra unitatii spiritului uman, in toata varietatea formelor sale. Daca simpatia imaginativa este secretul creatiei, tot ea se cuvine sa fie secretul criticii32. in identificarea acestor doua elemente se cuvine cautata solutia, intrucit, pentru Wilde, nu exista alternativa: conceptia criticii ca estetica, ca ramura a filosofici, ca teorie. El nu are incredere in abstractii, caci intretine permanent o credinta in arta ca voluptate, impresie, senzatie, imagine concreta, pentru ca nu poate izola gindirea de senzatie, si nici critica de creatie.



Vederile lui Oscar Wilde oscileaza asadar si penduleaza intre aceste trei pozitii: panestetism, acceptarea unei traditii idealiste fundamentale, un impresionism capricios. Dezinvoltura studiata, exagerarile fortate, violenta polemica a multor formulari, nu fac, la rindul lor, decit sa adinceasca aceste inconsistente in care Wilde jongleaza cu termenii, avansincl si dind inapoi, de la lucruri cu inteles, la lucruri fara sens, de la paradox la locuri comune; este trasatura ce confera amploare si putere de patrundere punctului sau de vedere, facind din el o figura reprezentativa a miscarii estetice engleze.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.