Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Critica americana Walt Whitman (1819 -1892) despre Critica literara



Imaginea despre critica americana in anii treizeci si patruzeci ai secolului trecut (volumul 3 al prezentei IstoriI) avea drept coordonata centrala contrastul dintre Poc si Emerson. Dupa jumatatea veacului, tabloul se schimba. Transcendentalismul intra treptat in declin; Poe se stinge din viata. Critica este acum dominata de intelectualii bostonieni sau, mai exact, de catre cei ce la Cam-bridge, in rindul carora James Russell Lowell este criticul cel mai invatat, cel mai prolific si mai reprezentativ. La New York infloreste o scoala de critici violent nationalisti, astazi aproape cu desavirsirc data uitarii1. Walt Whitman creste din acest mediu, realizind o stranie fuziune intre Transcendentalismul yankeu si doctrina zgomotoasa a celor de la New York"2. Abia mult mai tir-ziu, in anii optzeci ai secolului, se naste o miscare critica care sa propuna realismul ca doctrina bine definita. Crainicul ei sovaielnic este William Dean Howells. Dar inaintea lui, Henry James incepuse sa formuleze, incetul cu incetul, un crez critic propriu care, cu toate ca nu era realism doctrinar, isi tragea seva din realism, straduindu-se sa elaboreze o estetica organicista si iluzionista a romanului, cu audienta pina in epoca noastra.



Walt Whitman (1819 -1892)

Walt Whitman preconizeaza o poezie a viitorului rupta categoric de trecut, o poezie democratica, scrisa pentru mase si vorbind despre mase, o poezie inspirata de stiinta moderna si de progresul tehnologic, eliberata de catusele rimei si ale metrului traditional, de orice interdictii de subiect ca si de orice reticenta cu cu privire la sex. La inceput, Whitman a fost ridiculizat si ostracizat; insa treptat si-a cistigat aderenti fideli si recunoasterea criticii, mai cu seama in Europa. La un moment dat, pornind de aici, a putut chiar trece drept fondatorul poeziei moderne si inventatorul versului liber. Influenta lui asupra unor Lindsay, Sand-burg, sau Hart Crane in America, a unor Dylan Thomas, Laforguc si Verhaeren, Arno Holz sau Maiakovski, in Europa (ca sa citam doar numele reprezentativE), ramine un fenomen de inalta semnificatie. Astazi insa, whitmanienii au intrat intr-un con de umbra, eclipsati de o noua stirpe de poeti ai caror predecesori proclamati ar putea fi, mai curind, Baudelaire si Mallarme.



Impresia creata de marile declaratii whitmaniene cu privire a o revolutie in poezie, la totala repudiere a trecutului, este, in multe sensuri, un lucru iluzoriu. Propria lui voce profetica ramine, de fapt, o voce apartinind trecutului. Apelul sau la intuitia individuala, la lumina launtrica", era tributar, chiar dc-atunci, unor influente mai vechi ale caror radacini pot fi identificate in quake-rism. O buna parte a gindirii poetului se datoreaza de fapt mostenirii iluministe, democratismul de tip jeffersonian si jacksonian, caruia tinarul Whitman le-a fost inflacarat propagandist. Popu-lismul" lui Whitman are surprinzatoare afinitati cu retorica umflata a lui Michelet din Le Pcuplc, ca si cu socialismul vag al unui Pierre Leroux, prin filiera George Sand. S-a avansat chiar presupunerea ca personalitatea sau masca lui Whitman (incorect descrise drept poza") ar proveni, in realitate, din imaginea artistului ideal descris in Consuelo si La Conitesse de Rudolstadt1. Dar principala sursa de inspiratie pentru Whitman a fost, desigur, varianta de Transcendcntalism asimilata prin filiera Emerson. Whitman insusi declara ca isi propune un scop religios". Ideile sale despre Noua teologie", stiinta suprema si finala, stiinta lui Dumnezeu", imbratiseaza datele stiintelor naturii, se hranesc din sinul stiintei si, depasind toate contradictiile de ordin filosofic, ajung la sufletul etern al omului (si al oricaror alte fapturi, deopotriva), la elementul spiritual si religios".



Cred ca materialismul este adevarat si ca spiritualismul este adevarat, Nu resping nimic imbratisez orice teorie, oricare mit, orice Dumnezeu, sau semi-zeu



Un sincretism monstruos ajunge sa transpuna astfel transcen-dentalismul intr-un registru diferit: distinctii ca natura-om, su-flet-trup, dispar. Cu toate acestea, prezenta lui Emerson ca factor de influentare nu poate fi contestata. inca din 1847, poetul scria despre Emerson ca imbina in egala masura calitatile acelor rari mari intelepti si vizionari originali ai lumii. El reprezinta omul liber, America, individualul"4, intocmai asa cum Whitman insusi ar fi dorit sa le reprezinte. Whitman, care asculta prelegerile lui Emerson in 1842 si in 1855, ii trimite omagial prima editie a Firelor de iarba, ceea ce a avut drept consecinta scrisoarea entuziasta cunoscuta. Emerson vine sa-1 vada la New York in citeva rinduri; Whitman adauga celei de-a doua editii a Firelor de iarba (1858) o lunga scrisoare deschisa, in care numeste pe Emerson invatator si iubit prieten". in 1860, este rindul lui Whitman sa-1 viziteze la Boston; incercarea lui Emerson de a-1 determina sa includa Copiii lui Adam in a treia editie, nu umbreste cu nimic relatia personala dintre cei doi oameni. Whitman este invitat la Concord, in 1881, iar in anul urmator, scrie un miscator elogiu funebru la moartea prietenului sau6. In 1881, Whitman il declara pe Emerson capetenia de necontestat" a tuturor poetilor americani; cu un alt prilej, mai inainte, recunoscuse ca Emerson il ajutase sa se gaseasca pe sine"7. Poetul era totusi constient de deosebirile temperamentale si sociale care il separa de Emerson. Aceasta explica anumite rezerve in laudele pe care, de regula, i le aduce. Emerson este prea perfect, prea concentrat", reuseste cel mai bine in calitate de critic si de diagnostician". Sustine o teorie a moravurilor, cit se poate de sofisticata", vadeste o prea mare prudenta, isi ia precautii prea rigide". E dominat de o cerebralitate calma, isi pastreaza singele rece"8. Dar atunci cind Whitman incearca sa minimalizeze influenta lui Emerson asupra sa, afirmind: la inceputurile mele, ca majoritatea tinerilor, purtam in suflet ineintarea prestigiului lui Emerson (dar reactia imi venise cu intirziere si era superficiala)"; sau atunci cind sustine: m-am adresat lui cu apelativul de AĞinvatatorAğ si, timp de o luna si ceva, l-am considerat ca atare", in asemenea situatii, poetul incearca, desigur, sa-si camufleze debutul; el falsifica deliberat fapte atestate, atunci cind mai sustine ca nu citise pe Emerson cind incepe sa scrie Fire de iarba9. incereind sa-si ia distantele fata de Emerson, Whitman cultiva de fapt noua sa dorinta, aceea de a se identifica cu idealismul german. Declara a fi citit pe Kant, Schelling, Fichte si Hegel inaintea primei editii a Firelor de iarba, si se auto-intituleaza cel mai mare reprezentant poetic al filosofiei germane" atribuind propriei sale carti denumirea de cintec al idealismului"10. Whitman sustine ca in unele privinte, istoria Firelor de iarba este similara cu, si imita etapele marelui sistem al filosofiei idealiste germane, sub influenta AĞilustrilor patruAğ, diferenta fiind ca stadiile Firelor de iarba reprezinta teritoriul unei gindiri unice; ra-mine de demonstrat sustine mai departe Whitman ca aceeasi teorie a identitatii esentiale dintre lumea materiala si spirituala se exprima si este afirmata in Fire de iarba, din punctul de vedere al poetului"11. Entuziasmul lui Whitman pentru Hegel atinge uneori dimensiuni care uimesc. Hegel, spune el, este dascalul cel mai mare al umanitatii si cel mai iubit si ales tamaduitor al sufletului si cugetului nostru"12. Whitman recomanda chiar ca operele de baza ale lui Hegel si Carlyle sa fie toate neintirziat" antologate spre traducere, legate impreuna sub titlul de rasunet: Speculatiuni pentru uzul Americii de Nord si a democratiei americane"1 6; caci, oricit ar parea de ciudat, Whitman este convins ca Hegel este ginditorul pe potriva Americii, destul de mare si destul de liber pentru ea". Hegel ilustreaza pe deplin cit se poate de clar, Democratia". Formulele hegeliene reprezinta o justificare esentiala, si o incununare a Democratiei Lumii Noi"14. Filosofi a germana este cea mai importanta emanatie intelectuala a epocii moderne si a tuturor epocilor; ea lasa in urma, precum niste creatii inferioare, pina si minunatele inventii si descoperiri ale stiintei, ale progresului social, marile reusite ingineresti ale confortului utilitar etc. depasind toate aceste cuceriri"15. Un poem scris dupa citirea lui Hegel" cuprinde si urmatorul gind consolator:





Am vazul putinul Bine statornicii in nemurire, Noianul Raului precipitat in haul fara fund al mortii.



Examinind cunostintele sale in materie de filosofie germana, descoperim, insa, ca Whitman nu poseda decit cu putin mai mult decit ofereau cele citeva surse secundare de istorie a literaturii germane, o antologie si, desigur, enciclopediile 17. Constatam ca n-a dat atentie nici macar traducerilor ce ii stateau la dispozitie. Entuziasmul acesta se datoreaza, desigur macar in parte dorintei poetului de a gasi confirmare in prestigiul filosofiei; este, intr-adevar, momentul cind miscarea hegeliana de la Saint Louis contribuia tocmai la transplantarea faimei lui Hegel in America in timp ce in Germania celebritatea lui intrase in declin. Pe de alta parte nu-i mai putin adevarat ca la mijloc se afla si un autentic simt de inrudire. Hegel sustine, cum stim, un crez evolutionist, doctrina progresului, a libertatii, a reconcilierii dintre stiinta si religie: filosoful este un optimist si un determinist. Era exact ceea ce ii trebuia lui Walt Whitman, cart; nu se sinchisea, si nu avea de ce sa se sinchiseasca, de diferente.

Tentativa aceasta prin care, cu sprijinul unor discipoli si interpreti credinciosi, Walt Whitman nazuia sa se vada erijat in filosof, ba chiar in exponent al filosofici germane nu avea cum sa se soldeze cu un succes adevarat. Whitman, intr-adevar, nu sustine nici o metafizica coerenta, nu are o estetica si nici teorie a criticii proprie. Dar gasim, la el, o conceptie despre poezie, un program poetic, precum si exaltarea unui anume ideal poetic, trasaturi in virtutea carora Whitman isi are locul in istoria criticii. Ca multi altii, Whitman sustine contemporaneismiu", nationalismul si realismul; dar, pentru el, astfel de lozinci nu se afla in serviciul realismului critic si social (asa cum apare formulat in Franta sau in RusiA), ci in slujba unei poezii a viitorului, a cultului naturii, a lumii, a Amcricii, a maselor, a stiintei si tehnologiei. in variante mereu noi, in prefete si postprefete la diversele editii ale Firelor de iarba, in Perspective democratice (1871) si intr-o sumedenie de articole si declaratii, Whitman proclama, pe ton rapsodic, speranta sa in aceasta poezie a viitorului, chemata sa invite si sa exprime Natura, spiritul Naturii", menita sa intruchipeze America, geografia si viata ei naturala, riurile si lacurile ei"18, lista oamenilor ei, masele, barbatii si femeile ei, cu suflet si cu trup, si, in special, cu sexul lor, subiect pina atunci exclus din poezie. Aceste poeme trebuie sa dea glas vastitatii, splendorii si realitatii cu care crezul scientist a investit Omul si Universul". Oamenii de stiinta sint legiuitorii poetilor si constructia lor este armatura interioara si structura oricarui poem", caci in frumusetea poemelor se afla aureola si aplauzele finale ale stiintei"19.

Aceasta poezie americana noua, democratica, stiintifica si optimista este menita sa creeze o ruptura categorica cu trecutul. Cind Whitman spune: in aceste Fire, fiecare lucru este literalmente fotografiat", el nu omite sa adauge: nimic nu este poetizat, nu exista nici o indepartare, nici macar cu un singur pas, cu nici un deget, caci nimic n-a fost schimbat de dragul frumusetii [nu exista] nici o legenda, nici un mit, nici o romantare, nici un eufemism, nici o rima"20. Realismul fotografic inseamna, in principal, repudierea temelor si a spiritului vechii poezii. Nu declara raspicat poetul nu am de gind sa scriu un poem despre vrabia unei doamne, precum Catul, sau despre un papagal, precum Ovidiu; nu ma sinchisesc sa scriu poeme de iubire, ca Anacreon, si nici macar, sa scriu precum Homer sau ca altii, despre asediul Ierusalimului, si nici macar ca Shakespeare. Ce ar putea avea de-a face toate acestea cu America?"21 Poezia noua a vestului este constant pusa in opozitie cu poezia feudala" a estului, adica a Europei. Mediul ambiant marunt, aria restrinsa" a poetilor europeni contrasteaza cu trasaturile cosmice, dinamice de magnitudine si nemarginire"2i, proprii orizontului american. Whitman viseaza la un poem cu totul si cu totul al nostru, fara umbra, fara pic de gust mostenit de pe solul Europei, fara reminiscente, fara amintire a literei in sens tehnic , sau a spiritului vechi"2?.

Literatura engleza, intre toate, i se pare lui Whitman inferioara celorlalte: materiala, sensuala, rece, anti-democratica", sau, alteori, tonateca, melancolica", lipsita de genii de prim-rang, cu exceptia lui Shakespeare24. Autorii preferati ai lui Whitman Shakespeare, Scott, Tennyson, Carlyle exhala acel principiu de casta pe care, noi americanii, am venit pe pamint sa-1 distrugem"25. Shakespeare este potrivnic democratiei", el reprezinta, in literatura, intruchiparea feudalismului inflexibil". Cerintele democratice ramin nu numai neimplinite in operele shakespeariene, in ele se loveste la fiece pagina"26. Tennyson ofera ultimul nectar al descompunerii (nu cutez sa-1 numesc putregaI) propriu acelui feudalism. El se multumeste sa ia caimacul de la suprafata erei pe care o traim, melodia, plictisul, lustrul". Nu gasim, la el, nici o singura pagina democratica"27. Carlyle, desi admirat ca profet si ca o minte desavirsit de onesta", este totusi in maduva gindirii sale, un feudal"28. Un articol de tinerete, Sensul anti-democratic al romanelor lui Walter Scott29, stabilea, in acest sens, fara dificultate teza enuntata in titlu.

In condamnarea globala a ceea ce el numeste feudalismul in literatura, se cuprind teologia dogmatica, estetismul si cultura". Goethe i se pare nu numai un spirit curtean, ci si un estet rece operind asupra lumii", un om ale carui vederi dupa care artistul, sau poetul, este chemat sa traiasca in arta si poezie doar, izolat de afaceri, politica, faptele vietii vulgare, persoane si lucruri, in cautarea AĞinaltului sau idealAğ" aceste vederi, zic, sint suficiente spre a-1 descalifica pentru totdeauna ca spirit nepotrivit Amcricii, si anilor ce vin"30. Fata de Matthew Arnold, Whitman nu are decit dispret. Aduce lumii cele de care lumea este si asa suprasaturata: este inzorzonat, greoi, miroase, este putred de delicat, putred de rafinat, e elegant, frumos, cuviincios, hiper-critic si analitic"31. Whitman nu-1 admira nici pe Dr. Johnson un adulator al puterii si rangurilor", o josnica natura, inferioara"32. Paradisul pierdut de Milton este o ineptie", o jignire la adresa stiintei si inteligentei moderne"33. Unicele exceptii sint Burns in. ciuda sentimentalismului sau jacobitic si Dickens un scriitor cu adevarat democratic", in pofida vederilor sale satirice la adresa Statelor Unite34.






Dar ruptura dintre Whitman si literatura europeana nui-citusi de putin atit de categorica pe cit ar sugera aceste citeva citate. Cunostea si indragea tocmai autorii mai aspru criticati pe Shakespeare, Scott, Tennyson si Carlyle; admira opera italiana, o arta deloc democratica, daca vine vorba. Simtim, la Walt Whitman o nostalgie pentru trecutul Europei, intrezarit tocmai ca un lucru mort si ingropat ca de pilda, in Cintecul Expozitiei:



S-a dus, s-a dus, s-a dus pe veci lumea cindva atit de tare, ajunsa vlaguita, neinsufletita, o lume de fantome S-a ingropat sub bolti de osuar

La capatii cu scutul purpuriu al paginii lui Shakespeare, Bocita, blind si trist de rimele lui Tennyson.



Mai mult decit atit, dupa Razboiul Civil, cind multe clin inaltele sperante ale lui Whitman se naruie, confruntate cu coruptia Erei noi de Aur, poetul incepe sa recunoasca necesitatea unei continuitati literare. Lucrul trebuincios americanilor este tocmai precipitarea si tinctura acestei lumi de fantezie, de poezie ineintatoare, de contrast, facuta din accente romantioase feudale si anti-repu-blicane". Whitman este acum constient ca zestrea al carei rod incoltit si activ fara oprire, timp de cincizeci de secole, imbratisat de toti drept floarea cununii celei mai de pret a semintiei noastre , nu poate fi spulberata si nimicita in iures"35. Nationalismul whit-manian devine mai tolerant; conceptia poetului despre poezie incepe sa admita diversitatea si pluralismul poeziei nationale, fiecare reprczentind un spirit national propriu. Whitman apeleaza acum la Herder si la Friedrich Schlegel36. Poezia inseamna Vocile natiunilor in Cintec". Poezia populara, in acest sens largit, include pina si cpopecle hinduse, Biblia, pe Homer, Ossian (Whitman este, dupa toate indiciile, ultimul mare admirator al acestuiA), Cidul, romanele ciclului arthurian, Cintecul Nibelungilor, baladele engleze si scotiene37. Iar acest ideal, la rindul sau, este, in cele din urma, extins pina la includerea oricarei poezii in sfera unica a poeziei ca traditie majora:



Poetii si poezia intregului pamint en masse monumentele Orientului, ale grecilor, si ale romanilor, citc sint, cele mai vechi mituri, interminabilele romanturi-balada ale evului mediu, imnurile si psalmii de inchinare, epopeele, piesele, nesfirsitele buchete de creatii lirice ale insulelor britanice sau ale lumii teutone vechi si noi , sau ale Frantei moderne ,sau ale Americii, cite sint,ale lui Brvant, de pilda, sau ale lui Whittier sau Longfellow, intr-un cuvint, versurile tuturor limbilor si tuturor vremurilor, toate formele, toate subiectele, din timpurile cele mai primitive pina in ziua de astazi se impletesc intr-adevar intr-un unic intreg, intr-un singur glob electric, intr-un unic univers, intreaga poezie devine, in esenta precum insusi globul planetar compacta, o orbita rotunda".



Asa cum singur o recunoaste, Whitman n-a fost, desigur, nici istoric, nici critic. in esenta, poetul este un scriitor de manifeste: un aparator al propriei sale arte si inspiratii si un propagandist al poeziei similare cu a sa, in perspectiva vremurilor ce vor veni. Rolul poetului este conceput intr-un mod cit se poate de grandios. Acesta este chemat sa-si defineasca propria natiune, conferindu-i o identitate morala"39, ajutind-o sa-si gaseasca cu adevarat unitatea, odata incheiat calvarul Razboiului Civil american. Poezia singura are menirea de a da definire clara Uniunii (adica, sa-i confere caracter artistic, spiritualitate, demnitatE). Pericolul capital ce pindeste realitatea umana a Americii este perspectiva unui belsug covirsitor, a AĞbusinessAğ-ului, a caracterului lumesc, a materialismului : de la est la vest si de la nord la sud lucrul care lipseste cel mai mult Americii, este un inflacarat, invapaiat patriotism national". O clasa de poeti dintre cei mai elevati" poate umple insa acest gol, in viitor. O alta primejdie, cu toate acestea, este ca ei sa devina glasuri strigind in pustie: Spre a avea poeti majori este nevoie si de un public major"40. Culmile, in literatura, sint intotdeauna rezultatul actiunii unor elemente de deasupra literaturii, este vorba nu de erou, ci de portretul eroului. inainte ca sa poata fi vorba de istorie inregistrata sau de poem, trebuie sa existe un transfer. indaratul unor stravechi capodopere Iliada, interminabilele epopei hinduse, tragediile grecesti, Biblia chiar , se intinde imensitatea faptelor care le-au precedat, conditiile lor sine qua non, veritabilele poeme si capodopere fata de care, majore precum sint, expresiile verbale nu sint decit crimpeie si schite"41. Aceasta conceptie despre literatura, vazuta drept oglinda, mai terna decit realitatea, factor pasiv de inregistrare a trecutului (alimentata poate si de interesul lui Whitman pentru TainE)43 vine insa in contradictie cu accentul pus mereu pe functia creatoare a poetului. Poetii nu sint numai un fel de medium" divin, prin intermediul carora spiritul si realitatea capata chip accesibil tuturor oamenilor, pina la ultimul barbat si ultima femeie"43 intre ci sint si poetii de prim rang, filosofii, vocile diverse ce fundamenteaza substantial si dau statut intregii religii, educatiei, legilor, sociolo giei, s.a., imbratisate de lumea civilizata de pina acum". Tot ei sint chemati sa-si puna pecetea mai mult chiar, marca indelebila asupra constructiei launtrice si reale, democratice, a acestui continent american, acum si in vremurile ce vin"44. Caile pentru atingerea acestui scop depind, in larga masura, dupa Whitman, de crearea unei asa-numite personalitati americane durabile"48, sau a unor arhetipuri nationale, originale"46. Poetul apeleaza la experienta trecutului: in toate epocile, in toate tarile, au existat creatori, plamaditori si fauritori de tipuri umane barbati si femei , asa cum Adam si Eva ne apar plamaditi in divina fabula". Whitman enumercaza, drept exemple, pe Ahile, Ulise, Prometeu, Her-cule, Enea, pe eroii lui Plutarh, pe Merlin, cel cintat de barzii celtici, Cidul, pe Arthur si ai sai cavaleri, pe Siegfried si Hagen, pe Roland si Olivier, si, mergind mai departe, Satana lui Milton, Don Quijote de Cervantes, si, desigur, galeria shakespeariana, cu Hamlct, Richard II, Lear, Marc Antoniu, iar, mai aproape de noi, Faust. Nu sint uitate nici personajele feminine: Cleopatra, Penclopa, portretele Brunhildei si Kriemhildei; Oriana, Una, iar dintre cele moderne, Consuelo, Jeannie a lui Walter Scott si Effie Deans47. Ca si in Franta si in Rusia, toate sperantele literaturii apar atunci concentrate asupra fortei sociale a eroului, prezentat drept model de comportament uman. Prin ceea ce denumim personalismul" poetului, dorinta lui de a creea un om american reprezentativ, care sa fie el insusi intruchiparea natiunii sale, si a umanitatii, Whitman da acestei conceptii o formulare aparte. intr-un ragaz de sinceritate, Whitman declara, la un moment dat, ca i se intimpla sa considere uneori Firele de iarba drept un simplu experiment de limbaj"48. Dar, de buna seama, n-avea dreptate; experimentalismul lui Whitman este extinderea la limbaj a dorintei poetului de a fi atotcuprinzator, in termenii egalitarismului" sau funciar si a nazuintei unei eliberari de orice con-stringeri si tabuuri". Un abecedar al Americii notele unorpre-legeri whitmaniene databile 1856 , reprezinta, de fapt, o celebrare a limbii engleze vorbite in America, Cuvintele urmeaza caracterul, nasterea, independenta, individualitatea": ele sint inzestrate cu frumusete si textura. Lui Whitman i-ar place sa stie ca cineva se ocupa de culegerea termenilor argotici din mediul batausilor, cartoforilor, hotilor si prostituatelor: i-ar place sa se poata dispensa de nume ca St. Lawrence sau St. Louis, spre a putea folosi, in locul lor, toponimele indiene originale. indrageste cuvintele noi, cele ce dau aroma identitatii si a culorii locale, lucruri atit de pretioase pentru literatura"49 . Un mic eseu de mai tirziu, Argouul american, ia apararea limbajului necon-ventional, pe care il califica drept elementul liber de toate legiuirile, elementul germinai, disimulat sub stratul cuvintelor si propozitiilor, ascuns indaratul oricarei poezii"; poetul vede in limbajul neconventional o tentativa a omului obisnuit de a evada din AĞliteralismulAğ stirb, spre a da, in schimb, expresie nelimitata acelui mod care in aratarile sale superioare produce poeti si se numeste poezie"80. Dar ceea ce Whitman revendica nu este metafora, ci culoare locala si libertate. in toate scrierile lui, el respinge consecvent metaforele, ornamentele si comparatiile, propunindu-si, in schimb, un stil de o claritate perfecta si transparenta, un stil translucid precum clestarul"81. Limbajul trebuie sa fie liber, asa cum poezia trebuie sa fie libera. Un mare poet este urmat de legi ele se conformeaza lui"52. Libertatea este spontaneitate, instinct. A te exprima in literatura cu desavirsita rectitudine si nepasare a miscarii animalelor, cu simtirea negreselnica a arborilor din padure, a ierbii ce creste de-a lungul drumului, iata triumful artei fara fisura".





Libertatea inseamna, desigur, si libertate metrica. Rima si uniformitatea poemelor perfecte sint dovada unei libere dezvoltari a legilor metrice si ele inmuguresc pe acest trunchi la fel de negreselnic si de liber ca floarea liliacului sau trandafirul pe tulpinile lor"54. Aici rima" inseamna, de buna seama, vers", deoarece Whitman respinge categoric rima, in care vede o forma depasita a carei utilizare se cade restrinsa la situatiile in care e urmarita obtinerea, de efecte comice. El mai crede ca a sosit timpul sa fie spulberate barierele formale dintre proza si poezie"55. Propriul sau vers liber, deseori de genul versetului dipodic modelat dupa Biblia engleza sau Ossian degenereaza frecvent in proza. Pe de alta parte, ritmurile poeziei whitmaniene inunda deopotriva scrierile declarat gindite ca proza, deseori asemanatoare, tocmai de aceea, unei insiruiri de exclamatii si enumerari rapsodice, incoerente, si presupunind, la cititor, un efort de lunga respiratie, destul de departe, de fapt, de idealul mult rivnit al claritatii. Whitman insusi pare sa fi avut dubii in aceasta privinta; uneori ia apararea unui anume dram de obscuritate, in priveliste, muzicalitate, semi-tonuri"56. Dar procedeul sau retoric favorit, atit in poezie cit si in proza, este metonimia: exemple, specimene ale elementelor intr-un spectru de cea mai democratica cuprindere57, o enorma desfasurare de nume, de insecte, pasari, animale, boli, locuri, tari, parti ale trupului etc. Toate acestea servesc afirmarii acelui panteism difuz din care lipseste insa scara ierarhiilor platonice. Trup si suflet, spirit si carne, amativitate" hetero-sexuala si adezivitate"* in limitele unuia si aceluiasi sex, cultul naturii si glorificarea tehnologiei masinii, sint, cu dibacie, amestecate. Poezia se contopeste intr-un amalgam de religie si filo-sofie, dizolvata in plamada mare a vietii si naturii.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.